When the Lord led His last-day people back to Jeremiah’s “old paths” on September 11, 2001, He had already identified the rule of the triple application of prophecy.
Atunci când Domnul Și-a condus poporul zilelor de pe urmă înapoi la „cărările cele vechi” ale lui Ieremia, la 11 septembrie 2001, El identificase deja regula întreitei aplicări a profeției.
Thus saith the Lord, Stand ye in the ways, and see, and ask for the old paths, where is the good way, and walk therein, and ye shall find rest for your souls. But they said, We will not walk therein. Also I set watchmen over you, saying, Hearken to the sound of the trumpet. But they said, We will not hearken. Jeremiah 6:16, 17.
Așa zice Domnul: „Stați în drumuri, priviți și întrebați de cărările cele vechi, care este calea cea bună, și umblați pe ea, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” Dar ei au zis: „Nu vom umbla pe ea.” De asemenea, am pus peste voi străjeri, zicând: „Luați aminte la sunetul trâmbiței.” Dar ei au zis: „Nu vom lua aminte.” Ieremia 6:16, 17.
When the Lord returned His people to the old paths, they would find rest (the latter rain), and the watchmen were then given a trumpet message. All the prophets most perfectly identify the end of the last days, so the trumpet message of the last days would be the final trumpet, which is the seventh trumpet, which is the third woe.
Când Domnul Și-a întors poporul la cărările cele vechi, ei aveau să găsească odihnă (ploaia târzie), iar străjerilor li s-a încredințat atunci un mesaj de trâmbiță. Toți prorocii identifică în chipul cel mai desăvârșit sfârșitul zilelor de pe urmă, astfel încât mesajul de trâmbiță al zilelor de pe urmă avea să fie trâmbița finală, care este a șaptea trâmbiță, care este al treilea vai.
When His last-day people began to walk within the old paths, it was recognized that the characteristics of the first woe, identified a specific symbolic historical leader (Mohammed), and that the second woe, did the same thing (Osman). It was found that each of the first four trumpets also had specific symbolic leaders to identify the trumpet, and it was then recognized that Osama bin Laden was the symbolic leader of the third woe.
Când poporul Său din zilele de pe urmă a început să umble pe cărările cele vechi, s-a recunoscut că trăsăturile primei vai îl identificau pe un anumit conducător istoric simbolic (Mahomed) și că a doua vai făcea același lucru (Osman). S-a constatat că fiecare dintre primele patru trâmbițe avea, de asemenea, conducători simbolici specifici pentru a identifica trâmbița și atunci s-a recunoscut că Osama bin Laden era conducătorul simbolic al celei de-a treia vai.
Mohammed was associated with Arabia, and Osman was the symbol of the Ottoman Empire in Turkey, and Osama bin Laden represented world-wide Islamic terror, though he, as with Mohammed, was an Arabian.
Mohammed a fost asociat cu Arabia, iar Osman a fost simbolul Imperiului Otoman din Turcia, iar Osama bin Laden a reprezentat teroarea islamică la nivel mondial, deși el, asemenea lui Mohammed, era arab.
It was also recognized that the first woe, hurt the armies of Rome and that the second woe, killed the armies of Rome. September 11, 2001 was then recognized as the point when Islam of the third woe, hurt the army of Rome (the United States), but that at the Sunday law, it will kill the army of Rome, as the United States comes to its conclusion as the sixth kingdom of Bible prophecy, and surrenders its national sovereignty to the threefold union of the dragon, the beast and the false prophet.
It was also recognized that the first woe hurt the armies of Rome, and that the second woe killed the armies of Rome. On 11 September 2001, it was then recognized that Islam of the third woe hurt the army of Rome (the United States), but that at the Sunday law it will kill the army of Rome, as the United States comes to its conclusion as the sixth kingdom of Bible prophecy, and surrenders its national sovereignty to the threefold union of the dragon, the beast, and the false prophet.
It was recognized that the United States was the earth beast with two horns of power. A primary prophetic characteristic of the earth beast is that it changes from a lamb to a dragon. Prophetically horns represent strength, and the strength of the earth beast was Republicanism and Protestantism, represented as the two horns of the earth beast. But now in the last days, the two strengths of the earth beast have changed to military and economic power. On September 11, 2001 Islam of the third woe struck the earth, a symbol of the earth beast, the Pentagon, a symbol of its military might, and the Twin Towers in New York City, a symbol of its economic strength.
Bylo rozpoznáno, že Spojené státy jsou pozemská šelma se dvěma rohy moci. Základní prorockou charakteristikou pozemské šelmy je, že se mění z beránka v draka. Prorocky rohy představují sílu a silou pozemské šelmy byly republikanismus a protestantismus, znázorněné jako dva rohy pozemské šelmy. Nyní však v posledních dnech se dvě síly pozemské šelmy změnily na vojenskou a hospodářskou moc. Dne 11. září 2001 islám třetího běda udeřil na zemi, symbol pozemské šelmy, na Pentagon, symbol její vojenské moci, a na Dvojčata v New Yorku, symbol její hospodářské síly.
