The Book of Daniel - Number One-Hundred and Sixty-Three

I ja, u prvoj godini Darija Međanina, stadoh da ga potvrdim i osnažim. A sada ću ti kazati istinu. Evo, još će ustati tri kralja u Perziji; a četvrti će biti daleko bogatiji od svih njih; i svojom snagom, po svome bogatstvu, podići će sve protiv kraljevstva Grčke. I ustaće silan kralj, koji će vladati velikom vlašću i činiti po svojoj volji. A kad ustane, njegovo će se kraljevstvo razbiti i razdijeliti prema četiri vjetra nebeska; ali ne njegovu potomstvu, niti prema vlasti kojom je vladao; jer će njegovo kraljevstvo biti iščupano, i to za druge osim njih. Danilo 11:1–4.

„Cirus a asediat Babilonul, pe care l-a cucerit prin șiretlic în 538 î.Hr., iar odată cu moartea lui Belșațar, pe care perșii l-au ucis, împărăția Babilonului a încetat să mai existe.” Uriah Smith, Daniel and the Revelation, 46.

„Viziunea consemnată în capitolul precedent [capitolul opt] a fost dată în al treilea an al lui Belșațar, 538 î.Hr. În același an, care a fost și întâiul an al lui Darius, au avut loc evenimentele relatate în acest capitol [capitolul nouă].” Uriah Smith, Daniel and the Revelation, 205.

Și toată țara aceasta va fi o pustietate și o pricină de uimire; și neamurile acestea vor sluji împăratului Babilonului șaptezeci de ani. Și se va întâmpla că, atunci când se vor împlini șaptezeci de ani, voi pedepsi pe împăratul Babilonului și pe neamul acela, zice Domnul, pentru nelegiuirea lor, și țara caldeenilor, și o voi face o pustietate veșnică. Ieremia 25:11, 12.

Căci așa zice Domnul: După ce se vor împlini șaptezeci de ani în Babilon, vă voi cerceta și voi împlini față de voi cuvântul Meu cel bun, aducându-vă înapoi în locul acesta. Ieremia 25:10.

„Începând cei șaptezeci de ani în 606 î.Hr., Daniel a înțeles că ei se apropiau acum de încheierea lor.” Uriah Smith, Daniel and the Revelation, 205.

„Biserica lui Dumnezeu de pe pământ s-a aflat tot atât de cu adevărat în robie în timpul acestei lungi perioade de persecuție necruțătoare, precum au fost ținuți copiii lui Israel în captivitate la Babilon în timpul exilului.” Profeți și Regi, 714.

I po tri dana i po duh života od Boga uđe u njih, i stadoše na svoje noge; i veliki strah obuze one koji ih gledahu. I začuše silan glas s neba koji im govoraše: Uziđite ovamo. I uziđoše na nebo u oblaku; i njihovi ih neprijatelji gledahu. Otkrivenje 11:11, 12.

Căci Însuși Domnul Se va coborî din cer cu un strigăt, cu glasul arhanghelului și cu trâmbița lui Dumnezeu; iar cei morți în Hristos vor învia întâi. 1 Tesaloniceni 4:16.

Dar Mihail, arhanghelul, când se împotrivea diavolului și se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci a zis: Domnul să te mustre. Iuda 7.

„În Apocalipsa se întâlnesc și își află încheierea toate cărțile Bibliei. Aici se găsește completarea cărții lui Daniel. Una este o profeție; cealaltă, o revelație. Cartea care a fost pecetluită nu este Apocalipsa, ci acea parte a profeției lui Daniel care se referă la zilele de pe urmă. Îngerul a poruncit: «Iar tu, Daniele, ține ascunse aceste cuvinte și pecetluiește cartea până la vremea sfârșitului.» Daniel 12:4.” Faptele Apostolilor, 585.

„Nu mai avem timp de pierdut. Vremuri tulburi ne stau înainte. Lumea este frământată de spiritul războiului. Curând vor avea loc scenele de strâmtorare despre care s-a vorbit în profeții. Profeția din capitolul unsprezece al lui Daniel a ajuns aproape de împlinirea ei deplină. O mare parte din istoria care s-a desfășurat în împlinirea acestei profeții se va repeta.” Manuscript Releases, numărul 13, 394.

Dar cel ce va veni împotriva lui va face după voia sa și nimeni nu-i va sta împotrivă; și va sta în țara cea slăvită, care va fi nimicită de mâna lui. Daniel 11:16.

