The Hidden History of Verse Forty - Number Twenty-Five

Am extras dintr-un pasaj din Mărturii care oferă diferite linii ale adevărului în legătură cu experiența lui Ezechiel, Isaia și Ioan în sanctuar. Ioan s-a întors să vadă glasul dinapoia lui în capitolul unu din Apocalipsa.

De pe insula Patmos și apoi în Sanctuarul ceresc, unde Ioan vede viziunea despre Hristos despre care sora White ne spune că este aceeași viziune pe care a văzut-o Daniel în capitolul zece al cărții sale.

Primele nouă versete arată cum Apocalipsa lui Isus Hristos este desigilată chiar înainte de încheierea timpului de probă al omenirii. Descoperirea a fost dată de Dumnezeu lui Isus, care i-a dat-o lui Gabriel, care i-a dat-o lui Ioan, cu însărcinarea ca Ioan să trimită mesajul celor șapte biserici. Isaia și-a primit însărcinarea de a face același lucru în capitolul șase, iar Ezechiel a primit aceeași poruncă în capitolele doi și trei. Ioan este întemnițat când își primește însărcinarea, Ezechiel și Daniel sunt captivi în Babilon, iar Isaia trăiește în vremea istoriei împăratului nelegiuit Ahaz al lui Iuda.

Patru martori biblici atestă faptul că mesajul Descoperirii lui Isus Hristos este dat acelor persoane care sunt preînchipuite prin experiențele acestor profeți în sanctuar. Atunci când intrăm în sanctuarul ceresc ne este încredințat mesajul pe care am fost rânduiți să-l proclamăm. „Focul cuptorului” care încearcă „fiecare suflet” este cuptorul din Maleahi trei.

Omucuzi azi ko ifeza imaze igihe gikwiye mu itanura igihe ifeza iba itunganye cyane ku buryo igaragaza mu maso h’omucuzi. Iyi ngingo yerekeye uburyo ifeza yatunganywaga mu bihe bya kera ihuye n’inshinga itera igikorwa “marah” Daniyeli yabonye mu gice cya cumi. Muri iyi minsi y’imperuka, Umwami arimo ayobora ubwoko Bwe mu buturo bwera kugira ngo agerageze, atunganye kandi ahanagure abakwiriye kuzaba bamwe mu ibendera ry’abo ibihumbi ijana na mirongo ine na bine. Muri iki gihe, “Azakorana” natwe, “niba” “tuzavanaho ubugome kandi tugatungana mu mutima no mu mibereho.” Bamwe, nk’uko biri muri Daniyeli icumi, bahunga iyo mimerere, ariko abo, bashushanyijwe na Daniyeli, babona rya yerekwa rikomeye ry’indorerwamo ry’ihishurwa rya Yesu Kristo, bazagira, nk’uko Yesaya abyerekana, iminwa yabo ikorwaho ikara ryo ku gicaniro kandi bazatunganywa banategurirwe gutanga ubutumwa ku itorero ryahuniye kure y’ukuri, hanyuma no ku isi.

Mesajul este prezentat acelor suflete credincioase din sanctuar. Leviticul douăzeci și trei, atunci când este pus în corespondență cu perioada Cincizecimii, este conceput să reflecte Chivotul legământului din Locul Preasfânt. Prin credință, structura mesajelor capitolului identifică trei repere în cadrul istoriei sacre în care este împlinită încercarea cuptorului. De o profunzime divină — structura profetică a capitolului douăzeci și trei îi îngăduie studentului profeției să-l localizeze pe Ezechiel în versetul unu al capitolului unu.

Ca preot în timpul sigilării celor o sută patruzeci și patru de mii, Ezechiel se află în al treizecilea an al celui de-al șaptesprezecelea ciclu jubiliar, cu cinci ani înaintea celei de-a treia dintre cele trei asedieri ale Ierusalimului de către Nebucadnețar, în 587 î.Hr. Al treizecilea an din verset este la treizeci de ani după cea mai mare redeșteptare din istoria Vechiului Testament și este în ziua a cincea a anului al cincilea, așezând astfel numărul cinci asupra mărturiei lui Ezechiel. În primele două versete găsim treizeci identificat o dată, iar numărul cinci menționat de trei ori. În structura din Levitic douăzeci și trei, aliniată cu perioada Cincizecimii, a doua probă reprezentată prin treizeci ajunge până la sărbătoarea trâmbițelor, apoi cinci zile până la înălțarea lui Hristos, apoi cinci zile până la ziua ispășirii, apoi cinci zile până la reperul care reprezintă atât ploaia timpurie (Cincizecimea), cât și pe cea târzie (Corturile). Structura prezintă treizeci, urmat de trei trepte de cinci. Ezechiel este în Templu, iar structura din Levitic douăzeci și trei este Chivotul.