When it was also recognized that the beginning history of the first woe, and the ending history of the second woe, both presented an illustration of the sealing of the one hundred and forty-four thousand, it was recognized that at the arrival of the third woe, when the great buildings of New York were brought down, it was identified that the sealing process of the one hundred and forty-four thousand had began.
Atunci când s-a recunoscut, de asemenea, că istoria de început a celei dintâi vai și istoria de încheiere a celei de-a doua vai prezentau amândouă o ilustrare a sigilării celor o sută patruzeci și patru de mii, s-a recunoscut că, la sosirea celei de-a treia vai, când marile clădiri ale New York-ului au fost doborâte, s-a identificat că procesul de sigilare al celor o sută patruzeci și patru de mii începuse.
“Now comes the word that I have declared that New York is to be swept away by a tidal wave? This I have never said. I have said, as I looked at the great buildings going up there, story after story, ‘What terrible scenes will take place when the Lord shall arise to shake terribly the earth! Then the words of Revelation 18:1–3 will be fulfilled.’ The whole of the eighteenth chapter of Revelation is a warning of what is coming on the earth. But I have no light in particular in regard to what is coming on New York, only that I know that one day the great buildings there will be thrown down by the turning and overturning of God’s power. From the light given me, I know that destruction is in the world. One word from the Lord, one touch of his mighty power, and these massive structures will fall. Scenes will take place the fearfulness of which we cannot imagine.” Review and Herald, July 5, 1906.
„Vine acum cuvântul că eu aș fi declarat că New Yorkul urmează să fie măturat de un val uriaș? Aceasta nu am spus-o niciodată. Am spus, pe când priveam marile clădiri care se înălțau acolo, etaj după etaj: «Ce scene îngrozitoare vor avea loc când Domnul Se va ridica să zguduie cumplit pământul! Atunci se vor împlini cuvintele din Apocalipsa 18:1–3.» Întregul capitol al optsprezecelea din Apocalipsa este o avertizare cu privire la ceea ce vine asupra pământului. Dar nu am lumină deosebită cu privire la ceea ce va veni asupra New Yorkului, decât că știu că într-o zi marile clădiri de acolo vor fi dărâmate prin întoarcerea și răsturnarea puterii lui Dumnezeu. Din lumina care mi-a fost dată, știu că nimicirea este în lume. Un cuvânt de la Domnul, o singură atingere a puterii Sale mărețe, și aceste structuri masive vor cădea. Vor avea loc scene a căror grozăvie nu ne-o putem imagina.” Review and Herald, 5 iulie 1906.
The “destruction that is in the world,” is the character of Islam, for its character is represented as Apollyon and Abaddon in chapter nine, verse eleven of Revelation.
„pieirea care este în lume” este caracterul islamului, căci caracterul său este reprezentat ca Apollyon și Abaddon în capitolul nouă, versetul unsprezece din Apocalipsa.
And they had a king over them, which is the angel of the bottomless pit, whose name in the Hebrew tongue is Abaddon, but in the Greek tongue hath his name Apollyon. Revelation 9:11 (NINE ELEVEN).
Și aveau peste ele un împărat, pe îngerul Adâncului, al cărui nume în limba ebraică este Abaddon, iar în limba greacă are numele Apollyon. Apocalipsa 9:11 (NOUĂ UNSPREZECE).
The meaning of the name, or character, of the king that rules Islam, both in Hebrew and Greek, as represented by the two names is “death” and “destruction,” which arrived on September 11, 2001, when the great buildings of New York were thrown down. At that point, Revelation chapter eighteen, verses one through three began to be fulfilled.
หมายแห่งนาม หรืออุปนิสัย ของกษัตริย์ผู้ปกครองอิสลาม ทั้งในภาษาฮีบรูและกรีก ดังที่แสดงไว้โดยนามทั้งสอง คือ “ความตาย” และ “ความพินาศ” ซึ่งได้มาถึงเมื่อวันที่ 11 กันยายน ค.ศ. 2001 เมื่ออาคารใหญ่ทั้งหลายในนครนิวยอร์กถูกโยนลง ณ จุดนั้น วิวรณ์ บทที่สิบแปด ข้อหนึ่งถึงข้อสาม ก็ได้เริ่มสำเร็จเป็นจริง។
It was recognized that the first mention of the wild man of Islam in the book of Genesis used the Hebrew word for the “wild Arabian ass,” which was translated in the verse as a “wild man.” The symbol of Islam is the horse family, and in Revelation chapter nine, it was also represented as a warhorse. Upon the sacred charts of Habakkuk, that God’s people had been informed “should not be altered,” Islam was also represented by the war horses.
