The Book of Daniel - Number Three | English and Kirundi Stacked

We are currently addressing the “seven times” of Leviticus twenty-six in the book of Daniel. It is hidden to those who have chosen to close their eyes, but it is there for those who wish to see. We will begin in Daniel chapter eight, and verse thirteen.

În prezent, abordăm „cele șapte vremuri” din Leviticul douăzeci și șase în cartea lui Daniel. Acest lucru este ascuns de cei care au ales să-și închidă ochii, dar este acolo pentru cei ce doresc să vadă. Vom începe cu Daniel, capitolul opt, versetul treisprezece.

Then I heard one saint speaking, and another saint said unto that certain saint which spake, How long shall be the vision concerning the daily sacrifice, and the transgression of desolation, to give both the sanctuary and the host to be trodden under foot? Daniel 8:13.

Apoi am auzit un sfânt vorbind; şi un alt sfânt a zis către acel sfânt care vorbea: „Până când va ţine vedenia cu privire la jertfa necurmată şi la nelegiuirea pustiirii, care dă atât Sfântul Locaş, cât şi oştirea să fie călcate în picioare?” Daniel 8:13.

The verse begins with the word “then,” and is making a distinction between the vision of prophetic history Daniel has just seen in the previous ten verses. Verse one and two of the chapter, identify the year when Daniel received the vision and also that he received it by the Ulai river. From verse three to verse twelve, he “sees” the vision of prophetic history. “Then” he “hears” a heavenly dialogue consisting of a question and an answer. In verse fifteen, he begins to seek what the vision of prophetic history that he had just “seen” represented. It is essential to recognize the distinction between the vision that Daniel “saw” in verses three through twelve, and the heavenly dialogue, which he “heard”—for they are two different visions.

ਗੱਲ ਦੀ ਸ਼ੁਰੂਆਤ “ਤਦ” ਸ਼ਬਦ ਨਾਲ ਹੁੰਦੀ ਹੈ, ਅਤੇ ਇਹ ਭਵਿੱਖਬਾਣੀਕ ਇਤਿਹਾਸ ਦੇ ਉਸ ਦਰਸ਼ਨ ਨਾਲ ਭੇਦ ਕਰਦੀ ਹੈ ਜੋ ਦਾਨੀਏਲ ਨੇ ਪਿਛਲੀਆਂ ਦੱਸ ਆਯਤਾਂ ਵਿੱਚ ਹੁਣੇ ਹੀ ਵੇਖਿਆ ਸੀ। ਅਧਿਆਇ ਦੀਆਂ ਆਯਤਾਂ ਇੱਕ ਅਤੇ ਦੋ ਉਸ ਸਾਲ ਦੀ ਪਹਿਚਾਣ ਕਰਦੀਆਂ ਹਨ ਜਦੋਂ ਦਾਨੀਏਲ ਨੇ ਇਹ ਦਰਸ਼ਨ ਪ੍ਰਾਪਤ ਕੀਤਾ, ਅਤੇ ਇਹ ਵੀ ਕਿ ਉਸ ਨੇ ਇਹ ਉਲਾਈ ਦਰਿਆ ਦੇ ਕੋਲ ਪ੍ਰਾਪਤ ਕੀਤਾ। ਆਯਤ ਤਿੰਨ ਤੋਂ ਆਯਤ ਬਾਰਾਂ ਤੱਕ, ਉਹ ਭਵਿੱਖਬਾਣੀਕ ਇਤਿਹਾਸ ਦਾ ਦਰਸ਼ਨ “ਵੇਖਦਾ” ਹੈ। “ਤਦ” ਉਹ ਇੱਕ ਸਵਰਗੀ ਸੰਵਾਦ “ਸੁਣਦਾ” ਹੈ, ਜੋ ਇੱਕ ਪ੍ਰਸ਼ਨ ਅਤੇ ਇੱਕ ਉੱਤਰ ਤੋਂ ਬਣਿਆ ਹੈ। ਆਯਤ ਪੰਦਰਾਂ ਵਿੱਚ, ਉਹ ਇਸ ਗੱਲ ਦੀ ਖੋਜ ਕਰਨੀ ਸ਼ੁਰੂ ਕਰਦਾ ਹੈ ਕਿ ਭਵਿੱਖਬਾਣੀਕ ਇਤਿਹਾਸ ਦਾ ਉਹ ਦਰਸ਼ਨ, ਜੋ ਉਸ ਨੇ ਹੁਣੇ ਹੀ “ਵੇਖਿਆ” ਸੀ, ਕੀ ਅਰਥ ਰੱਖਦਾ ਸੀ। ਇਹ ਪਛਾਣਣਾ ਅਤਿਅੰਤ ਜ਼ਰੂਰੀ ਹੈ ਕਿ ਆਯਤਾਂ ਤਿੰਨ ਤੋਂ ਬਾਰਾਂ ਵਿੱਚ ਦਾਨੀਏਲ ਨੇ ਜੋ ਦਰਸ਼ਨ “ਵੇਖਿਆ,” ਅਤੇ ਉਹ ਸਵਰਗੀ ਸੰਵਾਦ ਜੋ ਉਸ ਨੇ “ਸੁਣਿਆ”—ਇਨ੍ਹਾਂ ਦੋਹਾਂ ਵਿੱਚ ਭੇਦ ਹੈ; ਕਿਉਂਕਿ ਇਹ ਦੋ ਵੱਖ-ਵੱਖ ਦਰਸ਼ਨ ਹਨ।

But blessed are your eyes, for they see: and your ears, for they hear. Matthew 13:16.

Dar binecuvântați sunt ochii voștri, pentru că văd; și urechile voastre, pentru că aud. Matei 13:16.

The question in verse thirteen is, “How long shall be the vision,” and the word translated as “vision” is a different Hebrew word than the word translated as “vision” in verse sixteen.

Întrebarea din versetul treisprezece este: „Până când va ține vedenia?”, iar cuvântul tradus prin „vedenie” este un cuvânt ebraic diferit de cuvântul tradus prin „vedenie” în versetul șaisprezece.

And I heard a man’s voice between the banks of Ulai, which called, and said, Gabriel, make this man to understand the vision. Daniel 8:16.

Și am auzit glasul unui om între malurile Ulaiului, care a strigat și a zis: Gavriil, fă-l pe omul acesta să înțeleagă vedenia. Daniel 8:16.

By translating two different Hebrew words into the English word “vision,” the “seven times” of Leviticus twenty-six, became “hidden in plain sight”. Biblical students who are satisfied to simply skim the surface consider these two different Hebrew words as the same word, but they do so at their own peril.

Printr-o traducere a două cuvinte ebraice diferite prin cuvântul englez „vision”, „șapte vremuri” din Leviticul douăzeci și șase au ajuns să fie „ascunse la vedere”. Cercetătorii Bibliei care se mulțumesc să cerceteze doar la suprafață socotesc aceste două cuvinte ebraice diferite drept același cuvânt, însă o fac spre propria lor primejdie.

“To skim over the surface will do little good. Thoughtful investigation and earnest, taxing study are required to comprehend it. There are truths in the word which are like veins of precious ore concealed beneath the surface. By digging for them, as the man digs for gold and silver, the hidden treasures are discovered. Be sure that the evidence of truth is in the Scripture itself. One scripture is the key to unlock other scriptures. The rich and hidden meaning is unfolded by the Holy Spirit of God, making plain the word to our understanding: ‘The entrance of Thy words giveth light; it giveth understanding unto the simple.’” Fundamentals of Christian Education, 390.

“Preletjeti preko površine donijet će vrlo malo koristi. Za njezino razumijevanje potrebno je promišljeno istraživanje i ozbiljno, zahtjevno proučavanje. U Riječi postoje istine koje su poput žila dragocjene rude, skrivenih ispod površine. Kopajući za njima, kao što čovjek kopa za zlatom i srebrom, otkrivaju se skrivena blaga. Budite sigurni da se dokaz istine nalazi u samome Pismu. Jedan tekst Pisma ključ je za otključavanje drugih tekstova Pisma. Bogati i skriveni smisao razotkriva Sveti Duh Božji, čineći Riječ jasnom našem razumijevanju: ‘Objava riječi Tvojih prosvjetljuje, daje razum prostodušnima.’” Fundamentals of Christian Education, 390.

