Panium - Numărul douăzeci

A aplicație pionieră a istoriei care a împlinit versetele zece până la șaisprezece a identificat faptul că Roma, care a întemeiat vedenia, a sosit în anul 200 î.Hr., același an cu bătălia de la Panium, iar eu sugerez că, în 2025, Roma a sosit și a întemeiat vedenia prin inaugurarea lui Trump și a Papei Leon. Anul 2025 reprezintă singura dată când un papă și un președinte au fost inaugurați în același an. Fiara și chipul ei au fost înălțate în 2025 pentru toți cei care sunt dispuși să vadă. Spre deosebire de pionieri, eu aplic succesiunea versetelor, în locul istoriei care a împlinit inițial versetele. Sunt de acord cu istoria, însă mă sprijin pe o succesiune din interiorul versetelor ca structură pentru istorie, în opoziție cu folosirea istoriei pentru a defini structura versetelor. Susțin că ambele abordări sunt corecte.

Aplic linia Macabeilor într-un mod asemănător. Revolta macabeică din 167 î.Hr. a avut loc cu mult după bătălia de la Panium din 200 î.Hr. și cu mult înainte ca Pompei să cucerească Ierusalimul în 63 î.Hr. Linia care începe la versetul șaisprezece cu cucerirea Ierusalimului de către generalul Pompei în 63 î.Hr. și continuă până la Cezarul Tiberiu, care domnea când Isus a fost răstignit. Crucea și Tiberiu sunt reprezentate în versetul douăzeci și doi din capitolul unsprezece.

Pompei cel Mare, cucerind Ierusalimul în anul 63 î.Hr. în versetul șaisprezece, iar apoi crucea în anul 31 d.Hr. în versetul douăzeci și doi, reprezintă o linie profetică ce începe cu un simbol al legii duminicale și se încheie cu un simbol al legii duminicale. Versetul douăzeci și trei constituie o întrerupere în pasaj, marcând astfel versetul douăzeci și doi ca sfârșitul liniei profetice care a început în versetul șaisprezece. Împreună cu încheierea distinctă a liniei în versetul douăzeci și doi, se află și faptul că versetul douăzeci și doi este un simbol al aceluiași reper reprezentat în versetul șaisprezece, oferind astfel o mărturie de tip alfa și omega că versetele șaisprezece până la douăzeci și doi reprezintă o linie profetică distinctă.

Adăugați la aceasta faptul că versetele cincisprezece și șaisprezece marchează tranziția de la împărăția seleucidă la puterea romană, și veți vedea o ruptură de continuitate de la seleucizi în versetul cincisprezece până la romani în versetul șaisprezece, iar linia de la versetul șaisprezece până la douăzeci și doi este clar izolată ca o linie profetică singulară. Versetul șaisprezece introduce următoarea putere care va domina Iudeea, marcând astfel o tranziție a istoriei profetice, întocmai ca în cazul versetului douăzeci și trei. Linia începe și se încheie cu un simbol al legii duminicale, iar linia se încheie în versetul douăzeci și doi al capitolului unsprezece.

Faptul că versetul șaisprezece reprezintă legea duminicală, la fel ca versetul douăzeci și doi, cere ca aceste două versete să fie puse în corespondență unul cu celălalt. Uriah Smith comentează asupra versetului douăzeci și trei și explică de ce acesta reprezintă o istorie care a început mai devreme în cadrul istoriei versetelor precedente, în loc să reprezinte o istorie care urmează imediat după crucea din versetul douăzeci și doi.

Nu numai că crucea din versetul douăzeci și doi încheie o linie cu un simbol care se află și la începutul liniei, dar versetul următor revine în istoria care a precedat crucea, până la aproximativ treizeci de ani după Panium și aproximativ o sută de ani înainte ca Roma să cucerească Ierusalimul. Semnul de hotar al alianței iudeilor, pe care Smith îl identifică aici drept 161 î.Hr., este identificat de alți pionieri drept 158 î.Hr. Punctul asupra căruia mă concentrez aici nu este atât data, cât faptul că versetele șaisprezece până la douăzeci și doi reprezintă o linie de istorie profetică al cărei alfa și omega este legea duminicală. Apoi, odată ce linia versetelor șaisprezece până la douăzeci și doi este prezentată, versetul douăzeci și trei reia și lărgește istoria din cadrul liniei versetelor șaisprezece până la douăzeci și doi. Linia profetică a istoriei reprezentată de versetul douăzeci și trei este istoria Macabeilor, iar istoria Macabeilor este o paralelă desăvârșită cu istoria Statelor Unite.

