The one-hundred and forty-four thousand are represented as those who are purified by the Messenger of the Covenant, and the great multitude are represented by the white robes of martyrdom. The first of the two sacred periods of the last days identifies the work of the messenger who prepares the way for the Messenger of the Covenant, and the second period represents the work of Elijah. The first period represents the investigative judgment of the living of Laodicean Adventism and the second period represents the executive judgment of modern Rome.
Cei o sută patruzeci și patru de mii sunt reprezentați ca aceia care sunt curățiți de Solul Legământului, iar marea mulțime este reprezentată prin veșmintele albe ale martiriului. Prima dintre cele două perioade sacre ale zilelor de pe urmă identifică lucrarea solului care pregătește calea pentru Solul Legământului, iar a doua perioadă reprezintă lucrarea lui Ilie. Prima perioadă reprezintă judecata de cercetare a celor vii din adventismul laodicean, iar a doua perioadă reprezintă judecata executorie a Romei moderne.
The “sign” to flee the cities in the last days has been misunderstood by Laodicean Adventism. Sister White informs us the destruction of Jerusalem from 66 to 70 AD provides an illustration of the warning sign for God’s people in the last days.
„Semnul” pentru a fugi din orașe în zilele de pe urmă a fost înțeles greșit de adventismul laodicean. Sora White ne informează că distrugerea Ierusalimului între anii 66 și 70 d.Hr. constituie o ilustrare a semnului de avertizare pentru poporul lui Dumnezeu în zilele de pe urmă.
“The time is not far distant, when, like the early disciples, we shall be forced to seek a refuge in desolate and solitary places. As the siege of Jerusalem by the Roman armies was the signal for flight to the Judean Christians, so the assumption of power on the part of our nation in the decree enforcing the papal sabbath will be a warning to us. It will then be time to leave the large cities, preparatory to leaving the smaller ones for retired homes in secluded places among the mountains.” Testimonies, volume 5, 464.
„Nu este departe vremea când, asemenea primilor ucenici, vom fi siliți să căutăm un adăpost în locuri pustii și singuratice. După cum asediul Ierusalimului de către oștirile romane a fost semnalul de fugă pentru creștinii din Iudeea, tot astfel, când națiunea noastră își va asuma autoritatea de a impune, prin decret, sabatul papal, va fi pentru noi un avertisment. Atunci va fi timpul să părăsim marile orașe, pregătindu-ne să părăsim și pe cele mai mici, pentru locuințe retrase în locuri izolate, printre munți.” Mărturii, volumul 5, 464.
The siege of Jerusalem which was the sign to flee was the first siege brought by Cestius. Cestius therefore represented a threat that was temporarily removed, for once he set the siege, he then withdrew mysteriously, and historians have never been able to determine his logic for doing so.
Asediul Ierusalimului, care a constituit semnul pentru fugă, a fost primul asediu inițiat de Cestius. Prin urmare, Cestius a reprezentat o amenințare temporar înlăturată, căci, după ce a instituit asediul, s-a retras în chip misterios, iar istoricii nu au reușit niciodată să-i determine logica.
“After the Romans under Cestius had surrounded the city, they unexpectedly abandoned the siege when everything seemed favorable for an immediate attack.” The Great Controversy, 31.
După ce romanii sub conducerea lui Cestius înconjuraseră cetatea, au ridicat pe neașteptate asediul, când totul părea favorabil unui atac imediat. Marea controversă, 31.
In the 1880’s and 1890’s Senator Henry W. Blair from New Hampshire introduced a series of bills in Congress to designate Sunday as the National Day of Rest. These bills were commonly referred to as “Blair Sunday Bills.” Senator Blair was a strong advocate for observing Sunday as a day of rest and religious observance. He believed that a uniform day of rest would have positive moral and social effects on American society. While his efforts gained some support, especially from religious groups, they also faced opposition, including concerns about the separation of church and state.
În anii 1880 și 1890, senatorul Henry W. Blair din New Hampshire a înaintat în Congres o serie de proiecte de lege pentru a desemna duminica drept Ziua Națională a Odihnei. Aceste proiecte erau cunoscute în mod obișnuit sub denumirea de „Proiectele Blair privind duminica”. Senatorul Blair a fost un susținător fervent al respectării duminicii ca zi de odihnă și de observanță religioasă. El credea că o zi de odihnă uniformă ar avea efecte morale și sociale pozitive asupra societății americane. Deși demersurile sale au primit un anumit sprijin, în special din partea grupurilor religioase, ele s-au confruntat, de asemenea, cu opoziție, inclusiv cu îngrijorări privind separarea dintre Biserică și stat.
