The Book of Daniel - Number Forty

Daniel, isahluko sokuqala, xa sibekwe phezu kukaDaniel isahluko sesine, simela imbali yeengelosi yokuqala neyesibini, ukusukela ngowe-1798 ukuya kowe-1844. Kule mbali incwadi kaDaniel yatyhilwa, yaye inxalenye eyatyhilwayo yayizizahluko zesixhenxe, sesibhozo nesesithoba. “Umgca phezu komgca,” izahluko sokuqala, sesine, zize ke ezisixhenxe ukuya kwesesithoba, zibonakalisa imbali yentshukumo yamaMillerite yengelosi yokuqala.

În acea istorie (1798–1844), adevărurile fundamentale ale adventismului au fost stabilite, iar acele adevăruri au fost în cele din urmă reprezentate pe diagrama pionierilor din 1843. Chipul lui Nebucadnețar din Daniel capitolul doi se află pe diagramă. Viziunile din Daniel șapte și opt se află pe diagramă. „Jertfa necurmată” din capitolul opt este reprezentată, la fel ca și „cele șapte vremi” din Leviticul douăzeci și șase. Cele trei Vaiuri ale islamului, așa cum sunt prezentate în Apocalipsa capitolul nouă, se află acolo. Dumnezeu a avertizat în repetate rânduri că acele adevăruri fundamentale aveau să fie atacate.

Lucrarea omului cu peria de murdărie, care urmează să fie împlinită cu participarea poporului lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, este de asemenea reprezentată de Isaia atunci când el identifică poporul din zilele de pe urmă și lucrarea pe care este chemat să o facă, căci temelile erau sortite să fie îngropate sub rătăcire înainte ca zilele de pe urmă să fi sosit.

„Locurile vechi pustiite” se referă la adevărurile doctrinare asociate cu cele două puteri pustiitoare ale păgânismului și papalității. Succesiunea celor două puteri pustiitoare, păgânismul fiind urmat de papalitate, este ceea ce William Miller a folosit drept cadru pentru fiecare profeție pe care a prezentat-o.

Structura profeției care este reprezentată ca fiind cadrul este istoria și relația acelor două puteri. A restaura „căile spre a fi locuite” înseamnă restaurarea cadrului lui Miller, care a fost reprezentată în visul său prin lucrarea omului cu peria de praf. Isaia a folosit ilustrația istoriei lui Ezra și a celor care s-au întors din Babilon și au reparat Ierusalimul, pentru a identifica restaurarea vechilor dărâmături.

עזרא ואלה אשר תיקנו את ירושלים מייצגים את ה"שְׁאֵרִית", שהם משיבי הנתיבות לשבת, והם העושים את המלאכה במסגרת תפילת ויקרא כ״ו, שאליה מתייחס עזרא באמרו כי "מִימֵי אֲבֹתֵינוּ אֲנַחְנוּ בְּאַשְׁמָה גְדֹלָה עַד הַיּוֹם הַזֶּה; וּבַעֲוֹנֹתֵינוּ נִתַּנּוּ אֲנַחְנוּ, מְלָכֵינוּ וְכֹהֲנֵינוּ, בְּיַד מַלְכֵי הָאֲרָצוֹת, לַחֶרֶב, לַשְּׁבִי, וְלַבִּזָּה, וּלְבֹשֶׁת פָּנִים." ה"יום" שאליו הוא מתייחס הוא ה"יום" שבו ה"שְׁאֵרִית" של אחרית הימים משיבה את הנתיבות לשבת.

Rămășița lui Ezra este alcătuită din cei doi martori care sunt înviați la sfârșitul celor trei zile și jumătate și care împlinesc rugăciunea din Leviticul douăzeci și șase, așa cum este ilustrată de Daniel în capitolul nouă. Când Ezra și conlucrătorii săi s-au întors din exil și au rezidit Ierusalimul, ei au prefigurat lucrarea de restaurare a giuvaerurilor lui Miller, care este lucrarea de restaurare a adevărurilor fundamentale ale lui Miller. Din acest motiv, înțelegerea cadrului lucrării lui Miller este esențială.

