The two sticks are joined together to become one temple. Forty-six being the symbol of the temple, and it is forty-six years that separates the northern kingdom’s captivity, from the southern kingdom’s captivity. When the trampling down of the sanctuary and host is accomplished at the time of the end in 1798, it is forty-six years that joins the two sticks into a temple. From 723 BC to 677 BC, the temple was torn down and trampled upon. In 1798 the trampling down ended and by 1844, a temple had been erected. There they were to become one nation, with one king, and cease to sin for eternity. That was the plan, but the rebellion of 1863 pushed the plan back to 2001.
Cele două toiege sunt unite împreună pentru a deveni un singur templu. Patruzeci și șase fiind simbolul templului, iar între robia împărăției de nord și robia împărăției de sud sunt patruzeci și șase de ani. Când călcarea în picioare a sanctuarului și a oștirii este împlinită la vremea sfârșitului, în 1798, patruzeci și șase de ani unesc cele două toiege într-un templu. Din 723 î.Hr. până în 677 î.Hr., templul a fost dărâmat și călcat în picioare. În 1798 călcarea în picioare s-a încheiat, iar până în 1844 un templu fusese ridicat. Acolo ei trebuiau să devină o singură națiune, cu un singur rege, și să înceteze a mai păcătui pentru veșnicie. Acesta era planul, dar răzvrătirea din 1863 a împins planul înapoi până în 2001.
Paul identifies the church as the body, and Christ as the head, and Paul uses the body as a symbol of the flesh. The flesh and the body are interchangeable terms for Paul.
Pavle identifică Biserica drept trupul, iar pe Hristos drept capul, iar Pavel folosește trupul ca simbol al cărnii. Carnea și trupul sunt termeni interschimbabili pentru Pavel.
For if ye live after the flesh, ye shall die: but if ye through the Spirit do mortify the deeds of the body, ye shall live. Romans 8:13.
Căci, dacă trăiți după carne, veți muri; dar, dacă prin Duhul omorâți faptele trupului, veți trăi. Romani 8:13.
The design of the human temple is based upon the design of God’s temple. The body, which is the Church, equates to the flesh in an individual’s temple. In the temple of an individual, the mind is the head, and the body is the flesh.
Designul templului omenesc este întemeiat pe designul templului lui Dumnezeu. Trupul, care este Biserica, corespunde cărnii în templul unui individ. În templul unui individ, mintea este capul, iar trupul este carnea.
For we are members of his body, of his flesh, and of his bones. For this cause shall a man leave his father and mother, and shall be joined unto his wife, and they two shall be one flesh. This is a great mystery: but I speak concerning Christ and the church. Ephesians 5:30–32.
Căci noi suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui și din oasele Lui. De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de soția sa, și cei doi vor fi un singur trup. Taina aceasta este mare; dar eu vorbesc despre Hristos și despre Biserică. Efeseni 5:30–32.
The temple which John was to measure, when the sounding of the seventh angel marked the beginning of the work of finishing the mystery of God, was God’s temple, but man’s temple was created in the image of God’s temple. They are interchangeable symbols. Moses was on the mount for forty-six days when he was shown the pattern that he was to use when raising up the earthly tabernacle. The pattern was taken from the heavenly temple.
Тэмпл, які Ян павінен быў вымераць, калі гучанне сёмага анёла азначала пачатак справы завяршэння таямніцы Божай, быў Божым тэмплам; але чалавечы тэмпл быў створаны паводле вобразу Божага тэмпла. Яны з’яўляюцца ўзаемазаменнымі сімваламі. Майсей быў на гары сорак шэсць дзён, калі яму быў паказаны ўзор, якім ён павінен быў карыстацца пры ўзвядзенні зямной скініі. Гэты ўзор быў узяты з нябеснага тэмпла.
Christ was the heavenly temple, manifested in the flesh, and He represents the pattern of the human temple, for men were created in His image. For this reason, the pattern of the human temple is represented with forty-six chromosomes.
Hristos a fost Templul ceresc, arătat în trup, iar El reprezintă tiparul templului omenesc, căci oamenii au fost creați după chipul Lui. Din acest motiv, tiparul templului omenesc este reprezentat prin patruzeci și șase de cromozomi.
The temples are prophetically interchangeable. Thus, the temple John was told to measure consisted of only two apartments, with no courtyard. The first apartment represents the human temple, the church (the bride), the nation, the body, which is the flesh. The second apartment represents the divine temple, the bridegroom, the king, the head, which is the mind. The promise of the everlasting covenant that is accomplished for the one hundred and forty-four thousand in the last days, has been illustrated by the two sticks of Ezekiel chapter thirty-seven. It has been illustrated by John’s temple, which consists of two apartments. It has been illustrated by Paul’s specific definitions of the mystery of Christ in the believer, the hope of glory.
