Elijah - Number One

Iată, vi-l voi trimite pe prorocul Ilie înainte de venirea zilei celei mari și înfricoșătoare a Domnului; și el va întoarce inima părinților spre copii și inima copiilor spre părinții lor, ca nu cumva să vin și să lovesc țara cu blestem. Maleahi 4:5, 6.

Și am văzut în cer un alt semn, mare și minunat: șapte îngeri având cele șapte plăgi de pe urmă; căci în ele se împlinește mânia lui Dumnezeu.

Și am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; și pe cei ce au biruit fiara și chipul ei și semnul ei și numărul numelui ei, stând pe marea de sticlă, având harpele lui Dumnezeu. Și ei cântă cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, și cântarea Mielului, zicând: Mari și minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule Atotputernice; drepte și adevărate sunt căile Tale, Împărate al sfinților. Cine nu se va teme de Tine, Doamne, și nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu ești sfânt; căci toate neamurile vor veni și se vor închina înaintea Ta, pentru că judecățile Tale au fost arătate.

I nakon toga pogledah, i gle, otvori se u nebu hram šatora svjedočanstva. I iziđoše iz hrama sedam anđela, koji imahu sedam zala, obučeni u čisto i bijelo platno, i opasani po prsima zlatnim pojasima. I jedno od četiri živa bića dade sedmorici anđela sedam zlatnih čaša, punih gnjeva Boga, koji živi u vijeke vijekova. I hram se napuni dimom od slave Božje i od sile njegove; i nitko ne mogaše ući u hram dok se ne navrši sedam zala sedmorice anđela. Otkrivenje 15:1–8.

Căci Domnul Se va ridica aşa cum a făcut-o pe muntele Peraţim; Se va mâni aşa cum a făcut-o în valea Gabaonului, ca să-Şi împlinească lucrarea, lucrarea Sa ciudată, şi să aducă la îndeplinire actul Său, actul Său neobişnuit. Acum dar, nu fiţi batjocoritori, ca nu cumva legăturile voastre să fie întărite; căci am auzit de la Domnul Dumnezeu al oştirilor o nimicire hotărâtă asupra întregului pământ. Isaia 28:21, 22.

„Națiunile străine vor urma exemplul Statelor Unite. Deși ea deschide calea, totuși aceeași criză va veni asupra poporului nostru în toate părțile lumii.” Testimonies, volumul 6, 395.

„Pe măsură ce America, țara libertății religioase, se va uni cu Papalitatea în constrângerea conștiinței și în silirea oamenilor să onoreze sabatul fals, popoarele din fiecare țară de pe glob vor fi conduse să urmeze exemplul ei.” Testimonies, volumul 6, 18.

„Se apropie un timp când Legea lui Dumnezeu va fi, într-un sens deosebit, desființată în țara noastră. Conducătorii națiunii noastre vor impune, prin acte legislative, legea duminicii, și astfel poporul lui Dumnezeu va fi adus într-o mare primejdie. Când națiunea noastră, în consiliile ei legislative, va promulga legi pentru a lega conștiințele oamenilor cu privire la privilegiile lor religioase, impunând păzirea duminicii și exercitând putere apăsătoare împotriva celor care păzesc Sabatul zilei a șaptea, Legea lui Dumnezeu va fi, în toate privințele practice, desființată în țara noastră; iar apostazia națională va fi urmată de ruină națională.” Review and Herald, 18 decembrie 1888.

„Judecățile lui Dumnezeu vor veni asupra celor care caută să-I asuprească și să-I nimicească poporul. Îndelunga Sa răbdare față de cei răi îi îmbărbătează pe oameni în fărădelege, dar pedeapsa lor este totuși sigură și cumplită tocmai pentru că este mult amânată. «Domnul Se va scula ca la muntele Perațim, Se va mânia ca în valea Gabaonului, ca să-Și facă lucrarea, lucrarea Lui ciudată, și să-Și împlinească lucrul, lucrul Lui neobișnuit.» Isaia 28:21. Pentru Dumnezeul nostru cel milostiv, actul pedepsirii este un act neobișnuit. «Pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea celui rău.» Ezechiel 33:11. Domnul este «plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, bogat în bunătate și credincioșie, … iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul.» Totuși, El «nu socotește nicidecum pe cel vinovat drept nevinovat.» «Domnul este încet la mânie și mare în putere, dar nu lasă nepedepsit pe cel rău.» Exodul 34:6, 7; Naum 1:3. Prin lucruri înfricoșătoare în dreptate, El va apăra autoritatea Legii Sale călcate în picioare. Asprimea răsplătirii care îl așteaptă pe călcătorul de lege poate fi judecată după reținerea Domnului de a aduce la îndeplinire dreptatea. Națiunea pe care o rabdă îndelung și pe care nu o va lovi până nu-și va fi umplut măsura nelegiuirii în socoteala lui Dumnezeu va bea, în cele din urmă, paharul mâniei neamestecate cu milă.”

