Cartea lui Ioel și Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Laodiceană - Numărul Patruzeci și Patru

Aceștia sunt cei care nu s-au întinat cu femei, căci sunt feciori. Aceștia sunt cei care urmează pe Miel oriunde merge El. Aceștia au fost răscumpărați dintre oameni, fiind cel dintâi rod pentru Dumnezeu și pentru Mielul. Apocalipsa 14:4.

„În Locul Preasfânt am văzut un chivot; pe partea de sus și pe laturile lui era aurul cel mai curat. La fiecare capăt al chivotului era un heruvim minunat, cu aripile întinse peste el. Fețele lor erau întoarse una spre cealaltă și priveau în jos. Între îngeri era o cădelniță de aur. Deasupra chivotului, unde stăteau îngerii, era o slavă nespus de strălucitoare, care părea ca un tron unde locuia Dumnezeu. Isus stătea lângă chivot și, pe măsură ce rugăciunile sfinților se înălțau la El, tămâia din cădelniță scotea fum, iar El aducea înaintea Tatălui Său rugăciunile lor împreună cu fumul tămâiei. În chivot erau vasul de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înmugurise și tablele de piatră care se închideau una peste alta ca o carte. Isus le-a deschis și am văzut Cele Zece Porunci scrise pe ele cu degetul lui Dumnezeu. Pe o tablă erau patru, iar pe cealaltă șase. Cele patru de pe prima tablă străluceau mai puternic decât celelalte șase. Dar a patra, porunca Sabatului, strălucea mai presus de toate; căci Sabatul fusese pus deoparte ca să fie păzit spre onoarea Numelui sfânt al lui Dumnezeu. Sfântul Sabat arăta glorios — o aureolă de slavă îl înconjura cu totul. Am văzut că porunca Sabatului nu a fost pironită pe cruce. Dacă ar fi fost, atunci și celelalte nouă porunci ar fi fost; și suntem liberi să le călcăm pe toate, după cum suntem liberi să o călcăm și pe a patra. Am văzut că Dumnezeu nu a schimbat Sabatul, căci El nu Se schimbă niciodată. Dar papa l-a schimbat din ziua a șaptea în ziua întâi a săptămânii; căci el trebuia să schimbe vremurile și legea.” Early Writings, 32.

„Cei care au comuniune cu Dumnezeu umblă în lumina Soarelui Neprihănirii. Ei nu-L necinstesc pe Răscumpărătorul lor prin stricarea căii lor înaintea lui Dumnezeu. Lumina cerească strălucește asupra lor. Pe măsură ce se apropie de încheierea istoriei acestui pământ, cunoștința lor despre Hristos și despre profețiile privitoare la El crește foarte mult. Ei sunt de o valoare infinită în ochii lui Dumnezeu, căci sunt în unitate cu Fiul Său. Pentru ei, Cuvântul lui Dumnezeu este de o frumusețe și de un farmec mai presus de orice. Ei îi văd însemnătatea. Adevărul li se descoperă. Doctrina întrupării este învăluită într-o blândă strălucire. Ei văd că Scriptura este cheia care descuie toate tainele și rezolvă toate dificultățile. Cei care nu au fost dispuși să primească lumina și să umble în lumină nu vor putea înțelege taina evlaviei, dar cei care nu au șovăit să-și ia crucea și să-L urmeze pe Isus vor vedea lumina în lumina lui Dumnezeu.” The Southern Watchman, 4 aprilie 1905.

Și, fără îndoială, mare este taina evlaviei: Dumnezeu S-a arătat în trup, a fost îndreptățit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălțat în slavă. 1 Timotei 3:16.

Chiar taina care a fost ascunsă din veacuri și din generații, dar care acum a fost făcută cunoscută sfinților Săi: cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei acestei taine între Neamuri; și anume, Hristos în voi, nădejdea slavei. Coloseni 1:26, 27.