We are informed that “every fact has its bearing” in the Word of God, and if we choose to ignore the fact there are two different Hebrew words translated as “vision” in chapter eight, we are responsible for inflicting Laodicean blindness upon ourselves. The old adage is, “there are none so blind as those who will not see.”

Ni se informează că „fiecare fapt își are semnificația” în Cuvântul lui Dumnezeu, iar dacă alegem să ignorăm faptul că există două cuvinte ebraice diferite traduse prin „viziune” în capitolul opt, suntem răspunzători că ne pricinuim nouă înșine orbirea laodiceană. Vechea zicală spune: „nu sunt mai orbi decât cei care nu vor să vadă.”

“The Bible contains all the principles that men need to understand in order to be fitted either for this life or for the life to come. And these principles may be understood by all. No one with a spirit to appreciate its teaching can read a single passage from the Bible without gaining from it some helpful thought. But the most valuable teaching of the Bible is not to be gained by occasional or disconnected study. Its great system of truth is not so presented as to be discerned by the hasty or careless reader. Many of its treasures lie far beneath the surface, and can be obtained only by diligent research and continuous effort. The truths that go to make up the great whole must be searched out and gathered up, ‘here a little, and there a little.’ Isaiah 28:10.

„Biblia conține toate principiile pe care oamenii trebuie să le înțeleagă pentru a fi pregătiți fie pentru viața aceasta, fie pentru viața viitoare. Iar aceste principii pot fi înțelese de toți. Nimeni care are un spirit în stare să prețuiască învățătura ei nu poate citi un singur pasaj din Biblie fără să dobândească din el vreun gând folositor. Dar cea mai valoroasă învățătură a Bibliei nu poate fi dobândită printr-un studiu ocazional sau fragmentar. Marele ei sistem al adevărului nu este prezentat astfel încât să poată fi deslușit de cititorul grăbit sau nepăsător. Multe dintre comorile ei se află mult sub suprafață și pot fi obținute numai prin cercetare stăruitoare și efort necurmat. Adevărurile care alcătuiesc acest mare întreg trebuie căutate și adunate, „puțin aici, puțin acolo”. Isaia 28:10.

“When thus searched out and brought together, they will be found to be perfectly fitted to one another. Each Gospel is a supplement to the others, every prophecy an explanation of another, every truth a development of some other truth. The types of the Jewish economy are made plain by the gospel. Every principle in the word of God has its place, every fact its bearing. And the complete structure, in design and execution, bears testimony to its Author. Such a structure no mind but that of the Infinite could conceive or fashion.” Education, 123.

„Când sunt astfel cercetate și adunate laolaltă, se va constata că se potrivesc în mod desăvârșit unele cu altele. Fiecare Evanghelie este o completare a celorlalte, fiecare profeție o explicare a alteia, fiecare adevăr o dezvoltare a unui alt adevăr. Tipurile rânduielii iudaice sunt lămurite prin Evanghelie. Fiecare principiu din Cuvântul lui Dumnezeu își are locul său, fiecare fapt își are însemnătatea sa. Iar întreaga structură, atât în concepție, cât și în realizare, aduce mărturie despre Autorul ei. O asemenea structură nu putea fi concepută sau alcătuită de nicio altă minte decât aceea a Celui Infinit.” Educație, 123.

The word “vision” occurs ten times in Daniel chapter eight, but those ten times consist of two different Hebrew words, and the meanings of those words are not the same. If they meant the same thing, Daniel would have only used one of those words in each of the ten occurrences. Daniel wrote two words, for each of those two words possess their own meanings, and one represents a vision Daniel “saw”, and the other a vision he “heard”. In verse thirteen, the word translated as “vision” is châzôn, and it means “a sight”, or “a vision”, “a dream” or “an oracle”. I call it the “vision of prophetic history” based upon its definition and on how Daniel employs it.

ਰੱਬੀ ਬਚਨ “ਦਰਸ਼ਨ” ਦਾਨੀਏਲ ਦੇ ਅੱਠਵੇਂ ਅਧਿਆਇ ਵਿੱਚ ਦਸ ਵਾਰ ਆਉਂਦਾ ਹੈ, ਪਰ ਉਹਨਾਂ ਦਸ ਪ੍ਰਯੋਗਾਂ ਵਿੱਚ ਇਬਰਾਨੀ ਭਾਸ਼ਾ ਦੇ ਦੋ ਵੱਖ-ਵੱਖ ਸ਼ਬਦ ਵਰਤੇ ਗਏ ਹਨ, ਅਤੇ ਉਹਨਾਂ ਸ਼ਬਦਾਂ ਦੇ ਅਰਥ ਇਕੋ ਜਿਹੇ ਨਹੀਂ ਹਨ। ਜੇ ਉਹਨਾਂ ਦਾ ਅਰਥ ਇਕੋ ਹੁੰਦਾ, ਤਾਂ ਦਾਨੀਏਲ ਉਹਨਾਂ ਦਸਨਾਂ ਥਾਵਾਂ ਵਿੱਚ ਕੇਵਲ ਇੱਕ ਹੀ ਸ਼ਬਦ ਵਰਤਦਾ। ਦਾਨੀਏਲ ਨੇ ਦੋ ਸ਼ਬਦ ਲਿਖੇ, ਕਿਉਂਕਿ ਉਹਨਾਂ ਦੋਹਾਂ ਵਿੱਚੋਂ ਹਰ ਇੱਕ ਦਾ ਆਪਣਾ ਅਰਥ ਹੈ, ਅਤੇ ਇੱਕ ਉਸ ਦਰਸ਼ਨ ਨੂੰ ਦਰਸਾਉਂਦਾ ਹੈ ਜੋ ਦਾਨੀਏਲ ਨੇ “ਵੇਖਿਆ”, ਅਤੇ ਦੂਜਾ ਉਸ ਦਰਸ਼ਨ ਨੂੰ ਜੋ ਉਸ ਨੇ “ਸੁਣਿਆ”। ਤੇਰਹੀਂ ਆਇਤ ਵਿੱਚ “ਦਰਸ਼ਨ” ਵਜੋਂ ਅਨੁਵਾਦ ਕੀਤਾ ਗਿਆ ਸ਼ਬਦ châzôn ਹੈ, ਅਤੇ ਇਸ ਦਾ ਅਰਥ ਹੈ “ਇੱਕ ਦ੍ਰਿਸ਼”, ਜਾਂ “ਇੱਕ ਦਰਸ਼ਨ”, “ਇੱਕ ਸੁਪਨਾ” ਜਾਂ “ਇੱਕ ਔਰੇਕਲ”। ਮੈਂ ਇਸ ਨੂੰ ਇਸ ਦੀ ਪਰਿਭਾਸ਼ਾ ਅਤੇ ਦਾਨੀਏਲ ਵੱਲੋਂ ਇਸ ਦੇ ਪ੍ਰਯੋਗ ਦੇ ਆਧਾਰ ’ਤੇ “ਭਵਿੱਖਬਾਣੀਕ ਇਤਿਹਾਸ ਦਾ ਦਰਸ਼ਨ” ਕਹਿੰਦਾ ਹਾਂ।

In verse one, of Daniel chapter eight, Daniel says “a vision appeared unto me,” and in verse two he twice states that he “saw in a vision.” Then in verse thirteen, the question is raised of “how long shall be the vision.” All of those usages are the Hebrew word “châzôn.” Then in verse fifteen, we come to perhaps the most important time Daniel used that very same word, for he says, “when I”…“had seen the vision and sought for the meaning.” After Daniel had seen the châzôn vision, he wanted to understand what it meant. This is a fact that has great bearing on the hiding of the “seven times” of Leviticus twenty-six in the chapter.