Macabeii reprezintă o răscoală împotriva regatului seleucid, care a început în timpul domniei lui Antioh Epifanes. Răscoala a fost îndreptată împotriva regatului seleucid de la miazănoapte și a avut ca rezultat o victorie care a dus la una dintre cele două dinastii iudaice din perioada ce a condus în cele din urmă la distrugerea Ierusalimului în anul 70 d.Hr. Prima dinastie a fost cea hasmoneană, iar a doua, cea irodiană. Dinastia irodiană a fost al doilea guvern iudaic după eliberarea de sub regatul seleucid de la miazănoapte. Ea a fost legată în mod direct de sistemul roman, pe când dinastia hasmoneană anterioară era, în esență, iudaică. Dinastia hasmoneană a început în anul 141 î.Hr., iar în anul 37 î.Hr. a început dinastia irodiană, care a durat până în anul 70 d.Hr.

Dinastiile reprezintă guvernarea Iudeei, țara glorioasă străveche și literală. Revolta macabeilor a avut loc între anii 167 și 160 î.Hr. În anul 164 î.Hr., macabeii l-au alungat pe Antioh Epifanes din Ierusalim și au curățit și rededicat templul după ce Antioh îl profanase, însă abia în anul 141 î.Hr. puterea seleucidă din nord a fost pe deplin înfrântă și a început dinastia hasmoneană.

រជវង្សហេរ៉ូឌ​គឺជា​កូនសោ​សម្រាប់​ខ្សែ​នេះ ពីព្រោះ​គឺ​ហេរ៉ូឌ​ដ៏មហិមា​នោះហើយ ដែល​បាន​បញ្ជា​ឲ្យ​សម្លាប់​ទារក​ទាំងឡាយ​នៅ​ពេល​ប្រសូត​របស់​ព្រះយេស៊ូវ ហើយ​កូនប្រុស​របស់​គាត់​កំពុង​គ្រប់គ្រង​នៅ​ពេល​ព្រះយេស៊ូវ​សុគត។ ហេរ៉ូឌ​ដ៏មហិមា​ជា​បិតា ហើយ​គាត់​ជា​ស្តេច​លើ​យូដា ប៉ុន្តែ​កូនប្រុស​របស់​គាត់​គ្រាន់តែ​ជា​តេត្រាក់​ប៉ុណ្ណោះ មានន័យ​ថា គាត់​ជា​អ្នកគ្រប់គ្រង​លើ​មួយ​ភាគ​បួន​នៃ​នគរ ដូចជា​អភិបាល​ម្នាក់ ជាជាង​ជា​ស្តេច។ ហេតុនេះហើយ​បានជា​គាត់​ខ្វះ​អំណាច ដែល​តម្រូវ​ឲ្យ​គាត់​ភ្ជាប់​ទំនាក់ទំនង​ជាមួយ​ពីឡាត ដើម្បី​ឆ្កាង​ព្រះគ្រីស្ទ។ កំណើត​របស់​ព្រះយេស៊ូវ​គឺជា «ពេល​វេលា​នៃ​ចុង​បញ្ចប់» តាម​ទំនាយ​នៅ​ក្នុង​ខ្សែ​ទំនាយ​របស់​ទ្រង់ ហើយ​មរណភាព​របស់​ទ្រង់​តំណាង​ឲ្យ​ច្បាប់​ថ្ងៃ​អាទិត្យ។ ហេរ៉ូឌ​ទីមួយ​តំណាង​ឲ្យ​ឆ្នាំ ១៩៨៩ ហើយ​ហេរ៉ូឌ​ចុងក្រោយ​គឺជា​ច្បាប់​ថ្ងៃ​អាទិត្យ។ ពី​ហេរ៉ូឌ​ជា​បិតា​ទៅ​ដល់​ហេរ៉ូឌ​ជា​កូនប្រុស គឺជា​ខ្សែ​ទំនាយ​របស់​ព្រះគ្រីស្ទ។

