Cartea lui Daniel - O sută optzeci și trei

„Adevărul pe care Petru îl mărturisise este temelia credinței credinciosului. Este acel adevăr despre care Hristos Însuși a declarat că este viața veșnică.” Acest „adevăr” a identificat două aspecte ale lui Hristos. Primul a fost acela că Hristos este un element al istoriei profetice. Semnele de hotar care reprezintă evenimentele istoriei profetice Îl reprezintă pe Hristos. Asocierea Sa cu evenimentele identifică caracterul sacru al semnelor de hotar profetice și oferă logica pentru care Sora White a spus atât de adesea că trebuie să păzim semnele de hotar, căci acele semne de hotar Îl reprezintă pe Isus Hristos. Semnul de hotar care reprezenta tema punerii la probă în vremea lui Hristos a fost botezul Său și se alinia cu alte evenimente din liniile sacre de reformă, distincte prin coborârea unui simbol divin.

În linia de reformă a lui Moise, Dumnezeirea S-a coborât și a locuit într-un rug aprins, simbol al Creatorului unit cu creația. În linia de reformă de la sfârșitul celor șaptezeci de ani, Mihail S-a coborât pentru a-l împuternici pe Cirus să înainteze cu primul decret, iar în același timp Daniel a fost schimbat după chipul lui Hristos. În linia de reformă a lui Hristos, Duhul Sfânt S-a coborât în chip de porumbel pentru a-L unge pe Fiul lui Dumnezeu, simbolul Dumnezeirii unite cu omenirea. În istoria millerită, îngerul care S-a coborât la 11 august 1840 era „nimeni altul decât Isus Hristos”, care S-a coborât cu o cărticică ce trebuia mâncată, iar El era acea cărticică. Acolo El a demonstrat că unirea Dumnezeirii cu omenirea se realizează prin mâncarea și băutura trupului și sângelui Pâinii Cerului.

Historia sacră este sacră deoarece este întrupată prin prezența lui Hristos. Prezicerile Cuvântului lui Dumnezeu care identifică evenimente viitoare sunt Isus Hristos, căci El este „Cuvântul”. Când acele preziceri se împlinesc în istorie, evenimentele reprezintă împlinirea Cuvântului Său, iar Cuvântul Său este Adevăr. Cuvântul Său este cel care înfățișează prezicerea și tot Cuvântul Său este cel care se împlinește atunci când evenimentul sosește, astfel încât la început și la sfârșit este Isus Hristos, căci El este Alfa și Omega. Prin urmare, atunci când Petru a proclamat că Isus era Hristosul și Fiul Dumnezeului celui viu, el identifica un semn de hotar care era Isus Hristos și un semn de hotar care își atinge împlinirea desăvârșită în zilele din urmă. 11 septembrie 2001 a fost împlinirea desăvârșită a lui Hristos.

A respinge împlinirea profetică a datei de 11 septembrie 2001 înseamnă a-L respinge pe Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu. Acest adevăr, exprimat de Petru, era „temelia credinței credinciosului”, iar la 11 septembrie 2001 Hristos Și-a condus poporul din zilele de pe urmă înapoi la „vechile cărări” ale lui Ieremia, care reprezintă „temeliile” mișcării primei și celei de-a treia solii îngerești. Petru îi reprezenta pe cei o sută patruzeci și patru de mii, care sunt sigilați în perioada în care cei patru îngeri țin în frâu cele patru vânturi. Timpul sigilării este o perioadă profetică specifică, care începe la 11 septembrie 2001 și se încheie la legea duminicală care va veni în curând. Isus ilustrează întotdeauna sfârșitul unui lucru prin începutul unui lucru.

La începutul timpului sigilării, îngerul din Apocalipsa optsprezece a coborât, așa cum coborâse Duhul Sfânt la botez, iar acel înger era „nimeni altul decât Isus Hristos”, căci îngerul care a coborât pentru a lumina pământul cu slava Sa în istoria millerită era „nimeni altul decât Isus Hristos”. La legea duminicală care urmează să vină în curând, „nimeni altul decât Isus Hristos” coboară din nou și prezintă a doua dintre cele două solii din Apocalipsa optsprezece, chemându-Și cealaltă turmă afară din Babilon. La mijlocul perioadei timpului sigilării, un înger a coborât, așa cum al doilea înger a coborât la 19 aprilie 1844, la prima dezamăgire a mișcării millerite.