This was the first attempt to pass Sunday legislation in the history of the earth beast that was destined to speak as a dragon when it ultimately will pass a Sunday law. It was these series of Blair bills that A. T. Jones, one of the messengers of the 1888 General Conference session, went into the halls of Congress and so eloquently opposed. After a few attempts Senator Blair lost the momentum for his push for a National Day of Rest. In direct connection with that history, and the implications of a National Day of Rest (Sunday), the historical record of the counsel of Ellen White can be reviewed.
Aceasta a fost prima încercare de a adopta o legislație duminicală în istoria fiarei de pe pământ, menită să vorbească asemenea unui balaur atunci când, în cele din urmă, va adopta o lege duminicală. Tocmai această serie de proiecte de lege Blair a fost cea pe care A. T. Jones, unul dintre mesagerii sesiunii Conferinței Generale din 1888, a mers în sălile Congresului și a combătut-o cu atâta elocvență. După câteva încercări, senatorul Blair a pierdut avântul în demersul său pentru o Zi Națională de Odihnă. În legătură directă cu acea istorie și cu implicațiile unei Zile Naționale de Odihnă (duminică), consemnarea istorică a sfaturilor lui Ellen White poate fi trecută în revistă.
What is found in the review of her warnings of the Sunday law, is serious and widely misunderstood in Laodicean Adventism. In the context of needing to be out of the cities, which in the passage just cited, she wrote that, “it will then be time to leave the large cities, preparatory to leaving the smaller ones for retired homes in secluded places among the mountains.” She repeatedly taught that God’s people needed to live in the country, but her counsels on the subject of country living before 1888 places her direction to leave the cities in the context that in the near future God’s people would need to leave the cities. After 1888, in her written direction concerning country living, she never deviated from the counsel that we should already be out of the cities.
Ceea ce se constată la o trecere în revistă a avertizărilor ei cu privire la legea duminicală este grav și, în adventismul laodicean, este în mare măsură greșit înțeles. În contextul necesității de a fi în afara orașelor, în pasajul tocmai citat ea a scris: „Atunci va fi timpul să părăsim marile orașe, ca pregătire pentru a părăsi pe cele mai mici, către case retrase în locuri izolate din mijlocul munților.” Ea a învățat în mod repetat că poporul lui Dumnezeu trebuia să locuiască la țară, însă sfaturile ei pe tema vieții la țară, anterioare anului 1888, plasează îndrumarea de a părăsi orașele în contextul în care, în viitorul apropiat, poporul lui Dumnezeu urma să fie nevoit să părăsească orașele. După 1888, în îndrumările ei scrise privitoare la viața la țară, ea nu s-a abătut niciodată de la sfatul potrivit căruia ar trebui să fim deja în afara orașelor.
The Blair National Day of Rest bills that arrived in history were the “sign” to leave the cities, and though the Blair bills lost the momentum necessary to accomplish the task, and withdrew into the darkness of history, the “sign” to flee had been given. It had been given at the historical waymark of the first siege, that was brought by Cestius. The soon-coming Sunday law is represented by the siege of Titus, and if any Laodicean Adventists are still in the cities when that siege arrives, they will die with the wicked.
Proiectele de lege Blair privind Ziua Națională a Odihnei, care au apărut în istorie, au fost „semnul” de a părăsi orașele și, deși proiectele lui Blair au pierdut avântul necesar pentru a duce la îndeplinire sarcina și s-au retras în întunericul istoriei, „semnul” de a fugi fusese dat. El fusese dat la punctul de reper istoric al primului asediu, pe care l-a adus Cestius. Legea duminicală ce urmează să vină curând este reprezentată de asediul lui Titus, iar dacă vreunii dintre adventiștii laodiceeni vor mai fi încă în orașe când va veni acel asediu, vor muri împreună cu cei nelegiuiți.
There are two prophetic periods in the last days. They are separated by the soon-coming Sunday law. The first period is the investigative judgment of the living in Laodicean Adventism, and the second period is the executive judgment of the whore of Rome. Those two periods are repeatedly illustrated, for it is in those two periods that the parable of the ten virgins is fulfilled to the very letter, as it was in Millerite history. The tarrying time in the parable is the tarrying time of Habakkuk chapter two, so the two periods we are considering were also illustrated by Habakkuk chapter two. The parable of the ten virgins, and Habakkuk chapter two, were fulfilled to the very letter in Millerite history, and when they were, Ezekiel chapter twelve, verses twenty-one to twenty-eight was also fulfilled.
