The Book of Daniel - Number Forty-Nine

Creșterea cunoștinței care a fost produsă atunci când viziunea râului Ulai a fost desigilată în 1798 a produs un proces de punere la probă care a atins punctul culminant în mișcarea Strigătului de la Miezul Nopții din 1844. Strigătul de la Miezul Nopții al ultimelor zile, care este acum desigilat, a fost prefigurat de acea istorie și include exact aceleași adevăruri de probă ale acelei istorii, căci solia Strigătului de la Miezul Nopții, care este acum desigilată, este o restaurare a nestematelor lui Miller.

Tema principal al mesajului profetic al Strigătului de la Miezul Nopții din vremea noastră este rolul islamului celei de-a treia vai. Cele trei vai ale islamului sunt toate reprezentate pe cele două table ale lui Habacuc. Mesajul Strigătului de la Miezul Nopții al zilelor de pe urmă a început să fie desigilat la dezamăgirea din 18 iulie 2020, când a sosit timpul de întârziere al zilelor de pe urmă. Așa cum mesajul Strigătului de la Miezul Nopții din istoria millerită se dezvoltă progresiv, tot astfel mesajul zilelor de pe urmă se dezvoltă progresiv până ajunge la punctul reprezentat de adunarea de tabără de la Exeter. În acel punct, fecioarele fie au untdelemnul, fie nu-l au.

Proorocia de vai rostită de Isaia împotriva oamenilor batjocoritori care cârmuiesc poporul Ierusalimului arată că vedenia a ajuns pentru bețivii lui Efraim ca o carte pecetluită. În pasajul din Isaia, lucrarea de a schimba un simbol satanic într-un simbol dumnezeiesc, așa cum s-a realizat în istoria adventismului, trebuie socotită drept lutul olarului. Acea lucrare a constat în stabilirea definiției „jertfei necurmate” ca simbol al lui Hristos, când ea este un simbol al lui Satana. Când Daniel a folosit cuvântul „tamid” ca simbol al păgânismului, el a ales cuvântul cu un scop simbolic, căci cuvântul înseamnă „necurmat”.

Există trei puteri care conduc lumea la Armaghedon, iar cea dintâi dintre aceste trei puteri este balaurul (păgânismul). Balaurul și-a început războiul împotriva lui Dumnezeu în cer. Balaurul continuă acel război până la sfârșitul mileniului de o mie de ani, când este în cele din urmă nimicit.

Fiara (papalitatea), care este a doua dintre cele trei puteri ce conduc lumea spre Armaghedon, și profetul mincinos (Statele Unite), a treia dintre aceste trei puteri, au apărut amândouă în istorie după istoria crucii, și amândouă sunt nimicite la a Doua Venire a lui Hristos.

Atunci când Daniel a ales cuvântul ebraic „continuu” ca simbol al păgânismului (Satana), el a ales un cuvânt care arăta că Satana este acela care a luptat necontenit împotriva lui Dumnezeu. Celelalte două puteri sunt active în războiul lor împotriva lui Dumnezeu numai pentru perioade de timp specificate. Alegerea de către Daniel a cuvântului „tamid” (continuu) a fost intenționată și exactă.

Pe măsură ce narațiunea lui Isaia despre vaiul rostit asupra acelora peste care Domnul a turnat duhul somnului adânc și le-a închis ochii continuă din capitolul douăzeci și opt până în capitolul treizeci, el consemnează:

“Tabelul” despre care este scris sunt tablele din capitolul doi al lui Habacuc, care au fost rânduite astfel încât cei ce le citesc să poată „alerga” și răspândi mesajul. „Cartea” care a făcut „mențiune” despre „tabel” este Habacuc. „Tabelul” din „cartea” lui Habacuc reprezintă un proces de încercare care dă pe față „un popor răzvrătit, copii mincinoși, copii care nu vor să asculte legea Domnului”. „Poporul răzvrătit” care refuză să „asculte” sunt aceia din Ieremia care refuză să audă sunetul trâmbiței străjerului.