În versetul întâi al capitolului opt din Daniel, Daniel spune: „mi s-a arătat o vedenie”, iar în versetul al doilea afirmă de două ori că „am văzut în vedenie”. Apoi, în versetul al treisprezecelea, se ridică întrebarea: „până când va fi vedenia?” Toate aceste întrebuințări redau cuvântul ebraic „châzôn”. Apoi, în versetul al cincisprezecelea, ajungem poate la momentul cel mai important în care Daniel a folosit aceluiși cuvânt, căci el spune: „când eu”…„am văzut vedenia și am căutat înțelesul ei”. După ce Daniel a văzut vedenia châzôn, el a dorit să înțeleagă ce însemna aceasta. Acesta este un fapt care are o mare însemnătate pentru ascunderea „celor șapte timpuri” din Leviticul douăzeci și șase în capitol.

He also uses the word châzôn in verses seventeen and twenty-six. The word “vision” appears ten times in Daniel chapter eight, and the word châzôn represents seven of those occurrences. Daniel uses the other Hebrew word that is translated as “vision” four times. The other Hebrew word is mar’eh, and means “appearance”.

Tot el folosește cuvântul châzôn în versetele șaptesprezece și douăzeci și șase. Cuvântul „vedenie” apare de zece ori în capitolul opt din Daniel, iar cuvântul châzôn reprezintă șapte dintre aceste ocurențe. Daniel folosește de patru ori și celălalt cuvânt ebraic tradus prin „vedenie”. Celălalt cuvânt ebraic este mar’eh și înseamnă „înfățișare”.

Châzôn is found seven times in Daniel chapter eight, and mar’eh is found four times, and together they represent the ten times the English word “vision” occurs in Daniel chapter eight. Seven plus four is eleven, for one of the times Daniel employed the word mar’eh, it was translated just as it is defined, for in verse fifteen, when Daniel “sought for the meaning” of the châzôn vision of prophetic history, there “stood before” him “as the appearance of a man.” The word “appearance” is mar’eh. Therefore, mar’eh is used by Daniel four times in Daniel eight, and it is translated once in agreement with its primary definition of “appearance,” and the other three times it is translated as “vision.”

חָזוֹן נמצא שבע פעמים בפרק ח' של דניאל, וּמַרְאֶה נמצא ארבע פעמים, ויחד הם מייצגים את עשר הפעמים שבהן המילה האנגלית “vision” מופיעה בפרק ח' של דניאל. שבע ועוד ארבע הן אחת־עשרה, שכן באחת הפעמים שבהן השתמש דניאל במילה מַרְאֶה, היא תורגמה בדיוק כפי שהיא מוגדרת; כי בפסוק חמש־עשרה, כאשר דניאל “ביקש להבין” את חזון ה־חָזוֹן של ההיסטוריה הנבואית, “עמד לפניו” “כמראה גבר.” המילה “מראה” היא מַרְאֶה. לפיכך, מַרְאֶה משמשת אצל דניאל ארבע פעמים בדניאל ח', ופעם אחת היא מתורגמת בהתאם להגדרתה היסודית כ“מראה,” ובשלוש הפעמים האחרות היא מתורגמת כ“חזון.”

I am not suggesting any criticism of the men who translated the King James Bible. It needs to be noted though, that in verse thirteen, is found the only added word in the King James Bible (sacrifice), that inspiration states definitively, “does not belong to the text.” Inspiration further states that the added word had been “added by human wisdom.” In the very same chapter, two different Hebrew words are both translated as the same English word. The reason it is essential to recognize the distinction between these two words is profoundly important.

Ninshinja ko nenga kunenga kunegura abagabo bahinduye Bibiliya yitiriwe King James. Ariko kandi, birakenewe kwitondera yuko mu murongo wa cumi na gatatu habonekamo ijambo ryonyine ryarongewe muri Bibiliya ya King James (sacrifice), iryo guhumekerwa n’Imana rivuga mu buryo budasubirwaho ko “ritari iryo mu mwandiko.” Iryo guhumekerwa kandi rikomeza rivuga ko iryo jambo ryongewemo “ryongewemo n’ubwenge bwa kimuntu.” Muri icyo gice nyine kandi, amagambo abiri atandukanye y’Igiheburayo yahinduwemo ijambo rimwe ry’Icyongereza. Impamvu ari ngombwa cyane kumenya itandukaniro riri hagati y’ayo magambo yombi, ifite uburemere bukomeye cyane.

And it came to pass, when I, even I Daniel, had seen the vision, and sought for the meaning, then, behold, there stood before me as the appearance of a man. And I heard a man’s voice between the banks of Ulai, which called, and said, Gabriel, make this man to understand the vision. Daniel 8:15, 16.

Și s-a întâmplat că, atunci când eu, eu Daniel, am văzut vedenia și am căutat să-i înțeleg tâlcul, iată că a stat înaintea mea cineva care avea înfățișarea unui om. Și am auzit un glas de om între malurile Ulaiului, care a strigat și a zis: „Gabriele, fă pe omul acesta să înțeleagă vedenia.” Daniel 8:15, 16.

As Daniel “sought for the meaning” of the “châzôn vision” which he had just “seen,” Christ informs Gabriel to “make” Daniel to understand the “mar’eh vision” which he had just “heard”. Daniel wanted to understand the vision of prophetic history, but Christ, who had been identified in verse thirteen as Palmoni (that certain saint which spake), instructed Gabriel to make Daniel understand the “mar’eh vision”, not the “châzôn vision”. In verses fifteen and sixteen, the stated purpose for Gabriel is that he is to make Daniel understand the “mar’eh vision”, which is the word translated as “vision” which means “appearance,” not the vision of prophetic history which Daniel wanted to understand. Without recognizing Gabriel’s job assignment, the “seven times” of Leviticus twenty-six is hidden in plain sight.

În timp ce Daniel „căuta înțelesul” „vedeniei châzôn” pe care tocmai o „văzuse”, Hristos îl înștiințează pe Gabriel să-l „facă” pe Daniel să înțeleagă „vedenia mar’eh” pe care tocmai o „auzise”. Daniel voia să înțeleagă vedenia istoriei profetice, însă Hristos, care fusese identificat în versetul treisprezece ca Palmoni („acel sfânt care vorbea”), i-a poruncit lui Gabriel să-l facă pe Daniel să înțeleagă „vedenia mar’eh”, nu „vedenia châzôn”. În versetele cincisprezece și șaisprezece, scopul declarat al lui Gabriel este acela de a-l face pe Daniel să înțeleagă „vedenia mar’eh”, acesta fiind cuvântul tradus prin „vedenie” care înseamnă „înfățișare”, nu vedenia istoriei profetice pe care Daniel dorea să o înțeleagă. Fără a recunoaște însărcinarea dată lui Gabriel, „cele șapte vremuri” din Levitic douăzeci și șase rămân ascunse la vedere.

In verse twenty-six both Hebrew words that are translated as “vision” are located in the same verse, and the verse becomes one of the primary keys to opening the truth of Daniel’s testimony of the “seven times.”

În versetul douăzeci și șase, ambele cuvinte ebraice care sunt traduse prin „viziune” se află în același verset, iar versetul devine una dintre cheile principale pentru deschiderea adevărului mărturiei lui Daniel despre „șapte vremi”.

And the vision of the evening and the morning which was told is true: wherefore shut thou up the vision; for it shall be for many days. Daniel 8:26.

Și vedenia despre seară și dimineață, care a fost spusă, este adevărată; de aceea pecetluiește vedenia, căci ea este pentru multe zile. Daniel 8:26.

In verse twenty-six, the “vision of the evening and mornings” is the mar’eh vision, meaning “appearance”, but the vision that was to be “shut up,” is the châzôn vision of prophetic history. The expression “evening and mornings” is what isolates and identifies the distinction between the two visions. It does so with another illustration of the human factor in producing the Bible. The human factor consisted of both the prophets that recorded the words of the Bible, but also of those that translated the Bible. The Bible, as with Christ, represents a combination of divinity and humanity. That humanity descended down through history, from Adam after he sinned to those who recorded and translated the Bible. Christ and the Bible are both the Word of God, and the Word of God’s is pure, for the divinity of the combination always overruled any limitations that existed in the flesh.

