The Book of Joel and The Laodicean Seventh-day Adventist Church - Number Eight

Pe cine va învăța cunoștința? și pe cine va face să înțeleagă doctrina? Pe cei înțărcați de la lapte și luați de la sân.

Căci poruncă peste poruncă trebuie să fie, poruncă peste poruncă; rând peste rând, rând peste rând; aici puțin și acolo puțin. Căci cu buze bâlbâitoare și cu altă limbă va vorbi El către poporul acesta. Lor le-a zis: „Aceasta este odihna cu care puteți da odihnă celui obosit; și aceasta este înviorarea”; totuși ei n-au vrut să asculte.

Dar cuvântul Domnului le-a fost poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă; rând peste rând, rând peste rând; aici puţin, şi acolo puţin; ca să meargă, şi să cadă pe spate, şi să fie zdrobiţi, şi prinşi în cursă, şi capturaţi.

यस्ततः, हे ठट्ठा करनेवाले लोगो, जो यरूशलेम में रहनेवाली इस प्रजा पर शासन करते हो, यहोवा का वचन सुनो। क्योंकि तुम ने कहा है, “हम ने मृत्यु के साथ वाचा बाँध ली है, और अधोलोक के साथ समझौता कर लिया है; जब उमड़ता हुआ कोड़ा निकल जाएगा, तब वह हम तक न पहुँचेगा; क्योंकि हम ने झूठ को अपना शरणस्थान बना लिया है, और मिथ्याभाषण के नीचे अपने को छिपा लिया है।” इस कारण प्रभु यहोवा यों कहता है, “देखो, मैं सिय्योन में नेव के लिये एक पत्थर रखता हूँ, जो परखा हुआ पत्थर, अनमोल कोने का पत्थर, और दृढ़ नेव है; जो विश्वास करे वह घबराएगा नहीं। मैं न्याय को डोरी, और धर्म को साहुल ठहराऊँगा; और ओले झूठ के शरणस्थान को बहा ले जाएँगे, और जल छिपने के स्थान को डुबो देंगे। तब तुम्हारी मृत्यु के साथ की हुई वाचा टूट जाएगी, और अधोलोक के साथ तुम्हारा समझौता स्थिर न रहेगा; जब उमड़ता हुआ कोड़ा निकल जाएगा, तब तुम उसी से रौंदे जाओगे।” यशायाह 28:9–18।

Deșteptați-vă, voi, bețivilor, și plângeți; și jeliți, voi toți băutorii de vin, din pricina mustului; căci v-a fost luat de la gură. Ioel 1:5.

Jertfa de mâncare și jertfa de băutură au fost nimicite din casa Domnului; preoții, slujitorii Domnului, jelesc. Câmpul este pustiit, țara jelește; căci grâul este nimicit; mustul s-a uscat, untdelemnul tânjește. Rușinați-vă, plugari; urlați, vieri, pentru grâu și pentru orz; fiindcă secerișul câmpului a pierit. Vița s-a uscat, și smochinul tânjește; rodiul, și finicul de asemenea, și mărul, chiar toți copacii câmpului, s-au veștejit; căci bucuria s-a veștejit de la fiii oamenilor. Încingeți-vă și jeliți, preoților; urlați, slujitori ai altarului; veniți, petreceți noaptea în saci, slujitori ai Dumnezeului meu; căci jertfa de mâncare și jertfa de băutură sunt oprite din casa Dumnezeului vostru. Vestiți un post, chemați o adunare de sărbătoare, strângeți pe bătrâni și pe toți locuitorii țării în casa Domnului Dumnezeului vostru, și strigați către Domnul: Vai de ziua aceea! căci ziua Domnului este aproape și va veni ca o pustiire de la Cel Atotputernic. Nu este oare hrana nimicită sub ochii noștri, da, bucuria și veselia din casa Dumnezeului nostru? Ioel 1:9–16.

Totuși, vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc, Mângâietorul nu va veni la voi; dar, dacă plec, vi-L voi trimite. Și când va veni El, va dovedi lumea vinovată cu privire la păcat, la neprihănire și la judecată: cu privire la păcat, fiindcă nu cred în Mine; cu privire la neprihănire, fiindcă Mă duc la Tatăl Meu și nu Mă mai vedeți; cu privire la judecată, fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat. Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta. Însă, când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul; pentru că nu va vorbi de la Sine, ci va spune tot ce va auzi și vă va vesti lucrurile viitoare. Ioan 16:7–13.