Însă în zilele glasului celui de-al șaptelea înger, când va începe să sune din trâmbiță, taina lui Dumnezeu se va sfârși, după cum a vestit robilor Săi, prorocilor. Apocalipsa 10:7

„Eu am fost îndreptată înapoi spre proclamarea primei veniri a lui Hristos. Ioan a fost trimis în duhul și puterea lui Ilie ca să pregătească calea lui Isus. Cei care au respins mărturia lui Ioan n-au fost făcuți părtași de binecuvântarea învățăturilor lui Isus. Împotrivirea lor față de solia care prevestea venirea Lui i-a așezat într-o poziție în care nu puteau primi cu ușurință cele mai puternice dovezi că El era Mesia. Satana i-a împins pe cei care au respins solia lui Ioan să meargă și mai departe, să-L respingă și să-L răstignească pe Hristos. Făcând aceasta, ei s-au așezat acolo unde nu puteau primi binecuvântarea din ziua Cincizecimii, care i-ar fi învățat calea spre sanctuarul ceresc. Sfâșierea perdelei templului a arătat că jertfele și rânduielile iudaice nu aveau să mai fie primite. Marea Jertfă fusese adusă și fusese primită, iar Duhul Sfânt, care S-a coborât în ziua Cincizecimii, a purtat mințile ucenicilor de la sanctuarul pământesc la cel ceresc, unde Isus intrase prin propriul Său sânge, ca să reverse asupra ucenicilor Săi binefacerile ispășirii Sale. Dar iudeii au fost lăsați în întuneric deplin. Ei au pierdut toată lumina pe care ar fi putut-o avea asupra planului de mântuire și încă se încredeau în jertfele și darurile lor nefolositoare. Sanctuarul ceresc luase locul celui pământesc, totuși ei nu aveau nicio cunoștință despre această schimbare. De aceea, ei nu puteau beneficia de mijlocirea lui Hristos în Locul Sfânt.

„Mulți privesc cu groază la purtarea iudeilor în respingerea și răstignirea lui Hristos; iar când citesc istoria rușinoasei Lui batjocoriri, cred că Îl iubesc și că nu L-ar fi tăgăduit, așa cum a făcut Petru, și nici nu L-ar fi răstignit, așa cum au făcut iudeii. Dar Dumnezeu, care citește inimile tuturor, a adus la probă acea iubire pentru Isus pe care ei mărturiseau că o simt. Întreg cerul a privit cu cel mai adânc interes primirea soliei primului înger. Dar mulți care mărturiseau că Îl iubesc pe Isus și care vărsau lacrimi când citeau istoria crucii au batjocorit vestea cea bună a venirii Lui. În loc să primească solia cu bucurie, au declarat că este o amăgire. I-au urât pe aceia care iubeau arătarea Lui și i-au dat afară din biserici. Cei care au respins prima solie nu au putut fi ajutați de cea de-a doua; nici nu au fost ajutați de strigătul de la miezul nopții, care trebuia să-i pregătească să intre împreună cu Isus, prin credință, în locul preasfânt al sanctuarului ceresc. Și, prin respingerea celor două solii anterioare, și-au întunecat atât de mult înțelegerea, încât nu pot vedea nicio lumină în solia celui de-al treilea înger, care arată calea către locul preasfânt. Am văzut că, așa cum iudeii L-au răstignit pe Isus, tot astfel bisericile cu numele au răstignit aceste solii și, de aceea, nu au nicio cunoaștere a căii către locul preasfânt și nu pot fi ajutate de mijlocirea lui Isus de acolo. Asemenea iudeilor, care își aduceau jertfele lor nefolositoare, ei își înalță rugăciunile lor nefolositoare către încăperea pe care Isus a părăsit-o; iar Satana, mulțumit de această amăgire, își asumă un caracter religios și îndreaptă mințile acestor pretinși creștini spre sine, lucrând cu puterea sa, cu semnele sale și cu minunile sale mincinoase, ca să-i prindă bine în cursa lui.” Early Writings, 259–261.

„În timp ce mă aflam în această stare de deznădejde, am avut un vis care a făcut o impresie adâncă asupra minții mele. Am visat că vedeam un templu, spre care se îndreptau în număr mare mulți oameni. Numai aceia care găseau adăpost în acel templu aveau să fie mântuiți când timpul avea să se încheie. Toți cei care rămâneau afară aveau să fie pierduți pentru totdeauna. Mulțimile de afară, care își vedeau de diferitele lor căi, îi batjocoreau și îi luau în râs pe cei care intrau în templu și le spuneau că acest plan de scăpare era o înșelăciune vicleană, că, de fapt, nu exista niciun pericol de care să se ferească. Unii chiar au pus mâna pe ei ca să-i împiedice să se grăbească înăuntrul zidurilor.״

„De teamă să nu fiu luată în râs, am socotit că este mai bine să aștept până când mulțimea se va risipi sau până când voi putea intra neobservată de ei. Dar numărul lor a crescut în loc să se micșoreze și, temându-mă să nu fie prea târziu, mi-am părăsit în grabă locuința și mi-am croit drum prin mulțime. În neliniștea mea de a ajunge la templu, nu am observat și nici nu m-a preocupat mulțimea care mă înconjura. Intrând în clădire, am văzut că vastul templu era susținut de un singur stâlp uriaș, iar de acesta era legat un miel sfâșiat și însângerat. Noi, cei care eram de față, păream să știm că acest miel fusese sfâșiat și zdrobit din pricina noastră. Toți cei care intrau în templu trebuiau să vină înaintea lui și să-și mărturisească păcatele.

