Elijah - Number Eleven

Rebeliunea vițelului de aur al lui Aaron, de la începutul Israelului antic, se aliniază profetic cu rebeliunea lui Ieroboam, de la începutul celor zece seminții ale împărăției de nord a lui Efraim. Aceste istorii sacre prefigurează rebeliunea adventismului din 1863.

Există, desigur, și alte mărturii pentru 1863, însă Aaron și regele Ieroboam oferă mărturii care se suprapun peste istoria anului 1863, iar toate aceste istorii ilustrează mișcarea celor o sută patruzeci și patru de mii, care este cornul protestant, nu doar în timpul zilelor de pe urmă ale celei de-a șasea împărății din profeția biblică, ci până la încheierea timpului de probă. Aceste istorii tratează, de asemenea, istoria paralelă a cornului republican în cea de-a șasea împărăție.

În general, pentru cei care cred, este un adevăr foarte greu de acceptat că Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este poporul rămășiței lui Dumnezeu la sfârșitul lumii. Această credință este prima noastră greșeală. Nu există nicio dovadă biblică potrivit căreia biserica Laodiceei îi reprezintă pe aceia care sunt înălțați ca un steag în timpul crizei legii duminicale. Prima noastră greșeală este să acceptăm premisa falsă că așa stau lucrurile. Steagul de la sfârșitul lumii este alcătuit din aceia care au fost izgoniți de către membrii sinagogii Satanei.

Sunt adventiștii laodiceeni cei care îi alungă pe aceia care trebuie să fie steagul.

Cei care sunt steagul sunt izgoniți pentru „Numele” lui Hristos. Numele care stârnește ura este Alfa și Omega, căci principiul lui Alfa și Omega este ceea ce identifică în mod clar pe cine reprezintă Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea în profeția biblică. Pilda celor zece fecioare reprezintă adventismul.

Parabola s-a împlinit la începutul adventismului și se împlinește din nou, până la ultima literă, la sfârșit.

Fecioarele nechibzuite care se trezesc și recunosc că nu au untdelemn sunt laodiceenii.

Lupta fecioarelor înțelepte, reprezentate de asemenea ca Biserica din Filadelfia, este cu o biserică ce pretinde că este iudei, dar nu sunt.

Sora White se adresează acestui verset în chiar prima publicație de după marea dezamăgire.

În capitolul cinci din Isaia este menționată pentru prima dată cântarea viei, pe care Hristos a folosit-o mai târziu.

Pilda, fie în Vechiul Testament, fie în Noul Testament, arată că biserica lui Dumnezeu este respinsă de Dumnezeu pentru că a refuzat să aducă roadele pe care a fost ridicată să le producă. În Isaia cinci, la încheierea pildei, este identificată pedeapsa viei, în timp ce se promite totodată că va ridica un steag pentru neamuri. Este limpede că via nu este steagul.

Cînd Isus a cîntat mai tîrziu cîntarea ca pildă, concluzia Lui a fost la fel de hotărîtoare.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea laodiceană nu este steagul care este înălțat. Via Domnului din zilele de pe urmă, care a fost prefigurată de Israelul antic, este Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea laodiceană, dar va exista un neam care va aduce roada ce se califică drept cele dintâi roade, adică ceea ce sunt cei o sută patruzeci și patru de mii.

Ca semn de strângere, ei vor fi folosiți de Stăpânul casei pentru a aduce recolta finală. Biserica Laodiceană Adventistă de Ziua a Șaptea este via care a respins piatra de temelie a celor șapte vremi ale lui Moise. Din acel punct înainte, a urmat o coborâre progresivă într-un întuneric tot mai mare. Semnul de strângere va fi „o rădăcină a lui Isai”. Rădăcina lui Isai, sau David, reprezintă însuși ultimul adevăr pe care Isus l-a prezentat iudeilor cârtitori din istoria Sa. Este un simbol al principiului Alfa și Omega, pe care vierii necredincioși ai Israelului, atât cel antic, cât și cel modern, refuză să-l înțeleagă.