Există două perioade profetice în zilele de pe urmă. Ele sunt despărțite de iminenta lege duminicală. Prima perioadă este judecata de cercetare a celor vii în adventismul laodicean, iar a doua perioadă este judecata executivă a desfrânatei Romei. Aceste două perioade sunt ilustrate în mod repetat, căci în acele două perioade se împlinește pilda celor zece fecioare ad litteram, așa cum s-a împlinit în istoria milerită. Timpul de zăbovire din pildă este timpul de zăbovire din capitolul doi al lui Habacuc, așadar, cele două perioade pe care le avem în vedere au fost ilustrate și de capitolul doi al lui Habacuc. Pilda celor zece fecioare și capitolul doi din Habacuc s-au împlinit ad litteram în istoria milerită, iar când s-au împlinit, s-a împlinit de asemenea și Ezechiel, capitolul doisprezece, versetele douăzeci și unu până la douăzeci și opt.
The last eight verses from Ezekiel chapter twelve, identify a time when the “effect of every vision” will be fulfilled, at a time when God would “no longer prolong” His visions. The two periods of history that are repeated so often and identify the investigative judgment of the living in Laodicean Adventism, and the executive judgment of the whore of Tyre, is the prophetic period where every vision within the Bible reaches its perfect and final fulfillment. In that period the one hundred and forty-four thousand are established, and they represent the class that does not die, and live until Christ returns. In Luke chapter twenty-one Christ identifies a “sign” that identifies when that generation has arrived.
Ultimele opt versete din capitolul doisprezece al cărții lui Ezechiel identifică un timp când „efectul fiecărei viziuni” va fi împlinit, un timp când Dumnezeu nu va mai „prelungi” viziunile Sale. Cele două perioade ale istoriei care se repetă atât de des și care identifică judecata de cercetare a celor vii în adventismul laodicean și judecata executorie asupra desfrânatei Tirului constituie perioada profetică în care fiecare viziune din Biblie își atinge împlinirea desăvârșită și finală. În acea perioadă, cei o sută patruzeci și patru de mii sunt stabiliți, și ei reprezintă clasa care nu moare, ci trăiește până la revenirea lui Hristos. În Luca, capitolul douăzeci și unu, Hristos identifică un „semn” care arată când a sosit acea generație.
In the two histories represented by the “sign” to flee, as set forth by Christ in connection with the abomination of desolation, two periods are marked, and their beginning and endings have a “sign” at the beginning of the period and “signs” at the ending. The “sign” that Christ identified as representing the final generation who would live until He came in the clouds is the evidence that we are now in the final generation of earth’s history.
În cele două istorii reprezentate de „semnul” pentru fugă, așa cum a fost prezentat de Hristos în legătură cu urâciunea pustiirii, sunt marcate două perioade; atât începutul, cât și sfârșitul fiecăreia sunt semnalate: la începutul perioadei printr-un „semn”, iar la încheiere prin „semne”. „Semnul” pe care Hristos l-a identificat ca reprezentând generația finală, care avea să trăiască până la venirea Lui pe nori, este dovada că ne aflăm acum în generația finală a istoriei pământului.
In Luke chapter twenty-one, Jesus identifies the history from the three and a half years trampling down and destruction of literal Jerusalem from the year 66 unto the year 70, unto the end of the three and a half years of trampling down of spiritual Jerusalem that began in 538 and ended in 1798.
În capitolul douăzeci și unu din Evanghelia după Luca, Isus identifică istoria de la cei trei ani și jumătate de călcare în picioare și de distrugere a Ierusalimului literal, din anul 66 până în anul 70, până la sfârșitul celor trei ani și jumătate de călcare în picioare a Ierusalimului spiritual, care au început în 538 și s-au încheiat în 1798.
And when ye shall see Jerusalem compassed with armies, then know that the desolation thereof is nigh. Then let them which are in Judaea flee to the mountains; and let them which are in the midst of it depart out; and let not them that are in the countries enter thereinto. For these be the days of vengeance, that all things which are written may be fulfilled. But woe unto them that are with child, and to them that give suck, in those days! for there shall be great distress in the land, and wrath upon this people. And they shall fall by the edge of the sword, and shall be led away captive into all nations: and Jerusalem shall be trodden down of the Gentiles, until the times of the Gentiles be fulfilled. Luke 21:20–24.
Iar când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști, să știți atunci că pustiirea lui este aproape. Atunci, cei ce sunt în Iudeea să fugă la munți; iar cei ce sunt în mijlocul lui să iasă; și cei ce sunt prin ținuturi să nu intre în el. Căci acestea sunt zilele răzbunării, pentru ca toate câte sunt scrise să se împlinească. Dar vai de cele însărcinate și de cele ce alăptează în acele zile! Căci va fi mare strâmtorare în țară și mânie asupra acestui popor. Și vor cădea de ascuțișul sabiei și vor fi duși robi printre toate neamurile; și Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până ce se vor împlini vremurile neamurilor. Luca 21:20-24.
The “times” of the Gentiles trampling down Jerusalem is in the plural, for it represents the trampling down of literal Jerusalem that ended in the year 70, and the trampling down of spiritual Jerusalem that ended in 1798. The Gentiles represent both paganism and papalism, and it is those two powers that are the subject of the vision in the question of Daniel chapter eight, that asks, “How long.”
