The Book of Daniel - Number Seventy

Când Domnul a intrat în legământ cu Israelul din vechime, El a oferit două table ca temelie și simbol al relației de legământ. Cele două table au identificat, de asemenea, responsabilitatea Israelului din vechime de a prezenta lumii o mărturie vie a celor două table. Când Domnul a intrat în legământ cu Israelul modern, El a oferit două table ca temelie și simbol al relației de legământ. Cele două table au identificat, de asemenea, responsabilitatea lor de a prezenta lumii o mărturie vie a tuturor celor patru table.

Cele două table i-au fost date Israelului antic literal imediat după ce Dumnezeu i-a eliberat din robia literală a asupririi egiptene și i-a trecut prin dezamăgirea traversării Mării Roșii. Perioada de timp în care Israelul antic literal s-a aflat în robie fusese identificată în mod specific în profeție ca fiind de patru sute treizeci de ani, iar în timpul robiei, Israelul antic literal a uitat și a încetat să mai păzească Sabatul zilei a șaptea.

Tabela mbili zilitolewa kwa Israeli ya kisasa ya kiroho mara tu baada ya Mungu kuwaokoa kutoka katika utumwa wa kiroho wa kifungo cha Kikatoliki, na kuwaongoza kupitia kwa kukatishwa tamaa kukuu kwa mwaka 1844. Kipindi cha wakati ambacho Israeli ya kisasa ya kiroho ilikuwa katika utumwa kilikuwa kimetambuliwa mahsusi katika unabii kuwa ni miaka elfu moja mia mbili sitini, na wakati wakiwa katika utumwa Israeli ya kisasa ya kiroho walisahau, na wakaacha kushika, Sabato ya siku ya saba.

În chiar istoria în care Dumnezeu i-a dat lui Moise cele două table ca să le ducă vechiului Israel, fratele său Aaron făcea o imagine de aur a unui vițel. Cele două table ale Celor Zece Porunci arată că Dumnezeu este un Dumnezeu gelos, iar gelozia Lui se manifestă în mod deosebit împotriva idolatriei; și, pe când Moise cobora de pe munte, vechiul Israel dansa gol în jurul unei imagini de aur care fusese făcută de acela care fusese ales ca purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu.

Fratele profetului care a condus Israelul din vechime în timpul istoriei legământului când au fost date cele două table ale legământului a fost conducătorul răzvrătirii chipului geloziei. Soțul profetesei care a condus Israelul modern în timpul istoriei legământului când au fost date cele două table ale legământului a fost conducătorul răzvrătirii din 1863, iar 1863 marchează prima generație a adventismului ca fiind reprezentată drept un chip al geloziei așezat la intrarea porții altarului.

„altarul” este un simbol al lui Hristos.

„Poarta” este biserica.

În 1863, adventismul laodicean a devenit o biserică înregistrată legal și a încetat să mai fie o mișcare. Ei au „intrat” atunci în istoria bisericii. În 1863, biserica lui Hristos a intrat într-o asociere legală cu guvernul Statelor Unite. În acel an au introdus, de asemenea, o diagramă contrafăcută pentru a înlocui cele două table sacre ale lui Habacuc. De îndată ce a fost pregătită a doua tablă, în termenii istoriei profetice, cei preînchipuiți prin Aaron pregăteau o imagine contrafăcută.

Porunca a doua este cel mai specific avertisment împotriva idolatriei și a închinării la chipuri. Tot aici Dumnezeu Își revelează caracterul ca fiind un Dumnezeu gelos. Tot aici El enunță principiul potrivit căruia păstrează judecata asupra celor răi până la al treilea și al patrulea neam. Cele Zece Porunci sunt o transcriere a caracterului lui Hristos.

Caracterul lui Hristos este chipul Său și include faptul că El este un Dumnezeu gelos. Gelozia lui Dumnezeu s-a manifestat în Hristos atunci când El a curățit templul de două ori. La prima curățire a templului, ucenicii care au fost martori la această lucrare au fost atunci conduși să-și amintească faptul că Scripturile făceau referire la gelozia lui Dumnezeu.