Templele sunt interschimbabile din punct de vedere profetic. Astfel, templul pe care lui Ioan i s-a spus să-l măsoare era alcătuit numai din două încăperi, fără curte. Prima încăpere reprezintă templul omenesc, biserica (mireasa), națiunea, trupul, care este carnea. A doua încăpere reprezintă templul divin, mirele, regele, capul, care este mintea. Făgăduința legământului veșnic, care este împlinită pentru cei o sută patruzeci și patru de mii în zilele din urmă, a fost ilustrată prin cele două toiege din Ezechiel, capitolul treizeci și șapte. Ea a fost ilustrată prin templul lui Ioan, care este alcătuit din două încăperi. Ea a fost ilustrată prin definițiile specifice date de Pavel tainei lui Hristos în credincios, nădejdea slavei.
The work of sealing the one hundred and forty-four thousand is the work of permanently combining Divinity with humanity. That work is accomplished during the sounding of the Seventh Trumpet. That combination is represented, line upon line, in a variety of ways in the Scriptures. The work of justification and sanctification are the theological terms for the work. Justification is the work of Christ as our Substitute, and the work of sanctification is the work of Christ as our Example. Justification represents our title for heaven and sanctification represents our fitness for heaven. Both those works are brought to the believer by the presence of the Holy Spirit. That work is represented as the writing of God’s law upon the hearts and minds of those who are accepted into the everlasting covenant.
Lucrarea sigilării celor o sută patruzeci și patru de mii este lucrarea unirii permanente a Divinității cu omenirea. Acea lucrare se împlinește în timpul sunării Trâmbiței a Șaptea. Acea unire este reprezentată, precept peste precept, în diferite feluri în Scripturi. Lucrarea îndreptățirii și a sfințirii sunt termenii teologici pentru această lucrare. Îndreptățirea este lucrarea lui Hristos ca Înlocuitor al nostru, iar lucrarea sfințirii este lucrarea lui Hristos ca Exemplu al nostru. Îndreptățirea reprezintă titlul nostru pentru cer, iar sfințirea reprezintă pregătirea noastră pentru cer. Ambele lucrări sunt aduse credinciosului prin prezența Duhului Sfânt. Acea lucrare este reprezentată ca scrierea legii lui Dumnezeu în inimile și mințile celor care sunt primiți în legământul cel veșnic.
The “mind” represents the apartment in the temple, where the head resides. The mind is what is called the higher nature, as opposed to the flesh, which is the lower nature. The mind is represented by our thoughts, the flesh is represented by our feelings.
„Mintea” reprezintă încăperea din templu în care se află capul. Mintea este ceea ce se numește natura superioară, în opoziție cu trupul, care este natura inferioară. Mintea este reprezentată de gândurile noastre, iar trupul este reprezentat de simțirile noastre.
“Many experience needless unhappiness. They take their minds from Jesus, and center them too much upon self. They magnify small difficulties, and talk discouragements. They are guilty of the great sin of needless repining over God’s providences. For all that we have and are, we are indebted to God. He has given us powers, that, to a certain extent, are similar to those which he himself possesses; and we should labor earnestly to develop these powers, not to please and exalt self, but to glorify him.
„Mulți trăiesc o nefericire fără rost. Își abat mintea de la Isus și o concentrează prea mult asupra propriei persoane. Ei măresc dificultăți mărunte și vorbesc despre descurajări. Ei se fac vinovați de marele păcat al cârtirii fără temei împotriva providențelor lui Dumnezeu. Căci pentru tot ceea ce avem și ceea ce suntem, suntem îndatorați lui Dumnezeu. El ne-a dat puteri care, într-o anumită măsură, sunt asemănătoare acelora pe care le posedă El Însuși; și ar trebui să lucrăm cu stăruință pentru a dezvolta aceste puteri, nu spre a plăcea și a înălța eul, ci spre a-L slăvi pe El.
“We should not allow our minds to be swayed from allegiance to God. Through Christ we may and should be happy, and should acquire habits of self-control. Even the thoughts must be brought into subjection to the will of God, and the feelings under the control of reason and religion. Our imagination was not given us to be allowed to run riot and have its own way, without any effort at restraint and discipline. If the thoughts are wrong, the feelings will be wrong; and the thoughts and feelings combined make up the moral character. When we decide that as Christians we are not required to restrain our thoughts and feelings, we are brought under the influence of evil angels, and invite their presence and their control. If we yield to our impressions and allow our thoughts to run in a channel of suspicion, doubt, and repining, we shall be unhappy, and our lives will prove a failure.” Review and Herald, April 21, 1885.
„Nu ar trebui să îngăduim ca mintea noastră să fie abătută de la loialitatea față de Dumnezeu. Prin Hristos putem și trebuie să fim fericiți și să dobândim deprinderi de stăpânire de sine. Chiar și gândurile trebuie aduse în supunere față de voia lui Dumnezeu, iar simțămintele sub controlul rațiunii și al religiei. Imaginația nu ne-a fost dată pentru a fi lăsată să se dezlănțuie și să-și urmeze propria cale, fără niciun efort de înfrânare și disciplinare. Dacă gândurile sunt greșite, simțămintele vor fi greșite; iar gândurile și simțămintele, împreună, alcătuiesc caracterul moral. Când hotărâm că, în calitate de creștini, nu ni se cere să ne înfrânăm gândurile și simțămintele, ajungem sub influența îngerilor răi și le invităm prezența și stăpânirea. Dacă ne lăsăm conduși de impresiile noastre și îngăduim gândurilor noastre să curgă pe un făgaș al bănuielii, îndoielii și nemulțumirii, vom fi nefericiți, iar viața noastră se va dovedi un eșec.” Review and Herald, 21 aprilie 1885.
