The Book of Daniel - Number Ninety-Nine

“Zilele de pe urmă” reprezintă vestirea deschiderii judecății în mișcarea primului înger, iar în mișcarea celui de-al treilea înger este vestită încheierea judecății. În „zilele de pe urmă”, poporul lui Dumnezeu a fost și este ridicat pentru a vesti judecata lui Dumnezeu, însă, pentru a fi un sol al judecății lui Dumnezeu, trebuie să înțelegi judecata. O caracteristică principală a adventismului laodicean, atât a clasei învățate, cât și a clasei neînvățate, este aceea că ei nu cunosc judecata lui Dumnezeu. Toți profeții se adresează mai specific zilelor de pe urmă decât zilelor în care au trăit.

Toți prorocii sunt în acord unii cu alții, astfel încât toate profețiile lor prezintă aceeași imagine, iar acea imagine este cea a zilelor de pe urmă, care sunt zilele judecății.

Ierusalimul din vedenia lui Ezechiel, care începe în capitolul opt, este biserica lui Dumnezeu, care este biserica adventistă de ziua a șaptea laodiceană din zilele de pe urmă. Capitolele opt și nouă din Ezechiel identifică două clase de închinători la încheierea judecății casei lui Dumnezeu. O clasă este reprezentată de cei douăzeci și cinci de bătrâni care se închină soarelui, dar aceia care suspină și strigă din pricina urâciunilor săvârșite în biserică și în țară primesc sigiliul lui Dumnezeu. În capitolul unsprezece, vedenia lui Ezechiel continuă ilustrarea pedepsei celor douăzeci și cinci de oameni care se închină soarelui.

Ierusalimul este identificat drept „căldarea”, iar poporul din Ierusalim este „carnea” care este fiartă în căldare, adică într-o oală. Judecata celor nelegiuiți, adusă la îndeplinire de îngerii care au în mâini armele nimicitoare, în vremea sigilării celor o sută patruzeci și patru de mii (căci sora White spune că sigilarea din capitolul nouă al lui Ezechiel este aceeași cu sigilarea din capitolul șapte al Apocalipsei), include adevărul că cei nelegiuiți sunt îndepărtați din Ierusalim. La legea duminicală care va veni în curând, Ierusalimul spiritual va fi curățit și înălțat ca un steag deasupra tuturor munților.

Curățirea care se împlinește pentru Ierusalim la legea duminicală este îndepărtarea adventiștilor laodiceeni, astfel încât rămân numai adventiștii filadelfieni. Structura corporativă legală este atunci încheiată, căci guvernul Statelor Unite este entitatea de control în aranjamentul legal care a fost făcut în 1863, iar când guvernul Statelor Unite impune păzirea duminicii asupra țării, structura corporativă a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea este fie dizolvată din punct de vedere legal, fie, poate, numele ei este schimbat din punct de vedere legal în ceva de ordinul Bisericii Adventiste de Duminică.

Atunci când cei răi din Ierusalim sunt scoși din căldare de către îngerii nimicitori, biserica adventistă laodiceană încetează, iar mișcarea filadelfiană devine Ierusalimul spiritual, care este înălțat ca un steag. Mica li se adresează bătrânilor, pe care Isaia îi numește oameni batjocoritori, care numesc lumina întuneric și întunericul lumină, și, printr-o întrebare, arată că bătrânii ar fi trebuit să cunoască „judecata”. Ei ar fi trebuit să cunoască vremea cercetării lor.

Dumnezeu a intenționat și încă intenționează ca poporul Său din zilele de pe urmă să „cunoască judecata”, iar judecata nu este un concept singular. Ea este o istorie progresivă, care posedă mai multe elemente și repere specifice. Ea este o perioadă profetică ce a început în 1798 și continuă până la sfârșitul mileniului. Ea este atât de cercetare, cât și de executare. Ea se împlinește asupra fiecărui om care a trăit vreodată pe planeta pământ și, de asemenea, asupra îngerilor care au fost izgoniți din cer. Perioadele judecății constituie o înțelegere esențială pentru cei credincioși lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, căci răspunsul la întrebarea lui Mica este: „da, Israel trebuie să înțeleagă judecata.”

