Rome Establishes the Vision - Number Four

Ni s-a avertizat dinainte că „vechile controverse” vor fi reaprinse în zilele din urmă.

ਮੁੜ ਮੁੜ ਉਹ ਪੁਰਾਣੇ ਵਿਵਾਦ ਸ਼ੈਤਾਨੀ ਕੋਸ਼ਿਸ਼ ਸਨ, ਜਿਨ੍ਹਾਂ ਦਾ ਉਦੇਸ਼ ਆਧੁਨਿਕ ਰੋਮ ਦੀ ਭੂਮਿਕਾ ਨੂੰ ਕਮਜ਼ੋਰ ਕਰਨਾ ਸੀ, ਕਿਉਂਕਿ ਅੰਤ ਦੇ ਦਿਨਾਂ ਦੀ ਪਾਪਾਈ ਰੋਮ ਹੀ ਉਹ ਹੈ ਜੋ ਦਰਸ਼ਨ ਨੂੰ ਸਥਾਪਿਤ ਕਰਦੀ ਹੈ। ਐਡਵੈਂਟਵਾਦ ਦੇ ਇਤਿਹਾਸ ਵਿੱਚ ਇਸ ਤੱਥ ਦੇ ਕਈ ਉਦਾਹਰਨਾਂ ਹਨ। ਪਹਿਲਾ ਉਦਾਹਰਨ ਪ੍ਰੋਟੈਸਟੈਂਟਾਂ ਅਤੇ ਮਿਲਰਾਈਟਾਂ ਦੇ ਵਿਚਕਾਰ ਦਾ ਵਿਵਾਦ ਸੀ, ਜਿਵੇਂ ਕਿ 1843 ਦੇ ਅਗਵਾਈ ਚਾਰਟ ਉੱਤੇ ਦਰਸਾਇਆ ਗਿਆ ਹੈ। ਪਵਿੱਤਰ 1843 ਅਗਵਾਈ ਚਾਰਟ ਉੱਤੇ, ਜਿਸ ਨੂੰ “ਪ੍ਰਭੂ ਵੱਲੋਂ ਦਿਸ਼ਾ ਦਿੱਤੀ ਗਈ ਸੀ ਅਤੇ ਜਿਸ ਵਿੱਚ ਕੋਈ ਤਬਦੀਲੀ ਨਹੀਂ ਕੀਤੀ ਜਾਣੀ ਚਾਹੀਦੀ,” ਕੇਵਲ ਇੱਕ ਹੀ ਐਸਾ ਉਲੇਖ ਸੀ ਜੋ ਪਰਮੇਸ਼ੁਰ ਦੇ ਬਚਨ ਦੀ ਕਿਸੇ ਭਵਿੱਖਬਾਣੀਕ ਸੱਚਾਈ ਦਾ ਸਿੱਧਾ ਉਲੇਖ ਨਹੀਂ ਸੀ, ਅਤੇ ਉਹ ਉਸ ਸਮੇਂ ਦੇ ਪ੍ਰੋਟੈਸਟੈਂਟਾਂ ਨਾਲ ਮਿਲਰਾਈਟਾਂ ਦੇ ਵਿਵਾਦ ਦਾ ਪ੍ਰਤੀਨਿਧਿਤਵ ਸੀ। ਪ੍ਰੋਟੈਸਟੈਂਟਾਂ ਨੇ ਦਾਨੀਏਲ ਅਧਿਆਇ ਗਿਆਰਾਂ, ਆਯਤ ਚੌਦਾਂ ਵਿੱਚ ਦਿੱਤੇ “ਤੇਰੇ ਲੋਕਾਂ ਦੇ ਲੁਟੇਰੇ” ਦੀ ਪਹਿਚਾਣ ਐਂਟੀਓਕਸ ਐਪਿਫੇਨੇਸ ਵਜੋਂ ਕੀਤੀ, ਜਦਕਿ ਮਿਲਰਾਈਟ ਜਾਣਦੇ ਸਨ ਕਿ ਉਹ ਰੋਮ ਸੀ।

Apoi a urmat controversa dintre James White și Uriah Smith cu privire la identificarea corectă a „împăratului de la miazănoapte” din capitolul unsprezece al cărții Daniel. James a avut dreptate identificând „împăratul de la miazănoapte” din versetele finale ale lui Daniel unsprezece ca fiind Roma papală, sau, cum o numesc eu, Roma modernă. Smith susținea că „împăratul de la miazănoapte” din Daniel capitolul unsprezece, versetul treizeci și șase, era Franța atee.