Historia dă mărturie faptului că, în acel moment, Ezechiel se află cu cinci ani înaintea unui asediu simbolic care se încheie, prefigurând apropiata lege duminicală, așa cum este reprezentată prin distrugerea Ierusalimului. Numărul „cinci” este un element primordial al structurii din Leviticul douăzeci și trei, la fel ca numărul treizeci.

Byagaragajwe muri izi ngingo ko, igihe imirongo makumyabiri n'ibiri ya mbere y’iki gice ihujwe n’imirongo makumyabiri n'ibiri ya nyuma, hanyuma iyo mirongo yombi makumyabiri n'ibiri igahuzwa n’igihe cya Pentekote, inzira y’igeragezwa ry’intambwe eshatu, ari yo muriro w’itanura wa Malaki, igaragarizwa neza. Izo ntambwe eshatu zifite alfa na omega mu ntambwe ya mbere no mu ya gatatu, igizwe n’uruhererekane rw’ibimenyetso bine bihagarariye intambwe imwe.

Paștele, urmat de sărbătoarea Azimelor, urmat de darul celor dintâi roade ale orzului, apoi „cinci” zile până la sfârșitul sărbătorii Azimelor. Aceste patru repere alcătuiesc prima probă, iar Isus ilustrează întotdeauna sfârșitul prin început, iar a treia probă este alcătuită, de asemenea, din patru repere. Sărbătoarea Trâmbițelor, apoi înălțarea lui Hristos urmată de Ziua Ispășirii, iar apoi, cinci zile mai târziu, sosirea deopotrivă a Cincizecimii și a Sărbătorii Corturilor. Cincizecimea este simbolul ploii timpurii, iar Sărbătoarea Corturilor este un simbol al ploii târzii. În modelul din Leviticul douăzeci și trei, atât Cincizecimea, cât și Sărbătoarea Corturilor se aliniază.

Procesul final de încercare și curățire a început la 31 decembrie 2023. Prima probă a fost proba fundamentală, simbolizată prin controversa „jefuitorilor poporului tău”, care a divizat grupul ce fusese încercat mai înainte prin dezamăgirea din 18 iulie 2020.

Muri Levitike makumyabiri na gatatu, ikigeragezo cya mbere kigereranywa n’imiterere y’ubuhanuzi igizwe na bitatu, hanyuma nyuma y’iminsi itanu hagakurikiraho iherezo ry’imigati itarimo umusemburo. Pasika wari umunsi wa mbere, umunsi mukuru w’imigati itarimo umusemburo wari umunsi wa kabiri, kandi ituro ry’imbuto z’umuganura ryari umunsi wa gatatu. Nyuma y’iminsi itanu, umunsi mukuru w’imigati itarimo umusemburo warangiye. Imiterere y’ubuhanuzi y’icya mbere mu bigeragezo bitatu na yo igaragazwa mu kigeragezo cya gatatu kandi cya nyuma. Muri iyo waymark ya gatatu, igizwe na waymarks eshatu zikurikiwe n’indi imwe, umunsi mukuru w’impanda ni wo munsi wa mbere, hanyuma nyuma y’iminsi itanu hakaba ukuzamuka kwa Kristo, nyuma yaho hakaza umunsi w’impongano nyuma y’iminsi itanu, hanyuma nyuma y’iminsi itanu yindi Pentekote n’umunsi mukuru w’Ingando byombi bikaranga itegeko rya Sunday rigiye kuza vuba, rigereranywa mu gitabo cya Ezekieli n’irimbuka rya Yerusalemu.

Între sfârșitul sărbătorii azimilor și sărbătoarea trâmbițelor sunt treizeci de zile, care nu numai că reprezintă un simbol al unui preot, ci și a doua încercare dintre cele trei încercări reprezentate în cadrul ilustrației divine.