„Vremurile” în care neamurile calcă în picioare Ierusalimul sunt la plural, căci ele reprezintă călcarea în picioare a Ierusalimului literal, care s-a încheiat în anul 70, și călcarea în picioare a Ierusalimului spiritual, care s-a încheiat în 1798. Neamurile reprezintă atât păgânismul, cât și papalismul, iar aceste două puteri sunt subiectul vedeniei din Daniel, capitolul opt, care întreabă: „Până când?”
Then I heard one saint speaking, and another saint said unto that certain saint which spake, How long shall be the vision concerning the daily sacrifice, and the transgression of desolation, to give both the sanctuary and the host to be trodden under foot? Daniel 8:13.
Atunci am auzit pe un sfânt vorbind, iar un alt sfânt i-a zis acelui sfânt care vorbea: Până când va ține vedenia privitoare la jertfa necurmată și la fărădelegea pustiirii, pentru ca atât sfântul locaș, cât și oștirea să fie călcate în picioare? Daniel 8:13.
The “times of the Gentiles” in Luke chapter twenty-one, is referring to the twenty-five hundred and twenty years of God’s vengeance upon the northern kingdom which began in 723 BC and concluded in 1798. The year 538 marks when the man of sin stood in the holy place and proclaimed that he was God, thus dividing the period into two equal periods of twelve hundred and sixty years. The second period of twelve hundred and sixty years is the same history that is marked as concluding in Luke chapter twenty-one, verse twenty-four, when the “times of the Gentiles” was fulfilled. In the historical narrative that Jesus is identifying for His disciples verse twenty-four brings the testimony given to the disciples to the “time of the end” in 1798. From there Jesus begins to identify the “signs” associated with the Millerite movement.
„Vremurile Neamurilor” din capitolul douăzeci și unu din Luca se referă la cei două mii cinci sute douăzeci de ani ai răzbunării lui Dumnezeu asupra regatului de nord, care a început în 723 î.Hr. și s-a încheiat în 1798. Anul 538 marchează momentul când omul fărădelegii a stat în locul sfânt și a proclamat că este Dumnezeu, despărțind astfel perioada în două intervale egale de o mie două sute șaizeci de ani. A doua perioadă de o mie două sute șaizeci de ani este aceeași istorie care este marcată drept încheindu-se în Luca, capitolul douăzeci și unu, versetul douăzeci și patru, când „vremurile Neamurilor” s-au împlinit. În narațiunea istorică pe care Isus o identifică pentru ucenicii Săi, versetul douăzeci și patru aduce mărturia dată ucenicilor la „timpul sfârșitului” în 1798. De acolo, Isus începe să identifice „semnele” asociate cu mișcarea Millerită.
And there shall be signs in the sun, and in the moon, and in the stars; and upon the earth distress of nations, with perplexity; the sea and the waves roaring; Men’s hearts failing them for fear, and for looking after those things which are coming on the earth: for the powers of heaven shall be shaken. And then shall they see the Son of man coming in a cloud with power and great glory. And when these things begin to come to pass, then look up, and lift up your heads; for your redemption draweth nigh. Luke 21:25–28.
Și vor fi semne în soare, în lună și în stele; iar pe pământ, strâmtorare a neamurilor, în nedumerire; marea și valurile vuind; oamenilor li se va slei inima de groază și din pricina așteptării celor ce au să vină peste pământ; căci puterile cerurilor vor fi zguduite. Și atunci Îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor cu putere și cu mare slavă. Iar când vor începe să se întâmple aceste lucruri, priviți în sus și ridicați-vă capetele, pentru că răscumpărarea voastră se apropie. Luca 21:25-28.
Jesus states that “there shall be signs,” and He identifies them as signs in the sun and moon, and in the stars, the distress of nations, the powers of heaven being shaken and then the Son of man comes in a cloud. All these “signs,” were fulfilled in the Millerite history.
Isus afirmă că „vor fi semne” și le identifică astfel: semne în soare și în lună și în stele, strâmtorarea neamurilor, puterile cerurilor fiind clătinate, iar apoi Fiul omului vine într-un nor. Toate aceste „semne” s-au împlinit în istoria milerită.
“Prophecy not only foretells the manner and object of Christ’s coming, but presents tokens by which men are to know when it is near. Said Jesus: ‘There shall be signs in the sun, and in the moon, and in the stars.’ Luke 21:25. ‘The sun shall be darkened, and the moon shall not give her light, and the stars of heaven shall fall, and the powers that are in heaven shall be shaken. And then shall they see the Son of man coming in the clouds with great power and glory.’ Mark 13:24–26. The revelator thus describes the first of the signs to precede the second advent: ‘There was a great earthquake; and the sun became black as sackcloth of hair, and the moon became as blood.’ Revelation 6:12.
