The Book of Joel and The Laodicean Seventh-day Adventist Church - Number Eleven

Mesajul ploii târzii este o avertizare cu privire la apropiata încheiere a timpului de probă, împreună cu o chemare la pregătire personală. Aceste două concepte sunt reprezentate în capitolele zece și unsprezece ale viziunii lui Isaia și sunt astfel prezentate în contextul soliei din Daniel unsprezece, care a fost desigilată în 1989 și a cărei istorie ascunsă este desigilată în timpul sigilării celor o sută patruzeci și patru de mii, care sunt reprezentați în viziune de Isaia și de fiii săi. Cele două linii, împreună, reprezintă o avertizare pentru Ahaz, reprezentându-i pe laodiceeni, care nu au „pricepere” cu privire la aceste două linii, internă și externă, care străbat profeția biblică.

Daniel 11:11 na Ufunuo 11:11 zinawasilisha uwakilishaji uleule wa ndani na wa nje, huku Danieli akiwakilisha wa nje na Ufunuo wa ndani. Hizi “sura na aya” mbili za ndani na za nje zinaungana moja kwa moja na jumbe za nje na za ndani za sura ya kumi na ya kumi na moja, na hufanya hivyo katika Isaya 11:11.

Isaia șase este 9/11 și identifică purificarea și ungerea lui Isaia ca sol la 9/11. De la capitolul șapte încolo se află o schiță a soliei care a sosit la 9/11. Capitolul zece identifică rolul ultimelor șase versete din Daniel unsprezece, căci aceasta a fost solia desigilată la vremea sfârșitului în 1989.

Capitolul unsprezece din Isaia reprezintă 9/11 și ungerea lui Isaia și mesajul său. Versetul unu este legat de versetul zece prin „Iesei”, iar versetul zece spune: „Și în ziua aceea”, iar versetul unsprezece continuă spunând: „Și se va întâmpla în ziua aceea că Domnul Își va întinde din nou mâna, a doua oară, ca să recupereze rămășița poporului Său.”

Ziua aceea era în anul 1850.

Versetul întâi spune: „Şi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Iesei, şi un Vlăstar va creşte din rădăcinile lui; şi Duhul Domnului Se va odihni peste El.” Descrierea puternică a lui Hristos continuă, DAR descrierea se aplică mai mult zilelor de pe urmă decât zilelor lui Isaia sau chiar zilelor când Hristos a umblat printre oameni.

O lectură atentă arată că versetele unu până la nouă sunt toate caracteristici identificatoare ale lui Hristos, iar în versetul zece se spune: „Și va ieși o nuia.” Nu există nicio întrerupere în cursul gândului de la versetul unu până la versetul zece. Versetul zece spune: „și în ziua aceea”, ceea ce trebuie să aibă loc în aceeași zi ca versetul unu. Atât versetul zece, cât și versetul unu identifică „rădăcina”, și astfel leagă cele două versete, rând peste rând.

Împreună, versetele unu și zece afirmă: „Și va ieși o Mlădiță din tulpina lui Isai și un Lăstar va crește din rădăcinile lui: Și în ziua aceea va fi o rădăcină a lui Isai, care va sta ca steag pentru popoare; neamurile o vor căuta, și odihna Lui va fi glorioasă.”

O „nuia” este un simbol al autorității.

Un „toiag” este un simbol al alegerii, al împărţirii şi al separării.

Toiagul lui Aaron, care a odrăslit, identifică un „toiag” în perioada ploii târzii, căci al lui Aaron a fost singurul „toiag” care a odrăslit dintre cele treisprezece „toiege”. Odrăslirea este un simbol al perioadei ploii târzii, când Dumnezeu va face vădită o distincție între cele douăsprezece „toiege” răzvrătite, care pretind că au solia ploii târzii, și, de asemenea, așa cum este ilustrat prin demonstrația lui Ilie prin foc, marcând deosebirea dintre adevărat și fals. Un „toiag” este, de asemenea, un simbol al măsurării și al judecății.

„Nuată” iese din tulpina lui Iesei, iar „Iesei” înseamnă „a ieși în evidență”, așa cum semnele de hotar o fac în profeția biblică. Fares a fost adevărata „rădăcină” a lui Iesei, iar Fares înseamnă „o spărtură, a izbucni sau a împrăștia”. Fares este rădăcina sau începutul liniei de sânge a lui Iesei. „Rădăcina lui Iesei” este, prin urmare, un simbol al alfa, Fares, iar omega este Iesei, începutul și sfârșitul. Rădăcina lui Iesei începe cu o împrăștiere (Fares) și se încheie la un semn de hotar al unui om care stă în picioare. Bărbații care se ridică în picioare marchează profetic o împărăție. În Biblie, Fares începe o linie de sânge, fără nicio legătură înainte de introducerea lui, iar numele lui înseamnă o ruptură, astfel că raportul genealogiei sale și numele lui îl identifică pe Fares ca început, făcându-l pe Iesei sfârșitul. Melhisedec este, de asemenea, o figură biblică identificată ca neavând nicio descendență anterioară, așa cum este cazul lui Fares. Rădăcina lui Fares conține adevărul că el reprezintă o preoție a lui Melhisedec, căruia Avraam i-a plătit zeciuială.

