Parallel Warnings - Number Five

În pasajul pe care îl avem încă în vedere, care comentează despre Hristos ca îngerul din Apocalipsa zece care se coboară, Hristos ca îngerul cel puternic ilustrează „rolul pe care Îl îndeplinește în scenele de încheiere ale marii lupte cu Satana”. „Poziția” pe care a luat-o Hristos când Și-a pus piciorul drept pe mare și piciorul stâng pe uscat „arată puterea și autoritatea Sa supremă asupra întregului pământ”. Când Hristos a strigat „cu glas tare”, El „a strigat” „cum răcnește un leu”.

Hristos Își va manifesta atotputernicia în „scenele de încheiere ale marii controverse”, iar atunci când Hristos Își manifestă atotputernicia, El o face ca Leul din seminția lui Iuda.

Manifestarea lui Hristos ca Leul din seminția lui Iuda subliniază lucrarea Sa atât în sigilarea, cât și în desigilarea profeției biblice, potrivit timpului Său divin. Chiar înainte de închiderea timpului de probă al omenirii, când „vremea este aproape”, va avea loc o desigilare a unui adevăr biblic special, care identifică „lucrurile care au să se întâmple în curând”.

Atunci când „vremea” care „este aproape” sosește efectiv în istorie, este rostită o binecuvântare asupra celor care citesc, aud „și păzesc lucrurile care sunt scrise în ea”. Mesajul special este un mesaj sensibil la timp, care poate fi recunoscut numai atunci când „vremea este aproape”. Atunci—în acel timp, și nu mai înainte—oamenii vor putea citi, auzi „și păzi lucrurile care sunt scrise” în cartea Apocalipsei. Când „vremea este aproape”, binecuvântarea rostită asupra celor care „citesc”, „aud” „și păzesc lucrurile care sunt scrise în ea” este paralelă cu deschiderea cărții lui Daniel la „vremea sfârșitului”.

Cei „mulți” care aleargă „încoace și încolo” (ceea ce reprezintă studiul Cuvântului lui Dumnezeu) fac aceasta la „vremea sfârșitului”, când „cuvintele” care fuseseră „pecetluite” în „cartea” lui Daniel sunt desigilate. Dar există o altă categorie de fecioare care aleargă încoace și încolo chiar după legea duminicală din Statele Unite.

Păcatul Samariei a fost păcatul reprezentat de Ahab și Izabela, Ahab reprezentând Statele Unite, iar Izabela Biserica Catolică. Izabela, Ahab și prorocii falși la confruntarea cu Ilie pe Muntele Carmel prefigurează legea duminicală. La acea confruntare erau două categorii de proroci nelegiuiți: prorocii lui Baal și preoții dumbrăvilor. Baal era unul dintre dumnezeii adorați; celălalt care era adorat în dumbrăvi era Astarteea. Baal era un dumnezeu de parte bărbătească, iar Astarteea era o zeiță. Împreună, divinitatea bărbătească reprezintă statul, iar cea femeiască, biserica.

Dumnezeul care a fost înălțat în Dan a fost înălțat de Ieroboam, primul împărat al Samariei, care a ridicat un vițel de aur atât în Betel, cât și în Dan. Betel înseamnă casa lui Dumnezeu, iar Dan înseamnă judecată, și împreună ele reprezintă unirea dintre biserică și stat, care are loc în Statele Unite înainte de impunerea păzirii duminicii. Acei doi viței de aur erau reprezentați de vițelul de aur al lui Aaron.

Un vițel este o fiară, iar o statuie de aur este un chip; astfel, vițelul de aur al lui Aaron și, de asemenea, cei doi viței de aur ai lui Ieroboam reprezintă unirea dintre biserică și stat care are loc chiar înainte de impunerea legii duminicale în Statele Unite. În cazul lui Ieroboam, cele două cetăți oferă o a doua mărturie a simbolismului unirii dintre biserică și stat, care este definită în cartea Apocalipsei drept chipul fiarei.