Cei răzvrătiți sunt aceia din istoria lui Isaia și, de asemenea, din istoria lui Hristos, care n-au vrut să asculte.

Răzvrătiții surzi ai lui Isaia pot „auzi”, dar nu „aud”, iar refuzul lor de a „auzi” dovedește că „nu înțeleg”. Ei sunt cei răi din Daniel, care sunt de asemenea fecioarele neînțelepte din Matei, care nu înțeleg sporirea cunoștinței reprezentată pe „tablă”, care este menționată în „cartea” lui Habacuc. Dacă răzvrătiții surzi ai lui Isaia ar auzi, ei ar putea fi întorși și vindecați, dar inima lor este îngrășată, astfel încât nu pot înțelege solia Strigătului de la Miezul Nopții. Isus a oferit o a doua mărturie despre răzvrătiții surzi.

Cei înțelepți înțeleg taina pildelor, care este adevărul reprezentat linie peste linie. Cei înțelepți sunt binecuvântați, căci ei văd și aud, iar cei înțelepți și cei binecuvântați sunt deopotrivă reprezentați în capitolul doisprezece din Daniel. „Cei înțelepți” sunt aceia care înțeleg (cu inimile lor) creșterea cunoștinței, reprezentată prin „masa” care a fost menționată în „cartea” lui Habacuc, iar „cei binecuvântați” sunt aceia care așteaptă.

Milleriții au înțeles corect că cele o mie trei sute treizeci și cinci de zile au început atunci când păgânismul („jertfa necurmată”) a fost „înlăturat”, în anul 508. Binecuvântarea a fost făgăduită celor care așteptau în 1843. Cuvântul „vine” din pasaj înseamnă „atinge”. Anul 1843 „a atins” anul 1844 atunci când s-a încheiat. Când anul 1843 s-a încheiat, a sosit „vremea de întârziere” din Habacuc și a fost rostită o binecuvântare asupra celor care au așteptat, așa cum li se poruncise în „cartea” care menționa „tablele”. „Cartea” lui Habacuc le poruncea acelora să „aștepte” vedenia.

Daniel identifică istoria anului 1798 (vremea sfârșitului), când cartea sa a fost desigilată, iar atunci a fost produs un proces de încercare în trei etape (curățiți, și albiți, și încercați). Acest proces și-a atins concluzia în manifestarea istoriei ascunse a celor șapte tunete. Acea istorie ascunsă este alcătuită din cele trei semne de hotar ale adevărului, reprezentate prin prima dezamăgire, solia Strigătului de la Miezul Nopții și marea dezamăgire. Binecuvântarea ajungerii la prima dezamăgire reprezintă un proces de încercare în trei etape la sfârșitul istoriei perioadei 1798–1844.

Istoria din 1798 până la marea dezamăgire din 1844 prefigurează istoria din 1989 până la legea duminicală care va veni în curând. Este făgăduită o binecuvântare pentru aceia care așteaptă vedenia care a început să întârzie la prima dezamăgire. „Cei înțelepți” din Daniel 12 sunt aceia care sunt „binecuvântați” și care „așteaptă”. Cei răi sunt aceia care nu „aud” cu inimile lor și care nu „văd”. Întreaga experiență a mișcării millerite este rezumată în cele patru versete ale lui Daniel, iar acele versete reprezintă, de asemenea, istoria sigilării celor o sută patruzeci și patru de mii.

Istoria sacră reprezentată în acele patru versete este întemeiată pe înțelegerea sporirii cunoștinței care a fost reprezentată pe tablele lui Habacuc și pe sporirea cunoștinței pe care Isus a identificat-o atunci când a învățat prin metodologia „linie peste linie”. El a prezentat parabolă după parabolă, pentru a explica taina profeției celor „înțelepți”. „Cei răi” din Daniel doisprezece nu înțeleg, iar în 2 Tesaloniceni, capitolul doi, lipsa lor de înțelegere este reprezentată ca o ură față de adevăr, care aduce o puternică amăgire. Adevărul pe care cei răi nu-l iubesc în epistola lui Pavel era „jertfa necurmată”, iar în cele patru versete din Daniel, adevărul profetic identificat în mod specific este „jertfa necurmată”.

