The Millerite movement was represented in Isaiah chapter seven by a sixty-five year prophecy, that began in 742 BC. Those sixty-five years that took place in the history of Isaiah represent the sixty-five years from 1798 until 1863. Alpha and Omega will always portray the end, with the beginning. The sixty-five year prophecy identifies the curse of seven times against the northern and the southern kingdoms of Israel. The first seven times against the northern kingdom began in 723 BC, nineteen years after Isaiah presented the prediction to king Ahaz. The last seven times against the southern kingdom, began at the end of the sixty-five years in 677 BC.
Mișcarea millerită a fost reprezentată în capitolul șapte din Isaia printr-o profeție de șaizeci și cinci de ani, care a început în anul 742 î.Hr. Acei șaizeci și cinci de ani care au avut loc în istoria lui Isaia reprezintă cei șaizeci și cinci de ani de la 1798 până la 1863. Alfa și Omega vor înfățișa întotdeauna sfârșitul împreună cu începutul. Profeția de șaizeci și cinci de ani identifică blestemul de șapte ori împotriva împărăției de nord și a împărăției de sud ale lui Israel. Primele șapte ori împotriva împărăției de nord au început în anul 723 î.Hr., la nouăsprezece ani după ce Isaia i-a prezentat împăratului Ahaz această prezicere. Ultimele șapte ori împotriva împărăției de sud au început la sfârșitul celor șaizeci și cinci de ani, în anul 677 î.Hr.
The first curse of seven times against Ephraim ended in 1798, which was the time of the end when the vision of the Ulai River of chapters eight and nine of Daniel was unsealed. It prophetically marked both the arrival of the first angel’s message and the prophetic beginning of the Millerite movement. The last curse of seven times against Judah ended in 1844, which was the arrival of the third angel’s message. Nineteen years later in 1863, the sixty-five years represented in the beginning of the prediction marked the end of the Millerite movement, and the beginning of the Laodicean Seventh-day Adventist church. Seven years prior to 1863, in 1856, James White began to identify that the Millerite movement had ceased to be the church of Philadelphia and had become the church of Laodicea. His grandson, when writing Ellen White’s biography, writes about the history of 1856, and the Laodicean message.
පළමු “සත් වාර” ශාපය එප්රායිම්ට එරෙහිව 1798 දී අවසන් විය; එය දානියෙල්ගේ අටවන හා නවවන අධ්යායයන්හි උලායි ගංගාව පිළිබඳ දර්ශනය මුද්රා විවෘත කරන ලද කාලය වන අවසාන කාලය විය. එය අනාවැකිමය ලෙස පළමු දූතයාගේ පණිවිඩයේ පැමිණීමත්, මිලරයිට් ව්යාපාරයේ අනාවැකිමය ආරම්භයත් සලකුණු කළේය. යූදාට එරෙහි අවසාන “සත් වාර” ශාපය 1844 දී අවසන් විය; එය තුන්වන දූතයාගේ පණිවිඩයේ පැමිණීම විය. ඊට වසර දහනවයකට පසු, 1863 දී, අනාවැකියේ ආරම්භයේ නිරූපිත වූ අවුරුදු හැටපහ මිලරයිට් ව්යාපාරයේ අවසානයත්, ලාඕදිකීය සත්වන දින ඇඩ්වෙන්ටිස්ට් සභාවේ ආරම්භයත් සලකුණු කළේය. 1863 ට වසර හතකට පෙර, 1856 දී, ජේම්ස් වයිට් මිලරයිට් ව්යාපාරය ෆිලදෙල්ෆියා සභාව වීම නවතා, ලාඕදිකීය සභාව වී ඇති බව හඳුනාගැනීමට ආරම්භ කළේය. ඔහුගේ මුණුපුරා, එලන් වයිට්ගේ ජීවചരිතය ලියන විට, 1856 ඉතිහාසයත්, ලාඕදිකීය පණිවිඩයත් පිළිබඳ ලියයි.
“The Laodicean Message
„Mesajul către Laodicea”
“The Sabbathkeeping Adventists had taken the position that the messages to the seven churches in Revelation 2 and 3 pictured the experience of the Christian church down through the centuries. It was their conclusion that the message to the Laodicean church applied to those they now termed nominal Adventists, those who had not accepted the seventh-day Sabbath. In a short editorial in the Review of October 9, James White raised some thought provoking questions that he introduced by stating:
„Adventiștii păzitori ai Sabatului adoptaseră poziția potrivit căreia mesajele către cele șapte biserici din Apocalipsa 2 și 3 înfățișau experiența bisericii creștine de-a lungul secolelor. Ei ajunseseră la concluzia că mesajul către biserica din Laodiceea se aplica acelora pe care îi numeau acum adventiști nominali, aceia care nu acceptaseră Sabatul zilei a șaptea. Într-un scurt editorial din Review din 9 octombrie, James White a ridicat câteva întrebări provocatoare la reflecție, pe care le-a introdus afirmând:”
“The inquiry is beginning to come up afresh, ‘Watchman, What of the night?’ At present there is space for only a few questions, asked to call attention to the subject to which they relate. A full answer, we trust, will soon be given.—Review and Herald, Oct. 9, 1856.
Întrebarea începe să se ridice din nou: „Străjerule, cât mai este din noapte?” Deocamdată este loc doar pentru câteva întrebări, puse pentru a atrage atenția asupra subiectului la care se referă. Ne încredem că un răspuns deplin va fi dat în curând. —Review and Herald, 9 oct. 1856.
“Of the eleven questions he asked, it is the sixth that zeroed in on the Laodiceans.
„Dintre cele unsprezece întrebări pe care le-a pus, cea de-a șasea i-a vizat în mod direct pe laodiceeni.”
“6. Does not the state of the Laodiceans (lukewarm, and neither cold nor hot) fitly illustrate the condition of the body of those who profess the third angel’s message?—Ibid.
„6. Oare starea laodicenilor (căldicei și nici reci, nici fierbinți) nu ilustrează în mod potrivit condiția corpului acelora care mărturisesc solia îngerului al treilea? — Ibid.”
“The last question lays the matter open:
„Poslednje pitanje iznosi stvar na videlo:“
“11. If this be our condition as a people, have we any real grounds to hope for the favor of God unless we heed the ‘counsel’ of the True Witness? I counsel thee to buy of me gold tried in the fire, that thou mayest be rich; and white raiment, that thou mayest be clothed, and that the shame of thy nakedness do not appear; and anoint thine eyes with eyesalve, that thou mayest see. As many as I love, I rebuke and chasten: be zealous therefore, and repent. Behold, I stand at the door, and knock: if any man hear my voice, and open the door, I will come in to him, and will sup with him, and he with me. To him that overcometh will I grant to sit with me in my throne, even as I also overcame, and am set down with my Father in his throne. Revelation 3:18–21.—Ibid.