Yeremia mengidentifikasi bahwa tua-tua Yerusalem pada hari-hari terakhir melambangkan puncak dari suatu “kemurtadan yang terus-menerus,” sebagaimana digambarkan oleh empat generasi pemberontakan yang semakin meningkat, yang dilambangkan oleh empat kekejian yang makin memuncak dalam Yehezkiel pasal delapan. Yeremia menyatakan bahwa tua-tua itu terjerat dalam spiritualisme, karena mereka “menyembah” “matahari, bulan, dan segenap bala tentara langit.” Ia menyatakan bahwa mereka akan “jatuh, dan tidak bangkit lagi,” sebab “mereka telah menolak firman Tuhan.” Dengan ciri-ciri ini Yeremia menunjukkan bahwa “bangsa itu tidak mengetahui hukum Tuhan.”

În capitolul cinci, Ieremia îi identifică drept „nebuni” pe aceia care nu cunosc judecata Domnului.

ក្នុងគ្រាចុងក្រោយ អាវេនទីសនិយមបែបឡាវដីសេ ដែលត្រូវបានតំណាងថាជាព្រហ្មចារីល្ងង់ក្នុងពាក្យប្រៀបធៀបអំពីព្រហ្មចារីដប់នាក់ ដែល Sister White កំណត់ថាតំណាងឲ្យ «បទពិសោធន៍របស់ប្រជាជនអាវេនទីស» នោះ «មិនស្គាល់ផ្លូវរបស់ព្រះយេហូវ៉ា ឬការជំនុំជម្រះរបស់ព្រះនៃគេឡើយ»។ នៅជំពូកបន្ទាប់ យេរេមា បានកំណត់ថា «ផ្លូវ» របស់ព្រះអម្ចាស់ គឺជា «ផ្លូវបុរាណ» ប៉ុន្តែអាវេនទីសបែបឡាវដីសេល្ងង់ទាំងនោះ បដិសេធមិនព្រមដើរនៅក្នុងផ្លូវនោះ ឬស្តាប់សំឡេងត្រែឡើយ។ «ត្រែ» គឺជានិមិត្តសញ្ញានៃការជំនុំជម្រះ ដែលជាក់ស្តែងណាស់ អាវេនទីសបែបឡាវដីសេល្ងង់ទាំងនោះមិនស្គាល់ឡើយ។

„Răul” adus asupra „adunării” care a refuzat să „asculte sunetul trâmbiței” și să „umble” pe „cărările cele vechi”, unde urma să fie găsită „odihna” ploii târzii, are loc atunci când „adunarea” „respinge Legea Sa” la legea duminicală care va veni în curând.

Trostruka primena Ilije prepoznaje delo jednog vesnika i pokreta u vreme izvršne presude, koja započinje uskoro dolazećim zakonom o nedelji. Tesno povezana sa trostrukom primenom Ilije jeste trostruka primena vesnika koji priprema put za Vesnika Saveza. Trostruka primena vesnika koji priprema put prepoznaje delo jednog vesnika i pokreta u vreme istražne presude. Vesnik koji priprema put, i Ilija, tesno su povezane trostruke primene, kao što je i trostruka primena Rima sa trostrukom primenom pada Vavilona, ali one poseduju važne razlike koje su povezane sa Božjom presudom.

Întreita aplicare a lui Ilie și întreita aplicare a solului care pregătește calea pentru Solul Legământului sunt asociate cu două lucrări distincte de judecată, care sunt împlinite de Dumnezeu, prin solul Său ales și prin mișcarea care se unește cu solia solului. Aceste două lucrări sunt asociate cu două perioade distincte de judecată, deși există o suprapunere între simboluri.

Lucrarea celui de-al treilea și ultimului Ilie este în legătură cu judecata executivă asupra întreitei uniri a Babilonului modern, iar lucrarea solului care pregătește calea este în legătură cu judecata de cercetare și curățirea poporului lui Dumnezeu. Capitolul trei din Maleahi este introdus prin ultimul verset al capitolului doi.