イエスは弟子たちに、彼らは幸いであると告げられたが、そのことによって、回心することのないように見ることも聞くことも拒んだイザヤ書の者たちと彼らとを対比しておられた。ダニエル書第十二章において幸いとされる者たちは、待ち望む者たちである。ダニエル書第十二章の四つの節、またそれらの節がミラー派の歴史において成就したこと、さらに、聞くことも見ることも拒んだ一つの階級とのイザヤの対比、そしてまた、キリストによる同じ二つの階級の区別は、いずれも、2020年7月18日に到来した七つの雷の隠された歴史を指し示している。最初の失望から始まったミラー派の歴史における最後の試みの過程が、今、繰り返されている。ある者たちは見るであろうし、他の者たちは見ることを拒むであろう。

William Miller a fost călăuzit de îngeri să înțeleagă că „jertfa necurmată” era un simbol al Romei păgâne. Sora White a confirmat în mod direct că el avea dreptate în această înțelegere. Acea înțelegere, care era reprezentată pe „tablele” menționate în „cartea” lui Habacuc, este „pentru vremea care va veni”. Dezpecetluirea acelei „cărți” face să se manifeste „niște copii răzvrătiți și mincinoși”. „Copii” este un simbol al ultimei generații, astfel că „vremea care va veni”, în pasajul din Isaia, este marcată în mod specific drept ultimele zile ale judecății de cercetare.

Isaiah afirmă că „copiii mincinoși” vor respinge solia profetică reprezentată pe „tablă”, care este consemnată în „carte”, căci ei spun „văzătorilor: «Nu vedeți»; și prorocilor: «Nu ne prorociți lucruri drepte, spuneți-ne lucruri plăcute, prorociți înșelăciuni.»” În 1863, adventismul laodicean a început un proces tot mai accentuat de împlinire a cererii copiilor mincinoși. Această lucrare este reprezentată de Isaia ca o respingere a vechilor cărări ale temeliilor millerite, căci ei au spus: „Dați-vă la o parte din cale, abateți-vă din cărare, faceți ca Sfântul lui Israel să înceteze dinaintea noastră.” Cărarea, care este calea, este vechile cărări ale lui Ieremia.

Inqaba ya “bana b’abanyabinyoma” ku “nzira za kera” za Yeremiya ni ukwanga ubutumwa bw’Induru yo mu Gicuku, ari ho haboneka “ikiruhuko,” ari na cyo “ikiruhuko n’ihumure” batashatse kumva muri Yesaya, kandi ari na cyo gihumuriza cy’ubutumwa bw’imvura y’itumba. Ubutumwa ni bwo butumwa bw’Induru yo mu Gicuku bugaragazwa mu mateka y’Abamilerite kandi bugashushanywa ku “bisate” bivugwa mu “gitabo.” Ukwanga kwa ba bana b’abanyabinyoma ubutumwa bw’Induru yo mu Gicuku kugereranywa n’icyifuzo cyabo cyo “gutuma Uwera wa Isirayeli ava imbere” yabo. Iyerekwa rya mbere rya Ellen White, iryo Alpha na Omega rwose bakoresha mu kugaragaza iherezo, rigaragaza inzira y’abakiranutsi, rikerekana umucyo ku ntangiriro yayo n’uwo ari we uyobora “abanyabwenge” kugeza ku iherezo ry’iyo nzira.

Byl to světlo Půlnočního volání na počátku i na konci. Byl to Ježíš (Svatý Izraele), jehož si přáli, aby přestal být před nimi. Světlo z Ježíšovy slavné pravice bylo světlem Půlnočního volání, jak je znázorněno na „deskách“, které byly zaznamenány v „knize“. Odmítnutí poselství Kristova Půlnočního volání ze strany „lhavých dětí“ a cesty, po níž měli kráčet, přivedlo na ně Boží soud, když padli z cesty. „Vysoká zeď“, která je náhle prolomena, je „zdí“ oddělení církve a státu, která je zničena při brzy přicházejícím nedělním zákonu. Tento soud přichází „náhle v okamžení“ a bude „jako rozbití hrnčířské nádoby, která je roztříštěna na kusy“. Je to soud, který souvisí s převrácením satanského symbolu „každodenní“ vzhůru nohama a s jeho označením za symbol Krista.

