The Book of Daniel - Number Seventy-One

Cele patru urâciuni din capitolul opt al lui Ezechiel reprezintă cele patru generații ale Israelului modern, iar începutul Israelului modern a fost prefigurat de începutul Israelului antic. Ambele istorii ale acestor începuturi mărturisesc despre sfârșitul Israelului modern la legea duminicală care urmează să vină curând. Cele două începuturi ale lui Israel, atât cel antic literal, cât și cel modern spiritual, sunt confirmate de istoria începutului împărăției de nord a lui Israel, în vremea când aceasta s-a despărțit de Iuda.

Când Israelul din vechime a ridicat vițelul de aur, tocmai ieșise din Egipt, în împlinirea unei profeții care arăta că Dumnezeu avea să facă din el o împărăție. Istoria lui Ieroboam, primul împărat al regatului de nord al lui Israel, cuprinde aceleași caracteristici. Ieroboam fugise în Egipt dinaintea mâniei lui Solomon. Prin prorocul Ahia îi fusese dată făgăduința profetică potrivit căreia avea să fie făcut împărat peste zece dintre cele douăsprezece seminții. Înainte ca profeția să se împlinească, Ieroboam a fugit în Egipt pentru a se depărta de Solomon, până la moartea acestuia.

La moartea împăratului Solomon, împărăția urma să fie împărțită, iar Ieroboam urma să fie împărat peste cele zece seminții de la nord, iar fiul lui Solomon, Roboam, urma să fie împărat la Ierusalim. Înainte ca împărțirea semințiilor să aibă loc, Ieroboam trebuia să iasă din Egipt.

Povestea despre cât de nechibzuit a acționat Roboam în decursul celor trei zile pune vina pe respingerea lui nesăbuită a sfatului bătrânilor, dar despărțirea semințiilor fusese profetizată, astfel încât s-ar fi întâmplat într-un fel sau altul. Merită remarcat aici, pentru un articol viitor, că procesul separării a fost identificat în mod specific ca fiind de trei zile. Cele două împărății devin din nou o singură împărăție în timpul istoriei milleriților, iar când semințiile de la miazănoapte și de la miazăzi devin o singură împărăție în timpul istoriei millerite, adică în perioada venirii celor trei îngeri din Apocalipsa capitolul paisprezece. Acei trei îngeri din istoria millerită au fost prefigurați prin cele trei zile ale hotărârii lui Roboam. Acei patruzeci și șase de ani, când cei trei îngeri au venit din 1798 până în 1844, au fost de asemenea cele trei zile simbolice despre care Hristos afirmase în Ioan capitolul doi că I-ar fi necesare pentru a ridica un templu distrus, însă acea parte a studiului este pentru un articol viitor.

Când Roboam și-a rostit hotărârea nechibzuită la sfârșitul celor trei zile, împărățiile au fost dezbinate.

គម្ពីរព្យាករណ៍ដែលថា យេរ៉ូបោអាម នឹងត្រូវបានប្រទាននគរមួយ បានសម្រេចហើយ ហើយវាបានសម្រេចនៅពេលដែលគាត់បានចេញមកពីអេស៊ីព្ទ។ ដោយច្រណែនថា ទីសក្ការៈរបស់ព្រះស្ថិតនៅក្នុងទីក្រុងយេរូសាឡឹម ជាទីក្រុងដែលព្រះបានជ្រើសរើសសម្រាប់ដាក់ព្រះនាមរបស់ទ្រង់ យេរ៉ូបោអាមបានចាប់ផ្តើមរៀបចំប្រព័ន្ធក្លែងក្លាយត្រាប់តាមទីសក្ការៈ បព្វជិតភាព និងពិធីបម្រើថ្វាយបង្គំ ដែលត្រូវបានកំណត់ឲ្យអនុវត្តបានតែក្នុងយេរូសាឡឹមប៉ុណ្ណោះ។ កិច្ចការរបស់យេរ៉ូបោអាម ក្នុងការបង្កើតប្រព័ន្ធថ្វាយបង្គំក្លែងក្លាយមួយនៅក្នុងកុលសម្ព័ន្ធទាំងដប់ភាគខាងជើង គឺជាការស្របគ្នាដោយផ្ទាល់នឹងការបះបោររបស់អារ៉ុន និងកូនគោមាស ហើយដោយហេតុនេះ វាក៏ផ្តល់ទីបន្ទាល់មួយទៀតផងដែរ មិនត្រឹមតែអំពីច្បាប់ថ្ងៃអាទិត្យដែលជិតមកដល់ប៉ុណ្ណោះទេ ប៉ុន្តែក៏អំពីការបះបោរនៃឆ្នាំ 1863 ផងដែរ។

Răzvrătirea lui Ieroboam oferă o altă linie de adevăr care poate fi suprapusă peste răzvrătirea lui Aaron, peste răzvrătirea cornului protestant în 1863 și peste răzvrătirea cornului republican la legea duminicală care se apropie curând, iar prin aceasta lărgește mărturia profetică. În răzvrătirea vițelului de aur al lui Aaron, Domnul a schimbat metoda rânduită de alegere a preoției.