Ordinea lui Melhisedec este ordinea preoțească a lui Hristos.

Rădăcina lui Iesei era preoția lui Melhisedec, iar începutul trebuie să reflecte sfârșitul. Iesei reprezintă ultimul grup al preoției lui Melhisedec care se va ridica, care, potrivit lui Isaia, este un steag pentru neamuri.

„Tulpina” înseamnă „a tăia (copaci); trunchiul sau buturuga unui copac (ca doborât sau ca plantat)”, iar „tulpina” crește dintr-o împărăție care a fost trecută cu vederea, așa cum a fost Nebucadnețar în capitolul patru din Daniel. În sens profetic, un copac este o împărăție, iar când o împărăție se sfârșește, acel copac a fost tăiat.

„Tulpina” din acest pasaj iese dintr-un trunchi — nu dintr-o ramură de sus. Dintr-o împărăție de mai înainte, reprezentată prin trunchi, iese un „toiag”, simbol al autorității, iar acea autoritate se întemeiază pe faptul dacă „toiagul” poartă „mugurii și florile” soliei ploii târzii. Acea autoritate este derivată dintr-o împărăție anterioară, care a fost doborâtă.

„Rădăcina” este „rădăcina lui Iesei”, iar „tulpina” care iese din „buturugă” vine din „buturuga” ale cărei rădăcini sunt rădăcina lui Iesei. Tulpina care dă naștere autorității vine din buturugă, dar Vlăstarul vine din rădăcină — iar rădăcina este steagul. Rădăcina este începutul, iar sfârșitul este Vlăstarul.

Cuvântul „branch” înseamnă străjer sau semn de drum. Isaia ne informează că Vlăstarul vine la legea duminicală.

„Unicul bărbat” de care se agață cele șapte femei este papa, care devine al optulea, care este dintre cei șapte, la legea duminicală, contrafăcând cele 8 suflete de pe arcă. La legea duminicală, „în ziua aceea”, „Odrasla Domnului va fi frumoasă și plină de slavă”, „când Domnul va fi spălat necurăția fiicelor Sionului și va fi curățit sângele Ierusalimului din mijlocul lui, prin duhul judecății și prin duhul arderii.” Curățirea prin duhul judecății și al arderii este împlinită de Solul Legământului în Maleahi trei, la legea duminicală. „Odrasla frumoasă” este cea o sută patruzeci și patru de mii, care nu vin din trunchi, ci din rădăcina lui Iesei, care este steagul.

Autoritatea lor este reprezentată de toiagul care a ieșit dintr-o ramură a unei împărății căzute. Împărăția Filadelfiei a căzut din 1856 până în 1863, iar autoritatea întemeiată în acea împărăție căzută este reîntemeiată la legea duminicală. Când ramura care este steagul este înălțată, mișcarea laodiceană a celor o sută patruzeci și patru de mii trece în mișcarea filadelfiană a celor o sută patruzeci și patru de mii. Atunci autoritatea sau toiagul care a ieșit din împărăția millerită sau filadelfiană este reprezentat de o cheie care este pusă asupra lui Eliachim în Isaia 22:22.

Stihul marchează data de 22 octombrie 1844 și îl identifică pe Eliakim ca primind o „cheie”. În cele două versete anterioare, autoritatea Laodiceei este luată de la Șebna și dată lui Eliakim. La legea duminicală, autoritatea dată odinioară poporului ales al legământului este luată de la împărăția adventismului de ziua a șaptea laodicean și dată împărăției mișcării filadelfiene a celor o sută patruzeci și patru de mii — care este împărăția slavei.

Toiagul autorității, reprezentat ca o cheie dată lui Petru, este așezat pe umărul lui Eliachim în Isaia 22:22. Petru reprezintă ramura celor o sută patruzeci și patru de mii care intră în legământ cu Hristos chiar înainte de legea duminicală. În pasaj, Petru se află în Cezareea lui Filip, care este Panium din versetele treisprezece până la cincisprezece din Daniel unsprezece. Numele său este schimbat, reprezentând o relație de legământ, iar numele Petru, atunci când este abordat prin înmulțirea pozițiilor numerotate ale fiecărei litere, este egal cu 144.000. Autoritatea, sau toiagul, sau cheia care este așezată asupra lui Eliachim atunci când Șebna este aruncat într-un câmp ca o minge, este „toiagul” care iese din tulpina adventismului millerit filadelfian, tăiată de la 1856 până la 1863.

