Gabriel came to Daniel in chapter nine to provide him with skill and understanding of the two visions which had been represented in chapter eight.

Gabriel a venit la Daniel în capitolul nouă ca să-i dea pricepere și înțelegere cu privire la cele două vedenii care fuseseră prezentate în capitolul opt.

And he informed me, and talked with me, and said, O Daniel, I am now come forth to give thee skill and understanding. At the beginning of thy supplications the commandment came forth, and I am come to show thee; for thou art greatly beloved: therefore understand the matter, and consider the vision. Daniel 9:22, 23.

Iar el m-a înștiințat, a vorbit cu mine și a zis: „Daniele, am venit acum să-ți dau pricepere și înțelegere. La începutul rugăciunilor tale a ieșit porunca, iar eu am venit să ți le fac cunoscut; căci ești preaiubit. De aceea, înțelege cuvântul și ia aminte la vedenie.” Daniel 9:22, 23.

In order for Daniel to have the “understanding” he needed, Gabriel told him to understand both the “matter” and the “vision.” The “matter” was the vision of the trampling down of the sanctuary and host, and the “vision,” was the vision of the appearance of October 22, 1844. Sister White also emphasizes these two visions when she informs us that, Daniel was seeking to understand the relation of the seventy year captivity and the twenty-three hundred years. The seventy years are what Gabriel identified as the “matter” and the “vision” was the twenty-three hundred years. Daniel represents the “wise” of the last days, when Gabriel provides the interpretation of the twenty-three hundred years. The “wise” recognize both the “matter” and the “vision,” in Gabriel’s interpretation, the wicked do not understand. The Millerites understood the “matter” and “vision,” but only in a limited fashion.

E le hore Daniele a be le “kutloisiso” eo a neng a e hloka, Gabriele o ile a mo bolella hore a utloisise “taba” le “pono.” “Taba” e ne e le pono ea ho hatakeloa ha sehalalelo le lebotho, ’me “pono” e ne e le pono ea ketsahalo ea la 22 Mphalane, 1844. Khaitseli White le eena o totobatsa lipono tsena tse peli ha a re tsebisa hore Daniele o ne a batla ho utloisisa kamano pakeng tsa botlamuoa ba lilemo tse mashome a supileng le lilemo tse likete tse peli le makholo a mararo. Lilemo tse mashome a supileng ke tsona tseo Gabriele a li khethollang e le “taba,” ’me “pono” e ne e le lilemo tse likete tse peli le makholo a mararo. Daniele o emela “ba bohlale” ba matsatsi a ho qetela, ha Gabriele a fana ka tlhaloso ea lilemo tse likete tse peli le makholo a mararo. “Ba bohlale” ba lemoha bobeli ba “taba” le “pono” tlhalosong ea Gabriele; ba khopo bona ha ba utloisise. Ba-Millerite ba ile ba utloisisa “taba” le “pono,” empa ka mokhoa o lekanyelitsoeng feela.

The four hundred and ninety years of probationary time, was a period that was based upon four hundred and ninety years of rebellion against the covenant of the “seven times” represented in Leviticus twenty-five and twenty-six. The seventy years captivity was the sum of all the years the land was not allowed to enjoy her rest.

Patru sute nouăzeci de ani de timp de probă au constituit o perioadă întemeiată pe patru sute nouăzeci de ani de răzvrătire împotriva legământului „de șapte ori”, reprezentat în Leviticul douăzeci și cinci și douăzeci și șase. Cei șaptezeci de ani de robie au fost suma tuturor anilor în care țării nu i s-a îngăduit să se bucure de odihna ei.

The week that Christ confirmed the covenant with many, was an illustration of the quarrel of his covenant, as represented by two periods of twelve hundred and sixty days. That prophetic week was divided by the cross, which typifies the seal of God.

Săptămâna în care Hristos a întărit legământul cu mulți a fost o ilustrare a controversei legământului Său, așa cum este reprezentată prin două perioade de o mie două sute șaizeci de zile. Acea săptămână profetică a fost împărțită de cruce, care simbolizează sigiliul lui Dumnezeu.

“What is the seal of the living God, which is placed in the foreheads of His people? It is a mark which angels, but not human eyes, can read; for the destroying angel must see this mark of redemption. The intelligent mind has seen the sign of the cross of Calvary in the Lord’s adopted sons and daughters. The sin of the transgression of the law of God is taken away. They have on the wedding garment, and are obedient and faithful to all God’s commands.” Manuscript Releases, volume 21, 52.

„რა არის ცოცხალი ღმერთის ბეჭედი, რომელიც მის ხალხს შუბლზე ედება? ეს არის ნიშანი, რომლის წაკითხვაც ანგელოზებს შეუძლიათ, მაგრამ არა ადამიანთა თვალებს; რადგან დამღუპველმა ანგელოზმა უნდა იხილოს ეს გამოსყიდვის ნიშანი. გონიერ გონებას ნანახი აქვს კალვარიის ჯვრის ნიშანი უფლის მიერ შვილებად მიღებულ ძეებსა და ასულებზე. ღვთის რჯულის დარღვევის ცოდვა მოხსნილია. მათ აცვიათ საქორწილო სამოსელი და მორჩილნი და ერთგულნი არიან ღვთის ყველა მცნების მიმართ.“ Manuscript Releases, ტომი 21, 52.

That week typified two periods of twelve hundred and sixty years divided at the Sunday law of 538, (the mark of the beast) in which paganism and then papalism trampled down the sanctuary and the host. For twelve hundred and sixty days, Christ gave His testimony, then for another twelve hundred and sixty days, Christ gave the same testimony through His disciples. For twelve hundred and sixty years, Satan gave his testimony, through paganism, and then for another twelve hundred and sixty years, Satan gave his testimony through the papacy.