Smith a introdus propria sa „interpretare particulară” când a afirmat: „Împăratul introdus aici nu poate desemna aceeași putere care a fost menționată ultima dată; și anume, puterea papală; căci specificațiile nu se vor potrivi dacă sunt aplicate acelei puteri.” Cuvântul lui Dumnezeu nu dă niciodată greș și este incorect din punct de vedere gramatical să se folosească o propoziție omenească pentru a nega structura gramaticală clară a pasajului. Versetul spune „și împăratul”, ceea ce cere ca împăratul astfel identificat să fie același împărat reprezentat în pasajul anterior. Nu există nicio dovadă a unui împărat nou, iar Smith afirmă că „aceeași putere care a fost menționată ultima dată” era „puterea papală”. El recunoaște în cartea sa că de la versetul treizeci și unu până la versetul treizeci și cinci este vorba despre puterea papală, iar, neavând nicio dovadă gramaticală care să identifice un împărat nou în versetul treizeci și șase, el susține pur și simplu că versetele care urmează după versetul treizeci și cinci nu reprezintă caracteristicile profetice ale puterii papale. Prin urmare, el își introduce opinia despre Franța.

Atunci când Smith abordează versetul patruzeci, platforma profetică greșită pe care a ridicat-o prin interpretarea sa particulară îl constrânge să identifice un război în trei direcții, care, prin presupunerile lui, îl identifică pe împăratul de la miazăzi ca fiind Egiptul, care în verset „se împunge” cu Franța, iar Turcia o identifică drept împăratul de la miazănoapte, care de asemenea vine împotriva Franței. Acea interpretare omenească adăugată construiește un model profetic care îl face pe Smith să identifice un Armaghedon literal, în care Turcia mărșăluiește spre Ierusalim, marcând încheierea timpului de probă al omenirii atunci când Mihail Se ridică. Multe cărți din istoria adventismului au fost scrise, identificând în mod corect eroarea unei asemenea aplicări.

Scopul acestui articol nu este de a trata roadele interpretării personale a lui Uriah Smith, ci pur și simplu de a identifica controversa care a urmat atunci când el a început să-și promoveze interpretarea personală; căci, pe măsură ce James White s-a opus concepției sale eronate, aceasta a devenit o altă linie de controversă în adventism, în care identificarea corectă a Romei a fost atacată printr-o aplicare falsă.

A mai existat și controversa îndelungată cu privire la „necurmata” din cartea lui Daniel, când adventismul laodicean a adoptat concepția protestantă apostată, identificând „necurmata” din cartea lui Daniel cu slujirea lui Hristos în sanctuar, în contradicție cu adevărul fundamental statornicit că „necurmata” era un simbol al Romei păgâne.

În vremea sfârșitului, în 1989, când ultimele șase versete din Daniel unsprezece au fost desigilate, împăratul de la miazănoapte a fost atunci recunoscut ca fiind Roma papală, exact așa cum identificase anterior James White în controversa sa cu Uriah Smith. White aplicase metodologia „linie peste linie” atunci când a abordat sofismul lui Smith. White a susținut că, dacă ultima putere reprezentată în Daniel doi, și ultima putere reprezentată în Daniel șapte, și ultima putere reprezentată în Daniel opt erau toate Roma, atunci, pe temeiul a trei linii de mărturie, puterea care ajunge la sfârșitul ei în Daniel unsprezece este Roma, nu ceea ce pretindea Smith, și anume că ar fi Turcia.

Mișcarea profetică a celui de-al treilea înger, care a început în 1989, s-a confruntat la scurt timp după 11 septembrie 2001 cu o controversă privitoare la capitolul întâi din Ioel. În primele cinci versete, doi martori — mai întâi generațiile, apoi insectele — identifică o distrugere progresivă adusă asupra adventismului de către Roma. „Bețivii” din profeție, potrivit lui Isaia, sunt „batjocoritorii care cârmuiesc Ierusalimul”. Ei se trezesc în a patra și ultima generație. Distrugerea progresivă este o distrugere spirituală, căci ea se adresează Ierusalimului zilelor de pe urmă, iar din vremea răzvrătirii din 1863 încoace, adventiștii de ziua a șaptea laodiceeni au absorbit în mod progresiv doctrinele Romei.

După prăbușirea marilor clădiri ale orașului New York, s-a înțeles că ploaia târzie începuse atunci să „stropească” și că controversa din Habacuc, capitolul doi, care se împlinise în istoria millerită, era din nou în desfășurare. Controversa privea metodologia profetică corectă.

Testarea din Habacuc doi a prefigurat testarea mișcării celor o sută patruzeci și patru de mii, care a început când îngerul puternic din Apocalipsa, capitolul optsprezece, a coborât la 11 septembrie 2001. Atunci a început o controversă între cei care stăteau pe temeliile adventismului, reprezentate pe harta pionierilor din 1843, și aceia care, în Habacuc, „calcă legea prin vin” și care erau „bețivii” din Ioel, care atunci „s-au trezit”, numai pentru ca „mustul” să le fie tăiat de la „gură”.