„11. Dacă aceasta este starea noastră ca popor, avem oare vreun temei real să nădăjduim în favoarea lui Dumnezeu, dacă nu luăm aminte la «sfatul» Martorului Credincios? Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești; și haine albe, ca să fii îmbrăcat și să nu se arate rușinea goliciunii tale; și unge-ți ochii cu alifie pentru ochi, ca să vezi. Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc: fii plin de râvnă dar și pocăiește-te. Iată, Eu stau la ușă și bat: dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine. Celui ce va birui îi voi da să șadă cu Mine pe tronul Meu, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe tronul Lui. Apocalipsa 3:18–21.—Ibid.
“It is clear that the truth of the matter was just dawning on the mind of James White. The next issue of the Review carried a seven-column presentation of the seven churches, under that title. In his opening remarks he declared:
„Este limpede că adevărul chestiunii abia începea să se lumineze în mintea lui James White. Numărul următor al Review a publicat o prezentare pe șapte coloane a celor șapte biserici, sub acest titlu. În observațiile sale introductive, el a declarat:
“We must agree with some modern expositors that these seven churches should be understood as representing seven conditions of the Christian church, in seven periods of time, covering the ground of the entire Christian age.—Ibid., Oct. 16, 1856.
„Trebuie să fim de acord cu unii expozitori moderni că aceste șapte biserici trebuie înțelese ca reprezentând șapte stări ale bisericii creștine, în șapte perioade de timp, cuprinzând întregul parcurs al erei creștine.” — Ibid., 16 oct. 1856.
“He then took up the prophecy, dealing with each church separately. Coming to the seventh, the Laodicean, he declared:
„Apoi a reluat profeția, ocupându-se de fiecare biserică în parte. Ajungând la cea de-a șaptea, cea laodiceană, a declarat:
“How humbling to us as a people is the sad description of this church. And is not this dreadful description a most perfect picture of our present condition? It is; and it will be of no use to try to evade the force of this searching testimony to the Laodicean church. The Lord help us to receive it, and to profit by it.—Ibid.
„Cât de umilitoare pentru noi, ca popor, este trista descriere a acestei biserici. Și nu este oare această înfricoșătoare descriere o imagine cât se poate de desăvârșită a stării noastre prezente? Ba da; și nu va fi de niciun folos să încercăm să ne sustragem puterii acestei mărturii pătrunzătoare adresate bisericii din Laodicea. Domnul să ne ajute să o primim și să tragem folos din ea.—Ibid.
“After he devoted two columns to the Laodicean church, his closing remarks made a strong appeal:
„După ce a consacrat două coloane bisericii din Laodicea, observațiile sale de încheiere au constituit un apel puternic:
“Dear brethren, we must overcome the world, the flesh, and the devil, or we shall have no part in the kingdom of God. . . . Lay hold of this work at once, and in faith claim the gracious promises to the repenting Laodiceans. Arise in the name of the Lord, and let your light shine to the glory of His blessed name.—Ibid.
„Dragi frați, trebuie să biruim lumea, firea pământească și pe diavol, altminteri nu vom avea parte în Împărăția lui Dumnezeu.... Apucați-vă îndată de această lucrare și, prin credință, revendicați făgăduințele pline de har făcute laodiceenilor care se pocăiesc. Ridicați-vă în Numele Domnului și lăsați lumina voastră să strălucească spre slava binecuvântatului Său Nume.—Ibid.
“The response from the field was electrifying. Wrote G. W. Holt from Ohio on October 20:
„Răspunsul venit din câmp a fost electrizant. G. W. Holt scria din Ohio, la 20 octombrie:”
“Yes, I do believe that we who are in the third message with the commandments of God and the faith of Jesus are the church this language is addressed to; and we cannot be too soon in applying for tried gold and white raiment, and eyesalve, that we may see.—Ibid., Nov. 6, 1856.
„Da, cred că noi, cei care suntem în cea de-a treia solie, cu poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus, suntem biserica căreia i se adresează acest limbaj; și nu putem fi prea grabnici în a cere aur curățit, veșminte albe și alifie pentru ochi, ca să putem vedea.—Ibid., 6 nov. 1856.”
“From the Northeast a new voice was heard on the subject, that of Stephen N. Haskell, of Princeton, Massachusetts. As a first-day Adventist he had begun to preach at the age of 20; now three years later he was in the third angel’s message. A thorough Bible student, after having seen White’s brief initial editorial introducing the question of the seven churches, he chose to write an extended piece for the Review:
„Din Nord-Est s-a auzit un glas nou asupra subiectului, acela al lui Stephen N. Haskell, din Princeton, Massachusetts. Ca adventist de ziua întâi, el începuse să predice la vârsta de 20 de ani; iar acum, trei ani mai târziu, se afla în solia îngerului al treilea. Un cercetător temeinic al Bibliei, după ce văzuse scurtul editorial introductiv al lui White, prin care era prezentată chestiunea celor șapte biserici, a ales să scrie pentru Review un articol amplu:”
“The subject referred to has been one of deep interest to me for some months past. . . . I have for some time been led to believe that the message to the Laodiceans belongs to us; i.e., to those who believe in the third angel’s message, from many reasons which I consider to be good. I will mention two.—Ibid.
„Subiectul la care s-a făcut referire a fost pentru mine de un interes profund în ultimele câteva luni.... De ceva vreme am fost condus să cred că mesajul către Laodiceeni ne aparține nouă; adică acelora care cred în mesajul celui de-al treilea înger, din multe motive pe care le consider bune. Voi menționa două.—Ibid.
“This he does, devoting two columns to his conclusions. As he closed he declared:
„Aceasta o face, consacrând două coloane concluziilor sale. La încheiere a declarat:
“A theory of the third angel’s message never, no never, will save us, without the wedding garment, which is the righteousness of the saints. We must perfect holiness in the fear of the Lord.—Ibid.
„O teorie a soliei îngerului al treilea niciodată, nu, niciodată, nu ne va mântui fără haina de nuntă, care este neprihănirea sfinților. Trebuie să desăvârșim sfințenia în frica de Domnul.” — Ibid.
“As James White continued his editorials on the message to the Laodicean church the concepts the Sabbathkeeping Adventists were now reading in the Review were startling, but on thoughtful, prayerful consideration they were seen to be applicable. The letters to the editor showed quite general agreement and indicated that a revival was under way. That the stirring message was not the outgrowth of excitement was attested to by the first article in Testimony No. 3, published in April, 1857, titled Be Zealous and Repent. It opens, “The Lord has shown me in vision some things concerning the church in its present lukewarm state, which I will relate to you.”—1T, p. 141. In this Ellen White presented what was shown to her of Satan’s attacks on the church through earthly prosperity and possessions.” Arthur White, Ellen G. White: The Early Years, volume 1, 342–344.