Săptămâna aceea a preînchipuit două perioade de o mie două sute șaizeci de ani, despărțite la legea duminicală din 538, (semnul fiarei), în care păgânismul și apoi papalitatea au călcat în picioare sanctuarul și oștirea. Timp de o mie două sute șaizeci de zile, Hristos Și-a dat mărturia, apoi, pentru alte o mie două sute șaizeci de zile, Hristos a dat aceeași mărturie prin ucenicii Săi. Timp de o mie două sute șaizeci de ani, Satana și-a dat mărturia prin păgânism, iar apoi, pentru alte o mie două sute șaizeci de ani, Satana și-a dat mărturia prin papalitate.

The covenant, which through ancient Israel’s disobedience, became God’s “quarrel,” was the covenant of Leviticus chapter twenty-five, that outlined the land resting, and the jubilee that was to be celebrated every forty-ninth year.

Legământul care, prin neascultarea vechiului Israel, a devenit „cearta” lui Dumnezeu a fost legământul din Leviticul, capitolul douăzeci și cinci, care expunea odihna țării și jubileul ce trebuia să fie sărbătorit în fiecare al patruzeci și nouălea an.

And the Lord spake unto Moses in mount Sinai, saying, Speak unto the children of Israel, and say unto them, When ye come into the land which I give you, then shall the land keep a sabbath unto the Lord. Six years thou shalt sow thy field, and six years thou shalt prune thy vineyard, and gather in the fruit thereof; But in the seventh year shall be a sabbath of rest unto the land, a sabbath for the Lord: thou shalt neither sow thy field, nor prune thy vineyard. That which groweth of its own accord of thy harvest thou shalt not reap, neither gather the grapes of thy vine undressed: for it is a year of rest unto the land. And the sabbath of the land shall be meat for you; for thee, and for thy servant, and for thy maid, and for thy hired servant, and for thy stranger that sojourneth with thee, And for thy cattle, and for the beast that are in thy land, shall all the increase thereof be meat. And thou shalt number seven sabbaths of years unto thee, seven times seven years; and the space of the seven sabbaths of years shall be unto thee forty and nine years. Then shalt thou cause the trumpet of the jubile to sound on the tenth day of the seventh month, in the day of atonement shall ye make the trumpet sound throughout all your land. And ye shall hallow the fiftieth year, and proclaim liberty throughout all the land unto all the inhabitants thereof: it shall be a jubile unto you; and ye shall return every man unto his possession, and ye shall return every man unto his family. A jubile shall that fiftieth year be unto you: ye shall not sow, neither reap that which groweth of itself in it, nor gather the grapes in it of thy vine undressed. For it is the jubile; it shall be holy unto you: ye shall eat the increase thereof out of the field. In the year of this jubile ye shall return every man unto his possession. Leviticus 25:1–13.

Și Domnul a vorbit lui Moise pe muntele Sinai, zicând: „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: Când veți intra în țara pe care v-o dau, țara să țină un sabat pentru Domnul. Șase ani să-ți semeni ogorul și șase ani să-ți tai via, și să-i aduni roadele; dar în anul al șaptelea să fie un sabat de odihnă pentru țară, un sabat pentru Domnul: să nu-ți semeni ogorul și să nu-ți tai via. Ceea ce va crește de la sine din secerișul tău să nu seceri și strugurii viei tale netăiate să nu-i culegi, căci este un an de odihnă pentru țară. Și sabatul țării să vă fie hrană: pentru tine, pentru robul tău și pentru roaba ta, pentru slujitorul tău plătit și pentru străinul care locuiește la tine; și pentru vitele tale și pentru fiarele care sunt în țara ta, tot rodul ei să fie hrană. Și să numeri șapte sabate de ani, de șapte ori șapte ani; și timpul celor șapte sabate de ani să-ți fie patruzeci și nouă de ani. Atunci să faci să sune trâmbița jubileului în ziua a zecea a lunii a șaptea; în ziua ispășirii să faceți să sune trâmbița în toată țara voastră. Și să sfințiți anul al cincizecilea și să vestiți libertate în toată țara pentru toți locuitorii ei: acesta să fie un jubileu pentru voi; și fiecare să se întoarcă la moșia lui și fiecare să se întoarcă la familia lui. Anul al cincizecilea să vă fie un jubileu: să nu semănați, nici să nu secerați ceea ce crește de la sine în el, nici să nu culegeți strugurii viei netăiate. Căci este jubileul; să vă fie sfânt: să mâncați rodul lui direct de pe câmp. În anul acestui jubileu, fiecare să se întoarcă la moșia lui.” Leviticul 25:1–13.

The first period of the twenty-three hundred year prophecy, as with the week Christ confirmed the covenant, and the four-hundred and ninety years is directly associated with the “seven times” of Leviticus chapters twenty-five and twenty-six.

Prima perioadă a profeției celor două mii trei sute de ani, asemenea săptămânii în care Hristos a întărit legământul și celor patru sute nouăzeci de ani, este în mod direct asociată cu „cele șapte vremi” din Levitic, capitolele douăzeci și cinci și douăzeci și șase.

Know therefore and understand, that from the going forth of the commandment to restore and to build Jerusalem unto the Messiah the Prince shall be seven weeks, and threescore and two weeks: the street shall be built again, and the wall, even in troublous times. Daniel 9:2.

Să știi, dar, și să înțelegi că, de la darea poruncii pentru restaurarea și zidirea din nou a Ierusalimului până la Mesia, Prințul, vor trece șapte săptămâni și șaizeci și două de săptămâni; piața va fi zidită din nou, și zidul, chiar în vremuri de strâmtorare. Daniel 9:2.

Sixty-nine weeks beginning in 457 BC, brings you to Christ’s baptism, and the beginning of the week in which he confirmed the covenant, which was the covenant of God’s “quarrel.” But there was a week of weeks (forty-nine years), that was isolated from the sixty-nine weeks by the phrase “seven weeks, and threescore and two weeks.” Beginning in 457 BC, there was to be forty-nine years, a clear reference to the covenant of Leviticus chapter twenty-five, and to the jubilee celebration. Those forty-nine years were not only a symbol of the jubilee cycles, but also of Pentecost, which is the fiftieth day that follows the forty-nine days of the feast of weeks.