Thoughts and feelings combined make up moral character. Our character is made up of a lower and a higher nature, the mind is the higher nature, and if the thoughts of the mind are sanctified, our feelings will be sanctified. This is because the mind is the higher controlling nature of the two nature’s which make up our humanity. The “powers,” that were designed as part of our being, are “to a certain extent,” “similar to those which” Christ “possesses,” for we were created in His image, and we “should labor earnestly to develop” those “powers.”
Gândurile și sentimentele, împreună, alcătuiesc caracterul moral. Caracterul nostru este alcătuit dintr-o natură inferioară și una superioară; mintea este natura superioară, iar dacă gândurile minții sunt sfințite, sentimentele noastre vor fi sfințite. Aceasta deoarece mintea este natura superioară, care deține controlul asupra celor două naturi ce alcătuiesc umanitatea noastră. „Puterile” care au fost rânduite ca parte a ființei noastre sunt, „într-o anumită măsură”, „asemănătoare acelora pe care” Hristos „le posedă”, căci am fost creați după chipul Său și „ar trebui să lucrăm cu stăruință pentru a dezvolta” acele „puteri”.
The powers which are part of the higher nature, or the mind of a human being are judgment, memory, conscience and especially the will.
Puterea de judecată, memoria, conștiința și mai ales voința sunt facultățile care țin de natura superioară, adică de mintea ființei umane.
“Many are inquiring, ‘How am I to make the surrender of myself to God?’ You desire to give yourself to Him, but you are weak in moral power, in slavery to doubt, and controlled by the habits of your life of sin. Your promises and resolutions are like ropes of sand. You cannot control your thoughts, your impulses, your affections. The knowledge of your broken promises and forfeited pledges weakens your confidence in your own sincerity, and causes you to feel that God cannot accept you; but you need not despair. What you need to understand is the true force of the will. This is the governing power in the nature of man, the power of decision, or of choice. Everything depends on the right action of the will. The power of choice God has given to men; it is theirs to exercise. You cannot change your heart, you cannot of yourself give to God its affections; but you can choose to serve Him. You can give Him your will; He will then work in you to will and to do according to His good pleasure. Thus your whole nature will be brought under the control of the Spirit of Christ; your affections will be centered upon Him, your thoughts will be in harmony with Him.
„Mulți întreabă: «Cum să fac predarea mea lui Dumnezeu?» Doriți să vă dăruiți Lui, dar sunteți slabi în putere morală, înrobiți îndoielii și stăpâniți de deprinderile vieții voastre de păcat. Făgăduințele și hotărârile voastre sunt ca niște funii de nisip. Nu vă puteți stăpâni gândurile, impulsurile, simțămintele. Cunoașterea făgăduințelor voastre încălcate și a angajamentelor voastre călcate vă slăbește încrederea în propria sinceritate și vă face să simțiți că Dumnezeu nu vă poate primi; dar nu trebuie să deznădăjduiți. Ceea ce trebuie să înțelegeți este adevărata putere a voinței. Aceasta este puterea cârmuitoare din natura omului, puterea de a hotărî sau de a alege. Totul depinde de exercitarea dreaptă a voinței. Puterea de a alege a fost dată oamenilor de Dumnezeu; ei sunt cei care trebuie s-o exercite. Nu vă puteți schimba inima, nu-I puteți da lui Dumnezeu, prin voi înșivă, simțămintele ei; dar puteți alege să-I slujiți. Îi puteți da voința voastră; atunci El va lucra în voi și voința, și înfăptuirea, după buna Lui plăcere. Astfel, întreaga voastră ființă va fi adusă sub stăpânirea Duhului lui Hristos; simțămintele voastre vor fi îndreptate spre El, iar gândurile voastre vor fi în armonie cu El.”
“Desires for goodness and holiness are right as far as they go; but if you stop here, they will avail nothing. Many will be lost while hoping and desiring to be Christians. They do not come to the point of yielding the will to God. They do not now choose to be Christians.
“Poftele după bunătate și sfințenie sunt bune în măsura în care merg; dar, dacă vă opriți aici, ele nu vor folosi la nimic. Mulți se vor pierde în timp ce speră și doresc să fie creștini. Ei nu ajung până la punctul de a-și supune voința lui Dumnezeu. Ei nu aleg acum să fie creștini.
“Through the right exercise of the will, an entire change may be made in your life. By yielding up your will to Christ, you ally yourself with the power that is above all principalities and powers. You will have strength from above to hold you steadfast, and thus through constant surrender to God you will be enabled to live the new life, even the life of faith.” Steps to Christ, 47, 48.
