William Miller was given great light upon the seven churches, the seven seals and the seven trumpets in the book of Revelation. He placed those prophetic symbols within the framework of the two desolating powers of paganism followed by papalism. He did not see every prophetic characteristic of those symbols, but what he did see established the foundational understanding of the internal history and external history of God’s church from the time of apostles until the end of the world. The internal history was represented by the churches, and the churches’ external history was represented by the seals. He saw that the trumpets were symbols of God’s judgment upon Rome, that typified God’s judgment upon Rome at the end of the world, though he did not see that Rome at the end of the world was made up of a threefold union.

Lui William Miller i s-a dat o mare lumină cu privire la cele șapte biserici, cele șapte peceți și cele șapte trâmbițe din cartea Apocalipsei. El a așezat acele simboluri profetice în cadrul celor două puteri pustiitoare: păgânismul, urmat de papalitate. Nu a surprins fiecare trăsătură profetică a acelor simboluri, dar ceea ce a văzut a întemeiat înțelegerea de temelie a istoriei interne și a istoriei externe a Bisericii lui Dumnezeu, din vremea apostolilor până la sfârșitul lumii. Istoria internă era reprezentată de biserici, iar istoria externă a bisericilor era reprezentată de peceți. El a văzut că trâmbițele erau simboluri ale judecății lui Dumnezeu asupra Romei, care preînchipuiau judecata lui Dumnezeu asupra Romei la sfârșitul lumii, deși nu a văzut că Roma de la sfârșitul lumii era alcătuită dintr-o uniune triplă.

The book written by Uriah Smith titled Daniel and Revelation, contains some erroneous ideas, but it was identified by Sister White as, “God’s helping hand.” She identified that it should be circulated along with The Great Controversy, Patriarchs and Prophets, and The Desire of Ages. Her strong endorsement did not mean that the book was on the same inspired level as her books, but that the book contained “grand instruction,” and had been responsible for “bringing many precious souls to a knowledge of the truth.”

Cartea scrisă de Uriah Smith, intitulată Daniel și Apocalipsa, conține unele idei eronate, dar a fost recunoscută de Sora White ca fiind "mâna ajutătoare a lui Dumnezeu". Ea a indicat că aceasta ar trebui răspândită împreună cu Marea Luptă, Patriarhi și Profeți și Dorința veacurilor. Aprobarea ei fermă nu însemna că această carte se afla la același nivel de inspirație ca scrierile ei, ci că ea conținea "învățătură măreață" și fusese responsabilă de "aducerea multor suflete prețioase la cunoașterea adevărului".

The book employs Millerite prophetic logic, accompanied with concepts of prophecy that were unseen before October 22, 1844. We will refer to passages in the book as we set forth the triple application of the three Woes.

Cartea utilizează logica profetică millerită, însoțită de concepte profetice neîntâlnite înainte de 22 octombrie 1844. Ne vom referi la pasaje din carte pe măsură ce vom expune aplicația triplă a celor trei Vaiuri.

Miller stated that the “seven trumpets are a history of seven peculiar and heavy judgments sent upon the earth, or Roman kingdom.” The first four trumpets represent the judgments that were brought upon pagan Rome, and the fifth and sixth trumpets were God’s judgments that were brought upon papal Rome, but Miller would not have recognized that the seventh trumpet represented God’s judgment upon Modern Rome. Speaking of the seven seals and seven trumpets of Revelation, Uriah Smith wrote:

Miller a afirmat că „cele șapte trâmbițe sunt o istorie a șapte judecăți deosebite și aspre trimise asupra pământului, sau asupra împărăției romane.” Primele patru trâmbițe reprezintă judecățile care au fost aduse asupra Romei păgâne, iar trâmbițele a cincea și a șasea au fost judecățile lui Dumnezeu aduse asupra Romei papale, însă Miller nu ar fi recunoscut că trâmbița a șaptea reprezenta judecata lui Dumnezeu asupra Romei moderne. Vorbind despre cele șapte peceți și cele șapte trâmbițe ale Apocalipsei, Uriah Smith a scris:

“Having taken the book, the Lamb proceeds at once to open the seals; and the attention of the apostle is called to the scenes that transpire under each seal. The number seven has already been noticed as denoting in the Scriptures completeness and perfection. The seven seals therefore embrace the whole of a certain class of events, reaching down perhaps to the time of Constantine, and the seven trumpets another series from that time farther on, cannot be correct. The trumpets denote a series of events which transpire contemporaneously with the events of the seals, but of an entirely different character. A trumpet is a symbol of war; hence the trumpets denote great political commotions to take place among the nations during the gospel age. The seals denote events of a religious character, and contain the history of the church from the opening of the Christian era to the coming of Christ.” Uriah Smith, Daniel and Revelation, 431.