Linia Macabeilor începe cu o răscoală biruitoare împotriva unui împărat din nord care impusese iudeilor obiceiurile sale grecești, cultura grecească, precum și religia grecească. Începutul dinastiei hasmoneene a reprezentat anul 1798. De ce astfel, s-ar putea întreba cineva? Dacă o dinastie începe la un profetic „timp al sfârșitului”, așa cum s-a întâmplat cu dinastia irodiană la nașterea lui Hristos, atunci cealaltă dinastie ar avea, prin necesitate profetică, același început. Ambele dinastii încep cu un timp al sfârșitului, atunci când aplicăm nașterea lui Hristos ca „timp al sfârșitului”, însă cei neînțelepți nu văd niciodată lumina desigilată asociată cu timpul sfârșitului.

A identifica nașterea lui Hristos drept „vremea sfârșitului” și, prin urmare, drept cheia aducerii liniei Macabeilor în contextul adevărului prezent al zilelor de pe urmă înseamnă a-L face pe Hristos însuși centrul pasajului, ceea ce constituie, de asemenea, o dovadă că aplicarea este validă.

Linia Macabeilor ilustrează ţara glorioasă spirituală, iar ilustraţia începe într-o perioadă în care cetăţenii ţării glorioase se desprind de dominaţia politică şi religioasă a regelui de la miazănoapte. Revolta macabeică, care a condus la dinastia hasmoneană, reprezintă anul 1776, iar revolta împotriva regelui de la miazănoapte, înfăptuită de Macabei, a reprezentat Războiul de Independenţă. Cei douăzeci şi doi de ani de la 1776 până la 1798 reprezintă răscoala macabeică ce a dus la dinastia hasmoneană la vremea sfârşitului, în 1798, care a continuat până când dinastia irodiană a început la vremea sfârşitului, în 1989. Dinastia irodiană a continuat până la distrugerea Ierusalimului în anul 70 d.Hr.

Iy’ingenzi kumenya muri uyu murongo w’amateka bifite ibice bibiri: ni ikigereranyo cy’igihugu cyiza cya kera gifanekereza igihugu cyiza cyo muri iki gihe, kandi gitangirira mu murongo w’amateka utangirana n’umurongo wa cumi na gatandatu, aho Roma itsindira igihugu cyiza ku ncuro ya mbere, bityo ikagaragaza insanganyamatsiko nyamukuru y’uwo murongo. Umurongo uhera ku murongo wa cumi na gatandatu ukageza ku wa makumyabiri na kabiri uhagarariye igihugu cyiza, kandi imvugiro yawo ni itegeko rya ku cyumweru rigiye kuza vuba. Uwo murongo kandi uhagarariye ibyiciro bibiri by’abaramya bigira uruhare ku butegetsi bwombi bw’ingoma. Abasadukayo bari bake mu mibare, ariko muri rusange ni bo bagenzuraga imikorere y’idini ry’Abayuda n’iya politiki yabo muri ibyo bihe byombi by’ingoma. Uburyo bw’idini bwari buyobowe n’ubutambyi, kandi ubwo butambyi na bwo bwagirwagaho ingaruka n’Abasadukayo n’Abafarisayo. Ubutegetsi bw’Abahasimoni n’ubw’Abaherodi bwombi bwagirwagaho ingaruka n’Abafarisayo n’Abasadukayo, kandi izo ngoma zombi zigereranya ubutegetsi bwa Leta Zunze Ubumwe z’Amerika kuva mu 1798 kugeza ku itegeko rya ku cyumweru.

Fariseii și Saducheii reprezintă două partide de orientări politice, care se disting prin poziția lor cu privire la problema sclaviei. Democrații sunt pro-sclavie, iar Republicanii sunt anti-sclavie; și împreună interacționează cu aparatul politic al guvernului constituțional al Statelor Unite. Acel guvern este fiara pământului din Apocalipsa treisprezece, iar istoria externă a fiarei pământului este reprezentată prin cornul ei republican. Istoria internă este reprezentată prin cornul protestant. Coarnele sunt separate pe fiară, căci fiara este Constituția care separă cornul statului de cornul bisericii, dar ele se mișcă împreună prin istorie. Cornul republican are două influențe, fie pentru, fie împotriva sclaviei. Cornul protestant are două influențe, fie pentru Sabatul zilei a șaptea, fie pentru prima zi a soarelui.

