The week that Christ confirmed the covenant represented the period from His baptism, until Christ in the heavenly sanctuary stood up at the stoning of Stephen.
Săptămâna în care Hristos a confirmat legământul a reprezentat perioada de la botezul Său până când Hristos, în sanctuarul ceresc, S-a ridicat la lapidarea lui Ștefan.
But he, being full of the Holy Ghost, looked up stedfastly into heaven, and saw the glory of God, and Jesus standing on the right hand of God, And said, Behold, I see the heavens opened, and the Son of man standing on the right hand of God. Then they cried out with a loud voice, and stopped their ears, and ran upon him with one accord, And cast him out of the city, and stoned him: and the witnesses laid down their clothes at a young man’s feet, whose name was Saul. And they stoned Stephen, calling upon God, and saying, Lord Jesus, receive my spirit. And he kneeled down, and cried with a loud voice, Lord, lay not this sin to their charge. And when he had said this, he fell asleep. Acts 7:55–60.
Dar el, fiind plin de Duhul Sfânt, a privit țintă spre cer și a văzut slava lui Dumnezeu și pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu, și a zis: Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu. Atunci au strigat cu glas mare, și-au astupat urechile și s-au năpustit asupra lui toți deodată; și, scoțându-l afară din cetate, l-au împroșcat cu pietre, iar martorii și-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul. Și îl loveau cu pietre pe Ștefan; iar el chema pe Dumnezeu și zicea: Doamne Isuse, primește duhul meu. Apoi a îngenuncheat și a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta. Și, zicând aceasta, a adormit. Faptele Apostolilor 7:55-60.
When Stephen was stoned and Michael stood up, the gospel went to the Gentiles, for until that time the gospel was restricted to the Jews.
Când Ștefan a fost ucis cu pietre și Mihail s-a ridicat, Evanghelia s-a îndreptat către neamuri, căci până atunci Evanghelia fusese restrânsă la iudei.
“Then, said the angel, ‘He shall confirm the covenant with many for one week [seven years].’ For seven years after the Saviour entered on His ministry, the gospel was to be preached especially to the Jews; for three and a half years by Christ Himself; and afterward by the apostles. ‘In the midst of the week He shall cause the sacrifice and the oblation to cease.’ Daniel 9:27. In the spring of A. D. 31, Christ the true sacrifice was offered on Calvary. Then the veil of the temple was rent in twain, showing that the sacredness and significance of the sacrificial service had departed. The time had come for the earthly sacrifice and oblation to cease.
Atunci, a zis îngerul: „El va confirma legământul cu mulți pentru o săptămână [șapte ani].” Timp de șapte ani după ce Mântuitorul Și-a început lucrarea, Evanghelia avea să fie propovăduită cu precădere iudeilor; timp de trei ani și jumătate de către Hristos Însuși; iar după aceea de către apostoli. „La jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa și darul de mâncare.” Daniel 9:27. În primăvara anului 31 d.Hr., Hristos, adevărata jertfă, a fost jertfit pe Calvar. Atunci catapeteasma templului s-a rupt în două, arătând că sacralitatea și semnificația cultului jertfelor încetaseră. Venise vremea ca jertfa și darul de mâncare pământești să înceteze.
“The one week—seven years—ended in A. D. 34. Then by the stoning of Stephen the Jews finally sealed their rejection of the gospel; the disciples who were scattered abroad by persecution ‘went everywhere preaching the word’ (Acts 8:4); and shortly after, Saul the persecutor was converted, and became Paul, the apostle to the Gentiles.” The Desire of Ages, 233.
Săptămâna aceea—șapte ani—a luat sfârșit în anul 34 d.Hr. Atunci, prin lapidarea lui Ștefan, iudeii au pecetluit în mod definitiv respingerea Evangheliei; ucenicii care fuseseră împrăștiați prin prigonire „mergeau pretutindeni vestind Cuvântul” (Faptele 8:4); și la puțin timp după aceea, Saul, prigonitorul, s-a convertit și a devenit Pavel, apostolul neamurilor. The Desire of Ages, 233.
In the year 34, the sacred week (twenty-five hundred and twenty days), ended and ancient Israel was divorced from God, their probation had fully closed. At that point the retribution against ancient Israel for the rejection of the covenant, and for the crucifixion of the Son of God was subject to God’s executive judgment. God in His longsuffering mercy deferred the destruction of Jerusalem until the siege and destruction in 66 AD through to 70 AD.
În anul 34, săptămâna sacră (două mii cinci sute douăzeci de zile) s-a încheiat, iar Israelul antic a fost repudiat de Dumnezeu; timpul lor de probă se închisese pe deplin. În acel moment, pedeapsa asupra Israelului antic pentru respingerea legământului și pentru răstignirea Fiului lui Dumnezeu a căzut sub judecata executorie a lui Dumnezeu. Dumnezeu, în îndurarea și în îndelunga Sa răbdare, a amânat distrugerea Ierusalimului până la asediul și distrugerea din perioada 66-70 d.Hr.