Botezul lui Hristos ilustrează cele trei repere ale Paștelui, ale azimilor și ale celor dintâi roade, căci aceste trei repere reprezintă moartea, îngroparea și învierea lui Hristos. Aceste trei etape sunt urmate de cinci zile până la a patra etapă, reprezentată de sfârșitul sărbătorii azimilor. Botezul înfățișează cele trei etape într-un singur moment scurt, când Ioan L-a botezat pe Mesia său. Sărbătorile de primăvară despart aceste trei etape prin câte o zi fiecare, iar sărbătorile de toamnă despart aceste trei etape prin cinci zile.

Când aplicăm primul test al sărbătorilor de primăvară ca o combinație de trei repere urmate de un reper la cinci zile mai târziu; iar apoi aplicăm sărbătorile de toamnă ca trei repere urmate, la cinci zile mai târziu, de un singur reper, se stabilește o structură profetică alcătuită dintr-un reper alfa de trei urmat de cinci zile, care este apoi urmat de treizeci de zile, și de al treilea test al sărbătorilor de toamnă ca un reper de trei urmat de cinci zile—structura ilustrează primul test ca acoperind un total de cinci zile, urmat de un al doilea test de treizeci de zile care ajunge până la al treilea reper de cinci zile. Cinci plus treizeci, plus cinci fac patruzeci (5 + 30 + 5 = 40).

Botezul lui Hristos a fost urmat imediat de patruzeci de zile, care s-au încheiat cu trei încercări. Mult mai mult poate fi recunoscut în structura din Leviticul douăzeci și trei în combinație cu perioada Rusaliilor, dar, la un alt nivel, capitolul reprezintă Chivotul din Locul Preasfânt.

Sărbătorile de primăvară și de toamnă din Leviticul douăzeci și trei sunt așezate între două Sabate. Aceste două Sabate reprezintă cei doi heruvimi acoperitori, iar semnele de drum ale perioadei Cincizecimii, aliniate cu Leviticul douăzeci și trei, reprezintă Chivotul și pe cei doi heruvimi acoperitori. În capitolul întâi, Ezechiel este dus în sanctuar, iar când este dus acolo, el se află cu cinci zile înaintea asediului care duce la distrugerea Ierusalimului, preînchipuind legea duminicală care urmează să vină curând. Legea duminicală este reprezentată prin Cincizecime și Sărbătoarea Corturilor în Leviticul douăzeci și trei. Ezechiel se află în al treizecilea an, iar treizeci este perioada celei de-a doua dintre cele trei încercări care alcătuiesc cuptorul de foc din Maleahi trei. A doua încercare este reprezentată prin treizeci de zile, după cum Ezechiel este în al treizecilea an al celui de-al șaptesprezecelea ciclu jubiliar care a început la Marele Paște al lui Iosia, așa cum îl numesc istoricii. Ezechiel este cu cinci ani înaintea asediului care a durat optsprezece luni și se află în templu, care este mijlocul celor trei încercări finale ce curățesc și purifică rămășița.

În anul 592 î.Hr., Ezechiel este făcut în chip supranatural „mut” și vorbește numai când Dumnezeu îi deschide gura. Această stare continuă până la căderea Ierusalimului, în 585 î.Hr. Dumnezeu îl făcuse să vorbească atunci când a început asediul, în ziua în care a murit „dorul” „ochilor” săi, dar nu i s-a îngăduit să vorbească liber până când Ierusalimul, „dorința” „ochilor” lui Israel, a căzut. Căderea Ierusalimului reprezintă legea duminicală care avea să vină în curând, și acolo se află tatăl lui Ioan Botezătorul, un preot al celei de-a opta cete, care a fost făcut mut în timp ce slujea în templu, acolo unde și Ezechiel a fost făcut mut pentru aproximativ nouă luni. În a opta zi după nașterea lui Ioan, când Ioan era circumcis, i s-a îngăduit să vorbească. Doi proroci făcuți muți în timp ce se aflau în sanctuar. Al treilea proroc făcut mut în timp ce Îl privea pe Hristos în sanctuar a fost Daniel. În capitolul zece, Daniel este în sanctuar și, tocmai când este atins a doua oară din trei, este făcut mut. La punctul de mijloc, Daniel este făcut mut.