Înainte de răzvrătire, întâiul născut al oricărei seminții trebuia să ajungă parte a preoției. Dar, în răzvrătirea vițelului de aur a lui Aaron, numai seminția lui Levi a stat alături de Moise. Din acest motiv, Dumnezeu a schimbat rânduiala stabilită pentru aducerea oamenilor în preoție și, din acel moment înainte, numai familia lui Levi avea să alcătuiască preoția.

Ieroboam a contrafăcut lucrarea pe care Dumnezeu o săvârșise în răzvrătirea lui Aaron, atunci când Dumnezeu ridicase o nouă preoție din seminția lui Levi, căci Ieroboam „a făcut preoți din cei mai de jos ai poporului, care nu erau dintre fiii lui Levi”. Răzvrătirea de la începutul împărăției celor zece seminții din nord este paralelă cu răzvrătirea lui Aaron și a nebunilor care jucau. Răzvrătirea a avut loc după ieșirea din Egipt, în împlinirea unei profeții care făgăduise că avea să fie întemeiată o împărăție. În ambele cazuri a fost instituită o nouă preoție, ceea ce a constituit o schimbare față de rânduiala anterioară de alegere a preoților.

Pobuna Aaroni ya mwana-ngombe wa zahabu yalirudiwa, lakini liliongezwa mara mbili na Yeroboamu, kwa maana alitengeneza ndama wawili wa dhahabu na kuwaweka katika miji miwili. Mji wa Dani unawakilisha ustadi wa dola, kwa maana Dani maana yake ni “kuhukumu”, na mji wa Betheli unawakilisha ustadi wa kanisa, kwa maana Betheli maana yake ni “nyumba ya Mungu”. Ndama hao wa dhahabu walikuwa na ishara ile ile kama ndama wa Aaroni, lakini pamoja na ushuhuda wa ziada wa muungano wa Kanisa na Serikali kama unavyowakilishwa na miji hiyo miwili. Ndama alikuwa namna ya juu kabisa ya sadaka ya kipagani, na kwa hiyo anawakilisha sadaka bandia ya Kristo. Dhahabu ni ishara ya Babeli, na huyo ndama alikuwa sanamu ya mnyama. Kama vile Aaroni alivyoweka siku ya uongo ya ibada, Yeroboamu naye aliweka sikukuu, na akahakikisha kwamba tarehe ya sikukuu hiyo haikupatana na wakati wa ibada ya kweli huko Yerusalemu.

Toate elementele legii duminicale care va veni în curând sunt reprezentate în mărturia de răzvrătire a lui Ieroboam: jertfa falsă (vițelul), Hristosul fals (altarul), chipul fiarei (unirea dintre Biserică și Stat), ziua falsă de închinare (duminica) și o preoție contrafăcută.

Începutul Israelului antic, începutul celor zece seminții din nord ca împărăție și începutul adventismului posedă toate aceleași elemente profetice, iar împreună ele identifică elementele profetice ale legii duminicale care va veni în curând. Israelul antic ieșise din robia Egiptului, Ieroboam ieșise din Egipt, unde fugise pentru a scăpa de persecuția lui Solomon, iar adventismul millerit tocmai ieșise din robia papalității.

Preoția lui Levi a fost instituită la răzvrătirea lui Aaron, preoția contrafăcută a celor mai de jos dintre oameni a fost înființată în mărturia lui Ieroboam, iar când Domnul a intrat în legământ cu adventismul millerit, potrivit lui Petru, milleriții erau „o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor deosebit, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”. Lumina la care milleriții fuseseră chemați era lumina nestematelor lui Miller, reprezentate pe cele două table ale lui Habacuc, care fuseseră prefigurate în istoria răzvrătirii lui Aaron prin cele două table ale Celor Zece Porunci. Întunericul din care fuseseră chemați să iasă era Evul Întunecat al stăpânirii papale, care fusese prefigurat prin întunericul robiei egiptene.

Când Hristos a ridicat din nou templul care fusese călcat în picioare atât de păgânism, cât și de papalitate, El a făcut aceasta în patruzeci și șase de ani, din 1798 până în 1844. Când a ridicat templul, atunci, ca Sol al Legământului, El a venit deodată la templul Său, la 22 octombrie 1844, căci ridicase templul care fusese călcat în picioare și distrus și, de asemenea, a curățit o preoție care era reprezentată de seminția lui Levi.

La 22 octombrie 1844, Hristos a venit pe neașteptate la Templul Său și a intrat în legământ cu un popor reprezentat de preoția levitică; totuși, până în 1863, ei repetaseră răzvrătirea lui Aaron, iar preoția millerită a trecut în preoția laodiceană, așa cum este reprezentată de preoția lui Ieroboam, alcătuită din cei mai de jos dintre oameni, și de nebunii care dansau ai lui Aaron. Totuși, mărturia răzvrătirii lui Ieroboam cuprinde o mărturie mai amplă despre răzvrătirea din 1863. Când Ieroboam și-a inaugurat sistemul său fals de închinare, un profet din Ierusalim a fost trimis să mustre răzvrătirea lui Ieroboam, așa cum este prefigurat prin faptul că adventismul millerit a fost condus să accepte Sabatul celor Zece Porunci ca zi de odihnă.