Profeția nu numai că prevestește modul și scopul venirii lui Hristos, ci și prezintă semne prin care oamenii vor ști când este aproape. A zis Isus: „Vor fi semne în soare, în lună și în stele.” Luca 21:25. „Soarele se va întuneca, iar luna nu-și va da lumina, și stelele cerului vor cădea, iar puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate. Atunci Îl vor vedea pe Fiul omului venind pe nori cu mare putere și slavă.” Marcu 13:24-26. Astfel descrie revelatorul primul dintre semnele care vor preceda al doilea advent: „S-a făcut un mare cutremur; și soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, iar luna s-a făcut ca sângele.” Apocalipsa 6:12.
“These signs were witnessed before the opening of the nineteenth century. In fulfillment of this prophecy there occurred, in the year 1755, the most terrible earthquake that has ever been recorded. . ..
Aceste semne au fost observate înainte de începutul secolului al nouăsprezecelea. În împlinirea acestei profeții a avut loc, în anul 1755, cel mai cumplit cutremur consemnat vreodată...
“Twenty-five years later appeared the next sign mentioned in the prophecy—the darkening of the sun and moon. What rendered this more striking was the fact that the time of its fulfillment had been definitely pointed out. In the Saviour’s conversation with His disciples upon Olivet, after describing the long period of trial for the church,—the 1260 years of papal persecution, concerning which He had promised that the tribulation should be shortened,—He thus mentioned certain events to precede His coming, and fixed the time when the first of these should be witnessed: ‘In those days, after that tribulation, the sun shall be darkened, and the moon shall not give her light.’ Mark 13:24. The 1260 days, or years, terminated in 1798. A quarter of a century earlier, persecution had almost wholly ceased. Following this persecution, according to the words of Christ, the sun was to be darkened. On the 19th of May, 1780, this prophecy was fulfilled. . ..
Douăzeci și cinci de ani mai târziu a apărut următorul semn menționat în profeție—întunecarea soarelui și a lunii. Ceea ce a făcut ca aceasta să fie și mai izbitoare a fost faptul că timpul împlinirii ei fusese indicat în mod precis. În convorbirea Mântuitorului cu ucenicii Săi pe Muntele Măslinilor, după ce descrisese lunga perioadă de încercare pentru biserică—cei 1260 de ani de persecuție papală, cu privire la care El făgăduise că strâmtorarea avea să fie scurtată—El a menționat astfel anumite evenimente care aveau să preceadă venirea Sa și a stabilit timpul când primul dintre acestea avea să fie văzut: „În zilele acelea, după acea strâmtorare, soarele se va întuneca, iar luna nu-și va mai da lumina.” Marcu 13:24. Cele 1260 de zile, sau ani, s-au încheiat în 1798. Cu un sfert de secol mai devreme, persecuția aproape încetase cu totul. În urma acestei persecuții, potrivit cuvintelor lui Hristos, soarele avea să se întunece. La 19 mai 1780, această profeție s-a împlinit. . ..
“Christ had bidden His people watch for the signs of His advent and rejoice as they should behold the tokens of their coming King. ‘When these things begin to come to pass,’ He said, ‘then look up, and lift up your heads; for your redemption draweth nigh.’ He pointed His followers to the budding trees of spring, and said: ‘When they now shoot forth, ye see and know of your own selves that summer is now nigh at hand. So likewise ye, when ye see these things come to pass, know ye that the kingdom of God is nigh at hand.’ Luke 21:28, 30, 31.” The Great Controversy, 304, 306–308.
Hristos poruncise poporului Său să fie cu luare-aminte la semnele venirii Sale și să se bucure când aveau să vadă semnele Regelui lor care vine. „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri”, a zis El, „atunci ridicați-vă privirea și înălțați-vă capetele, căci răscumpărarea voastră se apropie.” El le-a arătat ucenicilor Săi pomii înmuguriți ai primăverii și a spus: „Când ei încep acum să dea lăstari, vedeți și știți de la voi înșivă că vara este aproape. Tot așa și voi, când veți vedea că se întâmplă aceste lucruri, să știți că Împărăția lui Dumnezeu este aproape.” Luca 21:28, 30, 31. Marea Controversă, 304, 306-308.
The triple application of the three Rome’s identify that in the trampling down of Jerusalem by pagan Rome and then by papal Rome, the trampling down of the sanctuary and the host by modern Rome was represented by a period of either twelve hundred and sixty days (pagan Rome), or twelve hundred and sixty prophetic years (papal Rome). The symbolic twelve hundred and sixty days (forty-two months) identifying the period of modern Rome’s persecution of God’s faithful people will be each period with a singular “sign” that identifies the time of flight for the faithful of that period. Each of the three periods ends with a manifestation of several “signs,” not a singular “sign” as at the beginning of the period.