S-a recunoscut că prima menționare a omului sălbatic al islamului în cartea Genezei a folosit cuvântul ebraic pentru „măgarul sălbatic arab”, care a fost tradus în verset ca „om sălbatic”. Simbolul islamului este familia cailor, iar în capitolul nouă din Apocalipsa, acesta a fost de asemenea reprezentat ca un cal de război. Pe hărțile sacre din Habacuc, despre care poporul lui Dumnezeu fusese înștiințat că „nu trebuie schimbate”, islamul era de asemenea reprezentat prin caii de război.
And the angel of the Lord said unto her, Behold, thou art with child, and shalt bear a son, and shalt call his name Ishmael; because the Lord hath heard thy affliction. And he will be a wild man; his hand will be against every man, and every man’s hand against him; and he shall dwell in the presence of all his brethren. Genesis 16:11, 12.
Și Îngerul Domnului i-a zis: „Iată, ești însărcinată și vei naște un fiu și-i vei pune numele Ismael, pentru că Domnul a auzit necazul tău. El va fi un om sălbatic; mâna lui va fi împotriva fiecărui om și mâna fiecărui om împotriva lui; și va locui în fața tuturor fraților săi.” Geneza 16:11, 12.
The first mention of the birth of Ishmael was associated with a “restraint,” which became a primary symbol associated with Islam.
Prima menționare a nașterii lui Ismael a fost asociată cu o „înfrânare”, care a devenit un simbol principal asociat cu islamul.
Now Sarai Abram’s wife bare him no children: and she had an handmaid, an Egyptian, whose name was Hagar. And Sarai said unto Abram, Behold now, the Lord hath restrained me from bearing: I pray thee, go in unto my maid; it may be that I may obtain children by her. And Abram hearkened to the voice of Sarai. Genesis 16:1, 2.
Acum Sarai, soția lui Avram, nu-i născuse copii; însă ea avea o roabă, o egipteancă, al cărei nume era Agar. Și Sarai i-a zis lui Avram: „Iată, Domnul m-a oprit să nasc; te rog, intră la roaba mea; poate că voi avea copii prin ea.” Și Avram a ascultat de glasul lui Sarai. Geneza 16:1, 2.
In the very same first mention of Islam, as represented by the birth of Ishmael, submission is emphasized. The concept of submission is fundamental to the religion of Islam. The word “Islam,” is derived from two Arabic words, “salaam,” which means “peace”, and “aslama,” which means “to submit” or “surrender”. Islam teaches that believers should submit their will to the will of Allah (God) in all aspects of life. Once Sarah realized she had made a bad decision by encouraging Abraham to take Hagar and produce Ishmael she got permission from Abraham to treat Hagar harshly, causing Hagar to flee from the home of Abraham. There she received a message from the angel.
În însăși aceeași primă menționare a islamului, așa cum este reprezentat prin nașterea lui Ismael, este accentuată supunerea. Conceptul supunerii este fundamental pentru religia islamului. Cuvântul „Islam” este derivat din două cuvinte arabe, „salaam”, care înseamnă „pace”, și „aslama”, care înseamnă „a se supune” sau „a se preda”. Islamul învață că credincioșii trebuie să-și supună voința voinței lui Allah (Dumnezeu) în toate aspectele vieții. După ce Sara și-a dat seama că luase o decizie rea încurajându-l pe Avraam s-o ia pe Agar și să-l aducă pe lume pe Ismael, a primit permisiunea de la Avraam s-o trateze aspru pe Agar, fapt care a determinat-o pe Agar să fugă din casa lui Avraam. Acolo a primit un mesaj de la înger.
But Abram said unto Sarai, Behold, thy maid is in thy hand; do to her as it pleaseth thee. And when Sarai dealt hardly with her, she fled from her face. And the angel of the Lord found her by a fountain of water in the wilderness, by the fountain in the way to Shur. And he said, Hagar, Sarai’s maid, whence camest thou? and whither wilt thou go? And she said, I flee from the face of my mistress Sarai. And the angel of the Lord said unto her, Return to thy mistress, and submit thyself under her hands. And the angel of the Lord said unto her, I will multiply thy seed exceedingly, that it shall not be numbered for multitude. And the angel of the Lord said unto her, Behold, thou art with child, and shalt bear a son, and shalt call his name Ishmael; because the Lord hath heard thy affliction. And he will be a wild man; his hand will be against every man, and every man’s hand against him; and he shall dwell in the presence of all his brethren. Genesis 16:6–12.
Dar Abram i-a zis Saraii: „Iată, slujnica ta este în mâna ta; fă-i ce-ți place.” Și, când Sarai s-a purtat aspru cu ea, ea a fugit dinaintea feței ei. Și Îngerul Domnului a găsit-o lângă un izvor de apă în pustie, lângă izvorul care este pe drumul spre Șur. Și i-a zis: „Agar, slujnica Saraii, de unde vii? și unde te duci?” Iar ea a zis: „Fug dinaintea feței stăpânei mele, Sarai.” Și Îngerul Domnului i-a zis: „Întoarce-te la stăpâna ta și supune-te sub mâinile ei.” Și Îngerul Domnului i-a zis: „Îți voi înmulți foarte mult sămânța, așa încât nu va putea fi numărată din pricina mulțimii.” Și Îngerul Domnului i-a zis: „Iată, ești însărcinată și vei naște un fiu, și-i vei pune numele Ismael, pentru că Domnul a auzit necazul tău. Și el va fi un om sălbatic; mâna lui va fi împotriva fiecărui om, și mâna fiecărui om împotriva lui; și va locui în fața tuturor fraților săi.” Geneza 16:6–12.