Comportamentul Beer-Șebei reprezintă legământul lui Avraam. Prima menționare a numelui „Beer-Șeba” se află în Geneza 21, pasaj pe care apostolul Pavel îl folosește pentru a se împotrivi celor care sugerau, în vremea sa, că trebuie păstrate legile ceremoniale și circumcizia pentru a fi mântuit. Pavel folosește pasajul în care se găsește prima menționare a Beer-Șebei. El utilizează acea istorie pentru a trata două legăminte diferite și opuse în cadrul aceleiași relatări. Pavel îl folosește pe fiul roabei (Ismael) pentru a reprezenta un legământ întemeiat pe puterea omenească și îl pune în contrast pe Ismael cu Isaac, pe care îl folosește pentru a reprezenta un legământ întemeiat pe puterea lui Dumnezeu. Acest pasaj al Bibliei este prima dată când este menționată Beer-Șeba, iar mai târziu în istorie Pavel folosește acea istorie pentru a descrie o situație din propria sa istorie personală care fusese ilustrată în istoria biblică. Pavel credea și învăța că istoria biblică se repetă.

ទោះបីជា ប៉ូល ប្រើអត្ថបទនេះពីលោកុប្បត្តិ ជំពូក ២១ ដើម្បីបង្ហាញឲ្យឃើញសម្ពន្ធសញ្ញាពីរដែលផ្ទុយគ្នាក៏ដោយ ក្នុងអត្ថបទនោះ មានសម្ពន្ធសញ្ញាពីរដែលព្រះជាម្ចាស់បានធ្វើជាមួយអប្រាហាំ ប៉ុន្តែវាមិនមែនជាសម្ពន្ធសញ្ញាពីរដែលប៉ូលបានដកស្រង់ចេញពីរឿងនេះទេ។ នៅក្នុងអត្ថបទនោះ ព្រះជាម្ចាស់បានសន្យាម្តងទៀតថា ទ្រង់នឹងសម្រេចព្រះបន្ទូលសន្យារបស់ទ្រង់ ក្នុងការធ្វើឲ្យអប្រាហាំក្លាយជាបិតានៃជាតិសាសន៍ជាច្រើន តាមរយៈអ៊ីសាក ហើយទ្រង់ក៏បានសន្យាផងដែរថា ទ្រង់នឹងធ្វើឲ្យអ៊ីស្មាអែលក្លាយជាបិតានៃជាតិដ៏ធំមួយ។ អត្ថបទព្រះគម្ពីរមួយ ការយោងដល់សម្ពន្ធសញ្ញាចំនួនបួន ហើយនេះជាលើកដំបូងដែលបៀរសេបាត្រូវបានរៀបរាប់នៅក្នុងព្រះគម្ពីរ។

Beer-Șeba reprezintă legământul lui Avraam. În același capitol, Avraam a făcut, de asemenea, un legământ cu Abimelec.