Aplicația triplă a celor trei Rome identifică faptul că, în călcarea în picioare a Ierusalimului de către Roma păgână și apoi de către Roma papală, călcarea în picioare a sanctuarului și a oștirii de către Roma modernă a fost reprezentată de o perioadă fie de o mie două sute șaizeci de zile (Roma păgână), fie de o mie două sute șaizeci de ani profetici (Roma papală). Cele o mie două sute șaizeci de zile simbolice (patruzeci și două de luni), care identifică perioada persecuției poporului credincios al lui Dumnezeu de către Roma modernă, vor fi, în fiecare perioadă, marcate de un „semn” singular care identifică timpul fugii pentru credincioșii acelei perioade. Fiecare dintre cele trei perioade se încheie cu manifestarea mai multor „semne”, nu cu un „semn” singular ca la începutul perioadei.
“It is at midnight that God manifests His power for the deliverance of His people. The sun appears, shining in its strength. Signs and wonders follow in quick succession. The wicked look with terror and amazement upon the scene, while the righteous behold with solemn joy the tokens of their deliverance. Everything in nature seems turned out of its course. The streams cease to flow. Dark, heavy clouds come up and clash against each other. In the midst of the angry heavens is one clear space of indescribable glory, whence comes the voice of God like the sound of many waters, saying: ‘It is done.’ Revelation 16:17.” The Great Controversy, 636.
Tocmai la miezul nopții Dumnezeu Își manifestă puterea pentru izbăvirea poporului Său. Soarele se arată, strălucind în tăria sa. Semne și minuni se succed cu repeziciune. Cei răi privesc cu groază și uimire la această scenă, în timp ce cei drepți contemplă cu bucurie solemnă semnele izbăvirii lor. Totul în natură pare ieșit din făgașul său. Pârâurile încetează să mai curgă. Nori întunecați și grei se ridică și se izbesc unii de alții. În mijlocul cerurilor mâniate se află un loc limpede, de o slavă de nedescris, de unde vine glasul lui Dumnezeu, ca vuietul multor ape, zicând: „S-a isprăvit.” Apocalipsa 16:17. Marea Luptă, 636.
The period of the executive judgment upon the whore of Rome begins with the lifting up of the ensign that identifies that God’s other flock that is still in Babylon should flee. That period ends with “signs and wonders.” That period begins with the “second voice” of Revelation chapter eighteen, and it ends with the voice of God. Of course, the first and second voices of Revelation chapter eighteen is the voice of Christ. The first voice identifies the beginning of the investigative judgment of the living Laodicean Adventist church, and the second voice identifies the end of that period, but also marks the beginning of the executive judgment upon the whore of Rome.
Perioada judecății executorii asupra desfrânatei Romei începe cu înălțarea stindardului care indică faptul că cealaltă turmă a lui Dumnezeu, care este încă în Babilon, trebuie să fugă. Acea perioadă se încheie cu „semne și minuni”. Acea perioadă începe cu „al doilea glas” din Apocalipsa, capitolul optsprezece, și se încheie cu glasul lui Dumnezeu. Desigur, primul și al doilea glas din capitolul optsprezece al Apocalipsei sunt glasul lui Hristos. Primul glas indică începutul judecății de cercetare a celor vii din biserica adventistă laodiceană, iar al doilea glas indică sfârșitul acelei perioade, dar marchează, de asemenea, începutul judecății executorii asupra desfrânatei Romei.
The complete history is governed by the week in which Christ confirmed the covenant, and the soon-coming Sunday law is typified as the middle waymark as typified by the cross. Both histories possess the signature of Alpha and Omega, for the beginning and ending in either history is represented by God’s voice. They also represent the truth, for the middle waymark is the rebellion of the Sunday law, and the Hebrew word “truth” was created with the first, thirteenth and last letters of the Hebrew alphabet. The first voice of Revelation chapter eighteen is the voice of Christ, the last voice is the voice of God, and the voice in the middle, also being the voice of God, is also where the rebellion of the thirteenth letter is represented by the earth beast “speaking” as a dragon, as represented in Revelation chapter THIRTEEN.