The restraint of Islam, the “submission” that represents the character of the religion of Islam, and the role of Islam are all in the first mention of Ishmael, and represent the prophetic DNA of the Islam represented by the three woes of Revelation. Once the Lord brought His people to Jeremiah’s old paths they also recognized that the “four winds” that are held in check by the four angels of Revelation chapter seven, are specifically the four winds of Islam.
Kuzuilwa kwa Uislamu, “unyenyekevu” unaowakilisha tabia ya dini ya Uislamu, na jukumu la Uislamu vyote vimo katika kutajwa kwa kwanza kwa Ishmaeli, na vinawakilisha DNA ya kinabii ya Uislamu unaowakilishwa na mikosi mitatu ya Ufunuo. Mara tu Bwana alipowaleta watu Wake kwenye njia za kale za Yeremia, wao pia walitambua kwamba “pepo nne” zinazozuiliwa na malaika wanne wa Ufunuo sura ya saba, ni hasa pepo nne za Uislamu.
“Angels are holding the four winds, represented as an angry horse seeking to break loose and rush over the face of the whole earth, bearing destruction and death in its path.” Manuscript Releases, volume 20, 217.
„Îngerii țin cele patru vânturi, reprezentate ca un cal înfuriat care caută să se desprindă și să se năpustească peste fața întregului pământ, purtând în calea sa distrugere și moarte.” Manuscript Releases, volumul 20, 217.
The “angry horse” of Islam that is also the “four winds” that are “restrained” while the sealing of the one hundred and forty-four thousand is accomplished, bear “death and destruction” (Abaddon and Apollyon) in their “path.” Just as the restraint placed upon Hagar, placed that prophetic attribute into the symbol of Islam, the four winds and the angry horse are both restrained, and with that fact in place it was recognized that the beginning of the first woe, identifies a restraint upon Islam as represented by Abubakar’s historical command.
„Mânia calului” a Islamului, care este totodată și „cele patru vânturi” ce sunt „ținute în frâu” câtă vreme se împlinește sigilarea celor o sută patruzeci și patru de mii, poartă „moarte și distrugere” (Abaddon și Apollyon) în „calea” lor. După cum restrângerea pusă asupra Agar a așezat acel atribut profetic în simbolul Islamului, tot astfel cele patru vânturi și calul mânios sunt amândouă ținute în frâu; iar, având acest fapt stabilit, s-a recunoscut că începutul celei dintâi nenorociri identifică o restrângere asupra Islamului, așa cum este reprezentată prin porunca istorică a lui Abubakar.
And it was commanded them that they should not hurt the grass of the earth, neither any green thing, neither any tree; but only those men which have not the seal of God in their foreheads. Revelation 9:4.
Și li s-a poruncit să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeață, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care nu au sigiliul lui Dumnezeu pe frunțile lor. Apocalipsa 9:4.
Line upon line, the beginning of the second woe, which in the triple application of the three woes is placed over the beginning of the first woe, identifies a release of the four angels, who in the verse represents the release of Islam’s second great jihad.
Linie după linie, începutul celui de-al doilea vai, care, în întreita aplicare a celor trei vaiuri, este suprapus peste începutul primului vai, identifică o dezlegare a celor patru îngeri, care, în verset, reprezintă dezlănțuirea celui de-al doilea mare jihad al islamului.
Saying to the sixth angel which had the trumpet, Loose the four angels which are bound in the great river Euphrates. Revelation 9:14.
Zicând către al șaselea înger, care avea trâmbița: Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legați la râul cel mare, Eufrat. Apocalipsa 9:14.
It was therefore understood that at the beginning of the third woe, Islam would be both released and restrained, which is the very testimony of Sister White.
De aceea s-a înțeles că, la începutul celui de-al treilea vaiet, Islamul avea să fie deopotrivă eliberat și restrâns, ceea ce constituie însăși mărturia Sorei White.
“At that time, while the work of salvation is closing, trouble will be coming on the earth, and the nations will be angry, yet held in check so as not to prevent the work of the third angel. At that time the ‘latter rain,’ or refreshing from the presence of the Lord, will come, to give power to the loud voice of the third angel, and prepare the saints to stand in the period when the seven last plagues shall be poured out.” Early Writings, 85.