The verses in Daniel chapter nine, that identified the week Christ confirmed the covenant, also identifies that pagan Rome (the prince that shall come) would destroy the city and sanctuary, but God in His longsuffering mercy, allowed the children of ancient Israel time to hear the gospel and make a decision as their fathers had done during the seven year period of Christ’s and the disciples’ ministry among them.
Versetele din capitolul al nouălea al cărții Daniel, care au identificat săptămâna în care Hristos a întărit legământul, arată de asemenea că Roma păgână (prințul care avea să vină) avea să distrugă cetatea și sanctuarul; însă Dumnezeu, în îndelunga Sa răbdare și milă, le-a îngăduit copiilor vechiului Israel un răstimp pentru a auzi Evanghelia și a lua o hotărâre, după cum făcuseră părinții lor, în perioada de șapte ani a lucrării lui Hristos și a ucenicilor în mijlocul lor.
“For nearly forty years after the doom of Jerusalem had been pronounced by Christ Himself, the Lord delayed His judgments upon the city and the nation. Wonderful was the long-suffering of God toward the rejectors of His gospel and the murderers of His Son. The parable of the unfruitful tree represented God’s dealings with the Jewish nation. The command had gone forth, ‘Cut it down; why cumbereth it the ground?’ (Luke 13:7) but divine mercy had spared it yet a little longer. There were still many among the Jews who were ignorant of the character and the work of Christ. And the children had not enjoyed the opportunities or received the light which their parents had spurned. Through the preaching of the apostles and their associates, God would cause light to shine upon them; they would be permitted to see how prophecy had been fulfilled, not only in the birth and life of Christ, but in His death and resurrection. The children were not condemned for the sins of the parents; but when, with a knowledge of all the light given to their parents, the children rejected the additional light granted to themselves, they became partakers of the parents’ sins, and filled up the measure of their iniquity.
Aproape patruzeci de ani după ce osânda Ierusalimului fusese rostită de Însuși Hristos, Domnul Și-a amânat judecățile asupra cetății și a națiunii. Minunată a fost îndelunga răbdare a lui Dumnezeu față de cei care au respins Evanghelia Sa și față de ucigașii Fiului Său. Pilda pomului neroditor reprezenta modul în care Dumnezeu Se purta cu națiunea iudaică. Porunca fusese dată: „Taie-l; de ce mai împovărează pământul?” (Luca 13:7), dar mila divină îl cruțase încă puțin. Existau încă mulți dintre iudei care nu cunoșteau caracterul și lucrarea lui Hristos. Și copiii nu se bucuraseră de prilejurile, nici nu primiseră lumina pe care părinții lor o disprețuiseră. Prin propovăduirea apostolilor și a tovarășilor lor, Dumnezeu avea să facă lumina să strălucească asupra lor; le era îngăduit să vadă cum se împlinise profeția, nu numai în nașterea și viața lui Hristos, ci și în moartea și învierea Sa. Copiii nu erau osândiți pentru păcatele părinților; dar când, cunoscând toată lumina dată părinților lor, copiii au respins lumina suplimentară acordată lor înșiși, au devenit părtași la păcatele părinților și au umplut măsura nelegiuirii lor.
“The long-suffering of God toward Jerusalem only confirmed the Jews in their stubborn impenitence. In their hatred and cruelty toward the disciples of Jesus they rejected the last offer of mercy. Then God withdrew His protection from them and removed His restraining power from Satan and his angels, and the nation was left to the control of the leader she had chosen. Her children had spurned the grace of Christ, which would have enabled them to subdue their evil impulses, and now these became the conquerors. Satan aroused the fiercest and most debased passions of the soul. Men did not reason; they were beyond reason—controlled by impulse and blind rage. They became satanic in their cruelty. In the family and in the nation, among the highest and the lowest classes alike, there was suspicion, envy, hatred, strife, rebellion, murder. There was no safety anywhere. Friends and kindred betrayed one another. Parents slew their children, and children their parents. The rulers of the people had no power to rule themselves. Uncontrolled passions made them tyrants. The Jews had accepted false testimony to condemn the innocent Son of God. Now false accusations made their own lives uncertain. By their actions they had long been saying: ‘Cause the Holy One of Israel to cease from before us.’ Isaiah 30:11. Now their desire was granted. The fear of God no longer disturbed them. Satan was at the head of the nation, and the highest civil and religious authorities were under his sway.” The Great Controversy, 27, 28.
Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu față de Ierusalim nu a făcut decât să-i întărească pe iudei în încăpățânata lor nepocăință. Prin ura și cruzimea lor față de ucenicii lui Isus au respins ultima ofertă a îndurării. Atunci Dumnezeu Și-a retras ocrotirea de la ei și a încetat să mai țină în frâu pe Satana și pe îngerii săi, iar națiunea a fost lăsată sub stăpânirea conducătorului pe care și-l alesese. Copiii ei disprețuiseră harul lui Hristos, care i-ar fi împuternicit să-și supună pornirile rele, iar acum acestea au ajuns biruitoare. Satana a trezit cele mai aprige și mai decăzute patimi ale sufletului. Oamenii nu mai raționau; erau dincolo de rațiune, conduși de impuls și de o furie oarbă. Au devenit satanici în cruzimea lor. În familie și în națiune, deopotrivă în rândurile celor mai înalte și ale celor mai joase clase, domneau suspiciunea, invidia, ura, cearta, răzvrătirea, uciderea. Nu era siguranță nicăieri. Prietenii și rudele se trădau unii pe alții. Părinții își ucideau copiii, iar copiii, pe părinți. Conducătorii poporului nu aveau putere să se stăpânească pe ei înșiși. Patimile neînfrânate i-au făcut tirani. Iudeii primiseră mărturii mincinoase pentru a-L condamna pe nevinovatul Fiu al lui Dumnezeu. Acum învinuiri mincinoase le făceau viața nesigură. Prin faptele lor, de multă vreme spuneau: „Să înceteze dinaintea noastră Sfântul lui Israel.” Isaia 30:11. Acum dorința le-a fost împlinită. Frica de Dumnezeu nu-i mai tulbura. Satana era în fruntea națiunii, iar cele mai înalte autorități civile și religioase erau sub stăpânirea lui. Marea controversă, 27, 28.
As the Messenger of the Covenant, Christ first dealt exclusively with the Jews. In the year 34, at the stoning of Stephen, the gospel then went to the Gentiles, and the time of God’s executive judgment arrived, though God in His mercy deferred that point in time for about forty years.
Ca Solul Legământului, Hristos a lucrat mai întâi în mod exclusiv cu iudeii. În anul 34, la lapidarea lui Ștefan, Evanghelia a trecut apoi la neamuri și a sosit timpul judecății executive a lui Dumnezeu, deși Dumnezeu, în mila Sa, a amânat acel moment cu aproximativ patruzeci de ani.
As the Messenger of the Covenant, in fulfillment of Malachi chapter three, Christ twice cleansed the temple. He did so in a period that was especially set apart for the covenant people who were then being passed by and divorced, and also for those who would then become the new chosen people. When that period of time concluded, the time of God’s executive judgment began. John the Baptist was the messenger who prepared the way for Christ’s work of raising up a new chosen people that He would enter into covenant with.
Ca Sol al Legământului, în împlinirea capitolului trei din Maleahi, Hristos a curățit de două ori templul. El a făcut aceasta într-o perioadă rânduită în chip deosebit pentru poporul legământului, care atunci era trecut cu vederea și repudiat, și totodată pentru cei care aveau să devină noul popor ales. Când acea perioadă s-a încheiat, a început timpul judecății executive a lui Dumnezeu. Ioan Botezătorul a fost solul care a pregătit calea pentru lucrarea lui Hristos de a ridica un nou popor ales cu care El avea să încheie un legământ.
The two temple cleansings were object lessons identifying Christ’s work of cleansing the soul temple. When the Messenger of the Covenant suddenly arrives in Malachi chapter three, He purifies and also purges the sons of Levi, for the purpose of creating an offering, as in days of old.
Cele două curățiri ale templului au fost lecții ilustrative care înfățișau lucrarea lui Hristos de curățire a templului sufletului. Când, în capitolul trei din Maleahi, Solul Legământului sosește deodată, El îi curățește și îi lămurește pe fiii lui Levi, în vederea aducerii unei jertfe, ca în zilele de odinioară.
But who may abide the day of his coming? and who shall stand when he appeareth? for he is like a refiner’s fire, and like fullers’ soap: And he shall sit as a refiner and purifier of silver: and he shall purify the sons of Levi, and purge them as gold and silver, that they may offer unto the Lord an offering in righteousness. Then shall the offering of Judah and Jerusalem be pleasant unto the Lord, as in the days of old, and as in former years. Malachi 3:2–3.
Dar cine va putea îndura ziua venirii Lui? Și cine va putea sta în picioare când Se va arăta? Căci El este ca focul topitorului și ca leșia nălbitorilor. El va ședea ca un topitor și curățitor al argintului; îi va curăți pe fiii lui Levi și îi va lămuri ca pe aur și ca pe argint, pentru ca ei să aducă Domnului o jertfă în dreptate. Atunci jertfa lui Iuda și a Ierusalimului va fi plăcută Domnului, ca în zilele de odinioară și ca în anii de mai înainte. Maleahi 3:2-3.
Malachi chapter three, and the two temple cleansings represent a perfection of the faith of the sons of Levi that is accomplished by the Messenger of the Covenant. The perfection of the faith of the sons of Levi is represented by the purification of the gold.
Capitolul al treilea din Maleahi și cele două curățiri ale Templului reprezintă o desăvârșire a credinței fiilor lui Levi, înfăptuită de Solul Legământului. Desăvârșirea credinței fiilor lui Levi este reprezentată de purificarea aurului.
