The Hidden History of Verse Forty - Number Twenty-Five

Am extras dintr-un pasaj din Mărturii care oferă diferite linii ale adevărului în legătură cu experiența lui Ezechiel, Isaia și Ioan în sanctuar. Ioan s-a întors să vadă glasul dinapoia lui în capitolul unu din Apocalipsa.

De pe insula Patmos și apoi în Sanctuarul ceresc, unde Ioan vede viziunea despre Hristos despre care sora White ne spune că este aceeași viziune pe care a văzut-o Daniel în capitolul zece al cărții sale.

Primele nouă versete arată cum Apocalipsa lui Isus Hristos este desigilată chiar înainte de încheierea timpului de probă al omenirii. Descoperirea a fost dată de Dumnezeu lui Isus, care i-a dat-o lui Gabriel, care i-a dat-o lui Ioan, cu însărcinarea ca Ioan să trimită mesajul celor șapte biserici. Isaia și-a primit însărcinarea de a face același lucru în capitolul șase, iar Ezechiel a primit aceeași poruncă în capitolele doi și trei. Ioan este întemnițat când își primește însărcinarea, Ezechiel și Daniel sunt captivi în Babilon, iar Isaia trăiește în vremea istoriei împăratului nelegiuit Ahaz al lui Iuda.

Patru martori biblici atestă faptul că mesajul Descoperirii lui Isus Hristos este dat acelor persoane care sunt preînchipuite prin experiențele acestor profeți în sanctuar. Atunci când intrăm în sanctuarul ceresc ne este încredințat mesajul pe care am fost rânduiți să-l proclamăm. „Focul cuptorului” care încearcă „fiecare suflet” este cuptorul din Maleahi trei.

Rafinorul știe că argintul a stat în cuptor timpul potrivit atunci când argintul este atât de curat încât reflectă chipul rafinorului. Acest fapt privitor la felul în care argintul era rafinat în vechime se armonizează cu verbul cauzativ „marah” pe care Daniel l-a văzut în capitolul zece. În aceste zile de pe urmă, Domnul Își conduce poporul în sanctuar pentru a-i încerca, curăți și purifica pe candidații care urmează să facă parte din steagul celor o sută patruzeci și patru de mii. În această perioadă de timp, „El va lucra cu” noi, „dacă” noi „vom îndepărta nelegiuirea și vom deveni curați în inimă și în viață.” Unii, ca în Daniel zece, fug de această experiență, dar aceia, simbolizați prin Daniel, care văd marea vedenie a oglinzii descoperirii lui Isus Hristos, vor avea, așa cum ilustrează Isaia, buzele atinse cu un cărbune de pe altar și vor fi curățiți și pregătiți să dea un mesaj atât unei biserici apostaziate, cât și apoi lumii.

Ubutumwa bushyikirizwa ayo bugingo bwizerwa buri mu buturo bwera. Abalewi makumyabiri na gatatu, iyo buhujwe n’igihe cya Pentekote, bugenewe kugaragaza Isanduku y’Isezerano iri Ahera Cyane. Kubw’ukwizera, imiterere y’ubutumwa bw’icyo gice igaragaza ibimenyetso bitatu byo mu nzira biri mu mateka yera, aho ikigeragezo cy’itanura gisohozwa. Byimbitse ku buryo bw’Imana—imiterere y’ubuhanuzi yo mu gice cya makumyabiri na gatatu ituma umunyeshuri w’ubuhanuzi ashobora gushyira Ezekiyeli ku murongo wa mbere w’igice cya mbere.

Fiind preot în timpul sigilării celor o sută patruzeci și patru de mii, Ezechiel se află în al treizecilea an al celui de-al șaptesprezecelea ciclu jubiliar, cu cinci ani înainte de a treia dintre cele trei asedii ale Ierusalimului de către Nebucadnețar, în 587 î.Hr. Al treizecilea an din verset este la treizeci de ani după cea mai mare redeșteptare din istoria Vechiului Testament și este în a cincea zi a celui de-al cincilea an, așezând astfel numărul cinci asupra mărturiei lui Ezechiel. În primele două versete găsim numărul treizeci identificat o dată și numărul cinci menționat de trei ori. În structura din Leviticul douăzeci și trei, aliniată cu perioada Cincizecimii, a doua probă reprezentată de treizeci ajunge până la sărbătoarea trâmbițelor, cele cinci zile până la înălțarea lui Hristos, apoi cinci zile până la ziua ispășirii, apoi cinci zile până la reperul care reprezintă atât ploaia timpurie (Cincizecimea), cât și ploaia târzie (Corturile). Structura prezintă treizeci, urmat de trei trepte de câte cinci. Ezechiel este în templu, iar structura din Leviticul douăzeci și trei este Chivotul.

