The Hidden History of Verse Forty - Number Twenty-One

Ezechiel îi reprezintă pe aceia pentru care Leul din seminția lui Iuda a împlinit o lucrare de instruire, iar învățătura Sa de temelie este „poruncă peste poruncă”.

În prezent, Leul din seminția lui Iuda deschide cartea lui Ezechiel. Ni se spune că Ezechiel este preot în al treizecilea an, fie că „treizeci” reprezintă vârsta sa simbolică de preot, fie al treizecilea an din linia profetică ce a început la Marele Jubileu al lui Iosia. Preoția finală a zilelor de pe urmă este cea a celor o sută patruzeci și patru de mii, iar vechile istorii literale prefigurează o istorie simbolică în zilele de pe urmă.

Ezechiel este un simbol al poporului lui Dumnezeu din zilele de pe urmă — istoria sacră pe care o identifică fiecare mărturie profetică. Acea istorie sacră este mișcarea îngerului al treilea, care a fost tipificată în mod deosebit de mișcarea primului înger din 1840. Mișcarea primului înger a fost îngerul alfa al celor trei îngeri, iar al treilea este îngerul omega. Prin urmare, Ezechiel este pus în corespondență cu Petru în timpul sigilării celor o sută patruzeci și patru de mii. Istoria simbolică în care sunt așezați atât Petru, cât și Ezechiel, este reprezentată ca fiind istoria Panium.

Ezechiel ia cartea cea mică, aşa cum a făcut şi Ioan în Apocalipsa zece.

În Apocalipsa 10, Ioan mănâncă cărticica, iar întregul capitol reprezintă manifestarea puterii lui Dumnezeu din 11 august 1840 până la 22 octombrie 1844.

Ezechiel este aliniat cu Ioan în capitolul zece din Apocalipsa, astfel încât Petru, Ioan și Ezechiel stau împreună în locul care le-a fost rânduit în timpul sigilării celor o sută patruzeci și patru de mii.

1840፡ እስከ 1844፡ ድረስ፡ ከ1279፡ ሐምሌ፡ 27፡ ጀምሮ፡ በጀመረው፡ የአንድ፡ መቶ፡ ሃምሳ፡ ዓመታት፡ ዘመን፡ የተነሣ፡ የነበረውን፡ የአራት፡ ዓመታት፡ ጊዜ፡ ይወክላል። እነዚያ፡ “አምስት፡ ወራት”፡ በተፈጸሙ፡ ጊዜ፡ በ1840፡ ነሐሴ፡ 11፡ በተጠናቀቀው፡ የሦስት፡ መቶ፡ ዘጠና፡ አንድ፡ ዓመታትና፡ አሥራ፡ አምስት፡ ቀናት፡ የጊዜ፡ ትንቢት፡ ጋር፡ ተቀላቀሉ፤ ከዚያም፡ እስከ 1844፡ ጥቅምት፡ 22፡ ድረስ፡ የእግዚአብሔር፡ ኃይል፡ ክቡር፡ መገለጥ፡ ተገለጠ። ከዚያ፡ በኋላ፡ የትንቢታዊ፡ ጊዜ፡ አፈጻጸም፡ ቆመ።

Timpul profetic și-a încetat valabilitatea ca aplicare a profeției la 22 octombrie 1844. Ezechiel, Petru și Ioan reprezintă fiecare fecioarele înțelepte ale lui Dumnezeu din mișcarea primului și celui de-al doilea înger, precum și din mișcarea celui de-al treilea înger.

Primele „unsprezece” capitole ale lui Ezechiel prezintă o serie de „viziuni”, așa cum este arătat în versetul întâi al capitolului unu.

„Viziunile” din primele unsprezece capitole au fost date mai întâi în capitolul unu, lângă râul Chebar, apoi au fost dezvoltate în viziunea din capitolul trei, de pe „câmpie”, iar apoi din nou în viziunea din capitolul opt, la Ierusalim. Cele trei locuri — râul Chebar, câmpia și Ierusalimul — reprezintă trei viziuni care, împreună, alcătuiesc o singură viziune, și anume „viziunile” din versetul unu și din primele „unsprezece” capitole.

