The Book of Daniel - Number One-Hundred and Forty

Cea din urmă promisiune a Vechiului Testament este că, înainte de ziua cea mare și înfricoșătoare a Domnului, va veni Ilie.

Ilie care vine mai înainte de „ziua cea mare și înfricoșată a Domnului” este un sol individual și, totodată, mișcarea asociată cu mesajul pe care solul îl proclamă. Cei o sută patruzeci și patru de mii, care nu gustă moartea, așa cum îi reprezintă Enoh și Ilie, sunt Ilie cel trimis. Ei sunt aceia care sunt înălțați ca un stindard la apropiata lege duminicală.

Ilie al zilei de pe urmă a fost, de asemenea, reprezentat de Ioan Botezătorul, dar Ioan nu i-a reprezentat pe cei o sută patruzeci și patru de mii. El i-a reprezentat pe aceia care se alătură mișcării și acceptă solia mesagerului zilei de pe urmă, aceia care apoi sunt uciși de papalitate în ceasul crizei legii duminicale, criză care începe odată cu apropiata lege duminicală și se încheie când Se va scula Mihail, iar papalitatea își va ajunge sfârșitul, fără ca nimeni să-i vină în ajutor.

Ilie este reprezentat pe Muntele Carmel, iar Ioan este reprezentat în sala de ospăț a lui Irod. Acei doi martori istorici identifică cele două grupuri ale poporului lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, reprezentate în Apocalipsa, capitolul șapte. Cei o sută patruzeci și patru de mii și marea mulțime corespund cu Muntele Carmel și cu ospățul de ziua de naștere al lui Irod. Acele două linii profetice oferă un reper solid pentru a identifica cu atenție elementele capului al optulea, care este dintre cele șapte capete din Apocalipsa șaptesprezece, cu suficiente detalii profetice pentru a clarifica cum și de ce ultimul președinte, care este al optulea președinte, cel care este dintre cei șapte, devine marele dictator al Statelor Unite în ultimele mișcări ale celei de-a șasea împărății din profeția biblică.

La legea duminicală se înfăptuiește întreita unire.

Totuși, în această ilustrație există o succesiune, iar această succesiune este un subiect al Cuvântului inspirat. Este un eveniment care are loc în momentul „decretului”, care, într-un anumit sens, este un eveniment singular, dar, în realitate, reprezintă o succesiune de evenimente foarte atent ordonată. În momentul „decretului”, Statele Unite încetează să mai fie a șasea împărăție a profeției biblice, ceea ce înseamnă că atunci începe a șaptea împărăție, dar a șaptea împărăție consimte să dea împărăția sa fiarei. Când profetul mincinos este înfrânt, balaurul își ocupă poziția și dă îndată jumătate din împărăția sa fiarei.

La Muntele Carmel erau patru sute cincizeci de proroci ai lui Baal, iar patru sute de proroci ai dumbrăvii se aflau în Samaria și mâncau la masa Izabelei.

Ilie identifică confruntarea de pe Muntele Carmel drept o controversă: nu doar cu privire la cine era adevăratul Dumnezeu, ci și cu privire la cine era adevăratul profet.

Când jertfa lui Ilie a fost mistuită de focul care s-a pogorât din cer, el a ucis apoi pe cei patru sute cincizeci de profeți ai lui Baal cu propriile sale mâini.

Baal era o zeitate masculină falsă, iar cei patru sute de proroci ai dumbrăvii, care erau încă împreună cu Izabela și mâncau la masa ei în cetatea Samariei, erau prorocii zeității feminine, Aștoret. Această zeitate feminină a supraviețuit măcelului săvârșit de Ilie asupra prorocilor de pe Muntele Carmel.

Muntele Carmel tipifică legea duminicală care urmează curând în Statele Unite. Atunci este înălțat stindardul celor o sută patruzeci și patru de mii (tipificați de Ilie). Acolo se manifestă în mod distinct cornul protestant autentic, în contrast cu cornul protestant contrafăcut, care se află în Samaria, hrănindu-se cu hrana Izabelei. Acolo, cornul republican, care devenise cornul atât al bisericii, cât și al statului în perioada premergătoare Muntelui Carmel, își are sfârșitul ca a șasea împărăție a profeției biblice. Ce rămâne atunci este Ahab și națiunea lui în zece părți, și Izabela, care a stat ascunsă în Samaria, în timp ce ia masa cu protestanții apostați. A șasea împărăție s-a încheiat, iar atunci ploaia vine fără măsură.

La sărbătoarea zilei de naștere a lui Irod, Ilie, reprezentat de Ioan Botezătorul, se află în închisoarea romană, așteptând izbăvirea sau moartea. Nu sunt profeți ai lui Baal care să săvârșească dansul amăgirii, ci doar Salomeea, fiica Izabelei. Irod și prietenii săi de rang regal sunt îmbătați de vinul Babilonului, căci ziua lui de naștere reprezintă, totodată, legea duminicală, iar toate națiunile au început să bea vinul Babilonului la 11 septembrie 2001, cu mult înaintea iminentei legi duminicale.