Și veți cunoaște că Eu sunt în mijlocul lui Israel și că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, și nu este altul: iar poporul Meu nu va fi dat de rușine niciodată. Ioel 2:27.

„Mulți au dat greș, într-o foarte mare măsură, în a primi ploaia timpurie. Ei nu au dobândit toate binecuvântările pe care Dumnezeu le-a prevăzut astfel pentru ei. Ei se așteaptă ca lipsa să fie suplinită prin ploaia târzie. Când va fi revărsată cea mai bogată belșug de har, ei intenționează să-și deschidă inimile pentru a-l primi. Ei fac o greșeală teribilă. Lucrarea pe care Dumnezeu a început-o în inima omenească, dându-i lumina și cunoștința Sa, trebuie să înainteze necontenit. Fiecare individ trebuie să-și dea seama de propria sa nevoie. Inima trebuie să fie golită de orice întinare și curățită pentru locuirea lăuntrică a Duhului. Prin mărturisirea și părăsirea păcatului, prin rugăciune stăruitoare și consacrarea lor lui Dumnezeu, s-au pregătit primii ucenici pentru revărsarea Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii. Aceeași lucrare, numai într-o măsură mai mare, trebuie să fie făcută acum. Atunci agentul omenesc nu avea decât să ceară binecuvântarea și să aștepte ca Domnul să desăvârșească lucrarea privitoare la el. Dumnezeu este Cel care a început lucrarea și El Își va încheia lucrarea, făcându-l pe om desăvârșit în Isus Hristos. Dar nu trebuie să existe nicio neglijare a harului reprezentat prin ploaia timpurie. Numai cei care trăiesc potrivit luminii pe care o au vor primi o lumină mai mare. Dacă nu înaintăm zilnic în manifestarea virtuților creștine active, nu vom recunoaște manifestările Duhului Sfânt în ploaia târzie. Ea poate cădea pe inimile din jurul nostru, dar noi nu o vom discerne și nu o vom primi.” Testimonies to Ministers, 506, 507.

„Nu trebuie să așteptăm ploaia târzie. Ea vine peste toți aceia care vor recunoaște și își vor însuși roua și ploile harului care cad asupra noastră. Când adunăm frânturile de lumină, când prețuim îndurările neclintite ale lui Dumnezeu, căruia Îi place să ne încredem în El, atunci fiecare făgăduință va fi împlinită. «Căci, după cum pământul face să răsară mugurul lui și după cum grădina face să încolțească cele semănate în ea, tot așa Domnul Dumnezeu va face să răsară dreptatea și lauda înaintea tuturor neamurilor.» Isaia 61:11. Întregul pământ trebuie să fie umplut de slava lui Dumnezeu.” The Seventh-day Adventist Bible Commentary, volumul 7, 984.

„Pilda celor zece fecioare din Matei 25 ilustrează, de asemenea, experiența poporului adventist.” Tragedia veacurilor, 393.

„Adesea mi se atrage atenția asupra pildei celor zece fecioare, dintre care cinci erau înțelepte, iar cinci nechibzuite. Această pildă s-a împlinit și se va împlini până la cea mai mică literă, căci are o aplicație specială pentru acest timp și, asemenea soliei îngerului al treilea, s-a împlinit și va continua să fie adevăr prezent până la încheierea timpului.” Review and Herald, 19 august 1890.

„Există o lume care zace în răutate, în înșelăciune și amăgire, în însăși umbra morții,—adormită, adormită. Cine simte durerea sufletului pentru a-i trezi? Ce glas îi poate ajunge? Mintea mea este purtată către viitor, când se va da semnalul: «Iată, Mirele vine; ieșiți-I în întâmpinare.» Dar unii vor fi întârziat să obțină untdelemnul pentru reumplerea candelelor lor și, prea târziu, vor descoperi că acel caracter, care este reprezentat prin untdelemn, nu este transferabil. Acel untdelemn este neprihănirea lui Hristos. El reprezintă caracterul, iar caracterul nu este transferabil. Niciun om nu-l poate dobândi pentru altul. Fiecare trebuie să-și formeze pentru sine un caracter curățit de orice pată a păcatului.” Bible Echo, 4 mai 1896.

