Panium - Number Seven

Lucrăm la reunirea tuturor liniilor din Daniel unsprezece în legătură cu istoria ascunsă a versetului patruzeci, care reprezintă perioada din 1989 până la legea duminicală din Statele Unite. Chemarea noastră, ca studenți ai profeției, este să împărțim drept cuvântul adevărului.

Capitolul unsprezece din Daniel poate fi împărțit în zece linii profetice. Versetele de la unu la patru reprezintă o linie profetică. Versetele de la cinci la nouă reprezintă o a doua linie. Versetul zece reprezintă o a treia linie. Versetele unsprezece și doisprezece reprezintă a patra linie. A cincea linie este alcătuită din versetele treisprezece până la cincisprezece. A șasea linie este alcătuită din versetele șaisprezece până la douăzeci și doi. A șaptea linie este alcătuită din versetele douăzeci și trei și douăzeci și patru. Versetele douăzeci și patru până la treizeci și unu constituie a opta linie. Versetele treizeci și unu până la patruzeci constituie a noua linie, iar a zecea și ultima linie cuprinde versetele patruzeci până la patruzeci și cinci. Aceste zece linii trebuie aduse împreună, linie peste linie.

Fiecare dintre cele zece linii profetice este, desigur, intercorelată, însă în cadrul fiecărei linii poate fi recunoscută o temă specifică. Deși fiecare linie are o temă principală, liniile posedă mai mult decât o singură mărturie. Intenționez să identific fiecare dintre temele din cele zece linii.

ឆ្នាំទីមួយនៃដារីយុសសម្គាល់ការបញ្ចប់នៃចិតសិបឆ្នាំ ដូច្នេះវាបញ្ជាក់អំពីពេលវេលាព្យាករណ៍នៃទីបញ្ចប់។ ដល់ខាទីបី អាឡិចសង់ឌ័រមហាក្សត្របានបង្កើតនគររបស់ខ្លួនដែលគ្រប់គ្រងទូទាំងពិភពលោក ហើយដល់ខាទីបួន នគររបស់គាត់ត្រូវដកចេញ ហើយចែកទៅតាមខ្យល់ទាំងបួន។ ការប្រើដារីយុសជាពេលវេលានៃទីបញ្ចប់ក្នុងឆ្នាំ 1989 អនុញ្ញាតឲ្យយើងរាប់ស្ដេចទាំងឡាយដែលត្រូវបានតំណាងនៅក្នុងខាទីពីរ។ នៅពេលកាប្រ៊ីយែលមានប្រសាសន៍នៅក្នុងខាទីមួយថា «ក៏ដូចគ្នា នៅឆ្នាំទីមួយនៃដារីយុស» គាត់កំពុងបន្តអ្វីដែលគាត់បានប្រាប់ដានីយ៉ែលនៅដើមនៃនិមិត្ត ដែលបានចាប់ផ្ដើមនៅក្នុងជំពូកទីដប់។

Indicatorul profetic care reprezintă un „timp al sfârșitului” conține două simboluri. „Timpul sfârșitului” pentru linia profetică a lui Moise a fost nașterea lui Aaron, urmată trei ani mai târziu de nașterea lui Moise. Aaron și Moise sunt simbolul dublu al „timpului sfârșitului” în istoria lor și prefigurează nașterea lui Ioan Botezătorul și a lui Isus la șase luni după aceea. „Timpul sfârșitului” din 1798 a marcat capturarea papei Romei, care după aceea a murit în captivitate în 1799. De la „întâiul an al lui Darius Medul” până la „al treilea an al lui Cirus, împăratul Persiei”; Darius și Cirus reprezintă „timpul sfârșitului” în 1989, căci toți profeții vorbesc mai mult despre zilele de pe urmă decât despre zilele în care au trăit.

Darius și Cirus îi reprezintă pe Ronald Reagan și George Bush senior în anul 1989. Amândoi au fost președinți în acel an. Versetul întâi al capitolului unsprezece situează vedenia în al treilea an al lui Cirus, ceea ce l-ar reprezenta pe George Bush senior, care l-a urmat pe Reagan, după cum Cirus l-a urmat pe Darius. Versetul doi afirmă că încă trei împărați se vor ridica și al patrulea va fi cu mult mai bogat decât toți. Timpul final al „vremii sfârșitului” din capitolul unsprezece începe în 1989 și arată că, după George Bush senior, încă trei împărați aveau să se ridice, identificând astfel cei trei președinți care i-au urmat lui Bush senior. Acei trei împărați au fost Bill Clinton, George Bush junior, Barak Obama, iar apoi cel mai bogat președinte, Donald Trump, „prin puterea sa” și „prin bogățiile sale va stârni pe toți împotriva împărăției Greciei”.