„Chiar înaintea mielului se aflau jilțuri înălțate, pe care ședea o ceată ce părea foarte fericită. Lumina cerului părea să strălucească pe fețele lor, iar ei Îl lăudau pe Dumnezeu și cântau cântări de recunoscătoare bucurie, care păreau asemenea muzicii îngerilor. Aceștia erau cei care veniseră înaintea mielului, își mărturisiseră păcatele, primiseră iertare și acum așteptau, într-o plină și bucuroasă așteptare, vreun eveniment plin de bucurie.”

“Chiar și după ce intrasem în clădire, m-a cuprins o teamă și un simțământ de rușine că trebuia să mă smeresc înaintea acestor oameni. Dar păream silită să merg înainte și îmi croiam încet drum în jurul stâlpului pentru a sta cu fața spre miel, când a răsunat o trâmbiță, templul s-a cutremurat, strigăte de biruință s-au înălțat din partea sfinților adunați, o strălucire înfricoșătoare a luminat clădirea, apoi totul a fost un întuneric adânc. Oamenii fericiți dispăruseră cu totul odată cu strălucirea, iar eu am rămas singură în groaza tăcută a nopții. M-am trezit în chin sufletesc și cu greu mă puteam convinge că visasem. Mi se părea că soarta îmi fusese pecetluită, că Duhul Domnului mă părăsise, ca să nu Se mai întoarcă niciodată.

„La puțin timp după aceasta am avut un alt vis. Mi se părea că stăteam într-o deznădejde cumplită, cu fața în mâini, cugetând astfel: Dacă Isus ar fi pe pământ, m-aș duce la El, m-aș arunca la picioarele Lui și I-aș spune toate suferințele mele. El nu S-ar întoarce de la mine, ci ar avea milă de mine, iar eu L-aș iubi și I-aș sluji întotdeauna. Chiar atunci ușa s-a deschis și a intrat o persoană cu înfățișare și chip de o frumusețe deosebită. El m-a privit cu milă și a spus: «Dorești să-L vezi pe Isus? El este aici și Îl poți vedea dacă dorești. Ia tot ce ai și urmează-mă.»”

„Am auzit aceasta cu o bucurie de nespus și mi-am adunat cu drag toate puținele mele bunuri, fiecare lucrușor de preț, și mi-am urmat călăuza. El m-a condus la o scară abruptă și aparent șubredă. Când am început să urc treptele, m-a avertizat să-mi țin privirea ațintită în sus, ca nu cumva să amețesc și să cad. Mulți alții care urcau această suire anevoioasă au căzut înainte de a ajunge în vârf.”

“În cele din urmă am ajuns la ultima treaptă și ne-am oprit înaintea unei uși. Aici, călăuza mea mi-a poruncit să las toate lucrurile pe care le adusesem cu mine. Le-am depus cu bucurie; apoi el a deschis ușa și mi-a spus să intru. Într-o clipă am stat înaintea lui Isus. Nu se putea greși cu privire la acel chip frumos. Acea expresie de bunăvoință și măreție nu putea aparține nimănui altcuiva. Când privirea Lui s-a oprit asupra mea, am știut îndată că El cunoștea fiecare împrejurare a vieții mele și toate gândurile și simțămintele mele lăuntrice.”

„Am încercat să mă ascund de privirea Lui, simțindu-mă în stare să nu pot îndura ochii Lui pătrunzători, dar El S-a apropiat cu un zâmbet și, punându-Și mâna pe capul meu, a spus: «Nu te teme». Sunetul glasului Său dulce mi-a cutremurat inima cu o fericire pe care nu o mai cunoscusem niciodată până atunci. Eram prea plină de bucurie ca să pot rosti vreun cuvânt, ci, copleșită de emoție, m-am prăbușit cu fața la pământ la picioarele Lui. În timp ce zăceam acolo neajutorată, pe dinaintea mea au trecut scene de frumusețe și slavă și mi se părea că ajunsesem la siguranța și pacea cerului. În cele din urmă, puterea mi-a revenit și m-am ridicat. Ochii iubitori ai lui Isus erau încă ațintiți asupra mea, iar zâmbetul Lui mi-a umplut sufletul de bucurie. Prezența Lui mă umplea de o sfântă reverență și de o iubire de nespus.”