După ce a luat cartea, Mielul trece de îndată la deschiderea peceților; iar atenția apostolului este atrasă asupra scenelor care se petrec sub fiecare pecete. Numărul șapte a fost deja remarcat ca desemnând, în Scripturi, plinătatea și desăvârșirea. Prin urmare, ideea că cele șapte peceți cuprind în întregime o anumită categorie de evenimente, ajungând poate până la vremea lui Constantin, iar cele șapte trâmbițe o altă serie de la acea dată mai departe, nu poate fi corectă. Trâmbițele desemnează o serie de evenimente care se petrec concomitent cu evenimentele peceților, dar de o natură cu totul diferită. O trâmbiță este un simbol al războiului; de aceea, trâmbițele desemnează mari tulburări politice care urmează să aibă loc între națiuni în epoca evanghelică. Pecețile desemnează evenimente de natură religioasă și cuprind istoria bisericii de la începutul erei creștine până la venirea lui Hristos. Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 431.

A trumpet is a symbol of war and political commotion. Speaking of verse two of chapter eight of Revelation Smith states:

O trâmbiță este un simbol al războiului și al tulburării politice. Vorbind despre versetul al doilea al capitolului al optulea din Apocalipsa, Smith afirmă:

“‘VERSE 2. And I saw the seven angels which stood before God; and to them were given seven trumpets.’

VERSETUL 2. Și am văzut pe cei șapte îngeri care stăteau înaintea lui Dumnezeu; și lor li s-au dat șapte trâmbițe.

“This verse introduces a new and distinct series of events. In the seals we have had the history of the church during what is called the gospel dispensation. In the seven trumpets, now introduced, we have the principal political and warlike events which were to transpire during the same time.” Uriah Smith, Daniel and Revelation, 476.

Acest verset introduce o serie de evenimente nouă și distinctă. În cadrul peceților am avut istoria bisericii pe durata a ceea ce se numește dispensația evanghelică. În cele șapte trâmbițe, acum introduse, avem principalele evenimente politice și războinice care aveau să se petreacă în același timp. Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 476.

The seventh seal is opened in the first six verses of Revelation chapter eight, and in the backdrop of the opening of the seventh seal, seven angels with seven trumpets are prepared to blow.

Sigiliul al șaptelea este deschis în primele șase versete ale capitolului opt din Apocalipsa, iar în contextul deschiderii celui de-al șaptelea sigiliu, șapte îngeri cu șapte trâmbițe sunt pregătiți să sune din ele.

And when he had opened the seventh seal, there was silence in heaven about the space of half an hour. And I saw the seven angels which stood before God; and to them were given seven trumpets. And another angel came and stood at the altar, having a golden censer; and there was given unto him much incense, that he should offer it with the prayers of all saints upon the golden altar which was before the throne. And the smoke of the incense, which came with the prayers of the saints, ascended up before God out of the angel’s hand. And the angel took the censer, and filled it with fire of the altar, and cast it into the earth: and there were voices, and thunderings, and lightnings, and an earthquake. And the seven angels which had the seven trumpets prepared themselves to sound. Revelation 8:1–6.

Și când a deschis pecetea a șaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas. Și am văzut pe cei șapte îngeri care stau înaintea lui Dumnezeu; și li s-au dat șapte trâmbițe. Și a venit un alt înger și a stat la altar, având o cădelniță de aur; și i s-a dat multă tămâie, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinților, pe altarul de aur care era înaintea scaunului de domnie. Și fumul tămâiei, împreună cu rugăciunile sfinților, s-a înălțat înaintea lui Dumnezeu din mâna îngerului. Și îngerul a luat cădelnița, a umplut-o cu foc de pe altar și a aruncat-o pe pământ; și au fost glasuri, tunete, fulgere și un cutremur. Și cei șapte îngeri care aveau cele șapte trâmbițe s-au pregătit să sune din ele. Apocalipsa 8:1-6.

There is a prophetic anomaly that we have been identifying in previous articles, but which we have not yet specifically addressed its particular prophetic phenomenon. That anomaly is that symbols that represent a sequence of waymarks in prophetic history, are all brought together in the conclusion of the history they represent. We have shown that the four generations of Laodicean Adventism that is represented by the four abominations of Ezekiel chapter eight marked specific waymarks, but that each of them, as a test, repeat in the history of the sealing of the one hundred and forty-four thousand. This anomaly is also found in the seven trumpets, for though they represent specific judgments upon pagan, papal and modern Rome, they all come together again when the executive judgment upon modern Rome begins at the soon-coming Sunday law.