În ambele pasaje din Isaia, lucrarea este aceea de a ridica temeliile și dărâmăturile multor generații. Isaia identifică o lucrare spirituală, ilustrată prin lucrarea literală. Temeliile trebuiau păzite, dar, în schimb, ele au fost în cele din urmă acoperite cu totul de o temelie falsă din pietre prețioase contrafăcute. Cei pe care Isaia îi identifică restaurează adevărurile fundamentale ale milleriților, nu cărămizi și pietre literale. Simbolul acelor adevăruri este cadrul lui Miller al celor două puteri pustiitoare care au călcat în picioare sanctuarul și oștirea timp de „șapte vremi”.

Acea lucrare de restaurare este reprezentată ca ridicarea „temeliilor” și a „dărâmăturilor multor generații” și reprezintă lucrarea profetică de restaurare a adevărurilor fundamentale prin metodologia care aduce linie profetică peste linie profetică, de ici puțin și de colo puțin. Lucrarea de restabilire a temeliilor și a dărâmăturilor este lucrarea de prezentare și apărare a adevărurilor originare reprezentate pe hărțile pionierilor din 1843 și 1850, care sunt cele două table din capitolul doi al lui Habacuc. Iar lucrarea este împlinită prin metodologia ploii târzii, „linie peste linie”. Este lucrarea întoarcerii la cărările vechi ale lui Ieremia în controversa cu aceia care doresc să susțină o temelie contrafăcută, așa cum este reprezentată de pietrele false din visul lui Miller.

Lucrarea de „pregătire a unui popor pentru a sta în picioare în zilele de pe urmă” este lucrarea asociată cu cele două profeții ale lui Ezechiel din capitolul treizeci și șapte. Un mesaj este vestit prin glasul lui Isaia în pustie, iar primul mesaj al lui Ezechiel îi adună laolaltă pe aceia care au fost morți pe ulița cetății Sodomei și Egiptului timp de trei zile și jumătate. Ei recunosc atunci că s-au aflat în timpul de zăbovire din Matei, din parabola celor zece fecioare. Apoi aud chemarea dată lui Ieremia de a despărți ce este scump de ce este de nimic, dacă doresc să se întoarcă. Ei recunosc, de asemenea, rugăciunea lui Daniel din capitolul nouă ca adevăr prezent. Prin urmare, dacă și atunci când aleg să se întoarcă, primind și împlinind condițiile Evangheliei, ei primesc al doilea mesaj al lui Ezechiel și stau în picioare, o oaste mare.

„Lucrarea de pregătire a unui popor pentru a sta în picioare în zilele de pe urmă” este împlinită prin metodologia ploii târzii, „rând peste rând”. Acea lucrare implică o lucrare de restaurare a adevărurilor millerite care sunt reprezentate pe hărțile pioniere din 1843 și 1850. Aceste două hărți sunt cele două table ale lui Habacuc și ele trebuie așezate una peste alta (rând peste rând), iar făcând astfel, cele două hărți reprezintă adevărurile fundamentale care urmează să fie restaurate în zilele din urmă de omul cu peria de praf.

Când sunt puse împreună, rând peste rând, ele identifică greșeala din diagrama din 1843, care a fost apoi corectată pe diagrama din 1850. Când sunt privite ca un singur tabel (rând peste rând), ele reprezintă atunci atât experiența poporului lui Dumnezeu, cât și istoria ascunsă a celor șapte tunete, căci împreună ilustrează prima dezamăgire, timpul de așteptare, Strigătul de la Miezul Nopții și 22 octombrie 1844, precum și marea dezamăgire.