„Pe măsură ce James White și-a continuat editorialele asupra mesajului către biserica din Laodicea, conceptele pe care adventiștii păzitori ai Sabatului le citeau acum în Review erau surprinzătoare, dar, la o cercetare atentă și în duh de rugăciune, s-a văzut că erau aplicabile. Scrisorile adresate redactorului arătau un acord aproape general și indicau că era în desfășurare o redeșteptare. Că mesajul pătrunzător nu era rodul unei simple însuflețiri de moment era adeverit de primul articol din Testimony No. 3, publicat în aprilie 1857, intitulat Be Zealous and Repent. Acesta se deschide astfel: „Domnul mi-a arătat în viziune câteva lucruri cu privire la biserică în actuala ei stare de căldicel, pe care vi le voi relata.” —1T, p. 141. În aceasta, Ellen White a prezentat ceea ce i-a fost arătat cu privire la atacurile lui Satana asupra bisericii prin prosperitatea și posesiunile pământești.” Arthur White, Ellen G. White: The Early Years, volumul 1, 342–344.
The Millerite movement began prophetically as the Philadelphian church, and in 1856 it became the Laodicean church. Seven years later the movement ended, and the Seventh-day Adventist church began as the Laodicean church and will remain so, until it is spewed out of the mouth of the Lord. The movement of the one hundred and forty-four thousand came out of the fold of the Laodicean church, just as the Millerite movement came out of the fold of the church of Sardis. The movement of the one hundred and forty-four thousand parallels the Millerite movement in that the first movement changed from Philadelphia to Laodicea and the last movement changes from Laodicea to Philadelphia. The point of transition from Philadelphia unto Laodicea in Millerite history is specifically marked as 1856, so the point of transition must also be marked in the last movement, for God never changes. The point of transition is identified in Revelation eleven with the two prophets that are slain in the streets.
Mișcarea Millerită a început, din punct de vedere profetic, ca biserica din Filadelfia, iar în 1856 a devenit biserica din Laodiceea. Șapte ani mai târziu, mișcarea s-a încheiat, iar Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a început ca biserica din Laodiceea și va rămâne astfel, până când va fi vărsată din gura Domnului. Mișcarea celor o sută patruzeci și patru de mii a ieșit din sânul bisericii din Laodiceea, așa cum mișcarea Millerită a ieșit din sânul bisericii din Sardes. Mișcarea celor o sută patruzeci și patru de mii este paralelă cu mișcarea Millerită prin aceea că prima mișcare s-a schimbat din Filadelfia în Laodiceea, iar ultima mișcare se schimbă din Laodiceea în Filadelfia. Punctul de tranziție de la Filadelfia la Laodiceea în istoria Millerită este marcat în mod specific ca fiind anul 1856, astfel încât punctul de tranziție trebuie, de asemenea, să fie marcat în ultima mișcare, căci Dumnezeu nu Se schimbă niciodată. Punctul de tranziție este identificat în Apocalipsa unsprezece prin cei doi profeți care sunt omorâți pe ulițe.
And when they shall have finished their testimony, the beast that ascendeth out of the bottomless pit shall make war against them, and shall overcome them, and kill them. And their dead bodies shall lie in the street of the great city, which spiritually is called Sodom and Egypt, where also our Lord was crucified. Revelation 11:7, 8.
Iar când își vor fi sfârșit mărturia, fiara care se ridică din Adânc va face război împotriva lor, îi va birui și îi va omorî. Și trupurile lor moarte vor zăcea în ulița cetății celei mari, care, în înțeles duhovnicesc, se cheamă Sodoma și Egipt, unde a fost răstignit și Domnul nostru. Apocalipsa 11:7, 8.
The last movement would die, then stand and thereafter be resurrected as the ensign. In so doing it would align with the Republican horn. The Republican horn forms an image to the beast, and the beast that it forms the image of is addressed in Revelation seventeen, and that beast is identified as the fifth head that received a deadly wound, that would be resurrected as the eighth head. It would be resurrected as the eighth that was of the seven.
Ultima mișcare avea să moară, apoi să stea în picioare și, după aceea, să fie înviată ca steag. Făcând astfel, ea urma să se alinieze cu cornul republican. Cornul republican formează un chip fiarei, iar fiara al cărei chip îl formează este abordată în Apocalipsa șaptesprezece, iar acea fiară este identificată ca fiind al cincilea cap, care a primit o rană de moarte și care avea să fie înviat ca al optulea cap. Avea să fie înviat ca al optulea, care era dintre cei șapte.
And the beast that was, and is not, even he is the eighth, and is of the seven, and goeth into perdition. Revelation 17:11.
Și fiara care era și nu mai este, este ea însăși al optulea împărat, și este dintre cei șapte, și merge la pierzare. Apocalipsa 17:11.
The Republican horn would form an image of that beast, and it therefore would be killed and then resurrected. When it was resurrected it would be the eighth head that was of the seven previous heads. The Protestant horn, rides upon the same earth beast as the Republican horn and would need to possess the same prophetic dynamics. The transition from Philadelphia to Laodicea in the Millerite movement prefigures the transition from the Laodicea to Philadelphia in the last movement.
Cornul republican avea să formeze un chip al acelei fiare și, prin urmare, avea să fie ucis și apoi înviat. Când a fost înviat, el avea să fie al optulea cap, care era dintre cele șapte capete anterioare. Cornul protestant călărește pe aceeași fiară a pământului ca și cornul republican și ar trebui să posede aceeași dinamică profetică. Trecerea de la Philadelphia la Laodicea în mișcarea millerită prefigurează trecerea de la Laodicea la Philadelphia în ultima mișcare.
When the last movement received a deadly wound on July 18, 2020, it died as Laodicea. When, as represented in Revelation eleven it transitioned to Philadelphia, it would represent the eighth church, that is of the seven. The death in the year 2020, was paralleled by the Republican horn, for since the time of the end in 1989, there had been six presidents. The sixth president received a deadly wound, that will be healed in 2024. That head will then be the eighth head of the United States since the time of the end in 1989, and it will be of the seven. Both horns were the sixth that becomes the eighth. This truth is a large part of the message of the Revelation of Jesus Christ that is unsealed just before the close of probation.