“There must be, with all who have any influence in the sanitarium, a conforming to God’s will, a humiliation of self, an opening of the heart to the precious influence of the Spirit of Christ. The gold tried in the fire represents love and faith. Many are nearly destitute of love. Self-sufficiency blinds their eyes to their great need. There is a positive necessity for a daily conversion to God, a new, deep, and daily experience in the religious life.” Testimonies, volume 4, 558.
Trebuie să existe, la toți cei care au vreo influență în sanatoriu, o conformare la voia lui Dumnezeu, o smerire de sine, o deschidere a inimii către prețioasa influență a Duhului lui Hristos. Aurul lămurit în foc reprezintă dragostea și credința. Mulți sunt aproape lipsiți de dragoste. Autosuficiența le orbește ochii față de marea lor nevoie. Există o necesitate imperioasă de o convertire zilnică la Dumnezeu, de o experiență nouă, profundă și zilnică în viața religioasă. Mărturii, volumul 4, 558.
Malachi chapter three, and the two temple cleansings represent a perfection of the understanding of the increase of knowledge within the wise, who are the sons of Levi, that is accomplished by the Messenger of the Covenant. The perfection of the sons of Levi’s represented by the purification of the silver.
Maleahi, capitolul trei, și cele două curățiri ale Templului reprezintă o desăvârșire a înțelegerii sporirii cunoașterii în rândul celor înțelepți, care sunt fiii lui Levi, desăvârșire înfăptuită de Solul Legământului. Desăvârșirea fiilor lui Levi este reprezentată prin purificarea argintului.
The words of the Lord are pure words: as silver tried in a furnace of earth, purified seven times. Psalm 12:6.
Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate: precum argintul lămurit într-un cuptor de pământ, curățit de șapte ori. Psalmul 12:6.
The Messenger of the Covenant was to purify the sons of Levi as silver and gold. The Word of God is what purifies, for to be purified is to be justified and sanctified.
Solul Legământului trebuia să-i curățească pe fiii lui Levi, după cum se curăță argintul și aurul. Cuvântul lui Dumnezeu este cel care curățește, căci a fi curățit înseamnă a fi îndreptățit și sfințit.
Sanctify them through thy truth: thy word is truth. John 17:17.
Sfințește-i întru adevărul Tău: cuvântul Tău este adevărul. Ioan 17:17.
John the Baptist was the messenger that prepared the way for the Messenger of the Covenant in the first fulfillment of Malachi chapter three, and his message in that regard was fourfold in nature. His work included the identification of the work of purification that was to be accomplished by the Messenger of the Covenant, and that the work of purification accomplished was represented as an act of sweeping a threshing-floor. He identified that the former chosen people were then in the process of being passed by. He also presented the Laodicean message to God’s people, thus showing them their sins and the sins of their fathers. He placed all these realities in the context of the “wrath to come.” The work of the messenger who prepared the way, represented a work by one who had never received an education in the educational system of the people who were being passed by.
Ioan Botezătorul a fost solul care a pregătit calea pentru Solul Legământului în prima împlinire a capitolului trei din Maleahi, iar mesajul său în această privință a fost de natură cvadruplă. Lucrarea lui a inclus identificarea lucrării de curățire care urma să fie înfăptuită de Solul Legământului, iar lucrarea de curățire înfăptuită era reprezentată ca un act de măturare a unei arii de treierat. El a identificat faptul că fostul popor ales se afla atunci în procesul de a fi lăsat deoparte. El a prezentat, de asemenea, mesajul laodicean poporului lui Dumnezeu, arătându-le astfel păcatele lor și păcatele părinților lor. El a așezat toate aceste realități în contextul "mâniei care are să vină." Lucrarea solului care a pregătit calea reprezenta lucrarea unuia care nu primise niciodată o educație în sistemul educațional al poporului care era lăsat deoparte.
“In John the Baptist the Lord raised up for Himself a messenger to prepare the way of the Lord. He was to bear to the world an unflinching testimony in reproving and denouncing sin. Luke, in announcing his mission and work, says, ‘And he shall go before Him in the spirit and power of Elias, to turn the hearts of the fathers to the children, and the disobedient to the wisdom of the just; to make ready a people prepared for the Lord’ (Luke 1:17).
În Ioan Botezătorul, Domnul Și-a ridicat pentru Sine un sol ca să pregătească calea Domnului. El trebuia să aducă lumii o mărturie neclintită, mustrând și condamnând păcatul. Luca, vestind misiunea și lucrarea lui, spune: "Și el va merge înaintea Lui, în duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților spre copii și pe neascultători la înțelepciunea drepților; ca să pregătească un popor pregătit pentru Domnul" (Luca 1:17).
“Many of the Pharisees and Sadducees came to the baptism of John, and addressing these, he said, ‘O generation of vipers, who hath warned you to flee from the wrath to come? Bring forth therefore fruits meet for repentance: and think not to say within yourselves, We have Abraham to our father: for I say unto you, that God is able of these stones to raise up children unto Abraham. And now also the ax is laid unto the root of the trees: therefore every tree which bringeth not forth good fruit is hewn down, and cast into the fire. I indeed baptize you with water unto repentance: but He that cometh after me is mightier than I, whose shoes I am not worthy to bear: He shall baptize you with the Holy Ghost, and with fire: whose fan is in His hand, and He will throughly purge His floor, and gather His wheat into the garner; but He will burn up the chaff with unquenchable fire’ (Matthew 3:7–12).