„Atunci când Hristos Își încetează mijlocirea în sanctuar, mânia neamestecată, amenințată împotriva celor care se închină fiarei și chipului ei și primesc semnul ei (Apocalipsa 14:9, 10), va fi revărsată. Plăgile asupra Egiptului, când Dumnezeu era pe punctul de a-l izbăvi pe Israel, erau asemănătoare ca natură cu acele judecăți mai înfricoșătoare și mai întinse care urmează să cadă asupra lumii chiar înainte de eliberarea finală a poporului lui Dumnezeu. Revelatorul spune, descriind acele urgii îngrozitoare: «Și o rană rea și dureroasă a căzut peste oamenii care aveau semnul fiarei și peste cei care se închinau chipului ei.» Marea «s-a făcut ca sângele unui om mort; și a murit în mare orice făptură vie». Iar «râurile și izvoarele apelor … s-au făcut sânge». Oricât de cumplite sunt aceste pedepse, dreptatea lui Dumnezeu rămâne pe deplin justificată. Îngerul lui Dumnezeu declară: «Drept ești Tu, Doamne, … pentru că astfel ai judecat. Fiindcă ei au vărsat sângele sfinților și al prorocilor, Tu le-ai dat să bea sânge; căci sunt vrednici.» Apocalipsa 16:2–6. Condamnând la moarte poporul lui Dumnezeu, ei și-au atras cu adevărat vina sângelui lui, ca și cum acesta ar fi fost vărsat de mâinile lor. În același fel, Hristos i-a declarat pe iudeii din vremea Sa vinovați de tot sângele oamenilor sfinți care fusese vărsat din zilele lui Abel; căci aveau același duh și căutau să facă aceeași lucrare împreună cu acești ucigași ai prorocilor.”

„Mugëna tërmanë e ndjek, pushtet i jepet diellit ‘që t’i përvëlojë njerëzit me zjarr. Dhe njerëzit u përvëluan nga një vapë e madhe.’ Vargjet 8, 9. Profetët e përshkruajnë kështu gjendjen e tokës në atë kohë të tmerrshme: ‘Toka vajton; … sepse të korrat e arës janë shkatërruar…. Të gjitha drurët e fushës janë tharë, sepse gëzimi është tharë larg bijve të njerëzve.’ ‘Fara është kalbur nën plisat e saj, hambarët janë bërë të shkreta…. Si rënkojnë kafshët! Kopetë e gjedhëve janë të trazuara, sepse nuk kanë kullotë…. Përroinjtë e ujit janë tharë dhe zjarri ka përpirë kullotat e shkretëtirës.’ ‘Këngët e tempullit do të bëhen vajtime atë ditë, thotë Zoti Perëndi; do të ketë shumë kufoma në çdo vend; do t’i hedhin tej në heshtje.’ Joeli 1:10–12, 17–20; Amosi 8:3.

„Aceste plăgi nu sunt universale, altminteri locuitorii pământului ar fi nimiciți cu totul. Totuși, ele vor fi cele mai îngrozitoare urgii cunoscute vreodată de muritori. Toate judecățile asupra oamenilor, înainte de încheierea timpului de probă, au fost amestecate cu milă. Sângele mijlocitor al lui Hristos l-a ocrotit pe păcătos, împiedicându-l să primească întreaga măsură a vinovăției sale; însă, în judecata finală, mânia este vărsată neamestecată cu milă.

„În ziua aceea, mulțimile vor dori adăpostul milei lui Dumnezeu, pe care l-au disprețuit atât de multă vreme. «Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în țară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci de auzirea cuvintelor Domnului; și vor pribegi de la o mare la alta, și de la miazănoapte până la răsărit, vor alerga încoace și încolo ca să caute cuvântul Domnului și nu-l vor găsi.» Amos 8:11, 12.” Tragedia veacurilor, 627–629.

Și în ziua aceea voi deosebi ținutul Goșen, în care locuiește poporul Meu, astfel încât acolo nu vor fi roiuri de muște; pentru ca tu să cunoști că Eu sunt Domnul în mijlocul pământului. Exodul 8:22.

„Pe măsură ce zilele trec, devine tot mai evident că judecățile lui Dumnezeu sunt în lume. Prin foc, prin potop și prin cutremur de pământ, El îi avertizează pe locuitorii acestui pământ cu privire la apropiata Sa venire. Se apropie vremea când va fi venit marea criză din istoria lumii, când fiecare mișcare din cârmuirea lui Dumnezeu va fi urmărită cu un interes intens și cu o teamă de nedescris. În succesiune rapidă, judecățile lui Dumnezeu se vor urma una pe alta — foc și potop și cutremur de pământ, împreună cu război și vărsare de sânge.”

„O, de ar cunoaște oamenii vremea cercetării lor! Sunt mulți care încă nu au auzit adevărul de încercare pentru acest timp. Sunt mulți cu care Duhul lui Dumnezeu Se luptă. Timpul judecăților nimicitoare ale lui Dumnezeu este timpul îndurării pentru aceia care nu au avut nicio ocazie să afle ce este adevărul. Cu gingășie îi va privi Domnul. Inima Sa plină de milă este mișcată; mâna Sa este încă întinsă ca să mântuiască, în timp ce ușa este închisă pentru aceia care nu au vrut să intre.”