În versetul douăzeci și șase, „vedenia serilor și dimineților” este vedenia mar’eh, având sensul de „înfățișare”, dar vedenia care trebuia să fie „pecetluită” este vedenia châzôn a istoriei profetice. Expresia „seri și dimineți” este ceea ce izolează și identifică distincția dintre cele două vedenii. Ea face acest lucru printr-o altă ilustrare a factorului uman în producerea Bibliei. Factorul uman a constat atât din profeții care au consemnat cuvintele Bibliei, cât și din aceia care au tradus Biblia. Biblia, asemenea lui Hristos, reprezintă o combinație de divinitate și umanitate. Acea umanitate a coborât de-a lungul istoriei, de la Adam după ce a păcătuit până la aceia care au consemnat și au tradus Biblia. Hristos și Biblia sunt amândoi Cuvântul lui Dumnezeu, iar Cuvântul lui Dumnezeu este curat, căci divinitatea acestei combinații a biruit întotdeauna orice limitări care au existat în fire.

Paul, a servant of Jesus Christ, called to be an apostle, separated unto the gospel of God, (Which he had promised afore by his prophets in the holy scriptures,) Concerning his Son Jesus Christ our Lord, which was made of the seed of David according to the flesh. Romans 1:1–3.

Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu, (pe care o făgăduise mai înainte prin prorocii Săi în Sfintele Scripturi), privitoare la Fiul Său, Isus Hristos, Domnul nostru, care, în ce privește trupul, S-a născut din sămânța lui David. Romani 1:1–3.

The expression “evening and morning” is found repeatedly in God’s Word, and it is always translated as “evening and morning,” as it is in verse twenty-six, and as it is so often translated in the creation story in Genesis that repeatedly states, “and the evening and the morning were….” In fact, and every fact has its bearing (and this fact is essential to understand), the only place in the Bible that the expression “evening and morning” is not translated as “evening and morning” (as it is in verse twenty-six), is in verse fourteen of Daniel eight. There, and only there in God’s Word the phrase “evening and morning” is translated as simply “days.”

Izraz „veče i jutro“ nalazi se više puta u Božjoj Reči, i uvek se prevodi kao „veče i jutro“, kao što je u dvadeset šestom stihu, i kao što se tako često prevodi u izveštaju o stvaranju u 1. knjizi Mojsijevoj, gde se više puta kaže: „i bi veče i bi jutro…“. Uistinu, a svaka činjenica ima svoj značaj (i ovu činjenicu je neophodno razumeti), jedino mesto u Bibliji na kome se izraz „veče i jutro“ ne prevodi kao „veče i jutro“ (kao što je u dvadeset šestom stihu), jeste četrnaesti stih osme glave Danila. Tamo, i samo tamo u Božjoj Reči, izraz „veče i jutro“ prevodi se jednostavno kao „dani“.

And he said unto me, Unto two thousand and three hundred days; then shall the sanctuary be cleansed. Daniel 8:14.

Și el mi-a zis: Până vor trece două mii trei sute de zile; apoi sanctuarul va fi curățit. Daniel 8:14.

Twelve verses later, in the same chapter of Daniel, the Hebrew phrase “evening and morning” is translated as it always is; but in the verse that is the central pillar and foundation of Adventism, the phrase is simply translated as “days.” What influence led the translators of the King James Bible to make such a glaring contradiction? They had translated the phrase in verse twenty-six in agreement with every other occurrence of the phrase in the rest of the Bible. But twelve verses before verse twenty-six, in verse fourteen, their humanity placed a special distinction upon the answer to the question of verse thirteen. And the question of verse thirteen, included the one word (sacrifice), that was not to be added to the Bible. God wanted verse fourteen, to stand out in a very profound and distinctive way. In doing so, he also identified what Gabriel was instructed to make Daniel understand.

Douăsprezece versete mai târziu, în același capitol din Daniel, expresia ebraică „seară și dimineață” este tradusă așa cum este tradusă întotdeauna; însă în versetul care constituie stâlpul central și temelia adventismului, expresia este tradusă simplu prin „zile”. Ce influență i-a determinat pe traducătorii Bibliei King James să facă o contradicție atât de izbitoare? Ei traduseseră expresia în versetul douăzeci și șase în acord cu fiecare altă apariție a expresiei în restul Bibliei. Dar cu douăsprezece versete înainte de versetul douăzeci și șase, în versetul paisprezece, umanitatea lor a așezat o distincție specială asupra răspunsului la întrebarea din versetul treisprezece. Iar întrebarea din versetul treisprezece includea acel unic cuvânt („jertfă”), care nu trebuia adăugat Bibliei. Dumnezeu a dorit ca versetul paisprezece să iasă în evidență într-un mod foarte profund și distinct. Făcând astfel, El a identificat totodată ceea ce lui Gabriel i se poruncise să-l facă pe Daniel să înțeleagă.

In verse sixteen, Jesus commanded Gabriel to make Daniel understand the mar’eh vision, in spite of the fact that Daniel was seeking to understand the châzôn vision of prophetic history. Verse twenty-six says the “vision of the evenings and mornings which was told” was “true.” The châzôn vision had been a prophetic “sight”, but the mar’eh vision was “told,” for it had been spoken. It had been spoken in verse fourteen when Palmoni said “unto two thousand and three hundred evenings and mornings; then shall the sanctuary be cleansed.” Verse twenty-six, employs the expression “evening and mornings,” as it identifies it as the vision that had been “spoken” to identify the distinction between the two visions in Daniel chapter eight. The vision of prophetic history that Daniel had “seen”, and that Daniel wished to understand, was different from the vision that was “spoken” which Daniel had “heard”. More importantly, the vision that Daniel “heard” was the vision that Gabriel was to give Daniel understanding of.

În versetul șaisprezece, Isus i-a poruncit lui Gabriel să-l facă pe Daniel să înțeleagă vedenia mar’eh, în ciuda faptului că Daniel căuta să înțeleagă vedenia châzôn a istoriei profetice. Versetul douăzeci și șase spune că „vedenia serilor și dimineților, despre care s-a vorbit”, era „adevărată”. Vedenia châzôn fusese o „priveliște” profetică, dar vedenia mar’eh „fusese spusă”, căci fusese rostită. Ea fusese rostită în versetul paisprezece, când Palmoni a spus: „până vor trece două mii trei sute de seri și dimineți; apoi Sfântul Locaș va fi curățit.” Versetul douăzeci și șase folosește expresia „seri și dimineți”, identificând-o drept vedenia despre care „s-a vorbit”, pentru a evidenția deosebirea dintre cele două vedenii din capitolul opt al cărții lui Daniel. Vedenia istoriei profetice pe care Daniel o „văzuse” și pe care dorea să o înțeleagă era diferită de vedenia care „fusese spusă”, pe care Daniel o „auzise”. Mai important, vedenia pe care Daniel o „auzise” era vedenia cu privire la care Gabriel trebuia să-i dea lui Daniel înțelegere.

The humanity that participated in creating the Holy Bible recorded the word “vision” ten times in Daniel chapter eight, and in so doing it hid the distinction of a vision that was “seen” and another vision that was “heard”. In doing so, it obscured the emphasis that identifies that Christ’s intent was for Daniel to understand the vision he had “heard”, above understanding the vision he had “seen”. We can now consider what Gabriel does in order to fulfill his job assignment.

Cilvēce, kas piedalījās Svētās Bībeles tapšanā, Daniēla astotajā nodaļā desmit reizes pierakstīja vārdu “parādība”, un, to darot, tā apslēpa atšķirību starp vienu parādību, kas tika “redzēta”, un citu parādību, kas tika “dzirdēta”. Tā rīkodamās, tā aptumšoja uzsvaru, kas norāda, ka Kristus nolūks bija, lai Daniēls saprastu parādību, ko viņš bija “dzirdējis”, vairāk nekā parādību, ko viņš bija “redzējis”. Tagad mēs varam aplūkot, ko Gabriēls dara, lai izpildītu viņam uzticēto uzdevumu.