„Mulți dintre farisei și saduchei au venit la botezul lui Ioan, iar el, adresându-se acestora, a zis: ‘Pui de vipere, cine v-a înștiințat să fugiți de mânia ce vine? Aduceți, așadar, roade vrednice de pocăință; și nu începeți să ziceți în voi înșivă: "Îl avem pe Avraam ca tată", căci vă spun că Dumnezeu poate, din pietrele acestea, să ridice fii lui Avraam. Și acum securea stă la rădăcina pomilor; așadar, orice pom care nu face rod bun este tăiat și aruncat în foc. Eu, în adevăr, vă botez cu apă spre pocăință; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I duc încălțămintea; El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc; lopata de vânturat este în mâna Lui; El Își va curăți pe deplin aria și Își va aduna grâul în jitniță, iar pleava o va arde cu foc nestins’ (Matei 3:7-12).”
“The voice of John was lifted up like a trumpet. His commission was, ‘Shew My people their transgression, and the house of Jacob their sins’ (Isaiah 58:1). He had obtained no human scholarship. God and nature had been his teachers. But one was needed to prepare the way before Christ who was bold enough to make his voice heard like the prophets of old, summoning the degenerate nation to repentance.” Selected Messages, book 2, 147, 148.
Glasul lui Ioan s-a înălțat ca o trâmbiță. Misiunea lui era: «Arată poporului Meu fărădelegea lui și casei lui Iacov păcatele ei» (Isaia 58:1). Nu dobândise nicio erudiție omenească. Dumnezeu și natura îi fuseseră învățători. Dar, pentru a pregăti calea înaintea lui Hristos, era nevoie de unul destul de îndrăzneț încât să-și facă auzit glasul asemenea profeților de odinioară, chemând națiunea decăzută la pocăință. Selected Messages, cartea 2, 147, 148.
William Miller was the second messenger that prepared the way for the Messenger of the Covenant, and Miller’s person and work had been typified by John the Baptist.
William Miller a fost al doilea sol care a pregătit calea pentru Solul Legământului, iar persoana și lucrarea lui Miller fuseseră prefigurate de Ioan Botezătorul.
“Thousands were led to embrace the truth preached by William Miller, and servants of God were raised up in the spirit and power of Elijah to proclaim the message. Like John, the forerunner of Jesus, those who preached this solemn message felt compelled to lay the ax at the root of the tree, and call upon men to bring forth fruits meet for repentance.” Early Writings, 233.
Mii au fost călăuziți să îmbrățișeze adevărul propovăduit de William Miller, iar slujitori ai lui Dumnezeu au fost ridicați în duhul și puterea lui Ilie pentru a proclama mesajul. Asemenea lui Ioan, Înaintemergătorul lui Isus, cei care au predicat acest mesaj solemn s-au simțit constrânși să pună securea la rădăcina pomului și să-i cheme pe oameni să aducă roade vrednice de pocăință. Scrieri timpurii, 233.
The quibbling Jews in the time of Christ had been led to trust in a false message of the Messiah. “Messiah” is the Hebrew word for the Greek word “Christ” which means “anointed”.
Iudeii căutători de pricină din vremea lui Hristos fuseseră induși să se încreadă într-un mesaj fals cu privire la Mesia. „Mesia” este echivalentul ebraic al cuvântului grec „Hristos”, care înseamnă „Unsul”.
The word which God sent unto the children of Israel, preaching peace by Jesus Christ: (he is Lord of all:) That word, I say, ye know, which was published throughout all Judaea, and began from Galilee, after the baptism which John preached; How God anointed Jesus of Nazareth with the Holy Ghost and with power: who went about doing good, and healing all that were oppressed of the devil; for God was with him. Acts 10:36–38.
Cuvântul pe care Dumnezeu l-a trimis fiilor lui Israel, vestind pacea prin Isus Hristos: (El este Domn al tuturor:) Cuvântul acela, zic eu, îl știți, care a fost vestit prin toată Iudeea și a început din Galileea, după botezul propovăduit de Ioan; cum Dumnezeu L-a uns pe Isus din Nazaret cu Duhul Sfânt și cu putere: care umbla făcând bine și vindecând pe toți cei asupriți de către diavol; căci Dumnezeu era cu El. Faptele Apostolilor 10:36-38.
Both “messiah” and “Christ” mean “the anointed one”. Christ was anointed at His baptism, so technically He was not the Messiah or the Christ until His baptism. His baptism prophetically aligns with the descent of the angel in Revelation chapter ten, that descended on August 11, 1840, and it also aligns with the descent of the mighty angel of Revelation chapter eighteen, who descended on September 11, 2001. The three prophetic waymarks identify the manifestation of the Holy Spirit in the latter rain.