Este prima dezamăgire, Strigătul de la miezul nopții și marea dezamăgire care constituie istoria ascunsă a celor șapte tunete. Aceasta este structura adevărului, căci adevărul se întemeiază pe faptul că prima și ultima literă a cuvântului ebraic „adevăr” sunt aceleași, după cum la fel sunt prima și ultima dezamăgire din acea istorie. Litera din mijloc, a treisprezecea, este un simbol al răzvrătirii, așa cum este reprezentată de cei care resping mesajul Strigătului de la miezul nopții. Cele două hărți, atunci când sunt aduse împreună, oferă doi martori ai adevărurilor profetice ale milleriților, care urmează să fie restaurate de omul cu peria de praf, dar ele identifică, de asemenea, și experiența care prefigurează experiența celor o sută patruzeci și patru de mii.

Cei chemați să fie steagul (cei o sută patruzeci și patru de mii) s-au confruntat cu prima lor dezamăgire la 18 iulie 2020, iar apoi, în iulie 2023, le-a fost prezentat un mesaj din partea unui glas care strigă în pustie. Glasul îi chema să se întoarcă.

Tocmai în acest punct din istoria ascunsă a celor șapte tunete se va manifesta răzvrătirea, căci următorul waymark este atunci când omul cu peria de praf adună nestematele și le aruncă în sicriaș. Atunci ele strălucesc de zece ori mai puternic. În acel moment Miller a fost trezit. Când fecioarele (Miller) se trezesc, este prea târziu. Restaurarea pustiirilor multor generații este o lucrare la care cei doi martori trebuie să ia parte. Această lucrare se desfășoară acum.

Imiterere y’ubuhanuzi bwa William Miller, nk’uko bigaragazwa n’iyerekwa ry’Uruzi rw’Ulai no mu gitabo cya Daniyeli igice cya karindwi, icya munani, n’icya cyenda, yari imbaraga ebyiri zisenya, ari zo ubupagani n’ubupapa; kandi imiterere y’ubuhanuzi bwa Future for America ni ubupagani (ikiyoka), bugakurikirwa n’ubupapa (inyamaswa) n’Ubuporotesitanti bw’ubuhakanyi (umuhanuzi w’ibinyoma). Urufunguzo rushyiraho izo miterere zombi ni ibyanditswe by’intumwa Pawulo. Intumwa Pawulo ni yo yari ijwi ry’ubuhanuzi ryahuje Isirayeli ya kera na Isirayeli yo mu mwuka. Mbere yo guhinduka kwe, Pawulo yitwaga Sawuli, risobanurwa ngo “uwatoranyijwe” cyangwa “uwashyizwe imbere.”

Pavel a fost ales (selectat) să fie apostolul Neamurilor și a fost ales, între altele, pentru înțelegerea sa a Vechiului Testament. Scriind cea mai mare parte a Noului Testament, nu există niciun alt autor al Noului Testament care să fi posedat înțelegerea Vechiului Testament așa cum o avea Pavel. El a fost ales să conducă în prezentarea Evangheliei către Neamuri, dar a fost ales și să stabilească relația dintre istoriile profetice ale Vechiului Testament și istoria profetică ce a urmat perioadei crucii. Fără mărturia lui Pavel, înțelegerea profetică a milleriților și aceea a Future for America ar fi inexistentă. Chiar în istoria în care Israelul literal a fost divorțat ca popor ales al lui Dumnezeu, Pavel a fost ales să identifice acel Israel din vechime, deși atunci divorțat de Dumnezeu, ca fiind simbolul istoriei profetice a Israelului spiritual. Regulile profetice necesare pentru mișcările primului și celui de-al treilea înger se întemeiază în principal pe scrierile apostolului Pavel.

Mo lebaka leo, re tla sekaseka mengwe ya metheo ya boporofeta e hlaloswang ke Paulo, e ileng ya ama molaetsa wa ba-Millerite, o neng o beilwe ka hare ho sebopeho sa mebuso e mmedi e senyang; mme ka ho etsa jwalo re tla boela re sekaseke kamoo metheo eo e amang kateng sebopeho sa mebuso e meraro e senyang.