„În urma exercitării corecte a voinței, o schimbare deplină poate fi adusă în viața ta. Predându-ți voința lui Hristos, te aliezi cu puterea care este mai presus de orice domnie și stăpânire. Vei avea putere de sus care să te țină neclintit și, astfel, prin predare neîncetată față de Dumnezeu, vei fi făcut în stare să trăiești viața cea nouă, chiar viața credinței.” Calea către Hristos, 47, 48.
The power of the will is the “governing power” in the nature of man, and the governor is located in the apartment of the human temple that is allied “with the power that is above all principalities and powers.” The place where the union of Divinity with humanity occurs in the human temple is the citadel of the soul. Every human has a citadel, and it is either occupied by Christ, or the arch enemy of Christ.
Puterea voinței este „puterea cârmuitoare” în natura omului, iar cârmuitorul este așezat în încăperea templului omenesc care este aliată „cu puterea care este mai presus de toate domniile și stăpânirile”. Locul în care unirea Dumnezeirii cu omenirea are loc în templul omenesc este cetățuia sufletului. Fiecare ființă omenească are o cetățuie, iar aceasta este ocupată fie de Hristos, fie de vrăjmașul de moarte al lui Hristos.
“When Christ takes possession of the citadel of the soul, the human agent becomes one with him. And he who is one with Christ, maintaining his unity, enthroning him in the heart, and obeying his commands, is safe from the snares of the wicked one. United to Christ, he gathers to himself the graces of Christ, and consecrates strength and efficiency and power to the Lord in winning souls to him. By co-operation with the Saviour he becomes the instrument through which God works. Then when Satan comes, and strives to take possession of the soul, he finds that Christ has made him stronger than the strong man armed.” Review and Herald, December 12, 1899.
„Atunci când Hristos ia în stăpânire cetățuia sufletului, agentul omenesc devine una cu El. Iar acela care este una cu Hristos, păstrându-și unitatea cu El, întronându-L în inimă și ascultând de poruncile Sale, este în siguranță față de cursele celui rău. Unit cu Hristos, el își însușește harurile lui Hristos și consacră Domnului tărie, eficiență și putere în câștigarea sufletelor pentru El. Prin conlucrare cu Mântuitorul, el devine instrumentul prin care lucrează Dumnezeu. Atunci, când vine Satana și caută să ia în stăpânire sufletul, descoperă că Hristos l-a făcut mai puternic decât omul cel tare înarmat.” Review and Herald, 12 decembrie 1899.
The citadel of the soul is the heart and mind of the human being. The promise of the new covenant identifies three primary promises for the believer. He is promised to have a land to live in, as the Garden of Eden was for Adam and Eve, which in turn represented the promised land for His covenant with ancient Israel, which in turn represented the spiritual glorious land for spiritual Israel, and which all three provide witness, line upon line, to the promise of the earth made new, for those who overcome as He overcame.
Cetatea sufletului este inima și mintea ființei omenești. Făgăduința noului legământ identifică trei făgăduințe principale pentru credincios. Lui i se făgăduiește că va avea o țară în care să locuiască, așa cum Grădina Edenului a fost pentru Adam și Eva, care, la rândul ei, reprezenta țara făgăduită în legământul Său cu Israelul din vechime, care, la rândul ei, reprezenta țara spirituală slăvită pentru Israelul spiritual, și toate acestea trei aduc mărturie, rând după rând, despre făgăduința unui pământ înnoit, pentru cei ce biruiesc după cum a biruit El.
When Adam and Eve sinned, they were “scattered” out of the Garden of Eden for “seven times”, and it is after seven millennia that the earth is made new, and the garden of Eden is restored. The scattering of ancient Israel for “seven times,” was typified by the scattering of Adam and Eve. The covenant promises a land to dwell in, and it was the promise of Eden restored. The trampling down of the sanctuary and the host represents the progressive escalation of sin within the human family that began with the sin of Adam.
Igihe Adamu na Eva bakoze icyaha, “baratatanye” bavanwa mu Ngoro ya Edeni mu gihe cy’“ibihe birindwi”, kandi ni nyuma y’imyaka ibihumbi birindwi isi ihindurwa nshya, maze ingoro ya Edeni igasubizwaho. Gutatanywa kwa Isirayeli ya kera mu gihe cy’“ibihe birindwi” kwari kwaragaragajwe mbere n’ugutatanywa kwa Adamu na Eva. Isezerano risezeranya igihugu cyo guturamo, kandi iryo ryari isezerano rya Edeni yasubizwaho. Gukandagirwa kw’aheranda n’ingabo bigaragaza ukwiyongera gukurikirana kw’icyaha mu muryango w’abantu kwatangiranye n’icyaha cya Adamu.
The other two promises of the covenant are that the faithful will receive a new body and a new mind, even the mind of Christ. The body is the flesh, the lower nature, and in relation to Christ it is the church. The mind is the higher nature, it is what Sister White identifies as the “citadel of the soul.” Paul clearly teaches that we receive the mind of Christ at the moment we accept the requirements of the gospel, when we are justified. He also teaches that we do not receive a new and glorified body until the Second Coming.