Aceste trei versete s-au împlinit atunci când marile clădiri ale New Yorkului, Turnurile Gemene, au fost aruncate la pământ printr-o atingere a lui Dumnezeu.

Legea duminicală care urmează în curând este reprezentată de a doua voce din capitolul optsprezece al Apocalipsei, și ea reprezintă Muntele Carmel al lui Ahab și petrecerea de ziua de naștere a lui Irod. Irodiada, care este totodată Izabela, nu este prezentă la ospățul în beție al lui Irod, așa cum Izabela a fost absentă de pe Muntele Carmel. Până la legea duminicală, ea a fost dată uitării în timpul celor șaptezeci de ani simbolici ai domniei fiarei care se ridică din pământ, a șasea împărăție a profeției biblice. Când Izabela a primit rana de moarte în 1798 și 1799, a șasea împărăție (Statele Unite) și-a început perioada de domnie ca a șasea împărăție a profeției biblice. Când a șasea împărăție se încheie, ea revine și începe să-și cânte cântările și să curvească cu toate neamurile de pe pământ.

Cântările ei de desfrâu și de vin au fost inițiate profetic la 11 septembrie 2001, dar aceea a fost doar perioada de pregătire, după cum fusese reprezentată de cei treizeci de ani de la 508 până la 538, când, pentru întâia oară, ea a urcat pe tron. Până la legea duminicală, când a șasea împărăție este ucisă prin mâinile lui Ilie, ea a rămas ascunsă în Samaria. În acel moment, Ioan Botezătorul este ținut în temnița ei, așteptând fie izbăvirea, fie moartea.

Irod și nobilii săi prieteni erau îmbătați cu vinul Babilonului, când Salomeea, fiica Irodiadei (Izabela), a interpretat dansul ei extrem de seducător, iar Irod își manifestă dorințele lascive și incestuoase. El este cu totul captivat de avansurile sexuale ale fiicelor sale vitrege și îi oferă până la jumătate din împărăția sa.

Prima voce din Apocalipsa, capitolul optsprezece, a răsunat la 11 septembrie 2001, iar a doua voce va răsuna odată cu iminenta lege duminicală. În istoria reprezentată în Evanghelia după Ioan, capitolul șase, prima voce din 2001 a fost vocea lui Hristos, spunându-le ucenicilor Săi că trebuie să-I mănânce trupul și să-I bea sângele, căci El era Pâinea adevărată din Cer. Acea perioadă a început în Galileea și s-a încheiat cu o curățire a ucenicilor Săi, care s-au întors de la El, în Evanghelia după Ioan, capitolul ȘASE, versetul ȘAIZECI ȘI ȘASE. Acea istorie a început în Galileea cu un test alimentar și s-a încheiat la impunerea semnului fiarei, așa cum este tipificat de numărul numelui papei, care este ȘASE, ȘASE, ȘASE. Galileea înseamnă „punct de cotitură”, iar 11 septembrie 2001 a fost un „punct de cotitură” profetic (Galileea), iar ziua de naștere a lui Irod a avut loc în prezența conducerii Galileei. Vocea de început a Apocalipsei, capitolul optsprezece, și vocea de încheiere a Apocalipsei optsprezece sunt ambele reprezentate de Galileea, care este un punct de cotitură.

Galileea în 2001 și Galileea la legea duminicală care va veni în curând identifică momentul când este revărsată lumina ploii târzii. În 2001 a fost o revărsare măsurată, dar la al doilea glas ea este revărsată fără măsură, așa cum este reprezentată de revărsarea copleșitoare de după ce Ilie i-a ucis pe profeții lui Baal, care a avut loc la sărbătoarea zilei de naștere a lui Irod. Ziua de naștere a lui Irod identifică nașterea celui de-al șaptelea regat din profeția biblică, care urmează imediat după moartea regatului precedent. Statele Unite au început să domnească în 1798, la moartea celui de-al cincilea regat, iar la moartea profeților lui Baal a sosit ziua de naștere a celui de-al șaptelea regat. Acel al șaptelea regat este reprezentat de regatul de zece părți al lui Ahab, din nord, și de Irod, un reprezentant al regatului de nord, de zece părți, al Romei păgâne.

Irod se învoiește să-și împlinească jurământul făcut Salomeei și să-i dea capul lui Ioan, iar jurământul său a fost prezentat ca întinzându-se până la jumătate din împărăția lui. Cei zece regi ai Națiunilor Unite, deși o urăsc pe desfrânată, se învoiesc să dea regatul lor al șaptelea capului al optulea, care este dintre cele șapte capete anterioare. Ei se învoiesc asupra unui regat întemeiat pe îmbinarea Statului mondial cu Biserica ei mondială. Însă căsătoria este una latină, nu engleză, căci căsătoria lor este înfățișată prin „femeia” care domnește „peste regi”. Într-o căsătorie latină, familia păstrează numele de familie al femeii, nu pe cel al bărbatului, iar numele acestei căsătorii duble este un element important al narațiunii profetice.

Vom continua acest studiu în articolul următor.