„Îndurarea lui Dumnezeu se arată în îndelunga Sa răbdare. El Își reține judecățile, așteptând ca solia de avertizare să fie vestită tuturor. O, dacă poporul nostru ar simți așa cum ar trebui răspunderea care apasă asupra lui de a duce lumii ultima solie de har, ce lucrare minunată s-ar face!” Testimonies, volumul 9, 97.

„Văzui că sfântul Sabat este și va fi zidul despărțitor dintre adevăratul Israel al lui Dumnezeu și necredincioși; și că Sabatul este marea chestiune menită să unească inimile preaiubiților sfinți ai lui Dumnezeu care așteaptă. Și dacă cineva ar crede, ar păzi Sabatul și ar primi binecuvântarea care-l însoțește, iar apoi l-ar părăsi și ar călca porunca cea sfântă, și-ar închide singur porțile Cetății Sfinte, tot atât de sigur pe cât există un Dumnezeu care domnește în cerurile de sus. Văzui că Dumnezeu are copii care nu văd și nu păzesc Sabatul. Ei nu respinseseră lumina privitoare la el. Și la începutul timpului de strâmtorare, am fost umpluți cu Duhul Sfânt când am ieșit și am proclamat Sabatul mai pe deplin. Aceasta a mâniat biserica și pe adventiștii de nume, deoarece nu puteau răsturna adevărul despre Sabat. Și în acest timp, toți aleșii lui Dumnezeu au văzut limpede că noi aveam adevărul, iar ei au ieșit și au îndurat persecuția împreună cu noi.” A Word to the Little Flock, 18, 19.

„1. La pagina 33 se găsesc următoarele: «Am văzut că sfântul Sabat este și va fi zidul despărțitor dintre adevăratul Israel al lui Dumnezeu și necredincioși; și că Sabatul este marea chestiune menită să unească inimile scumpilor sfinți ai lui Dumnezeu care așteaptă. Am văzut că Dumnezeu are copii care nu văd și nu păzesc Sabatul. Ei nu au respins lumina privitoare la el. Și la începutul timpului de strâmtorare am fost umpluți cu Duhul Sfânt când am ieșit și am vestit Sabatul mai pe deplin.»”

Această viziune a fost dată în 1847, când existau doar foarte puțini frați adventiști care păzeau Sabatul, iar dintre aceștia doar puțini socoteau că păzirea lui este de o importanță suficientă pentru a trasa o linie de demarcație între poporul lui Dumnezeu și necredincioși. Acum începe să se vadă împlinirea acelei viziuni. „Începutul acelui timp de strâmtorare”, menționat aici, nu se referă la timpul când plăgile vor începe să fie vărsate, ci la o scurtă perioadă chiar înainte ca ele să fie vărsate, în timp ce Hristos este în sanctuar. În acel timp, în timp ce lucrarea mântuirii se apropie de încheiere, strâmtorarea va veni peste pământ, iar neamurile se vor mânia, totuși fiind ținute în frâu, astfel încât să nu împiedice lucrarea îngerului al treilea. În acel timp, „ploaia târzie”, sau înviorarea din prezența Domnului, va veni pentru a da putere glasului puternic al îngerului al treilea și pentru a-i pregăti pe sfinți să stea în picioare în perioada când cele șapte plăgi din urmă vor fi vărsate.” Early Writings, 85.

Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Acum vei vedea ce voi face lui Faraon; căci printr-o mână puternică îi va lăsa să plece și printr-o mână puternică îi va izgoni din țara lui.”

Și Dumnezeu a vorbit lui Moise și i-a zis: „Eu sunt Domnul. Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov sub Numele de Dumnezeul Cel Atotputernic, dar sub Numele Meu IEHOVA nu le-am fost cunoscut.”

Și Mi-am statornicit legământul Meu cu ei, ca să le dau țara Canaanului, țara pribegiei lor, în care au fost străini. Și am auzit, de asemenea, geamătul copiilor lui Israel, pe care egiptenii îi țin în robie; și Mi-am adus aminte de legământul Meu. De aceea, spune copiilor lui Israel: Eu sunt Domnul și vă voi scoate de sub poverile egiptenilor, și vă voi izbăvi din robia lor, și vă voi răscumpăra cu braț întins și cu mari judecăți. Și vă voi lua ca popor al Meu, și vă voi fi Dumnezeu; și veți cunoaște că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care vă scoate de sub poverile egiptenilor. Și vă voi duce în țara pentru care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov; și v-o voi da în stăpânire: Eu sunt Domnul.

Dar Moise a vorbit astfel copiilor lui Israel; însă ei n-au ascultat de Moise, din pricina întristării duhului și a robiei crude. Exodul 6:1–9.

„În ultimele zile ale istoriei acestui pământ, legământul lui Dumnezeu cu poporul Său păzitor al poruncilor trebuie să fie reînnoit.” Review and Herald, 26 februarie 1914.

„Pilda celor zece fecioare din Matei 25 ilustrează, de asemenea, experiența poporului adventist.” Tragedia veacurilor, 393.

