The Book of Daniel - Number One-Hundred and Forty-Four

Căci, iată, vrăjmașii Tăi fac vuiet; iar cei ce Te urăsc și-au ridicat capul. Au ținut sfat viclean împotriva poporului Tău și s-au sfătuit împotriva celor ascunși ai Tăi. Au zis: Veniți, să-i nimicim, ca să nu mai fie un neam, pentru ca numele lui Israel să nu mai fie pomenit. Psalmii 83:2-4.

„Când fariseii, mai târziu, L-au întrebat cu privire la îngăduința despărțirii, Isus i-a îndreptat pe ascultătorii Săi înapoi la instituția căsătoriei, așa cum a fost rânduită la creațiune. «Din pricina împietririi inimilor voastre», a spus El, Moise «v-a îngăduit să vă lăsați soțiile; dar de la început n-a fost așa.» Matei 19:8. El i-a trimis înapoi la zilele binecuvântate ale Edenului, când Dumnezeu a declarat toate lucrurile «foarte bune». Atunci și-au avut originea căsătoria și Sabatul, instituții gemene spre slava lui Dumnezeu, în beneficiul omenirii. Atunci, când Creatorul a unit în căsătorie mâinile sfintei perechi, zicând: Un bărbat va «lăsa pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de soția sa; și vor fi una» (Geneza 2:24), El a enunțat legea căsătoriei pentru toți copiii lui Adam până la încheierea timpului. Ceea ce Însuși Tatăl Veșnic a declarat bun era legea celei mai înalte binecuvântări și dezvoltări pentru om.” Gânduri de pe Muntele Fericirilor, 63.

Cu o ocazie, aflându-mă în orașul New York, mi s-a cerut, în timpul nopții, să privesc clădiri înălțându-se etaj după etaj spre cer. Aceste clădiri erau garantate ca fiind rezistente la foc și erau ridicate spre a-i glorifica pe proprietarii și pe constructorii lor. Tot mai sus și încă mai sus se înălțau aceste clădiri, iar în ele se foloseau cele mai costisitoare materiale. Cei cărora le aparțineau aceste clădiri nu se întrebau: «Cum Îl putem noi cel mai bine glorifica pe Dumnezeu?» Domnul nu Se afla în gândurile lor.

M-am gândit: «O, de-ar putea cei care își investesc astfel mijloacele să-și vadă felul în care procedează așa cum îl vede Dumnezeu! Ei înalță, una după alta, clădiri mărețe, dar cât de nesăbuite sunt, în ochii Stăpânului universului, planurile și născocirile lor. Ei nu cercetează cu toate puterile inimii și ale minții cum ar putea să-L proslăvească pe Dumnezeu. Au pierdut din vedere aceasta, cea dintâi datorie a omului.»

Pe măsură ce aceste clădiri înalte se ridicau, proprietarii se bucurau, cu o mândrie ambițioasă, că aveau bani de folosit pentru a-și satisface eul și a stârni invidia vecinilor lor. O mare parte din banii astfel investiți fuseseră obținuți prin exacțiuni, prin asuprirea săracilor. Au uitat că în cer se ține evidența fiecărei tranzacții comerciale; fiecare înțelegere nedreaptă, fiecare act fraudulos, sunt acolo consemnate. Vine timpul când, prin frauda și insolența lor, oamenii vor ajunge la un punct pe care Domnul nu le va îngădui să-l depășească, iar ei vor învăța că există o limită a îndelungii răbdări a lui Iehova.