A lua în considerare al treizecilea an ca fiind al treizecilea an al ciclului Jubileului care a început la vestitul Paște al lui Iosia și care apoi s-a încheiat la 22 octombrie este lesne de susținut, căci acea anumită linie a istoriei sacre este înfățișată distinct, linie peste linie, prin mai mult de un martor. De pildă, Paștele reprezintă sărbătorile de primăvară, iar ziua ispășirii reprezintă sărbătorile de toamnă. Prin urmare, Leviticul douăzeci și trei este aliniat cu ciclul Jubileului care a început cu Iosia. Există și alte linii care se aliniază cu istoria reprezentată de împăratul Iosia până la 22 octombrie 573 î.Hr. Împlinirea istorică, la 22 octombrie 573 î.Hr., a unui an de Jubileu este susținută de istorici.

Cronologii consideră, în general, potrivită plasarea Zilei Ispășirii la 22 octombrie 573 î.Hr., iar Marele Paște al lui Iosia, în 622 î.Hr., este, de asemenea, o dată acceptată de acei cronologi biblici. Paștele, simbol al sărbătorilor de primăvară, a inaugurat un ciclu jubiliar de patruzeci și nouă de ani, care s-a încheiat la simbolul sărbătorilor de toamnă, în Ziua Ispășirii. Cele șapte săptămâni de ani care alcătuiau patruzeci și nouă de ani erau simbolurile Sabatului țării.

སེདེཀིཡ་ནི་ཀྲུས་ལེམ་བཞིན་དུ་ལྷུང་བའི་སྐབས་སུ་573 BC ལས་ལོ་བཅུ་བཞིའི་སྔོན་ལ་པཱ་བི་ལོན་དུ་ཁྲིད་ཟིན་ཡོད། ཡིའུ་ད་པའི་ལོ་རྒྱུས་པ་ཚོས་622 ལོའི་ཡོསིཡ་ནས་573 ལོའི་ཟླ་10 ཚེས་22 བར་གྱི་ཇུ་བི་ལི་ཡི་འཁོར་ཚུལ་དེ་ཇུ་བི་ལི་ཐེངས་17 པར་ངོས་འཛིན་བྱེད། ར་ཕིཡ་ཡི་དམག་འཐབ་ནས་པ་ནིཨུམ་གྱི་དམག་འཐབ་བར་དུས་ཡུན་ལོ་བཅུ་བདུན་ཡིན། པཏོ་ལེ་མི་ནི་ར་ཕིཡ་ཡི་དམག་འཐབ་ཀྱི་རྒྱལ་ཁ་ཐོབ་མཁན་ཡིན་ལ། ཁོང་ནི་ལྷོ་ཕྱོགས་ཀྱི་རྒྱལ་པོར་ལོ་བཅུ་བདུན་རིང་བཙན་སྐྱོང་བྱས། མི་ལན་གྱི་བཀའ་ཁྲིམས་ནས་ཀོནསྟན་ཏིན་གྱིས་330 ལོར་རང་གི་མངའ་ཁོངས་དབྱེ་བའི་བར་དུས་ཡུན་ལོ་བཅུ་བདུན་ཡིན། ཇུ་བི་ལི་ཐེངས་17 པའི་འཁོར་ཚུལ་ནང་། ཀྲུས་ལེམ་ནེ་བུ་ཁད་ནེ་ཙར་གྱིས་བཅོམ།

Osea abordează un subiect care are o legătură directă cu robia lui Zedechia, deși el reprezintă și începutul robiei pentru regatul de nord în 723 î.Hr. Motivul pentru care pasajul lui Osea se leagă de mărturia lui Ezechiel ține de lepădarea lui Dumnezeu atunci când Israel a stăruit să aibă un împărat omenesc. Dorința lui Israel de a fi condus de un împărat omenesc, mai degrabă decât de un Împărat divin, este reprezentată ca „mândria puterii tale” în judecata de „șapte ori” din Leviticul 26.