„ខ្ញុំជាញឹកញាប់ត្រូវបានយោងទៅកាន់ប្រៀបធៀបអំពីក្រមុំដប់នាក់ ដែលក្នុងនោះ ប្រាំនាក់មានប្រាជ្ញា ហើយប្រាំនាក់ល្ងង់ខ្លៅ។ ប្រៀបធៀបនេះបានសម្រេច និងនឹងសម្រេចតាមពាក្យអក្សរយ៉ាងពេញលេញ ពីព្រោះវាមានការអនុវត្តពិសេសសម្រាប់សម័យនេះ ហើយដូចជាសាររបស់ទេវតាទីបី វាបានសម្រេចហើយ និងនឹងបន្តជាសេចក្តីពិតសម្រាប់សម័យបច្ចុប្បន្ន រហូតដល់ចុងបញ្ចប់នៃកាលវេលា។” Review and Herald, August 19, 1890.

„Totodată, aceste parabole învață că nu va mai exista nicio perioadă de probă după judecată. Când lucrarea Evangheliei este încheiată, urmează imediat despărțirea dintre cei buni și cei răi, iar destinul fiecărei categorii este hotărât pentru totdeauna.” Parabolele Domnului Hristos, 123.

„Starea Bisericii reprezentată de fecioarele nechibzuite este, de asemenea, descrisă ca fiind starea laodiceană.” Review and Herald, 19 august 1890.

그리고 빌라델비아 교회의 천사에게 편지하라. 거룩하신 이, 참되신 이, 다윗의 열쇠를 가지신 이, 여시면 아무도 닫지 못하고 닫으시면 아무도 열지 못하시는 이께서 이같이 말씀하시되, 내가 네 행위를 아노라. 보라, 내가 네 앞에 열린 문을 두었으니 아무도 그것을 닫을 수 없느니라. 이는 네가 적은 능력을 가지고도 내 말을 지켰고 내 이름을 부인하지 아니하였기 때문이라.

Iată, îi voi face pe cei din sinagoga Satanei, care spun că sunt iudei și nu sunt, ci mint; iată, îi voi face să vină și să se închine înaintea picioarelor tale și să cunoască faptul că Eu te-am iubit. Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, și Eu te voi păzi de ceasul ispitei, care va veni peste toată lumea, ca să-i încerce pe cei ce locuiesc pe pământ.

Iată, Eu vin curând: păstrează cu tărie ceea ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa. Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu şi nu va mai ieşi afară nicidecum; şi voi scrie peste el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care se coboară din cer de la Dumnezeul Meu; şi voi scrie peste el Numele Meu cel nou. Cine are urechi, să audă ce zice Duhul bisericilor. Apocalipsa 3:7–13.

Și când Avram era în vârstă de nouăzeci și nouă de ani, Domnul i S-a arătat lui Avram și i-a zis: Eu sunt Dumnezeul Cel Atotputernic; umblă înaintea Mea și fii fără prihană. Și voi face legământul Meu între Mine și tine și te voi înmulți nespus de mult. Atunci Avram a căzut cu fața la pământ; și Dumnezeu a vorbit cu el, zicând: Cât despre Mine, iată, legământul Meu este cu tine și vei fi tatăl multor neamuri. Și numele tău nu se va mai chema Avram, ci numele tău va fi Avraam; căci te-am făcut tatăl multor neamuri. Geneza 17:1–5.

Apoi împăratul Nebucadnețar s-a înspăimântat, s-a ridicat în grabă, a luat cuvântul și a zis sfetnicilor săi: „N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legați?” Ei au răspuns și au zis împăratului: „Adevărat, împărate.” El a răspuns și a zis: „Iată, eu văd patru oameni dezlegați, umblând în mijlocul focului, și nu au nicio vătămare; iar înfățișarea celui de-al patrulea este ca a Fiului lui Dumnezeu.” Daniel 3:24, 25.

Iar Faraon a zis: „Iată, poporul țării este acum numeros și voi îi faceți să se odihnească de poverile lor.” Și Faraon a poruncit în aceeași zi supraveghetorilor poporului și căpeteniilor lor, zicând: „Să nu mai dați poporului paie pentru facerea cărămizilor, ca mai înainte; să se ducă ei înșiși și să-și adune paie. Dar numărul cărămizilor pe care le făceau mai înainte să-l puneți asupra lor; să nu micșorați nimic din el, căci sunt leneși; de aceea strigă, zicând: «Să mergem să aducem jertfă Dumnezeului nostru.» Să se pună mai multă muncă asupra oamenilor, ca să lucreze în ea și să nu ia aminte la cuvinte deșarte.” Atunci supraveghetorii poporului și căpeteniile lor au ieșit și au vorbit poporului, zicând: „Așa zice Faraon: «Nu vă voi da paie. Mergeți voi înșivă și luați-vă paie de unde veți putea găsi; totuși, nimic din lucrul vostru nu va fi micșorat.»” Astfel, poporul s-a risipit prin toată țara Egiptului ca să adune miriște în loc de paie. Iar supraveghetorii îi grăbeau, zicând: „Împliniți-vă lucrările, sarcinile voastre zilnice, ca și atunci când erau paie.” Și căpeteniile copiilor lui Israel, pe care supraveghetorii lui Faraon le puseseră peste ei, au fost bătute și li s-a cerut socoteală, zicându-li-se: „Pentru ce nu v-ați împlinit nici ieri, nici astăzi norma la facerea cărămizilor, ca mai înainte?” Atunci căpeteniile copiilor lui Israel au venit și au strigat către Faraon, zicând: „Pentru ce te porți astfel cu robii tăi? Paie nu li se dau robilor tăi, și ni se spune: «Faceți cărămizi!» Și, iată, robii tăi sunt bătuți; dar vina este a propriului tău popor.” Dar el a zis: „Sunteți leneși, sunteți leneși; de aceea ziceți: «Să mergem să aducem jertfă Domnului.» Mergeți, dar, acum și lucrați; căci paie nu vi se vor da, totuși veți da numărul de cărămizi.” Și căpeteniile copiilor lui Israel au văzut că sunt într-o stare rea, după ce li s-a spus: „Să nu micșorați nimic din cărămizile voastre, din sarcina voastră zilnică.” Exodul 5:5–19.