Cuvântul ebraic „mustrați” din versetul întâi înseamnă „s-a certat cu”. Argumentul dat străjerilor milleriți a fost reprezentat pe harta-pionier din 1843, care a fost realizată în mai 1842, în împlinirea acestor versete. O clasă, care trăia prin credința ei, era în controversă cu privire la solia profetică a adevărului prezent pentru acea perioadă, cu o altă clasă care călca legea prin vin. Aceștia sunt bețivii lui Ioel, care se trezesc și descoperă că vinul, simbol al doctrinei, le este tăiat de la gură. Ei sunt bețivii lui Efraim din Isaia, care stăpânesc peste Ierusalim și sunt incapabili să înțeleagă cartea care este pecetluită.

Argumentul din Habacuc dintre bețivii lui Efraim și cei care umblă prin credință în Cuvântul profetic al lui Dumnezeu este identificat în mod specific ca fiind controversa privitoare la metodologia corectă versus cea incorectă în mărturia lui Isaia, căci Isaia arată că tocmai metodologia „linie peste linie” îi face pe bețivi să se poticnească și să intre într-un legământ cu moartea.

Apoi, Isaia identifică ceea ce Dumnezeu a așezat în controversa din Habacuc, care avea să aducă judecata asupra bețivilor: piatra de temelie, „de șapte ori” din Leviticul 26, care a fost prima profeție de timp pe care Gabriel și îngerii l-au călăuzit pe William Miller să o înțeleagă.

ਮੁੱਹਰੇ ਹੀ, ਜਦੋਂ ਪ੍ਰਭੂ ਨੇ ਆਪਣੇ ਲੋਕਾਂ ਨੂੰ ਪੁਰਾਣੇ ਰਾਹਾਂ ਵੱਲ ਮੁੜ ਲੈ ਆਇਆ, 11 ਸਤੰਬਰ, 2001 ਤੋਂ ਸ਼ੁਰੂ ਹੋ ਕੇ, ਉਸ ਆੰਦੋਲਨ ਵਿੱਚ ਭਾਗ ਲੈ ਰਹੇ ਇੱਕ ਸਮੂਹ ਨੇ ਇਹ ਨਿਰਣੈ ਕੀਤਾ ਕਿ ਯੋਏਲ ਦੇ ਚਾਰ ਕੀੜੇ ਤੀਜੇ ਹਾਏ ਦੇ ਇਸਲਾਮ ਦਾ ਪ੍ਰਤੀਕ ਹਨ। ਜਦੋਂ “ਪੰਗਤੀ ਉੱਤੇ ਪੰਗਤੀ” ਦੀ ਵਿਧੀ ਉਸ ਅੰਤਿਮ ਪੀੜ੍ਹੀ ਵਿੱਚ ਪਰਮੇਸ਼ੁਰ ਦੇ ਲੋਕਾਂ ਲਈ ਪ੍ਰਗਟ ਕੀਤੀ ਗਈ, ਤਦ ਇੱਕ ਮੁੱਖ ਭਵਿੱਖਬਾਣੀਕ ਨਿਯਮ ਪਹਿਚਾਣਿਆ ਗਿਆ। ਉਹ ਨਿਯਮ ਭਵਿੱਖਬਾਣੀ ਦੀ ਤਿਹਰੀ ਲਾਗੂਅਤ ਹੈ, ਅਤੇ ਜਿਸ ਸਮੂਹ ਨੇ ਇਹ ਨਿਰਣੈ ਕੀਤਾ ਕਿ ਯੋਏਲ ਦੀਆਂ ਚਾਰ ਪੀੜ੍ਹੀਆਂ ਤੀਜੇ ਹਾਏ ਦੇ ਇਸਲਾਮ ਦਾ ਪ੍ਰਤੀਕ ਹਨ, ਉਸ ਨੇ ਆਪਣੀ ਗਲਤ ਲਾਗੂਅਤ ਨੂੰ ਠੀਕ ਠਹਿਰਾਉਣ ਲਈ ਭਵਿੱਖਬਾਣੀ ਦੀ ਤਿਹਰੀ ਲਾਗੂਅਤ ਦੇ ਨਿਯਮ ਨੂੰ ਗਲਤ ਢੰਗ ਨਾਲ ਲਾਗੂ ਕੀਤਾ।

Apoi, în perioada anului 2014, lui Satana i s-a îngăduit să pătrundă în această mișcare prin agenda homosexuală „woke” provenită din Marea Britanie și Australia, care și-a întemeiat atacul pe o interpretare falsă a istoriei reprezentate în Daniel capitolul unsprezece, versetele unu până la cincisprezece. Conducătorii pro-homosexuali care au infiltrat și atacat această mișcare au susținut în cele din urmă că adventismul trebuia să-și ceară iertare de la papa Romei, pentru că, chipurile, ar fi adus acuzații false împotriva antihristului, papa Romei. Scopul acestui atac a fost să ucidă mișcarea și, în primul rând, să producă confuzie chiar cu privire la pasajul (Daniel 11:1–15) în care sunt identificați „jefuitorii poporului tău”.