Celelalte două făgăduințe ale legământului sunt că cei credincioși vor primi un trup nou și o minte nouă, chiar mintea lui Hristos. Trupul este carnea, natura inferioară, iar în relație cu Hristos el este biserica. Mintea este natura superioară; ea este ceea ce Sora White identifică drept „citadela sufletului”. Pavel învață limpede că primim mintea lui Hristos în clipa în care acceptăm cerințele Evangheliei, când suntem îndreptățiți. El învață, de asemenea, că nu primim un trup nou și proslăvit decât la cea de-a Doua Venire.
Behold, I show you a mystery; We shall not all sleep, but we shall all be changed, In a moment, in the twinkling of an eye, at the last trump: for the trumpet shall sound, and the dead shall be raised incorruptible, and we shall be changed. For this corruptible must put on incorruption, and this mortal must put on immortality. So when this corruptible shall have put on incorruption, and this mortal shall have put on immortality, then shall be brought to pass the saying that is written, Death is swallowed up in victory. O death, where is thy sting? O grave, where is thy victory? The sting of death is sin; and the strength of sin is the law. 1 Corinthians 15:51–56.
Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală de ochi, la trâmbiţa cea de pe urmă. Căci trâmbiţa va suna, iar morţii vor fi înviaţi în nestricăciune, şi noi vom fi schimbaţi. Fiindcă acest trup stricăcios trebuie să se îmbrace în nestricăciune, şi acest trup muritor trebuie să se îmbrace în nemurire. Iar când acest trup stricăcios se va fi îmbrăcat în nestricăciune, şi acest trup muritor se va fi îmbrăcat în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este boldul, moarte? Unde îţi este biruinţa, mormântule? Boldul morţii este păcatul, iar puterea păcatului este legea. 1 Corinteni 15:51–56.
A doctrine, which John says identifies those who believe such fallacious teachings are antichrist, argues that Christ never accepted a body that was subject to the effects of sin that had began to impact the human family from Adam’s sin onward.
O doctrină, despre care Ioan spune că îi identifică drept antihriști pe aceia care cred asemenea învățături înșelătoare, susține că Hristos nu a acceptat niciodată un trup supus efectelor păcatului, care începuseră să afecteze familia omenească începând cu păcatul lui Adam.
And every spirit that confesseth not that Jesus Christ is come in the flesh is not of God: and this is that spirit of antichrist, whereof ye have heard that it should come; and even now already is it in the world. 1 John 4:3.
Și orice duh care nu mărturisește că Isus Hristos a venit în trup nu este de la Dumnezeu; și acesta este duhul lui antihrist, despre care ați auzit că are să vină; și chiar acum este deja în lume. 1 Ioan 4:3.
The wine of Babylon (antichrist) that teaches the “Immaculate Conception”, claims that Mary was made perfect, as were Adam and Eve before sin, in order that the birth of Jesus would be based upon a conception of divinity (the Holy Spirit), with perfect humanity (Mary.) The false doctrine of the Immaculate Conception is not addressing when Jesus was conceived in Mary’s womb, but how Mary was conceived with the perfection of Adam and Eve. To suggest that the flesh Christ took upon Himself when He came to redeem man was sinless flesh, which did not contain the effects of heredity is a teaching of antichrist.
Vinul Babilonului (antihristului), care învață „Neprihănita Zămislire”, susține că Maria a fost făcută desăvârșită, așa cum au fost Adam și Eva înainte de păcat, pentru ca nașterea lui Isus să se întemeieze pe o concepere a divinității (Duhul Sfânt), unită cu o omenitate desăvârșită (Maria). Doctrina falsă a Neprihănitei Zămisliri nu se referă la momentul în care Isus a fost zămislit în pântecele Mariei, ci la felul în care Maria a fost zămislită cu desăvârșirea lui Adam și a Evei. A sugera că trupul pe care Hristos l-a luat asupra Sa când a venit să răscumpere omenirea a fost un trup fără păcat, care nu cuprindea efectele eredității, este o învățătură a antihristului.
For many deceivers are entered into the world, who confess not that Jesus Christ is come in the flesh. This is a deceiver and an antichrist. 2 John 1:7.
Căci în lume au intrat mulți amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos a venit în trup. Acesta este un amăgitor și un antihrist. 2 Ioan 1:7.
When Christ was resurrected inspiration carefully points out that He then had a glorified body. His resurrection represented the resurrection of the righteous at the Second Coming, and it is there that we receive the covenant promise of a new body.
Când Hristos a fost înviat, Inspirația arată cu grijă că El avea atunci un trup slăvit. Învierea Sa a reprezentat învierea celor neprihăniți la a Doua Venire, și acolo primim făgăduința legământului unui trup nou.
“The time had come for Christ to ascend to His Father’s throne. As a divine conqueror He was about to return with the trophies of victory to the heavenly courts. Before His death He had declared to His Father, ‘I have finished the work which Thou gavest Me to do.’ John 17:4. After His resurrection He tarried on earth for a season, that His disciples might become familiar with Him in His risen and glorified body. Now He was ready for the leave-taking. He had authenticated the fact that He was a living Saviour. His disciples need no longer associate Him with the tomb. They could think of Him as glorified before the heavenly universe.” The Desire of Ages, 829.