Și va fi că oricine va chema Numele Domnului va fi izbăvit; căci în muntele Sionului și în Ierusalim va fi izbăvire, după cum a zis Domnul, și între rămășița pe care Domnul o va chema. Ioel 2:32.

„Spre sfârșitul după-amiezii din ziua învierii, doi dintre ucenici mergeau spre Emaus, un orășel aflat la opt mile de Ierusalim. Acești ucenici nu ocupaseră un loc de seamă în lucrarea lui Hristos, dar erau credincioși sinceri ai Lui. Ei veniseră în cetate ca să prăznuiască Paștele și erau profund nedumeriți de evenimentele care avuseseră loc de curând. Auziseră vestea din dimineața aceea cu privire la luarea trupului lui Hristos din mormânt, precum și relatarea femeilor care văzuseră îngerii și Îl întâlniseră pe Isus. Acum se întorceau la casele lor ca să mediteze și să se roage. Cu tristețe își continuau mersul de seară, vorbind despre scenele judecății și ale răstignirii. Niciodată până atunci nu fuseseră atât de cu totul descurajați. Fără nădejde și fără credință, mergeau în umbra crucii.”

“Ei nu înaintaseră mult în călătoria lor când li s-a alăturat un străin, dar erau atât de cufundați în amărăciunea și dezamăgirea lor, încât nu l-au privit cu luare-aminte. Și-au continuat convorbirea, exprimând gândurile inimii lor. Ei chibzuiau asupra învățăturilor pe care le dăduse Hristos, dar pe care se părea că nu le puteau înțelege. Pe când vorbeau despre evenimentele care avuseseră loc, Isus dorea să-i mângâie. El le văzuse durerea; El înțelegea ideile potrivnice și tulburătoare care le aduceau în minte gândul: Poate fi Acesta, care S-a lăsat supus unei asemenea umiliri, Hristosul? Durerea lor nu putea fi stăpânită, și ei plângeau. Isus știa că inimile lor erau legate de El prin iubire și dorea să le șteargă lacrimile și să-i umple de bucurie și veselie. Dar mai întâi trebuia să le dea învățături pe care nu aveau să le uite niciodată.”

„El le-a zis: «Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbați între voi pe drum și de ce sunteți triști?» Drept răspuns, unul dintre ei, al cărui nume era Cleopa, I-a zis: «Tu ești singurul străin în Ierusalim și n-ai aflat ce s-a întâmplat acolo în zilele acestea?» I-au vorbit despre dezamăgirea lor cu privire la Învățătorul lor, „care era un proroc puternic în faptă și în cuvânt înaintea lui Dumnezeu și înaintea întregului norod”; dar, au spus ei, „preoții cei mai de seamă și mai-marii noștri L-au dat să fie osândit la moarte și L-au răstignit”. Cu inimile zdrobite de dezamăgire și cu buzele tremurânde, au adăugat: „Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; și, pe lângă toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri.”

„Ciudat că ucenicii nu și-au adus aminte de cuvintele lui Hristos și nu și-au dat seama că El prevestise evenimentele care avuseseră loc! Ei nu au înțeles că ultima parte a descoperirii Sale avea să se împlinească tot atât de sigur ca prima parte, că a treia zi avea să învie din nou. Aceasta era partea pe care ar fi trebuit să și-o amintească. Preoții și mai-marii nu au uitat aceasta. În ziua „care a urmat după ziua pregătirii, preoții cei mai de seamă și fariseii s-au adunat la Pilat și au zis: Doamne, ne aducem aminte că înșelătorul acela, pe când trăia încă, a zis: După trei zile voi învia.” Matei 27:62, 63. Dar ucenicii nu și-au adus aminte de aceste cuvinte.

„Atunci El le-a zis: O, nepricepuților și zăbavnici cu inima să credeți tot ce au spus prorocii! Nu trebuia oare Hristos să pătimească aceste lucruri și să intre în slava Sa?” Ucenicii se întrebau cine putea fi acest străin, de le pătrundea până în adâncul sufletului și le vorbea cu atâta seriozitate, gingășie și compătimire, și cu atâta plinătate de nădejde. Pentru întâia oară de la trădarea lui Hristos, ei au început să simtă nădejde. Adesea își aținteau privirea cu luare-aminte asupra Însoțitorului lor și gândeau că vorbele Lui erau chiar vorbele pe care le-ar fi rostit Hristos. Erau plini de uimire, iar inimile lor au început să bată de o așteptare plină de bucurie.