Apoi, versetul al treilea îl introduce pe Alexandru cel Mare și, prin urmare, îl prefigurează pe ultimul conducător al Națiunilor Unite, care se unește cu papalitatea în zilele de pe urmă, dar care, asemenea papalității, ajunge la sfârșitul său. Națiunile Unite sunt a șaptea împărăție, reprezentată ca zece împărați în Apocalipsa șaptesprezece, iar confederația celor zece împărați este de acord să dea cea de-a șaptea împărăție a lor fiarei papale pentru un ceas simbolic.

Acei zece împărați sunt reprezentați de versetele trei și patru, precum și de istoria ridicării și căderii lui Alexandru cel Mare, care a împlinit aceste versete în secolul al patrulea. Grecia este a treia împărăție a profeției biblice și este un simbol al balaurului, o treime din întreita unire a balaurului, a fiarei și a prorocului mincinos. La cruce, mesajul „Împăratul iudeilor” a fost consemnat în ebraică, latină și greacă, reprezentându-i pe iudei, pe romani și restul mulțimilor din celelalte neamuri care aveau să fie în Ierusalim la Paște. Grecii îl reprezintă pe balaur, romanii reprezintă fiara, iar iudeii erau prorocul mincinos.

Cele dintâi patru versete ale capitolului unsprezece identifică sfârșitul puterii balaurului pământesc, care curvește cu puterea papală, pe măsură ce timpul de probă al omenirii se încheie. Versetele trei și patru identifică ridicarea finală și căderea ultimei manifestări a unei puteri de balaur pământești. Aceste versete se suprapun peste ultimele șase versete, care identifică sfârșitul fiarei ce curvește cu împărații pământului. Începutul și sfârșitul capitolului unsprezece identifică istoria în care vrăjmașii lui Dumnezeu ajung la sfârșitul lor, fără ca cineva să le vină în ajutor. Cele dintâi patru versete, aliniate cu ultimele șase versete, poartă astfel simbolismul Celor Zece Porunci, cu o tablă a primelor patru porunci și o tablă a ultimelor șase porunci, simbolizând totodată și o probă prin numărul zece.

Primele patru versete reprezintă un început care ilustrează sfârșitul, fixând totodată mesajul ca începând la „vremea sfârșitului” în 1989. Versetele reprezintă perioada din 1989 până la încheierea timpului de probă al omenirii, rezumând astfel mesajul ultimelor șase versete, care constituie sporirea cunoștinței descoperite în 1989 și care identifică evenimentele legate de încheierea timpului de probă.

Versele oferă punctul de sprijin profetic pentru a recunoaște că, începând din 1989, avea să existe un total de opt președinți, cel de-al optulea fiind dintre cei șapte președinți anteriori, legând astfel pasajul de enigma potrivit căreia al optulea este dintre cei șapte, care este o caracteristică profetică ce constituie adevărul prezent în zilele din urmă.

Téma, které lze z těchto veršů pochopit, je konečné zničení dračí moci, která smilní s nevěstkou Týru. Nevěstka smilní se všemi králi země, avšak právě tak, jako se dávná Francie stala prvorozeným katolické církve, když Chlodvík roku 496 zasvětil svůj trůn papežství, tak i pozemská šelma Spojených států bude při nedělním zákonu rovněž prvním z králů, který bude smilnit s nevěstkou. Stejně jako v závěrečných šesti verších, i v úvodních čtyřech verších jsou určeny a zdůrazněny všechny tři mocnosti, které vedou svět k Armagedonu, avšak tématem prvních čtyř veršů je dračí moc představovaná Řeckem a Alexandrem Velikým.