Istoria atestă faptul că Ezechiel se află, în acel moment, cu cinci ani înaintea unui asediu simbolic care se încheie, prefigurând apropiata lege duminicală, așa cum este reprezentată prin distrugerea Ierusalimului. Numărul „cinci” este un element principal al structurii din Levitic douăzeci și trei, la fel ca numărul treizeci.

În aceste articole s-a arătat că, atunci când primele douăzeci și două de versete ale capitolului sunt aliniate cu ultimele douăzeci și două de versete, iar apoi împreună aceste două linii de câte douăzeci și două de versete sunt aliniate cu perioada Cincizecimii, procesul de încercare în trei pași, care este focul cuptorului din Maleahi, este ilustrat în mod clar. Cei trei pași posedă un alfa și un omega în primul și al treilea pas, care constă într-o serie de patru semne de hotar ce reprezintă un singur pas.

Paștele, urmat de sărbătoarea Azimelor, urmat de darul celor dintâi roade ale orzului, apoi „cinci” zile până la sfârșitul sărbătorii Azimelor. Aceste patru repere alcătuiesc prima probă, iar Isus ilustrează întotdeauna sfârșitul prin început, iar a treia probă este alcătuită, de asemenea, din patru repere. Sărbătoarea Trâmbițelor, apoi înălțarea lui Hristos urmată de Ziua Ispășirii, iar apoi, cinci zile mai târziu, sosirea deopotrivă a Cincizecimii și a Sărbătorii Corturilor. Cincizecimea este simbolul ploii timpurii, iar Sărbătoarea Corturilor este un simbol al ploii târzii. În modelul din Leviticul douăzeci și trei, atât Cincizecimea, cât și Sărbătoarea Corturilor se aliniază.

Procesul final de încercare și curățire a început la 31 decembrie 2023. Prima probă a fost proba fundamentală, simbolizată prin controversa „jefuitorilor poporului tău”, care a divizat grupul ce fusese încercat mai înainte prin dezamăgirea din 18 iulie 2020.

În Levitic douăzeci și trei, primul test este reprezentat printr-o combinație profetică de trei, urmată, cinci zile mai târziu, de sfârșitul Azimelor. Paștele a fost ziua întâi, sărbătoarea Azimelor a fost a doua zi, iar jertfa celor dintâi roade a fost a treia zi. Cinci zile mai târziu, sărbătoarea Azimelor s-a încheiat. Structura profetică a primului dintre cele trei teste este, de asemenea, reprezentată în al treilea și ultimul test. În acel al treilea waymark, alcătuit din trei waymark-uri urmate de unul, sărbătoarea trâmbițelor este ziua întâi, iar înălțarea lui Hristos este cinci zile mai târziu; apoi Ziua Ispășirii urmează peste alte cinci zile; apoi, cinci zile mai târziu, atât Rusaliile, cât și sărbătoarea Corturilor marchează legea duminicală care vine curând, care este reprezentată în cartea lui Ezechiel ca distrugerea Ierusalimului.

Între sfârșitul sărbătorii azimilor și sărbătoarea trâmbițelor sunt treizeci de zile, care nu numai că reprezintă un simbol al unui preot, ci și a doua încercare dintre cele trei încercări reprezentate în cadrul ilustrației divine.

Botezul lui Hristos ilustrează cele trei repere ale Paștelui, ale azimelor și ale celor dintâi roade, căci aceste trei repere reprezintă moartea, îngroparea și învierea lui Hristos. Aceste trei etape sunt urmate de cinci zile până la a patra etapă, reprezentată de sfârșitul sărbătorii azimelor. Botezul prezintă cele trei etape într-un singur moment scurt, când Ioan L-a botezat pe Mesia al său. Sărbătorile de primăvară despart aceste trei etape prin câte o zi fiecare, iar sărbătorile de toamnă despart aceste trei etape prin cinci zile.