Șaizeci și nouă de săptămâni, începând din 457 î.Hr., te aduc la botezul lui Hristos și la începutul săptămânii în care El a întărit legământul, care era legământul „pricinii” lui Dumnezeu. Dar a existat o săptămână de săptămâni (patruzeci și nouă de ani), care a fost izolată de cele șaizeci și nouă de săptămâni prin expresia „șapte săptămâni și șaizeci și două de săptămâni”. Începând din 457 î.Hr., trebuiau să fie patruzeci și nouă de ani, o referire clară la legământul din capitolul douăzeci și cinci al Leviticului și la sărbătoarea jubileului. Acei patruzeci și nouă de ani nu erau doar un simbol al ciclurilor jubileului, ci și al Cincizecimii, care este a cincizecea zi ce urmează celor patruzeci și nouă de zile ale sărbătorii săptămânilor.

The first forty-nine years of the twenty-three hundred years, the four hundred and ninety years, and the week the covenant was confirmed are all directly connected with the twenty-five hundred and twenty years, represented as “seven times,” in Leviticus twenty-six. Every element of the twenty-three hundred year prophecy is directly connected to the “seven times” which Adventism set aside and rejected in 1863. The “seven times” is a symbol of the jubilee covenant, and for this reason it is also to be noted that when the twenty-three hundred years ended on October 22, 1844, so too, did the twenty-five hundred and twenty years end on that very day, for Moses recorded in Leviticus chapter twenty-five:

पच्चीस सौ बीस वर्षों के साथ, जिन्हें लैव्यव्यवस्था छब्बीस में “सात काल” के रूप में प्रस्तुत किया गया है, तेईस सौ वर्षों के प्रथम उनचास वर्ष, चार सौ नब्बे वर्ष, और वह सप्ताह जिसमें वाचा दृढ़ की गई, ये सब प्रत्यक्ष रूप से जुड़े हुए हैं। तेईस सौ वर्षों की भविष्यद्वाणी का प्रत्येक तत्त्व उन “सात काल” के साथ प्रत्यक्ष रूप से संबद्ध है, जिन्हें एडवेंटवाद ने 1863 में एक ओर रख दिया और अस्वीकार कर दिया। “सात काल” जयन्ती-वाचा का एक प्रतीक है, और इसी कारण यह भी ध्यान देने योग्य है कि जब तेईस सौ वर्ष 22 अक्तूबर 1844 को समाप्त हुए, तब ठीक उसी दिन पच्चीस सौ बीस वर्ष भी समाप्त हुए; क्योंकि मूसा ने लैव्यव्यवस्था अध्याय पच्चीस में लिखा:

And thou shalt number seven sabbaths of years unto thee, seven times seven years; and the space of the seven sabbaths of years shall be unto thee forty and nine years. Then shalt thou cause the trumpet of the jubile to sound on the tenth day of the seventh month, in the day of atonement shall ye make the trumpet sound throughout all your land. Leviticus 25:8, 9.

እርስዎም ለራስዎ ሰባት የዓመታት ሰንበቶችን ይቈጥራሉ፤ ሰባት ጊዜ ሰባት ዓመት፤ የሰባቱም የዓመታት ሰንበቶች ዘመን አርባ ዘጠኝ ዓመት ይሆንልዎታል። ከዚያም በሰባተኛው ወር በአሥረኛው ቀን የኢዮቤልዩ መለከት እንዲነፋ ታደርጋላችሁ፤ በማስተሰረያው ቀን መለከቱ በምድራችሁ ሁሉ ውስጥ እንዲነፋ ታደርጋላችሁ። ዘሌዋውያን 25፥8, 9።

Every prophetic period within the twenty-three hundred years, is directly associated with the “seven times” of Leviticus twenty-six, including the day both prophetic periods ended. The first forty-nine years identified the work of rebuilding and restoring Jerusalem that would be finalized as God’s people came out of Babylon. The temple was finished before the third decree, as was the Millerite temple finished before the third angel arrived. Yet after 457 BC, “the street” still needed to “be built again, and the wall, even in troublous times.” As Alpha and Omega, Jesus always illustrates the end of a thing, with the beginning of a thing, and after October 22, 1844, the Millerites were to finish “the street” “and the wall,” “in troublous times.”

Fiecare perioadă profetică din cadrul celor două mii trei sute de ani este asociată în mod direct cu „cele șapte vremi” din Leviticul douăzeci și șase, inclusiv ziua în care ambele perioade profetice s-au încheiat. Primii patruzeci și nouă de ani au identificat lucrarea de rezidire și restaurare a Ierusalimului, care urma să fie dusă la îndeplinire când poporul lui Dumnezeu a ieșit din Babilon. Templul a fost terminat înainte de al treilea decret, după cum și templul millerit a fost terminat înainte ca al treilea înger să sosească. Totuși, după 457 î.Hr., „piața” încă trebuia „zidită din nou, și șanțul, chiar în vremuri de strâmtorare”. Ca Alfa și Omega, Isus ilustrează întotdeauna sfârșitul unui lucru prin începutul unui lucru, iar după 22 octombrie 1844, milleriții trebuiau să termine „piața” și „șanțul”, „în vremuri de strâmtorare”.

Sister White identifies the literal wall of protection around Jerusalem as a symbol of God’s law, and immediately after October 22, 1844, the faithful were led into the heavenly sanctuary and recognized God’s law (the wall). In order to recognize God’s law, including the Sabbath, the Millerites were led back to the covenant of ancient Israel. The restoration of the literal “street,” is the restoration that was spiritually accomplished when the Millerites returned to Jeremiah’s “old paths”. The “troublous times” that were to be in the period the wall and street were established was to be accomplished after 1844, and the Civil War that was then approaching, and soon beginning in that very history, represented those troublous times.