Panium युद्ध के लगभग तीस वर्ष बाद, मक्काबी संयुक्त राज्य अमेरिका के इतिहास को बाइबल की भविष्यवाणी के छठे राज्य के रूप में चिह्नित करते हैं। फिर लगभग एक शताब्दी बाद, पद सोलह पूरा होता है जब यरूशलेम पर विजय प्राप्त की जाती है, जो क्रूस का प्रतीकरूप है। यहूदिया उन तीन बाधाओं में दूसरी है जिन्हें रोम संसार पर नियंत्रण स्थापित करते समय अधीन करता है। सेनापति पोम्पेई ने 65 ईसा पूर्व में सीरिया पर विजय प्राप्त की, और फिर 63 ईसा पूर्व में यहूदा पर। ऑगस्टस सीज़र 31 ईसा पूर्व में Actium के युद्ध में तीसरी बाधा पर विजय प्राप्त करेगा। यह इतिहास पद सोलह से बाईस की पंक्ति में प्रस्तुत किया गया है।

Până la vremea crucii, istoria macabeică se desfășoară de aproape două sute de ani. Uriah Smith arată că istoria reprezentată de alianța cu iudeii din versetul douăzeci și trei trebuie corelată cu un punct de început în istorie care a avut loc cu aproape două sute de ani înaintea istoriei crucii din versetul douăzeci și doi. Istoria crucii din versetul douăzeci și doi trebuie corelată cu versetul șaisprezece, căci și versetul șaisprezece este legea duminicală. Aceasta înseamnă că linia Macabeilor, care este istoria țării slăvite a lui Iuda, începe cu mult înainte de legea duminicală din versetul șaisprezece.

Când înțelegem că istoria millerită ilustrează istoria celor o sută patruzeci și patru de mii, putem pune în corespondență timpul sfârșitului pentru milleriți, în 1798, cu timpul sfârșitului pentru cei o sută patruzeci și patru de mii, în 1989. Când facem aceasta, suprapunem istoria primului și celui de-al doilea înger peste istoria celui de-al treilea înger. 1798 și 1989 sunt reperele alfa și omega ale istoriei versetului patruzeci din Daniel unsprezece.

Չորասուներորդ համարը սկսվում է «վախճանի ժամանակում», որը հեշտությամբ կարելի է ապացուցել, որ 1798 թվականն է. և, երբ ճիշտ է հասկացվում, 1989 թվականին Խորհրդային Միության փլուզումը կատարեց չորասուներորդ համարը, և այդ կատարումն էլ «վախճանի ժամանակն» էր։ Մեկ համարում երկու «վախճանի ժամանակներ», այն նույն գլխում, որտեղ գտնվում է Մակաբայեցիների գիծը։ Մակաբայական ապստամբությունը, որ հանգեցրեց Հասմոնյան տոհմին, ներկայացնում է 1776-ից մինչև 1798 թվականների քսաներկու տարիները։ 1798 թվականին սկսվեց Հասմոնյան տոհմը, իսկ 1989 թվականին սկսվեց Հերովդյան տոհմը։

Versetul zece din Daniel unsprezece identifică anul 1989, iar versetul șaisprezece este legea duminicală. Linia de istorie din cadrul acelor versete reprezintă trei bătălii, pieirea unui împărat al sudului și intrarea Romei în istoria profetică. Ea conține, de asemenea, linia a două dinastii care prefigurează schimbarea ce are loc atunci când fiara pământului din Apocalipsa treisprezece, care „avea două coarne ca ale unui miel” și „vorbea ca un balaur”. În succesiune, prima dinastie iudaică este mielul, iar a doua dinastie romană este balaurul. Prima dinastie a fost iudaică, a doua a fost romană. Fie iudaică, fie romană, fiara pământului avea două coarne.

Dinastia iudaică reprezintă cornul protestant, iar dinastia romană reprezintă cornul republican. Ambele coarne posedă, de asemenea, o împărțire profetică în două. Saducheii și fariseii oferă cadrul pentru democrații pro-sclavie, în opoziție cu republicanii anti-sclavie; reprezentând totodată și o împărțire dublă a fecioarelor neînțelepte, în contrast cu fecioarele înțelepte. Fariseii, ca fecioare neînțelepte, sunt curățiți la prima dezamăgire, iar saducheii sunt curățiți la a doua curățire a templului. Fariseii, asemenea bisericii din Sardes, mărturiseau că au un nume că trăiesc, dar erau morți, și sunt curățiți mai întâi; apoi saducheii, care au tăgăduit puterea lui Dumnezeu, au tăgăduit puterea și solia Strigătului de la Miezul Nopții. Saducheii sunt poporul legământului care este trecut cu vederea; saducheii sunt aceia care se mulțumesc cu simțămintele unor emoții plăcute.

