The Book of Daniel - Number Seven

Cele șapte tunete reprezintă istoria din 1798 până la 22 octombrie 1844. Acea istorie a fost prefigurată de ultimii șapte împărați ai împărăției lui Iuda, de la Manase, în anul 677 î.Hr., până la Zedechia, în anul 586 î.Hr.

În liniile sacre ale reformei, o caracteristică a împuternicirii primului înger este un simbol care identifică ceva de întindere mondială. La 11 august 1840, solia primului înger a fost împuternicită, iar apoi solia a fost dusă la fiecare stațiune misionară din lume.

În mod profetic, la acel timp, îngerul din Apocalipsa 10 a coborât și a pus un picior pe pământ și celălalt pe mare. Sora White a identificat aceasta ca fiind un simbol al extinderii mondiale a mesajului.

Proclamația lui Cirus privind primul decret a fost un decret mondial.

Întocmai cum primul înger a fost purtat la fiecare stațiune misionară din lume la 11 august 1840, Cirus se identifică pe sine ca împărat al „tuturor împărățiilor pământului”, în timp ce proclamă primul decret. Coborârea îngerului din Apocalipsa zece, îngerul pe care Sora White îl identifică drept „nimeni altul decât Isus Hristos”, posedă aceleași caracteristici profetice ca îngerul puternic din Apocalipsa optsprezece. Sora White identifică faptul că scopul primului înger era același cu scopul îngerului din Apocalipsa optsprezece.

Împuternicirea primului înger este un simbol care subliniază un element mondial. Prima solie din vremea lui Hristos a fost împuternicită la botezul lui Hristos. Scripturile arată că tot Israelul a ieșit în pustie pentru a auzi solia lui Ioan.

Slujirea lui Hristos a fost îndreptată către Israelul din vechime, iar în acel sens profetic întreaga lume a fost atrasă la Iordan, locul botezului lui Hristos. Totuși, rânduiala botezului, și ceea ce ea reprezenta atunci când Hristos a fost botezat, era îndreptată către întreaga lume.

ឈ្មោះ «យេហូយ៉ាគីម» មានន័យថា «ព្រះជាម្ចាស់នឹងក្រោកឡើង» ហើយនៅក្នុងពិធីបុណ្យជ្រមុជទឹករបស់ព្រះគ្រីស្ទ កាលណាយ៉ូហានបាននាំព្រះគ្រីស្ទឡើងចេញពីទឹក និមិត្តសញ្ញានៃការ «ក្រោកឡើង» ចេញពីផ្នូរទឹក បានក្លាយជាផ្នែកមួយនៃការផ្តល់អំណាចនោះ។ នៅក្នុងខបួនដំបូងនៃសៀវភៅអែសរ៉ាដែលយើងបានដកស្រង់រួចហើយ ខទីប្រាំកំណត់អត្តសញ្ញាណការឆ្លើយតបរបស់អ្នកដែលបានឮព្រះរាជក្រឹត្យ ដោយពាក្យថា «Then rose up the chief of the fathers of Judah and Benjamin, and the priests, and the Levites, with all them whose spirit God had raised, to go up to build the house of the Lord which is in Jerusalem.» នៅពេលសារទីមួយត្រូវបានផ្តល់អំណាច នោះមានការក្រោកឡើងមួយ ដូចដែលត្រូវបានតំណាងដោយឈ្មោះយេហូយ៉ាគីម។

La 11 septembrie 2001, prima solie a mișcării puternice a celui de-al treilea înger a fost împuternicită, așa cum este prefigurată de împuternicirea primei solii a mișcării puternice a primului înger. Sora White comentează asupra distrugerii Turnurilor Gemene la acea dată.

La împuternicirea primei solii din istoria celor o sută patruzeci și patru de mii, Domnul „S-a ridicat” ca să „zguduie cumplit pământul”. Numele lui Ioiachim simbolizează împuternicirea primei solii. La 11 august 1840, Domnul S-a ridicat de pe tronul Său, a coborât pe pământ și a stat pe uscat și pe mare. La primul decret al lui Cirus, cei credincioși s-au ridicat. Ioiachim este un simbol nu doar al venirii primului înger, ci el reprezintă și împuternicirea primului înger.

Jehoiakim reprezintă primul dintre ultimii trei împărați, dar el reprezintă și pe al cincilea dintre cei șapte împărați care duc la distrugerea Ierusalimului. Numele acelor șapte împărați sunt foarte grăitoare. Acei șapte împărați au fost Manase, Amon, Iosia, Ioahaz, Ioiachim, Ioiachin și Zedechia.

În istoria milițiilor millerite, Manase reprezintă vremea sfârșitului, în 1798. Manase înseamnă „a face să se uite”, iar în 1798 curva Tirului este uitată timp de șaptezeci de ani. Manase a fost unul dintre cei mai nelegiuiți împărați și posedă caracteristici profetice care trebuie luate în considerare.

