Cartea lui Daniel - Numărul optzeci și nouă

În cel de-al optzeci și unulea articol din această serie de articole despre cartea lui Daniel, am inclus un pasaj din Manuscript Releases, volumul 20, 17–22, în care Sora White identifică în mod clar că învățătura potrivit căreia „necurmatul” reprezintă sanctuarul lui Hristos le fusese dată prezbiterilor Prescott și Daniells de către „îngeri care fuseseră izgoniți din cer”. Ea nu identifică în mod direct ideea lor falsă despre „necurmatul”, așa cum am făcut eu, dar consemnarea istorică este pe deplin clară că aceasta era ceea ce ei încercau să stabilească drept adevăr. Ei căutau să rescrie porțiuni din cartea lui Uriah Smith, Daniel and the Revelation, care susțin înțelegerea „necurmatului”, pe care ea o identifică în Early Writings, pagina șaptezeci și patru, ca fiind viziunea corectă.

W. W. Prescott a publicat o revistă periodică intitulată The Protestant, în care singura temă era înălțarea concepției false despre „necurmata”. El și președintele Conferinței Generale, A. G. Daniells, au devenit vârful de lance satanic pentru a continua eforturile lui Prescott în vederea stabilirii doctrinei false ca poziție ortodoxă în adventism, dar, cât timp Ellen White a fost în viață, succesul lor în acest efort satanic a fost ținut în frâu. În 1931, Daniells a raportat că, chiar în anul în care a fost scris pasajul din Manuscript Releases (1910), el (Daniells) a avut o întrevedere cu sora White pe subiectul „necurmatei” și că ea l-a determinat să creadă că poziția lui și a lui Prescott era corectă.

Este important să înțelegem această istorie, căci acum începem examinarea creșterii cunoașterii care a venit în 1989, când liniile sacre ale reformei și ultimele șase versete din Daniel unsprezece au fost desigilate. Pentru a recunoaște lumina care a fost produsă odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice, în împlinirea versetului patruzeci din Daniel unsprezece, este necesar ca „jertfa necurmată” și istoria profetică reprezentată de „jertfa necurmată” să fie înțelese corect, căci acea istorie ilustrează repetarea acelei istorii în versetele patruzeci până la patruzeci și cinci din Daniel unsprezece. Acele versete identifică faptul că mesajul care este desigilat în acele versete este „veștile de la răsărit și de la miazănoapte”, care aduc asupra poporului lui Dumnezeu persecuția finală.

Mesajul versetului patruzeci, care a fost descoperit la prăbușirea Uniunii Sovietice în 1989, este mesajul ploii târzii care va face ca papalitatea (împăratul de la miazănoapte) să „iasă cu o mare mânie ca să nimicească și să prăpădească pe mulți.” „Vești” este, în mod profetic, un mesaj.

Mesajul ploii târzii este mesajul prezentat de străjerii lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, care cântă cântarea viei și cântarea lui Moise și a Mielului.

„Vestea” din versetul patruzeci și patru al capitolului unsprezece din Daniel îl înfurie pe omul fărădelegii, iar vărsarea finală de sânge papală este dusă la îndeplinire. Acest mesaj este mesajul celui de-al treilea înger, care se amplifică până la un strigăt puternic la apropiata lege duminicală.

„Veștile dinspre răsărit și miazănoapte”, care înfurie papalitatea, se amplifică până la un mare strigăt la legea duminicală, iar acel mesaj este mesajul ploii târzii, care a început la 11 septembrie 2001. Expresia „glas puternic” este un termen profetic care reprezintă o putere în creștere.

„Veştile” din versetul patruzeci şi patru reprezintă solia ploii târzii chiar înainte ca timpul de probă al omenirii să se încheie, când Mihail Se ridică. Este aceeaşi solie a ploii târzii care a sosit la 11 septembrie 2001, dar care se amplifică până la un strigăt puternic, sau la un glas tare, atunci când cei o sută patruzeci şi patru de mii sunt sigilaţi şi Duhul Sfânt este apoi revărsat fără măsură. Este aceeaşi solie a ploii târzii care a marcat perioada sigilării celor o sută patruzeci şi patru de mii.