Și s-a întâmplat că, atunci când Ahab l-a văzut pe Ilie, Ahab i-a zis: Tu ești acela care tulburi pe Israel? Iar el a răspuns: Nu eu am tulburat pe Israel, ci tu și casa tatălui tău, pentru că ați părăsit poruncile Domnului și ai urmat Baalilor. 1 Împărați 18:17, 18.

Iată, vi-l voi trimite pe prorocul Ilie înainte de venirea zilei celei mari și înfricoșătoare a Domnului: El va întoarce inima părinților spre copii și inima copiilor spre părinții lor, ca nu cumva să vin și să lovesc țara cu blestem. Maleahi 4:5, 6.

Și duhurile prorocilor sunt supuse prorocilor. Căci Dumnezeu nu este autorul confuziei, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinților. 1 Corinteni 14:32, 33.

Revelația lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care trebuie să se întâmple în curând; și a trimis-o și a făcut-o cunoscută prin îngerul Său robului Său Ioan, care a mărturisit despre cuvântul lui Dumnezeu și despre mărturia lui Isus Hristos, și despre toate lucrurile pe care le-a văzut. Ferice de cel ce citește și de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii și păzesc lucrurile scrise în ea, căci vremea este aproape. Apocalipsa 1:1–3.

Amintiți-vă de legea lui Moise, robul Meu, pe care i-am poruncit-o la Horeb pentru tot Israelul, cu statutele și judecățile. Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de venirea zilei celei mari și înfricoșătoare a Domnului: și el va întoarce inima părinților spre copii, și inima copiilor spre părinții lor, ca nu cumva să vin și să lovesc țara cu blestem. Maleahi 4:4–6.

Eu sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul, cel dintâi și cel de pe urmă. Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, ca să aibă drept la pomul vieții și să intre pe porți în cetate. Apocalipsa 22:13, 14.

Adu-ți aminte de ziua Sabatului, ca s-o sfințești. Șase zile să lucrezi și să-ți faci tot lucrul tău; dar ziua a șaptea este Sabatul Domnului Dumnezeului tău: în ea să nu faci nicio lucrare, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vitele tale, nici străinul care este înăuntrul porților tale. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile și pământul, marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua Sabatului și a sfințit-o. Exodul 20:8–11.

„Astăzi, în duhul și puterea lui Ilie și ale lui Ioan Botezătorul, mesageri rânduiți de Dumnezeu atrag atenția unei lumi asupra căreia stă să vină judecata asupra evenimentelor solemne care urmează în curând să aibă loc în legătură cu ultimele ceasuri ale timpului de probă și cu arătarea lui Hristos Isus ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor.” Profeți și regi, 715, 716.

Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.

