The two sticks are joined together to become one temple. Forty-six being the symbol of the temple, and it is forty-six years that separates the northern kingdom’s captivity, from the southern kingdom’s captivity. When the trampling down of the sanctuary and host is accomplished at the time of the end in 1798, it is forty-six years that joins the two sticks into a temple. From 723 BC to 677 BC, the temple was torn down and trampled upon. In 1798 the trampling down ended and by 1844, a temple had been erected. There they were to become one nation, with one king, and cease to sin for eternity. That was the plan, but the rebellion of 1863 pushed the plan back to 2001.
Cele două lemne sunt unite pentru a deveni un singur templu. Numărul patruzeci și șase este simbolul templului, iar tot un interval de patruzeci și șase de ani desparte robia regatului de nord de cea a regatului de sud. Când călcarea în picioare a sanctuarului și a oștirii se încheie la timpul sfârșitului, în 1798, un interval de patruzeci și șase de ani unește cele două lemne într-un templu. Între 723 î.Hr. și 677 î.Hr., templul a fost dărâmat și călcat în picioare. În 1798 s-a încheiat călcarea în picioare, iar până în 1844 fusese înălțat un templu. Acolo urmau să devină un singur neam, cu un singur împărat, și să înceteze să mai păcătuiască pentru veșnicie. Acesta a fost planul, dar răzvrătirea din 1863 a amânat planul până în 2001.
Paul identifies the church as the body, and Christ as the head, and Paul uses the body as a symbol of the flesh. The flesh and the body are interchangeable terms for Paul.
Pavel identifică Biserica drept trupul, iar pe Hristos drept capul, și folosește trupul ca simbol al cărnii. Carnea și trupul sunt, pentru Pavel, termeni interschimbabili.
For if ye live after the flesh, ye shall die: but if ye through the Spirit do mortify the deeds of the body, ye shall live. Romans 8:13.
Căci, dacă trăiți după firea pământească, veți muri; dar dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi. Romani 8:13.
The design of the human temple is based upon the design of God’s temple. The body, which is the Church, equates to the flesh in an individual’s temple. In the temple of an individual, the mind is the head, and the body is the flesh.
Templul omenesc este alcătuit după modelul templului lui Dumnezeu. Trupul, care este Biserica, este echivalent cu carnea în templul unei persoane. În templul unei persoane, mintea este capul, iar trupul este carnea.
For we are members of his body, of his flesh, and of his bones. For this cause shall a man leave his father and mother, and shall be joined unto his wife, and they two shall be one flesh. This is a great mystery: but I speak concerning Christ and the church. Ephesians 5:30–32.
Căci noi suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui și din oasele Lui. Pentru această pricină va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de soția sa, iar ei doi vor fi un singur trup. Taina aceasta este mare; însă eu vorbesc cu privire la Hristos și la Biserică. Efeseni 5:30-32.
The temple which John was to measure, when the sounding of the seventh angel marked the beginning of the work of finishing the mystery of God, was God’s temple, but man’s temple was created in the image of God’s temple. They are interchangeable symbols. Moses was on the mount for forty-six days when he was shown the pattern that he was to use when raising up the earthly tabernacle. The pattern was taken from the heavenly temple.
Templul pe care Ioan trebuia să-l măsoare, când sunetul celui de-al șaptelea înger a marcat începutul lucrării de încheiere a tainei lui Dumnezeu, era templul lui Dumnezeu, iar templul omului a fost creat după chipul templului lui Dumnezeu. Ele sunt simboluri interschimbabile. Moise a stat pe munte patruzeci și șase de zile când i s-a arătat tiparul pe care trebuia să-l folosească la ridicarea cortului pământesc. Tiparul a fost luat din templul ceresc.
Christ was the heavenly temple, manifested in the flesh, and He represents the pattern of the human temple, for men were created in His image. For this reason, the pattern of the human temple is represented with forty-six chromosomes.
Hristos a fost templul ceresc, arătat în trup, și El reprezintă tiparul templului omenesc, căci oamenii au fost creați după chipul Său. Din acest motiv, tiparul templului omenesc este reprezentat prin patruzeci și șase de cromozomi.
The temples are prophetically interchangeable. Thus, the temple John was told to measure consisted of only two apartments, with no courtyard. The first apartment represents the human temple, the church (the bride), the nation, the body, which is the flesh. The second apartment represents the divine temple, the bridegroom, the king, the head, which is the mind. The promise of the everlasting covenant that is accomplished for the one hundred and forty-four thousand in the last days, has been illustrated by the two sticks of Ezekiel chapter thirty-seven. It has been illustrated by John’s temple, which consists of two apartments. It has been illustrated by Paul’s specific definitions of the mystery of Christ in the believer, the hope of glory.