Când aplicăm primul test al sărbătorilor de primăvară ca o combinație de trei repere urmate de un reper la cinci zile mai târziu; iar apoi aplicăm sărbătorile de toamnă ca trei repere urmate, la cinci zile mai târziu, de un singur reper, se stabilește o structură profetică alcătuită dintr-un reper alfa de trei urmat de cinci zile, care este apoi urmat de treizeci de zile, și de al treilea test al sărbătorilor de toamnă ca un reper de trei urmat de cinci zile—structura ilustrează primul test ca acoperind un total de cinci zile, urmat de un al doilea test de treizeci de zile care ajunge până la al treilea reper de cinci zile. Cinci plus treizeci, plus cinci fac patruzeci (5 + 30 + 5 = 40).

Botezul lui Hristos a fost urmat imediat de patruzeci de zile, care s-au încheiat cu trei încercări. Mult mai mult poate fi recunoscut în structura din Leviticul douăzeci și trei în combinație cu perioada Rusaliilor, dar, la un alt nivel, capitolul reprezintă Chivotul din Locul Preasfânt.

Sărbătorile de primăvară și de toamnă din Leviticul douăzeci și trei sunt așezate în mijlocul a două Sabate. Aceste două Sabate îi reprezintă pe cei doi heruvimi acoperitori, iar reperele perioadei Cincizecimii, aliniate cu Leviticul douăzeci și trei, reprezintă Chivotul și pe cei doi heruvimi acoperitori. Ezechiel este dus în sanctuar în capitolul unu, iar când este dus acolo, el se află cu cinci zile înaintea asediului care conduce la distrugerea Ierusalimului, preînchipuind legea duminicală care va veni în curând. Legea duminicală este reprezentată de Cincizecime și de Corturi în Leviticul douăzeci și trei. Ezechiel este în al treizecilea an, iar treizeci este perioada celei de-a doua dintre cele trei probe care alcătuiesc focul cuptorului din Maleahi trei. A doua probă este reprezentată prin treizeci de zile, după cum și Ezechiel este în al treizecilea an al celui de-al șaptesprezecelea ciclu jubiliar care a început la Marele Paște al lui Iosia, așa cum îl numesc istoricii. Ezechiel este cu cinci ani înaintea asediului care a durat optsprezece luni și se află în templu, care este mijlocul celor trei teste finale ce curățesc și purifică rămășița. Petru era la Cezareea lui Filipi (Panium), tot în mijlocul a trei teste, așa cum sunt reprezentate prin Panium (Cezareea lui Filipi), muntele Schimbării la Față și cruce.

În anul 592 î.Hr., Ezechiel este făcut în chip supranatural „mut” și vorbește numai atunci când Dumnezeu îi deschide gura. Această stare continuă până la căderea Ierusalimului în 585/6 î.Hr. Dumnezeu l-a făcut să vorbească atunci când a început asediul, în ziua în care a murit „plăcerea” „ochilor” lui, dar nu i s-a îngăduit să vorbească liber până când Ierusalimul, „plăcerea” „ochilor” lui Israel, a căzut. Căderea Ierusalimului reprezintă legea duminicală care avea să vină curând, și acolo se află tatăl lui Ioan Botezătorul, un preot din ceata a opta, care a fost făcut mut în timp ce slujea în templu, care este locul unde se afla și Ezechiel (în viziune), fiind de asemenea făcut mut pentru aproximativ nouă luni. În ziua a opta după nașterea lui Ioan, când Ioan era circumcis, i s-a îngăduit să vorbească. Doi proroci făcuți muți în timp ce se aflau în sanctuar. Al treilea proroc făcut mut în timp ce Îl privea pe Hristos în sanctuar a fost Daniel. În capitolul zece, Daniel se află în sanctuar și, chiar în clipa în care este atins a doua oară din cele trei, este făcut mut. La punctul de mijloc, Daniel este făcut mut.

Simbolismul „vorbirii” este marcat la legea duminicală care se apropie curând, când Statele Unite vorbesc ca un balaur, măgărița lui Balaam vorbește, iar vedenia lui Habacuc vorbește și nu minte. Cei trei profeți muți, care sunt făcuți muți în timp ce se află în sanctuar, vorbesc la distrugerea Ierusalimului. În cazul lui Zaharia, el vorbește pentru a identifica faptul că noul nume al fiului său este corect, tipificându-i astfel pe filadelfienii cărora li se dă un nume nou.

Zaharia a primit o tăbliță pe care să scrie noul nume de familie al lui Ioan.