„Hoewel Egipte nie voor Antiochus, die koning van die noorde, kon standhou nie, kon Antiochus nie standhou voor die Romeine, wat nou teen hom opgetrek het nie. Geen koninkryke was langer in staat om hierdie opkomende mag te weerstaan nie. Sirië is verower en by die Romeinse ryk gevoeg toe Pompeius in 65 v.C. Antiochus Asiaticus van sy besittings ontneem en Sirië tot ’n Romeinse provinsie gereduseer het.

„Aceeași putere trebuia, de asemenea, să stea în Țara Sfântă și să o mistuie. Roma a ajuns să fie legată de poporul lui Dumnezeu, iudeii, prin alianță, în anul 161 î.Hr., dată de la care ocupă un loc de seamă în calendarul profetic. Totuși, ea nu a dobândit jurisdicție asupra Iudeei prin cucerire efectivă decât în anul 63 î.Hr.; și aceasta în felul următor.”

„La întoarcerea lui Pompei din expediția sa împotriva lui Mitridate, regele Pontului, doi pretendenți, Hyrcanus și Aristobulus, se luptau pentru coroana Iudeii. Cauza lor a fost adusă înaintea lui Pompei, care a înțeles curând nedreptatea pretențiilor lui Aristobulus, dar a dorit să amâne hotărârea în această chestiune până după mult-dorita sa expediție în Arabia, făgăduind apoi să se întoarcă și să le rânduiască treburile după cum s-ar părea drept și potrivit. Aristobulus, pătrunzând adevăratele sentimente ale lui Pompei, s-a grăbit înapoi în Iudeea, și-a înarmat supușii și s-a pregătit pentru o apărare viguroasă, hotărât, cu orice preț, să păstreze coroana, despre care prevedea că avea să fie atribuită altuia. Pompei a urmat îndeaproape pe fugar. Pe măsură ce se apropia de Ierusalim, Aristobulus, începând să se căiască de purtarea sa, a ieșit înaintea lui și s-a străduit să aplaneze lucrurile, făgăduind supunere deplină și mari sume de bani. Pompei, acceptând această ofertă, l-a trimis pe Gabinius, în fruntea unui detașament de soldați, să primească banii. Dar, când acel locțiitor general a ajuns la Ierusalim, a găsit porțile închise împotriva lui și i s-a spus de pe vârful zidurilor că cetatea nu avea să se țină de învoială.”

„Pompei, ca să nu fie înșelat în acest fel fără pedeapsă, l-a pus în lanțuri pe Aristobul, pe care îl ținuse la sine, și a pornit îndată împotriva Ierusalimului cu toată armata sa. Partizanii lui Aristobul erau pentru apărarea locului; cei ai lui Hyrcanus, pentru deschiderea porților. Aceștia din urmă, fiind în majoritate și biruind, i-au dat lui Pompei intrare liberă în cetate. Atunci adepții lui Aristobul s-au retras pe muntele templului, pe deplin hotărâți să apere acel loc, tot atât de hotărât cum era Pompei să-l supună. La sfârșitul a trei luni s-a făcut o spărtură în zid, îndeajuns de mare pentru un asalt, iar locul a fost cucerit prin tăișul sabiei. În cumplita măcelărire care a urmat, douăsprezece mii de persoane au fost ucise. Era o priveliște mișcătoare, observă istoricul, să-i vezi pe preoți, angajați atunci în slujba dumnezeiască, cum, cu mână liniștită și cu neclintit scop, își continuau lucrarea obișnuită, părând neconștienți de tulburarea sălbatică, deși pretutindeni în jurul lor prietenii lor erau dați măcelului și, adesea, chiar sângele lor se amesteca cu acela al jertfelor lor.”

„După ce a pus capăt războiului, Pompei a dărâmat zidurile Ierusalimului, a transferat mai multe cetăți de sub jurisdicția Iudeii sub aceea a Siriei și a impus tribut iudeilor. Astfel, pentru prima dată, Ierusalimul a fost adus prin cucerire în mâinile acelei puteri care avea să țină „țara cea slăvită” în strânsoarea ei de fier până când o va fi mistuit cu totul.” Uriah Smith, Daniel and the Revelation, 259, 260.

“Faptul că nu există nicio controversă sau agitație în mijlocul poporului lui Dumnezeu nu trebuie considerat o dovadă concludentă că ei se țin cu statornicie de doctrina sănătoasă. Există temei de teamă că s-ar putea ca ei să nu deosebească limpede între adevăr și rătăcire. Când nu sunt ridicate întrebări noi prin cercetarea Scripturilor, când nu apare nicio deosebire de păreri care să-i determine pe oameni să cerceteze Biblia pentru ei înșiși, ca să se asigure că au adevărul, vor fi mulți astăzi, ca și în vechime, care se vor ține de tradiție și se vor închina fără să știe cui.”