„Necontenitul” este adevărul profetic care leagă între ele cele patru versete din Daniel doisprezece, care identifică distincția dintre cei răi și cei înțelepți. „Necontenitul” este adevărul urât de cei care primesc o lucrare de rătăcire în 2 Tesaloniceni. „Necontenitul” reprezintă dorința „copiilor mincinoși” de a-L face pe Sfântul lui Israel să Se dea din calea lor. Iar pedeapsa lor este reprezentată prin zdrobirea unui vas de olar, și ceea ce rămâne este o ilustrare a stării pierdute a fecioarelor neînțelepte, căci din bucățile frânte și rămase ale vasului de olar sfărâmat, acolo „nu se va găsi” „niciun ciob ca să iei foc din vatră, sau să scoți apă cu el din groapă.”

Atât „focul”, cât și „apa” sunt simboluri ale Duhului Sfânt, după cum este și untdelemnul din parabola celor zece fecioare. Când Strigătul de la Miezul Nopții vine pe neașteptate, într-o clipă, așa cum s-a întâmplat la adunarea de tabără de la Exeter din august 1844, va fi cu neputință pentru „copiii mincinoși” să găsească vreun untdelemn (apă sau foc). Ei au fost chemați să „se întoarcă” după prima dezamăgire, asemenea lui Ieremia, dar au refuzat.

Ieremia îi reprezintă pe aceia care s-au întors după prima dezamăgire. Pe aceia care au intrat în lucrarea de despărțire a „celei prețioase de cea de nimic”, pentru a „sta înaintea” Domnului și a fi „gura” Domnului. Ei sunt aceia reprezentați de Daniel în capitolul nouă, ca înțelegând starea lor de împrăștiere și, după aceea, rugând rugăciunea din Leviticul douăzeci și șase. Ei sunt aceia reprezentați de străjerii lui Daniel, Ieremia și Habacuc, care sunt puși în contrast cu „copiii mincinoși”. „Copiii mincinoși” au fost, de asemenea, numiți astfel de „Sfântul lui Israel”, când El a spus: „în întoarcere și odihnă veți fi mântuiți; în liniște și în încredere va fi tăria voastră; dar n-ați voit”.

Bijuteriile lui Miller sunt adevărurile reprezentate pe tablele lui Habacuc, care reprezintă testul soliei Strigătului de la Miezul Nopții, ce produce două clase de închinători. Simbolul răzvrătirii care se manifestă împotriva acelor bijuterii este „necurmatul”. Miller a fost corect în înțelegerea sa cu privire la „necurmatul”, însă înțelegerea sa a fost limitată de istoria în care a trăit, iar bijuteriile pe care era folosit să le așeze pe masa din centrul camerei sale strălucesc acum de zece ori mai puternic decât atunci când Miller le-a așezat pentru prima dată pe masa sa. Ele se află acum într-o casetă mai mare, căci caseta reprezintă acum nu numai Biblia, așa cum se întâmpla în vremea lui Miller, ci reprezintă acum atât Biblia, cât și Spiritul Profetic.

Acești doi martori produc lumina de încercare în zilele de pe urmă și tot acești doi martori devin un câmp de luptă principal în zilele de pe urmă. Miller a văzut bătălia, căci în visul său i-au luat caseta (Biblia) și au sfâșiat-o. Ioan, reprezentându-i pe „cei înțelepți” în zilele de pe urmă, „era în ostrovul care se cheamă Patmos, pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia lui Isus Hristos.” Ioan era persecutat pentru că a crezut mesajul atât al Bibliei, cât și al scrierilor lui Ellen White.

Vom continua analizarea adevărurilor care sunt reprezentate prin viziunea râului Ulai, care a fost desigilată în 1798, în articolul următor.