„Mândria puterii voastre” reprezintă dorința lui Israel de a fi asemenea lumii și de a avea propriul său împărat. Înlăturarea împăratului din împărăția de nord în 723 î.Hr., iar apoi captivitatea împăratului Zedechia al împărăției de sud în 586 î.Hr., reprezintă frângerea „mândriei” Israelului antic, iar mândria merge înaintea căderii. În profeția biblică, o „putere” este un împărat sau o împărăție, iar mândria lui Israel de a-și asigura un împărat omenesc marchează respingerea teocrației și a Împăratului divin.

Trebuie observat că, în acel moment, Israel L-a respins nu numai pe Dumnezeu ca împărat al lor, ci și Spiritul Profeției, așa cum era reprezentat de Samuel, căci se spune: „m-au părăsit și au slujit altor dumnezei; tot astfel îți fac și ție.”

Înșelăciunea finală pentru teocrația vechiului Israel a fost o respingere nu numai a lui Dumnezeu, ci și a Spiritului Profeției. Acea respingere din 1097 î.Hr. prefigurează înșelăciunea finală a adventismului de ziua a șaptea laodicean din 1863. „Cele șapte vremi” din Leviticul douăzeci și șase sunt Cuvântul lui Dumnezeu, iar Spiritul Profeției afirmă despre „cele șapte vremi” că „nu trebuie să fie schimbate”.

Duhul Profeției a aprobat în mod evident „cele șapte vremi”, iar aprobarea ei a fost un avertisment de a nu se schimba cifrele de pe hartă, din care „cele șapte vremi” constituie coloana centrală și colțul din dreapta sus. Odată cu harta contrafăcută a lui Uriah Smith din 1863, respingerea progresivă a adevărurilor fundamentale, preînchipuită de Israelul antic în respingerea lor față de Dumnezeu, iar Duhul Profeției a identificat răzvrătirea din 1863. Data răzvrătirii din 1863 se aliniază cu linia profetică prezentată în cartea lui Ezechiel. În acea linie a istoriei, concluzia a fost distrugerea Ierusalimului, care prefigura legea duminicală. Perioada 1863 până la legea duminicală care urmează să vină în curând a fost prefigurată de istoria împăratului Saul, din 1097 î.Hr., până la Zedechia, în 586 î.Hr.

સિદકિયાહને ઈ.સ.પૂર્વે 573ના યુબિલીથી ચૌદ વર્ષ પહેલાં બેબિલોનમાં બંધક બનાવી લઈ જવામાં આવ્યો હતો. સત્તરમો યુબિલી ચક્ર ઈ.સ.પૂર્વે 622માં શરૂ થયો, અને ત્રીસમું વર્ષ આવે ત્યારે ઈઝકિયેલને ઈ.સ.પૂર્વે 591માં યાજક તરીકે રજૂ કરવામાં આવે છે; ત્યારબાદ પાંચ વર્ષ પછી યેરૂશાલેમ ઈ.સ.પૂર્વે 586માં નષ્ટ થયું. તે વર્ષના એ જ દિવસે નષ્ટ થયું હતું, જેમ તે બીજી વાર ઈ.સ. 70માં ટાઇટસ દ્વારા નષ્ટ કરવામાં આવ્યું હતું. ઈઝકિયેલ અધ્યાય એકનું પ્રથમ વચન યેરૂશાલેમના વિનાશથી પાંચ વર્ષ પહેલાંનું છે અને અધ્યાય ચાલીસના મંદિર-દર્શનથી ઓગણીસ વર્ષ પહેલાંનું છે.

Pentru neascultarea față de legământul Sabatului țării, Dumnezeu a arătat că „de șapte ori” avea să fie blestemul pentru neascultarea față de anul al șaptelea, care este Sabatul țării. „Timp” înseamnă un an, iar un „an” este de trei sute șaizeci de zile, iar de șapte ori trei sute șaizeci înseamnă două mii cinci sute douăzeci de ani. Este posibil ca milleriții să nu fi folosit expresia „cei două mii cinci sute douăzeci”, însă ambele lor hărți sacre identificau numeric cei două mii cinci sute douăzeci de ani.