„Ghidul meu a deschis atunci ușa, și am ieșit amândoi. Mi-a spus să iau din nou toate lucrurile pe care le lăsasem afară. După ce am făcut aceasta, mi-a dat un șnur verde, strâns înfășurat. Mi-a poruncit să-l așez lângă inimă, iar când doream să-L văd pe Isus, să-l scot de la sân și să-l întind cât se poate de mult. M-a avertizat să nu-l las să rămână înfășurat prea mult timp, ca nu cumva să se încâlcească și să fie greu de îndreptat. Am așezat șnurul lângă inimă și am coborât cu bucurie scara cea îngustă, lăudând pe Domnul și spunând tuturor acelora pe care îi întâlneam unde puteau să-L găsească pe Isus. Acest vis mi-a dat nădejde. În mintea mea, șnurul verde reprezenta credința, iar frumusețea și simplitatea încrederii în Dumnezeu au început să se reverse asupra sufletului meu.” Testimonies, volumul 1, 27–29.

„În curățirea templului, Isus Își vestea misiunea Sa ca Mesia și intra în lucrarea Sa. Acel templu, ridicat ca locaș al Prezenței divine, fusese menit să fie o lecție vie pentru Israel și pentru lume. Din veșnicii, a fost scopul lui Dumnezeu ca orice ființă creată, de la serafimul strălucitor și sfânt până la om, să fie un templu pentru locuirea lăuntrică a Creatorului. Din pricina păcatului, omenirea a încetat să mai fie un templu pentru Dumnezeu. Întunecată și întinată de rău, inima omului nu mai descoperea slava Celui Divin. Dar prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, planul Cerului este împlinit. Dumnezeu locuiește în omenire, iar prin harul mântuitor inima omului devine din nou templul Său. Dumnezeu a rânduit ca templul din Ierusalim să fie o mărturie necurmată despre înaltul destin deschis fiecărui suflet. Dar iudeii nu înțeleseseră însemnătatea clădirii pe care o priveau cu atâta mândrie. Ei nu se predaseră pe ei înșiși ca temple sfinte pentru Duhul Divin. Curțile templului din Ierusalim, pline de zarva negustoriei nelegiuite, înfățișau prea adevărat templul inimii, întinat de prezența patimii senzuale și a gândurilor necurate.

„Templul, curățindu-l de cumpărătorii și vânzătorii lumii, Isus Și-a vestit misiunea de a curăți inima de întinarea păcatului — de dorințele pământești, de poftele egoiste, de obiceiurile rele care corup sufletul. Maleahi 3:1–3 citat.” Hristos, Lumina lumii, 161.

Profetul spune: „Am văzut un alt înger coborându-se din cer, având mare putere; și pământul s-a luminat de slava lui. Și a strigat cu glas tare, zicând: A căzut, a căzut Babilonul cel mare și a ajuns locaș al dracilor” (Apocalipsa 18:1, 2). Aceasta este aceeași solie care a fost dată de al doilea înger. Babilonul a căzut, „pentru că a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei” (Apocalipsa 14:8). Ce este acest vin? — Învățăturile ei false. Ea a dat lumii un sabat fals în locul Sabatului poruncii a patra și a repetat minciuna pe care Satana i-a spus-o mai întâi Evei în Eden — nemurirea naturală a sufletului. Multe erori înrudite le-a răspândit pretutindeni, „dând învățături care nu sunt decât porunci omenești” (Matei 15:9).

„Când Isus Și-a început slujirea Sa publică, El a curățit Templul de profanarea lui sacrilegă. Printre ultimele acte ale slujirii Sale s-a aflat a doua curățire a Templului. Tot astfel, în ultima lucrare pentru avertizarea lumii, către biserici sunt adresate două chemări distincte. Solia celui de-al doilea înger este: «A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, pentru că a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei» (Apocalipsa 14:8). Iar în strigătul puternic al soliei celui de-al treilea înger se aude un glas din cer, zicând: «Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu primiți din plăgile ei. Căci păcatele ei au ajuns până la cer, și Dumnezeu Și-a adus aminte de nelegiuirile ei» (Apocalipsa 18:4, 5).” Solii alese, cartea 2, 118.