రేగన్ ఎనిమిది మంది అధ్యక్షుల ప్రక్రియను ప్రారంభించాడు; అది ఇప్పుడు ఆ ఎనిమిది మంది అధ్యక్షులలో చివరివరకు దారితీసింది. ఎనిమిదవ అధ్యక్షుడు మృగముని ప్రతిమను నిలబెట్టి, సంయుక్త రాష్ట్రాలలో ఆదివారపు ధర్మశాసనాన్ని అమలు చేస్తాడు; అలాగే, అతనిని ఐక్యరాజ్యసమితి అధిపతిగా నిలబెట్టే ఒక ఏర్పాటుకు మధ్యవర్తిత్వం చేయును, అచ్చం అదే సమయంలో అది ఉగ్ర ఇస్లాం పెరుగుతున్న యుద్ధాలను పరిష్కరించుటనే ముసుగులో ప్రపంచవ్యాప్త సంఘ-రాజ్య సంబంధములో ప్రవేశించును.

ការផ្លាស់ប្តូររបស់សហរដ្ឋអាមេរិក ដែលជាសត្វពីផែនដីនៃវិវរណៈ ជំពូកទីដប់បី ពីការជានគរទីប្រាំមួយនៃពាក្យទំនាយព្រះគម្ពីរ ទៅជាក្បាលនៃនគរទីប្រាំពីរនៃពាក្យទំនាយព្រះគម្ពីរ ខណៈដែលបំពេញឲ្យគ្រប់លក្ខណៈនូវទំនាក់ទំនងមិនស្របច្បាប់ជាមួយនឹងនគរទីប្រាំបីនៃពាក្យទំនាយព្រះគម្ពីរ ត្រូវបានបង្ហាញចាប់ពីខទីមួយ ដែលកំណត់អត្តសញ្ញាណឆ្នាំ 1989 តាមរយៈប្រធានាធិបតីទាំងឡាយដែលនាំទៅដល់ច្បាប់ថ្ងៃអាទិត្យនៅសហរដ្ឋអាមេរិក ហើយភ្លាមៗបន្ទាប់មកក៏កំណត់អត្តសញ្ញាណស្តេចដ៏ខ្លាំងពូកែដែលក្រោកឈរឡើង។ ស្តេចដ៏ខ្លាំងពូកែនោះគឺ Trump ដែលកំពុងទទួលយកការគ្រប់គ្រងលើអង្គការសហប្រជាជាតិ ដែលបច្ចុប្បន្ននេះគាត់កំពុងស្ថិតក្នុងដំណើរការរុះរើវាជាមុនសម្រាប់តម្រូវការរបស់គាត់។

Versetele cinci până la nouă reprezintă prima menționare și ilustrarea punct cu punct a luptei dintre împărații de la miazănoapte și de la miazăzi, pe care întregul capitol o folosește ca fundal profetic principal. Versetul cinci expune tema pasajului.

ቶለሚ ፩ ሶተር እና ሴሌውቆስ ፩ ኒካቶር በዚህ ንባብ ውስጥ ተወክለዋል። ሁለቱም ከእስክንድር መንግሥት “ዲያዶኪ” (ትርጉሙ “ተተኪ”) ተብለው ከሚጠሩት አራቱ አንዱ ነበሩ። ሴሌውቆስ በምዕራፍ አሥራ አንድ ውስጥ የመጀመሪያው “የሰሜን ንጉሥ” ነው፤ እናም ከአረማዊት ሮም፣ ከጳጳሳዊት ሮም እና ከዘመናዊት ሮም ጋር በሚስማማ መልኩ፣ ሴሌውቆስ እንደ ትንቢታዊው የሰሜን ንጉሥ የተመሠረተው ከሦስት ዋና ድሎች ወይም ወሳኝ ክስተቶች በኋላ ብቻ ነበር፤ እነርሱም በ312 ዓ.ዓ. ባቢሎንን እንደገና መያዙ፣ በ301 ዓ.ዓ. የኢፕሱስ ጦርነት፣ እና በ281 ዓ.ዓ. የኮሩፔዲየም ጦርነት ናቸው። እነዚህ እንቅስቃሴዎች ዋና ተቃዋሚዎቹን አሸንፈው፣ ግዛቱን አስፋፉ፣ በክልሉም ውስጥ ያለውን በላይነቱ አጽንተው አቆሙ።