„Pornind de la Moise, adevăratul Alfa al istoriei Bibliei, Hristos le-a tâlcuit, în toate Scripturile, lucrurile privitoare la Sine. Dacă li S-ar fi făcut mai întâi cunoscut, inimile lor ar fi fost mulțumite. În deplinătatea bucuriei lor, n-ar mai fi flămânzit după nimic altceva. Dar era necesar ca ei să înțeleagă mărturia adusă despre El prin tipurile și profețiile Vechiului Testament. Pe acestea trebuia să fie întemeiată credința lor. Hristos n-a săvârșit nicio minune ca să-i convingă, ci prima Sa lucrare a fost să explice Scripturile. Ei priviseră moartea Lui ca pe nimicirea tuturor nădejdilor lor. Acum El le-a arătat din profeți că tocmai aceasta era dovada cea mai puternică pentru credința lor.

„În instruirea acestor ucenici, Isus a arătat importanța Vechiului Testament ca mărturie despre misiunea Sa. Mulți dintre cei care se declară astăzi creștini înlătură Vechiul Testament, susținând că nu mai are niciun folos. Dar aceasta nu este învățătura lui Hristos. Atât de mult prețuia El Vechiul Testament, încât, la un moment dat, a spus: «Dacă nu ascultă de Moise și de proroci, nu vor fi convinși nici chiar dacă ar învia cineva din morți.» Luca 16:31.”

„Este glasul lui Hristos cel care vorbește prin patriarhi și profeți, din zilele lui Adam și până la scenele de încheiere ale timpului. Mântuitorul este descoperit în Vechiul Testament la fel de limpede ca în Noul. Lumina venită din trecutul profetic este aceea care scoate în evidență viața lui Hristos și învățăturile Noului Testament cu claritate și frumusețe. Minunile lui Hristos sunt o dovadă a dumnezeirii Sale; dar o dovadă și mai puternică a faptului că El este Răscumpărătorul lumii se găsește în compararea profețiilor Vechiului Testament cu istoria Noului.”

„Raționând pe temeiul profeției, Hristos le-a dat ucenicilor Săi o înțelegere corectă a ceea ce urma El să fie în natura omenească. Așteptarea lor cu privire la un Mesia care avea să-Și ia tronul și puterea împărătească în conformitate cu dorințele oamenilor fusese înșelătoare. Aceasta ar fi împiedicat o înțelegere corectă a coborârii Sale din poziția cea mai înaltă până la cea mai de jos poziție care putea fi ocupată. Hristos dorea ca ideile ucenicilor Săi să fie curate și adevărate în fiecare privință. Ei trebuiau să înțeleagă, pe cât posibil, în legătură cu paharul suferinței care Îi fusese rânduit. El le-a arătat că înfricoșătorul conflict, pe care ei încă nu-l puteau pricepe, era împlinirea legământului făcut înainte de întemeierea lumii. Hristos trebuia să moară, așa cum orice călcător al Legii trebuie să moară dacă stăruie în păcat. Toate acestea trebuiau să fie, dar nu aveau să se sfârșească în înfrângere, ci în biruință glorioasă și veșnică. Isus le-a spus că trebuia făcut orice efort pentru a salva lumea de păcat. Urmașii Săi trebuiau să trăiască așa cum a trăit El și să lucreze așa cum a lucrat El, cu efort intens și stăruitor.”

„Astfel, Hristos a stat de vorbă cu ucenicii Săi, deschizându-le mintea ca să poată înțelege Scripturile. Ucenicii erau obosiți, dar convorbirea nu slăbea. Cuvinte de viață și de încredințare cădeau de pe buzele Mântuitorului. Dar ochii lor erau încă împiedicați să-L recunoască. Când le vorbea despre nimicirea Ierusalimului, ei priveau cetatea sortită pieirii cu plâns. Dar încă nu bănuiau cine era tovarășul lor de călătorie. Nu se gândeau că subiectul convorbirii lor mergea alături de ei; căci Hristos Se referea la Sine ca și cum ar fi fost o altă persoană. Ei credeau că era unul dintre aceia care luaseră parte la marele praznic și care acum se întorcea la casa lui. El mergea cu aceeași grijă ca și ei peste pietrele colțuroase, oprindu-Se din când în când împreună cu ei pentru puțină odihnă. Astfel înaintau pe drumul muntos, în timp ce Acela care în curând avea să-Și ia locul la dreapta lui Dumnezeu și care putea spune: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ” mergea alături de ei. Matei 28:18.