Numele nou al lui Ioan se armonizează cu biserica din Filadelfia, iar numele Zaharia se armonizează cu Laodiceea, așa cum este reprezentată prin necredința lui Zaharia în mesajul celui de-al treilea înger. Toți profeții se adresează zilelor de pe urmă, iar zilele de pe urmă constituie istoria celui de-al treilea înger. Prin urmare, îngerul care a adus mesajul trebuie să fie al treilea înger. Zaharia a refuzat să înțeleagă că Domnul avea să treacă pe lângă biserica adventistă de ziua a șaptea laodiceană. Mai sunt de spus lucruri despre restaurarea vocii în acești profeți, dar vom continua să înaintăm spre o înțelegere a liniei profetice a lui Iosia.

Am abordat al șaptesprezecelea ciclu jubiliar care a început la Paștele lui Iosia în 622 î.Hr., însă linia lui Iosia începe cu mult înainte de 622 î.Hr. Răzvrătirea lui Israel, care l-a adus pe Saul la tron ca primul rege al lui Israel, a marcat cei patruzeci de ani în care regele Saul avea să domnească, urmați de patruzeci de ani în care regele David avea să domnească, urmați de patruzeci de ani în care Solomon avea să domnească. Respingerea lui Dumnezeu, care l-a ofensat atât de profund pe profetul Samuel, a avut loc în 1097 î.Hr. și începe o linie profetică de răzvrătire care s-a încheiat la cruce, când iudeii au rostit că nu aveau alt împărat decât pe Cezar.

În 1097, trei împărați aveau să domnească fiecare câte patruzeci de ani până la moartea lui Solomon, în 977 î.Hr., când împărăția s-a împărțit apoi în nord și sud.

Domnia lui Solomon a început în 971 î.Hr.; temelia Templului a fost pusă în al patrulea an al lui Solomon (967 î.Hr.). Zidirea a durat șapte ani (1 Regi 6:37–38), iar Templul a fost terminat în luna a opta a celui de-al unsprezecelea an al lui Solomon. Dedicarea solemnă a avut loc în luna a șaptea (luna Etanim), în timpul Sărbătorii Corturilor (1 Regi 8; 2 Cronici 5–7). Regii, Templul și națiunea sunt reprezentați fiecare în istorie printr-o perioadă de patru sute nouăzeci de ani, care marchează în mod distinct o perioadă profetică în legătură fie cu regii, fie cu Templul, fie cu națiunea.

Daniel a fost luat în captivitate în anul 607 î.Hr., deși majoritatea cronologilor biblici identifică anul 605 î.Hr. Înregistrarea istorică trebuie să se armonizeze cu mărturia profetică, iar simbolismul evenimentelor marcate istoric pe linia istoriei care începe cu dorința pentru un împărat în 1097 î.Hr. cere, din partea mai multor martori profetici, ca anul 607 î.Hr. să fie aplicarea corectă, și nu 605 î.Hr. Anul 607 î.Hr. marchează sfârșitul a patru sute nouăzeci de ani pe linia împăraților, dar începe totodată una dintre cele trei reprezentări principale ale celor șaptezeci de ani care apar pe această linie. Anul 607 î.Hr. marchează sfârșitul a șaptezeci de ani care au început cu captivitatea lui Manase în 677 î.Hr. Prima reprezentare a simbolului celor patru sute nouăzeci de ani (care are trei martori pe linie) se încheie acolo unde unul dintre cei trei martori ai celor șaptezeci de ani se sfârșește, iar un alt martor al celor șaptezeci de ani începe; structura matematică depune mărturie în favoarea anului 607 î.Hr., în ciuda ideii că Daniel a fost luat în captivitate în 605 î.Hr.

În cadrul liniei care cuprinde o perioadă de 490 de ani asociată cu regii, de la 1097 î.Hr. până la 607 î.Hr., se află, de asemenea, 490 de ani de la dedicarea Templului lui Solomon până la dedicarea Templului de după exil de către Zorobabel, în 516 î.Hr. Acești 490 de ani sunt alcătuiți din 420 de ani de la dedicarea făcută de Solomon în al unsprezecelea an al său, la care se adaugă cei 70 de ani în care Templul a rămas pustiit în timpul captivității, totalizând 490 de ani. Al treilea decret al lui Artaxerxe a venit 59 de ani mai târziu, în 457 î.Hr., și marchează începutul a 490 de ani care au fost „hotărâți” (tăiați, Daniel 9:24) pentru poporul lui Dumnezeu, care s-au încheiat în anul 34, la uciderea cu pietre a lui Ștefan. Există, desigur, multe alte mărturii cronologice profunde în linia profetică ce începe cu apostazia fundamentală a respingerii lui Dumnezeu și a Spiritului Profeției în 1097 î.Hr. și se încheie atunci când Ștefan L-a văzut pe Hristos stând la dreapta lui Dumnezeu. În cadrul acestei mărturii găsim roata profetică a lui Iosia.