Întreaga istorie este guvernată de săptămâna în care Hristos a confirmat legământul, iar iminenta lege duminicală este tipificată drept reperul de la mijloc, așa cum este tipificat prin cruce. Ambele istorii poartă semnătura Alfei și a Omegei, căci începutul și sfârșitul în fiecare dintre ele sunt reprezentate de glasul lui Dumnezeu. Ele reprezintă, de asemenea, adevărul, fiindcă reperul de la mijloc este răzvrătirea legii duminicale, iar cuvântul ebraic "adevăr" este alcătuit din prima, a treisprezecea și ultima literă a alfabetului ebraic. Întâiul glas din Apocalipsa, capitolul optsprezece, este glasul lui Hristos, ultimul glas este glasul lui Dumnezeu, iar glasul de la mijloc, fiind tot glasul lui Dumnezeu, este și locul unde răzvrătirea celei de-a treisprezecea litere este reprezentată prin fiara pământului care "vorbește" ca un balaur, așa cum este reprezentată în Apocalipsa, capitolul TREISPREZECE.
The ensign at the soon-coming Sunday law represents the “sign” to flee for God’s faithful, but it also identifies that the beginning of the prophetic period that ends with the ensign being lifted up must also have a “sign.” That “sign” is what Jesus identifies as evidence that the last generation of planet earth has arrived. In Luke chapter twenty-one the disciples ask what Christ meant when He identified that the temple was going to be destroyed.
Stindardul la legea duminicală iminentă reprezintă „semnul” de a fugi pentru credincioșii lui Dumnezeu, dar el arată, de asemenea, că începutul perioadei profetice care se încheie cu înălțarea stindardului trebuie, la rândul său, să aibă un „semn”. Acest „semn” este ceea ce Isus identifică drept dovada că a sosit ultima generație de pe planeta Pământ. În Luca, capitolul douăzeci și unu, ucenicii întreabă ce a vrut să spună Hristos când El a arătat că templul avea să fie distrus.
And they asked him, saying, Master, but when shall these things be? and what sign will there be when these things shall come to pass? Luke 21:7.
Și l-au întrebat, zicând: Învățătorule, dar când vor fi aceste lucruri? Și care va fi semnul când se vor întâmpla aceste lucruri? Luca 21:7.
Jesus then begins to identify the history that leads to the year 70 when the temple and city would be destroyed, and continues on to verse twenty-four where He identifies when the “times” of the Gentiles would be fulfilled.
Apoi Isus începe să identifice istoria care duce la anul 70, când templul și cetatea aveau să fie distruse, și continuă până la versetul douăzeci și patru, unde El identifică momentul când "vremurile" Neamurilor aveau să se împlinească.
And they shall fall by the edge of the sword, and shall be led away captive into all nations: and Jerusalem shall be trodden down of the Gentiles, until the times of the Gentiles be fulfilled. Luke 21:24.
Și vor cădea sub ascuțișul sabiei și vor fi duși în robie printre toate neamurile; iar Ierusalimul va fi călcat în picioare de către neamuri, până când se vor împlini vremurile neamurilor. Luca 21:24.
The idea that this verse is referring to literal Jerusalem is based upon the Catholic theological foolishness called futurism, that applies symbolic literally and places the fulfillment of the prophecies exclusively at the end of the world. The attack upon the correct application of this verse has been a major attack of Satan throughout the reading of the New Testament. Literal Jerusalem ceased to be the symbol of prophetic Jerusalem in the time of Christ, when literal prophecy changed the spiritual application. This revelation was a major teaching established by the apostle Paul. The trampling down of Jerusalem identifies the twelve hundred and sixty years of papal darkness from the year of 538 to 1798.
Ideea că acest verset se referă la Ierusalimul literal se întemeiază pe nebunia teologică catolică numită futurism, care aplică simbolicul în mod literal și plasează împlinirea profețiilor în mod exclusiv la sfârșitul lumii. Atacul asupra aplicării corecte a acestui verset a fost un atac major al Satanei de-a lungul lecturii Noului Testament. Ierusalimul literal a încetat să mai fie simbolul Ierusalimului profetic în vremea lui Hristos, când profeția literală a schimbat aplicarea spirituală. Această revelație a fost o învățătură majoră stabilită de apostolul Pavel. Călcarea în picioare a Ierusalimului identifică cei o mie două sute șaizeci de ani de întuneric papal din anul 538 până în 1798.
But the court which is without the temple leave out, and measure it not; for it is given unto the Gentiles: and the holy city shall they tread under foot forty and two months. Revelation 11:2.
Dar curtea din afară a templului, las-o la o parte și n-o măsura; căci a fost dată neamurilor; și cetatea sfântă o vor călca în picioare patruzeci și două de luni. Apocalipsa 11:2.
Jerusalem of prophecy ceased to be the symbol of the chosen city at the cross.
Ierusalimul din profeție a încetat, la cruce, să mai fie simbolul cetății alese.
“How many there are who feel that it would be a good thing to tread the soil of old Jerusalem, and that their faith would be greatly strengthened by visiting the scenes of the Saviour’s life and death! But old Jerusalem will never be a sacred place until it is cleansed by the refining fire from heaven.” Review and Herald, June 9, 1896.