Toate aceste controverse au fost o încercare a lui Satana de a crea confuzie cu privire la simbolul Romei papale. Nu este nimic nou sub soare, potrivit celui mai înțelept om care a trăit vreodată. Astăzi, controversa se întemeiază din nou pe identificarea Romei, simbolizată ca „tâlharii poporului tău”. Noua și particulara interpretare susține că „tâlharii poporului tău” sunt Statele Unite, iar făcând aceasta ei vădesc, în mod evident, că nu sunt conștienți că aceasta este aceeași controversă ca însăși prima controversă dintre milleriți și protestanți, precum și de vechea zicală atribuită autorului din secolul al șaisprezecelea, John Heywood, care spune: „Nimeni nu este atât de orb ca acela care nu vrea să vadă.” O altă variantă a expresiei sale este: „Nimeni nu este atât de surd ca acela care nu vrea să audă.” Cel mai probabil, cei mai mulți nu știu că această expresie îi este atribuită lui Heywood și nici nu înțeleg că formularea lui Heywood a fost derivată din pasaje biblice, precum cele găsite în Ieremia, Isaia și citate de Isus în Noul Testament.

„Cei răi” din Daniel și „fecioarele neînțelepte” din Matei sunt aceia care nu înțeleg „creșterea cunoștinței”. Creșterea cunoștinței din 1989 a constat în primul rând în recunoașterea faptului că ultimele șase versete din capitolul unsprezece al cărții lui Daniel identifică ridicarea și căderea finală a puterii papale sau, așa cum am numit-o eu, Roma Modernă. Aceste versete identifică Statele Unite, însă numai în relația Statelor Unite cu puterea papală. „Cei răi” și „fecioarele neînțelepte” sunt puși în contrast cu „cei înțelepți”, iar cei înțelepți ai zilelor de pe urmă au înțelegerea creșterii cunoștinței din 1989. Cei neînțelepți sunt aceia care au ochi, dar nu văd, și urechi, dar nu aud.

Oamenii cărora li se adresează în capitolul șase din Isaia sunt aceia care mărturisesc că se află în mesajul „adevărului prezent” care a sosit la 11 septembrie 2001, căci Isaia șase marchează pasajul ca având loc atunci când „pământul este plin de slava Domnului”. Pământul a fost luminat de slava lui Dumnezeu când îngerul din Apocalipsa optsprezece a coborât, atunci când marile clădiri ale orașului New York au fost doborâte printr-o atingere din partea lui Dumnezeu.

Sora White leagă proclamarea îngerului de evenimentul care marchează momentul când îngerul din Apocalipsa capitolul optsprezece umple pământul cu slava sa.

Isaia, care îi reprezintă pe oamenii lui Dumnezeu în timpul sigilării care a început la 11 septembrie 2001, i s-a dat un mesaj pe care să-l poarte către un popor care avea ochi, dar nu a ales să vadă, și urechi, dar nu a ales să audă. Isus, ca Alfa și Omega, ilustrează sfârșitul timpului sigilării celor o sută patruzeci și patru de mii prin început. La sfârșit va fi din nou un sol reprezentat de Isaia, care poartă un mesaj către un popor care alege să nu vadă și să nu audă. Acel mesaj va produce curățirea finală a celor o sută patruzeci și patru de mii. Mesajul este alcătuit din cuvintele Adevărului, care sunt aduse din mărturia profetică a lui Dumnezeu. Acea mărturie profetică este „viziunea” care este statornicită prin puterea simbolizată ca „jefuitorii poporului tău”.

În articolul următor vom lua fiecare dintre aceste controverse și le vom suprapune una peste alta, într-un mod linie peste linie. Linia Millerită, linia Smith și White, linia „necurmatului”, linia „împăratului de la miazănoapte” din 1989, linia insectelor din Ioel și controversa actuală. Șase controverse vechi, care, atunci când sunt privite linie peste linie, susțin în mod limpede adevărul primei controverse, care este reprezentat pe harta pionierilor din 1843. Acel adevăr este că Roma este „tâlharii poporului tău”, care se înalță pe ei înșiși, și care cad, și întăresc vedenia.

A respinge adevărurile de pe acea hartă înseamnă a respinge totodată autoritatea Spiritului Profeției, iar harta arată că Roma, nu Statele Unite, este cea care stabilește „viziunea”, acea viziune despre care Solomon ne spune că, fără ea, poporul lui Dumnezeu va pieri.