Sora White hamwe na James White bagaragaza neza ko mu 1856 uyu mutwe wari umaze kuba Laodikiya; none se ni ryari yigeze agaragaza ko wemeye ubutumwa bugenewe Abanyalaodikiya? Nta na rimwe yabikoze. Ikosa ryacu rya mbere ni ukwemera ikirego cy’uko Itorero ry’Abadiventisiti b’Umunsi wa Karindwi ryabaye itorero rinesha mu rugendo rwaryo rw’amateka. Ni ibinyuranye rwose. Nitwemera iyo ngingo ya mbere y’ibinyoma, amaso yacu ahumwa ku by’ukuri by’ubuhanuzi byigisha ukundi. Urugero, Sora White agaragaza kenshi ko amateka ya Isirayeli ya kera, nyakuri, agaragaza ubunararibonye n’amateka ya Isirayeli ya none, yo mu mwuka. Kenshi iyo yerekeza kuri Isirayeli ya kera nk’urugero rwa Isirayeli ya none, icyarimwe anasubiramo amagambo y’intumwa Pawulo azwi cyane avuga kuri uko kuri nyine.

Apostolul Pavel, în versetul unsprezece, rezumă cele zece versete anterioare.

Pavel și Sora White nu folosesc Israelul antic ca exemplu al unui popor biruitor și neprihănit. Dimpotrivă. Pavel rezumă acele prime zece versete în versetul unsprezece, iar apoi, în versetul următor, enunță lecția pe care istoria Israelului antic trebuie să o transmită celor care vor vedea.

Israeli ya kera itanga urugero rw’ubwoko bwahamagawe n’Imana, buyobowe n’Imana, bwashohoje ubuhanuzi bw’Imana, nyamara bukagomera Imana kuri buri ntambwe, kandi amaherezo bukabamba ku musaraba Umuremyi w’ijuru n’isi! Abadivantisiti nta kibazo bagira cyo kwemera ibyo by’ukuri ku byerekeye Isiraheli ya kera, ariko gake cyane ni bwo bemera ko umuburo wari ugambiriwe ucengera ubuhumyi bwabo bwa Lawodikiya. Bashobora gusubiramo imirongo aho Sister White agaragaza ko itorero ari imboni y’ijisho ry’Imana, kandi ni ko biri, ariko urukundo rw’Imana ikunda ubwoko bwayo ntirupfuka umwenda ku mimerere yabo nyakuri. Abo ikunda irabakangira kandi ikabahana. N’ubwo itorero ry’Imana ari imboni y’ijisho ry’Imana, Yesu yasobanuye mu buryo bweruye cyane isano afitanye n’iyo mbozi y’ijisho, imboni ye.

Întrebările care trebuie puse sunt: „Ilustrează Isus cu adevărat sfârșitul prin început? Ilustrează Israelul antic în mod real Israelul modern?” Problema Israelului antic de-a lungul întregii sale istorii a fost că ei credeau că moștenirea lor dovedea că erau poporul lui Dumnezeu și, prin urmare, că nu puteau fi altceva decât poporul lui Dumnezeu. De aceea, în zilele lui Ieremia, ei pretindeau că sunt templul Domnului.

Aceeași amăgire a fost, de asemenea, subliniată de Ioan Botezătorul.

Aceeași înțelegere rătăcită din cadrul adventismului, simbolizată prin expresia „Templul Domnului suntem noi” și prin ideea că noi suntem „sămânța” spirituală a lui Avraam, constituie manifestarea principală a orbirii Laodiceei.

Israeli waliamini kwamba, kwa sababu walikuwa wamechaguliwa na Mungu mwanzoni mwa historia yao, wangekuwa daima watu Wake wateule. Kilicho kibaya zaidi, waliamini pia kwamba kwa sababu walikuwa watu Wake wateule, Yeye angewaheshimu, licha ya ukweli kwamba walikataa kumheshimu Yeye. Kwa namna ya kinabii, walikuwa watu Wake wateule, hata walipopewa talaka, lakini hawakuwahi kuwa watu ambao Mungu alikuwa ametamani wawe. Haki ya watu wateule haiamuliwi kwa msingi wa wao kudhani huenda ni akina nani. Israeli ya kale ndiyo mfano mkuu wa kanisa la Waadventista Wasabato, lakini wakati msingi huo wa uongo unapokubaliwa kwamba wao wanawakilisha wale mia moja arobaini na nne elfu mwisho wa dunia, upofu wa Laodikia hudhihirishwa, kama ulivyokuwa wa Israeli ya kale. Uadventista huamini na kufundisha kwamba wao ni watu wa masalio wa Mungu mwisho wa dunia, licha ya ushahidi ulio wazi wa kinyume chake.