Pedro está recebendo a autoridade do povo da aliança de Deus na separação do trigo e do joio, pois o trigo deve ser elevado como a oferta movida dos pães de Pentecostes. O joio é primeiro separado, conforme representado pelo fermento nos pães movidos de Pentecostes, removido por meio do processo de cozedura. A autoridade da vara ou da chave provém do tronco de um reino caído, e o ramo que é o estandarte vem da raiz de Jessé e é a raiz de Jessé, pois Jesus ilustra o fim de uma coisa com o começo de uma coisa. A raiz é o começo, e o ramo o fim. Esta aplicação profética não pode ser compreendida pelos judeus sofistas do tempo de Cristo nem pelos de hoje, pois é o princípio primário da metodologia da chuva serôdia, e também é representada como a chave da casa de Davi. A chave abre a porta para a casa de Davi, que esteve fechada. A chave abre a porta para o santuário celestial, a casa de Davi. O alfa de 22 de outubro de 1844 repete-se no ômega da lei dominical.

David, fiul lui Iesei, consemnează o enigmă care a marcat sfârșitul oricărei discuții ulterioare cu iudeii cârtitori în zilele lui Hristos, marcând astfel sfârșitul mărturiei Sale către iudei.

Պալմոնին որոշեց այս հատվածը տեղադրել Սաղմոս 110-ում, որն, անշուշտ, մաթեմատիկայի աշխարհում ևս մի թիվ է, որ ճանաչվում է որպես հատուկ թիվ։ «220»-ի կեսը և «11»-ի տասնապատիկը հոգուն պիտի մղեին ակնկալելու, որ «110» թիվը որոշ նշանակություն ունի, և այդպես էլ կա, ինչպես և հենց այս հատվածը։ Սա Դավթի սաղմոս է, իսկ Դավիթը հարյուր քառասունչորս հազարի խորհրդանիշն է, ուստի սա այգու երգից մի խոսք է, որը Մովսեսի և Գառան երգն է։ Այն ցույց է տալիս, թե երբ այգու նախկին մշակները շրջանցվում են, և այգին տրվում է հարյուր քառասունչորս հազարին։ Երբ դա տեղի է ունենում, դա «քո զորության օրն» է, որ համընկնում է Հոգեգալստյան ժամանակաշրջանի գագաթնակետում Հոգեգալստյան զորության հետ։

Poporul lui Dumnezeu va fi „binevoitor” în ziua când va ieși din „pântecele dimineții”, cu „roua tinereții tale”. Nașterea din nou este o ilustrare a convertirii și a vieții. Cei o sută patruzeci și patru de mii au fost luați din pântece în iulie 2023 și s-au născut cu roua tinereții lor, căci s-au născut în solia Strigătului de la Miezul Nopții, care a avut loc și la început, cu milleriții, sau în „tinerețea” lor. Este aceeași rouă, căci este o repetare a istoriei alfa în cadrul istoriei omega. În „ziua” „împuternicirii” lor, când Șebna este alungat „din” „slujba” sa și „din” „starea” sa și este tras „jos”, Eliakim, cei o sută patruzeci și patru de mii sunt făcuți preoți omega, căci sunt făcuți după rânduiala lui Melhisedec, deoarece cei o sută patruzeci și patru de mii nu vor gusta moartea sau, ca în cazul lui Melhisedec, sunt preoți pentru totdeauna.

În „ziua puterii Sale”, Domnul va trimite „toiagul tăriei Sale din Sion”. Autoritatea împărățiilor Sale, atât a harului (îndreptățirea), cât și a slavei (sfințirea), a fost pusă asupra acelora care poartă coroana Slavei Sale, căci ei reprezintă împărăția Sa. Ei sunt trimiși din Sion, căci semnificația Sionului reprezintă steagul celor o sută patruzeci și patru de mii.

Relația profetică a lui David cu Hristos în termenii alfa și omega — începutul și sfârșitul — este regula principală a metodologiei „linie peste linie”, iar acea regulă nu putea fi înțeleasă de iudeii cârcotași, tot atât de puțin cum poate un adventist de ziua a șaptea laodicean să înțeleagă că istoria milleriților din timpul soliei Strigătului de la Miezul Nopții a fost locul unde roua cerului a fost revărsată în timpul tinereții adventismului. „Roua” tinereții tale este asupra celor o sută patruzeci și patru de mii și a început să stropească la 11 septembrie, iar legea duminicală este „ziua puterii”, când rămășița este unsă ca preoți după rânduiala lui Melhisedec.

Yo hanze y’igihumbi cy’Ubwadiventisiti bw’Umunsi wa Karindwi bw’i Laodikiya (itorero rirwana) havamo ishami (itorero rinesha), naho mu mizi ya Yesi havamo abantu ibihumbi ijana na mirongo ine na bine—ari bo shami ry’imbuto z’ikuzo rizamurwa nk’ituro rizunguzwa ku munsi w’ubushobozi bwe.

Vom continua aceste gânduri în articolul următor.