“Durante a viagem, o sol já se havia posto e, antes que os viajantes chegassem ao seu lugar de repouso, os trabalhadores nos campos haviam deixado o seu labor. Quando os discípulos estavam para entrar em sua casa, o estrangeiro pareceu como se houvesse de prosseguir em sua jornada. Mas os discípulos sentiram-se atraídos por Ele. Sua alma tinha fome de ouvir mais dEle. ‘Fica conosco’, disseram. Ele não pareceu aceitar o convite, mas eles insistiram com Ele, rogando: ‘É já tarde, e o dia está muito adiantado.’ Cristo cedeu a essa súplica e ‘entrou para ficar com eles.’”

„Dacă ucenicii nu ar fi stăruit în invitația lor, n-ar fi știut că însoțitorul lor de drum era Domnul înviat. Hristos nu-Și impune niciodată prezența nimănui. El Se preocupă de aceia care au nevoie de El. Cu bucurie va intra în cea mai umilă locuință și va înveseli cea mai neînsemnată inimă. Dar, dacă oamenii sunt prea nepăsători ca să se gândească la Oaspetele ceresc sau să-L roage să rămână cu ei, El merge mai departe. Astfel, mulți suferă o mare pierdere. Ei nu-L cunosc pe Hristos mai mult decât L-au cunoscut ucenicii când umbla cu ei pe drum.”

Cina cea de seară, simplă, din pâine, este curând pregătită. Ea este pusă înaintea Oaspetelui, care Și-a luat locul în capul mesei. Acum El Își întinde mâinile pentru a binecuvânta hrana. Ucenicii se dau înapoi cu uimire. Însoțitorul lor Își întinde mâinile întocmai în același fel cum obișnuia să facă Învățătorul lor. Ei privesc din nou și, iată, văd în mâinile Lui semnul cuielor. Amândoi exclamă deodată: Este Domnul Isus! A înviat din morți!

„Se ridică pentru a se arunca la picioarele Lui și a I se închina, dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor. Ei privesc locul pe care Îl ocupase Acela al cărui trup zăcuse de curând în mormânt și își spun unul altuia: «Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și când ne deschidea Scripturile?»”

„Dar, având de vestit această mare veste, ei nu pot sta și vorbi. Osteneala și foamea le-au pierit. Își lasă masa neatinsă și, plini de bucurie, pornesc îndată din nou pe aceeași cale pe care veniseră, grăbindu-se să ducă ucenicilor din cetate vestea. Pe unele porțiuni drumul nu este sigur, dar ei se cațără peste locurile abrupte, alunecând pe stâncile netede. Ei nu văd, nu știu, că sunt sub ocrotirea Aceluia care a străbătut drumul împreună cu ei. Cu toiagul de pelerin în mână, înaintează, dorind să meargă mai repede decât îndrăznesc. Își pierd cărarea, dar o găsesc din nou. Când alergând, când poticnindu-se, merg înainte, iar Tovarășul lor nevăzut este alături de ei pe tot drumul.

„Noaptea este întunecoasă, dar Soarele Neprihănirii strălucește asupra lor. Inimile lor saltă de bucurie. Ei par să fie într-o lume nouă. Hristos este un Mântuitor viu. Ei nu-L mai jelesc ca fiind mort. Hristos a înviat — iar și iar ei repetă acest lucru. Acesta este mesajul pe care îl duc celor întristați. Ei trebuie să le spună minunata istorie a călătoriei spre Emaus. Ei trebuie să spună cine li s-a alăturat pe drum. Ei poartă cel mai mare mesaj dat vreodată lumii, un mesaj de veste bună de care depind speranțele familiei omenești pentru vreme și pentru veșnicie.” Hristos, Lumina lumii, 795–801.