Ultimii șapte împărați ai lui Iuda reprezintă istoria celor șapte tunete din 1798 până la 22 octombrie 1844. Manase a fost primul dintre cei șapte împărați și, ca primul împărat dintre cei șapte, l-a prefigurat pe Zedechia, ultimul dintre cei șapte împărați. Isus identifică întotdeauna sfârșitul cu începutul. Zedechia, ultimul împărat dintre cei șapte, a fost dus în robia captivității babiloniene. Primul împărat dintre ultimii șapte împărați a fost de asemenea dus în captivitatea babiloniană, prefigurând ducerea ultimului împărat în captivitatea babiloniană.

Experiența prin care Manase a ajuns să cunoască faptul că Domnul era Dumnezeu s-a împlinit prin faptul că a fost îndepărtat din împărăția sa și apoi readus în împărăția sa. Nebucadnețar, asemenea lui Manase, a ajuns să-L cunoască pe Domnul atunci când a fost îndepărtat din împărăția sa și, după aceea, readus.

Experiența lui Manase s-a împlinit asupra lui Nebucadnețar. Manase reprezintă „vremea sfârșitului” în istoria ultimilor trei împărați ai lui Iuda și venirea profeției celor șaptezeci de ani de robie. Nebucadnețar reprezintă „vremea sfârșitului” în istoria celor trei decrete, după cum 1798 a fost „vremea sfârșitului” în istoria celor șapte tunete. În versetele tocmai citate, priceperea lui Nebucadnețar i-a fost redată la „sfârșitul zilelor”. „Sfârșitul zilelor” este menționat de asemenea în capitolul doisprezece din Daniel.

“sfârşitul zilelor” din capitolul doisprezece al cărţii lui Daniel este „vremea sfârşitului”, căci lui Daniel i s-a spus să meargă „până va fi sfârşitul”. În acel timp Daniel avea să „stea în partea lui”. A „sta în partea lui” înseamnă a-şi împlini scopul, lucru pe care Daniel l-a făcut atunci când cartea lui a fost desigilată la sfârşitul zilelor, care este „vremea sfârşitului”. În acel timp avea să fie o „sporire a cunoştinţei”, pe care cei înţelepţi o vor înţelege. La sfârşitul zilelor lui Nebucadneţar, „priceperea” i-a revenit.

Manase predstavlja „vreme kraja“ u istoriji poslednja tri judejska cara, a Navuhodonosor predstavlja „vreme kraja“ u tri ukaza. Posle Manasije došao je njegov sin Amon.

Amon înseamnă „instruire” și reprezintă perioada de timp în care a existat o „creștere a cunoștinței” care i-ar fi instruit pe „cei înțelepți” în mesajul care fusese desigilat. După Amon a urmat apoi Iosia, singurul împărat dintre cei șapte care are o istorie profetică destul de bună, deși complicată.

Iosia înseamnă „temelia lui Dumnezeu” și reprezintă statornicirea adevărurilor care fuseseră desigilate la „vremea sfârșitului”. Sporirea cunoștinței, care era reprezentată de Amon, a fost adunată laolaltă de William Miller, sub călăuzirea lui Gabriel și a altor îngeri sfinți. Lucrarea lui Miller este reprezentată prin numele Iosia, căci el a așezat temeliile mișcării. Mai sunt multe alte aspecte prin care Iosia poate fi identificat, dar vom trece mai departe la fiul său, Ioahaz.

Iehoahaz înseamnă „Iehova a apucat”, iar el a fost apucat de Faraonneco. Iehoahaz, fiul lui Iosia, a fost apucat de Faraonneco și înlocuit cu fratele său Eliakim, însemnând „Dumnezeul ridicării”. Faraonneco i-a schimbat apoi numele lui Eliakim în Ioiachim, însemnând „Dumnezeu Se va ridica”. Schimbarea unui nume este un simbol al unei relații de legământ, iar la împuternicirea primei solii, Dumnezeu intră în legământ cu un popor, în timp ce trece simultan pe lângă un fost popor al legământului.

La 11 august 1840, Imperiul Otoman, care fusese reprezentat prin patru vânturi dezlegate timp de trei sute nouăzeci și unu de ani și cincisprezece zile, a fost oprit, sau, așa cum înseamnă Iehoahaz, a fost „apucat”. În același timp, Eliakim a fost făcut împărat, iar numele i-a fost schimbat în Iehoiakim, însemnând „Dumnezeu Se va ridica”. După Iehoiakim a urmat fiul său, Iehoiachin, care are trei nume în Scripturi.