Între venirea acelui al doilea înger și venirea celui de-al treilea înger, la 22 octombrie 1844, au fost trimiși mulți îngeri pentru a adăuga putere celui de-al doilea înger, pe măsură ce sosea solia Strigătului de la Miezul Nopții. Vorbind despre istoria vremii când acești îngeri au venit în cadrul istoriei millerite, sora White ne informează că aceia care au respins aceste solii L-au răstignit pe Hristos tot atât de sigur cum L-au răstignit iudeii pe Hristos.

Mesajele reprezentate de îngeri, atunci când sunt respinse, reprezintă răstignirea lui Hristos, căci El întruchipează mesajele și împlinirea lor istorică. La 18 iulie 2020, „nimeni altul decât Isus Hristos” a coborât, marcând prima dezamăgire și începutul timpului de întârziere. Ucis pe ulițe, oasele uscate și moarte ale poporului Său din zilele de pe urmă urmau să fie trezite prin auzirea singurului glas care poate aduce oamenii înapoi la viață.

În iulie 2023, glasul Său a chemat la viață oasele uscate ale morților, iar Alfa și Omega au repetat atunci începutul timpului de sigilare, căci iulie 2023 marchează perioada de încheiere a timpului de sigilare. Poporul Său a fost apoi din nou chemat înapoi la vechile cărări ale lui Ieremia, la temeliile istoriei millerite. Solia fundamentală a începutului și sfârșitului milleriților a fost prima și ultima solie din istoria millerită, și anume „șapte vremi” din Leviticul, capitolul douăzeci și șase.

În iulie 2023, poporului lui Dumnezeu din zilele de pe urmă i s-a poruncit din nou să ia cărticica și s-o mănânce. Pe măsură ce mănâncă cărticica, ei sunt apoi puși la încercare pentru a se vedea dacă vor recunoaște mesajul celui de-al treilea Vai din Apocalipsa, capitolul nouă (veștile de la răsărit), și mesajul din Daniel, capitolul unsprezece (veștile de la miazănoapte). Procesul de încercare îi conduce la versetele treisprezece până la cincisprezece din Daniel, capitolul unsprezece, care este Bătălia de la Panium, care este Cezareea lui Filip și care este mesajul Strigătului de la Miezul Nopții, unde sunt manifestate cele două clase care au auzit glasul Său, o clasă „cei ce au făcut binele, spre învierea vieții; iar cei ce au făcut răul, spre învierea osândei.”

Există trei glasuri în timpul sigilării celor o sută patruzeci și patru de mii, și toate sunt glasul „nimănui mai prejos decât Isus Hristos”. Primul glas din Apocalipsa optsprezece a răsunat când marile clădiri ale orașului New York au fost doborâte printr-o atingere din partea lui Dumnezeu. Al doilea glas este glasul lui Mihail, arhanghelul, care îi cheamă pe cei morți afară din mormintele lor. Al treilea glas este al doilea glas din capitolul optsprezece al Apocalipsei, care cheamă celelalte oi ale Sale afară din Babilon în ceasul „marelui cutremur” din capitolul unsprezece al Apocalipsei. Împlinirea desăvârșită a mărturisirii lui Petru de la Cezareea lui Filip are loc atunci când Hristos Își conduce poporul din zilele de pe urmă la „acea parte a prorociei lui Daniel care se referă la zilele din urmă”.

Panium din versetele treisprezece până la cincisprezece din Daniel unsprezece este „partea” profeției lui Daniel care a fost pecetluită și care identifică solia Strigătului de la Miezul Nopții. Panium este adunarea de tabără de la Exeter din august 1844; este o istorie care se împlinește în al doilea mandat al lui Donald Trump și este solia profetică ce imprimă sigiliul lui Dumnezeu pe frunțile celor o sută patruzeci și patru de mii. Versetele pe care le studiem acum sunt un teren foarte sfânt.