Roho White anabainisha ukuta halisi wa ulinzi ulioizunguka Yerusalemu kuwa ni ishara ya sheria ya Mungu, na mara tu baada ya Oktoba 22, 1844, waaminifu waliongozwa kuingia katika patakatifu pa mbinguni na kuitambua sheria ya Mungu (ukuta). Ili kuitambua sheria ya Mungu, ikiwemo Sabato, Wamillerite waliongozwa kurudi kwenye agano la Israeli wa kale. Urejesho wa “njia” halisi ni ule urejesho uliotimizwa kiroho wakati Wamillerite waliporudi kwenye “mapito ya zamani” ya Yeremia. “Nyakati za taabu” zilizopaswa kuwamo katika kipindi ambamo ukuta na njia viliwekwa zilipaswa kutimizwa baada ya 1844, na Vita vya wenyewe kwa wenyewe vilivyokuwa vikikaribia wakati huo, na vilivyoanza upesi katika historia hiyo hiyo, viliziwakilisha nyakati hizo za taabu.

Had they been faithful they would have reached the symbolic fiftieth year of the jubilee (where the slaves are released), which was also represented by the fiftieth day of Pentecost (where the message of emancipation goes to all the world). But after 1844 most opposed the Sabbath light, and in 1863, they also rejected the message of Moses (the “seven times”), which had been delivered to them by Elijah (William Miller.) In other words, they turned away from “the street” (the old paths) that they were to restore and walk in.

Dacă ar fi fost credincioși, ar fi ajuns la al cincizecilea an simbolic al jubileului (când robii sunt eliberați), care era reprezentat și prin a cincizecea zi a Cincizecimii (când solia emancipării merge în toată lumea). Dar după 1844, cei mai mulți s-au împotrivit luminii Sabatului, iar în 1863 au respins și solia lui Moise („șapte vremi”), care le fusese vestită de Ilie (William Miller). Cu alte cuvinte, s-au abătut de la „uliță” (vechile cărări) pe care trebuiau s-o dreagă și pe care trebuiau să umble.

Jesus always illustrates the end by the beginning, and when the parable of the ten virgins is repeated in the last days, the work of restoring Jerusalem is again to be accomplished. The “street and wall” will be built in “troublous times”. We are now entering into those troublous times. October 22, 1844, typifies the soon-coming Sunday law, so when the “hour of the great earthquake,” of Revelation eleven arrives, the street and wall will be built in troublous times. We will now identify those troublous times as the “angering of the nations” produced by the escalating warfare of Islam.

Yesu ahora yerekana iherezo ahereye ku ntangiriro, kandi igihe umugani w’abakobwa cumi uzongera gusohora mu minsi y’imperuka, umurimo wo gusubizaho Yerusalemu uzongera gukorwa. “Umuhanda n’inkike” bizubakwa mu “bihe by’amakuba”. Ubu twinjira muri ibyo bihe by’amakuba. Ku wa 22 Ukwakira 1844, hagereranya itegeko ryo ku Cyumweru rigiye kuza vuba; bityo rero, igihe “isaha y’umutingito ukomeye” yo mu Ibyahishuwe igice cya cumi na rimwe izagera, umuhanda n’inkike bizubakwa mu bihe by’amakuba. Ubu tugiye kugaragaza ibyo bihe by’amakuba nk’“ukurakara kw’amahanga” guterwa n’intambara ya Isilamu igenda irushaho gukaza umurego.

While explaining what had been previously written concerning a “time of trouble,” she gave an explanation that is recorded in the book Early Writings.

În timp ce explica ceea ce fusese scris mai înainte cu privire la un „timp de strâmtorare”, ea a dat o explicație care este consemnată în cartea Early Writings.

“1. On page 33 is given the following: ‘I saw that the holy Sabbath is, and will be, the separating wall between the true Israel of God and unbelievers; and that the Sabbath is the great question to unite the hearts of God’s dear, waiting saints. I saw that God had children who do not see and keep the Sabbath. They have not rejected the light upon it. And at the commencement of the time of trouble, we were filled with the Holy Ghost as we went forth and proclaimed the Sabbath more fully.’

„1. Pe pagina 33 este redat următorul pasaj: «Am văzut că sfântul Sabat este și va fi zidul despărțitor dintre adevăratul Israel al lui Dumnezeu și necredincioși; și că Sabatul este marea problemă menită să unească inimile sfinților iubiți ai lui Dumnezeu, care așteaptă. Am văzut că Dumnezeu are copii care nu văd și nu păzesc Sabatul. Ei nu au respins lumina cu privire la el. Și la începutul timpului de strâmtorare, am fost umpluți cu Duhul Sfânt când am pornit și am vestit Sabatul mai pe deplin.»”

“This view was given in 1847 when there were but very few of the Advent brethren observing the Sabbath, and of these but few supposed that its observance was of sufficient importance to draw a line between the people of God and unbelievers. Now the fulfillment of that view is beginning to be seen. ‘The commencement of that time of trouble,’ here mentioned does not refer to the time when the plagues shall begin to be poured out, but to a short period just before they are poured out, while Christ is in the sanctuary. At that time, while the work of salvation is closing, trouble will be coming on the earth, and the nations will be angry, yet held in check so as not to prevent the work of the third angel. At that time the ‘latter rain,’ or refreshing from the presence of the Lord, will come, to give power to the loud voice of the third angel, and prepare the saints to stand in the period when the seven last plagues shall be poured out.” Early Writings, 85.

„Această viziune a fost dată în anul 1847, când erau doar foarte puțini dintre frații adventiști care păzeau Sabatul, iar dintre aceștia puțini socoteau că păzirea lui era de o importanță suficientă pentru a trasa o linie de demarcație între poporul lui Dumnezeu și necredincioși. Acum începe să se vadă împlinirea acelei viziuni. «Începutul acelui timp de strâmtorare», menționat aici, nu se referă la timpul când plăgile vor începe să fie revărsate, ci la o scurtă perioadă chiar înainte de a fi revărsate, în timp ce Hristos Se află în sanctuar. În acel timp, în timp ce lucrarea mântuirii se apropie de încheiere, necazul va veni peste pământ, iar neamurile se vor mânia, totuși vor fi ținute în frâu, astfel încât să nu împiedice lucrarea celui de-al treilea înger. În acel timp, «ploaia târzie» sau înviorarea din prezența Domnului va veni, pentru a da putere glasului puternic al celui de-al treilea înger și pentru a-i pregăti pe sfinți să stea în picioare în perioada când cele șapte plăgi de pe urmă vor fi revărsate.” Early Writings, 85.