Câți sunt aceia care simt că ar fi un lucru bun să pășească pe pământul vechiului Ierusalim și că credința lor s-ar întări mult vizitând scenele vieții și morții Mântuitorului! Dar vechiul Ierusalim nu va fi niciodată un loc sfânt până când nu va fi curățit prin focul lămuritor din cer. Review and Herald, 9 iunie 1896.
Once Jesus led the disciples to the time of the end in 1798 in verse twenty-four, He then introduced the Millerite time when the announcement of the first angel arrived into history.
După ce, în versetul douăzeci și patru, Isus i-a călăuzit pe ucenici până la vremea sfârșitului, în 1798, El a introdus apoi epoca milerită, când vestirea primului înger a intrat în istorie.
And there shall be signs in the sun, and in the moon, and in the stars; and upon the earth distress of nations, with perplexity; the sea and the waves roaring; Men’s hearts failing them for fear, and for looking after those things which are coming on the earth: for the powers of heaven shall be shaken. And then shall they see the Son of man coming in a cloud with power and great glory. And when these things begin to come to pass, then look up, and lift up your heads; for your redemption draweth nigh. Luke 21:25–28.
Și vor fi semne în soare, în lună și în stele; iar pe pământ, strâmtorare a neamurilor, în nedumerire; marea și valurile vuind; oamenilor li se va slei inima de groază și din pricina așteptării celor ce au să vină peste pământ; căci puterile cerurilor vor fi zguduite. Și atunci Îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor cu putere și cu mare slavă. Iar când vor începe să se întâmple aceste lucruri, priviți în sus și ridicați-vă capetele, pentru că răscumpărarea voastră se apropie. Luca 21:25-28.
The signs that introduced the Millerite history were fulfilled in agreement with the never-failing power of God’s Word.
Semnele care au inaugurat istoria milerită s-au împlinit în acord cu puterea negreșită a Cuvântului lui Dumnezeu.
“The signs in the sun, moon, and stars have been fulfilled.” Review and Herald, November 22, 1906.
„Semnele în soare, în lună și în stele s-au împlinit.” Review and Herald, 22 noiembrie 1906.
We will continue Luke chapter twenty-one in the next article.
Vom continua capitolul douăzeci și unu din Luca în articolul următor.
“December 16, 1848, the Lord gave me a view of the shaking of the powers of the heavens. I saw that when the Lord said ‘heaven,’ in giving the signs recorded by Matthew, Mark, and Luke, He meant heaven, and when He said ‘earth’ He meant earth. The powers of heaven are the sun, moon, and stars. They rule in the heavens. The powers of earth are those that rule on the earth. The powers of heaven will be shaken at the voice of God. Then the sun, moon, and stars will be moved out of their places. They will not pass away, but be shaken by the voice of God.
La 16 decembrie 1848, Domnul mi-a dat o viziune despre clătinarea puterilor cerurilor. Am văzut că, atunci când Domnul a spus „cerul”, dând semnele consemnate de Matei, Marcu și Luca, El a avut în vedere cerul, iar când a spus „pământ”, a avut în vedere pământul. Puterile cerurilor sunt soarele, luna și stelele. Ele stăpânesc în ceruri. Puterile pământului sunt acelea care stăpânesc pe pământ. Puterile cerurilor vor fi clătinate la glasul lui Dumnezeu. Atunci soarele, luna și stelele vor fi clintite din locurile lor. Nu vor trece, ci vor fi clătinate de glasul lui Dumnezeu.
“Dark, heavy clouds came up and clashed against each other. The atmosphere parted and rolled back; then we could look up through the open space in Orion, whence came the voice of God. The Holy City will come down through that open space. I saw that the powers of earth are now being shaken and that events come in order. War, and rumors of war, sword, famine, and pestilence are first to shake the powers of earth, then the voice of God will shake the sun, moon, and stars, and this earth also. I saw that the shaking of the powers in Europe is not, as some teach, the shaking of the powers of heaven, but it is the shaking of the angry nations.” Early Writings, 41.
Nori întunecați, grei, s-au ridicat și s-au izbit unii de alții. Atmosfera s-a despărțit și s-a tras înapoi; apoi am putut privi în sus prin spațiul deschis din Orion, de unde a venit glasul lui Dumnezeu. Cetatea Sfântă va coborî prin acel spațiu deschis. Am văzut că puterile pământului sunt acum zguduite și că evenimentele se succed în ordine. Războiul și zvonurile de război, sabia, foametea și molima sunt cele dintâi care zguduie puterile pământului, apoi glasul lui Dumnezeu va zgudui soarele, luna și stelele, și acest pământ de asemenea. Am văzut că zguduirea puterilor din Europa nu este, așa cum învață unii, zguduirea puterilor cerului, ci este zguduirea neamurilor mâniate. Scrieri timpurii, 41.