Parallel Warnings - Number One

„Descoperirea lui Isus Hristos” este deschisă poporului lui Dumnezeu când „vremea este aproape”. Ultimul mesaj de avertizare pentru omenire este dat chiar înainte de încheierea timpului de probă al omului, iar acel mesaj final este reprezentat în mai multe linii profetice din Biblie. În Apocalipsa paisprezece, acel mesaj final de avertizare este reprezentat prin trei îngeri.

În capitolul optsprezece din Apocalipsa, același mesaj vestește căderea Babilonului.

Linia profetică a istoriei, sau am putea spune, succesiunea de evenimente reprezentată de îngerul care luminează pământul cu slava sa în capitolul optsprezece, reprezintă evenimentele care conduc la încheierea judecății, la încheierea timpului de probă și la cele șapte plăgi de pe urmă. Istoria profetică reprezentată în capitolul optsprezece se desfășoară „în paralel” cu linia istoriei profetice reprezentată de cei trei îngeri din capitolul paisprezece.

Cei trei îngeri din capitolul paisprezece, zburând prin mijlocul cerului, simbolizează un mesaj mondial care se încheie cu semnul fiarei și cu încheierea timpului de probă. În capitolul optsprezece, întregul pământ este luminat de slava îngerului al cărui mesaj se încheie de asemenea cu încheierea timpului de probă.

Mesajul care este reprezentat simbolic de trei îngeri în capitolul paisprezece și care este, de asemenea, reprezentat de îngerul care coboară în capitolul optsprezece constituie două ilustrații ale aceleiași solii de avertizare. În Biblie nu există nimic redundant, nimic irosit. Faptul că exact aceeași solie este identificată de Ioan de mai mult de o dată reprezintă o accentuare a importanței mesajului și ilustrează metoda divină de învățare, care este o regulă biblică numită „repetați și extindeți”. Aducerea împreună a două linii de istorie profetică descoperă adevăruri care nu ar fi recunoscute în niciuna dintre linii atunci când sunt considerate separat una de cealaltă. Astăzi, dacă ați aduce în instanță doi martori ai aceluiași eveniment pentru a depune mărturie, este foarte posibil ca ei să ofere relatări opuse, pe baza ideologiei lor politice sau sociale. Nu acesta este cazul martorilor biblici; ei sunt întotdeauna în acord, iar dacă vi se pare că nu sunt de acord, atunci priviți ceva în mod greșit.

Cele două ilustrații pe care le avem în vedere constituie același mesaj de avertizare pe care cartea lui Maleahi îl prezintă ca întoarcerea profetului Ilie. Toate trei mesajele sosesc înainte de încheierea timpului de probă — căci mesajul de avertizare cuprins în toate cele trei linii de profeție nu este dat doar înainte de încheierea timpului de probă, ci însăși încheierea timpului de probă este punctul de referință, subiectul, dacă vreți, al fiecăruia dintre acele mesaje de avertizare. De fapt, dacă vreun mesaj de avertizare este proclamat sau ilustrat de vreun profet, el este același avertisment ca în Apocalipsa paisprezece, optsprezece și în profeția lui Ilie din Maleahi.

Aceste trei linii ale profeției pot fi arătate cu ușurință că se desfășoară în paralel una cu cealaltă. Acestea fiind spuse, există două surse principale de informație în profeția biblică. Una este identificarea succesiunii evenimentelor care se desfășoară la sfârșitul lumii. Cealaltă sursă de informație este ilustrarea activităților profeților legate de mesajul care conturează evenimentele viitoare.

Există două reguli care merită luate în considerare în legătură cu aceste idei. Prima este că toți profeții vorbesc despre sfârșitul lumii, acolo unde se încheie timpul de probă.

Toate mesajele profetice ale Bibliei sunt „în vigoare pentru noi”, „peste care au venit sfârșiturile veacurilor”. Această regulă, împreună cu o altă regulă care identifică „lucrurile” pe care Duhul Sfânt le-a „modelat”, „atât în darea profeției, cât și” de asemenea „în evenimentele înfățișate”, adaugă greutate afirmației că evenimentele profetice de la începutul unei profeții prefigurează și se desfășoară în paralel cu evenimentele profetice de la sfârșitul oricărei profeții date.