Nokuba ya kisiasa au ya kidini, makundi yote mawili huungana dhidi ya wenye hekima katika wakati wa shida usiku wa manane. Hili likishasemwa, tulianza makala kwa kuibua hoja kwamba ninaitumia aya ya kumi na nne kwa msingi wa mahali ilipowekwa katika mtiririko wa aya, kinyume na mfuatano wa kihistoria unaowakilishwa na aya hizo. Ninatumia mantiki hiyo kwa kupatana na mahali ilipowekwa aya ya ishirini na tatu. Kuwekwa kwa alama ya njia kunapaswa kuendana na utimilifu wake wa kihistoria. Muungano ambao Wayahudi waliufanya na Rumi katika kipindi cha Wamakabayo ulifafanua mahali ambapo aya hiyo ingetumika. “Wanyang’anyi” wa aya ya kumi na nne, wanaoithibitisha njozi, walifanya hivyo mwaka 200 KK, ambao ndio mwaka wenyewe wa vita vya Panium, lakini vita hivyo na wanyang’anyi hao ni alama mbili tofauti.

„Tâlharii” devin parte a narațiunii nu pentru a stabili o legătură directă cu data bătăliei de la Panium, ci pentru a identifica raportul pe care l-au stabilit cu slăbitul conducător al Egiptului în vârstă de cinci ani, care urma să fie înfrânt de Antioh. Ei nu doreau o perturbare a importului de grâu egiptean în Imperiul Roman. Raportul profetic al Romei cu vulnerabilul rege egiptean de cinci ani este subiectul versetului. Acea intervenție identifică urmările consecințelor care urmează încercării lui Putin de a include supunerea bisericii ucrainene față de biserica rusă, așa cum fusese odinioară, înainte de 1989. Acea încercare începe declinul progresiv al împărăției sale de la miazăzi și, atunci când Putin moare, așa cum a murit Ptolemeu, sau este într-un fel exilat, așa cum au fost Ozia și Napoleon, el este înlăturat din punct de vedere profetic, iar împărăția sa este apoi administrată de o serie de conducători mai puțin competenți. Apoi, în vremea regelui de cinci ani, Roma papală intervine pentru a-și proteja interesele, care sunt biserica ucraineană.

Papitatea nu ia partea nici ortodoxiei ruse, nici celei ucrainene; ea joacă de toate părțile pentru a aduce toate corpurile religioase sub autoritatea ei, așa cum este reprezentat în Isaia patru.

Papalitatea preia controlul asupra tuturor corpurilor religioase, reprezentate ca șapte femei, adică toate bisericile. Aceste șapte biserici doresc să fie numite catolice, ceea ce înseamnă universale, și este limpede că ele nu sunt poporul lui Dumnezeu, căci intenționează să poarte propria lor îmbrăcăminte. Unificarea tuturor corpurilor religioase care doresc să poarte propriile lor veșminte omenești are loc în vremea când cei din „Ierusalim vor fi numiți sfinți”, adică atunci când Vlăstarul Domnului se transformă dintr-un popor laodicean într-unul filadelfian; acesta este timpul în care papalitatea devine capul tuturor corpurilor religioase chiar în aceeași vreme în care va fi făcută și capul corpurilor politice.

En 1989, Biserica Ucraineană a fost un simbol al împăratului de la miazănoapte care a măturat Uniunea Sovietică, iar Putin va căuta să restabilească vechea relație de supunere, va primi lepra pe frunte și va începe o persecuție împotriva religiei care a refuzat cererile lui. Acea persecuție a avut loc în însăși națiunea lui Ptolemeu, în cetatea Alexandriei, astfel că bisericile din Rusia care sunt influențate de Roma vor deveni ținta lui Putin și sfârșitul lui. Pe măsură ce Trump se pregătește pentru bătălia de la Panium, relația lui deschisă cu ocrotitorul slăbitului rege-copil al Egiptului este identificată în 2025. Puterea romană care, în anul 200 î.Hr., l-a ocrotit pe regele-copil al Egiptului, nu-l va mai ocroti atunci pe regele-copil. Ea va contribui la sfârșitul regelui-copil. Roma, ca ocrotitoare a Egiptului în 200 î.Hr., reprezintă Roma ca nimicitoare a Egiptului în bătălia de la Panium.