„Venise timpul ca Hristos să Se înalțe la tronul Tatălui Său. Ca un Cuceritor divin, El era pe punctul de a Se întoarce în curțile cerești cu trofeele biruinței. Înainte de moartea Sa, El Îi declarase Tatălui Său: «Am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.» Ioan 17:4. După învierea Sa, El a mai rămas pe pământ pentru o vreme, pentru ca ucenicii Săi să se familiarizeze cu El în trupul Său înviat și proslăvit. Acum era pregătit pentru despărțire. El adeverise faptul că era un Mântuitor viu. Ucenicii Săi nu mai aveau nevoie să-L asocieze cu mormântul. Ei puteau să se gândească la El ca proslăvit înaintea universului ceresc.” Hristos, Lumina lumii, 829.
The covenant promise, of a land to dwell in, is fulfilled at the earth made new, when Eden is restored and the “seven times” (seven thousand years), scattering of the humanity of the first Adam is concluded. The covenant promise of a new and glorified body is provided at the Second Coming, in the twinkling of an eye.
Promisiunea legământului, a unei țări în care să locuiască, se împlinește pe pământul făcut nou, când Edenul este restaurat și împrăștierea „de șapte ori” (șapte mii de ani) a omenirii primului Adam este încheiată. Promisiunea legământului privind un trup nou și glorificat este împlinită la a Doua Venire, într-o clipită.
“The story of Bethlehem is an exhaustless theme. In it is hidden ‘the depth of the riches both of the wisdom and knowledge of God.’ Romans 11:33. We marvel at the Saviour’s sacrifice in exchanging the throne of heaven for the manger, and the companionship of adoring angels for the beasts of the stall. Human pride and self-sufficiency stand rebuked in His presence. Yet this was but the beginning of His wonderful condescension. It would have been an almost infinite humiliation for the Son of God to take man’s nature, even when Adam stood in his innocence in Eden. But Jesus accepted humanity when the race had been weakened by four thousand years of sin. Like every child of Adam He accepted the results of the working of the great law of heredity. What these results were is shown in the history of His earthly ancestors. He came with such a heredity to share our sorrows and temptations, and to give us the example of a sinless life.” The Desire of Ages, 48.
„Povestirea Betleemului este o temă inepuizabilă. În ea este ascunsă „adâncimea bogăției, a înțelepciunii și a cunoștinței lui Dumnezeu”. Romani 11:33. Ne minunăm de jertfa Mântuitorului, care a schimbat tronul cerului pe iesle și părtășia îngerilor adoratori pe tovărășia dobitoacelor din staul. Mândria și suficiența de sine omenească stau mustrate în prezența Lui. Totuși, acesta nu a fost decât începutul minunatei Sale condescendențe. Ar fi fost o umilire aproape infinită pentru Fiul lui Dumnezeu să ia asupra Sa natura omenească, chiar și atunci când Adam stătea în nevinovăția sa în Eden. Dar Isus a acceptat omenirea când rasa fusese slăbită de patru mii de ani de păcat. Ca orice fiu al lui Adam, El a acceptat consecințele lucrării marii legi a eredității. Care au fost aceste consecințe se vede din istoria strămoșilor Săi pământești. El a venit cu o asemenea ereditate ca să împărtășească durerile și ispitele noastre și să ne dea pilda unei vieți fără păcat.” Hristos, Lumina lumii, 48.
When a man meets the requirements of the gospel, he then and there receives a new mind, even the mind of Christ, but the body, or as Paul also calls it the flesh, is changed at the Second Coming. The lower nature, which consists of the feelings, is not eliminated at conversion. Those feelings, which are one part of the moral character, remain until the Second Coming. Those feelings represent the emotional system, that are associated with the hormonal system. They represent the senses that are associated with the nervous system. All the elements of man’s lower nature that are considered as feelings, are divided into two basic categories. One type of feeling is the tendencies that we inherited from our ancestors, and the other types of feelings are cultivated tendencies which we developed by our own choices.
Atunci când un om împlinește cerințele Evangheliei, el primește chiar atunci o minte nouă, și anume mintea lui Hristos; însă trupul, sau, cum îl numește și Pavel, carnea, este schimbat la a Doua Venire. Natura inferioară, care constă din simțiri, nu este eliminată la convertire. Acele simțiri, care alcătuiesc o parte a caracterului moral, rămân până la a Doua Venire. Aceste simțiri reprezintă sistemul emoțional, care este asociat cu sistemul hormonal. Ele reprezintă simțurile care sunt asociate cu sistemul nervos. Toate elementele naturii inferioare a omului, care sunt considerate ca simțiri, se împart în două categorii de bază. Un tip de simțire îl constituie tendințele pe care le-am moștenit de la strămoșii noștri, iar celelalte tipuri de simțiri sunt tendințe cultivate, pe care le-am dezvoltat prin propriile noastre alegeri.