„În vremea aceea, pe când lucrarea mântuirii se apropie de încheiere, necazul va veni peste pământ, iar neamurile se vor mânia, totuși vor fi ținute în frâu, pentru a nu împiedica lucrarea celui de-al treilea înger. În vremea aceea, «ploaia târzie», sau înviorarea de la fața Domnului, va veni pentru a da putere glasului puternic al celui de-al treilea înger și pentru a-i pregăti pe sfinți să stea în picioare în perioada când cele șapte plăgi de pe urmă vor fi vărsate.” Early Writings, 85.
When the historical record of Islam was investigated it was found that the warfare and accomplishments of Arabic Islam of the first woe, is understood by Islam as “the first great jihad”, and that the warfare of the Ottoman Empire that began when the four angels were loosed is understood by Islam as “the second great jihad”. In agreement with the triple application Islam believes the third and last great jihad, began on September 11, 2001. As William Miller once wrote, “History and prophecy, doth agree.”
Atunci când a fost cercetată consemnarea istorică a islamului, s-a constatat că războiul și realizările islamului arab din prima nenorocire sunt înțelese de islam ca „primul mare jihad” și că războiul Imperiului Otoman, care a început când au fost dezlegați cei patru îngeri, este înțeles de islam ca „al doilea mare jihad”. În acord cu întreita aplicare, islamul crede că al treilea și ultimul mare jihad a început la 11 septembrie 2001. Așa cum a scris cândva William Miller: „Istoria și profeția se potrivesc.”
The “line upon line” application of a release and simultaneous restraint as represented by laying the beginning prophetic line of the first and second woes, over one another, was perfectly confirmed by the Spirit of Prophecy, and immediately after Islam struck on September 11, 2001 President George W. Bush placed a world-wide restraint upon Islam by initiating his war on terror. The simultaneous releasing and restraining of the “angry horse” of Islam was confirmed by the Bible, the Spirit of Prophecy, and also history.
Aplicarea „linie peste linie” a unei eliberări și a unei restrângeri simultane, așa cum este reprezentată prin suprapunerea liniei profetice de început a primei și a celei de-a doua vai una peste cealaltă, a fost confirmată în chip desăvârșit de Spiritul Profeției, iar imediat după ce islamul a lovit la 11 septembrie 2001, președintele George W. Bush a impus o restrângere mondială asupra islamului prin inițierea războiului său împotriva terorii. Eliberarea și restrângerea simultană a „calului mânios” al islamului au fost confirmate de Biblie, de Spiritul Profeției și, de asemenea, de istorie.
Those who “follow the Lamb” back to the Millerite old paths find the “rest,” which is the latter rain, that Sister White identifies begins when the nations are angered, yet held in check, as they were on September 11, 2001.
Cei care „urmează Mielul” înapoi pe vechile cărări millerite găsesc „odihna”, care este ploaia târzie, despre care sora White arată că începe atunci când neamurile se mânie, dar sunt ținute în frâu, așa cum au fost la 11 septembrie 2001.
“At that time, while the work of salvation is closing, trouble will be coming on the earth, and the nations will be angry, yet held in check so as not to prevent the work of the third angel. At that time the ‘latter rain,’ or refreshing from the presence of the Lord, will come, to give power to the loud voice of the third angel, and prepare the saints to stand in the period when the seven last plagues shall be poured out.” Early Writings, 85.
„La acel timp, în timp ce lucrarea mântuirii se apropie de încheiere, necazul va veni peste pământ, iar națiunile se vor mânia, însă vor fi ținute în frâu pentru a nu împiedica lucrarea celui de-al treilea înger. La acel timp, «ploaia târzie», sau înviorarea de la prezența Domnului, va veni pentru a da putere glasului puternic al celui de-al treilea înger și pentru a-i pregăti pe sfinți să stea în picioare în perioada când vor fi revărsate cele șapte plăgi de pe urmă.” Early Writings, 85.
Those who “follow the Lamb” back to the Millerite old paths find the “rest,” which is the latter rain, that Sister White identifies begins when the mighty angel of Revelation eighteen descended on September 11, 2001.
Cei care „urmează Mielul” înapoi pe vechile cărări millerite găsesc „odihna”, care este ploaia târzie, pe care sora White o identifică drept începând atunci când îngerul puternic din Apocalipsa optsprezece a coborât la 11 septembrie 2001.
“The latter rain is to fall upon the people of God. A mighty angel is to come down from heaven, and the whole earth is to be lighted with his glory.” Review and Herald, April 21, 1891.
„Ploaia târzie urmează să se reverse asupra poporului lui Dumnezeu. Un înger puternic urmează să coboare din cer, iar întregul pământ urmează să fie luminat de slava lui.” Review and Herald, 21 aprilie 1891.