So he came near where I stood: and when he came, I was afraid, and fell upon my face: but he said unto me, Understand, O son of man: for at the time of the end shall be the vision. Now as he was speaking with me, I was in a deep sleep on my face toward the ground: but he touched me, and set me upright. And he said, Behold, I will make thee know what shall be in the last end of the indignation: for at the time appointed the end shall be. Daniel 8:17–19.

Așadar, el s-a apropiat de locul unde stăteam; și, când a venit, m-am înspăimântat și am căzut cu fața la pământ; dar el mi-a zis: „Înțelege, fiu al omului, că vedenia este pentru vremea sfârșitului.” Pe când îmi vorbea, am căzut într-un somn adânc, cu fața la pământ; dar el m-a atins și m-a pus în picioare. Și a zis: „Iată, îți voi face cunoscut ce se va întâmpla la sfârșitul mâniei; căci sfârșitul va fi la vremea hotărâtă.” Daniel 8:17–19.

Gabriel now begins his work of making Daniel to understand the vision of the twenty-three hundred evenings and mornings, which is true. He first informs him that the vision of prophetic history, the châzôn vision, would be at the “time of the end.” Then, while Daniel was in a prophetic sleep, Gabriel touched Daniel and set him upright. He informs him “I will make thee know.”

Gabriel acum își începe lucrarea de a-l face pe Daniel să înțeleagă vedenia despre cele două mii trei sute de seri și dimineți, care este adevărată. Mai întâi, îl înștiințează că vedenia istoriei profetice, vedenia châzôn, avea să fie la „vremea sfârșitului”. Apoi, pe când Daniel era într-un somn profetic, Gabriel l-a atins pe Daniel și l-a ridicat în picioare. El îl înștiințează: „Te voi face să cunoști.”

That is what Palmoni (Christ), had told Gabriel to do, when he said, “Gabriel, make this man to understand the mar’eh vision” of the evening and mornings. Gabriel says that he will make Daniel “know what shall be in the last end of the indignation.” There it is! There is the “seven times” of Leviticus twenty-six! It is hidden by the very prophetic technique which Gabriel had led the prophets repeatedly to testify to and employ in their writings! That technique is “line upon line, here a little and there a little”.

Aceasta este ceea ce Palmoni (Hristos) îi spusese lui Gabriel să facă, când a zis: „Gabriel, fă pe omul acesta să înțeleagă vedenia mar’eh” a serilor și dimineților. Gabriel spune că îl va face pe Daniel „să cunoască ce va fi la sfârșitul de pe urmă al mâniei”. Iată-l! Acolo se află „cele șapte vremi” din Leviticul douăzeci și șase! Este ascuns prin însăși tehnica profetică despre care Gabriel îi călăuzise în repetate rânduri pe profeți să mărturisească și pe care să o folosească în scrierile lor! Acea tehnică este „poruncă peste poruncă, aici puțin și acolo puțin”.

In the book “Thoughts on Daniel and the Revelation”, by Uriah Smith (which all Adventists, and even their neighbors, should be familiar with), Smith comments on verses seventeen to nineteen of Daniel chapter eight:

În cartea „Thoughts on Daniel and the Revelation”, de Uriah Smith (cu care toți adventiștii, și chiar vecinii lor, ar trebui să fie familiarizați), Smith comentează asupra versetelor șaptesprezece până la nouăsprezece din capitolul opt al cărții Daniel:

“With a general statement that at the time appointed the end shall be, and that he will make him to know what shall be in the last end of the indignation, he enters upon an interpretation of the vision. The indignation must be understood to cover a period of time. What time? God told his people Israel that he would pour upon them his indignation for their wickedness; and thus he gave directions concerning the ‘profane wicked prince of Israel:’ ‘Remove the diadem, and take off the crown. . . . I will overturn, overturn, overturn it: and it shall be no more, until he come whose right it is; and I will give it him.’ Ezekiel 21:25–27, 31.

„Printr-o afirmație generală că, la vremea hotărâtă, va fi sfârșitul și că îl va face să cunoască ce va fi la sfârșitul din urmă al indignării, el trece la o interpretare a vedeniei. Indignarea trebuie înțeleasă ca acoperind o perioadă de timp. Ce perioadă? Dumnezeu i-a spus poporului Său, Israel, că Își va vărsa indignarea asupra lor din pricina nelegiuirii lor; și astfel a dat îndrumări cu privire la «prințul nelegiuit și pângărit al lui Israel»: «Scoate diadema și ia jos coroana.... O voi răsturna, răsturna, răsturna; și nu va mai fi, până va veni Acela căruia I se cuvine de drept; și I-o voi da Lui.» Ezechiel 21:25–27, 31.

“Here is the period of God’s indignation against his covenant people; the period during which the sanctuary and host are to be trodden under foot. The diadem was removed, and the crown taken off, when Israel was subjected to the kingdom of Babylon. It was overturned again by the Medes and Persians, again by the Grecians, again by the Romans, corresponding to the three times the word is repeated by the prophet. The Jews then, having rejected Christ, were soon scattered abroad over the face of the earth; and spiritual Israel has taken the place of the literal seed; but they are in subjection to earthly powers, and will be till the throne of David is again set up,—till He who is its rightful heir, the Messiah, the Prince of peace, shall come, and then it will be given him. Then the indignation will have ceased. What shall take place in the last end of this period, the angel is now to make known to Daniel.” Uriah Smith, Daniel and the Revelation, 201, 202.

„Aici este perioada indignării lui Dumnezeu împotriva poporului Său legământal; perioada în care sanctuarul și oștirea urmează să fie călcate în picioare. Diadema a fost îndepărtată, iar coroana a fost luată, atunci când Israel a fost supus împărăției Babilonului. Ea a fost răsturnată din nou de mezi și perși, din nou de greci, din nou de romani, corespunzător celor trei dăți în care cuvântul este repetat de profet. Atunci iudeii, după ce L-au respins pe Hristos, au fost curând împrăștiați peste fața pământului; iar Israelul spiritual a luat locul seminței literale; însă ei se află sub stăpânirea puterilor pământești și vor rămâne astfel până când tronul lui David va fi din nou așezat,—până când Acela care este moștenitorul lui de drept, Mesia, Domnul păcii, va veni, și atunci îi va fi dat Lui. Atunci indignarea va fi încetat. Ceea ce va avea loc la sfârșitul din urmă al acestei perioade îngerul urmează acum să-i facă cunoscut lui Daniel.” Uriah Smith, Daniel and the Revelation, 201, 202.

The “indignation” that Smith is identifying, began when Manasseh was carried to Babylon by the Assyrians in 677 BC. Unfortunately, Smith takes Zedekiah’s overthrow in 586 BC and assigns that as the starting point of the period of the “indignation” of verse nineteen. Smith simply does not address what it means that the verse states “the last end of the indignation.” He treats it as simply “indignation,” though if there is a “last end” of the indignation, grammar and logic demand that there is also at minimum a “first end” of the indignation. Smith knew the seventy years of captivity began with the first attack of Nebuchadnezzar against Jehoiakim in 606 BC, but determined the starting for the period of the indignation was the third of Nebuchadnezzar’s attacks, which was carried out against Zedekiah, the last Judean king.

„Mânia” pe care Smith o identifică a început atunci când Manase a fost dus la Babilon de către asirieni în anul 677 î.Hr. Din nefericire, Smith ia răsturnarea lui Zedechia din anul 586 î.Hr. și o atribuie ca punct de început al perioadei „mâniei” din versetul nouăsprezece. Smith pur și simplu nu abordează ce înseamnă faptul că versetul afirmă „sfârșitul de pe urmă al mâniei”. El o tratează pur și simplu ca „mânie”, deși, dacă există un „sfârșit de pe urmă” al mâniei, gramatica și logica cer ca să existe de asemenea, cel puțin, un „prim sfârșit” al mâniei. Smith știa că cei șaptezeci de ani de robie au început odată cu primul atac al lui Nebucadnețar împotriva lui Ioiachim, în anul 606 î.Hr., dar a stabilit că începutul perioadei mâniei a fost al treilea dintre atacurile lui Nebucadnețar, care a fost îndreptat împotriva lui Zedechia, ultimul împărat al lui Iuda.