Milleriții nu au văzut trei puteri romane, ci numai două, însă adevărul lor era, cu toate acestea, adevăr. Logica profetică a lui Antioh ca simbol ne îngăduie să aplicăm versetul paisprezece într-o istorie care precede versetul cincisprezece, chiar dacă istoria care a împlinit inițial versetele a așezat atât versetul paisprezece, cât și versetul cincisprezece în anul 200 î.Hr. Eu susțin că versetul șaisprezece este legea duminicală care va veni în curând, că versetul paisprezece a fost 2025, iar versetul cincisprezece este bătălia de la Panium, încă viitoare. Antioh dovedește că cele trei bătălii constituie o singură linie profetică, căci el este prezent în toate cele trei bătălii, dar dovedește și afirmația pe care o susțin, anume aplicarea pentru zilele din urmă a versetelor, atunci când sunt împărțite drept prin metodologia „linie peste linie”.

Antiohus a fost prezent la toate cele trei bătălii, iar în zilele de pe urmă el reprezintă puterea-surogat a papalității în 1989 (Reagan și SUA), în 2014 (Zelenskyy și Ucraina), iar apoi, la bătălia de la Panium, este aceeași putere-surogat ca în 1989, căci Isus reprezintă întotdeauna sfârșitul prin început. Ronald Reagan este mort și îngropat, astfel că mărturia istorică a lui Antiohus este conformă cu înțelegerea millerită, însă este supusă regulilor care guvernează o aplicare „linie peste linie”. Ultima putere-surogat papală din aceste versete este Trump, chiar dacă, din punct de vedere istoric, Antiohus a fost prezent la toate cele trei bătălii. Pentru a împlini versetul treisprezece, Trump trebuia să piardă a doua alegere, căci în versetul treisprezece el „se întoarce”, mai puternic ca niciodată, suficient de puternic încât să primească un glonț prin ureche, care, împreună cu degetul mare al mâinii drepte și degetul mare al piciorului drept, era ceea ce trebuia uns cu sânge atunci când preoții erau unși.

ریگن نمادِ ترامپ بود، زیرا ریگن نخستینِ هشت رئیس‌جمهورِ پایانی از زمانِ آخر در ۱۹۸۹ است. لینکلن نمادِ ترامپ بود، زیرا او نخستین رئیس‌جمهورِ جمهوری‌خواه بود. لینکلن به‌دستِ دموکرات‌های طرفدارِ برده‌داری، در ائتلاف با روم، ترور شد، و هر دو، رونالد ریگن و همتای پاپیِ او، ژان پل دوم، از سوءقصد جان سالم به در بردند. ترامپ در سال ۲۰۲۰ به‌گونه‌ای سیاسی ترور شد، با انتخاباتی که به سرقت رفت در تحققِ مکاشفه باب یازدهم، آیهٔ هفتم، و سپس در ۲۰۲۴ در تحققِ آیهٔ یازدهم، قیام کرد.

Învierea lui Trump a fost „revenirea” sa din versetul treisprezece și a oferit, de asemenea, o paralelă a unei caracteristici a Romei, căci Roma este „a opta, care este dintre cele șapte”, iar Trump este o imagine a Romei.

Al doilea mandat al lui Trump îl face al optulea președinte de la Reagan încoace, iar, deoarece a fost și al șaselea, Trump, în armonie cu papalitatea, este „al optulea, care este dintre cei șapte”. Opt este simbolul învierii, ceea ce subliniază că el, ca imagine a papalității, trebuia să aibă o rană de moarte care a fost vindecată pentru a „reveni”.

Atunci când rana de moarte este vindecată, lumea „se minunează după fiară”, iar când Trump a fost înviat ca al optulea, care este dintre cei șapte, în 2024, el „s-a întors”, și întreaga lume s-a minunat după el.