ബേർശേബാ ദൈവം അബ്രാഹാമുമായി ചെയ്ത നിയമത്തിന്റെ പ്രതീകമാണ്. ബേർശേബാവിനെയും അബ്രാഹാമിന്റെ നിയമത്തെയും ബന്ധിപ്പിക്കുന്നതായി ബൈബിളിൽ അടയാളപ്പെടുത്തിയിരിക്കുന്ന നിരവധി നിയമചരിത്രങ്ങൾ ഉണ്ട്. “ബേർ” എന്നതിന് കിണർ എന്നും “ശേബാ” എന്നതിന് “ഏഴ്” എന്നും അർത്ഥമുണ്ട്. വില്യം മില്ലർ ലേവ്യപുസ്തകം ഇരുപത്താറിൽ രണ്ടായിരത്തി അഞ്ഞൂറിരുപത് വർഷങ്ങളുടെ പ്രവചനത്തെ പ്രതിനിധീകരിക്കുന്നതായി ശരിയായി മനസ്സിലാക്കിയ “ഏഴ് പ്രാവശ്യം” എന്നു വിവർത്തനം ചെയ്തിരിക്കുന്ന അതേ എബ്രായ പദമാണ് ശേബാ. അദ്ദേഹം കണ്ടെത്തിയ ആദ്യത്തെ “സമയപ്രവചനം” അതായിരുന്നു; 1863-ൽ ഉപേക്ഷിക്കപ്പെട്ട ആദ്യത്തെ അടിസ്ഥാനസത്യവും അതുതന്നെയായിരുന്നു. “ശേബാ” എന്ന പദം നാല് വ്യത്യസ്ത വാക്യങ്ങളിൽ “ഏഴ് പ്രാവശ്യം” എന്നു വിവർത്തനം ചെയ്യപ്പെട്ടിരിക്കുന്ന ആ ഭാഗത്തിൽ, “ഏഴ് പ്രാവശ്യം” പ്രതിനിധീകരിക്കുന്ന ദൈവത്തിന്റെ ശിക്ഷയെ “എന്റെ നിയമത്തിന്റെ കലഹം” എന്നു വിളിക്കുന്നു.

Cuvântul tradus prin „de șapte ori” și care reprezintă „cearta” legământului lui Dumnezeu din Leviticul douăzeci și șase, adică „sheba” din cuvântul Beersheba, este tradus, de asemenea, de două ori în cartea lui Daniel: o dată ca „jurământul” care este scris în legea lui Moise și o dată ca „blestemul”. Atât „jurământul”, cât și „blestemul” sunt traduse din cuvântul „sheba”, căci el nu înseamnă numai „șapte”, ci cuprinde și conceptul unui legământ sau „jurământ” care, dacă este încălcat, aduce un „blestem”.

Cuvântul „șeba” sau șapte, care reprezenta șapte miei aduși ca jertfă la o fântână, la Beer-Șeba, reprezintă legământul. Iar legământul lui Dumnezeu, sau jurământul Său, spune că cei ascultători trăiesc, iar cei neascultători mor.

بئر سبع ترمز إلى العهد الذي يمثّله إيمان إبراهيم. لذلك، فعندما تقسم «العذارى الحسان» المذكورات في عاموس 8، اللواتي هنّ أيضًا «العذارى الجاهلات» في متّى 25، وهنّ أيضًا «الأشرار» في دانيال 12، «بذنب السامرة»، فإنهنّ يقسمن بالولاء لسمة إيزابل (البابوية) التي ارتكبت الزنا مع أخاب (الأمم المتحدة)، والتي تسود على صورة الوحش (الولايات المتحدة).

Atunci când aceleași „fecioare frumoase” spun: „Viu este dumnezeul tău, Dane”, ele se închină chipului de aur al unui vițel, astfel cum este identificat de doi martori (Aaron și Ieroboam). Vițelul de aur reprezintă chipul fiarei, care este unirea dintre biserică și stat.

Când aceleași fecioare afirmă că „trăiește” „calea” Beer-Șebei, cuvântul „cale” înseamnă „drum”. Acesta este exact același cuvânt care este folosit pentru a identifica „căile” „cărărilor vechi” în Ieremia 6:16. Acele fecioare spun că, deși s-au închinat chipului fiarei și au primit semnul autorității ei, ele sunt încă fii ai lui Avraam. Aleargă înfrigurat încoace și încolo prin Cuvântul lui Dumnezeu, căutând solia reprezentată de „răsărit” și de „miazănoapte” și de la „o mare la alta”, și totuși pretinzând că sunt adventiști de ziua a șaptea, dar este prea târziu.