Atât „mesia”, cât și „hristos” înseamnă „Cel Uns”. Hristos a fost uns la botezul Său, așadar, în sens strict, El nu a fost nici Mesia, nici Hristos până la botezul Său. Botezul Său corespunde, în plan profetic, cu pogorârea îngerului din Apocalipsa, capitolul zece, care a coborât la 11 august 1840, și, de asemenea, cu pogorârea îngerului puternic din capitolul optsprezece al Apocalipsei, care a coborât la 11 septembrie 2001. Cele trei repere profetice identifică manifestarea Duhului Sfânt în ploaia târzie.
The quibbling Jews held to a misconception, a false prophetic message that the Messiah would bring about a literal earthly kingdom where the nation of Israel would govern the world. It was a false message that promised “peace and prosperity”.
Iudeii cavilatori se țineau de o concepție eronată, de un mesaj profetic fals, potrivit căruia Mesia avea să instaureze o împărăție pământească literală, în care poporul Israel avea să guverneze lumea. Era un mesaj fals care promitea «pace și prosperitate».
William Miller’s message had two major elements. The first was the application of the time prophecies that identified the cleansing of the sanctuary, and the second was his rejection of the Catholic interpretation of the thousand-year millennium that the Protestants were prone to believe. That false view of the millennium identified as a thousand years of peace and prosperity, had been represented by the false view of the Messiah’s kingdom that was held by the quibbling Jews.
Mesajul lui William Miller avea două elemente majore. Primul era aplicarea profețiilor de timp care identificau curățirea sanctuarului, iar al doilea, respingerea interpretării catolice a mileniului de o mie de ani, pe care protestanții erau înclinați să o creadă. Acea concepție falsă despre mileniu, care îl identifica drept o mie de ani de pace și prosperitate, fusese reprezentată de falsa viziune asupra împărăției lui Mesia pe care o susțineau iudeii cârtitori.
Those two witnesses identify a counterfeit latter rain message promising “peace and prosperity” in the third and final fulfillment of the history of the messenger who prepares for the Messenger of the Covenant to suddenly come to His temple. That false latter rain message is identified as a “peace and safety” message, in contrast to the message of John the Baptist who identified that “every tree which bringeth not forth good fruit is hewn down, and cast into the fire,” when “the wrath to come” arrives. It was also represented by Miller’s identification that there would be no thousand years of peace, as Catholicism teaches, for when the Lord returns, He will destroy the earth with the brightness of His coming.
Cei doi martori identifică un mesaj contrafăcut al ploii târzii, care promite «pace și prosperitate», în cea de-a treia și ultima împlinire a istoriei solului care pregătește ca Solul Legământului să vină deodată la Templul Său. Acel fals mesaj al ploii târzii este identificat ca un mesaj de «pace și liniște», în contrast cu solia lui Ioan Botezătorul, care a proclamat că «orice pom care nu face roadă bună este tăiat și aruncat în foc», când sosește «mânia care are să vină». Aceasta a fost de asemenea reprezentată prin identificarea făcută de Miller, potrivit căreia nu va exista o mie de ani de pace, așa cum învață catolicismul, fiindcă, atunci când Domnul Se va întoarce, El va nimici pământul prin strălucirea venirii Sale.
And to you who are troubled rest with us, when the Lord Jesus shall be revealed from heaven with his mighty angels, In flaming fire taking vengeance on them that know not God, and that obey not the gospel of our Lord Jesus Christ: Who shall be punished with everlasting destruction from the presence of the Lord, and from the glory of his power. 2 Thessalonians 1:7–9.
Și vouă, celor necăjiți, odihnă împreună cu noi, când Domnul Isus se va descoperi din cer cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, aducând răzbunare asupra celor ce nu-L cunosc pe Dumnezeu și asupra celor ce nu se supun Evangheliei Domnului nostru Isus Hristos; care vor fi pedepsiți cu o pierzare veșnică, departe de fața Domnului și de slava puterii Lui. 2 Tesaloniceni 1:7-9.
The first two messengers who prepared for the Messenger of the Covenant to enter into covenant with a new chosen people, demonstrate that a false “peace and safety” latter rain message, which was formulated in the third generation of Laodicean Adventism, has been designed by Satan to prevent Laodicean Adventism in the fourth generation from recognizing the role of Islam, as represented in the third Woe.
Primii doi soli care au pregătit calea pentru ca Solul Legământului să intre în legământ cu un nou popor ales demonstrează că un fals mesaj de „pace și liniște” al ploii târzii, care a fost formulat în a treia generație a Adventismului Laodicean, a fost conceput de Satana pentru a împiedica Adventismul Laodicean în a patra generație să recunoască rolul Islamului, așa cum este reprezentat în al treilea Vai.
In the purification process that is accomplished for those represented by the sons of Levi, the one who comes after John the Baptist was to thoroughly sweep and “purge” His floor, with the fan that is in His hand. That work is accomplished by His Word.
În procesul de curățire care se săvârșește pentru cei reprezentați de fiii lui Levi, Cel ce vine după Ioan Botezătorul avea să-Și curețe cu desăvârșire aria, cu lopata de vânturat care este în mâna Lui. Acea lucrare se săvârșește prin Cuvântul Său.