Trump s-a „întors” la alegerile din 2024, iar apoi, în 2025, el și papa Leon au fost amândoi învestiți. Isus a dat un avertisment direct și drept oricui a dorit să vadă.

Marcu o spune poate puțin mai clar.

Urâciunea pustiirii este Roma în fiecare dintre cele trei faze ale sale. Roma păgână, papală și modernă este, fiecare, un simbol de avertizare pentru poporul lui Dumnezeu. Avertizarea trebuie să fie recunoscută atunci când Roma se află într-un „loc sfânt” sau acolo unde „nu se cuvine” să fie. Țara cea slăvită este țara sfântă în Scriptură, iar Statele Unite sunt țara slăvită spirituală.

Când vedeți Roma stând în locul sfânt, Domnul alege Ierusalimul ca popor al Său legământal pentru ultima dată. Când Reagan, primul dintre cei opt președinți, a încheiat o alianță secretă cu antihristul profeției biblice, aceasta a reprezentat o alianță deschisă cu Roma prin al optulea și ultimul președinte de la vremea sfârșitului din 1989. Simbolurile omega inversează adesea atributele simbolului alfa.

Inaugurarea papei Leon și a lui Trump în 2025 identifică o relație deschisă între fiara mării și fiara pământului din Apocalipsa treisprezece. Revenirea la o alianță deschisă a lui Trump și Leon, care a fost prefigurată de alianța secretă dintre Reagan și Ioan Paul al II-lea, ne arată că sprijinul acordat copilului-rege egiptean, care a împlinit versetul paisprezece în anul 200 î.Hr., reprezintă o lipsă de sprijin în zilele din urmă.

2025 stabilește viziunea sau profeția fundamentală exterioară, căci înalță Roma ca avertizarea Romei, identificată de Daniel prin simbolismul „urâciunii pustiirii”. Avertizarea urâciunii pustiirii are loc înaintea nimicirii reprezentate de „pustiire”. În asediul Ierusalimului sub Cestius, avertizarea a fost reprezentată prin stindardele autorității Romei așezate în incinta sacră a sanctuarului. Cei care au văzut, au înțeles, au ascultat și au părăsit cetatea au fost ocrotiți când asediul a fost reluat. Ei au văzut semnul de avertizare roman. Creștinii care s-au despărțit de biserica compromisă a Pergamului și, ulterior, de biserica Tiatirei au fugit în pustie când au văzut pe omul fărădelegii șezând în templul lui Dumnezeu. Acești martori identifică o avertizare a urâciunii pustiirii despre care a vorbit Daniel în zilele de pe urmă.

Am arătat în repetate rânduri că anul 1888 a fost asediul lui Cestius, iar încheierea crizei legii duminicale este asediul lui Titus. Proiectele de lege Blair privind duminica din anii 1880, împreună cu legile duminicale care au fost puse în aplicare în unele state din sud în timpul anilor 1880, au constituit avertizarea lui Cestius, care a marcat totodată și linia de demarcație în sfaturile Sorei White cu privire la viața la țară. Înainte de anii 1880, sfatul ei era că în viitor va trebui să ne mutăm la țară, dar după anii 1880 viața la țară era ceva ce ar fi trebuit să fie deja împlinit. Semnul de avertizare al Proiectelor Blair, prin care semnul autorității puterii papale era adus în discuție în anii 1880, a prefigurat Patriot Act la 11 septembrie, căci îngerul din Apocalipsa optsprezece a apărut în ambele istorii.

9/11 a fost avertizarea lui Cestius, care își așază autoritatea în locul sfânt, unde nu ar trebui să fie, căci la 9/11 legea romană a înlocuit legea engleză. În Procesele Pelosi din 2021, clauza privind respectarea procedurii legale a fost repudiată și reprezintă încă un pas către asediul lui Titus, care se încheie la legea duminicală, ce va veni curând în Statele Unite. Asediul este o perioadă de timp. 1888 vorbește despre răzvrătirea cornului protestant intern, iar 9/11 vorbește despre răzvrătirea cornului republican extern. Întronizarea papei din țara cea slăvită, în același an în care este învestit și președintele final, reprezintă avertizarea finală a urâciunii pustiirii stând unde nu se cuvine, chiar înainte de bătălia de la Panium. Bătălia de la Panium conduce direct la legea duminicală și la bătălia de la Actium, care a reprezentat al treilea și ultimul obstacol pentru Roma păgână, iar apoi Roma păgână a domnit în mod suprem timp de 360 de ani, în împlinirea lui Daniel 11:24. La legea duminicală, al șaselea și al șaptelea regat sunt amândouă cucerite de Roma, iar Roma modernă domnește atunci pentru un ceas simbolic, sau patruzeci și două de luni simbolice.