Cu cât ne apropiem mai mult de încheierea timpului de probă, cu atât mai solemn și mai direct trebuie să devină mesajul către poporul laodicean. Dacă acea premisă falsă nu este înlăturată pentru a face loc adevărului, atunci exemplele lui Aaron, Ieroboam și 1863 sunt ascunse sub mantia tradiției și a obiceiului. Suntem prea aproape de încheierea timpului de probă pentru a ne mai ascunde sub acea mantie.

Historia apostaziilor adventismului a fost urmărită în Cuvântul profetic al lui Dumnezeu. Este o realitate profetică. Prima dovadă a acestui fapt este Israelul antic. Israelul antic reprezintă o istorie de apostazie continuă și crescândă, și totuși Biblia și Spiritul Profeției învață că Israelul antic prefigurează Israelul modern. Oricât de trist ar fi acest lucru, niciodată nu a fost mai important decât acum să înțelegem acest adevăr. Ceea ce este desigilat prin Descoperirea lui Isus Hristos este faptul că istoria adventismului ca cornul protestant merge în paralel cu istoria cornului republican. Ambele coarne furnizează o a doua mărturie unul pentru celălalt, iar a refuza să se vadă în mod corect unul dintre martori împiedică simultan recunoașterea celuilalt martor.

Liniile lui Aaron, Ieroboam și 1863 identifică începutul Israelului spiritual modern și, făcând astfel, identifică de asemenea începutul cornului republican. Solia celui de-al treilea înger este o avertizare împotriva primirii semnului fiarei. Statele Unite sunt cele care mai întâi promulgă o lege duminicală, iar apoi constrâng întreaga lume să facă același lucru.

Adevărurile profetice legate de criza legii duminicale nu pot fi separate de lucrarea Statelor Unite. Fiara pământului din Apocalipsa treisprezece este a șasea împărăție a profeției biblice, care domnește timp de șaptezeci de ani profetici potrivit cu Isaia douăzeci și trei. Fiara pământului este cea care are două coarne. Adevărurile asociate cu relația dintre aceste două coarne sunt acum desigilate, însă numai pentru aceia care aleg să înțeleagă că Isus înfăptuiește desigilarea Descoperirii lui Isus Hristos folosind începutul unui lucru pentru a ilustra sfârșitul unui lucru.

Съединените щати започнаха като шестото царство на библейското пророчество през 1798 година, и през следващите шестдесет и пет години двата рога, които щяха да преминат заедно през историята, бяха поставени в обстановка, която можеше да бъде разпозната, но само от онези, които са готови да видят. Шестдесет и петте години, изложени в седма глава на Исая, започнаха през 742 г. пр. Хр. и завършиха през 677 г. пр. Хр. От 1798 до 1863 година тези години се повториха. Тези шестдесет и пет години обозначават процес на криза и в двата рога.

Până în 1863, perioada de început a profeticelor „zile ale unui împărat” din Isaia douăzeci și trei se încheiase și, prin aceasta, a stabilit reperele profetice ale perioadei de sfârșit a „zilelor unui împărat”. Încheierea simbolicilor șaptezeci din Isaia douăzeci și trei este ilustrată de primii șaizeci și cinci de ani. Perioada din 1863 până la vremea sfârșitului, în 1989, este perioada bisericii adventiste laodiceene, care a început odată cu mișcarea millerită și se încheie cu mișcarea celor o sută patruzeci și patru de mii. Pentru a înțelege perioada de la sfârșit, trebuie să înțelegem perioada de la început. Adventismul nu poate face aceasta, căci începutul său este marcat de respingerea jurământului lui Moise, care identifică tocmai cei șaizeci și cinci de ani ce reprezintă începutul și sfârșitul Adventismului și ale Statelor Unite.

Din acest motiv, și acesta este un motiv de mare însemnătate, acest articol a încercat să stabilească un fapt profetic care este acum desigilat de Leul din seminția lui Iuda. Faptul este că, dacă nu sunteți dispus să recunoașteți că Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea s-a aflat întotdeauna în starea Laodiceei, atunci, în mod logic, sunteți incapabil să împărțiți drept istoria adventismului, iar fără a împărți drept istoria adventismului sunteți incapabil să identificați corect cornul republicanismului.