“‘Whose fan is in His hand, and He will throughly purge His floor, and gather His wheat into the garner.’ Matthew 3:12. This was one of the times of purging. By the words of truth, the chaff was being separated from the wheat. Because they were too vain and self-righteous to receive reproof, too world-loving to accept a life of humility, many turned away from Jesus. Many are still doing the same thing. Souls are tested today as were those disciples in the synagogue at Capernaum. When truth is brought home to the heart, they see that their lives are not in accordance with the will of God. They see the need of an entire change in themselves; but they are not willing to take up the self-denying work. Therefore they are angry when their sins are discovered. They go away offended, even as the disciples left Jesus, murmuring, ‘This is an hard saying; who can hear it?’” The Desire of Ages, 392.
„A cărui lopată de vânturat este în mâna Sa, și El Își va curăți cu desăvârșire aria și Își va aduna grâul în grânar.” Matei 3:12. Acesta a fost unul dintre momentele de curățire. Prin cuvintele adevărului, pleava era despărțită de grâu. Pentru că erau prea trufași și plini de îndreptățire de sine ca să primească mustrarea, prea iubitori de lume ca să accepte o viață de smerenie, mulți s-au întors de la Isus. Mulți fac încă același lucru. Sufletele sunt puse la încercare și astăzi, la fel cum au fost acei ucenici în sinagoga din Capernaum. Când adevărul ajunge la inimă, ei văd că viețile lor nu sunt în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Văd nevoia unei schimbări în întregime în ei înșiși; dar nu sunt dispuși să ia asupra lor lucrarea lepădării de sine. De aceea se mânie când păcatele le sunt descoperite. Pleacă jigniți, întocmai cum ucenicii L-au părăsit pe Isus, murmurând: „Acesta este un cuvânt greu; cine poate să-l asculte?” Dorința veacurilor, 392.
The message of the latter rain is the “debate” of Habakkuk chapter two, and it is the words of truth, that separate the chaff from the wheat. That separation is the purging accomplished by the Messenger of the Covenant. In Millerite history, the message of Daniel chapter eight, verse fourteen, produced a purging when it first failed and brought about the tarrying time of Habakkuk chapter two and the parable of the ten virgins in Matthew chapter twenty-five. When the message of the Midnight Cry was ultimately fulfilled on October 22, 1844, it produced an even greater purging. Then it was that the Messenger of the Covenant suddenly arrived and began the final purging and purification. The movement that had passed through the first two of three purifications and purging’s, failed the third and was sent to the wilderness of Laodicea in 1863.
Solia ploii târzii este „dezbaterea” din Habacuc capitolul doi și reprezintă cuvintele adevărului care despart pleava de grâu. Acea separare este curățirea înfăptuită de Solul Legământului. În istoria milerită, solia din Daniel capitolul opt, versetul paisprezece, a produs o curățire atunci când a eșuat pentru prima dată și a dus la timpul de zăbovire din Habacuc capitolul doi și la pilda celor zece fecioare din Matei capitolul douăzeci și cinci. Când solia Strigătului de la Miezul Nopții a fost, în cele din urmă, împlinită la 22 octombrie 1844, a produs o curățire și mai mare. Atunci Solul Legământului a sosit pe neașteptate și a început curățirea și purificarea finală. Mișcarea care trecuse prin primele două dintre cele trei curățiri și purificări a eșuat în cea de-a treia și a fost trimisă în pustia Laodiceei în 1863.
In the Millerite history the Protestants were first purged by the words of truth, thereafter the movement of the first angel was purged at the arrival of the third testing message. But those who had been the builders of the Millerite temple during the forty-six years from 1798 unto 1844, failed the third test, which arrived on October 22, 1844, though they perfectly fulfilled the parable of the ten virgins.
În istoria millerită, protestanții au fost mai întâi curățiți prin cuvintele adevărului; după aceea, mișcarea primului înger a fost curățită când a sosit a treia solie de încercare. Dar cei care fuseseră ziditorii templului millerit de-a lungul celor patruzeci și șase de ani, din 1798 până în 1844, nu au trecut a treia probă, care a sosit la 22 octombrie 1844, deși au împlinit în chip desăvârșit pilda celor zece fecioare.
“Many who went forth to meet the Bridegroom under the messages of the first and second angels, refused the third, the last testing message to be given to the world, and a similar position will be taken when the last call is made.
Mulți dintre cei care au ieșit în întâmpinarea Mirelui sub influența soliilor primului și celui de-al doilea înger au respins-o pe a treia, ultima solie de încercare care urma să fie dată lumii, iar o atitudine asemănătoare va fi adoptată când se va face ultima chemare.
“Every specification of this parable should be carefully studied. We are represented either by the wise or by the foolish virgins.” Review and Herald, October 31, 1899.
„Fiecare particularitate a acestei pilde ar trebui să fie studiată cu atenție. Suntem reprezentați fie de fecioarele înțelepte, fie de cele neînțelepte.” Review and Herald, 31 octombrie 1899.