Rreshti i dytë fillon me identifikimin e mbretërve të veriut dhe të jugut, në dallim nga cilido tjetër prej pasardhësve (Diadochëve) të mbretërisë së ndarë të Aleksandrit. Ai fillon duke përcaktuar se mbreti i veriut fuqizohet vetëm pas tri pushtimeve. Pastaj, në historinë e përpjekjes për sundim që u zhvillua pas vdekjes së Aleksandrit, në vargjet gjashtë deri nëntë, identifikohet një periudhë që përfundon me përmbysjen e mbretit të veriut nga mbreti i jugut. Kjo është hera e parë nga tri herë në kapitullin njëmbëdhjetë që mbreti i jugut mbizotëron mbi mbretin e veriut. Ato japin tri dëshmi të brendshme brenda kapitullit, të cilat e përcaktojnë qartë mënyrën e shenjave orientuese të historisë që çon drejt asaj që një mbret i jugut të mposhtë një mbret të veriut.

Împlinirea istorică a versetelor oferă tiparul pentru împlinirea profetică a celor o mie două sute șaizeci de ani de domnie papală, identificați în versetele treizeci și unu până la patruzeci, și tiparul profetic pentru împlinirea versetului unsprezece, care s-a împlinit mai întâi în anul 217 î.Hr., la Bătălia de la Raphia. Acești trei martori identifică caracteristicile războiului din Ucraina, în care Putin, ultimul împărat al sudului, va birui asupra armatei-proxy a împăratului papal al nordului.

Tema celei de-a doua linii a istoriei profetice este modul în care rana de moarte este aplicată papalității în 1798, așa cum este reprezentat prin versetele cinci până la nouă și prin bătălia de la Rafia din versetul unsprezece. Împăratul de la miazăzi, care este Egiptul, este puterea balaurului.

Cele trei ilustrații ale biruinței împăratului de la miazăzi asupra împăratului de la miazănoapte din capitolul unsprezece se unesc pentru a identifica căderea finală a împăratului de la miazănoapte în versetul patruzeci și cinci.

Абароти ёздаҳум се хатте ҳастанд, ки шоҳи ҷанубро дар ҳоли шикаст додани шоҳи шимол нишон медиҳанд; аммо вақте ки шоҳи шимол ба анҷоми худ мерасад ва ҳеҷ касе нест, ки ба ӯ ёрӣ расонад, ин он қадар ошкор нест. Вале китоби Ваҳй муайян месозад, ки ин қудрати аждаҳост, ки ӯро сарнагун месозад, бо он ки гӯшти ӯро мехӯрад ва ӯро бо оташ месӯзонад. Ҳамин ки қудрати аждаҳо аз китоби Ваҳй шинохта шавад, мо метавонем подшоҳонро бубинем, ки онҳо низ аждаҳо ҳастанд ва ҳамчунин шоҳи ҷанубанд, ва онҳо шоҳи шимолро дар ояти чиҳилу панҷум сарнагун хоҳанд кард. Се шоҳиди мустақим дар ин боб, ки ҳамаи онҳо ба иҷрои комили худ, чунон ки тавассути пайванди китобҳои Дониёл ва Ваҳй муаррифӣ шудааст, шаҳодат медиҳанд.

Regele papal modern al miazănoaptei își ajunge sfârșitul fără ca nimeni să-i vină în ajutor, în versetul patruzeci și cinci, iar cartea Apocalipsei arată cum puterea papală își ajunge sfârșitul prin mâna puterii balaurului.

Cei zece împărați îl ard cu foc pe regele papal al nordului și îi mănâncă carnea. Împărații zilelor de pe urmă sunt puterea balaurului.

Cei zece împărați sunt puterea balaurului, care este de asemenea reprezentată prin împărăția Greciei și prin Alexandru. Acei împărați sunt împărați ai sudului, căci sunt reprezentați de Faraon, împăratul Egiptului. Ei îi vor mânca carnea, căci sunt și „câinii” profetici, pe care psalmistul îi numește „adunarea celor răi”.

Papitatea este împăratul de la miazănoapte din versetul patruzeci și cinci, iar papitatea este reprezentată de Izabela în biserica din Tiatira.

Hotărârea de judecată asupra Izabelei se împlinește când este mâncată de câini.

Câinii reprezintă Roma păgână, puterea balaurului, căci Roma păgână a fost cea care L-a răstignit pe Hristos.