Eu spun „apostazie fundamentală”, căci începutul liniei identifică momentul în care Israel L-a respins pe Dumnezeu ca Împărat, în dorința lor de a avea un împărat lumesc, marcând astfel temelia monarhiei omenești a lui Israel. Scriu aceasta și pentru că roata lui Iosia, care înseamnă „temelia lui Dumnezeu”, este un simbol atât al temeliei, cât și al apostaziei fundamentale a poporului lui Dumnezeu.

เมื่อซาโลมอนสิ้นพระชนม์ และชนเผ่าทั้งสิบสองได้แยกออกเป็นฝ่ายเหนือและฝ่ายใต้ การอุทิศตั้งระบบการนมัสการอันปลอมแปลงของเยโรโบอัมได้ถูกตำหนิโดยผู้เผยพระวจนะที่ไม่เชื่อฟัง และคำตำหนิของเขาก็มีคำพยากรณ์ถึงกษัตริย์องค์หนึ่งที่จะมาภายหน้า นามว่าโยสิยาห์ด้วย ในการละทิ้งความเชื่อขั้นรากฐานของเยโรโบอัมและชนเผ่าทางเหนือทั้งสิบ ได้มีการพยากรณ์ล่วงหน้าถึงโยสิยาห์และการฟื้นฟูของท่าน ซึ่งมีเครื่องหมายสำคัญคือปัสกาครั้งยิ่งใหญ่แห่งปี 622 ก่อน ค.ศ. การฟื้นฟูนั้นเกิดขึ้นจากการค้นพบข้อเขียนของโมเสส และจากการประกาศคำพิพากษาเหนือประชากรของพระเจ้าเพราะการละทิ้งความเชื่ออย่างต่อเนื่องของพวกเขา เมื่อถ้อยคำจากข้อเขียนของโมเสสถูกอ่านถวายต่อกษัตริย์โยสิยาห์ ก็ได้ก่อให้เกิดการฟื้นฟูครั้งยิ่งใหญ่ที่สุดในประวัติศาสตร์พันธสัญญาเดิม คำพยากรณ์เกี่ยวกับเด็กคนหนึ่งที่จะถือกำเนิดมาในภายหน้าและมีนามว่าโยสิยาห์นั้น ยังรวมถึงการกล่าวโทษเชิงพยากรณ์ต่อการละทิ้งความเชื่อขั้นรากฐาน ซึ่งผู้เผยพระวจนะที่ไม่เชื่อฟังได้กล่าวโทษต่อกษัตริย์เยโรโบอัมด้วย

Blestemul lui Moise, aşa cum îl numeşte Daniel, este „de şapte ori” din Leviticul douăzeci şi şase şi a devenit descoperirea fundamentală a lui William Miller, care este simbolul adevărurilor de temelie ale adventismului. Împuternicirea soliei lui Miller la 11 august 1840 a fost adusă la îndeplinire prin lucrarea lui „Iosia” Litch în 1838 şi 1840. În 1863, acele temelii au fost puse deoparte, iar „de şapte ori” a devenit un simbol nu numai al adevărurilor fundamentale ale milleriţilor filadelfieni, ci şi simbolul răzvrătirii millerismului laodicean împotriva temeliei. Istoria milleriţilor primului şi celui de-al doilea înger poartă simbolismul lui „Iosia”, care va fi repetat până la ultima literă în istoria celor o sută patruzeci şi patru de mii. Roata lui Iosia se întinde înapoi până la vrăjitoria regelui Saul şi apoi înainte până la vărsarea din gură a bisericii adventiste de ziua a şaptea laodiceene la legea duminicală. Roata lui Iosia din Ezechiel este acum în proces de a fi desigilată, ca punct culminant al sigilării celor o sută patruzeci şi patru de mii.

Vom continua aceste lucruri în articolul următor.