Când adventismul a acceptat lumina celui de-al treilea înger și sanctuarul, ei au reprezentat o mustrare pentru acei protestanți care respinseseră lumina tot mai mare a destăinuirii care începuse la vremea sfârșitului, în 1798. Așa cum Israelul din vechime uitase Sabatul în timpul robiei sale egiptene, biserica din pustie uitase Sabatul până la vremea când a sosit anul 1798. Lumina tot mai mare a soliei ceasului judecății, adusă de milleriți, a condus în cele din urmă la sanctuar și la legea lui Dumnezeu.

Acea lumină a sosit la 22 octombrie 1844 și a reprezentat o mustrare a închinării false pentru aceia care fuseseră chemați să iasă pe deplin din doctrinele false ale catolicismului. Închinarea la soare este semnul autorității catolicismului asupra bisericilor care s-au întors în sânul ei. Acea mustrare este reprezentată la inaugurarea de către Ieroboam a sistemului său fals de închinare.

Împreună cu răzvrătirea vițeilor de aur din mărturia lui Aaron și a lui Ieroboam, în mărturia sa este cuprinsă și inaugurarea propriu-zisă a sistemului fals de închinare pe care l-a rânduit Ieroboam. Acea inaugurare reprezintă distincția dintre închinarea care trebuia să fie săvârșită la Ierusalim și sistemul contrafăcut al lui Ieroboam. Din 1798 până în 1844, Domnul Și-a scos poporul din întunericul stăpânirii papale la minunata lumină profetică reprezentată de cei trei îngeri din Apocalipsa paisprezece. Bisericile protestante au respins acea lumină și, făcând astfel, au devenit fiicele catolicismului în 1844.

Închinarea lui Ieroboam a prefigurat sistemul catolic de închinare, iar în istoria lui împărăția de nord a lui Israel reprezintă sistemul fals al catolicismului în care protestanții din istoria millerită au ales să rămână. Simbolul acelui sistem este închinarea la soare.

Fecioarele credincioase și înțelepte care au intrat în Locul Preasfânt la 22 octombrie 1844 au reprezentat o mustrare la adresa protestanților care tocmai se întorseseră sub influența catolicismului și deveniseră fiicele Romei. La inaugurarea sistemului contrafăcut de închinare al lui Ieroboam, un profet a venit din Iuda și l-a mustrat pe Ieroboam, preînchipuindu-le astfel pe fecioarele credincioase care au intrat în Locul Preasfânt și au fost călăuzite să recunoască Legea lui Dumnezeu. Relatarea despre acel profet și mustrarea lui adresată lui Ieroboam este deosebit de instructivă când este luată în considerare răzvrătirea din 1863, totuși relatarea trebuie să aștepte până când unui început i se va alătura și un sfârșit.

Începuturile Israelului antic, împărăția lui Ieroboam și Israelul modern se aliniază toate și, împreună, oferă trei martori ai sfârșitului fiarei care se ridică din pământ din Apocalipsa treisprezece, la legea duminicală care urmează să vină în curând. Cei credincioși ai adventismului millerit, la 22 octombrie 1844, au devenit adevăratul corn protestant al fiarei pământului și au făcut aceasta în istoria care a început la vremea sfârșitului, în 1798. Anul 1798 a fost începutul celei de-a șasea împărății a profeției biblice, Statele Unite, și al întemeierii adevăratului corn protestant al adventismului în Statele Unite. În acea istorie de început este reprezentată istoria de sfârșit a Statelor Unite, căci Isus ilustrează întotdeauna sfârșitul unui lucru prin începutul unui lucru.

Cele trei mărturii de început ale Israelului antic, modern și ale Israelului lui Ieroboam ilustrează sfârșitul fiarei pământului, însă mai există și un alt sfârșit care trebuie prezentat în prealabil, înainte de a expune mărturia profetului care a venit din Iuda și l-a mustrat pe Ieroboam. Istoria de sfârșit care trebuie inclusă este sfârșitul împărățiilor de nord și de sud ale lui Israel, așa cum este reprezentat de profetul Ezechiel.

Nu trebuie uitat că ceea ce ilustrăm acum este faptul că răzvrătirea din 1863 este marcată de prima urâciune din capitolul opt al lui Ezechiel, care era chipul geloziei. Odată ce vom aborda sfârșitul împărățiilor de nord și de sud, așa cum sunt reprezentate de Ezechiel, vom avea mai mult decât suficiente dovezi pentru a susține că răzvrătirea din 1863 a fost ilustrată prin răzvrătirea lui Aaron și a lui Ieroboam și că ea identifică începutul primei dintre cele patru generații ale Adventismului Laodicean.

Vom continua acest studiu în articolul următor.