„Duhul Sfânt a rânduit astfel lucrurile, atât în darea profeției, cât și în evenimentele înfățișate.” În „darea profeției și în evenimentele înfățișate”, „lucrurile” au fost „astfel rânduite” de „Duhul Sfânt”, încât atât „darea profeției”, cât și „evenimentele înfățișate” trebuie să fie recunoscute ca inspirate și aplicate la ilustrarea profetică a sfârșitului lumii.

Ioan a primit profeția de la Gabriel și i s-a spus s-o scrie într-o carte și s-o trimită bisericilor. Pe atunci era persecutat de Roma; fusese exilat într-un fel care ar corespunde cu ceea ce, în lumea de astăzi, s-ar numi un centru de detenție secret. În acea împrejurare, Ioan era la fel de izolat de omenire cum este orice prizonier din Guantanamo Bay.

Ioan arată că vedenia a avut loc în timp ce se închina în Sabatul zilei a șaptea, care este Ziua Domnului.

În timp ce se închina în Duhul, a auzit înapoia sa un glas puternic.

Ioan, mediul său și împrejurările prezentate îl descriu ca pe unul care este persecutat pentru că este un păzitor al Sabatului zilei a șaptea, dar și ca pe unul care este persecutat deoarece crede atât în Biblie, cât și în scrierile lui Ellen White, care sunt „mărturia lui Isus”. El aude înapoia lui un glas puternic, pe care se întoarce să-l vadă, iar prin aceasta el reprezintă un adventist de ziua a șaptea de la sfârșitul lumii, care aude un glas înapoia sa spunând: „aceasta este calea, mergeți pe ea”.

Toate liniile profetice se desfășoară în paralel la sfârșitul lumii.

Orice proroc care aude un glas înapoia sa se armonizează cu Ioan în ilustrarea poporului lui Dumnezeu de la sfârșitul lumii. Ioan a auzit un glas înapoia lui, care i-a dat instrucțiuni. Și Isaia a auzit un glas de îndrumare.

សំណល់ប្រជាជនរបស់ព្រះ បានឮសំឡេងមួយពីខាងក្រោយពួកគេ ដែលបញ្ជាក់ថា តើផ្លូវណាដែលពួកគេគួរដើរ។ បន្ទាប់មក ពួកគេត្រូវសម្រេចចិត្តថា តើពួកគេនឹងស្តាប់ ឬមិនស្តាប់។ ប្រជាជនដែលត្រូវបានតំណាងដោយយ៉ូហាន និងអេសាយ គឺជាប្រជាជននៅចុងបញ្ចប់នៃលោកិយ ដែលរង់ចាំព្រះអម្ចាស់ ខណៈដែលទ្រង់ពន្យារពេល ហើយអេសាយប្រាប់យើងថា ទ្រង់ពន្យារពេល ពីព្រោះទ្រង់ជាព្រះនៃការជំនុំជម្រះ។ ចាប់តាំងពីដើមកំណើតនៃប្រវត្តិសាស្ត្រមីឡឺរ៉ាយត៍ ក្នុងឆ្នាំ 1798 រហូតដល់ការបិទទ្វារព្រះគុណសម្រាប់អាដվենទីស៊ីម នៅពេលច្បាប់ថ្ងៃអាទិត្យ ព្រះកំពុងសម្រេចការជំនុំជម្រះនៅក្នុងទីសក្ការៈនៅស្ថានសួគ៌។ ព្រះបន្ទូលសន្យាគឺថា អស់អ្នកដែលរង់ចាំព្រះអម្ចាស់ ក្នុងអំឡុងពេលនៃការជំនុំជម្រះ នឹងទទួលព្រះពរ។

Poporul lui Dumnezeu, care este binecuvântat pentru că aşteaptă, este reprezentat de fecioarele care îl aşteaptă pe Mire în parabola celor zece fecioare. Toate zece au adormit, iar apoi, la miezul nopţii, soseşte o criză care desparte fecioarele adormite în două clase. O clasă auzise un glas înapoia lor şi se întorsese să vadă glasul care le instruia cu privire la calea pe care trebuiau să meargă, iar cealaltă clasă a refuzat să se întoarcă şi să audă glasul — în ciuda faptului că mesajul care străbate întreaga carte a Apocalipsei este: „Cine are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul.”