នាម យេហոյ៉ាគីន មានន័យថា «ព្រះអម្ចាស់នឹងតាំងឡើង ហើយបង្កើតឲ្យមាំមួន»។ គាត់ជាបុត្ររបស់ យេហոյ៉ាគីម ហើយគាត់សម្គាល់ដល់ការមកដល់នៃទេវតាទីពីរ នៅនិទាឃរដូវ ឆ្នាំ 1844 ខណៈដែលព្រះ «បានតាំងឡើង ហើយបង្កើតឲ្យមាំមួន» ស្នែងប្រូតេស្តង់ថ្មី ដ៏ពិត។ សាររបស់ទេវតាទីពីរ ត្រូវបានប្រទានអំណាចដោយសារនៃការស្រែកនៅពាក់កណ្តាលអធ្រាត្រ ហើយ យេកូនា និង កូនា មានន័យថា «ព្រះនឹងបង្កើតឲ្យមាំមួន»។ នាមទាំងបី ដែលនិមួយៗមានន័យដូចគ្នា តំណាងឲ្យការភ្ជាប់នៃការស្រែកនៅពាក់កណ្តាលអធ្រាត្រ ជាមួយសាររបស់ទេវតាទីពីរ។ នៅក្នុងការចាក់បង្ហូរព្រះវិញ្ញាណបរិសុទ្ធយ៉ាងពេញលេញជាចុងក្រោយ កំឡុងពេលការស្រែកយ៉ាងខ្លាំង នោះ មនុស្សមួយរយសែសិបបួនពាន់នាក់ ត្រូវបានបោះត្រា។ ការបោះត្រានៃមនុស្សមួយរយសែសិបបួនពាន់នាក់ ត្រូវបានបង្ហាញជាគំរូទុកជាមុននៅក្នុងការស្រែកនៅពាក់កណ្តាលអធ្រាត្រ នៃចលនា មីឡឺរ៉ាយត៍ ហើយ យេហោយ៉ាគីន ដែលត្រូវបានហៅផងដែរថា យេកូនា និង កូនា គឺជានិមិត្តរូបនៃការបោះត្រា។

Jehoiachin, Jeconiah și Coniah reprezintă timpul sigilării, când celui de-al doilea înger i se alătură mesajul Strigătului de la Miezul Nopții. El reprezintă timpul sigilării celor nechibzuite. Împăratul cel rău îi reprezintă pe aceia care sunt fecioarele laodiceene nechibzuite, care, în timpul sigilării, sunt sortite să primească semnul fiarei, întrucât sunt pentru totdeauna vărsate din gura Domnului.

Sigiliul de pe mâna dreaptă a lui Dumnezeu este pecetea Sa, iar cei care sunt vărsati din gura Domnului în timpul pecetluirii celor o sută patruzeci și patru de mii sunt puși în contrast cu Zorobabel, omul care avea în mână firul cu plumb al „celor șapte vremi”.

„Piatra de poticnire”, care este „cele șapte vremi”, este „firul cu plumb” în mâna lui Zorobabel, iar el este înfățișat ca „inelul de pecetluire” pe care Dumnezeu îl folosește pentru a-i sigila pe cei o sută patruzeci și patru de mii. Inelul de pecetluire, sau „semnul”, este așezat asupra acelora care „suspină și gem” din pricina urâciunilor care se săvârșesc în Ierusalim. Suspinarea și geamătul identifică experiența acelora care sunt sigilați, iar semnarea și strigarea este simbolul răspunsului lor lăuntric față de remediul „celor șapte vremi”. Ea este mărturisire pentru păcatele lor și pentru păcatele părinților lor. Ea este recunoașterea faptului că ei nu au umblat cu Dumnezeu și că Dumnezeu nu a umblat cu ei încă de la dezamăgirea din 18 iulie 2020. Ea este testul care a fost căzut în 1863, în perioada de timp când Philadelphia trecea în Laodicea. Ea a prefigurat perioada de timp când aceia reprezentați prin Conia sunt statorniciți pentru totdeauna ca fecioare nechibzuite laodiceene, iar aceia reprezentați prin Zorobabel sunt statorniciți pentru totdeauna ca fecioare înțelepte filadelfiene.

Iehoiachin a fost urmat de Zedechia, ultimul dintre cei șapte împărați. Așa cum Manase a reprezentat anul 1798 și „vremea sfârșitului”, Zedechia trebuie să reprezinte 22 octombrie 1844, când vedenia avea să „vorbească și să nu mintă”. Zedechia este un nume alcătuit din combinarea a două cuvinte ebraice. Unul dintre cuvinte este „Iehova”, iar acesta este combinat cu cuvântul care este tradus în Daniel capitolul opt, versetul paisprezece, prin „curățit”. Zedechia înseamnă curățirea templului lui Dumnezeu, care a început la 22 octombrie 1844.

Ultimii șapte regi ai lui Iuda reprezintă istoria progresivă din 1798 până la 22 octombrie 1844. Iehoiachim este simbolul datei de 11 august 1840, care, la rândul ei, reprezintă 11 septembrie 2001. El este un simbol al împuternicirii soliei primului înger și este introdus în primul verset al capitolului unu din Daniel. Astfel, cadrul și contextul capitolului unu din Daniel sunt împuternicirea soliei primului înger, așa cum este reprezentată în capitolul zece din Apocalipsa. În capitolul zece din Apocalipsa, Hristos S-a coborât cu o cărticică în mâna Sa, pe care Ioan a fost poruncit să o mănânce. Acesta este motivul pentru care prima probă din cartea lui Daniel are de-a face cu mâncarea.

Vom continua aceste subiecte în articolul următor.