That mighty angel descended when the buildings of New York were thrown down, the sealing of the one hundred and forty-four thousand began, and the latter rain began to sprinkle. Those who were led back to Jeremiah’s old paths, and found the “rest,” which is the latter rain, then recognized that Isaiah’s “rest and refreshing,” was also the latter rain, but it was also an identification of the test which on September 11, 2001 confronted God’s people, and especially the “scornful men” who “ruled Jerusalem”. They came to understand that the test was twofold, for it represented the message of Islam of the third woe, and just as importantly, it represented the biblical methodology that established the message of the latter rain.
Acel înger puternic a coborât atunci când clădirile din New York au fost aruncate jos; pecetluirea celor o sută patruzeci și patru de mii a început, iar ploaia târzie a început să stropească. Cei care au fost conduși înapoi la vechile cărări ale lui Ieremia și au găsit „odihna”, care este ploaia târzie, au recunoscut atunci că „odihna și înviorarea” din Isaia era, de asemenea, ploaia târzie, dar era și o identificare a încercării care, la 11 septembrie 2001, a stat înaintea poporului lui Dumnezeu și, în mod deosebit, înaintea „batjocoritorilor” care „stăpâneau peste Ierusalim”. Ei au ajuns să înțeleagă că încercarea era dublă, căci ea reprezenta solia Islamului din al treilea vai și, la fel de important, reprezenta metodologia biblică ce a întemeiat solia ploii târzii.
To whom he said, This is the rest wherewith ye may cause the weary to rest; and this is the refreshing: yet they would not hear. But the word of the Lord was unto them precept upon precept, precept upon precept; line upon line, line upon line; here a little, and there a little; that they might go, and fall backward, and be broken, and snared, and taken. Wherefore hear the word of the Lord, ye scornful men, that rule this people which is in Jerusalem. Isaiah 28:12–14.
Kome li je rekao: Ovo je počinak kojim ćete dati odmora umornome; i ovo je osvježenje; ali oni ne htjedoše poslušati. Zato im je riječ Gospodnja bila: zapovijed na zapovijed, zapovijed na zapovijed; redak na redak, redak na redak; ovdje malo, ondje malo; da bi otišli, i pali nauznak, i razbili se, i bili uhvaćeni u zamku, i zarobljeni. Zato čujte riječ Gospodnju, vi ljudi podrugljivi, koji vladate ovim narodom što je u Jeruzalemu. Izaija 28:12–14.
Walking in the old paths allowed God’s last day people to then see that the parable of the ten virgins, which “illustrates the experience of the Adventist people,” was to be repeated “to the very letter,” during the sealing time of the one hundred and forty-four thousand. The testimony of the history where the parable was first fulfilled identified that Habakkuk chapter two was directly connected with and part of the parable. Therefore the “debate” of Habakkuk two represented the test of the rest and refreshing that the scornful men refused to hear. As faithful Bible students continued to investigate the old paths, they realized that not only was the parable of the ten virgins, and Habakkuk two, the same prophecy, but so too was Ezekiel chapter twelve.
Ghidându-se pe cărările cele vechi, poporul lui Dumnezeu din zilele de pe urmă a ajuns apoi să vadă că parabola celor zece fecioare, care „ilustrează experiența poporului adventist”, urma să se repete „întocmai până la literă” în timpul sigilării celor o sută patruzeci și patru de mii. Mărturia istoriei în care parabola s-a împlinit pentru prima dată a arătat că Habacuc capitolul doi era legat în mod direct de parabolă și făcea parte din ea. Prin urmare, „dezbaterea” din Habacuc doi reprezenta încercarea odihnei și înviorării pe care oamenii batjocoritori au refuzat să o asculte. Pe măsură ce studenții credincioși ai Bibliei au continuat să cerceteze cărările cele vechi, ei au înțeles că nu numai parabola celor zece fecioare și Habacuc doi erau aceeași profeție, ci și Ezechiel capitolul doisprezece.
“A portion of Ezekiel’s prophecy also was a source of strength and comfort to believers: ‘The word of the Lord came unto me, saying, Son of man, what is that proverb that ye have in the land of Israel, saying, The days are prolonged, and every vision faileth? Tell them therefore, Thus saith the Lord God. . . . The days are at hand, and the effect of every vision. . . . I will speak, and the word that I shall speak shall come to pass; it shall be no more prolonged.’ ‘They of the house of Israel say, The vision that he seeth is for many days to come, and he prophesieth of the times that are far off. Therefore say unto them, Thus saith the Lord God; There shall none of My words be prolonged any more, but the word which I have spoken shall be done.’ Ezekiel 12:21–25, 27, 28.” The Great Controversy, 393.
„Un pasaj din profeția lui Ezechiel a fost, de asemenea, o sursă de putere și mângâiere pentru credincioși: «Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: Fiul omului, ce este zicătoarea aceasta pe care o aveți în țara lui Israel, zicând: Zilele se lungesc și orice vedenie rămâne fără împlinire? De aceea, spune-le: Așa vorbește Domnul Dumnezeu.... Zilele sunt aproape și împlinirea fiecărei vedenii.... Eu voi vorbi, și cuvântul pe care-l voi rosti se va împlini; nu va mai fi amânat.» «Cei din casa lui Israel zic: Vedenia pe care o vede este pentru multe zile de acum înainte și el prorocește despre vremuri îndepărtate. De aceea, spune-le: Așa vorbește Domnul Dumnezeu: Niciunul dintre cuvintele Mele nu va mai fi amânat, ci cuvântul pe care l-am rostit se va împlini.» Ezechiel 12:21–25, 27, 28.” Tragedia veacurilor, 393.