În zece versete scurte, Pavel arată că ritualul botezului a fost prefigurat la trecerea Mării Roșii, că Stânca care a urmat vechiului Israel era o „Stâncă duhovnicească” și că aceasta era Hristosul. El arată că vechiul Israel a fost pilda pentru cei care trăiesc în zilele de pe urmă. Acest pasaj este un avertisment, iar pasajul constituie un punct de controversă între cei care susțin adevărul și cei care se împotrivesc adevărului. Teologii adventiști învață că Pavel arăta doar că istoriile vechiului Israel ilustrau lecții morale care trebuiau să fie înțelese de cei care trăiesc în zilele de pe urmă, însă ei insistă că Pavel nu arăta că istoriile lui Israel literal urmau în realitate să fie repetate de Israelul spiritual. Sora White folosește adesea acest pasaj pentru a confirma exact ceea ce a vrut să spună Pavel.

„Marile evenimente și solemnele desfășurări ale istoriei Vechiului Testament s-au repetat și se repetă în biserică în aceste zile de pe urmă”, astfel rezumă sora White înțelesul lui Pavel în aceste versete. În încercarea de a submina identificarea de către Pavel a Israelului antic ca ilustrare simbolică a istoriei Israelului literal, Satana a lansat două atacuri principale împotriva acestui principiu profetic. Primul, pe care l-am menționat deja, este afirmația că Pavel doar arăta că acele istorii reprezentau lecții morale. Acea învățătură falsă este un adevăr pe jumătate, iar un adevăr pe jumătate nu este deloc adevăr. Este adevărat că lecțiile morale care pot fi desprinse din istoria Israelului antic sunt spre folosul celor care trăiesc în zilele de pe urmă, dar când acest fapt este folosit pentru a nega că acele istorii sunt de asemenea o ilustrare a unor evenimente care se vor repeta, el devine un adevăr pe jumătate, menit să tăgăduiască adevărul.

Un adevăr nu trebuie folosit pentru a nega un alt adevăr, căci atunci când se întâmplă aceasta, adevărul lui Dumnezeu este prefăcut în minciună.

Învățătura potrivit căreia istoria vechiului Israel reprezintă numai lecții morale este adesea folosită de teologii adventiști pentru a nimici Cuvântul profetic al lui Dumnezeu și este unul dintre acele semiadevăruri incluse în amestecul de basme pregătit spre a amăgi poporul lui Dumnezeu să primească o minciună, iar minciuna pe care o primesc este identificată în scrierile apostolului Pavel.

Celălalt atac principal împotriva principiului potrivit căruia istoria Israelului antic ilustrează istoria Israelului modern a fost născocit de iezuiți în cursul istoriei Contrareformei și constă în a admite ideea că istoria Israelului antic se repetă. Minciuna iezuită este că istoria se repetă în mod literal, nu în mod spiritual. Această minciună a fost născocită ca mijloc de a împiedica înțelegerea faptului că papa de la Roma este antihristul profeției biblice, căci această învățătură consimte la adevărul că există un antihrist în zilele din urmă, dar susține că antihristul este reprezentat de o putere literală, nu de o putere spirituală. Atunci curva din Apocalipsa șaptesprezece, care are scris pe frunte „Taina, Babilonul cel mare”, ar fi o curvă care se ridică în țara literală a Babilonului, care astăzi este Irakul.

Papa este o persoană literală, reprezentând o putere literală (Biserica Catolică), însă el și organizația sa au fost identificați în mod profetic prin Babilonul literal și pot fi identificați corect numai atunci când subiectul antihristului este prezentat ca împlinirea spirituală a unui exemplu literal. Pavel a arătat că Israelul literal ilustrează Israelul spiritual, dar aceasta nu era o nouă descoperire profetică pe care el o prezenta, căci înțelegerea sa se întemeia în general pe Vechiul Testament, și acolo își are fundamentul mărturia sa.