Când ultima mișcare a primit o rană de moarte la 18 iulie 2020, ea a murit ca Laodiceea. Când, așa cum este reprezentat în Apocalipsa unsprezece, a trecut la Filadelfia, ea avea să reprezinte a opta biserică, adică dintre cele șapte. Moartea din anul 2020 a fost pusă în paralel cu cornul republican, căci de la vremea sfârșitului, în 1989, fuseseră șase președinți. Al șaselea președinte a primit o rană de moarte, care va fi vindecată în 2024. Acel cap va fi atunci al optulea cap al Statelor Unite de la vremea sfârșitului din 1989 și va fi dintre cele șapte. Ambele coarne erau al șaselea care devine al optulea. Acest adevăr constituie o mare parte a soliei din Descoperirea lui Isus Hristos, care este desigilată chiar înainte de încheierea timpului de probă.
For this reason, it is important to be clear about the Millerite history that typifies our current history. Sister White confirmed James White’s application of Laodicea upon the movement in 1856, so this is not an application that is derived by human logic. Seven years before the Seventh-day Adventist church was legally connected with the Republican horn, it was identified by inspiration as the Laodicean church. This means there has never been one day in the history of the Seventh-day Adventist church when it was anything other than naked, poor, blind, miserable and wretched. This prophetic reality provides the context and justification for recognizing the four escalating abominations of Ezekiel chapter eight as the four generations of Adventism.
Din acest motiv, este important să fim clari cu privire la istoria millerită care prefigurează istoria noastră actuală. Sora White a confirmat aplicarea făcută de James White asupra Laodiceei la mișcare în 1856, astfel încât aceasta nu este o aplicare derivată prin logică omenească. Cu șapte ani înainte ca Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea să fie legată în mod legal de cornul republican, ea a fost identificată prin inspirație ca fiind biserica Laodiceană. Aceasta înseamnă că nu a existat nici măcar o singură zi în istoria Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea în care să fi fost altceva decât goală, săracă, oarbă, nenorocită și ticăloasă. Această realitate profetică oferă contextul și justificarea pentru a recunoaște cele patru urâciuni crescânde din capitolul opt al cărții lui Ezechiel ca fiind cele patru generații ale adventismului.
When the Millerite history is approached from the structure of Isaiah seven’s sixty-five years, it is to be recognized that the prophecy of the seven times is the prophetic umbrella that covers the entire history of the Millerite movement. In 1856, the message to the Laodicean church became present truth for Millerite Adventism. The one who presents the message of Laodicea was not James or Ellen White, it was the Faithful and True Witness.
Când istoria millerită este abordată din perspectiva structurii celor șaizeci și cinci de ani din Isaia șapte, trebuie recunoscut faptul că profeția celor șapte vremi este umbrela profetică ce acoperă întreaga istorie a mișcării millerite. În anul 1856, solia către biserica Laodiceei a devenit adevăr prezent pentru adventismul millerit. Cel care prezintă solia Laodiceei nu a fost James sau Ellen White, ci Martorul credincios și adevărat.
And unto the angel of the church of the Laodiceans write; These things saith the Amen, the faithful and true witness, the beginning of the creation of God; I know thy works, that thou art neither cold nor hot: I would thou wert cold or hot. So then because thou art lukewarm, and neither cold nor hot, I will spue thee out of my mouth. Because thou sayest, I am rich, and increased with goods, and have need of nothing; and knowest not that thou art wretched, and miserable, and poor, and blind, and naked: I counsel thee to buy of me gold tried in the fire, that thou mayest be rich; and white raiment, that thou mayest be clothed, and that the shame of thy nakedness do not appear; and anoint thine eyes with eyesalve, that thou mayest see. As many as I love, I rebuke and chasten: be zealous therefore, and repent. Behold, I stand at the door, and knock: if any man hear my voice, and open the door, I will come in to him, and will sup with him, and he with me. To him that overcometh will I grant to sit with me in my throne, even as I also overcame, and am set down with my Father in his throne. He that hath an ear, let him hear what the Spirit saith unto the churches. Revelation 3:14–22.
Și îngerului bisericii laodicenilor scrie-i: Acestea zice Aminul, Martorul credincios și adevărat, începutul creației lui Dumnezeu: Știu faptele tale, că nu ești nici rece, nici în clocot; o, de ai fi rece sau în clocot! Astfel, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, te voi vărsa din gura Mea. Pentru că zici: Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic; și nu știi că ești ticălos, vrednic de plâns, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit prin foc, ca să te îmbogățești; și veșminte albe, ca să fii îmbrăcat și să nu se arate rușinea goliciunii tale; și unge-ți ochii cu alifie pentru ochi, ca să vezi. Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, dar, și pocăiește-te. Iată, Eu stau la ușă și bat: dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine. Celui ce biruiește îi voi da să șadă cu Mine pe tronul Meu, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe tronul Lui. Cine are ureche, să audă ce zice Duhul bisericilor. Apocalipsa 3:14–22.
The True Witness identifies that if any man would “hear” His voice, He would come in and “sup with him.” If Laodicea would open the door, Christ would come in and sup with them. If Christ is allowed to enter, he brings a message, for the symbolism of eating represents the reception of a message. The message can be generalized as simply the Laodicean message, but that is a shallow consideration of what the message He offers represents. In 1856, Hiram Edson set forth a series of eight articles that contained the prophetic information that expands the understanding of the very first “time prophecy” the angels of God led William Miller to recognize and proclaim. In those eight articles, Edson correctly identifies the sixty-five years of Isaiah seven.
Adevăratul Martor arată că, dacă vreun om ar „auzi” glasul Său, El ar intra și ar „cina cu el”. Dacă Laodicea ar deschide ușa, Hristos ar intra și ar cina cu ei. Dacă lui Hristos I se îngăduie să intre, El aduce un mesaj, căci simbolismul mâncării reprezintă primirea unui mesaj. Mesajul poate fi generalizat pur și simplu ca mesajul laodicean, însă aceasta este o considerare superficială a ceea ce reprezintă mesajul pe care El îl oferă. În 1856, Hiram Edson a prezentat o serie de opt articole care cuprindeau informația profetică ce lărgește înțelegerea chiar a celei dintâi „profeții de timp” pe care îngerii lui Dumnezeu l-au călăuzit pe William Miller să o recunoască și să o proclame. În acele opt articole, Edson identifică în mod corect cei șaizeci și cinci de ani din Isaia șapte.
The beginning of Miller’s work was the discovery of the seven times, and seven years before the movement named after his service was to end, a deeper revelation of that very prophecy was offered to Millerite Adventism. It was offered in the same year they were identified by inspiration as Laodiceans. Prophetically, twenty-five hundred and twenty days later in 1863, Miller’s first discovery of prophetic time was rejected. The Laodicean message for the Advent movement arrived in 1856, and the Lord knocked on the door eight times, with eight articles to see if He could find entrance. At the ending of the movement, the True Witness wished to sup together with His people by dining upon the very first message of time from the beginning of the movement. His people refused to eat, and seven years, or twenty-five hundred and twenty prophetic days later, His people shut the door that had been opened with the key of David that had been placed into the hand of William Miller. They returned to an old Samaritan prophet who fed them a lie, sealing their fate to die between an ass and a lion.