În Scripturi, atât în ebraică, cât și în greacă, cuvântul „zelos” este și cuvântul „gelos”. Este același cuvânt. Când Hristos a curățit templul, El a manifestat gelozia lui Dumnezeu, care este un atribut al caracterului lui Dumnezeu identificat în a doua poruncă, și care se manifestă în mod deosebit împotriva idolatriei. Când Moise a coborât de pe munte cu cele două table și a înțeles ce făcuse Aaron și ce făcea poporul, el a sfărâmat cele două table. Cele două table erau adevărata imagine a geloziei, căci ele erau reprezentări fizice care Îl identificau pe Dumnezeu ca un Dumnezeu gelos. Când Moise a sfărâmat cele două table, el a manifestat însăși gelozia identificată în a doua poruncă.

Cele două table erau mărturia caracterului lui Dumnezeu. Caracterul lui Dumnezeu este chipul care trebuie să fie format în oameni prin neprihănirea lui Hristos. Cele două table sunt adevăratul chip al geloziei, iar Aaron făcuse un chip contrafăcut al geloziei chiar în clipa în care adevăratul chip al geloziei era dat vechiului Israel. Cei în care Hristos este format înlăuntru au chipul Său și haina neprihănirii Sale, iar cei ce sărbătoreau cu Aaron dansau goi, căci erau laodiceeni. Laodiceenii sunt „ticăloși, nenorociți, săraci, orbi și goi”.

În 1856, cu șapte ani înainte ca diagrama contrafăcută să fie produsă, atât James, cât și Ellen White au identificat faptul că mișcarea trecuse în starea laodiceană. În 1863, adventismul era din punct de vedere spiritual la fel de „gol” cum era vechiul Israel în mod literal „gol” în timp ce dansa în jurul imaginii contrafăcute a geloziei. Contrafacerea pe care o făcuse Aaron era un idol făcut din aur, dar era chipul unui vițel, care este o fiară. Era un chip al fiarei și, de asemenea, un chip pentru fiară. Vițelul de aur era un chip al fiarei, dar fusese și consacrat zeilor despre care Aaron a declarat în mod nelegiuit că izbăviseră pe Israel din robia egipteană.

Aurul vițel a fost o imagine a unei fiare, dar a fost dedicat dumnezeilor falși și, astfel, a fost și o imagine (jertfă) pentru fiară. Chipul a fost făcut din aur, care este simbolul Babilonului, și era un vițel, care este cea mai înaltă formă de jertfă în slujba sanctuarului. El a fost dedicat dumnezeilor Egiptului. Babilonul tainic (căci toate mărturiile profetice identifică sfârșitul lumii) constă dintr-o femeie călărind pe o fiară. Fiara pe care o călărește femeia este Națiunile Unite (zece împărați) și este un simbol al balaurului, al ateismului și al Egiptului. Femeia însăși este o contrafacere a adevăratei biserici a lui Dumnezeu. Vițelul de aur pe care Aaron l-a dedicat dumnezeilor Egiptului a prefigurat marea curvă din Apocalipsa șaptesprezece, care este Babilonul (aur), călărind pe o fiară (Egipt) și o biserică contrafăcută (vițel).

În același timp, Aaron a zidit un altar, care, după cum tocmai s-a arătat, Îl reprezintă pe Hristos, adevăratul altar. Apoi a instituit un sistem contrafăcut de închinare, căci a proclamat pentru ziua următoare o sărbătoare închinată Domnului. Vițelul de aur al lui Aaron era o imagine „a” și „pentru” fiară și a fost așezat „înaintea” unui Hristos contrafăcut, iar o zi a fost pusă deoparte pentru a celebra sistemul său fals de închinare.