There is a “short period of time,” that precedes the close of probation, when “the nations will be angry, yet held in check.” At the same time “the latter rain” arrives. The “angering of the nations,” is a symbol that is identified in Revelation chapter eleven.

Există o „scurtă perioadă de timp” care precedă încheierea timpului de probă, când „neamurile se vor mânia, dar vor fi ținute în frâu”. În același timp sosește „ploaia târzie”. „Mânierea neamurilor” este un simbol identificat în capitolul unsprezece din Apocalipsa.

And the nations were angry, and thy wrath is come, and the time of the dead, that they should be judged, and that thou shouldest give reward unto thy servants the prophets, and to the saints, and them that fear thy name, small and great; and shouldest destroy them which destroy the earth. Revelation 11:18.

Și neamurile s-au mâniat, dar a venit mânia Ta și vremea morților, ca să fie judecați, și să dai răsplată robilor Tăi, prorocilor, și sfinților, și celor ce se tem de Numele Tău, mici și mari; și să prăpădești pe cei ce prăpădesc pământul. Apocalipsa 11:18.

Sister White comments on this verse.

Sora White ayasobanura kuri uwo murongo.

“I saw that the anger of the nations, the wrath of God, and the time to judge the dead were separate and distinct, one following the other, also that Michael had not stood up, and that the time of trouble, such as never was, had not yet commenced. The nations are now getting angry, but when our High Priest has finished His work in the sanctuary, He will stand up, put on the garments of vengeance, and then the seven last plagues will be poured out.

„Am văzut că mânia neamurilor, mânia lui Dumnezeu și vremea de a-i judeca pe cei morți erau separate și distincte, urmând una după alta; de asemenea, că Mihail încă nu Se ridicase și că timpul de strâmtorare, cum n-a mai fost niciodată, încă nu începuse. Neamurile se mânie acum; dar când Marele nostru Preot Își va fi încheiat lucrarea în sanctuar, Se va ridica, va îmbrăca veșmintele răzbunării, și atunci cele șapte plăgi de pe urmă vor fi revărsate.

“I saw that the four angels would hold the four winds until Jesus’ work was done in the sanctuary, and then will come the seven last plagues.” Early Writings, 36.

„Am văzut că cei patru îngeri vor ține cele patru vânturi până când lucrarea lui Isus va fi încheiată în sanctuar, și apoi vor veni cele șapte plăgi de pe urmă.” Early Writings, 36.

The “angering of the nations” occurs just before probation closes, for it is followed by the “wrath of God.” The “wrath of God” occurs when probation closes, and the “time to judge the dead,” refers to a judgment that occurs during the millennium, and does not refer to the judgment of the dead that began in 1844.

„Mânierea neamurilor” are loc chiar înainte de încheierea timpului de probă, căci este urmată de „mânia lui Dumnezeu”. „Mânia lui Dumnezeu” are loc atunci când se încheie timpul de probă, iar expresia „vremea să-i judeci pe cei morți” se referă la o judecată care are loc în timpul mileniului și nu se referă la judecata celor morți care a început în 1844.

And I saw an angel come down from heaven, having the key of the bottomless pit and a great chain in his hand. And he laid hold on the dragon, that old serpent, which is the Devil, and Satan, and bound him a thousand years, And cast him into the bottomless pit, and shut him up, and set a seal upon him, that he should deceive the nations no more, till the thousand years should be fulfilled: and after that he must be loosed a little season. And I saw thrones, and they sat upon them, and judgment was given unto them: and I saw the souls of them that were beheaded for the witness of Jesus, and for the word of God, and which had not worshipped the beast, neither his image, neither had received his mark upon their foreheads, or in their hands; and they lived and reigned with Christ a thousand years. Revelation 20:1–4.

Și am văzut un înger coborându-se din cer, având cheia adâncului și un lanț mare în mâna lui. El a pus mâna pe balaur, pe șarpele cel vechi, care este Diavolul și Satana, și l-a legat pentru o mie de ani. Apoi l-a aruncat în adânc, l-a închis acolo și a pus o pecete asupra lui, ca să nu mai înșele neamurile până se vor împlini cei o mie de ani; iar după aceea trebuie să fie dezlegat pentru puțină vreme. Și am văzut niște tronuri; și s-au așezat pe ele, și li s-a dat judecata. Și am văzut sufletele celor ce fuseseră tăiați capul pentru mărturia lui Isus și pentru cuvântul lui Dumnezeu, și care nu se închinaseră fiarei, nici chipului ei, și nu primiseră semnul ei pe frunțile lor sau pe mâinile lor; și ei au înviat și au împărățit cu Hristos o mie de ani. Apocalipsa 20:1–4.

The judgment that is “given unto” the saints, identifies that they will pass judgment upon the wicked during the millennium, not that they are judged.

Judecata care este „dată” sfinților arată că ei vor rosti judecata asupra celor răi în timpul mileniului, nu că ei sunt judecați.

“During the thousand years between the first and the second resurrection the judgment of the wicked takes place. The apostle Paul points to this judgment as an event that follows the second advent. ‘Judge nothing before the time, until the Lord come, who both will bring to light the hidden things of darkness, and will make manifest the counsels of the hearts.’ 1 Corinthians 4:5. Daniel declares that when the Ancient of Days came, ‘judgment was given to the saints of the Most High.’ Daniel 7:22. At this time the righteous reign as kings and priests unto God. John in the Revelation says: ‘I saw thrones, and they sat upon them, and judgment was given unto them.’ ‘They shall be priests of God and of Christ, and shall reign with Him a thousand years.’ Revelation 20:4, 6. It is at this time that, as foretold by Paul, ‘the saints shall judge the world.’ 1 Corinthians 6:2. In union with Christ they judge the wicked, comparing their acts with the statute book, the Bible, and deciding every case according to the deeds done in the body. Then the portion which the wicked must suffer is meted out, according to their works; and it is recorded against their names in the book of death.