अबराहामने इसहाकास जन्म दिला; आणि इसहाकाने याकोबास जन्म दिला; आणि याकोबाने यहूदास व त्याच्या भावांना जन्म दिला; आणि यहूदाने थामारपासून फारेस व झारास जन्म दिला; आणि फारेसने एस्रोमास जन्म दिला; आणि एस्रोमाने अरामास जन्म दिला; आणि अरामाने अमीनादाबास जन्म दिला; आणि अमीनादाबाने नास्सोनास जन्म दिला; आणि नास्सोनाने साल्मोनास जन्म दिला; आणि साल्मोनाने राहाबपासून बोजास जन्म दिला; आणि बोजाने रूथपासून ओबेदास जन्म दिला; आणि ओबेदाने यशयास जन्म दिला; आणि यशयाने दावीद राजास जन्म दिला; आणि दावीद राजाने ऊरियाच्या पत्नीपासून शलमोनास जन्म दिला; आणि शलमोनाने रोबोआमास जन्म दिला; आणि रोबोआमाने अबियास जन्म दिला; आणि अबियाने आसास जन्म दिला; आणि आसाने यहोशाफाटास जन्म दिला; आणि यहोशाफाटाने योरामास जन्म दिला; आणि योरामाने ओजियास जन्म दिला; आणि ओजियाने योआथामास जन्म दिला; आणि योआथामाने आखाजास जन्म दिला; आणि आखाजाने यहेज्कियास जन्म दिला; आणि यहेज्कियाने मनश्शेस जन्म दिला; आणि मनश्शेने आमोनास जन्म दिला; आणि आमोनाने योशियास जन्म दिला; आणि योशियाने येखोनियास व त्याच्या भावांना जन्म दिला, जेव्हा त्यांना बाबेलमध्ये नेण्यात आले त्या सुमारास. आणि बाबेलमध्ये नेल्यानंतर, येखोनियाने शालथिएलास जन्म दिला; आणि शालथिएलाने जरुब्बाबेलास जन्म दिला; आणि जरुब्बाबेलाने अबीहूदास जन्म दिला; आणि अबीहूदाने एलियाकीमास जन्म दिला; आणि एलियाकीमाने आजोरास जन्म दिला; आणि आजोराने सादोकास जन्म दिला; आणि सादोकाने आखीमास जन्म दिला; आणि आखीमाने एलिऊदास जन्म दिला; आणि एलिऊदाने एलियाजारास जन्म दिला; आणि एलियाजाराने मत्तानास जन्म दिला; आणि मत्तानाने याकोबास जन्म दिला; आणि याकोबाने मरियेचा पती योसेफास जन्म दिला; जिच्यापासून येशूचा जन्म झाला, ज्याला ख्रिस्त म्हणतात.

Așadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece neamuri; și de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece neamuri; iar de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri.

Acum, nașterea lui Isus Hristos a fost astfel: pe când Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Atunci Iosif, bărbatul ei, fiind un om drept și nevrând s-o facă de rușine în public, s-a gândit s-o lase pe ascuns. Dar, pe când cugeta el la aceste lucruri, iată că îngerul Domnului i s-a arătat în vis, zicând: „Iosif, fiul lui David, nu te teme s-o iei la tine pe Maria, soția ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.”

Și ea va naște un Fiu, și-I vei pune numele ISUS; pentru că El va mântui pe poporul Său de păcatele sale. Iar toate acestea s-au făcut, ca să se împlinească ceea ce fusese vestit de Domnul prin prorocul, care zice: Iată, fecioara va fi însărcinată și va naște un Fiu, și-I vor pune numele Emanuel, care, tâlcuit, înseamnă: Dumnezeu este cu noi. Atunci Iosif, trezindu-se din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului și a luat la sine pe soția sa; și n-a cunoscut-o până ce ea a născut pe Fiul ei cel întâi născut; și I-a pus numele ISUS. Matei 1:1–25.

„Nimic mai puțin decât ascultarea desăvârșită nu poate împlini standardul cerinței lui Dumnezeu. El nu Și-a lăsat cerințele nedefinite. El nu a poruncit nimic din ceea ce nu este necesar pentru a-l aduce pe om în armonie cu El. Noi trebuie să îndreptăm pe păcătoși spre idealul Său de caracter și să-i conducem la Hristos, prin al cărui har numai poate fi atins acest ideal.

„Mântuitorul a luat asupra Sa neputințele omenirii și a trăit o viață fără păcat, pentru ca oamenii să nu se teamă că, din pricina slăbiciunii naturii omenești, nu ar putea birui. Hristos a venit să ne facă «părtași ai naturii divine», iar viața Sa declară că omenirea, unită cu divinitatea, nu săvârșește păcat.” Divina vindecare, 180.

De aceea, este prin credință, pentru ca să fie prin har, astfel încât făgăduința să fie sigură pentru toată sămânța; nu numai pentru aceea care este din Lege, ci și pentru aceea care este din credința lui Avraam, care este tatăl nostru al tuturor. Romani 4:16.

„Ce anume l-a făcut mare pe Ioan Botezătorul? El și-a închis mintea față de mulțimea tradițiilor prezentate de învățătorii națiunii iudaice și a deschis-o către înțelepciunea care vine de sus. Încă înainte de nașterea sa, Duhul Sfânt a mărturisit despre Ioan: «El va fi mare înaintea Domnului și nu va bea nici vin, nici băutură tare; și se va umple de Duhul Sfânt…. Și pe mulți dintre copiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Va merge înaintea Lui în duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților spre copii și pe cei neascultători la înțelepciunea celor drepți, ca să pregătească Domnului un norod bine pregătit.» Luca 1:15–17.” Counsels to Parents, Teachers and Students, 445.

„Legea lui Dumnezeu este la fel de sfântă ca Dumnezeu Însuși. Ea este o descoperire a voinței Sale, o transcriere a caracterului Său, expresia iubirii și înțelepciunii divine. Armonia creațiunii depinde de conformarea desăvârșită a tuturor ființelor, a tuturor lucrurilor, însuflețite și neînsuflețite, la legea Creatorului. Dumnezeu a rânduit legi pentru cârmuirea nu numai a ființelor vii, ci și a tuturor operațiunilor naturii. Totul se află sub legi fixe, care nu pot fi nesocotite. Dar, în timp ce totul în natură este guvernat de legi naturale, numai omul, dintre toate cele ce locuiesc pe pământul, este supus legii morale. Omului, lucrarea încununătoare a creațiunii, Dumnezeu i-a dat puterea de a înțelege cerințele Sale, de a pricepe dreptatea și bunătatea legii Sale și pretențiile ei sfinte asupra lui; iar de la om se cere o ascultare neabătută.” Patriarhi și Profeți, 53.