„Cetatea cea mare”, în ale cărei străzi sunt uciși martorii și unde zac trupurile lor moarte, este, în sens „spiritual”, Egiptul. Dintre toate neamurile prezentate în istoria biblică, Egiptul a tăgăduit cu cea mai mare îndrăzneală existența Dumnezeului celui viu și s-a împotrivit poruncilor Sale. Niciun monarh nu a îndrăznit vreodată o răzvrătire mai fățișă și mai samavolnică împotriva autorității Cerului decât a făcut-o regele Egiptului. Când i-a fost adus mesajul prin Moise, în Numele Domnului, Faraon a răspuns cu trufie: „Cine este Iehova, ca să ascult de glasul Lui și să-l las pe Israel să plece? Nu-L cunosc pe Iehova și, pe deasupra, nu-l voi lăsa pe Israel să plece.” Exod 5:2, A.R.V. Aceasta este ateism, iar națiunea reprezentată de Egipt avea să dea glas unei tăgăduiri similare a pretențiilor Dumnezeului celui viu și avea să manifeste un duh asemănător de necredință și sfidare. „Cetatea cea mare” este, de asemenea, comparată, în sens „spiritual”, cu Sodoma. Stricăciunea Sodomei în călcarea Legii lui Dumnezeu s-a manifestat în mod deosebit prin desfrâu. Iar acest păcat avea să fie, de asemenea, o trăsătură de căpetenie a națiunii care avea să împlinească precizările acestei Scripturi.

Potrivit cuvintelor profetului, așadar, cu puțin înainte de anul 1798 s-ar ridica vreo putere de origine satanică și caracter satanic pentru a purta război împotriva Bibliei. Iar în țara în care astfel mărturia celor doi martori ai lui Dumnezeu ar fi redusă la tăcere, s-ar manifesta ateismul lui Faraon și desfrânarea Sodomei.

Această profeție și-a primit o împlinire cât se poate de exactă și izbitoare în istoria Franței. În timpul Revoluției, în 1793, „lumea a auzit pentru întâia oară o adunare de oameni, născuți și educați în sânul civilizației, care își asumau dreptul de a guverna una dintre cele mai alese națiuni ale Europei, ridicându-și glasul la unison pentru a tăgădui cel mai solemn adevăr pe care îl primește sufletul omului și a renunța în unanimitate la credința și închinarea unei Deități.”-Sir Walter Scott, Life of Napoleon, vol. 1, ch. 17. . ..

„Franța a prezentat, de asemenea, trăsăturile care au caracterizat în mod deosebit Sodoma. În timpul Revoluției s-a manifestat o stare de decădere morală și de corupție asemănătoare cu aceea care a adus nimicirea asupra cetăților câmpiei. Iar istoricul înfățișează împreună ateismul și desfrâul Franței, așa cum sunt consemnate în profeție: «Strâns legată de aceste legi care afectau religia era aceea care a redus uniunea căsătoriei — cel mai sacru angajament pe care îl pot încheia ființele omenești, a cărei permanență contribuie în cel mai înalt grad la consolidarea societății — la starea unui simplu contract civil, cu caracter trecător, în care orice două persoane se puteau angaja și pe care îl puteau dezlega după bunul plac… Dacă demonii s-ar fi pus pe lucru ca să descopere un mod cât mai eficace de a nimici orice este venerabil, armonios sau statornic în viața domestică și, în același timp, de a obține garanția că răul pe care urmăreau să-l creeze va fi perpetuat dintr-o generație în alta, nu ar fi putut născoci un plan mai eficace decât degradarea căsătoriei… Sophie Arnoult, o actriță vestită pentru replicile ei spirituale, a descris căsătoria republicană drept „sacramentul adulterului”.» — Scott, vol. 1, cap. 17.” Controversa cea Mare, 269, 270.

Fiecare suflet care refuză să se predea lui Dumnezeu se află sub controlul unei alte puteri. El nu-și aparține sieși. Poate vorbi despre libertate, dar se află în cea mai înjositoare robie. Nu-i este îngăduit să vadă frumusețea adevărului, căci mintea lui se află sub controlul lui Satana. În timp ce se amăgește cu gândul că urmează îndemnurile propriei judecăți, el ascultă de voia prințului întunericului. Hristos a venit să sfărâme cătușele robiei păcatului de pe suflet. „Dacă deci Fiul vă va face liberi, veți fi cu adevărat liberi.” „Legea Duhului de viață în Hristos Isus” ne face „liberi de legea păcatului și a morții.” Romani 8:2.