The period of the sealing of the one hundred and forty-four thousand, as represented by the Advent movement of 1840 to 1844, represents the period of time in the last days, when “the effect of every vision” “shall come to pass.” The prophetic history of the first woe, laid upon the prophetic history of the second woe, identifies the prophetic history of the third woe, which is the prophetic history of the sealing of the one hundred and forty-four thousand. It is also the history of 1840 to 1844. It is also the history where the work of the messenger who prepares the way for the Messenger of the Covenant is accomplished. It is the history where the two horns of the earth beast go through a transition from the sixth unto the “eighth” that “is of the seven”. It is the history where the two prophets are slain in the street, in chapter eleven of Revelation.
Perioada sigilării celor o sută patruzeci și patru de mii, așa cum este reprezentată de mișcarea adventă din 1840 până în 1844, reprezintă perioada de timp din zilele de pe urmă, când „împlinirea fiecărei vedenii” „se va împlini”. Istoria profetică a celui dintâi vai, așezată peste istoria profetică a celui de-al doilea vai, identifică istoria profetică a celui de-al treilea vai, care este istoria profetică a sigilării celor o sută patruzeci și patru de mii. Ea este, de asemenea, istoria anilor 1840–1844. Ea este, de asemenea, istoria în care se împlinește lucrarea solului care pregătește calea pentru Solul Legământului. Este istoria în care cele două coarne ale fiarei pământului trec printr-o tranziție de la al șaselea la „al optulea”, care „este dintre cei șapte”. Este istoria în care cei doi proroci sunt uciși pe uliță, în capitolul unsprezece din Apocalipsa.
Just as significant though, is the fact that because God’s word never fails, in conjunction with the principle that all the prophets are speaking more of the last days than any other period, on September 11, 2001 the “prophetic days are at hand” where the “words that” God has spoken “will come to pass,” and “it shall be no more prolonged.”
Tot atât de semnificativ este însă și faptul că, deoarece cuvântul lui Dumnezeu nu dă greș niciodată, împreună cu principiul potrivit căruia toți prorocii vorbesc mai mult despre zilele de pe urmă decât despre oricare altă perioadă, la 11 septembrie 2001 „zilele prorocite sunt aproape”, când „cuvintele” pe care Dumnezeu le-a rostit „se vor împlini” și „nu va mai fi nicio amânare”.
The rebellion of 1863 assigned Laodicean Adventism to wander in the wilderness until they were all dead. The Lord returned to that history on September 11, 2001 as He had done with ancient Israel at Kadesh.
Răzvrătirea din 1863 a rânduit ca adventismul laodicean să rătăcească în pustie până când aveau să moară cu toții. Domnul S-a întors la acea istorie la 11 septembrie 2001, așa cum făcuse cu Israelul antic la Cades.
The first visit to Kadesh produced the rebellion of the ten spies, and brought the time of wandering in the wilderness. At the end of the forty years, they returned to Kadesh, and it was there that Moses struck the Rock a second time and was prevented from entering into the Promised Land, but they went in with Joshua. September 11, 2001, identifies the last generation, and God will no longer prolong His Word.
Vizita întâi la Cades a produs răzvrătirea celor zece iscoade și a adus vremea rătăcirii prin pustie. La sfârșitul celor patruzeci de ani, ei s-au întors la Cades, și acolo Moise a lovit Stânca a doua oară și i s-a interzis să intre în Țara Făgăduită, dar ei au intrat cu Iosua. 11 septembrie 2001 identifică ultima generație, iar Dumnezeu nu-Și va mai prelungi Cuvântul.
We will address this fact in the next article.
Vom aborda acest fapt în articolul următor.
“The history of the wilderness life of Israel was chronicled for the benefit of the Israel of God to the close of time. God’s dealings with the wanderers of the desert in all their marchings to and fro, in their exposure to hunger, thirst, and weariness, and in the striking manifestations of his power for their relief, are a divine parable, fraught with warning and instruction for his people in all ages. The varied experience of the Hebrews was a school of preparation for their promised home in Canaan. God would have his people in these last days review with humble hearts, and teachable spirits, the fiery trials through which ancient Israel passed, that they may be instructed in their preparation for the heavenly Canaan.