Simbolismul „vorbirii” este evidențiat la legea duminicală care va veni curând, când Statele Unite vorbesc ca un balaur, măgărița lui Balaam vorbește, iar vedenia lui Habacuc vorbește și nu minte. Cei trei profeți muți, care sunt făcuți muți în timp ce se află în sanctuar, vorbesc la distrugerea Ierusalimului. În cazul lui Zaharia, el vorbește pentru a confirma că noul nume al fiului său este corect, tipificând astfel pe filadelfieni, cărora li se dă un nume nou.

Zaharia a primit o tăbliță pe care să scrie noul nume de familie al lui Ioan.

Numele cel nou al lui Ioan se armonizează cu biserica din Philadelphia, iar numele Zaharia se armonizează cu Laodiceea, așa cum este reprezentată prin necredința lui Zaharia în solia îngerului al treilea. Toți profeții se adresează zilelor de pe urmă, iar zilele de pe urmă sunt istoria îngerului al treilea. Prin urmare, îngerul care a adus solia trebuie să fie îngerul al treilea. Zaharia a refuzat să înțeleagă că Domnul avea să treacă pe lângă biserica adventistă de ziua a șaptea din Laodiceea. Mai sunt de spus lucruri despre restaurarea glasului în acești profeți, dar vom continua să înaintăm spre o înțelegere a liniei profetice a lui Iosia.

Am abordat al șaptesprezecelea ciclu jubiliar care a început la Paștele lui Iosia în 622 î.Hr., însă linia lui Iosia începe cu mult înainte de 622 î.Hr. Răzvrătirea lui Israel, care l-a adus pe Saul la tron ca primul rege al lui Israel, a marcat cei patruzeci de ani în care regele Saul avea să domnească, urmați de patruzeci de ani în care regele David avea să domnească, urmați de patruzeci de ani în care Solomon avea să domnească. Respingerea lui Dumnezeu, care l-a ofensat atât de profund pe profetul Samuel, a avut loc în 1097 î.Hr. și începe o linie profetică de răzvrătire care s-a încheiat la cruce, când iudeii au rostit că nu aveau alt împărat decât pe Cezar.

În 1097, trei împărați aveau să domnească fiecare câte patruzeci de ani până la moartea lui Solomon, în 977 î.Hr., când împărăția s-a împărțit apoi în nord și sud.

Domnia lui Solomon a început în 1017 î.Hr.; temelia Templului a fost pusă în al patrulea an al lui Solomon (1013 î.Hr.). Construirea a durat șapte ani (1 Împărați 6:37–38), iar Templul a fost terminat în luna a opta a celui de-al unsprezecelea an al lui Solomon. Dedicarea solemnă a avut loc în luna a șaptea (luna Etanim), în timpul Sărbătorii Corturilor (1 Împărați 8; 2 Cronici 5–7), în 1006 î.Hr. Regii, Templul și națiunea sunt fiecare reprezentate în istorie printr-o perioadă de patru sute nouăzeci de ani, care marchează în mod distinct o perioadă profetică în raport fie cu regii, fie cu Templul, fie cu națiunea.

Daniel a fost dus în robie în anul 607 î.Hr., deși majoritatea cronologilor biblici indică anul 605 î.Hr. Înregistrarea istorică trebuie să se armonizeze cu mărturia profetică, iar simbolismul evenimentelor care sunt marcate istoric pe linia istoriei ce începe cu dorința pentru un împărat în anul 1097 î.Hr. cere, din partea mai multor martori profetici, ca anul 607 î.Hr. să fie aplicarea corectă, și nu anul 605 î.Hr. Anul 607 î.Hr. marchează sfârșitul a patru sute nouăzeci de ani în linia împăraților, dar el începe totodată una dintre cele trei reprezentări principale ale celor șaptezeci de ani care apar în această linie. Anul 607 î.Hr. marchează sfârșitul a șaptezeci de ani care au început cu robia lui Manase în anul 677 î.Hr. Prima reprezentare a simbolului celor patru sute nouăzeci de ani (posedă trei martori în această linie) se încheie acolo unde se sfârșește unul dintre cei trei martori ai celor șaptezeci de ani și începe un alt martor al celor șaptezeci de ani. Structura matematică dă mărturie în favoarea anului 607 î.Hr., în pofida ideii că Daniel a fost dus în robie în anul 605 î.Hr.