„A fost să mi se arate că mulți dintre cei care mărturisesc că au cunoștință despre adevărul prezent nu știu ce cred. Ei nu înțeleg dovezile credinței lor. Nu au o dreaptă prețuire a lucrării pentru timpul de față. Când va veni timpul încercării, sunt oameni care acum le predică altora și care vor descoperi, atunci când vor cerceta pozițiile pe care le susțin, că sunt multe lucruri pentru care nu pot da niciun motiv satisfăcător. Până când nu au fost astfel puși la probă, nu și-au cunoscut marea lor neștiință. Și sunt mulți în biserică care iau de bun că înțeleg ceea ce cred; dar, până când nu se ivește controversa, ei nu-și cunosc propria slăbiciune. Când sunt despărțiți de cei de aceeași credință și siliți să stea singuri și de unii singuri pentru a-și explica credința, vor fi surprinși să vadă cât de confuze sunt ideile lor cu privire la ceea ce au primit ca adevăr. Este sigur că a existat între noi o depărtare de Dumnezeul cel viu și o întoarcere spre oameni, punând omenescul în locul înțelepciunii divine.”

„Dumnezeu Își va trezi poporul; dacă alte mijloace vor da greș, în mijlocul lor vor pătrunde erezii, care îi vor cerne, despărțind pleava de grâu. Domnul îi cheamă pe toți cei care cred Cuvântul Său să se trezească din somn. A venit o lumină prețioasă, potrivită pentru acest timp. Aceasta este adevărul Bibliei, care arată primejdiile ce sunt chiar asupra noastră. Această lumină ar trebui să ne conducă la un studiu stăruitor al Scripturilor și la o examinare foarte riguroasă a pozițiilor pe care le susținem. Dumnezeu dorește ca toate aspectele și pozițiile adevărului să fie cercetate temeinic și neobosit, cu rugăciune și post. Credincioșii nu trebuie să se odihnească în presupuneri și în idei neclare despre ceea ce constituie adevărul. Credința lor trebuie să fie întemeiată ferm pe Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca, atunci când va veni timpul încercării și vor fi aduși înaintea soboarelor ca să răspundă pentru credința lor, să poată da socoteală de nădejdea care este în ei, cu blândețe și teamă.

„Tulburați, tulburați, tulburați. Subiectele pe care le prezentăm lumii trebuie să fie pentru noi o realitate vie. Este important ca, în apărarea doctrinelor pe care le considerăm articole fundamentale ale credinței, să nu ne îngăduim niciodată să folosim argumente care nu sunt pe deplin temeinice. Acestea pot sluji la reducerea la tăcere a unui potrivnic, dar nu cinstesc adevărul. Noi ar trebui să prezentăm argumente solide, care nu numai că îi vor reduce la tăcere pe adversarii noștri, ci vor suporta și cea mai atentă și mai pătrunzătoare cercetare. În cazul acelora care s-au instruit pe ei înșiși ca polemiști, există o mare primejdie ca ei să nu mânuiască Cuvântul lui Dumnezeu cu nepărtinire. În confruntarea cu un potrivnic, efortul nostru stăruitor ar trebui să fie acela de a prezenta subiectele într-un asemenea mod încât să trezească convingerea în mintea lui, în loc să căutăm doar să insuflăm încredere credinciosului.”

„Indiferent care ar fi progresul intelectual al omului, să nu creadă nici măcar o clipă că nu este nevoie de o cercetare temeinică și neîntreruptă a Scripturilor pentru o lumină mai mare. Ca popor, suntem chemați, fiecare în mod personal, să fim studenți ai profeției. Trebuie să veghem cu seriozitate, pentru a putea discerne orice rază de lumină pe care Dumnezeu ne-o va prezenta. Noi trebuie să surprindem primele licăriri ale adevărului; iar printr-un studiu însoțit de rugăciune poate fi obținută o lumină mai clară, care poate fi adusă înaintea altora.

„Când poporul lui Dumnezeu este liniștit și mulțumit cu lumina pe care o are în prezent, putem fi siguri că El nu-l va favoriza. Este voia Lui ca ei să înainteze neîncetat pentru a primi lumina sporită și mereu crescândă care strălucește pentru ei. Atitudinea prezentă a bisericii nu este plăcută lui Dumnezeu. A pătruns o încredere în sine care i-a făcut să nu mai simtă nevoia unui adevăr mai deplin și a unei lumini mai mari. Trăim într-un timp când Satana lucrează la dreapta și la stânga, înaintea și înapoia noastră; și totuși noi, ca popor, dormim. Dumnezeu voiește ca un glas să se audă, trezind poporul Său la acțiune.” Testimonies, volumul 5, 707, 708.