Există o anomalie profetică pe care am identificat-o în articolele precedente, dar al cărei fenomen profetic particular nu a fost încă abordat în mod specific. Acea anomalie constă în faptul că simbolurile care reprezintă o succesiune de repere în istoria profetică sunt toate reunite în încheierea istoriei pe care o reprezintă. Am arătat că cele patru generații ale adventismului laodicean, care sunt reprezentate de cele patru urâciuni din Ezechiel, capitolul opt, au marcat repere specifice, dar că fiecare dintre ele, ca un test, se repetă în istoria pecetluirii celor o sută patruzeci și patru de mii. Această anomalie se regăsește și în cele șapte trâmbițe, căci, deși ele reprezintă judecăți specifice asupra Romei păgâne, papale și moderne, ele se reunesc din nou atunci când judecata executivă asupra Romei moderne începe odată cu iminenta lege duminicală.

The seven trumpets have specific dates when they were fulfilled in the past, but Sister White also places the seven angels with seven trumpets in Revelation chapter eight, in the history of the soon coming Sunday law.

Cele șapte trâmbițe au date specifice ale împlinirii lor în trecut, dar sora White situează de asemenea pe cei șapte îngeri cu cele șapte trâmbițe în capitolul opt din Apocalipsă, în cadrul istoriei iminentei legi duminicale.

“‘And when he had opened the fifth seal, I saw under the altar the souls of them that were slain for the word of God, and for the testimony which they held: and they cried with a loud voice, saying, How long, O Lord, Holy and true, doest Thou not judge and avenge our blood on them that dwell on the earth? And white robes were given unto every one of them [They were pronounced pure and holy]; and it was said unto them, that they should rest yet for a little season, until their fellowservants also and their brethren, that should be killed as they were, should be fulfilled’ [Revelation 6:9–11]. Here were scenes presented to John that were not in reality but that which would be in a period of time in the future.

„Și când a deschis pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor care fuseseră uciși pentru Cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia pe care o aveau; și strigau cu glas tare, zicând: Până când, Doamne, Sfinte și Adevăratule, nu judeci și nu răzbuni Tu sângele nostru asupra celor ce locuiesc pe pământ? Și fiecăruia dintre ei i s-au dat veșminte albe [Au fost declarați curați și sfinți]; și li s-a spus să se mai odihnească încă puțină vreme, până când vor fi împliniți și împreună-slujitorii lor și frații lor, care aveau să fie uciși ca și ei” [Apocalipsa 6:9-11]. Aici i-au fost prezentate lui Ioan scene care nu erau realitate, ci ceea ce avea să fie într-o perioadă de timp viitoare.

“Revelation 8:1–4 quoted.” Manuscript Releases, volume 20, 197.

„Apocalipsa 8:1-4 citat.” Manuscript Releases, volumul 20, 197.

In the previous passage Sister White applies the dialogue and fulfillment of the fifth seal to the period when the seven angels are about to sound in chapter eight, but she also places the same representation at the history of the two voices of Revelation chapter eighteen.

În pasajul precedent, Sora White aplică dialogul și împlinirea celui de-al cincilea sigiliu perioadei în care cei șapte îngeri urmează să trâmbițeze în capitolul opt, dar ea situează aceeași reprezentare și în istoria celor două glasuri din Apocalipsa, capitolul optsprezece.

“When the fifth seal was opened, John the Revelator in vision saw beneath the altar the company that were slain for the Word of God and the testimony of Jesus Christ. After this came the scenes described in the eighteenth of Revelation, when those who are faithful and true are called out from Babylon. [Revelation 18:1–5, quoted.]” Manuscript Releases, volume 20, 14.

"Când a fost deschisă pecetea a cincea, Ioan Revelatorul, în viziune, a văzut sub altar mulțimea celor ce fuseseră junghiați din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și a mărturiei lui Isus Hristos. După aceasta au urmat scenele descrise în capitolul al optsprezecelea al Apocalipsei, când cei credincioși și adevărați sunt chemați să iasă din Babilon. [Apocalipsa 18:1-5, citat.]" Manuscript Releases, volumul 20, 14.

The seven trumpets represent God’s judgment in the history of pagan, papal and Modern Rome, but they are also represented in the history of September 11, 2001, and the second voice of the soon-coming Sunday law. After addressing the first six verses of Revelation chapter eight, Uriah Smith begins to present the first four trumpets’ historical fulfillments.

Cele șapte trâmbițe reprezintă judecata lui Dumnezeu în istoria Romei păgâne, papale și moderne, dar sunt de asemenea reprezentate în istoria din 11 septembrie 2001 și în al doilea glas al legii duminicale, care va veni în curând. După ce abordează primele șase versete ale capitolului opt din Apocalipsa, Uriah Smith începe să prezinte împlinirile istorice ale primelor patru trâmbițe.