Proclamarea blestemului celor șapte vremi asupra atât a împărăției de nord a lui Israel, cât și a împărăției de sud a lui Iuda, a constituit prima înțelegere a lui William Miller sau, dacă vreți să spuneți astfel, înțelegerea „fundamentală”, ori s-ar putea chiar spune înțelegerea „alfa”. În 1863, biserica laodiceană adventistă de ziua a șaptea a respins înțelegerea fundamentală a descoperirilor lui Miller; „descoperiri” care reprezentau întreaga temelie a mișcării millerite. Inspirația a avertizat în mod direct că aceasta s-ar putea întâmpla, și s-a întâmplat, și s-a întâmplat cu mult timp în urmă.

Fundamentul templului care a fost reclădit după robia din Babilon a fost încheiat în timpul istoriei primului decret și înainte de al doilea decret. Templul a fost pe deplin zidit în istoria celui de-al doilea decret. În al treilea decret, suveranitatea națională a fost restaurată Israelului antic literal. William Miller l-a reprezentat pe primul înger care a sosit în 1798 și a fost împuternicit la 11 august 1840. Al doilea înger a sosit după ce au fost puse temeliile, așa cum este reprezentat prin diagrama din 1843, care a fost publicată în mai 1842. La prima dezamăgire din 1844, dezamăgirea alfa din 1844, au sosit al doilea înger și, de asemenea, timpul de zăbovire din parabola fecioarelor, iar când solia celui de-al doilea înger a fost împuternicită la adunarea de tabără de la Exeter, templul a fost terminat. Apoi, la marea, sau omega, dezamăgire din 1844, Solul Legământului a venit deodată la templul Său, în împlinirea celor două mii trei sute de ani care au început la al treilea decret și s-au încheiat la sosirea celui de-al treilea înger.

Iosia înseamnă „temelia lui Dumnezeu”. Fie că este vorba despre regele Iosia sau despre Iosia Litch, amândoi sunt simboluri ale temeliei, astfel cum este reprezentată în istoria primului decret și astfel cum este reprezentată prin sărbătorile de primăvară prezentate în primele douăzeci și două de versete din Leviticul douăzeci și trei. Temelia, sărbătorile de primăvară și primul decret sunt toate simboluri ale anului 1840 și ale împuternicirii primului înger. 22 octombrie 573 î.Hr., așa cum este prezentat în Ezechiel capitolul patruzeci, versetul unu, este un simbol al datei de 22 octombrie 1844 și al deschiderii judecății morților și, de asemenea, un simbol al datei de 11 septembrie 2001, la deschiderea judecății celor vii. Oricine a urmărit aceste articole ar trebui să cunoască aplicațiile pe care le folosesc.

Ezechiel este un simbol în cadrul istoriei profetice reprezentate în scrierile sale. Ezechiel este prezent atunci când cei douăzeci și cinci de bărbați se închină soarelui la sfârșitul capitolului opt. El a fost, de asemenea, acolo în capitolele următoare, când „sigilarea urmată de măcelărire” este adusă asupra Ierusalimului, pe care Ellen White îl identifică drept Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. În primele unsprezece capitole, Ezechiel este adus în sanctuarul ceresc pentru a primi instrucțiunile sale, după cum au fost chemați să facă și milleriții în 1844 și după cum această mișcare este acum chemată să facă.

Când ajungem în punctul din zilele de pe urmă în care lucrurile pe care le-a ilustrat Ezechiel se repetă în poporul lui Dumnezeu, atunci am ajuns la semnul lui Ezechiel. Când știți că Ezechiel îi reprezintă pe cei o sută patruzeci și patru de mii și o știți la un asemenea nivel de credință și înțelegere, încât posedați așteptarea sfințită că tot ceea ce a ilustrat Ezechiel în scrierile sale tipifică o succesiune sacră de evenimente în zilele de pe urmă, care îi implică pe cei o sută patruzeci și patru de mii — când știți aceasta, atunci „veți ști” că „Domnul” este „Dumnezeu.”

Vom continua aceste gânduri în articolul următor.