Johannes vertegenwoordigt het adventistische volk dat zich tot het verleden wendt om de toekomst te begrijpen. Wanneer zij, zoals Johannes, „een woord achter” zich horen, omvat dat woord ook de instructie die gegeven wordt in Jesaja’s getuigenis van dezezelfde gebeurtenis. Jesaja’s instructie luidde: „dit is de weg, wandelt gij daarop, wanneer gij naar rechts afslaat en wanneer gij naar links afslaat.” De wijze maagden in Daniël twaalf begrijpen de vermeerdering van kennis aan het einde van de wereld, omdat zij „heen en weer gegaan” waren in het woord om de levengevende kennis te verstaan die ontsloten was.

Profeții pe care îi avem în vedere îi reprezintă pe adventiștii de ziua a șaptea în perioada istoriei în care judecata ajunge la încheiere și timpul de probă se închide. Cei reprezentați ca fecioarele înțelepte aud un glas înapoia lor, zicând: aceasta este calea, mergeți pe ea, iar El făgăduiește să-i călăuzească pe cale când se abat la stânga sau la dreapta. „A alerga încoace și încolo”, așa cum fac fecioarele înțelepte când cartea este desigilată, este un simbol al studiului Bibliei. Natura ne învață că, pentru a alerga, trebuie mai întâi să înveți să mergi, iar mărturia lui Isaia spune că, dacă asculți glasul dinapoia ta, El te va călăuzi în studiul Cuvântului Său, fie că te întorci spre Vechiul Testament (stânga), fie spre Noul Testament (dreapta). Deschide Biblia, și El te va călăuzi prin glasul Său. Însă, pentru adventiștii de ziua a șaptea de la sfârșitul lumii, aceasta mai înseamnă și că El te va călăuzi când deschizi Biblia (stânga) și când deschizi Spiritul Profeției (dreapta).

Calea de urmat devine și mai precisă atunci când se adaugă mărturia lui Ieremia.

Există două categorii de închinători în acest pasaj. Un grup cercetează toate „căile” și alege să umble pe „cărările cele vechi”. Ei au fost în stare să aleagă „calea cea bună” dintre toate celelalte „căi” posibile, pentru că sunt dintre aceia care au ascultat glasul dinapoia lor, iar acel glas i-a înștiințat: „aceasta este calea, umblați pe ea.” Ioan îi reprezintă pe aceia care aud glasul dinapoia lor, un glas din „cărările cele vechi”.

Dar mai există un alt grup în linia lui Ieremia, iar acea „adunare”, așa cum îi identifică el, a zidit o casă care reprezintă o credință nouă, iar acea casă cade pentru că nu a fost zidită pe stâncă. Acea casă este Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea sau, așa cum identifică Ioan aceeași biserică — sinagoga Satanei.

A refuza să asculți înseamnă a respinge „cuvintele” Lui și „legea” Lui. Din pricina răzvrătirii lor împotriva întoarcerii și umblării pe cărările cele vechi, precum și a refuzului lor de a asculta mesajul trâmbiței al străjerului, Dumnezeu va aduce nenorocire asupra poporului pe care Ieremia îl identifică drept o „adunare rea”. Modul în care Dumnezeu Se poartă cu biserica Laodiceii a Adventiștilor de Ziua a Șaptea este un subiect al profeției biblice. Profetul Osea adaugă la trăsăturile „adunării rele” atunci când vorbește despre motivul pentru care ei sunt lepădați.

Ei sunt lepădați din pricina lipsei de cunoștință, care reprezintă un mesaj desigilat la vremea sfârșitului. Dumnezeu pune aici capăt relației Sale de legământ cu poporul Său în acest pasaj, căci îi numește în mod direct: „Poporul Meu!” Pentru că L-au respins pe Hristos și au uitat Legea Sa, ei nu vor mai fi preoți pentru Dumnezeu. Când poporul lui Dumnezeu intră în legământ cu Dumnezeu, El îi face preoți și împărați. Când Dumnezeu a intrat în legământ cu Israelul din vechime, El a declarat prin Moise:

Când Dumnezeu a încheiat un legământ cu biserica creștină, El a declarat prin Petru:

Petru, în aceste versete, se referă la trecerea de la Israelul antic, ca popor ales al legământului lui Dumnezeu, la biserica creștină, atunci când afirmă că „odinioară nu erați un popor, dar acum sunteți poporul lui Dumnezeu”. Când iudeii s-au despărțit de Dumnezeu, Domnul a încheiat legământ cu biserica creștină. Ambele au fost socotite ca națiuni de preoți atâta vreme cât au fost unite cu Domnul.