Templele sunt, din punct de vedere profetic, interschimbabile. Astfel, templul pe care i s-a poruncit lui Ioan să-l măsoare era alcătuit doar din două încăperi, fără curte. Prima încăpere reprezintă templul omenesc, Biserica (mireasa), națiunea, trupul, care este carnea. A doua încăpere reprezintă templul divin, mirele, regele, capul, care este mintea. Făgăduința legământului veșnic, care se împlinește pentru cei o sută patruzeci și patru de mii în zilele de pe urmă, a fost ilustrată prin cei doi lemni din Ezechiel, capitolul treizeci și șapte. Ea a fost ilustrată prin templul lui Ioan, care constă din două încăperi. Ea a fost ilustrată prin definițiile specifice ale lui Pavel privind taina lui Hristos în credincios, nădejdea slavei.
The work of sealing the one hundred and forty-four thousand is the work of permanently combining Divinity with humanity. That work is accomplished during the sounding of the Seventh Trumpet. That combination is represented, line upon line, in a variety of ways in the Scriptures. The work of justification and sanctification are the theological terms for the work. Justification is the work of Christ as our Substitute, and the work of sanctification is the work of Christ as our Example. Justification represents our title for heaven and sanctification represents our fitness for heaven. Both those works are brought to the believer by the presence of the Holy Spirit. That work is represented as the writing of God’s law upon the hearts and minds of those who are accepted into the everlasting covenant.
Lucrarea pecetluirii celor o sută patruzeci și patru de mii este lucrarea unirii permanente a Dumnezeirii cu omenirea. Această lucrare se împlinește în timpul sunării celei de-a Șaptea Trâmbițe. Acea unire este reprezentată, rând după rând, în felurite moduri în Scripturi. Termenii teologici pentru această lucrare sunt îndreptățirea și sfințirea. Îndreptățirea este lucrarea lui Hristos ca Înlocuitor al nostru, iar sfințirea este lucrarea lui Hristos ca Exemplul nostru. Îndreptățirea reprezintă titlul nostru pentru cer, iar sfințirea reprezintă potrivirea noastră pentru cer. Ambele aceste lucrări sunt aduse credinciosului prin prezența Duhului Sfânt. Această lucrare este reprezentată ca scrierea Legii lui Dumnezeu pe inimile și mințile celor care sunt primiți în legământul veșnic.
The “mind” represents the apartment in the temple, where the head resides. The mind is what is called the higher nature, as opposed to the flesh, which is the lower nature. The mind is represented by our thoughts, the flesh is represented by our feelings.
„Mintea” reprezintă încăperea din templu, unde își are sălașul capul. Mintea este ceea ce se numește natura superioară, în opoziție cu carnea, care este natura inferioară. Mintea este reprezentată de gândurile noastre, iar carnea de simțămintele noastre.
“Many experience needless unhappiness. They take their minds from Jesus, and center them too much upon self. They magnify small difficulties, and talk discouragements. They are guilty of the great sin of needless repining over God’s providences. For all that we have and are, we are indebted to God. He has given us powers, that, to a certain extent, are similar to those which he himself possesses; and we should labor earnestly to develop these powers, not to please and exalt self, but to glorify him.
Mulți au parte de o nefericire de prisos. Își abat gândurile de la Isus și le concentrează prea mult asupra sinelui. Exagerează micile dificultăți și rostesc cuvinte de descurajare. Sunt vinovați de marele păcat al cârtirii neîntemeiate față de rânduielile providențiale ale lui Dumnezeu. Pentru tot ceea ce avem și suntem, Îi suntem datori lui Dumnezeu. El ne-a dăruit puteri care, într-o anumită măsură, sunt asemănătoare cu cele pe care le posedă El Însuși; iar noi ar trebui să ne străduim cu osârdie să dezvoltăm aceste puteri, nu pentru a măguli și înălța eul, ci pentru a-L glorifica pe El.
“We should not allow our minds to be swayed from allegiance to God. Through Christ we may and should be happy, and should acquire habits of self-control. Even the thoughts must be brought into subjection to the will of God, and the feelings under the control of reason and religion. Our imagination was not given us to be allowed to run riot and have its own way, without any effort at restraint and discipline. If the thoughts are wrong, the feelings will be wrong; and the thoughts and feelings combined make up the moral character. When we decide that as Christians we are not required to restrain our thoughts and feelings, we are brought under the influence of evil angels, and invite their presence and their control. If we yield to our impressions and allow our thoughts to run in a channel of suspicion, doubt, and repining, we shall be unhappy, and our lives will prove a failure.” Review and Herald, April 21, 1885.