“The subject of the seven trumpets is here resumed, and occupies the remainder of this chapter and all of chapter 9. The seven angels prepare themselves to sound. Their sounding comes in as a complement to the prophecy of Daniel 2 and 7, commencing with the breaking up of the old Roman empire into its ten divisions, of which, in the first four trumpets, we have a description.” Uriah Smith, Daniel and Revelation, 477.

Subiectul celor șapte trâmbițe este reluat aici și ocupă restul acestui capitol și întreg capitolul 9. Cei șapte îngeri se pregătesc să sune din trâmbiță. Sunarea lor intervine ca un complement al profeției din Daniel 2 și 7, începând cu dezintegrarea vechiului Imperiu Roman în cele zece diviziuni ale sale, a căror descriere o avem în primele patru trâmbițe. Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 477.

Smith identifies that the first four trumpets were God’s judgments upon pagan Rome. He quotes verse seven that identifies the prophetic characteristics of the first trumpet, and then identifies its historical fulfillment.

Smith identifică faptul că primele patru trâmbițe au fost judecățile lui Dumnezeu asupra Romei păgâne. El citează versetul șapte, care identifică trăsăturile profetice ale primei trâmbițe, iar apoi îi identifică împlinirea istorică.

“The first sore and heavy judgment which fell on Western Rome in its downward course, was the war with the Goths under Alaric, who opened the way for later inroads. The death of Theodosius, the Roman emperor, occurred in January, 395, and before the end of the winter the Goths under Alaric were in arms against the empire.

Prima judecată aspră și grea care s-a abătut asupra Romei apusene în cursul decăderii sale a fost războiul cu goții sub Alaric, care a deschis calea unor năvăliri ulterioare. Moartea lui Teodosie, împăratul roman, a avut loc în ianuarie 395, iar înainte de sfârșitul iernii goții sub Alaric erau sub arme împotriva imperiului.

“The first invasion under Alaric ravaged Thrace, Macedonia, Attica, and the Peloponnesus, but did not reach the city of Rome. On his second invasion, however, the Gothic chieftain crossed the Alps and the Apennines and appeared before the walls of the ‘eternal city,’ which soon fell a prey to the fury of the barbarians.

Prima invazie, sub conducerea lui Alaric, a pustiit Tracia, Macedonia, Atica și Peloponezul, dar nu a ajuns la orașul Roma. La a doua invazie, însă, căpetenia goților a trecut Alpii și Apeninii și a apărut înaintea zidurilor „Orașului Etern”, care în curând a căzut pradă furiei barbarilor.

“The blast of the first trumpet has its location about the close of the fourth century and onward, and refers to these desolating invasions of the Roman empire under the Goths.” Uriah Smith, Daniel and Revelation, 478.

„Sunetul primei trâmbițe se situează către sfârșitul secolului al IV-lea și în continuare și se referă la aceste invazii pustiitoare asupra Imperiului Roman de către goți.” Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 478.

Smith identifies Alaric as the symbol of God’s judgment upon pagan Rome represented by the first trumpet. Each of the trumpets have a historical figure that represents the trumpet, Alaric represents the arrival of the first trumpet from the end of the fourth century. Miller could not have seen that this trumpet was brought upon Rome because of Sunday enforcement, for Miller was a Sunday keeper. Smith missed this fact also, but Smith did recognize that the first enforced Sunday law was instituted by Constantine in the year 321. The prophetic rule of thumb associated with Sunday enforcement is always the same, for God never changes, and that rule is that “national apostasy is followed by national ruin”. Alaric represents the beginning of national ruin which began in the very period that Constantine passed the first Sunday law.

Smith îl identifică pe Alaric drept simbolul judecății lui Dumnezeu asupra Romei păgâne, judecată reprezentată de prima trâmbiță. Fiecare dintre trâmbițe are o personalitate istorică ce o întruchipează; Alaric reprezintă venirea primei trâmbițe la sfârșitul secolului al IV-lea. Miller nu avea cum să vadă că această trâmbiță a fost adusă asupra Romei din pricina impunerii duminicii, întrucât Miller era păzitor al duminicii. Smith a trecut cu vederea și acest fapt, dar a recunoscut că prima lege duminicală impusă a fost instituită de Constantin în anul 321. Principiul profetic de bază asociat impunerii duminicii este întotdeauna același, căci Dumnezeu nu Se schimbă niciodată, și anume că „apostazia națională este urmată de ruina națională”. Alaric reprezintă începutul ruinei naționale, care a început chiar în perioada în care Constantin a promulgat prima lege duminicală.