Statele Unite sunt puterea care ridică un chip al fiarei și apoi constrânge lumea să urmeze exemplul ei. Statele Unite au puterea de a impune lumii acel sistem de închinare și fac lucrul acesta în văzul fiarei, „înaintea” ei.

Omul fărădelegii, care este papalitatea, este fiara din mare din Apocalipsa treisprezece. Când Statele Unite vorbesc ca un balaur, la legea duminicală care va veni în curând, atunci încep să silească lumea să ridice o icoană fiarei „înaintea” ei. Fiara dinaintea Statelor Unite (fiara din pământ) este papalitatea (fiara din mare). Papalitatea este un Hristos contrafăcut, iar Aaron își ridicase chipul său de aur înaintea unui Hristos contrafăcut, căci Hristos este adevăratul altar. Aaron a instituit apoi un sistem fals de închinare, așa cum este reprezentat prin proclamarea zilei de sărbătoare care urma să aibă loc în ziua următoare. Și Statele Unite impun un sistem fals de închinare, iar acesta este de asemenea asociat cu o zi contrafăcută de închinare.

Atunci când Moise a coborât de pe munte, controversa era între adevărata și falsa imagine a geloziei — imaginea lui Hristos sau imaginea lui Satana. Contrafacerea consta dintr-un Hristos contrafăcut (altarul), o experiență contrafăcută (laodiceană), o zi de închinare contrafăcută („mâine va fi o sărbătoare a Domnului”). Răzvrătirea vițelului de aur reprezintă răzvrătirea viitoarei legi duminicale, dar ea reprezintă, de asemenea, și răzvrătirea adventismului laodicean din 1863.

En 1863, una tabla falsificada fue introducida para encubrir las joyas del sueño de Miller, tal como estaban representadas sobre las dos tablas de Habacuc. Esas dos tablas habían sido tipificadas por las dos tablas que Moisés recibió en el monte. En 1863, se estableció una conexión legal con el gobierno de los Estados Unidos, poniendo así fin al movimiento millerita y registrando legalmente el movimiento laodicense como la iglesia Adventista del Séptimo Día. Esa relación fue representada por la imagen de Aarón a la bestia, la cual, proféticamente, se define como la combinación de Iglesia y Estado, tipificando así a los milleritas al establecer una relación Iglesia-Estado en 1863, y tipificando también a los Estados Unidos en la ley dominical que está por venir.

Dansatorii nebuni și goi ai lui Aaron, care reprezintă experiența contrafăcută a Laodiceii, sunt întocmai cum ajunsese mișcarea millerită în 1856. Experiența spirituală reprezentată de dansatorii nebuni ai lui Aaron era pusă în contrast cu experiența lui Moise, care manifesta gelozia caracterului lui Dumnezeu față de idolatrie. Un „dans” în profeție este un simbol al înșelării, iar dansatorii nebuni ai lui Aaron reprezentau, de asemenea, înșelarea adusă de Statele Unite atunci când constrâng lumea să „danseze” după fanfara lui Nebucadnețar, în timp ce curva Tirului își cântă cântecele.

У 1863 році лаодикійський міллеритський рух перейшов у юридично зареєстровану Лаодикійську Церкву Адвентистів Сьомого Дня. Як було визначено в попередніх статтях, у 1863 році Єрихон було відбудовано, бо Єрихон є символом достатку Лаодикії та слугує підробкою міста Єрусалима. У 1863 році запровадження підробленої пророчої карти являло собою повторення історії Аарона, золотого тельця і танцюючих безумців. Історія визволення біля Червоного моря неодноразово використовувалася сестрою Вайт для ілюстрації історії раннього адвентизму, і це застосування цілком узгоджується з історією Мойсея й Аарона в суперечці щодо образу ревнощів.

În 1863, prima generație a adventismului laodicean a început când o icoană a geloziei a fost așezată în poartă (biserică), care era înaintea altarului (Hristos). Acea primă generație a „intrat” apoi într-o istorie crescândă a urâciunilor.

Vom continua aceste considerații în articolul următor.