“Though we have a more minute account of his [Daniel’s] early life than is recorded of that of any other prophet, yet his birth and lineage are left in complete obscurity, except that he was of the royal line, probably of the house of David, which had at this time become very numerous. He first appears as one of the noble captives of Judah, in the first year of Nebuchadnezzar, king of Babylon, at the commencement of the seventy years’ captivity, BC 606. Jeremiah and Habakkuk were yet uttering their prophecies. Ezekiel commenced soon after, and a little later, Obadiah; but both these finished their work years before the close of the long and brilliant career of Daniel. Three prophets only succeeded him, Haggai and Zechariah, who exercised the prophetic office for a brief period contemporaneously, BC 520–518, and Malachi, the last of the Old Testament prophets, who flourished a little season about BC 397.” Uriah Smith, Daniel and the Revelation, 19.

„Deși avem o relatare mai amănunțită despre viața lui timpurie [a lui Daniel] decât este consemnată despre aceea a oricărui alt profet, totuși nașterea și originea lui sunt lăsate într-o obscuritate deplină, cu excepția faptului că era din neam împărătesc, probabil din casa lui David, care la vremea aceea devenise foarte numeroasă. El apare pentru prima dată ca unul dintre captivii de neam ales ai lui Iuda, în primul an al lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, la începutul captivității de șaptezeci de ani, 606 î.Hr. Ieremia și Habacuc încă își rosteau profețiile. Ezechiel și-a început lucrarea curând după aceea, iar puțin mai târziu, Obadia; dar amândoi aceștia și-au încheiat lucrarea cu ani înainte de sfârșitul lungii și strălucitei cariere a lui Daniel. Numai trei profeți i-au urmat: Hagai și Zaharia, care au exercitat slujba profetică pentru o scurtă perioadă în același timp, 520–518 î.Hr., și Maleahi, ultimul dintre profeții Vechiului Testament, care a înflorit pentru puțină vreme în jurul anului 397 î.Hr.” Uriah Smith, Daniel and the Revelation, 19.

Smith correctly identified the “indignation” of verse nineteen as a period of time. He correctly identified the period as the treading down of the sanctuary and host in agreement with Daniel chapter eight verse thirteen, and he correctly identified the ending point as October 22, 1844.

Smith a identificat corect „indignarea” din versetul nouăsprezece ca fiind o perioadă de timp. El a identificat corect această perioadă ca fiind călcarea în picioare a sanctuarului și a oștirii, în acord cu Daniel, capitolul opt, versetul treisprezece, și a identificat corect punctul de încheiere ca fiind 22 octombrie 1844.

Smith was partially correct, but missed the truth by doing what was the characteristic of his prophetic applications. He allowed history to guide his interpretation of the prophetic word, instead of allowing the prophetic word to guide his understanding of history. If we allow the Bible to define prophetic history, we then have the correct information to approach history.

Smith a avut parțial dreptate, însă a ratat adevărul făcând ceea ce era caracteristic aplicațiilor sale profetice. El a îngăduit ca istoria să-i călăuzească interpretarea cuvântului profetic, în loc să îngăduie ca însuși cuvântul profetic să-i călăuzească înțelegerea istoriei. Dacă îngăduim Bibliei să definească istoria profetică, atunci avem informația corectă pentru a aborda istoria.

The Bible teaches that by whom a man is overcome, he is that man’s servant.

Biblia învață că omul este robul aceluia de către care a fost biruit.

While they promise them liberty, they themselves are the servants of corruption: for of whom a man is overcome, of the same is he brought in bondage. 2 Peter 2:19.

În timp ce le făgăduiesc libertate, ei înșiși sunt robi ai stricăciunii; căci acela de care este biruit un om, de acela este adus și în robie. 2 Petru 2:19.

Manasseh was taken captive to Babylon in 677 BC. It is there that Judah was overcome and brought into bondage. This is the starting point that is represented on both the 1843 and the 1850 charts, which Sister White endorses as correct. Smith starts the treading down of Daniel chapter eight, and verse thirteen with Zedekiah, the last of Judah’s kings. Zedekiah was the end of a progressive judgment and not the beginning. Sister White identifies that Manasseh’s captivity in Babylon was an “earnest” of what was to come. An “earnest” is a down payment, and marks the beginning of a purchase that has other payments to follow.

Manase a fost dus în captivitate la Babilon în 677 î.Hr. Acolo Iuda a fost înfrânt și adus în robie. Acesta este punctul de început reprezentat atât pe harta din 1843, cât și pe cea din 1850, pe care sora White le confirmă ca fiind corecte. Smith începe călcarea în picioare din Daniel capitolul opt, versetul treisprezece, cu Zedechia, ultimul dintre regii lui Iuda. Zedechia a fost sfârșitul unei judecăți progresive, nu începutul ei. Sora White arată că captivitatea lui Manase la Babilon a fost o „arvună” a celor ce aveau să urmeze. O „arvună” este un avans și marchează începutul unei achiziții căreia îi urmează și alte plăți.

“Faithfully the prophets continued their warnings and their exhortations; fearlessly they spoke to Manasseh and to his people; but the messages were scorned; backsliding Judah would not heed. As an earnest of what would befall the people should they continue impenitent, the Lord permitted their king to be captured by a band of Assyrian soldiers, who ‘bound him with fetters, and carried him to Babylon,’ their temporary capital. This affliction brought the king to his senses; ‘he besought the Lord his God, and humbled himself greatly before the God of his fathers, and prayed unto Him: and He was entreated of him, and heard his supplication, and brought him again to Jerusalem into his kingdom. Then Manasseh knew that the Lord He was God.’ 2 Chronicles 33:11–13. But this repentance, remarkable though it was, came too late to save the kingdom from the corrupting influence of years of idolatrous practices. Many had stumbled and fallen, never again to rise.” Prophets and Kings, 382.

„Cu credincioșie, prorocii și-au continuat avertizările și îndemnurile; fără teamă i-au vorbit lui Manase și poporului său; dar soliile lor au fost disprețuite; Iuda apostată n-a vrut să asculte. Ca o înștiințare despre ceea ce avea să vină asupra poporului dacă stăruia în nepocăință, Domnul a îngăduit ca împăratul lor să fie prins de o ceată de ostași asirieni, care „l-au legat cu lanțuri și l-au dus la Babilon”, capitala lor vremelnică. Această nenorocire l-a adus pe împărat în firea sa; „el s-a rugat Domnului Dumnezeului său și s-a smerit adânc înaintea Dumnezeului părinților săi și I-a făcut rugăciuni. Și Domnul S-a lăsat înduplecat de el, i-a ascultat cererea și l-a adus iarăși la Ierusalim, în împărăția lui. Atunci Manase a cunoscut că Domnul este Dumnezeu.” 2 Cronici 33:11–13. Dar această pocăință, oricât de remarcabilă a fost, a venit prea târziu pentru a salva împărăția de influența corupătoare a anilor de practici idolatre. Mulți se poticniseră și căzuseră, pentru a nu se mai ridica niciodată.” Profeți și Regi, 382.

Manasseh marked the “down payment” that began the “curse” of the “seven times,” which was the last “indignation,” for the “first indignation,” had already begun when the northern kingdom was taken into captivity in 723 BC. Then at Jehoiakim’s overthrow, when Daniel was carried into captivity, the seventy years of captivity that Jeremiah identified began in 606 BC. Two kings after Jehoiakim, Jerusalem was destroyed and the last Judean king, Zedekiah, watched as his sons were slain before him, then he had his eyes gouged out and was carried captive into Babylon.