Smith continues on by quoting verse eight, which identifies the second trumpet, and then continues his commentary:

Smith continuă citând versetul opt, care identifică a doua trâmbiță, după care își continuă comentariul:

“The Roman empire, after Constantine, was divided into three parts; and hence the frequent remark, ‘a third part of men,’ etc., in allusion to the third part of the empire which was under the scourge. This division of the Roman kingdom was made at the death of Constantine, among his three sons, Constantius, Constantine II, and Constans. Constantius possessed the East, and fixed his residence at Constantinople, the metropolis of the empire. Constantine the Second held Britain, Gaul, and Spain. Constans held Illyricum, Africa, and Italy. (See Sabine’s Ecclesiastical History, p. 155.) Of this well-known historical fact, Elliott, as quoted by Albert Barnes, in his notes on Rev.12:4, says: ‘Twice, at least, before the Roman empire became divided permanently into the two parts, the Eastern and the Western, there was a tripartite division of the empire. The first occurred in A.D. 311, when it was divided between Constantine, Licinius, and Maximin; the other, A.D. 337, on the death of Constantine, Constans and Constantius.’” Uriah Smith, Daniel and Revelation, 480.

Imperiul Roman, după Constantin, a fost împărțit în trei părți; și de aici mențiunea frecventă „a treia parte a oamenilor”, etc., în aluzie la a treia parte a imperiului care se afla sub flagel. Această împărțire a împărăției romane a fost făcută la moartea lui Constantin, între cei trei fii ai săi, Constanțiu, Constantin al II-lea și Constans. Constanțiu a deținut Răsăritul și și-a fixat reședința la Constantinopol, metropola imperiului. Constantin al II-lea a deținut Britania, Galia și Spania. Constans a deținut Iliricul, Africa și Italia. (Vezi Istoria ecleziastică a lui Sabine, p. 155.) Despre acest fapt istoric binecunoscut, Elliott, așa cum este citat de Albert Barnes, în notele sale la Apoc. 12:4, spune: „De două ori, cel puțin, înainte ca Imperiul Roman să fie împărțit în mod permanent în cele două părți, Răsăriteană și Apuseană, a existat o împărțire tripartită a imperiului. Prima a avut loc în anul 311 d.Hr., când a fost împărțit între Constantin, Licinius și Maximin; cealaltă, în anul 337 d.Hr., la moartea lui Constantin, între Constans și Constanțiu.” Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 480.

The historical phenomenon of Rome being divided into three parts, and also two parts that is referenced by the historians which Smith cites, are the elements of Rome that identify the threefold union of Modern Rome, that makes up a structure that is divided into two, representing the combination of church and state. When Smith continues he then identifies the historical figure associated with the second trumpet.

Fenomenul istoric al împărțirii Romei în trei părți și, de asemenea, în două părți, la care fac referire istoricii citați de Smith, constituie elementele Romei care identifică uniunea întreită a Romei moderne, care alcătuiește o structură împărțită în două, reprezentând îmbinarea dintre biserică și stat. Când continuă, Smith identifică apoi figura istorică asociată cu a doua trâmbiță.

“The history illustrative of the sounding of the second trumpet evidently relates to the invasion and conquest of Africa, and afterward of Italy, by the terrible Genseric. His conquests were for the most part NAVAL; and his triumphs were “as it were a great mountain burning with fire, cast into the sea.” What figure would better, or even so well, illustrate the collision of navies, and the general havoc of war on the maritime coasts? In explaining this trumpet, we are to look for some events which will have a particular bearing on the commercial world. The symbol used naturally leads us to look for agitation and commotion. Nothing but a fierce maritime warfare would fulfil the prediction. If the sounding of the first four trumpets relates to four remarkable events which contributed to the downfall of the Roman empire, and the first trumpet refers to the ravages of the Goths under Alaric, in this we naturally look for the next succeeding act of invasion which shook the Roman power and conduced to its fall. The next great invasion was that of “the terrible Genseric,” at the head of the Vandals. His career occurred during the years A.D. 428–468. This great Vandal chief had his headquarters in Africa. . ..

Istoria care ilustrează sunetul celei de-a doua trâmbițe se referă în mod evident la invazia și cucerirea Africii, iar apoi a Italiei, de către cumplitul Genseric. Cuceririle lui au fost, în cea mai mare parte, navale; iar triumfurile sale au fost „ca și cum un mare munte arzând în foc ar fi fost aruncat în mare”. Ce figură ar ilustra mai bine, sau chiar la fel de bine, ciocnirea flotelor și devastarea generală provocată de război pe coastele maritime? În interpretarea acestei trâmbițe, trebuie să căutăm evenimente care vor avea o incidență deosebită asupra lumii comerciale. Simbolul folosit ne îndeamnă în mod firesc să căutăm agitație și tulburare. Nimic altceva decât un război maritim înverșunat nu ar împlini această profeție. Dacă sunetul primelor patru trâmbițe se referă la patru evenimente remarcabile care au contribuit la căderea Imperiului Roman, iar prima trâmbiță se referă la pustiirile goților sub Alaric, în aceasta căutăm în mod firesc următorul act de invazie care a zguduit puterea romană și a contribuit la căderea ei. Următoarea mare invazie a fost cea a „cumplitului Genseric”, în fruntea Vandalilor. Cariera sa s-a desfășurat în anii 428–468 d.Hr. Acest mare conducător al Vandalilor își avea cartierul general în Africa. . ..