“Istoria vieții lui Israel în pustie a fost consemnată spre folosul Israelului lui Dumnezeu până la încheierea timpului. Purtarea lui Dumnezeu față de pribegii deșertului, în toate mersurile lor încoace și încolo, în expunerea lor la foame, sete și oboseală, precum și în manifestările uimitoare ale puterii Sale spre alinarea lor, constituie o pildă divină, plină de avertizare și învățătură pentru poporul Său din toate veacurile. Experiența variată a evreilor a fost o școală de pregătire pentru căminul lor făgăduit în Canaan. Dumnezeu dorește ca poporul Său din aceste zile de pe urmă să treacă în revistă, cu inimi smerite și cu duhuri învățabile, încercările de foc prin care a trecut Israelul din vechime, pentru ca astfel să fie instruit în pregătirea sa pentru Canaanul ceresc.”
“The rock which, smitten by the command of God, sent forth its living waters, was a symbol of Christ, smitten and bruised that by his blood a fountain might be prepared for the salvation of perishing man. As the rock had been once smitten, so Christ was to be ‘once offered, to bear the sins of many.’ But when Moses rashly smote the rock at Kadesh, the beautiful symbol of Christ was marred. Our Saviour was not to be sacrificed a second time. As the great offering was made but once, it is only necessary for those who seek the blessings of his grace to ask in Jesus’ name,—to pour forth the heart’s desires in penitential prayer. Such prayer will bring before the Lord of hosts the wounds of Jesus, and then will flow forth afresh the life-giving blood, symbolized by the flowing of the living water for thirsting Israel.
„Stânca care, lovită la porunca lui Dumnezeu, și-a revărsat apele vii, era un simbol al lui Hristos, lovit și zdrobit pentru ca, prin sângele Său, să poată fi pregătit un izvor pentru mântuirea omului pieritor. După cum stânca fusese lovită o singură dată, tot astfel Hristos urma să fie „adus o singură dată jertfă, ca să poarte păcatele multora”. Dar când Moise a lovit în chip pripit stânca la Cades, frumosul simbol al lui Hristos a fost stricat. Mântuitorul nostru nu trebuia să fie jertfit a doua oară. După cum marea jertfă a fost adusă o singură dată, este necesar doar ca aceia care caută binecuvântările harului Său să ceară în Numele lui Isus, să-și reverse dorințele inimii într-o rugăciune de pocăință. O astfel de rugăciune va aduce înaintea Domnului oștirilor rănile lui Isus, și atunci va curge din nou sângele dătător de viață, simbolizat prin curgerea apei vii pentru Israelul însetat.”
“Only by living faith in God, and humble obedience to his commands, can man hope to meet the divine approval. On the occasion of that mighty miracle at Kadesh, Moses, wearied with the continual murmuring and rebellion of the people, lost sight of his Almighty Helper; he heeded not the command, ‘Speak ye unto the rock, and it shall give forth its waters;’ and without the divine strength he was left to mar his record with an exhibition of passion and human weakness. The man who should, and might have stood pure, firm, and unselfish to the close of his work, was overcome at last. God was dishonored before the congregation of Israel, when he might have been honored, and his name glorified.
„Numai prin credință vie în Dumnezeu și prin ascultare smerită de poruncile Sale poate omul nădăjdui să dobândească aprobarea divină. Cu prilejul acelei mari minuni de la Cades, Moise, istovit de cârtirea și răzvrătirea necurmată a poporului, L-a pierdut din vedere pe Ajutorul său Atotputernic; n-a dat ascultare poruncii: «Vorbiți stâncii, și ea își va da apele»; și, lipsit de puterea divină, a fost lăsat să-și păteze mărturia printr-o manifestare de patimă și slăbiciune omenească. Omul care ar fi trebuit și ar fi putut să rămână curat, statornic și neegoist până la încheierea lucrării sale a fost biruit în cele din urmă. Dumnezeu a fost dezonorat înaintea adunării lui Israel, când ar fi putut fi onorat, iar Numele Său slăvit.”
“The judgment immediately pronounced against Moses was most cutting and humiliating,—that he with rebellious Israel must die before crossing the Jordan. But shall man assert that the Lord dealt severely with his servant for that one offense? God had honored Moses as he had honored no other man then living. He had vindicated his cause again and again. He had heard his prayers, and had spoken with him face to face, as a man speaketh with a friend. Just in proportion to the light and knowledge which Moses had enjoyed, was his criminality increased.” Signs of the Times, October 7, 1880.
„Judecata rostită îndată împotriva lui Moise a fost dintre cele mai dureroase și umilitoare,—anume că el, împreună cu Israelul răzvrătit, trebuia să moară înainte de a trece Iordanul. Dar va susține omul că Domnul S-a purtat cu asprime față de slujitorul Său pentru acea singură abatere? Dumnezeu îl onorase pe Moise așa cum nu onorase pe niciun alt om aflat atunci în viață. Îi apărase cauza iar și iar. Îi ascultase rugăciunile și vorbise cu el față către față, cum vorbește un om cu prietenul său. Tocmai în măsura luminii și cunoștinței de care se bucurase Moise, vina lui era sporită.” Signs of the Times, 7 octombrie 1880.