Apostolului Ioan, pe insula Patmos, i-au fost descoperite scene de un interes profund și cutremurător privind experiența bisericii. I-au fost înfățișate, prin figuri și simboluri, subiecte de un interes intens și de o importanță covârșitoare, pentru ca poporul lui Dumnezeu să dobândească înțelegere cu privire la primejdiile și luptele care îi stau înainte. Istoria lumii creștine, până la însăși încheierea timpului, i-a fost descoperită lui Ioan. Cu mare claritate, el a văzut poziția, primejdiile, luptele și izbăvirea finală a poporului lui Dumnezeu. El consemnează solia finală care trebuie să coacă secerișul pământului, fie ca snopi pentru grânarul ceresc, fie ca legături de vreascuri pentru focurile zilei de pe urmă.

„În viziune, Ioan a privit încercările pe care poporul lui Dumnezeu avea să le îndure de dragul adevărului. El a văzut statornicia lor neclintită în ascultarea de poruncile lui Dumnezeu, în fața puterilor asupritoare care căutau să-i silească la neascultare, și a văzut biruința lor finală asupra fiarei și a chipului ei.

„Sub simbolurile unui mare balaur roșu, ale unei fiare asemenea leopardului și ale unei fiare cu coarne ca de miel, i-au fost prezentate lui Ioan guvernele pământești care aveau să se distingă în mod deosebit prin călcarea în picioare a Legii lui Dumnezeu și prin persecutarea poporului Său. Războiul este purtat până la încheierea timpului. Poporul lui Dumnezeu, simbolizat printr-o femeie sfântă și copiii ei, a fost înfățișat ca fiind într-o foarte mare minoritate. În zilele din urmă mai exista doar o rămășiță. Despre aceștia vorbește Ioan ca despre cei „care păzesc poruncile lui Dumnezeu și au mărturia lui Isus Hristos.”

„Prin păgânism, iar apoi prin Papalitate, Satana și-a exercitat puterea timp de multe secole, în încercarea de a șterge de pe pământ martorii credincioși ai lui Dumnezeu. Păgânii și papistașii erau animați de același spirit al balaurului. Ei se deosebeau numai prin faptul că Papalitatea, prefăcându-se că-I slujește lui Dumnezeu, era un vrăjmaș mai primejdios și mai crud. Prin mijlocirea romanismului, Satana a luat lumea în captivitate. Biserica lui Dumnezeu doar cu numele a fost atrasă în rândurile acestei amăgiri, iar poporul lui Dumnezeu a suferit mai bine de o mie de ani sub mânia balaurului. Și când Papalitatea, lipsită de puterea ei, a fost silită să înceteze persecuția, Ioan a văzut o nouă putere ridicându-se pentru a repeta glasul balaurului și a continua aceeași lucrare crudă și hulitoare. Această putere, cea din urmă care avea să poarte război împotriva bisericii și a Legii lui Dumnezeu, era simbolizată printr-o fiară cu coarne asemenea unui miel. Fiarele care o precedaseră se ridicaseră din mare, dar aceasta se ridica din pământ, reprezentând ridicarea pașnică a națiunii pe care o simboliza. „Cele două coarne ca de miel” reprezintă foarte bine caracterul Guvernului Statelor Unite, așa cum este exprimat în cele două principii fundamentale ale sale, republicanismul și protestantismul. Aceste principii sunt taina puterii și prosperității noastre ca națiune. Cei care au găsit mai întâi un loc de refugiu pe țărmurile Americii s-au bucurat că au ajuns într-o țară liberă de pretențiile arogante ale papalității și de tirania stăpânirii împărătești. Ei au hotărât să întemeieze un guvern pe temelia largă a libertății civile și religioase.״

“Dar trasarea severă a condeiului profetic dezvăluie o schimbare în această scenă pașnică. Fiara cu coarne asemenea mielului vorbește cu glas de balaur și «exercită toată puterea fiarei dintâi înaintea ei». Profeția declară că ea le va spune locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei și că «face ca toți, mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi, să primească un semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunțile lor; și ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără numai cel ce are semnul, sau numele fiarei, sau numărul numelui ei». Astfel Protestantismul urmează pe urmele Papalității.”

„În acest timp este văzut al treilea înger zburând prin mijlocul cerului și vestind: «Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei și primește semnul ei pe fruntea sa sau pe mâna sa, va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul indignării Sale.» «Aici sunt cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.» Într-un contrast izbitor cu lumea stă mica ceată care nu se va abate de la credincioșia ei față de Dumnezeu. Aceștia sunt aceia despre care vorbește Isaia ca fiind cei ce dreg spărtura făcută în Legea lui Dumnezeu, cei ce zidesc din nou vechile dărâmături, ridicând temeliile multor generații.”