A fi lepădat ca preot arată că odinioară ai fost un popor al legământului. Adventiștii de Ziua a Șaptea au intrat în legământ cu Domnul la începutul istoriei adventiste. Biserica din pustie a ieșit din Reformațiune, dar a respins solia millerită și, astfel, s-a despărțit de Dumnezeu în timpul istoriei soliilor primului și celui de-al doilea înger. Despărțirea finală a avut loc la venirea celui de-al doilea înger, iar declarația a fost că nu mai era o fiică a lui Hristos, ci devenise o fiică a Babilonului. Imediat după aceea, în timpul Strigătului de la Miezul Nopții, Dumnezeu Și-a chemat noua mireasă la căsătoria legământului.

Cele două table care au fost simbolul legământului pentru Israelul antic au fost cele două table ale Celor Zece Porunci, iar cele două table pentru Israelul spiritual modern sunt cele două table ale lui Habacuc, așa cum sunt reprezentate de hărțile din 1843 și 1850. Poporul legământului, pe care inspirația l-a identificat în mod repetat ca fiind Laodicea, a lepădat vechile cărări, a refuzat să asculte glasul dinapoia lui și, prin urmare, repetă istoria de încheiere a Israelului antic, fiind vărsat din gura Domnului. De ce se întâmplă aceasta celor pe care El îi numește „poporul Meu”?

Parabola celor zece fecioare, care ilustrează experiența adventismului, se împlinește de două ori: o dată la începutul, iar apoi la încheierea adventismului. Sora White învață că parabola s-a împlinit și se va împlini până la cea mai mică literă și, de asemenea, că parabola trebuie întotdeauna înțeleasă ca adevăr prezent, după cum este și îngerul al treilea.

Adventismul millerit a împlinit perioada de așteptare din parabolă între predicția lor nereușită pentru anul 1843 și predicția corectă pentru 22 octombrie 1844. Detaliile profetice ale acestei istorii sunt numeroase și importante, însă doresc doar să arăt că parabola celor zece fecioare este legată în mod direct de al treilea înger, așa cum tocmai a afirmat sora White.

De la 1798 până la 22 octombrie 1844, solia primului înger a vestit deschiderea judecății. Chiar înainte ca judecata să înceapă, s-a împlinit strigătul de la miezul nopții din parabola celor zece fecioare. Prin urmare, atunci când al treilea înger vestește încheierea judecății, vestirea strigătului de la miezul nopții va fi din nou repetată.

Recunoașterea faptului că bisericile protestante respinseseră solia lui Dumnezeu, devenind astfel fiicele Babilonului, a constituit venirea soliei celui de-al doilea înger și începutul timpului de întârziere din parabolă, care se „împlinea până la ultima literă”. Domnul nu S-a întors în 1843; El a întârziat pentru a încerca și a binecuvânta fecioarele. Vestirea soliei celui de-al doilea înger, care identifica bisericile protestante drept fiice ale Babilonului, a fost o chemare adresată celor care se aflau încă în acele biserici căzute să iasă și să stea alături de milleriți și de înțelegerea lor asupra profețiilor. La adunarea de tabără de la Exeter, Samuel Snow a oferit dovezile necesare pentru a confirma venirea Domnului la 22 octombrie 1844, iar solia Strigătului de la Miezul Nopții a străbătut țara asemenea unui val uriaș. Apoi, al treilea înger a sosit odată cu Marea Dezamăgire din 22 octombrie 1844.

Aceasta a fost o scurtă sinteză a unei istorii de început, din care am omis multe aspecte, pentru a izola câteva puncte care par mai relevante pentru ceea ce abordăm.

Vom continua aceste gânduri în articolul următor.