Acele fecioare caută mesajul acestor două versete anterioare. Solia finală de avertizare, care a fost desigilată la vremea sfârșitului, în 1989, când, așa cum este descris în Daniel 11:40, „țările” care reprezintă fosta Uniune Sovietică au fost măturate de papalitate și de Statele Unite, identifică ridicarea și căderea finală a papalității. În aceste două versete, o solie reprezentată de răsărit și de miazănoapte îl înfurie pe împăratul de la miazănoapte (papa), iar persecuția finală începe și se încheie în versetul 45, când papalitatea plantează „corturile”, termen care provine din cuvântul ebraic ce înseamnă „cort” (cortul este un simbol al unei biserici), dar este „cortul” „palatului” său, care reprezintă un stat. Locul unde așază cortul care reprezintă combinația dintre biserică și stat, sau, așa cum îl numește Ioan în Apocalipsa, chipul fiarei, este „între mări”, la plural. Fecioarele frumoase caută solia finală de avertizare reprezentată în versetele 44 și 45 din Daniel 11, iar în versetul imediat următor Mihail Se ridică și timpul de probă se încheie. Și în vremea aceea Amos 8:14 spune că fecioarele frumoase „vor cădea și nu se vor mai ridica niciodată”.

Atunci când fecioarele frumoase pretind că sunt adventiste de ziua a șaptea chiar în vremea în care se închină icoanei fiarei, ele sunt înfățișate de Ioan ca iudei care spun că sunt iudei, dar nu sunt. Ele pretind că sunt copiii lui Avraam, dar mint.

Onlar papalığın damgasını kabul etmişlerdir ve böylece onun karakterini de kabul etmişlerdir. Yahudi olduklarını iddia ederler ya da Sebt’i tutan Adventistler olduklarını iddia ederler; fakat o zaman, başka şeylerin yanı sıra, “Tanrı’nın mabedinde” oturan papanın karakterine sahiptirler. Adventist olduklarını ya da Adventist mabedinde bulunduklarını iddia ederler; fakat papa ne kadar Hristiyan ise, onlar da o kadar Adventisttir.

Cei care aleargă „încoace și încolo”, căutând „cuvântul Domnului”, nu sunt „cei înțelepți” identificați în cartea lui Daniel — ci sunt identificați drept „fecioare”. Este evident că aceia care rătăcesc, flămânzesc și mor de sete în versetele respective nu „înțeleg” „cuvintele Domnului”, căci tocmai acel lucru îl caută în acele versete. Cuvântul Domnului care este descoperit chiar înainte de încheierea timpului de probă este Apocalipsa lui Isus Hristos, iar fecioarele nechibzuite, rele sau „frumoase” sunt acelea care nu au înțeles sporirea cunoștinței din cartea lui Daniel. Ele nu aveau untdelemnul necesar pentru a merge mai departe la nuntă, așa cum învață Matei.

Acea „foamete” este încheierea timpului de har. „Fecioarele” lui Amos, care caută pâine (Cuvântul lui Dumnezeu) și apă (Duhul Sfânt) în versetele respective, sunt „cei răi” ai lui Daniel, care nu „înțeleg”. Ele sunt fecioarele neînțelepte din Matei, care caută Duhul Sfânt, ceea ce, împreună, pe temeiul a trei martori, îi identifică pe aceia care își dau seama că ocazia lor de a se pregăti pentru nuntă a trecut și că nu au haină pentru a merge la nuntă, fiindcă au refuzat să „audă” solia specială care este acum desigilată. Din vremea în care solia specială este desigilată și până la încheierea timpului de har este vremea ultimei chemări la mântuire. A ajunge la acea vreme nepregătit înseamnă a te pregăti să auzi cuvintele: „Prea târziu!”

Linia profetică reprezentată prin parabola celor zece fecioare folosește untdelemnul pentru a reprezenta caracterul, dar „untdelemnul de aur” și „untdelemnul sfânt” reprezintă, de asemenea, mesajele „Duhului lui Dumnezeu”.

Cei care aleargă „încoace și încolo” în Amos se adaugă mărturiei care identifică categoria adventiștilor de ziua a șaptea care își resping responsabilitatea de a „înțelege” solia specială din cartea Apocalipsei, care este desigilată atunci când „vremea este aproape”.