მანასემ აღნიშნა „შვიდგზის“ „წყევლის“ დასაწყებად მიცემული „წინასწარი გადახდა“, რომელიც იყო უკანასკნელი „რისხვა“, რადგან „პირველი რისხვა“ უკვე დაწყებული იყო, როცა ჩრდილოეთის სამეფო ძვ. წ. 723 წელს ტყვეობაში იქნა წაყვანილი. შემდეგ, იეჰოიაკიმის დამხობისას, როდესაც დანიელი ტყვეობაში იქნა წაყვანილი, იერემიას მიერ მითითებული ტყვეობის სამოცდაათი წელი დაიწყო ძვ. წ. 606 წელს. იეჰოიაკიმის შემდეგ ორი მეფის მერე იერუსალიმი განადგურდა, ხოლო უკანასკნელმა იუდეველმა მეფემ, ციდკიამ, იხილა, როგორ დახოცეს მისი ძენი მის თვალწინ; შემდეგ თვალები დასთხარეს და ტყვედ წაიყვანეს ბაბილონში.

Smith assigned the entire progressive judgment to Zedekiah and employed the judgment of Zedekiah as the proof text for his supposition. The judgment of Zedekiah, who was the “wicked and profane prince,” did identify that the crown of Judah was to be removed until Christ came to set up a kingdom. Smith said, “they are in subjection to earthly powers, and will be till the throne of David is again set up,—till He who is its rightful heir, the Messiah, the Prince of peace, shall come, and then it will be given him.” On October 22, 1844, in fulfillment of Daniel chapter seven, and verses thirteen and fourteen, Christ, represented as the Son of man, came before the Father to receive a kingdom.

Smith a atribuit întregul proces al judecății progresive lui Zedechia și a folosit judecata lui Zedechia drept text probator pentru presupunerea sa. Judecata lui Zedechia, care era „prințul nelegiuit și profan”, a indicat într-adevăr că coroana lui Iuda urma să fie îndepărtată până când Hristos avea să vină pentru a întemeia o împărăție. Smith a spus: „ei sunt în supunere față de puterile pământești și vor fi astfel până când tronul lui David va fi iarăși întemeiat,—până când va veni Cel care este moștenitorul său de drept, Mesia, Domnul păcii, și atunci îi va fi dat lui.” La 22 octombrie 1844, în împlinirea capitolului șapte din Daniel, versetele treisprezece și paisprezece, Hristos, reprezentat ca Fiul omului, a venit înaintea Tatălui pentru a primi o împărăție.

I saw in the night visions, and, behold, one like the Son of man came with the clouds of heaven, and came to the Ancient of days, and they brought him near before him. And there was given him dominion, and glory, and a kingdom, that all people, nations, and languages, should serve him: his dominion is an everlasting dominion, which shall not pass away, and his kingdom that which shall not be destroyed. Daniel 7:13, 14.

Am văzut în vedeniile de noapte, și iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un Fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile și a fost adus înaintea Lui. Și I s-a dat stăpânire, slavă și împărăție, pentru ca toate popoarele, neamurile și limbile să-I slujească; stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică, care nu va trece, iar împărăția Lui este una care nu va fi nimicită. Daniel 7:13, 14.

Sister White confirms that Daniel chapter seven, and verses thirteen and fourteen were fulfilled on October 22, 1844.

Sora White yemeza ko Daniyeli igice cya karindwi, n’imirongo ya cumi na gatatu na cumi na kane, byasohoye ku wa 22 Ukwakira 1844.

“The coming of Christ as our high priest to the most holy place, for the cleansing of the sanctuary, brought to view in Daniel 8:14; the coming of the Son of man to the Ancient of Days, as presented in Daniel 7:13; and the coming of the Lord to His temple, foretold by Malachi, are descriptions of the same event; and this is also represented by the coming of the bridegroom to the marriage, described by Christ in the parable of the ten virgins, of Matthew 25.” The Great Controversy, 426.

„Venirea lui Hristos, ca Marele nostru Preot, în Locul Preasfânt, pentru curățirea sanctuarului, prezentată în Daniel 8:14; venirea Fiului omului la Cel Îmbătrânit de Zile, așa cum este înfățișată în Daniel 7:13; și venirea Domnului la templul Său, prevestită de Maleahi, sunt descrieri ale aceluiași eveniment; iar acesta este reprezentat, de asemenea, prin venirea mirelui la nuntă, descrisă de Hristos în parabola celor zece fecioare, din Matei 25.” Tragedia veacurilor, 426.

Smith did not address the key element of the “last end of the indignation.” He avoided the biblical principle that identified that Judah was overcome in the time of Manasseh, and that the captivity which began two kings before Zedekiah, also represented that Judah was already in subjection to Babylon, before Zedekiah met his fate. With these blatant omissions, he still stated, “here is the period of God’s indignation against his covenant people; the period during which the sanctuary and host are to be trodden under foot.” He therefore, directly associates “the period of God’s indignation” with Daniel chapter eight, and verse thirteen’s question of “how long.” The answer in verse fourteen, was until October 22, 1844.

Smith nu a abordat elementul-cheie al „ultimului sfârșit al indignării”. El a evitat principiul biblic care arăta că Iuda a fost biruită pe vremea lui Manase și că robia care a început cu doi împărați înainte de Zedechia reprezenta, de asemenea, faptul că Iuda se afla deja sub stăpânirea Babilonului, înainte ca Zedechia să-și întâmpine soarta. Cu toate aceste omisiuni flagrante, el a afirmat totuși: „aici este perioada indignării lui Dumnezeu împotriva poporului Său legământal; perioada în care sanctuarul și oștirea urmează să fie călcate în picioare.” Prin urmare, el asociază în mod direct „perioada indignării lui Dumnezeu” cu întrebarea „până când” din Daniel capitolul opt, versetul treisprezece. Răspunsul din versetul paisprezece era: până la 22 octombrie 1844.

The scattering into Babylonian slavery was a progressive history beginning in 677 BC, and continuing until 1844. That period equates to twenty-five hundred and twenty years, which is of course the “seven times” of Leviticus twenty-six. The end of that period of time on October 22, 1844 provided Daniel with a second witness to the “mar’eh vision” of the twenty-three hundred evening and mornings.

Împrăștierea în robia babiloniană a fost o istorie progresivă, care a început în anul 677 î.Hr. și a continuat până în 1844. Acea perioadă este echivalentă cu două mii cinci sute douăzeci de ani, care este, desigur, „șapte vremi” din Leviticul douăzeci și șase. Sfârșitul acelei perioade de timp, la 22 octombrie 1844, i-a oferit lui Daniel o a doua mărturie pentru „viziunea mar’eh” a celor două mii trei sute de seri și dimineți.

Gabriel was told to make Daniel understand that vision, and what Gabriel did was provide a second witness to the termination date of October 22, 1844. Not only did he provide a second witness to establish the date of the fulfillments of both time prophecies, but as Smith correctly pointed out, the period of time associated with the second witness to 1844, had been identified in verse thirteen, as the period that the sanctuary and host were to be trodden under foot. The question in verse thirteen is, “How long shall be the vision concerning the daily sacrifice, and the transgression of desolation, to give both the sanctuary and the host to be trodden under foot?” That period of time was the “seven times” of Leviticus twenty-six.

Gabriel i s-a poruncit să-l facă pe Daniel să înțeleagă acea vedenie, iar ceea ce a făcut Gabriel a fost să ofere o a doua mărturie cu privire la data de încheiere, 22 octombrie 1844. El nu numai că a oferit o a doua mărturie pentru a confirma data împlinirii ambelor profeții de timp, ci, așa cum a arătat în mod corect Smith, perioada de timp asociată cu a doua mărturie privitoare la 1844 fusese identificată în versetul treisprezece ca fiind perioada în care sanctuarul și oștirea urmau să fie călcate în picioare. Întrebarea din versetul treisprezece este: „Până când va ține vedenia despre jertfa necurmată și urâciunea pustiirii, care dau atât sanctuarul, cât și oștirea să fie călcate în picioare?” Acea perioadă de timp era „șapte vremi” din Leviticul douăzeci și șase.