“Concerning the important part which this bold corsair acted in the downfall of Rome, Mr. Gibbon uses this significant language: ‘Genseric, a name which, in the destruction of the Roman empire, has deserved an equal rank with the names of Alaric and Attila.’” Uriah Smith, Daniel and Revelation, 481, 484.

Cu privire la rolul important pe care acest îndrăzneț corsar l-a jucat în căderea Romei, domnul Gibbon folosește aceste cuvinte semnificative: „Genseric, un nume care, în distrugerea Imperiului Roman, a meritat un rang egal cu numele lui Alaric și al lui Attila.” Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 481, 484.

Smith, while quoting the historian Gibbon, who pointed out the historical symbols of the first three trumpets, identified that Genseric was the second trumpet and then said that Genseric, “deserved equal rank with Alaric and Attila.” Alaric is the first trumpet, Genseric the second and Attila the Hun was the third trumpet, which is addressed in verse ten. Smith pointed out that the second trumpet, represented by Genseric, represented the history of “428-468.” Then Smith quotes verse ten which identifies the third trumpet, and continues his narrative:

Smith, citându-l pe istoricul Gibbon, care a evidențiat simbolurile istorice ale primelor trei trâmbițe, l-a identificat pe Genseric drept a doua trâmbiță și a spus apoi că Genseric „merita un rang egal cu Alaric și Attila”. Alaric este întâia trâmbiță, Genseric a doua, iar Attila Hunul a fost a treia trâmbiță, care este tratată în versetul zece. Smith a arătat că a doua trâmbiță, reprezentată de Genseric, a reprezentat istoria anilor "428-468". Apoi Smith citează versetul zece, care identifică a treia trâmbiță, și își continuă narațiunea:

“In the interpretation and application of this passage, we are brought to the third important event which resulted in the subversion of the Roman empire. And in finding a historical fulfilment of this third trumpet, we shall be indebted to the Notes of Dr. Albert Barnes for a few extracts. In explaining this scripture, it is necessary, as this commentator says, ‘That there should be some chieftain or warrior who might be compared to a blazing meteor; whose course would be singularly brilliant; who would appear suddenly LIKE a blazing star, and then disappear like a star whose light was quenched in the waters.’— Notes on Revelation 8.

În interpretarea și aplicarea acestui pasaj, suntem aduși la al treilea eveniment important care a avut ca rezultat surparea Imperiului Roman. Iar în identificarea unei împliniri istorice a acestei a treia trâmbițe, vom fi îndatorați Notelor doctorului Albert Barnes pentru câteva extrase. În explicarea acestui text al Scripturii, este necesar, după cum spune acest comentator, «să existe vreo căpetenie sau vreun războinic care ar putea fi comparat cu un meteor în flăcări; a cărui traiectorie ar fi în chip deosebit strălucitoare; care ar apărea pe neașteptate CA o stea arzătoare, iar apoi ar dispărea ca o stea a cărei lumină a fost stinsă în ape». – Note la Apocalipsa 8.

“It is here premised that this trumpet has allusion to the desolating wars and furious invasions of Attila against the Roman power, which he carried on at the head of his hordes of Huns. . ..

Se pornește aici de la premisa că această trâmbiță face aluzie la războaiele pustiitoare și la invaziile furibunde ale lui Attila împotriva puterii romane, pe care le-a purtat în fruntea hoardelor sale de huni. . ..

“‘And the Name of the Star is Called Wormwood [denoting the bitter consequences].’ These words—which are more intimately connected with the preceding verse, as even the punctuation in our version denotes—recall us for a moment to the character of Attila, to the misery of which he was the author or the instrument, and to the terror that was inspired by his name.

„Și Numele Stelei se cheamă Pelin [denotând consecințele amare].” Aceste cuvinte — care sunt mai strâns legate de versetul precedent, după cum chiar și punctuația din versiunea noastră o arată — ne readuc pentru o clipă la caracterul lui Atila, la nenorocirea al cărei autor sau instrument a fost și la groaza pe care o inspira numele lui.

“‘Total extirpation and erasure,’ are terms which best denote the calamities he inflicted.’ He styled himself, ‘The Scourge of God.’” Uriah Smith, Daniel and Revelation, 484, 487.