În lucrarea răscumpărării nu există constrângere. Nu se folosește nicio forță exterioară. Sub influența Duhului lui Dumnezeu, omul este lăsat liber să aleagă cui îi va sluji. În schimbarea care are loc atunci când sufletul se predă lui Hristos, se află cel mai înalt sens al libertății. Izgonirea păcatului este actul sufletului însuși. Este adevărat, nu avem putere să ne eliberăm de sub stăpânirea lui Satana; dar când dorim să fim eliberați de păcat și, în marea noastră nevoie, strigăm după o putere din afara noastră și mai presus de noi, puterile sufletului sunt pătrunse de energia divină a Duhului Sfânt și ele se supun poruncilor voinței în împlinirea voii lui Dumnezeu. Dorința veacurilor, 466.

Și când își vor fi sfârșit mărturia, fiara care se ridică din adâncul fără fund va face război împotriva lor, îi va birui și-i va ucide. Iar trupurile lor moarte vor zăcea pe ulița cetății celei mari, care, duhovnicește, se numește Sodoma și Egipt, unde și Domnul nostru a fost răstignit. Apocalipsa 11:7, 8.

"Potrivit cuvintelor profetului, așadar, cu puțin înainte de anul 1798 avea să se ridice o anumită putere de origine și caracter satanic pentru a purta război împotriva Bibliei. Iar în țara în care astfel mărturia celor doi martori ai lui Dumnezeu avea să fie redusă la tăcere, aveau să se manifeste ateismul lui Faraon și desfrânarea Sodomei." Marea Controversă, 270.

Căci soțul este capul soției, după cum Hristos este capul Bisericii; și El este Mântuitorul trupului. Așadar, după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot astfel și soțiile să fie supuse soților lor în toate. Soților, iubiți-vă soțiile, după cum și Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, curățind-o prin spălarea cu apă, prin cuvânt, ca s-o înfățișeze înaintea Sa o Biserică slăvită, neavând pată, nici zbârcitură, nici altceva de felul acesta, ci ca să fie sfântă și fără prihană. Astfel sunt datori bărbații să-și iubească soțiile ca pe trupurile lor; cine își iubește soția se iubește pe sine însuși. Căci nimeni nu și-a urât vreodată propriul trup, ci îl hrănește și îl îngrijește, așa cum face și Domnul cu Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui și din oasele Lui. De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu soția sa, și cei doi vor fi un singur trup. Taina aceasta este mare; eu însă vorbesc cu privire la Hristos și la Biserică. Efeseni 5:23-32.

Turnul era un simbol al templului. Dorința veacurilor, 596.

Căci ziua Domnului oștirilor va fi asupra oricărui mândru și semeț și asupra oricui se înalță; și va fi adus jos; și asupra tuturor cedrilor Libanului, care sunt înalți și înălțați, și asupra tuturor stejarilor Basanului; și asupra tuturor munților înalți și asupra tuturor dealurilor înălțate; și asupra fiecărui turn înalt și asupra fiecărui zid întărit; și asupra tuturor corăbiilor Tarsisului și asupra tuturor lucrurilor plăcute la vedere. Și semeția omului va fi plecată, iar trufia oamenilor va fi smerită; și numai Domnul va fi înălțat în ziua aceea. Iar idolii îi va nimici cu desăvârșire. Și vor intra în văgăunile stâncilor și în peșterile pământului, de frica Domnului și de strălucirea măreției Lui, când Se va ridica să cutremure îngrozitor pământul. În ziua aceea, omul își va arunca idolii de argint și idolii de aur, pe care și-i făcuse fiecare pentru sine, ca să li se închine, la cârtițe și la lilieci; ca să intre în crăpăturile stâncilor colțuroase, de frica Domnului și de strălucirea măreției Lui, când Se va ridica să cutremure îngrozitor pământul. Încetați de la om, a cărui suflare este în nările lui; căci ce este el de luat în seamă? Isaia 2:12-22.

Bunătatea mea și cetățuia mea; turnul meu cel înalt și Izbăvitorul meu; scutul meu și Cel în care mă încred; Cel ce-mi supune poporul sub mine. Psalmul 144:2.