Nu trebuie să îngăduim ca mintea noastră să fie abătută de la loialitatea față de Dumnezeu. Prin Hristos putem și trebuie să fim fericiți și să dobândim deprinderi ale înfrânării de sine. Chiar și gândurile trebuie aduse în supunere față de voia lui Dumnezeu, iar simțămintele sub controlul rațiunii și al religiei. Imaginația nu ne-a fost dată pentru a fi lăsată să se dezlănțuie și să-și urmeze voia proprie, fără niciun efort de înfrânare și disciplină. Dacă gândurile sunt greșite, și simțămintele vor fi greșite; iar gândurile și simțămintele, laolaltă, alcătuiesc caracterul moral. Când hotărâm că, în calitate de creștini, nu suntem datori să ne înfrânăm gândurile și simțămintele, ajungem sub influența îngerilor răi și le invităm prezența și controlul. Dacă cedăm impresiilor noastre și lăsăm gândurile să curgă pe un făgaș al suspiciunii, îndoielii și cârtirii, vom fi nefericiți, iar viețile noastre se vor dovedi un eșec. Review and Herald, 21 aprilie 1885.
Thoughts and feelings combined make up moral character. Our character is made up of a lower and a higher nature, the mind is the higher nature, and if the thoughts of the mind are sanctified, our feelings will be sanctified. This is because the mind is the higher controlling nature of the two nature’s which make up our humanity. The “powers,” that were designed as part of our being, are “to a certain extent,” “similar to those which” Christ “possesses,” for we were created in His image, and we “should labor earnestly to develop” those “powers.”
Gândurile și simțămintele, luate împreună, constituie caracterul moral. Caracterul nostru este alcătuit dintr-o fire inferioară și una superioară; mintea este firea superioară, iar dacă gândurile minții sunt sfințite, simțămintele noastre vor fi sfințite. Aceasta pentru că mintea este firea superioară, conducătoare, dintre cele două firi care alcătuiesc umanitatea noastră. "Puterile" care au fost rânduite ca parte a ființei noastre sunt, "într-o anumită măsură", "asemănătoare cu acelea pe care" Hristos "le posedă", căci am fost creați după chipul Său și "ar trebui să ne străduim cu stăruință să dezvoltăm" acele "puteri".
The powers which are part of the higher nature, or the mind of a human being are judgment, memory, conscience and especially the will.
Facultățile care țin de firea superioară, adică de mintea unei ființe umane, sunt judecata, memoria, conștiința și, mai ales, voința.
“Many are inquiring, ‘How am I to make the surrender of myself to God?’ You desire to give yourself to Him, but you are weak in moral power, in slavery to doubt, and controlled by the habits of your life of sin. Your promises and resolutions are like ropes of sand. You cannot control your thoughts, your impulses, your affections. The knowledge of your broken promises and forfeited pledges weakens your confidence in your own sincerity, and causes you to feel that God cannot accept you; but you need not despair. What you need to understand is the true force of the will. This is the governing power in the nature of man, the power of decision, or of choice. Everything depends on the right action of the will. The power of choice God has given to men; it is theirs to exercise. You cannot change your heart, you cannot of yourself give to God its affections; but you can choose to serve Him. You can give Him your will; He will then work in you to will and to do according to His good pleasure. Thus your whole nature will be brought under the control of the Spirit of Christ; your affections will be centered upon Him, your thoughts will be in harmony with Him.
Mulți întreabă: „Cum să fac predarea de sine lui Dumnezeu?” Dorești să te dăruiești Lui, dar ești slab în tărie morală, în robia îndoielii și stăpânit de obiceiurile vieții tale de păcat. Făgăduințele și hotărârile tale sunt ca niște funii de nisip. Nu-ți poți stăpâni gândurile, impulsurile, afecțiunile. Cunoașterea făgăduințelor tale călcate și a legămintelor tale nesocotite îți slăbește încrederea în propria-ți sinceritate și te face să simți că Dumnezeu nu te poate primi; dar nu trebuie să deznădăjduiești. Ceea ce trebuie să înțelegi este adevărata putere a voinței. Aceasta este puterea cârmuitoare în firea omului, puterea deciziei sau a alegerii. Totul depinde de acțiunea dreaptă a voinței. Puterea de a alege le-a fost dată oamenilor de Dumnezeu; le aparține s-o exercite. Nu-ți poți schimba inima; nu-i poți da lui Dumnezeu, prin tine însuți, afecțiunile ei; dar poți alege să-I slujești. Îi poți da voința ta; atunci El va lucra în tine și voirea, și înfăptuirea, după buna Sa plăcere. Astfel, întreaga ta fire va fi adusă sub stăpânirea Duhului lui Hristos; afecțiunile tale vor fi centrate asupra Lui, gândurile tale vor fi în armonie cu El.