În zilele de pe urmă, potrivit mărturiei lui Maleahi, Dumnezeu este obosit de adventismul laodicean, care se agață de răzvrătirea din 1888. Răzvrătirea din 1888 a fost prefigurată de răzvrătirea lui Core, Datan și Abiram, iar argumentul doctrinar al răzvrătirii lui Core era dacă aceia care fac răul sunt încă neprihăniți în ochii Domnului.

În zilele din urmă, Dumnezeu este istovit de adventismul laodicean care se agață de răzvrătirea din 1957, care este pur și simplu manifestarea răzvrătirii din 1888, așezată într-o declarație oficială. Cartea Questions on Doctrine a consacrat răzvrătirea din 1888, care a fost o repetare a răzvrătirii lui Core, Datan și Abiram, potrivit mărturiei îngerului care a instruit-o pe sora White că trebuie să rămână la conferința din 1888, pentru a consemna repetarea istoriei răzvrătirii lui Core. Două sute cincizeci de bărbați cu vază s-au adunat împreună cu Core, Datan și Abiram împotriva lui Moise, reprezentantul lui Dumnezeu, în acea răzvrătire.

Cei douăzeci și cinci de bărbați care se închină soarelui în Ezechiel capitolul opt reprezintă o zeciuială, sau a zecea parte, din cei două sute cincizeci de bărbați care au adus tămâie în răzvrătirea lui Core, Datan și Abiram, care au prefigurat conducătorii răzvrătirii din 1888, a căror răzvrătire doctrinară a fost oficializată în 1957, prin publicarea cărții Questions on Doctrine.

Răzvrătirea lui Core, Datan și Abiram a respins „judecata” pe care Dumnezeu o rostise, condamnându-i să rătăcească în pustie timp de patruzeci de ani. Adventismul laodicean a început să rătăcească în pustia Laodiceei în 1863, după ce a respins solia laodiceană care fusese prezentată în 1856, fapt ce a adus judecata rătăcirii prin pustie pentru încă mulți ani, din pricina lipsei lor de credință. În răzvrătirea din 1888, ei încă nu erau dispuși să primească solia laodiceană care fusese adusă de frații Jones și Waggoner.

Cei care s-au răzvrătit în 1888 au respins nu numai autoritatea spirituală a fraților Jones și Waggoner, ci și autoritatea profetesei Ellen White și autoritatea Duhului Sfânt, căci au pus în practică ideea că întreaga adunare era în egală măsură sfântă.

Mu 1863, bari baragarutse kugira ngo basangire n’umuhanuzi w’ibinyoma w’i Beteli, kandi mu kubikora bemeye amaherezo ibisobanuro by’agakiza byari bihagarariwe no kwigomeka kwa Kora, maze hanyuma bashyira ku mugaragaro iyo nyigisho y’ibinyoma mu gitabo, Questions on Doctrine. Iyo nyigisho ni ibisobanuro by’ibinyoma by’“gutsindishirizwa n’ukwizera.”

Răzvrătirea din 1863 a fost începutul lepădării nestematelor lui Miller, care erau reflectate pe cele două table ale lui Habacuc. În capitolul doi din Habacuc, „dezbaterea” din versetul unu produce în cele din urmă două clase de închinători, care sunt manifestate prin dezacordul lor cu privire la solia care a întârziat.

„Credința” celor „drepți” în „dezbaterea” din capitolul doi al lui Habacuc se întemeia pe „viziunea” care fusese scrisă clar pe table. În răzvrătirea din 1863, primul pas pentru a înlătura ceea ce fusese scris pe table a fost împlinit de aceia care nu mai posedau credința celor „drepți”. Răzvrătirea din 1863 a reprezentat prima sămânță a răzvrătirii care avea, în cele din urmă, să consacre o definiție falsă a doctrinei îndreptățirii prin credință în 1957.

Vom continua acest studiu în articolul următor.