Mesajul pe care Hristos îl prezenta ucenicilor Săi la Cezareea lui Filip a fost și este mesajul Strigătului de la Miezul Nopții și este așezat în contextul unui război spiritual între zeul grec Pan, al cărui templu era numit „porțile iadului”, și cele două coarne apostate ale fiarei pământului. Macabeii au fost poporul apostat al lui Dumnezeu, care pretindea că este apărătorul bisericii lui Dumnezeu, în timp ce purta război împotriva religiei grecilor. Ei se identificau atât ca lideri religioși, cât și politici. Ei reprezintă protestantismul apostat al acelor biserici căzute care, împreună cu guvernul Statelor Unite, formează acum o icoană a fiarei și poartă război împotriva religiei globaliștilor a woke-ismului și a Mamei Pământ. Coarnele apostate biruie în lupta lor cu elementele religioase și politice ale globalismului și, în același timp, adevăratul corn protestant este curățit prin îndepărtarea ultimelor rămășițe ale fecioarelor neînțelepte, înainte de a fi înălțat ca un steag la „marele cutremur” al legii duminicale care va veni în curând.

Partea profeției din cartea lui Daniel care se referă la zilele de pe urmă, care este totodată Apocalipsa lui Isus Hristos și este solia Strigătului de la Miezul Nopții, este desigilată de Leul din seminția lui Iuda la Cezareea lui Filip, care este Panium. Ea este desigilată în mijlocul războiului dintre fiara atee din adânc și cornul Republicanismului, care a început să stârnească acea fiară în 2015, și împotriva cornului adevărat al Protestantismului, care acum este înviat ca o oaste puternică.

Adevărul pe care l-a mărturisit Petru reprezintă reperul profetic al datei de 11 septembrie 2001 și, de asemenea, faptul că Hristos este Fiul Dumnezeului celui viu. Adevărul a ceea ce este reprezentat prin faptul că Isus este Fiul lui Dumnezeu este un adevăr de probă tot atât de sigur pe cât era, în zilele lui Petru, întrebarea dacă Isus era sau nu Mesia. Proclamarea că Isus este Fiul lui Dumnezeu reprezintă tot ceea ce fusese descoperit cu privire la cine este Fiul. Ea reprezintă nu numai faptul că El era Fiul lui Dumnezeu, ci și că El era Fiul omului. Este adevărul întrupării divinității în umanitate, care este însăși lucrarea împlinită în timpul sigilării celor o sută patruzeci și patru de mii. Adevărul „întrupării” este adevărul de la sfârșit care a fost prefigurat de adevărul „Sabatului” de la început.

ថ្ងៃទី ២២ ខែតុលា ឆ្នាំ ១៨៤៤ បានសម្គាល់ការមកដល់របស់ទេវតាទីបី។ នៅពេលទេវតាមួយមកដល់ សេចក្តីពិតពិសេសមួយ ដែលសមស្របនឹងសម័យកាលដែលសេចក្តីពិតនោះត្រូវបានបើកបង្ហាញ ត្រូវបានបើកចំហឡើងដោយសិង្ហនៃពូជយូដា ហើយសេចក្តីពិតនោះបន្ទាប់មកបានសាកល្បងជំនាន់ដែលសេចក្តីពិតនោះត្រូវបានបើកបង្ហាញ។ នៅថ្ងៃទី ២២ ខែតុលា ឆ្នាំ ១៨៤៤ សេចក្តីពិតទាំងឡាយដែលទាក់ទងនឹងកិច្ចការរបស់ព្រះគ្រីស្ទ ដែលបានយាងមកដល់ព្រះវិហារភ្លាមៗ ជាព្រះវិហារដែលទ្រង់បានស្ថាបនាឡើងក្នុងរយៈពេលសែសិបប្រាំមួយឆ្នាំ ចាប់ពីឆ្នាំ ១៧៩៨ ដល់ឆ្នាំ ១៨៤៤ ត្រូវបានបើកបង្ហាញ។ កិច្ចការជំនុំជម្រះរបស់ព្រះគ្រីស្ទ ក្រឹត្យវិន័យរបស់ព្រះ តួនាទីរបស់ទ្រង់ជាមហាបូជាចារ្យ បញ្ហាសញ្ញារបស់សត្វសាហាវ និងការបោះត្រាលើមួយសែនសែសិបបួនពាន់នាក់ សុទ្ធតែត្រូវបានបើកចំហឡើង។ បងស្រី វ៉ាយត៍ ត្រូវបានបង្ហាញថា ក្នុងចំណោមសេចក្តីពិតទាំងនោះ មានសេចក្តីពិតមួយ ដែលអាល់ហ្វា និងអូមេហ្គា បានកំណត់សម្គាល់ដោយពន្លឺពិសេសមួយ។