„În cursul celor o mie de ani dintre prima și a doua înviere are loc judecata celor răi. Apostolul Pavel arată spre această judecată ca spre un eveniment care urmează celei de-a doua veniri. «Nu judecați nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric și va descoperi sfaturile inimilor.» 1 Corinteni 4:5. Daniel declară că, atunci când a venit Cel Îmbătrânit de zile, «judecata a fost dată sfinților Celui Preaînalt.» Daniel 7:22. În acest timp, cei neprihăniți domnesc ca împărați și preoți pentru Dumnezeu. Ioan spune în Apocalipsa: «Am văzut niște scaune de domnie; și celor ce au șezut pe ele li s-a dat judecata.» «Ei vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos și vor împărăți cu El o mie de ani.» Apocalipsa 20:4, 6. În acest timp are loc ceea ce a fost prevestit de Pavel: «sfinții vor judeca lumea.» 1 Corinteni 6:2. În unire cu Hristos, ei îi judecă pe cei răi, comparând faptele lor cu cartea legii, Biblia, și hotărând fiecare caz potrivit cu faptele săvârșite în trup. Apoi partea de suferință pe care cei răi trebuie s-o îndure este măsurată potrivit cu faptele lor; și este consemnată împotriva numelor lor în cartea morții.

“Satan also and evil angels are judged by Christ and His people. Says Paul: ‘Know ye not that we shall judge angels?’ Verse 3. And Jude declares that ‘the angels which kept not their first estate, but left their own habitation, He hath reserved in everlasting chains under darkness unto the judgment of the great day.’ Jude 6.

„Satana și îngerii răi sunt de asemenea judecați de Hristos și de poporul Său. Pavel spune: «Nu știți că noi vom judeca pe îngeri?» Versetul 3. Iar Iuda declară că «pe îngerii care nu și-au păstrat starea dintâi, ci și-au părăsit propria locuință, El i-a păstrat în lanțuri veșnice, sub întuneric, pentru judecata zilei celei mari». Iuda 6.

“At the close of the thousand years the second resurrection will take place. Then the wicked will be raised from the dead and appear before God for the execution of ‘the judgment written.’ Thus the revelator, after describing the resurrection of the righteous, says: ‘The rest of the dead lived not again until the thousand years were finished.’ Revelation 20:5. And Isaiah declares, concerning the wicked: ‘They shall be gathered together, as prisoners are gathered in the pit, and shall be shut up in the prison, and after many days shall they be visited.’ Isaiah 24:22.” The Great Controversy, 660, 661.

„La sfârșitul celor o mie de ani va avea loc a doua înviere. Atunci cei nelegiuiți vor fi înviați din morți și se vor înfățișa înaintea lui Dumnezeu pentru aducerea la îndeplinire a „judecății scrise”. Astfel, revelatorul, după ce descrie învierea celor drepți, spune: „Ceilalți morți n-au înviat iarăși până nu s-au sfârșit cei o mie de ani.” Apocalipsa 20:5. Iar Isaia declară, cu privire la cei nelegiuiți: „Ei vor fi strânși cum sunt strânși prinșii în groapă, vor fi închiși în temniță și, după multe zile, vor fi pedepsiți.” Isaia 24:22.” Tragedia veacurilor, 660, 661.

It is therefore clear that “the angering of the nations” refers to the “troublous times” that comes upon the world before probation closes, and that when “the nations are angered,” they are simultaneously “held in check.”

De aceea, este limpede că „mânierea neamurilor” se referă la „vremurile de strâmtorare” care vin asupra lumii înainte de încheierea timpului de har și că, atunci când „neamurile se mânie”, ele sunt, în același timp, „ținute în frâu”.

“I saw that the anger of the nations, the wrath of God, and the time to judge the dead were separate and distinct, one following the other.” Early Writings, 36.

„Am văzut că mânia neamurilor, mânia lui Dumnezeu și vremea judecării morților erau lucruri separate și distincte, urmând una după alta.” Scrieri timpurii, 36.

At the time when the “nations are angered,” the latter rain begins to fall.

În vremea când „neamurile se mânie”, ploaia târzie începe să cadă.

“At that time, while the work of salvation is closing, trouble will be coming on the earth, and the nations will be angry, yet held in check so as not to prevent the work of the third angel. At that time the ‘latter rain,’ or refreshing from the presence of the Lord, will come, to give power to the loud voice of the third angel, and prepare the saints to stand in the period when the seven last plagues shall be poured out.” Early Writings, 85.

„În acel timp, în vreme ce lucrarea mântuirii se apropie de încheiere, necazul va veni peste pământ, iar neamurile se vor mânia, totuși vor fi ținute în frâu pentru a nu împiedica lucrarea celui de-al treilea înger. În acel timp, «ploaia târzie», sau înviorarea de la fața Domnului, va veni pentru a da putere glasului puternic al celui de-al treilea înger și pentru a-i pregăti pe sfinți să stea în picioare în perioada când cele șapte plăgi de pe urmă vor fi vărsate.” Early Writings, 85.

There is a point when the “nations are angered,” but they are simultaneously “held in check.” Then it is that Christ sets up His kingdom of glory, for He sets up His kingdom during the time of the latter rain.

Există un moment când „neamurile se mânie”, dar ele sunt, în același timp, „ținute în frâu”. Atunci Hristos Își întemeiază împărăția slavei Sale, căci El Își întemeiază împărăția în timpul ploii târzii.

“The latter rain is coming on those that are pure—all then will receive it as formerly.

„Ploaia târzie vine peste cei care sunt curați — atunci toți o vor primi, ca odinioară.”

“When the four angels let go, Christ will set up His kingdom. None receive the latter rain but those who are doing all they can.” Spalding and Magan, 3.