În cadrul liniei care cuprinde o perioadă de 490 de ani asociată cu regii, din 1097 î.Hr. până în 607 î.Hr., există, de asemenea, 490 de ani de la dedicarea Templului lui Solomon până la dedicarea Templului de după exil de către Zorobabel în 515 î.Hr. Acei 490 de ani constau din 420 de ani de la dedicarea făcută de Solomon în al unsprezecelea an al său, la care se adaugă cei 70 de ani în care Templul a rămas pustiu în timpul robiei, însumând 490 de ani. Al treilea decret al lui Artaxerxe a venit 59 de ani mai târziu, în 457 î.Hr., și marchează începutul celor 490 de ani care au fost „hotărâți” (tăiați, Daniel 9:24) pentru poporul lui Dumnezeu, ani care s-au încheiat în anul 34, la uciderea cu pietre a lui Ștefan. Există, desigur, multe alte mărturii cronologice profunde în linia profetică ce începe cu apostazia fundamentală a respingerii lui Dumnezeu și a Spiritului Profeției în 1097 î.Hr. și se încheie atunci când Ștefan L-a văzut pe Hristos stând la dreapta lui Dumnezeu. În cadrul acestei mărturii găsim roata profetică a lui Iosia.

Eu spun „apostazie fundamentală”, căci începutul liniei identifică momentul în care Israel L-a respins pe Dumnezeu ca Împărat, în dorința lor de a avea un împărat lumesc, marcând astfel temelia monarhiei omenești a lui Israel. Scriu aceasta și pentru că roata lui Iosia, care înseamnă „temelia lui Dumnezeu”, este un simbol atât al temeliei, cât și al apostaziei fundamentale a poporului lui Dumnezeu.

Atunci când Solomon a murit și cele douăsprezece seminții s-au împărțit în nord și sud, consacrarea de către Ieroboam a sistemului contrafăcut de închinare a fost mustrată de prorocul neascultător, iar mustrarea lui a cuprins profeția despre un împărat care avea să vină, numit Iosia. La apostazia de temelie a lui Ieroboam și a celor zece seminții din nord, a fost vestită profeția despre Iosia și despre redeșteptarea lui, marcată de Marele Paște din 622 î.Hr. Acea redeșteptare a fost adusă prin descoperirea scrierilor lui Moise și prin rostirea judecății asupra poporului lui Dumnezeu pentru apostazia lui necurmată. Când cuvintele din scrierile lui Moise au fost citite împăratului Iosia, ele au produs cea mai mare redeșteptare din istoria Vechiului Testament. Profeția despre nașterea viitoare a unui copil numit Iosia a cuprins, de asemenea, condamnarea profetică a apostaziei de temelie îndreptate împotriva împăratului Ieroboam de către prorocul neascultător.

Blestemul lui Moise, aşa cum îl numeşte Daniel, este „de şapte ori” din Leviticul douăzeci şi şase şi a devenit descoperirea fundamentală a lui William Miller, care este simbolul adevărurilor de temelie ale adventismului. Împuternicirea soliei lui Miller la 11 august 1840 a fost adusă la îndeplinire prin lucrarea lui „Iosia” Litch în 1838 şi 1840. În 1863, acele temelii au fost puse deoparte, iar „de şapte ori” a devenit un simbol nu numai al adevărurilor fundamentale ale milleriţilor filadelfieni, ci şi simbolul răzvrătirii millerismului laodicean împotriva temeliei. Istoria milleriţilor primului şi celui de-al doilea înger poartă simbolismul lui „Iosia”, care va fi repetat până la ultima literă în istoria celor o sută patruzeci şi patru de mii. Roata lui Iosia se întinde înapoi până la vrăjitoria regelui Saul şi apoi înainte până la vărsarea din gură a bisericii adventiste de ziua a şaptea laodiceene la legea duminicală. Roata lui Iosia din Ezechiel este acum în proces de a fi desigilată, ca punct culminant al sigilării celor o sută patruzeci şi patru de mii.

Vom continua aceste lucruri în articolul următor.