Începutul lucrării lui Miller a fost descoperirea celor șapte vremi, iar cu șapte ani înainte ca mișcarea numită după slujirea sa să se încheie, o descoperire mai profundă a chiar acelei profeții i-a fost oferită adventismului millerit. Ea a fost oferită în același an în care ei au fost identificați prin inspirație ca laodiceeni. În sens profetic, două mii cinci sute douăzeci de zile mai târziu, în 1863, prima descoperire a lui Miller cu privire la timpul profetic a fost respinsă. Solia laodiceană pentru mișcarea adventă a sosit în 1856, iar Domnul a bătut la ușă de opt ori, prin opt articole, pentru a vedea dacă putea găsi intrare. La încheierea mișcării, Martorul Credincios a dorit să cineze împreună cu poporul Său, ospătându-se din chiar cea dintâi solie despre timp de la începutul mișcării. Poporul Său a refuzat să mănânce și, șapte ani, sau două mii cinci sute douăzeci de zile profetice, mai târziu, poporul Său a închis ușa care fusese deschisă cu cheia lui David ce fusese pusă în mâna lui William Miller. Ei s-au întors la un vechi proroc samaritean care i-a hrănit cu o minciună, pecetluindu-le soarta de a muri între un măgar și un leu.
In 1856, the Protestant horn was in the crisis of the valley of vision, for where there is no vision, the people perish. In 1856, the Republican horn was also in a crisis.
În 1856, cornul protestant se afla în criza văii vedeniei, căci unde nu este vedenie, poporul piere. În 1856, și cornul republican se afla, de asemenea, într-o criză.
1856, marked a continuation of the violent conflict known as Bleeding Kansas, the Kansas-Missouri Border War. The struggle was over whether Kansas would enter the Union as a free state or a slave state. The conflict included violent clashes between pro-slavery and anti-slavery settlers.
1856 a marcat continuarea conflictului violent cunoscut sub numele de „Bleeding Kansas”, Războiul de la granița Kansas–Missouri. Lupta privea dacă Kansas avea să intre în Uniune ca stat liber sau ca stat sclavagist. Conflictul a inclus ciocniri violente între coloniștii favorabili sclaviei și cei împotriva sclaviei.
On May 22, 1856, a violent incident also occurred in the United States Senate chamber, when Congressman Preston Brooks, a pro-slavery advocate from South Carolina, brutally attacked Senator Charles Sumner of Massachusetts with his cane. Sumner had delivered an anti-slavery speech titled The Crime Against Kansas, which deeply offended Brooks. The caning incident highlighted the growing tensions between North and South over the issue of slavery.
La 22 mai 1856, un incident violent s-a petrecut și în sala Senatului Statelor Unite, când congresmanul Preston Brooks, un susținător al sclaviei din Carolina de Sud, l-a atacat cu brutalitate, cu bastonul său, pe senatorul Charles Sumner din Massachusetts. Sumner rostise un discurs împotriva sclaviei, intitulat The Crime Against Kansas, care l-a jignit profund pe Brooks. Incidentul biciuirii cu bastonul a evidențiat tensiunile tot mai mari dintre Nord și Sud cu privire la problema sclaviei.
In 1856, the Republican Party was founded as a response to the political turmoil caused by the Kansas-Nebraska Act, passed in 1854, which produced the growing opposition to the spread of slavery into new territories. The party’s first national convention was held in Philadelphia, and John C. Fremont was chosen as their first presidential candidate in the 1856 election.
En 1856, le Parti républicain fut fondé en réponse aux troubles politiques provoqués par le Kansas-Nebraska Act, adopté en 1854, lequel suscita une opposition croissante à l’extension de l’esclavage dans les nouveaux territoires. La première convention nationale du parti se tint à Philadelphie, et John C. Fremont fut choisi comme son premier candidat à l’élection présidentielle de 1856.
The Kansas-Nebraska Act organized the territories of Kansas and Nebraska and allowed the settlers in those territories to decide whether they would allow slavery within their borders. This concept, known as “popular sovereignty,” effectively repealed the Missouri Compromise of 1820, which had prohibited slavery north of the 36°30’ parallel in the Louisiana Territory. The act had a profound impact on the issue of slavery in the territories. It reignited sectional tensions because it opened the possibility that slavery could expand into areas that were previously considered free soil, such as Kansas. The passage of the Kansas-Nebraska Act led to a rush of pro-slavery and anti-slavery settlers into the Kansas Territory, each hoping to influence the outcome of the popular sovereignty vote. This competition for control of the territory led to violent clashes and a period of lawlessness known as Bleeding Kansas in 1856.
कान्सास-नेब्रास्का अधिनियमले कान्सास र नेब्रास्का प्रदेशहरूको व्यवस्था गर्यो र ती प्रदेशहरूका बसोबासकर्ताहरूलाई आफ्ना सीमाभित्र दासप्रथालाई अनुमति दिने कि नदिने भन्ने निर्णय गर्ने अधिकार दियो। “लोकप्रिय सार्वभौमिकता” भनेर चिनिने यो अवधारणाले प्रभावकारी रूपमा सन् १८२० को मिसौरी सम्झौतालाई रद्द गर्यो, जसले लुइजियाना प्रदेशमा ३६°३०’ समानान्तर रेखाको उत्तरतर्फ दासप्रथालाई निषेध गरेको थियो। यस अधिनियमले प्रदेशहरूमा दासप्रथाको प्रश्नमा गहिरो प्रभाव पार्यो। यसले क्षेत्रीय तनावलाई पुनः प्रज्वलित गर्यो, किनभने यसले कान्सासजस्ता पहिले स्वतन्त्र भूमि मानिएका क्षेत्रहरूमा दासप्रथा विस्तार हुन सक्ने सम्भावना खोलिदियो। कान्सास-नेब्रास्का अधिनियम पारित भएपछि कान्सास प्रदेशतर्फ दासप्रथाको समर्थन गर्ने र दासप्रथाको विरोध गर्ने बसोबासकर्ताहरूको होड चल्यो, र प्रत्येक पक्ष लोकप्रिय सार्वभौमिकताको मतनिर्णयको परिणामलाई प्रभावित गर्न आशावान् थियो। प्रदेशमाथिको नियन्त्रणका लागि भएको यस प्रतिस्पर्धाले हिंसात्मक झडपहरू निम्त्यायो र सन् १८५६ मा “ब्लीडिङ कान्सास” भनेर चिनिने अराजकताको एक अवधिको जन्म भयो।
The presidential election of 1856 was a significant political event. It featured a three-way race between Democrat James Buchanan, Republican John C. Fremont, and former President Millard Fillmore of the American Party. James Buchanan won the election and became the 15th President of the United States.