În versetul șaisprezece, Pompei, care tocmai a cucerit primele obstacole ale Romei păgâne din Siria, cucerește apoi Ierusalimul. Pompei doboară primele două obstacole ale Romei, iar Cezar Augustus îl cucerește pe al treilea la Actium. Roma modernă îl cucerește mai întâi pe împăratul de la miazăzi în 1989, în împlinirea versetului patruzeci și așa cum este preînchipuit de versetul zece. Apoi, la legea duminicală, Roma modernă își cucerește al doilea și al treilea obstacol prin Statele Unite, iar apoi Națiunile Unite consimt imediat să-și dea împărăția puterii papale. Roma păgână a cucerit două prin Pompei și apoi unul, iar Roma papală a cucerit unul în 1989, iar apoi următoarele două în versetul șaisprezece, care este locul unde Pompei este indicat prin a doua sa cucerire.

Fie că a fost al treilea obstacol la Actium pentru Roma păgână, fie că a fost al treilea obstacol, reprezentat prin alungarea goților din cetatea Romei în anul 538, când Roma biruiește al treilea obstacol, ea domnește în chip suveran.

Domnul va da cu siguranță manifestarea finală a semnului de avertizare care este reprezentat ca urâciunea pustiirii în cartea lui Daniel, înainte ca pustiirea să vină. Acel semn de avertizare este alianța deschisă, în contrast cu alianța secretă a lui Reagan, care este reprezentată în 2025. Domnul nu va aduce pedeapsa fără să dea mai întâi avertizare, iar Amos este foarte direct cu privire la ceea ce este descoperirea tainică făcută slujitorilor Săi și cui îi este adresată.

Amos se adresează ultimei generații a poporului ales al lui Dumnezeu, popor al legământului, care urmează să fie pedepsit, în paralel cu cei douăzeci și cinci de bărbați care se închină soarelui în Ezechiel opt. Amos prezintă solia laodiceană, care este solia celui de-al treilea înger în timpul ștergerii păcatului, în vremea judecății celor vii. Avertizarea lui Amos se întemeiază pe o unificare a două părți.

Avertizarea despre doi care umblă împreună ca unul singur este plasată în contextul unei curse care prinde o pasăre de pe pământ. Păsările sunt simboluri ale corpurilor religioase, iar papalitatea este, în Apocalipsa, o colivie a oricărei păsări necurate și urâte.

Pasărea din colivie este o pasăre prinsă, iar când o națiune curvește cu desfrânata Romei, ea devine o pasăre prinsă; iar pasărea care este înălțată mai presus de toate celelalte păsări profetice este puterea a cărei casă întreită este zidită, este întemeiată la legea duminicală, la locul ei, care este Șinearul, care este Babilonul. Ea este pasărea care a primit o rană de moarte în 1798 sau, așa cum spune Zaharia, peste coșul ei a fost pus un capac de plumb, dar care după aceea a fost ridicată de păsările spiritismului și ale protestantismului apostat.

Capcana lui Amos prinde pasărea de pe pământ, căci ea reprezintă alianța care precedă legea duminicală ce va veni în curând, în cadrul căreia pasărea pământului este capturată; iar, potrivit lui Amos, alianța este o mustrare adresată adventismului de ziua a șaptea laodicean, căci în cetate va fi sunată o trâmbiță de avertizare, pe care ei vor refuza s-o audă.

Leul care răcnește este Leul din seminția lui Iuda, care Îl reprezintă pe Hristos atunci când El pecetluiește și desigilează Cuvântul Său profetic. Alianța deschisă din 2025 este asediul lui Cestius, iar simbolul tâlharilor poporului lui Dumnezeu este statornicit atunci când vedeți doi umblând împreună care nu ar trebui niciodată să coexiste. Roma aliată și aliniată cu protestanții este un oximoron, căci a fi protestant înseamnă a protesta împotriva Romei.

Vom continua aceste lucruri în articolul următor.