„Când cei patru îngeri vor da drumul, Hristos Își va întemeia împărăția. Nimeni nu primește ploaia târzie decât aceia care fac tot ce pot.” Spalding and Magan, 3.

The two previous passages from Early Writings identify that when the nations are angered, and simultaneously “held in check,” the four angels restrain the four winds. The angering of the nations is therefore represented as the “four winds”. She also noted that at the time the four angels hold the angry nations in check, the latter rain would arrive. The period of time that begins when the latter rain arrives, which is also when the nations are angered, yet held in check, continues until Michael stands up and human probation closes. That period of time is the period when salvation is closing, and therefore represents the last work of Christ in the Most Holy Place, which is identified as the period of time when He is either blotting out men’s sins or their names from the books of judgment. That time period, when the angels are holding the four winds, is the sealing time of the one hundred and forty-four thousand.

Cele două pasaje anterioare din Early Writings arată că, atunci când neamurile se mânie și, simultan, sunt „ținute în frâu”, cei patru îngeri rețin cele patru vânturi. Prin urmare, mânierea neamurilor este reprezentată ca fiind „cele patru vânturi”. Ea a mai arătat că, în vremea când cei patru îngeri țin în frâu neamurile mâniate, avea să vină ploaia târzie. Perioada de timp care începe atunci când vine ploaia târzie, care este și momentul când neamurile se mânie, însă sunt ținute în frâu, continuă până când Se ridică Mihail și se încheie timpul de probă al omenirii. Acea perioadă de timp este perioada în care mântuirea se închide și, prin urmare, reprezintă ultima lucrare a lui Hristos în Locul Preasfânt, care este identificată ca perioada de timp în care El fie șterge păcatele oamenilor, fie numele lor din cărțile judecății. Acea perioadă de timp, când îngerii țin cele patru vânturi, este timpul sigilării celor o sută patruzeci și patru de mii.

Islam of the third Woe is the power which “angers the nations,” and the third Woe arrived on September 11, 2001, but Islam was immediately “held in check.” The “east wind” is a symbol of Islam, and Isaiah identifies the “east wind” as the “rough wind,” that God “stayeth” (restrains). The warfare of Islam is repeatedly portrayed as a woman in labor, for it is an escalating warfare that began on September 11, 2001, when the mighty angel of Revelation eighteen descended, as marked by the bringing down of the great buildings of New York City.

Islam ya ta Woe ya uku ni yo nguvu ambayo “huwakasirisha mataifa,” na Woe ya uku ilifika tarehe 11 Septemba, 2001, lakini mara Islam “ilizuiwa.” “Upepo wa mashariki” ni ishara ya Uislamu, na Isaya anautambulisha “upepo wa mashariki” kuwa ni “upepo mkali,” ambao Mungu “huuzuia” (hufunga). Vita vya Uislamu vinaonyeshwa mara kwa mara kama mwanamke aliye katika utungu wa kuzaa, kwa maana ni vita vinavyozidi kuongezeka vilivyoanza tarehe 11 Septemba, 2001, wakati malaika mwenye nguvu wa Ufunuo kumi na nane alishuka, kama ilivyodhihirishwa kwa kuangushwa kwa majengo makubwa ya Jiji la New York.

“Now comes the word that I have declared that New York is to be swept away by a tidal wave? This I have never said. I have said, as I looked at the great buildings going up there, story after story, ‘What terrible scenes will take place when the Lord shall arise to shake terribly the earth! Then the words of Revelation 18:1–3 will be fulfilled.’ The whole of the eighteenth chapter of Revelation is a warning of what is coming on the earth. But I have no light in particular in regard to what is coming on New York, only that I know that one day the great buildings there will be thrown down by the turning and overturning of God’s power. From the light given me, I know that destruction is in the world. One word from the Lord, one touch of his mighty power, and these massive structures will fall. Scenes will take place the fearfulness of which we cannot imagine.” Review and Herald, July 5, 1906.

“이제 내가 뉴욕이 해일에 휩쓸려 없어질 것이라고 선언하였다는 말이 나오는가? 이것은 내가 결코 말한 바가 아니다. 나는 그곳에 큰 건물들이 층층이 올라가는 것을 바라보며 이렇게 말하였다. ‘주께서 일어나사 세상을 크게 흔드실 때에 얼마나 무서운 장면들이 벌어지겠는가! 그때에 요한계시록 18:1–3의 말씀이 성취될 것이다.’ 요한계시록 18장 전체는 세상에 닥쳐올 일에 대한 경고이다. 그러나 뉴욕에 어떤 일이 닥칠 것인지에 관하여 나는 특별한 빛을 받은 것이 없고, 다만 한 가지 아는 것은 언젠가 그곳의 거대한 건물들이 하나님의 능력의 뒤엎으심과 전복하심으로 말미암아 무너져 내릴 것이라는 사실이다. 내게 주어진 빛으로 볼 때, 세상에는 멸망이 다가오고 있음을 나는 안다. 주의 한 마디 말씀, 그분의 강하신 능력의 한 번의 접촉만으로도 이 거대한 구조물들은 무너질 것이다. 우리의 상상으로는 가히 헤아릴 수 없는 두려운 장면들이 벌어질 것이다.” Review and Herald, July 5, 1906.

On the 1843 and 1850 charts Islam is represented as “war horses”. In Revelation chapter nine, where Islam of the first and second Woe is set forth, the character of Islam is identified by the name of Islam’s king.

Pe hărțile din 1843 și 1850, Islamul este reprezentat ca „cai de război”. În capitolul nouă din Apocalipsa, unde este prezentat Islamul primei și al celei de-a doua Vai, caracterul Islamului este identificat prin numele regelui Islamului.

And they had a king over them, which is the angel of the bottomless pit, whose name in the Hebrew tongue is Abaddon, but in the Greek tongue hath his name Apollyon. Revelation 9:11.

Și aveau peste ele un împărat, pe îngerul adâncului, al cărui nume în limba ebraică este Abadon, iar în limba greacă are numele Apolion. Apocalipsa 9:11.