Alegerile prezidențiale din 1856 au constituit un eveniment politic semnificativ. Ele au constat într-o competiție în trei între democratul James Buchanan, republicanul John C. Fremont și fostul președinte Millard Fillmore, din partea Partidului American. James Buchanan a câștigat alegerile și a devenit al 15-lea președinte al Statelor Unite.
James Buchanan’s presidency is primarily known for its failure to effectively address the growing tensions and divisions between the North and the South, ultimately culminating in the outbreak of the American Civil War shortly after he left office. His presidency is often viewed as one of the least successful presidency in American history, due to these significant failures in leadership and crisis management.
Președinția lui James Buchanan este cunoscută în principal pentru eșecul său de a aborda în mod eficient tensiunile și diviziunile crescânde dintre Nord și Sud, care au culminat în cele din urmă cu izbucnirea Războiului Civil American la scurt timp după ce a părăsit funcția. Președinția sa este adesea considerată una dintre cele mai puțin reușite din istoria americană, din cauza acestor eșecuri semnificative de conducere și de gestionare a crizei.
The infamous Dred Scott Decision in 1857, declared that slaves whether enslaved or free were not citizens and could not sue in federal courts. It also declared that Congress could not prevent slavery in the territories of the United States. The Democrat Buchanan publicly endorsed the pro-slavery Dred Scott Decision.
Renumita Decizie Dred Scott din 1857 a declarat că sclavii, fie înrobiți, fie liberi, nu erau cetățeni și nu puteau intenta procese în instanțele federale. Ea a mai declarat, de asemenea, că Congresul nu putea împiedica sclavia în teritoriile Statelor Unite. Democratul Buchanan a susținut în mod public Decizia Dred Scott, favorabilă sclaviei.
Not only did the pro-slavery position of the Democrat Buchanan allow tensions to escalate into Civil War, but his inability to manage the economics of the country led to the Panic of 1857, which was one of the greatest economic downturns in American history prior to the great depression. The Panic of 1857 resulted in a severe economic depression that lasted several years. Businesses and banks closed, unemployment increased and the stock market declined.
Ntabwo gusa ko imyifatire ya Buchanan, Umunyademokarate washigikiraga ubucakara, yemeye ko amakimbirane akomeza gukara kugeza avuyemo Intambara y’Abanyagihugu, ahubwo no kutabasha kwe gucunga ubukungu bw’igihugu kwatumye habaho Ihungabana ryo mu 1857, ryabaye rimwe mu bihe bikomeye cyane by’ihungabana ry’ubukungu mu mateka ya Amerika mbere y’Ikorosi Rikomeye. Ihungabana ryo mu 1857 ryateje ubukungu gusubira inyuma bikabije mu gihe cyamaze imyaka myinshi. Ubucuruzi n’amabanki byafunzwe, ubushomeri buriyongera kandi isoko ry’imari riragabanuka.
During Buchanan’s presidency the Southern states began their process of seceding from the Union, and they broke away in response to the election of the Republican Abraham Lincoln, in 1860. Buchanan took a passive approach to the secession crisis, arguing that the federal government lacked the authority to forcibly prevent secession. This lack of decisive action allowed the secession movement to gain momentum. His lack of strong leadership and his reluctance to take decisive action to address the secession crisis contributed to the South’s perception that it could leave the Union without facing military opposition.
În timpul președinției lui Buchanan, statele din Sud au început procesul de secesiune din Uniune și s-au desprins ca răspuns la alegerea republicanului Abraham Lincoln, în 1860. Buchanan a adoptat o abordare pasivă față de criza secesiunii, susținând că guvernul federal nu avea autoritatea de a împiedica prin forță secesiunea. Această lipsă de acțiune hotărâtă a permis mișcării secesioniste să capete avânt. Lipsa sa de conducere fermă și ezitarea sa de a întreprinde măsuri decisive pentru a face față crizei secesiunii au contribuit la percepția Sudului că putea părăsi Uniunea fără a se confrunta cu opoziție militară.
In 1860, Abraham Lincoln the first Republican president, was elected. On January 1, 1863, President Lincoln signed and issued the final Emancipation Proclamation, which declared that all enslaved people in Confederate-held territory were to be set free. This executive order had a significant impact on the Civil War as it turned the conflict into a struggle not only to preserve the Union, but also to end slavery. The Emancipation Proclamation did not immediately free all enslaved individuals. It applied specifically to Confederate-held territory, where the Union had limited authority. As Union forces advanced and gained control over Confederate territory, the proclamation was enforced, and enslaved people in those areas were set free. The Emancipation Proclamation was a crucial step toward the eventual abolition of slavery in the United States and paved the way for the passage of the Thirteenth Amendment to the U.S. Constitution, which was passed and ratified on December 6, 1865.
În anul 1860, a fost ales Abraham Lincoln, primul președinte republican. La 1 ianuarie 1863, președintele Lincoln a semnat și a emis Proclamația finală de emancipare, prin care se declara că toate persoanele aflate în sclavie din teritoriul deținut de Confederație urmau să fie eliberate. Acest ordin executiv a avut un impact semnificativ asupra Războiului Civil, întrucât a transformat conflictul într-o luptă nu numai pentru păstrarea Uniunii, ci și pentru încetarea sclaviei. Proclamația de emancipare nu i-a eliberat imediat pe toți cei aflați în sclavie. Ea se aplica în mod specific teritoriului deținut de Confederație, unde Uniunea avea o autoritate limitată. Pe măsură ce forțele Uniunii înaintau și preluau controlul asupra teritoriului confederat, proclamația era pusă în aplicare, iar persoanele aflate în sclavie din acele zone erau eliberate. Proclamația de emancipare a fost un pas crucial către abolirea finală a sclaviei în Statele Unite și a pregătit calea pentru adoptarea celui de-al Treisprezecelea Amendament la Constituția Statelor Unite, care a fost adoptat și ratificat la 6 decembrie 1865.
The Republican horn from the 1850’s onward was in the crisis of the issue of slavery. Two primary divisions in the country represented by two primary classes of political thought. A separation process began in 1856 as anti and pro slavery groups moved into the Kansas territory in attempt to uphold their views of slavery, at the very time Philadelphia was being separated from Laodicea. Democrats were pro-slavery and Republicans were anti-slavery.