Timpul sigilării celor o sută patruzeci și patru de mii sosise, dar urma să fie întârziat de răzvrătirea din 1863. La 11 septembrie 2001, procesul sigilării a început când Hristos, înfățișat ca îngerul puternic din capitolul optsprezece al Apocalipsei, S-a coborât având în mâna Sa o carte ascunsă pe care poporul lui Dumnezeu din zilele de pe urmă trebuia s-o mănânce. Alfa și Omega ilustrează întotdeauna sfârșitul prin început; astfel, în zilele din urmă a existat un alt adevăr care a fost pus într-o lumină deosebită, și acesta era legat în mod direct de adevărul Sabatului care a fost scos în evidență prima dată când Hristos a încercat să-i sigileze pe cei o sută patruzeci și patru de mii.

Doctrina întrupării este adevărul că Dumnezeirea unită cu omenirea nu păcătuiește, iar semnul celor care au ajuns la acea experiență în zilele de pe urmă este Sabatul.

Cei o sută patruzeci și patru de mii sunt sigilați pentru veșnicie, iar procesul sigilării identifică o scurtă perioadă de timp la sfârșitul procesului de sigilare, chiar înainte de legea duminicală, când sigiliul este imprimat. În acea scurtă perioadă de timp, Divinitatea este unită cu umanitatea, în mod permanent.

Pasajul anterior ar putea sugera că sigiliul este aplicat la legea duminicală, dar nu acesta este cazul. Sora White afirmă limpede că legea duminicală este o mare criză și, de asemenea, învață în mod clar că, într-o criză, caracterul se manifestă, dar nu se dezvoltă niciodată într-o criză. Sigiliul este aplicat la legea duminicală în sensul că atunci devine vizibil, căci aceia care atunci au sigiliul sunt înălțați ca un steag. Sigiliul este aplicat într-o scurtă perioadă de timp, chiar înainte ca timpul de probă să se încheie, iar pentru păzitorii Sabatului, timpul de probă se încheie la legea duminicală. Sigilarea a început la 11 septembrie 2001 și nimeni nu a primit atunci sigiliul lui Dumnezeu, căci, așa cum este ilustrat în perioada de timp de după 22 octombrie 1844, trebuia mai întâi să existe un proces de punere la probă.

În fiecare mișcare de reformă, când simbolul divin coboară pentru a împuternici mesajul care a fost desigilat la vremea sfârșitului, începe un proces de punere la încercare. Când Mihail a coborât pentru a-l împuternici pe Cirus să înainteze cu primul decret, iudeii au fost atunci puși la încercare în privința faptului dacă aveau să părăsească locuința în care trăiseră în cei șaptezeci de ani anteriori și să se întoarcă într-o cetate ruinată, ca s-o reconstruiască. Când Duhul Sfânt a coborât la botezul lui Hristos, iudeii au fost puși la încercare cu privire la subiectul lui Mesia. Când îngerul cel puternic din Apocalipsa zece a coborât la 11 august 1840, acea generație a fost pusă la încercare dacă avea să mănânce cărticica și tot ceea ce reprezenta cărticica.

Un proces de încercare a început la 11 august 1840, care a produs două clase de închinători, iar clasa care a urmat Mielul în Locul Preasfânt era candidată să fie între cei o sută patruzeci și patru de mii. Încercarea finală pentru acea generație, care a căzut la procesul de încercare, a început odată cu sosirea unei lumini sporite asupra „celor șapte vremi” din Leviticul douăzeci și șase. Din 1856 până în 1863, solia laodiceană a marcat o perioadă finală de timp în cadrul perioadei care a început odată cu venirea celui de-al treilea înger la 22 octombrie 1844. Acea perioadă de timp este reprezentată de versetele treisprezece până la cincisprezece din capitolul unsprezece al cărții lui Daniel.

Vom continua acest studiu în articolul următor.