The prophetic history that began at the arrival of the third angel on October 22, 1844, was a failure, and it ended with the rebellion of 1863. By 1850 Sister White penned the following message.
Istoria profetică ce a început odată cu sosirea celui de-al treilea înger, la 22 octombrie 1844, a fost un eșec și s-a încheiat cu rebeliunea din 1863. Până în 1850, sora White a redactat următorul mesaj.
“The Lord gave me a view, January 26, which I will relate. I saw that some of the people of God were stupid and dormant; and were but half awake, and did not realize the time we were now living in; and that the ‘man’ with the ‘dirt-brush’ had entered, and that some were in danger of being swept away. I begged of Jesus to save them, to spare them a little longer, and let them see their awful danger, that they might get ready before it should be forever too late. The angel said, ‘Destruction is coming like a mighty whirlwind.’ I begged of the angel to pity and to save those who loved this world, and were attached to their possessions, and were not willing to cut loose from them, and sacrifice them to speed the messengers on their way to feed the hungry sheep, who were perishing for want of spiritual food.
Domnul mi-a dat o viziune, la 26 ianuarie, pe care o voi relata. Am văzut că unii din poporul lui Dumnezeu erau nesăbuiți și adormiți; erau doar pe jumătate treji și nu-și dădeau seama de vremea în care trăiam; și că „omul” cu „perie de murdărie” intrase, iar unii erau în primejdie să fie măturați. L-am implorat pe Isus să-i salveze, să-i cruțe încă puțin și să le îngăduie să-și vadă groaznicul pericol, ca să se poată pregăti înainte de a fi pentru totdeauna prea târziu. Îngerul a zis: „Nimicirea vine ca un vârtej năprasnic.” L-am rugat pe înger să aibă milă și să-i salveze pe aceia care iubeau lumea aceasta și erau legați de averile lor și nu erau dispuși să se desprindă de ele și să le sacrifice, pentru a le grăbi solilor drumul, spre a hrăni oile flămânde, care piereau din pricina lipsei hranei duhovnicești.
“As I viewed poor souls dying for want of the present truth, and some who professed to believe the truth were letting them die, by withholding the necessary means to carry forward the work of God, the sight was too painful, and I begged of the angel to remove it from me. I saw that when the cause of God called for some of their property, like the young man who came to Jesus, [Matthew 19:16–22.] they went away sorrowful; and that soon the overflowing scourge would pass over and sweep their possessions all away, and then it would be too late to sacrifice earthly goods, and lay up a treasure in heaven.” Review and Herald, April 1, 1850.
Pe când priveam suflete sărmane murind din lipsa adevărului prezent, iar unii care mărturiseau că cred adevărul îi lăsau să moară, reținând mijloacele necesare pentru a duce înainte lucrarea lui Dumnezeu, priveliștea era prea dureroasă și l-am rugat pe înger să mi-o îndepărteze. Am văzut că, atunci când cauza lui Dumnezeu cerea o parte din averea lor, asemenea tânărului care a venit la Isus [Matei 19:16-22], ei plecau întristați; și că în curând urgia năvălitoare va trece și le va mătura toate averile, iar atunci va fi prea târziu să jertfească bunurile pământești și să-și strângă o comoară în cer. Review and Herald, 1 aprilie 1850.
In 1850, the dirt-brush man had already arrived. On October 22, 1844, the Messenger of the Covenant had suddenly come to His temple, and He began the work of purging and purifying the sons of Levi.
În 1850, omul cu peria de curățat murdăria sosise deja. La 22 octombrie 1844, Solul Legământului venise pe neașteptate la Templul Său și începuse lucrarea de curățire și de purificare a fiilor lui Levi.
We will continue this study in the next article.
Vom continua acest studiu în articolul următor.
“Today souls are being tested and tried, and many are passing over the same ground trodden by those who forsook Christ. When tested by the Word, they reject the divine Teacher. When rebuked because their lives are not in harmony with truth and righteousness, they turn from the Saviour; and their decision, like that of the offended disciples, is never reversed. They walk no more with Christ. Thus are the words fulfilled, ‘Whose fan is in His hand, and He will throughly purge His floor, and gather His wheat into the garner.’” Signs of the Times, May 15, 1901.
„Astăzi sufletele sunt puse la probă și încercate, iar mulți calcă pe aceleași urme ca cei care L-au părăsit pe Hristos. Când sunt puși la probă prin Cuvânt, Îl resping pe Învățătorul divin. Când sunt mustrați pentru că viețile lor nu sunt în armonie cu adevărul și dreptatea, se îndepărtează de Mântuitorul; iar hotărârea lor, asemenea celei a ucenicilor smințiți, nu mai este niciodată schimbată. Ei nu mai umblă cu Hristos. Astfel se împlinesc cuvintele: «El are vânturătoarea în mâna Sa și Își va curăți cu desăvârșire aria și Își va aduna grâul în grânar».” Semnele Timpurilor, 15 mai 1901.