Some inherited tendencies are simply part of the human design, and some types of inherited tendencies are to do evil. The cultivated types of feelings are what we establish by our own choices, and the inherited tendencies are transmitted by “the great law of heredity.”
Unele tendințe moștenite sunt pur și simplu parte a alcătuirii umane, iar unele tipuri de tendințe moștenite sunt spre rău. Tipurile cultivate de sentimente sunt cele pe care le formăm prin propriile noastre alegeri, iar tendințele moștenite sunt transmise prin „marea lege a eredității”.
Jesus “accepted humanity when the race had been weakened by four thousand years of sin. Like every child of Adam He accepted the results of the working of the great law of heredity. What these results were is shown in the history of His earthly ancestors. He came with such a heredity to share our sorrows and temptations, and to give us the example of a sinless life.” With the results of four thousand years of the working of the great law of heredity, Jesus always kept those tendencies in subjection by the exercise of His will, and He never once participated in cultivating any sinful feelings.
ယေရှုသည် “လူမျိုးစုသည် အပြစ်ကြောင့် လေးထောင်နှစ်ကာလအတွင်း အားနည်းသွားခဲ့သည့်အချိန်၌ လူ့သဘောကို လက်ခံတော်မူခဲ့သည်။ အာဒံ၏ သားသမီးတိုင်းကဲ့သို့ပင်၊ အမွေဆက်ခံမှု၏ မဟာပညတ်တရား လှုပ်ရှားလုပ်ဆောင်ခြင်းမှ ထွက်ပေါ်လာသော အကျိုးဆက်များကို ကိုယ်တော် လက်ခံတော်မူခဲ့သည်။ ထိုအကျိုးဆက်များမှာ အဘယ်အရာများဖြစ်သည်ကို ကိုယ်တော်၏ မြေကြီးပေါ်ရှိ ဘိုးဘေးဘီဘင်တို့၏ သမိုင်း၌ ဖော်ပြထားသည်။ ကိုယ်တော်သည် ဤသို့သော အမွေဆက်ခံမှုနှင့်အတူ ကျွန်ုပ်တို့၏ ဝမ်းနည်းခြင်းများနှင့် စုံစမ်းနှောင့်ယှက်ခြင်းများကို မျှဝေရန်၊ ထို့ပြင် အပြစ်မဲ့သော အသက်တာ၏ စံနမူနာကို ကျွန်ုပ်တို့အား ပေးအပ်ရန် ကြွလာတော်မူခဲ့သည်။” အမွေဆက်ခံမှု၏ မဟာပညတ်တရား လှုပ်ရှားလုပ်ဆောင်ခဲ့သော လေးထောင်နှစ်ကာလ၏ အကျိုးဆက်များနှင့်အတူပင်၊ ယေရှုသည် မိမိ၏ အလိုတော်ကို ကျင့်သုံးခြင်းအားဖြင့် ထိုသဘောထားလိုလားချက်များကို အစဉ်မပြတ် ချုပ်ထိန်းထားတော်မူခဲ့ပြီး၊ အပြစ်ရှိသော ခံစားချက်တစ်စုံတစ်ရာကို မွေးမြူပျိုးထောင်ရာ၌ တစ်ကြိမ်တစ်ခါမျှ ပါဝင်တော်မူခြင်းမရှိခဲ့ပေ။
Had Jesus accepted a human body, as represented by Adam and Eve before they sinned, without the accepting the results of the weakening of humanity that had occurred over four thousand years of degradation, then He would not have provided an Example, of how every child of God can overcome.
如果耶稣所取的人性身体，正如亚当和夏娃未犯罪之前所代表的那样，却没有同时接受在人类四千多年堕落退化过程中所产生的人性衰弱之后果，那么祂就不能提供一个榜样，说明上帝的每一个儿女如何能够得胜。
We will continue this study in the next article.
Vom continua acest studiu în articolul următor.
“Many look on this conflict between Christ and Satan as having no special bearing on their own life; and for them it has little interest. But within the domain of every human heart this controversy is repeated. Never does one leave the ranks of evil for the service of God without encountering the assaults of Satan. The enticements which Christ resisted were those that we find it so difficult to withstand. They were urged upon Him in as much greater degree as His character is superior to ours. With the terrible weight of the sins of the world upon Him, Christ withstood the test upon appetite, upon the love of the world, and upon that love of display which leads to presumption. These were the temptations that overcame Adam and Eve, and that so readily overcome us.
„Mulți privesc acest conflict dintre Hristos și Satana ca neavând nicio legătură deosebită cu propria lor viață; și pentru ei el prezintă puțin interes. Dar, în cuprinsul fiecărei inimi omenești, această controversă se repetă. Nimeni nu părăsește vreodată rândurile răului pentru slujirea lui Dumnezeu fără a întâmpina atacurile Satanei. Ispitele cărora Hristos le-a rezistat au fost acelea pe care noi le găsim atât de greu de biruit. Ele au fost aduse asupra Lui într-o măsură cu atât mai mare cu cât caracterul Său este superior caracterului nostru. Sub povara cumplită a păcatelor lumii, apăsând asupra Lui, Hristos a trecut biruitor prin încercarea privitoare la poftă, la iubirea de lume și la acea dorință de etalare care duce la încumetare. Acestea au fost ispitele care i-au învins pe Adam și Eva și care atât de ușor ne înving pe noi.”