Cornul republican, începând din anii 1850, se afla în criza problemei sclaviei. Două diviziuni principale din țară erau reprezentate de două clase principale de gândire politică. Un proces de separare a început în 1856, pe măsură ce grupările anti-sclavie și pro-sclavie s-au mutat în teritoriul Kansas, în încercarea de a-și susține concepțiile despre sclavie, chiar în vremea în care Philadelphia era separată de Laodicea. Democrații erau pro-sclavie, iar republicanii erau anti-sclavie.
In 1856, Bleeding Kansas represented a microcosm of the impending war. In that year a pro-slavery Democrat was elected as head of the Republican horn, and his ineffective leadership became the symbol of an ineffective presidency, until these recent last days. He preceded the first Republican president that was forced to clean up the mess left by Buchanan’s presidency.
În 1856, Kansasul însângerat a reprezentat un microcosmos al războiului iminent. În acel an, un democrat favorabil sclaviei a fost ales în fruntea cornului republican, iar conducerea sa ineficientă a devenit simbolul unei președinții ineficiente, până în aceste zile de pe urmă recente. El l-a precedat pe primul președinte republican, care a fost constrâns să curețe dezastrul lăsat în urmă de președinția lui Buchanan.
By 1863, the Republican horn made the most significant executive order in the history of the earth beast of Revelation thirteen. The executive order was addressing slavery. One paragraph of the proclamation states, “That on the first day of January, in the year of our Lord one thousand eight hundred and sixty-three, all persons held as slaves within any State or designated part of a State, the people whereof shall then be in rebellion against the United States, shall be then, thenceforward, and forever free; and the Executive Government of the United States, including the military and naval authority thereof, will recognize and maintain the freedom of such persons, and will do no act or acts to repress such persons, or any of them, in any efforts they may make for their actual freedom.” Though the resolution of the problem of slavery was historically incomplete at that point, the essence of the Constitution is recognized when Lincoln wrote, “all persons held as slaves within any state … shall be then, thenceforward, and forever free.”
Până în 1863, cornul republican a emis cel mai semnificativ ordin executiv din istoria fiarei pământului din Apocalipsa treisprezece. Ordinul executiv privea sclavia. Un paragraf al proclamației afirmă: „Că, în prima zi a lunii ianuarie, în anul Domnului nostru o mie opt sute șaizeci și trei, toate persoanele ținute ca sclave înăuntrul oricărui stat sau al unei părți desemnate a unui stat, al cărui popor se va afla atunci în răzvrătire împotriva Statelor Unite, vor fi atunci, de atunci înainte și pentru totdeauna, libere; iar Guvernul Executiv al Statelor Unite, inclusiv autoritatea militară și navală a acestuia, va recunoaște și va menține libertatea unor astfel de persoane și nu va întreprinde niciun act sau acte pentru a reprima astfel de persoane, sau pe oricare dintre ele, în vreun efort pe care l-ar putea face pentru libertatea lor efectivă.” Deși rezolvarea problemei sclaviei era, din punct de vedere istoric, incompletă în acel moment, esența Constituției este recunoscută atunci când Lincoln a scris: „toate persoanele ținute ca sclave înăuntrul oricărui stat … vor fi atunci, de atunci înainte și pentru totdeauna, libere.”
Lincoln was returning to the foundational principle expressed in the Constitution, which identifies that “all men are created equal.” Lincoln was returning to the foundational truths at the same time the Protestant horn was rejecting its foundational prophecy, which is the prophecy of slavery. Therefore, at the very time the Republican horn was making its most significant “executive order” in history concerning slavery, the Protestant horn made the most significant executive order in its prophetic history concerning the prophecy of slavery, represented by Moses’ oath and curse. The Republican horn chose to return to the foundations, the Protestant horn chose to reject its foundation and return to those it had been instructed to never return unto.
Lincoln revenea la principiul fundamental exprimat în Constituție, care afirmă că „toți oamenii sunt creați egali”. Lincoln revenea la adevărurile fundamentale în același timp în care cornul protestant își respingea profeția fundamentală, care este profeția robiei. Prin urmare, chiar în vremea în care cornul republican emitea cel mai semnificativ „ordin executiv” din istoria sa cu privire la robie, cornul protestant emitea cel mai semnificativ ordin executiv din istoria sa profetică cu privire la profeția robiei, reprezentată prin jurământul și blestemul lui Moise. Cornul republican a ales să se întoarcă la temelii; cornul protestant a ales să-și respingă temelia și să se întoarcă la aceia la care fusese avertizat să nu se mai întoarcă niciodată.
In 1863, the Republican horn had been divided into two camps, as was ancient Israel’s kingdom divided in the time of Jeroboam and Rehoboam. In 1863, the Protestant horn became legally attached to the Republican horn, as represented by Jeroboam’s two altars at Bethel and Dan. The two horns move through history in parallel to each other, and the history of 1863, especially represents the history of the last days.
În 1863, cornul republican fusese împărțit în două tabere, după cum și împărăția Israelului din vechime a fost împărțită în vremea lui Ieroboam și Roboam. În 1863, cornul protestant a devenit atașat din punct de vedere legal de cornul republican, așa cum este reprezentat prin cele două altare ale lui Ieroboam de la Betel și Dan. Cele două coarne se mișcă prin istorie în paralel unul cu celălalt, iar istoria anului 1863 reprezintă în mod deosebit istoria zilelor din urmă.
Millerite history is repeated in the history of the one hundred and forty-four thousand with a few prophetic caveats. One of those caveats is that the target audience in Millerite history was first those outside the movement, and thereafter the movement itself. In the movement of the one hundred and forty-four thousand the two voices of Revelation eighteen, identify two target audiences, but those targets are in reverse of Millerite history. The first target is God’s people and the second voice is God’s other flock, that are still in Babylon.
Historia Milleritului se repetă în istoria celor o sută patruzeci și patru de mii, cu câteva rezerve profetice. Una dintre aceste rezerve este că publicul-țintă în istoria Millerită a fost mai întâi cel din afara mișcării, iar apoi însăși mișcarea. În mișcarea celor o sută patruzeci și patru de mii, cele două glasuri din Apocalipsa optsprezece identifică două categorii-țintă, însă aceste ținte sunt inversate față de istoria Millerită. Prima țintă este poporul lui Dumnezeu, iar al doilea glas este destinat celorlalte oi ale lui Dumnezeu, care sunt încă în Babilon.
Another prophetic caveat is that though both histories transcend from one church unto another, the Millerites moved from Philadelphia to Laodicea, and the mighty movement of the third angel moves from Laodicea unto Philadelphia. This identifies that the Millerites went from the sixth unto the seventh church and the one hundred and forty-four thousand go from the seventh church unto the eighth church, which is of the seven.