Trebuie să fim martorii lui Hristos, aşa cum a fost Pavel, că Alfa şi Omega a rânduit nu numai Israelul antic, ci tot poporul biblic din vechime ca simboluri pentru a arăta „lucrurile care vor veni” peste cei ce trăiesc în zilele de pe urmă. Pavel era un cunoscător desăvârşit al Vechiului Testament şi a fost ridicat spre a fi veriga profetică de legătură între dispensaţiunea Israelului literal şi a celui spiritual. Scrierile lui au fost acelea care i-au călăuzit pe cei ce au înţeles sporirea cunoştinţei la vremea sfârşitului, în 1798, şi de asemenea în 1989.

Babilonul literal antic, vechii fii ai răsăritului, Egiptul antic, Grecia antică și vechiul imperiu medo-persan sunt simboluri ale puterilor spirituale de la sfârșitul lumii. Simbolurile antice sunt realitatea literală care precede și reprezintă realitatea spirituală care urmează. Pavel merge până acolo încât identifică faptul că Adamul literal îl simboliza pe Adamul spiritual (care este Hristos).

Apoštol Pavle ovde iznosi neke veoma duboke pouke u vezi sa prvim i poslednjim Adamom, ali mi samo utvrđujemo načelo koje on veoma jasno postavlja u ovom odlomku, kada kaže: „nije najpre ono što je duhovno, nego ono što je telesno; a potom ono što je duhovno.“ Doslovno, koje Pavle ovde označava kao „telesno“, jeste prvo, a duhovno je poslednje. Doslovni Izrailj bio je prvi, i prirodan, a duhovni Izrailj dolazi „potom“.

Babilonul literal precede Babilonul spiritual. Următorul punct important subliniat în scrierile lui Pavel este momentul din istorie în care trebuie aplicată trecerea de la literal la spiritual. Este perioada crucii când este identificată schimbarea profetică de la literal la spiritual.

Ntabwo ibyo uburenganzira bwawe bw’ubutware bw’amavuko bwaba ari byo, kuko igihe wemeye Kristo, icyo gihe uba uhindutse urubyaro rwa Aburahamu. Ntabwo uri Isirayeli ya nyakuri ku mubiri; uri Isirayeli yo mu mwuka. Ihinduka riva ku ya nyakuri ku mubiri rijya ku yo mu mwuka ryabereye ku musaraba. Pawulo agabanya abantu mu byiciro bibiri. Buri cyiciro gifite isezerano ryacyo, kandi buri cyiciro ni urubyaro rwa Aburahamu. Buri cyiciro gifite umugi uhagarariye umuryango wacyo n’isezerano ryacyo. Buri wese aba ari umuhungu wa Adamu wa nyakuri ku mubiri cyangwa wa Adamu wo mu mwuka.

În perioada crucii, realitățile literale ale vechimii au devenit simboluri ale spiritualului modern. Apostolul Pavel a clarificat aceste adevăruri profetice esențiale, care i-au permis lui William Miller să stabilească cadrul celor două puteri pustiitoare, pe care și-a întemeiat toate concluziile sale profetice. Aceeași lucrare împlinită de apostolul Pavel este aceea care identifică cele trei puteri pustiitoare ce constituie cadrul pentru toate concluziile profetice ale Future for America.

Cadrul înțelegerii lui Miller cu privire la sporirea cunoștinței, reprezentată de viziunea râului Ulai din capitolele șapte, opt și nouă, se întemeia pe descoperirea sa că „necurmatul” din cartea lui Daniel reprezenta Roma păgână. El a făcut această descoperire în a doua epistolă a lui Pavel către Tesaloniceni. Această înțelegere este adevărul principal identificat în legătură cu „minciuna” profetică, care face ca o lucrare puternică de amăgire să vină asupra adventiștilor de ziua a șaptea în zilele din urmă.

Vom continua studiul nostru asupra creșterii cunoștinței, reprezentate de viziunea râului Ulai, în articolul următor, analizând ceea ce Miller a recunoscut în epistola lui Pavel.