What Smith did not see, or avoided identifying, was that the “indignation” of verse nineteen, was the “last end” of that indignation. If there is a “last” then there is also a “first”, and Daniel identifies when the “first indignation” ended, in chapter eleven. He is identifying the papacy reigning during the Dark Ages, and he states that the papacy would prosper until the indignation was accomplished, or ended.

Ceea ce Smith nu a văzut, sau a evitat să identifice, a fost că „mânia” din versetul nouăsprezece era „sfârșitul de pe urmă” al acelei mânii. Dacă există un „de pe urmă”, atunci există și un „început”, iar Daniel identifică, în capitolul unsprezece, când s-a încheiat „prima mânie”. El identifică papalitatea care a domnit în timpul Evului Întunecat și afirmă că papalitatea avea să prospere până când mânia avea să fie împlinită, sau să ia sfârșit.

And the king shall do according to his will; and he shall exalt himself, and magnify himself above every god, and shall speak marvellous things against the God of gods, and shall prosper till the indignation be accomplished: for that that is determined shall be done. Daniel 11:36.

Iar împăratul va face după voia sa; și se va înălța pe sine și se va mări pe sine mai presus de orice dumnezeu și va rosti lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor și va propăși până se va împlini mânia; căci ceea ce este hotărât se va face. Daniel 11:36.

Verse thirty-six is widely understood to be the verse the apostle Paul paraphrases in his second letter to the Thessalonians.

Versetul treizeci și șase este înțeles pe scară largă ca fiind versetul pe care apostolul Pavel îl parafrazează în a doua sa epistolă către Tesaloniceni.

Let no man deceive you by any means: for that day shall not come, except there come a falling away first, and that man of sin be revealed, the son of perdition; Who opposeth and exalteth himself above all that is called God, or that is worshipped; so that he as God sitteth in the temple of God, showing himself that he is God. 2 Thessalonians 2:3, 4.

Nimeni să nu vă înșele în vreun chip; căci ziua aceea nu va veni înainte de a fi venit mai întâi lepădarea de credință și de a se fi descoperit omul păcatului, fiul pierzării; potrivnicul, care se înalță mai presus de tot ce se numește „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare, așa încât se așază în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. 2 Tesaloniceni 2:3, 4.

Paul’s “man of sin” who is also “the son of perdition,” who “opposeth and exalteth himself above all that is called God, or that is worshipped,” is also the “king” who “shall do according to his will; and he shall exalt himself, and magnify himself above every god.” Both passages refer to the pope of Rome. Daniel writes that the pope would prosper, which means push forward, until the “indignation be accomplished.” The indignation in verse thirty-six had been “determined.” The word “determined” means “to wound”.

„Omul fărădelegii” al lui Pavel, care este totodată „fiul pierzării”, care „se împotrivește și se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu sau de ceea ce este vrednic de închinare”, este de asemenea și „împăratul” care „va face după voia sa; și se va înălța și se va mări mai presus de orice dumnezeu”. Ambele pasaje se referă la papa Romei. Daniel scrie că papa va propăși, adică va înainta cu forță, până când „mânia va fi împlinită”. Mânia din versetul treizeci și șase fusese „hotărâtă”. Cuvântul „hotărâtă” înseamnă „a răni”.

The papacy received its “deadly wound” in 1798, and at that point the “first indignation” was accomplished or terminated. The word “accomplish” means to end or cease. The end of “the indignation” in chapter eight, and verse nineteen identified the end of the period that the sanctuary and host were to be trampled down. It ended in 1844, but the “first” indignation ended in 1798.

Papitatea a primit „rana sa de moarte” în 1798, iar în acel moment „prima indignare” a fost împlinită sau încheiată. Cuvântul „a împlini” înseamnă a pune capăt sau a face să înceteze. Sfârșitul „indignării” din capitolul opt, versetul nouăsprezece, identifica sfârșitul perioadei în care sanctuarul și oștirea urmau să fie călcate în picioare. Aceasta s-a încheiat în 1844, însă „prima” indignare s-a încheiat în 1798.

The “last indignation” ended in 1844, twenty-five hundred and twenty years after king Manasseh was carried to Babylon by the Assyrians in 677 BC. The “first” indignation ended in 1798, twenty-five hundred and twenty years after the northern kingdom of Israel was carried into slavery by the Assyrians in 723 BC.

Ultima „mânie” s-a încheiat în anul 1844, la două mii cinci sute douăzeci de ani după ce regele Manase a fost dus în Babilon de către asirieni, în 677 î.Hr. „Prima” mânie s-a încheiat în anul 1798, la două mii cinci sute douăzeci de ani după ce regatul de nord al lui Israel a fost dus în robie de către asirieni, în 723 î.Hr.

There is more to say about the hidden “seven times” in the book of Daniel and we will address that in our next article.

Există mai multe de spus despre cele „șapte vremi” ascunse din cartea lui Daniel și vom aborda aceasta în articolul nostru următor.

“‘And unto the angel of the church of the Laodiceans write: These things saith the Amen, the faithful and true Witness, the beginning of the creation of God; I know thy works, that thou art neither cold nor hot: I would thou wert cold or hot. So then because thou art lukewarm, and neither cold nor hot, I will spew thee out of My mouth. Because thou sayest, I am rich, and increased with goods, and have need of nothing; and knowest not that thou art wretched, and miserable, and poor, and blind, and naked.’

„Iar îngerului Bisericii Laodicenilor scrie-i: Acestea le zice Aminul, Martorul credincios și adevărat, Începutul creației lui Dumnezeu: Știu faptele tale, că nu ești nici rece, nici în clocot; o, dacă ai fi rece sau în clocot! Astfel, fiindcă ești căldicel, și nici rece, nici în clocot, te voi vărsa din gura Mea. Pentru că zici: Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic; și nu știi că ești ticălos, vrednic de plâns, sărac, orb și gol.”

“The Lord here shows us that the message to be borne to His people by ministers whom He has called to warn the people is not a peace-and-safety message. It is not merely theoretical, but practical in every particular. The people of God are represented in the message to the Laodiceans as in a position of carnal security. They are at ease, believing themselves to be in an exalted condition of spiritual attainments. ‘Because thou sayest, I am rich, and increased with goods, and have need of nothing; and knowest not that thou art wretched, and miserable, and poor, and blind, and naked.’

„Domnul ne arată aici că solia care trebuie să fie purtată către poporul Său de către slujitorii pe care El i-a chemat să avertizeze poporul nu este o solie de pace și siguranță. Ea nu este doar teoretică, ci practică în fiecare privință. Poporul lui Dumnezeu este reprezentat în solia către laodiceeni ca aflându-se într-o stare de siguranță trupească. Ei sunt liniștiți, crezând despre ei înșiși că se află într-o stare înaltă de realizări spirituale. «Fiindcă zici: Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic; și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol.»”

“What greater deception can come upon human minds than a confidence that they are right when they are all wrong! The message of the True Witness finds the people of God in a sad deception, yet honest in that deception. They know not that their condition is deplorable in the sight of God. While those addressed are flattering themselves that they are in an exalted spiritual condition, the message of the True Witness breaks their security by the startling denunciation of their true condition of spiritual blindness, poverty, and wretchedness. The testimony, so cutting and severe, cannot be a mistake, for it is the True Witness who speaks, and His testimony must be correct.” Testimonies, volume 3, 252.

„Ce amăgire mai mare poate veni asupra minții omenești decât încredințarea că au dreptate atunci când se înșală cu totul! Solia Martorului Credincios găsește poporul lui Dumnezeu într-o tristă amăgire, și totuși sincer în acea amăgire. Ei nu știu că starea lor este deplorabilă în ochii lui Dumnezeu. În timp ce cei cărora li se adresează se măgulesc că se află într-o stare spirituală înaltă, solia Martorului Credincios le spulberă siguranța prin denunțarea zguduitoare a adevăratei lor stări de orbire spirituală, sărăcie și ticăloșie. Mărturia, atât de pătrunzătoare și severă, nu poate fi o greșeală, căci Cel care vorbește este Martorul Credincios, iar mărturia Lui trebuie să fie corectă.” Testimonies, volumul 3, 252.