"'Extirpare totală și ștergere' sunt termeni care desemnează cel mai bine calamitățile pe care le-a pricinuit. El s-a intitulat 'Biciul lui Dumnezeu'." Uriah Smith, Daniel and Revelation, 484, 487.

The history of the third trumpet, represented by Attila the Hun, was the year 441, unto his death in the year 453. Smith then quotes verse twelve, which presents the fourth trumpet and describes the barbarian monarch Odoacer, where the threefold symbolism of Western Rome is represented by the sun, the moon and the stars. He identifies the three symbols as symbols of the “sun, moon, and stars—for they are undoubtedly here used as symbols—evidently denote the great luminaries of the Roman government,—its emperors, senators, and consuls. Bishop Newton remarks that the last emperor of Western Rome was Romulus, who in derision was called Augustulus, or the “diminutive Augustus.” Western Rome fell A.D. 476. Still, however, though the Roman sun was extinguished, its subordinate luminaries shone faintly while the senate and consuls continued. But after many civil reverses and changes of political fortune, at length, A.D. 566, the whole form of the ancient government was subverted, and Rome itself was reduced form being the empress of the world to a poor dukedom tributary to the Exarch of Ravenna.” Uriah Smith, Daniel and Revelation, 487.

Istoria celei de-a treia trâmbițe, reprezentată de Attila Hunul, datează din anul 441 și ține până la moartea lui, în anul 453. Smith citează apoi versetul doisprezece, care prezintă a patra trâmbiță și îl descrie pe monarhul barbar Odoacer, în care simbolismul triplu al Romei Apusene este reprezentat de soare, lună și stele. El identifică cele trei simboluri cu "soarele, luna și stelele — căci ele sunt, fără îndoială, folosite aici ca simboluri — care, în mod evident, denotă marii luminători ai guvernului roman — împărații, senatorii și consulii săi. Episcopul Newton remarcă faptul că ultimul împărat al Romei Apusene a fost Romulus, care, în deriziune, era numit Augustulus, sau "Augustus" diminutiv. Roma Apuseană a căzut în anul 476 d.Hr. Totuși, deși soarele roman a fost stins, luminătorii săi subordonați au strălucit palid câtă vreme senatul și consulii au continuat. Dar, după multe răsturnări civile și schimbări de noroc politic, în cele din urmă, în anul 566 d.Hr., întreaga formă a vechii guvernări a fost răsturnată, iar Roma însăși a fost redusă de la a fi împărăteasa lumii la un umil ducat tributar Exarhului de Ravenna." Uriah Smith, Daniel and Revelation, 487.

Here we find another witness to the threefold division of Rome, that prefigures the threefold union of modern Rome. With eastern Rome and emperor Constantine the threefold division was represented by his three sons, but with western Rome it was their threefold form of government. Smith then identifies that the sun, moon, and stars represent a specific order in which western Rome was brought down. He concludes his narrative with the following introduction of the last three trumpets.

Aici găsim o altă mărturie a împărțirii tripartite a Romei, care prefigurează uniunea tripartită a Romei moderne. În cazul Romei răsăritene și al împăratului Constantin, împărțirea tripartită a fost reprezentată de cei trei fii ai săi, dar în cazul Romei apusene, ea s-a reflectat în forma tripartită a guvernământului. Smith identifică apoi faptul că soarele, luna și stelele reprezintă o ordine specifică în care Roma apuseană a fost adusă la cădere. El își încheie narațiunea cu următoarea introducere a ultimelor trei trâmbițe.

“Fearful as were the calamities brought upon the empire by the first incursions of these barbarians, they were comparatively light as contrasted with the calamities which were to follow. They were but as the preliminary drops of a shower before the torrent which was soon to fall upon the Roman world. The three remaining trumpets are overshadowed with a cloud of woe, as set forth in the following verses.

Oricât de înfricoșătoare au fost calamitățile abătute asupra imperiului de primele incursiuni ale acestor barbari, ele au fost totuși relativ ușoare în comparație cu calamitățile care aveau să urmeze. N-au fost decât picăturile premergătoare ale unei ploi, înaintea torentului care avea să se abată curând asupra lumii romane. Cele trei trâmbițe rămase sunt umbrite de un nor de vai, după cum se arată în versetele următoare.

“‘VERSE 13. And I beheld, and heard an angel flying through the midst of heaven, saying with a loud voice, Woe, woe, woe, to the inhabiters of the earth by reason of the other voices of the trumpet of the three angels, which are yet to sound.’

'VERSETUL 13. Și am văzut și am auzit un înger zburând prin mijlocul cerului, zicând cu glas tare: Vai, vai, vai, locuitorilor pământului, din pricina celorlalte sunete ale trâmbiței celor trei îngeri, care încă urmează să sune.'