The verse, which is chapter NINE, and verse ELEVEN, prophetically identifies that whether represented in the Old Testament (the Hebrew) or in the New Testament (the Greek), the character of Islam is Abaddon or Apollyon. Both names mean “destruction and death”.

Versetul, care este capitolul NOUĂ, și versetul UNSPREZECE, identifică profetic faptul că, fie că este reprezentat în Vechiul Testament (ebraica), fie în Noul Testament (greaca), caracterul islamului este Abaddon sau Apollyon. Ambele nume înseamnă „distrugere și moarte”.

“Angels are holding the four winds, represented as an angry horse seeking to break loose and rush over the face of the whole earth, bearing destruction and death in its path.” Manuscript Releases, volume 20, 217.

„Îngerii țin cele patru vânturi, reprezentate ca un cal înfuriat care caută să se smulgă și să năvălească peste fața întregului pământ, purtând nimicire și moarte în calea sa.” Manuscript Releases, volumul 20, 217.

The four winds are the angry horse of Bible prophecy, that is seeking to break loose. One of the prophetic characteristics of the angry horse is that it is restrained, but it is seeking to break loose and bring “destruction and death”, upon the whole earth.

Cele patru vânturi sunt calul mânios al profeției biblice, care caută să se dezlănțuie. Una dintre caracteristicile profetice ale calului mânios este că este ținut în frâu, dar caută să se dezlănțuie și să aducă „distrugere și moarte” peste întregul pământ.

We will continue to address these subjects in the next article.

Vom continua să abordăm aceste subiecte în articolul următor.

“O that God’s people had a sense of the impending destruction of thousands of cities, now almost given to idolatry! But many of those who should be proclaiming the truth are accusing and condemning their brethren. When the converting power of God comes upon minds, there will be a decided change. Men will have no inclination to criticize and tear down. They will not stand in a position that hinders the light from shining to the world. Their criticism, their accusing, will cease. The powers of the enemy are mustering for battle. Stern conflicts are before us. Press together, my brethren and sisters, press together. Bind up with Christ. ‘Say ye not, A confederacy, . . . neither fear ye their fear, nor be afraid. Sanctify the Lord of hosts himself; and let him be your fear, and let him be your dread. And he shall be for a sanctuary; but for a stone of stumbling and for a rock of offense to both the houses of Israel, for a gin and for a snare to the inhabitants of Jerusalem. And many among them shall stumble, and fall, and be broken, and be snared, and be taken.’

„O, de ar avea poporul lui Dumnezeu simțul nimicirii iminente a mii de cetăți, acum aproape cu totul dedate idolatriei! Dar mulți dintre cei care ar trebui să vestească adevărul își acuză și își condamnă frații. Când puterea convertitoare a lui Dumnezeu va veni asupra minților, se va produce o schimbare hotărâtă. Oamenii nu vor mai avea nici o înclinație de a critica și de a dărâma. Ei nu vor mai sta într-o poziție care împiedică lumina să strălucească spre lume. Critica lor, acuzațiile lor, vor înceta. Puterile vrăjmașului se adună pentru luptă. Înaintea noastră stau conflicte aspre. Apropiați-vă unii de alții, frații și surorile mele, apropiați-vă unii de alții. Uniți-vă cu Hristos. „Să nu numiți uneltire tot ce numește poporul acesta uneltire și să nu vă temeți de ceea ce se teme el, nici să nu vă înspăimântați. Pe Domnul oștirilor, pe El să-L sfințiți. De El să vă temeți și de El să vă înfricoșați. Și El va fi un locaș sfânt; dar și o piatră de poticnire și o stâncă de cădere pentru cele două case ale lui Israel, un laț și o cursă pentru locuitorii Ierusalimului. Mulți dintre ei se vor poticni, vor cădea și se vor sfărâma, vor fi prinși în laț și vor fi luați.”

“The world is a theater. The actors, its inhabitants, are preparing to act their part in the last great drama. God is lost sight of. With the great masses of mankind there is no unity, except as men confederate to accomplish their selfish purposes. God is looking on. His purposes in regard to his rebellious subjects will be fulfilled. The world has not been given into the hands of men, though God is permitting the elements of confusion and disorder to bear sway for a season. A power from beneath is working to bring about the last great scenes in the drama,—Satan coming as Christ, and working with all deceivableness of unrighteousness in those who are binding themselves together in secret societies. Those who are yielding to the passion for confederation are working out the plans of the enemy. The cause will be followed by the effect.

„Lumea este un teatru. Actorii, locuitorii ei, se pregătesc să-și joace rolul în ultima mare dramă. Dumnezeu este pierdut din vedere. Între marile mase ale omenirii nu există unitate, decât atunci când oamenii se confederează pentru a-și împlini scopurile lor egoiste. Dumnezeu privește. Planurile Sale cu privire la supușii Săi răzvrătiți se vor împlini. Lumea nu a fost dată în mâinile oamenilor, deși Dumnezeu îngăduie pentru o vreme ca elementele confuziei și dezordinii să domnească. O putere de dedesubt lucrează pentru a aduce ultimele mari scene din dramă,—Satana venind ca Hristos și lucrând cu toată amăgirea nelegiuirii în cei care se leagă unii cu alții în societăți secrete. Cei care se lasă pradă pasiunii pentru confederare aduc la îndeplinire planurile vrăjmașului. Cauza va fi urmată de efect.”

“Transgression has almost reached its limit. Confusion fills the world, and a great terror is soon to come upon human beings. The end is very near. We who know the truth should be preparing for what is soon to break upon the world as an overwhelming surprise.” Review and Herald, September 10, 1903.

„Fărădelegea aproape că și-a atins limita. Confuzia umple lumea, iar o mare groază este pe punctul de a veni curând asupra ființelor omenești. Sfârșitul este foarte aproape. Noi, cei care cunoaștem adevărul, ar trebui să ne pregătim pentru ceea ce este pe cale să izbucnească asupra lumii ca o surpriză copleșitoare.” Review and Herald, 10 septembrie 1903.