„Cel mai solemn avertisment și cea mai înfricoșătoare amenințare adresate vreodată muritorilor sunt cuprinse în solia îngerului al treilea. Păcatul care atrage mânia lui Dumnezeu, neamestecată cu milă, trebuie să fie de cel mai odios caracter. Să fie oare lumea lăsată în întuneric cu privire la natura acestui păcat? — Cu siguranță, nu. Dumnezeu nu procedează astfel cu făpturile Sale. Mânia Sa nu este revărsată niciodată asupra păcatelor săvârșite din neștiință. Înainte ca judecățile Sale să fie aduse asupra pământului, lumina cu privire la acest păcat trebuie să fie prezentată lumii, pentru ca omul să știe de ce urmează să fie aduse aceste judecăți și să aibă ocazia de a scăpa de ele.

„Mesajul care conține această avertizare este ultimul care trebuie proclamat înainte de descoperirea Fiului omului. Semnele pe care El Însuși le-a dat declară că venirea Sa este aproape. De aproape patruzeci de ani răsună solia celui de-al treilea înger. În desfășurarea marii lupte se conturează două tabere: cei care „se închină fiarei și icoanei ei” și primesc semnul ei, și cei care primesc „pecetea Dumnezeului celui viu”, având Numele Tatălui scris pe frunțile lor. Acesta nu este un semn vizibil. A sosit vremea ca toți cei care au un interes pentru mântuirea sufletului lor să cerceteze cu seriozitate și solemnitate: Care este pecetea lui Dumnezeu? și care este semnul fiarei? Cum putem evita să-l primim?”

„Sigiliul lui Dumnezeu, semnul sau marca autorității Sale, se găsește în porunca a patra. Aceasta este singura prevedere a Decalogului care Îl arată pe Dumnezeu drept Creator al cerurilor și al pământului și Îl distinge în mod clar pe adevăratul Dumnezeu de toți zeii falși. În întreaga Scriptură, realitatea puterii creatoare a lui Dumnezeu este invocată ca dovadă că El este mai presus de toate zeitățile păgâne.

„Sabatul poruncit prin porunca a patra a fost instituit pentru a comemora lucrarea creației, ținând astfel mințile oamenilor neîncetat îndreptate spre adevăratul și viul Dumnezeu. Dacă Sabatul ar fi fost păzit întotdeauna, n-ar fi existat niciodată niciun idolatru, niciun ateu sau necredincios. Păzirea sfântă a zilei celei sfinte a lui Dumnezeu ar fi călăuzit mințile oamenilor spre Creatorul lor. Lucrurile din natură I L-ar fi adus în amintire și ar fi dat mărturie despre puterea și dragostea Lui. Sabatul poruncii a patra este sigiliul Dumnezeului celui viu. El arată spre Dumnezeu ca spre Creatorul și este semnul autorității Sale de drept asupra ființelor pe care le-a făcut.”

„Ce este, atunci, semnul fiarei, dacă nu sabatul contrafăcut pe care lumea l-a acceptat în locul celui adevărat?”

Declarația profetică potrivit căreia Papalitatea avea să se înalțe mai presus de tot ce se numește Dumnezeu sau de tot ce este obiect al închinării s-a împlinit în mod izbitor prin schimbarea Sabatului din ziua a șaptea în ziua întâi a săptămânii. Oriunde sabatul papal este cinstit cu prioritate față de Sabatul lui Dumnezeu, acolo omul fărădelegii este înălțat mai presus de Creatorul cerului și al pământului.

„Cei care susțin că Hristos a schimbat Sabatul contrazic în mod direct propriile Sale cuvinte. În Predica de pe Munte, El a declarat: «Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun: până vor trece cerul și pământul, o iotă sau o frântură de slovă nu va trece nicidecum din Lege, până se vor împlini toate. Așadar, oricine va strica una dintre cele mai mici dintre aceste porunci și va învăța pe oameni așa, va fi chemat cel mai mic în Împărăția cerurilor; dar oricine le va face și le va învăța, acela va fi chemat mare în Împărăția cerurilor.»”

„Catolicii romani recunosc că schimbarea Sabatului a fost făcută de biserica lor și invocă această însăși schimbare ca dovadă a autorității supreme a acestei biserici. Ei declară că, prin păzirea primei zile a săptămânii ca Sabat, protestanții recunosc puterea ei de a legifera în lucrurile divine. Biserica Romană nu a renunțat la pretenția ei de infailibilitate, iar atunci când lumea și bisericile protestante acceptă sabatul contrafăcut, creat de ea, ele recunosc în mod virtual pretenția ei. Ei pot invoca autoritatea apostolilor și a părinților în apărarea acestei schimbări, dar sofismul raționamentului lor este ușor de sesizat. Papistașul este destul de ager ca să vadă că protestanții se înșală singuri, închizându-și de bunăvoie ochii la faptele cazului. Pe măsură ce instituția duminicii câștigă favoare, el se bucură, simțindu-se încredințat că aceasta va aduce în cele din urmă întreaga lume protestantă sub stindardul Romei.” Signs of the Times, 1 noiembrie 1899.