Cei zece împărați, care sunt câinii, care sunt adunarea celor răi, care sunt Grecia și Egiptul, vor arde și ei pe desfrânată cu foc.

Cei zece împărați o ard cu foc pe desfrânată, căci ea pretinde că este preoteasă, dar este o desfrânată.

În versetele cinci până la nouă și în versetele treizeci și unu până la patruzeci, găsim mărturie că papalitatea ajunge la sfârșitul ei prin mâna puterii balaurului. Acest principiu se împlinește, de asemenea, în prezent, în războiul din Ucraina. Aceste trei mărturii ne informează că, atunci când împăratul de la miazănoapte ajunge la sfârșitul lui, fără ca nimeni să-i vină în ajutor, în versetul patruzeci și cinci, balaurul îi va mânca carnea și o va arde cu foc. Din gura a trei martori reiese că motivația acțiunii balaurului va include un tratat încălcat.

În versetele cinci până la nouă, al Doilea Război Sirian s-a încheiat printr-un tratat în anul 253 î.Hr. Războiul începuse în anul 260 î.Hr., iar la șapte ani de la începutul celui de-al Doilea Război Sirian a fost încheiat un tratat de pace prin faptul că împăratul de la miazăzi a dat o fiică împăratului de la miazănoapte, pentru ca acesta să se poată căsători cu fiica împăratului de la miazăzi și să aducă pace prin alianța de căsătorie. La șapte ani după căsătorie, în anul 246 î.Hr., împăratul de la miazănoapte a înlăturat mireasa din miazăzi și și-a reprimit soția dintâi, pe care o lăsase deoparte atunci când se căsătorise cu prințesa egipteană. Motivația împăratului de la miazăzi de a invada regatul de la miazănoapte și de a-l captura pe împăratul de la miazănoapte a fost un tratat încălcat.

Tratatul încălcat a prefigurat încălcarea Tratatului de la Tolentino din 1797, care i-a oferit lui Napoleon motivația de a-l lua captiv pe papă în 1798, așa cum făcuse Ptolemeu cu Seleucus în anul 246 î.Hr. Când Ptolemeu al III-lea s-a întors în Egipt din victoria sa asupra imperiului seleucid de la nord al lui Seleucus al II-lea, a adus înapoi în Egipt atât de multe comori, încât egiptenii i-au dat lui Ptolemeu al III-lea titlul de „Euergetes” (însemnând Binefăcător), pentru că le-a restaurat „zeii captivi” după mulți ani.

Când Napoleon l-a luat captiv pe papă în 1798, a jefuit comorile Vaticanului și le-a adus înapoi în Franța, după cum a fost prefigurat de Ptolemeu al III-lea, care a luat comori și l-a dus de asemenea pe Seleucus al II-lea înapoi în Egipt, unde Seleucus al II-lea a murit căzând de pe cal. Aceasta a prefigurat faptul că Napoleon a îndepărtat papalitatea de pe fiară în 1798 și moartea papei în 1799. Papalitatea, în Apocalipsa șaptesprezece, este femeia care șade pe fiară, iar înfrângerea lui Seleucus, captivitatea lui și moartea sa ulterioară prin cădere de pe un cal prefigurează faptul că Napoleon a înlăturat autoritatea civilă a papalității (reprezentată ca o fiară în Apocalipsa șaptesprezece).

Versetele cinci până la nouă introduc războiul dintre împăratul de la miazănoapte și cel de la miazăzi din capitolul unsprezece. Versetul cinci oferă punctul de ancorare la Roma ca împărat al miazănoaptei, căci arată că împăratul miazănoaptei avea să cucerească trei regiuni geografice înainte de a domni în chip suprem. Aceste versete oferă structura profetică ce înfățișează o perioadă în care împăratul miazănoaptei stăpânește, dar ajunge la sfârșitul său. Aceasta este însăși premisa și făgăduința capitolului unsprezece. Tema acestei linii este rana de moarte a împăratului papal al miazănoaptei sau, după cum spune versetul patruzeci și cinci, „el va ajunge la sfârșitul său și nimeni nu-i va fi într-ajutor”. Acest adevăr este adevăr prezent în zilele din urmă.

Vom continua în articolul următor.