“This angel is not one of the series of the seven trumpet angels, but simply one who announces that the three remaining trumpets are woe trumpets, on account of the more terrible events to transpire under their sounding. Thus the next, or fifth trumpet, is the first woe; the sixth trumpet, the second woe; and the seventh, the last one in this series of seven trumpets, is the third woe.” Uriah Smith, Daniel and Revelation, 493.

Acest înger nu face parte din seria celor șapte îngeri ai trâmbițelor, ci este pur și simplu unul care anunță că cele trei trâmbițe rămase sunt trâmbițe de vai, din pricina evenimentelor mai îngrozitoare ce urmează să se petreacă la sunetul lor. Astfel, următoarea, sau a cincea trâmbiță, este întâiul vai; a șasea trâmbiță, al doilea vai; iar a șaptea, cea din urmă din această serie de șapte trâmbițe, este al treilea vai. Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 493.

We will continue with the three trumpet Woes in the next article.

Vom continua, în articolul următor, cu cele trei vaiuri ale trâmbițelor.

“The calamities of imperial Rome, in its downfall, were told to the very last of them, till Rome was without an emperor, a consul, or a senate. ‘Under the Exarchs of Ravenna, Rome was degraded to the second rank.’ The third part of the sun was smitten, and the third part of the moon, and the third part of the stars. The race of the Caesars was not extinct with the emperors of the West. Rome, before its fall, possessed but a portion of the imperial power. Constantinople divided with it the empire of the world. And neither Goths nor Vandals lorded over that still imperial city, the emperor of which, after the first transference of the seat of empire by Constantine, often held the emperor of Rome as his nominee and vicegerent. And the fate of Constantinople was reserved till other ages, and was announced by other trumpets. Of the sun, the moon, and the stars, as yet but the third part was smitten.

Calamitățile Romei imperiale, în căderea ei, au fost istorisite până la cea din urmă, până când Roma a rămas fără împărat, fără consul, fără senat. „Sub exarhii Ravennei, Roma a fost degradată la rangul al doilea.” A fost lovită a treia parte din soare, și a treia parte din lună, și a treia parte din stele. Neamul Cezarilor nu a fost stins odată cu împărații Apusului. Roma, înainte de căderea ei, nu mai deținea decât o parte a puterii imperiale. Constantinopolul împărțea cu ea imperiul lumii. Și nici goții, nici vandalii nu au stăpânit peste acea cetate încă imperială, al cărei împărat, după prima strămutare a scaunului imperiului de către Constantin, îl ținea adesea pe împăratul Romei drept cel numit de el și locțiitorul său. Iar soarta Constantinopolului a fost păstrată pentru alte veacuri și a fost vestită de alte trâmbițe. Din soare, din lună și din stele, deocamdată nu fusese lovită decât a treia parte.

“The concluding words of the Fourth Trumpet imply the future restoration of the Western Empire: ‘The day shone not for the third part of it, and the night likewise.’ In respect to civil authority, Rome became subject to Ravenna, and Italy was a conquered province of the Eastern Empire. But, as more appropriately pertaining to other prophecies, the defense of the worship of images first brought the spiritual and temporal powers of the pope and of the emperor into violent collision; and, by conferring on the pope all authority over the churches, Justinian laid his helping hand to the promotion of the papal supremacy, which afterward assumed the power of creating monarchs. In the year of our Lord 800, the pope conferred on Charlemagne the title of Emperor of the Romans.’—Keith. That title was again transferred from the king of France to the king of Germany. And by the Emperor Francis the Second even this fiction was finally and forever renounced, Aug. 6, 1806.” A. T. Jones, The Great Nations of Today, 54.

„Cuvintele de încheiere ale celei de-a Patra Trâmbițe implică viitoarea restaurare a Imperiului de Apus: «Ziua n-a strălucit în a treia parte a ei, și tot așa și noaptea.» În ceea ce privește autoritatea civilă, Roma a devenit supusă Ravennei, iar Italia a fost o provincie cucerită a Imperiului de Răsărit. Dar, ținând mai potrivit de alte profeții, apărarea închinării la imagini a adus pentru prima dată puterile spirituală și temporală ale papei și ale împăratului într-o coliziune violentă; și, conferindu-i papei întreaga autoritate asupra bisericilor, Iustinian a dat concursul său promovării supremației papale, care ulterior și-a arogat puterea de a crea monarhi. În anul Domnului 800, papa i-a conferit lui Carol cel Mare titlul de Împărat al Romanilor. – Keith. Acel titlu a fost din nou transferat de la regele Franței la regele Germaniei. Și, de către împăratul Francisc al Doilea, chiar și această ficțiune a fost, în cele din urmă și pentru totdeauna, repudiată, la 6 august 1806.” A. T. Jones, The Great Nations of Today, 54.