Este mesajul ploii târzii cel care a fost contrafăcut printr-un mesaj de pace și siguranță, prezentat de adventismul laodicean de la sosirea „măgarului” până la sosirea „leului”. Perioada dintre 11 septembrie 2001 și legea duminicală care urmează în curând marchează patul morții spirituale pentru adventismul laodicean, iar aceia care sunt judecați după ce casa lui Dumnezeu (Ierusalimul) este judecată mor în același mormânt. Patul morții pentru adventismul laodicean este între măgar și leu, iar mesajul care este respins și care le aduce moartea este „veștile dinspre „răsărit” (un simbol al islamului) și de la miazănoapte (un simbol al papalității). Este același mesaj, care este solia celui de-al treilea înger.

rn എന്ന ലക്ഷ്യഭാഷ വ്യക്തമാക്കിയിട്ടില്ല. വിവർത്തനം ചെയ്യേണ്ട ഭാഷ ദയവായി വ്യക്തമാക്കുക.

În timpul controversei din primul deceniu și jumătate al secolului al XX-lea cu privire la „necurmata”, unul dintre bărbații care au apărat poziția corectă millerită, potrivit căreia „necurmata” este un simbol al păgânismului, a fost F. C. Gilbert. Gilbert era un convertit de la iudaism și citea și vorbea o ebraică desăvârșită. El a apărat poziția pionierilor în cartea lui Daniel pe baza înțelegerii sale a limbii ebraice. În 1910, chiar în anul în care sora White a scris manuscrisul care avea să fie îngropat timp de decenii, și care arăta că perspectiva lui Daniells și Prescott asupra „necurmatei” provenea de la îngerii lui Satana, Gilbert a avut o întrevedere personală cu sora White asupra chestiunii „necurmatei”.

نحن نعلم أنّه أجرى مقابلة، لأنّه كتب فورًا (في اليوم التالي) ملخّصًا للمقابلة التي أجراها مع الأخت وايت. وفي عام 1931، ادّعى أ. ج. دانيلز أنّه أجرى مقابلة مع الأخت وايت بشأن موضوع «الدائم» في السنة نفسها—1910. وزعم دانيلز أنّ الأخت وايت لم تترك له أيّ استنتاج سوى أنّ «الدائم» كان رمزًا لخدمة المسيح في المقدس. لكنّ ادّعاء دانيلز بشأن إجراء مقابلة لم يكن مجرد «كذبة»، بل هو «كذبة» النبوّة التي تُنتج ضلالًا قويًّا.

Pentru cei care s-ar putea să nu aibă acces la graficele din 1843 și 1850, este important să se înțeleagă că, atunci când graficul din 1843 a fost publicat în 1842, milleriții încă mai credeau că sanctuarul care urma să fie curățit în împlinirea profeției celor două mii trei sute de ani era pământul. Când au publicat graficul din 1850, ei știau atunci că sanctuarul care trebuia curățit era sanctuarul ceresc. Din acest motiv, graficul din 1843 NU are nicio ilustrație a sanctuarului lui Dumnezeu, dar graficul din 1850 ARE o ilustrație a sanctuarului lui Dumnezeu. Acest lucru este important, căci Daniells a susținut că, în interviul său cu sora White, i-a arătat graficul din 1843 și i-a indicat sanctuarul de pe grafic. Acest lucru ar fi fost imposibil, căci nu există niciun sanctuar pe graficul din 1843. Afirmația lui că ar fi avut un interviu a fost o „minciună”.

Atunci când cercetam această istorie în 2009 și am devenit conștient că oamenii de ambele părți ale acestei chestiuni susțineau deopotrivă că avuseseră o întrevedere cu Sora White cu privire la subiectul „necurmatei”, am trimis un e-mail către Ellen White Estate și am întrebat dacă aveau acces la registrul care consemna întrevederile Sorei White din anul 1910. Ei au răspuns că încă aveau acel registru. Ceea ce urmează este e-mailul meu și răspunsul din partea Ellen White Estate.