Un alt avertisment profetic este că, deși ambele istorii trec dincolo de o biserică spre alta, milleriții au trecut de la Filadelfia la Laodiceea, iar puternica mișcare a celui de-al treilea înger trece de la Laodiceea la Filadelfia. Aceasta arată că milleriții au mers de la a șasea la a șaptea biserică, iar cei o sută patruzeci și patru de mii trec de la a șaptea biserică la a opta biserică, care este dintre cele șapte.
The Republican horn began its movement from a pro-slavery nation unto an anti-slavery nation in the history surrounding 1863. The crisis of that history established two political parties that are the same antagonists in these “last days.” Just as the first Republican president from that history was assassinated just days after the war ended, the last Republican president was symbolically assassinated and left in the street as dead while the world rejoiced. He was assassinated, not just days after the Civil War ended, but just before the final civil war begins.
Cornul republican și-a început mișcarea dintr-o națiune pro-sclavie către o națiune anti-sclavie în istoria din jurul anului 1863. Criza acelei istorii a stabilit două partide politice care sunt aceiași antagoniști în aceste „zile de pe urmă”. Așa cum primul președinte republican din acea istorie a fost asasinat la doar câteva zile după încheierea războiului, ultimul președinte republican a fost asasinat în mod simbolic și lăsat în stradă ca mort, în timp ce lumea se bucura. El a fost asasinat nu la doar câteva zile după încheierea Războiului Civil, ci chiar înainte de începerea războiului civil final.
The first Republican president was preceded by the most ineffective president of American history, and the last Republican president will be preceded by the same. The ineffectiveness of the Democratic president that preceded the first Republican president precipitated the crisis that evolved into the civil war, and the same ineffectiveness is now taking place. The Democratic president that precedes the last Republican president managed the economy in such a fashion that it produced the greatest economic crash in American history up until that point in time. The two horns run parallel unto the Sunday law. In 1863, the first generation of both horns began, and for both horns the fourth and final generation will be facing the east, and bowing down to the sun.
Primul președinte republican a fost precedat de cel mai ineficient președinte din istoria Americii, iar ultimul președinte republican va fi precedat de același lucru. Ineficiența președintelui democrat care a precedat primul președinte republican a precipitat criza care a evoluat în războiul civil, iar aceeași ineficiență se manifestă acum. Președintele democrat care precede ultimul președinte republican a administrat economia într-un asemenea fel încât a produs cea mai mare prăbușire economică din istoria Americii până în acel moment. Cele două coarne merg în paralel până la legea duminicală. În 1863, a început prima generație a ambelor coarne, iar pentru ambele coarne, a patra și ultima generație va fi cu fața spre răsărit și se va închina soarelui.
The Elijah message is always accompanied with the judgments of God confirming the message of warning. The society of the world is now living as the people before the flood. They are eating, drinking and expecting the globalist techno-giants to solve any problem that might arise. God’s Word is identifying that the world is now on the verge of a tremendous crisis.
Mesajul lui Ilie este întotdeauna însoțit de judecățile lui Dumnezeu, care confirmă mesajul de avertizare. Societatea lumii trăiește acum asemenea oamenilor de dinainte de potop. Ei mănâncă, beau și așteaptă ca giganții tehnologici globaliști să rezolve orice problemă care s-ar putea ivi. Cuvântul lui Dumnezeu arată limpede că lumea se află acum pe pragul unei crize uriașe.
“‘What of the night?’ Do I discern the import of these messages? Do I understand the place they occupy in the closing work of the great remedial system? Am I so familiar with the ‘sure word of prophecy’ that I can see in the events transpiring around me positive evidence that the coming King is even at the door? Do I sense the responsibility that rests upon me, in view of the light God has given? Am I using every talent entrusted to me as his steward, in well-directed effort to rescue the perishing? or am I lukewarm and indifferent, partly mixed up with a wicked world, using the means and ability God has given me, largely in self-gratification, caring more for my own ease and comfort than for the advancement of his cause? Am I by my course strengthening ‘the conviction that has been gaining ground in the world that Seventh-day Adventists are giving the trumpet an uncertain sound, and are following in the path of worldlings’?
„«Ce este din noapte?» Înțeleg eu însemnătatea acestor solii? Pricep eu locul pe care îl ocupă ele în lucrarea de încheiere a marelui sistem de remediere? Sunt eu atât de familiarizat cu «cuvântul cel sigur al prorociei», încât să pot vedea în evenimentele care se desfășoară în jurul meu dovezi certe că Împăratul care vine este chiar la ușă? Simt eu răspunderea care apasă asupra mea, având în vedere lumina pe care mi-a dat-o Dumnezeu? Folosesc eu fiecare talant încredințat mie ca administrator al Său, într-un efort bine îndrumat de a-i salva pe cei ce pier? Sau sunt căldicel și nepăsător, în parte amestecat cu o lume rea, folosind mijloacele și capacitatea pe care mi le-a dat Dumnezeu, în mare măsură pentru satisfacerea de sine, îngrijindu-mă mai mult de propria mea tihnă și de propriul meu confort decât de înaintarea cauzei Sale? Întăresc eu, prin purtarea mea, «convingerea care a prins teren în lume că adventiștii de ziua a șaptea dau din trâmbiță un sunet nesigur și urmează pe calea oamenilor lumești»?”
“We hear the footsteps of an approaching God to punish the world for their iniquity. The end of time is close upon us. The world’s inhabitants are being bound in bundles to be burned. Shall you be bound up with the tares? Do you realize that every year thousands and thousands and ten times ten thousand souls are perishing, dying in their sins? The plagues and judgments of God are already doing their work, and souls are going to ruin because the light of truth has not been flashed upon their pathway.” General Conference Daily Bulletin, April 1, 1897.
„Auzim pașii unui Dumnezeu care Se apropie ca să pedepsească lumea pentru nelegiuirea ei. Sfârșitul timpului este aproape asupra noastră. Locuitorii lumii sunt legați în snopi pentru a fi arși. Veți fi oare legați împreună cu neghina? Vă dați seama că în fiecare an mii și mii și de zece ori zece mii de suflete pier, murind în păcatele lor? Plăgile și judecățile lui Dumnezeu își fac deja lucrarea, iar sufletele merg spre pieire pentru că lumina adevărului nu a strălucit pe cărarea lor.” General Conference Daily Bulletin, 1 aprilie 1897.
With my soul have I desired thee in the night; yea, with my spirit within me will I seek thee early: for when thy judgments are in the earth, the inhabitants of the world will learn righteousness. Isaiah 26:9.
Cu sufletul meu Te-am dorit în timpul nopţii; da, cu duhul meu dinăuntrul meu Te voi căuta dis-de-dimineaţă; căci atunci când judecăţile Tale sunt pe pământ, locuitorii lumii vor învăţa dreptatea. Isaia 26:9.