“Satan had pointed to Adam’s sin as proof that God’s law was unjust, and could not be obeyed. In our humanity, Christ was to redeem Adam’s failure. But when Adam was assailed by the tempter, none of the effects of sin were upon him. He stood in the strength of perfect manhood, possessing the full vigor of mind and body. He was surrounded with the glories of Eden, and was in daily communion with heavenly beings. It was not thus with Jesus when He entered the wilderness to cope with Satan. For four thousand years the race had been decreasing in physical strength, in mental power, and in moral worth; and Christ took upon Him the infirmities of degenerate humanity. Only thus could He rescue man from the lowest depths of his degradation.
„Satan a arătat spre păcatul lui Adam ca dovadă că Legea lui Dumnezeu era nedreaptă și că nu putea fi ascultată. În umanitatea noastră, Hristos trebuia să răscumpere eșecul lui Adam. Dar, atunci când Adam a fost atacat de ispititor, niciunul dintre efectele păcatului nu era asupra lui. El stătea în puterea unei omeniri desăvârșite, posedând deplina vigoare a minții și a trupului. El era înconjurat de slava Edenului și se afla zilnic în comuniune cu ființele cerești. Nu tot astfel a fost cu Isus când a intrat în pustie ca să Se lupte cu Satana. Timp de patru mii de ani, neamul omenesc scăzuse în putere fizică, în putere mintală și în valoare morală; iar Hristos a luat asupra Sa infirmitățile unei umanități degenerate. Numai astfel putea El să-l salveze pe om din cele mai de jos adâncimi ale degradării sale.
“Many claim that it was impossible for Christ to be overcome by temptation. Then He could not have been placed in Adam’s position; He could not have gained the victory that Adam failed to gain. If we have in any sense a more trying conflict than had Christ, then He would not be able to succor us. But our Saviour took humanity, with all its liabilities. He took the nature of man, with the possibility of yielding to temptation. We have nothing to bear which He has not endured.
„Mulți susțin că era imposibil ca Hristos să fie biruit de ispită. Atunci El nu ar fi putut fi pus în poziția lui Adam; nu ar fi putut câștiga biruința pe care Adam nu a reușit să o câștige. Dacă noi am avea, în vreun sens, un conflict mai greu decât a avut Hristos, atunci El nu ar putea să ne vină în ajutor. Dar Mântuitorul nostru a luat asupra Sa natura omenească, cu toate slăbiciunile ei. El a luat natura omului, cu posibilitatea de a ceda ispitei. Noi nu avem de purtat nimic din ceea ce El nu a îndurat.”
“With Christ, as with the holy pair in Eden, appetite was the ground of the first great temptation. Just where the ruin began, the work of our redemption must begin. As by the indulgence of appetite Adam fell, so by the denial of appetite Christ must overcome. ‘And when He had fasted forty days and forty nights, He was afterward an hungered. And when the tempter came to Him, he said, If Thou be the Son of God, command that these stones be made bread. But He answered and said, It is written, Man shall not live by bread alone, but by every word that proceedeth out of the mouth of God.’
„Cu Hristos, ca și cu sfânta pereche din Eden, pofta a constituit temeiul celei dintâi mari ispite. Tocmai acolo unde a început ruina, trebuie să înceapă lucrarea răscumpărării noastre. După cum, prin îngăduirea poftei, Adam a căzut, tot astfel, prin tăgăduirea poftei, Hristos trebuie să biruiască. «Și după ce a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți, la urmă a flămânzit. Ispititorul s-a apropiat de El și I-a zis: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca pietrele acestea să se facă pâini. Dar El, răspunzând, a zis: Este scris: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”»
“From the time of Adam to that of Christ, self-indulgence had increased the power of the appetites and passions, until they had almost unlimited control. Thus men had become debased and diseased, and of themselves it was impossible for them to overcome. In man’s behalf, Christ conquered by enduring the severest test. For our sake He exercised a self-control stronger than hunger or death. And in this first victory were involved other issues that enter into all our conflicts with the powers of darkness.” The Desire of Ages, 117.
„De la vremea lui Adam până la aceea a lui Hristos, îngăduința de sine sporise puterea apetitului și a patimilor, până când acestea ajunseseră să exercite o stăpânire aproape nelimitată. Astfel, oamenii ajunseseră degradați și bolnavi, iar prin ei înșiși le era cu neputință să biruiască. În favoarea omului, Hristos a biruit, îndurând cea mai severă probă. Pentru noi, El a exercitat un control de sine mai puternic decât foamea sau moartea. Și în această dintâi biruință erau implicate și alte chestiuni care intră în toate luptele noastre cu puterile întunericului.” Hristos, Lumina lumii, p. 117.