Luni, 19 ianuarie 2009

Cui îi poate interesa:

Am auzit că există un registru în care se consemna cine a avut întrevederi cu sora White și care a fost subiectul acelor întrevederi. Încerc să verific sau să infirm dacă A. G. Daniells a avut o întrevedere cu sora White în 1910 cu privire la subiectul „zilnicului”. Știu că există mărturie istorică potrivit căreia întrevederea a avut loc, dar mă întreb dacă există vreo consemnare într-un registru oficial care să ateste efectiv acest lucru. În același timp, mi s-a spus că și F. C. Gilbert a avut o întrevedere cu sora White în 1910 pe subiectul „zilnicului” și aș dori să știu dacă acest fapt poate fi confirmat printr-un registru ținut de personalul ei în acea perioadă. Poate că nu a existat niciun registru sau, dacă a existat, poate că nu faceți publice acele informații, ori poate că vă depășește posibilitatea de a verifica pentru mine, chiar dacă el există. Așadar, în orice caz, am dorit să întreb. Orice ajutor pe care mi l-ați putea oferi ar fi foarte apreciat.

Dragă Jeff,

Vă mulțumim pentru e-mailul dumneavoastră. Avem într-adevăr o relatare destul de completă a itinerarului lui Ellen White, întemeiată pe scrisorile, jurnalele și programările ei publicate, însă nu un „jurnal de bord” propriu-zis.

Probabil ați citit deja despre vizita lui A. G. Daniells la Ellen White în vol. 6 al Biografiei EGW, *The Later Elmshaven Years*, pp. 256, 257. Nu am găsit nicio consemnare independentă a acestui interviu. Avem însă o scrisoare de la fratele Gilbert, din 1 iunie 1910, care indică planul său de a fi la St. Helena (unde locuia Ellen White) în perioada 6–9 iunie. Aceasta este întreaga întindere a documentației de susținere de care am cunoștință.

Dumnezeu să binecuvânteze — Tim Poirier, Director adjunct, Ellen G. White Estate

Nu există nicio consemnare independentă că Daniells ar fi avut vreodată o întrevedere pe subiectul „necurmatului”, însă există o scrisoare de la Gilbert care indică intenția lui de a se afla la locuința ei din șase până în nouă iunie 1910.

În biografia Sorei White, la care face referire patrimoniul Ellen White, unde nepotul ei abordează chestiunea interviului lui Daniells, el a consemnat afirmația lui Daniells cu privire la interviul fabricat din 1910:

Daniells a susținut că i-a arătat diagrama din 1843 și a întrebat-o despre sanctuarul care nu este reprezentat pe diagramă. El a afirmat că a luat, de asemenea, cartea Early Writings și a asaltat-o cu întrebări despre ce a vrut să spună atunci când a aprobat în mod clar înțelegerea pionierilor cu privire la „the daily” și că diagrama era îndrumată de mâna Domnului. Fiul lui Ellen White, care era tatăl lui Arthur L. White, biograful care a scris prezentarea generală a acestui presupus eveniment, acceptase concepția satanică a lui Daniells și Prescott despre „the daily” și a depus mărturie în sprijinul afirmației lui Daniells cu privire la ceea ce auzise în cadrul interviului. Ei, pur și simplu, nu au fost atenți cu povestea lor fabricată, căci diagrama din 1843 nu reprezintă un sanctuar pe care Daniells ar fi putut să-l indice.

O altă neadevăr prezentat în interviu este minciuna că pasajul din Early Writings a fost o avertizare împotriva „stabilirii de date”. Pasajul despre care se presupune că a întrebat Daniells este următorul:

Willie C. White, fiul sorei White, acceptase concepția falsă despre „necurmatul”, iar fiul său Arthur a căutat să perpetueze „minciuna” asociată cu interviul care nu a avut loc niciodată, încercând să sugereze că avertizarea din pasajul din Early Writings era pur și simplu și în mod exclusiv un avertisment împotriva stabilirii de date. Acest argument a fost inventat în anii 1930 și devine o parte principală a „minciunii”.

Vom aborda acel argument în articolul următor.