“Desires for goodness and holiness are right as far as they go; but if you stop here, they will avail nothing. Many will be lost while hoping and desiring to be Christians. They do not come to the point of yielding the will to God. They do not now choose to be Christians.
Dorințele după bunătate și sfințenie sunt drepte până la un punct; dar dacă vă opriți aici, nu vor fi de niciun folos. Mulți se vor pierde în timp ce nădăjduiesc și doresc să fie creștini. Nu ajung la punctul de a-și supune voința lui Dumnezeu. Ei nu aleg acum să fie creștini.
“Through the right exercise of the will, an entire change may be made in your life. By yielding up your will to Christ, you ally yourself with the power that is above all principalities and powers. You will have strength from above to hold you steadfast, and thus through constant surrender to God you will be enabled to live the new life, even the life of faith.” Steps to Christ, 47, 48.
Prin exercitarea dreaptă a voinței, se poate produce o schimbare deplină în viața dumneavoastră. Predându-vă voința lui Hristos, vă alăturați puterii care este deasupra tuturor domniilor și puterilor. Veți avea tărie de sus care să vă mențină neclintiți și astfel, printr-o predare neîncetată lui Dumnezeu, vi se va face cu putință să trăiți viața cea nouă, chiar viața credinței. Calea către Hristos, 47, 48.
The power of the will is the “governing power” in the nature of man, and the governor is located in the apartment of the human temple that is allied “with the power that is above all principalities and powers.” The place where the union of Divinity with humanity occurs in the human temple is the citadel of the soul. Every human has a citadel, and it is either occupied by Christ, or the arch enemy of Christ.
Puterea voinței este „puterea cârmuitoare” în natura omului, iar cârmuitorul se află în încăperea templului omenesc, care este aliată „cu puterea care este mai presus de toate stăpânirile și puterile”. Locul din templul omenesc unde are loc unirea Dumnezeirii cu umanitatea este cetatea sufletului. Fiecare om are o cetate, iar aceasta este fie ocupată de Hristos, fie de vrăjmașul de căpetenie al lui Hristos.
“When Christ takes possession of the citadel of the soul, the human agent becomes one with him. And he who is one with Christ, maintaining his unity, enthroning him in the heart, and obeying his commands, is safe from the snares of the wicked one. United to Christ, he gathers to himself the graces of Christ, and consecrates strength and efficiency and power to the Lord in winning souls to him. By co-operation with the Saviour he becomes the instrument through which God works. Then when Satan comes, and strives to take possession of the soul, he finds that Christ has made him stronger than the strong man armed.” Review and Herald, December 12, 1899.
Când Hristos ia în stăpânire cetatea sufletului, agentul omenesc devine una cu El. Iar cel care este una cu Hristos, păstrând această unitate, întronându-L în inimă și ascultând de poruncile Lui, este la adăpost de cursele celui Rău. Unit cu Hristos, el adună pentru sine harurile lui Hristos și consacră Domnului tăria, eficiența și puterea în câștigarea de suflete pentru El. Prin cooperare cu Mântuitorul, el devine instrumentul prin care lucrează Dumnezeu. Atunci, când vine Satana și se străduiește să ia în stăpânire sufletul, găsește că Hristos l-a făcut mai tare decât cel tare înarmat. Review and Herald, 12 decembrie 1899.
The citadel of the soul is the heart and mind of the human being. The promise of the new covenant identifies three primary promises for the believer. He is promised to have a land to live in, as the Garden of Eden was for Adam and Eve, which in turn represented the promised land for His covenant with ancient Israel, which in turn represented the spiritual glorious land for spiritual Israel, and which all three provide witness, line upon line, to the promise of the earth made new, for those who overcome as He overcame.
Cetatea sufletului este inima și mintea ființei umane. Făgăduința noului legământ identifică trei făgăduințe principale pentru credincios. I se făgăduiește o țară în care să locuiască, așa cum Grădina Edenului a fost pentru Adam și Eva, care, la rândul ei, a reprezentat țara făgăduită pentru legământul Său cu Israelul antic, care, la rândul ei, a reprezentat țara slăvită, spirituală, pentru Israelul spiritual, iar toate aceste trei mărturisesc, rând după rând, despre făgăduința pământului înnoit, pentru cei care biruiesc precum El a biruit.
When Adam and Eve sinned, they were “scattered” out of the Garden of Eden for “seven times”, and it is after seven millennia that the earth is made new, and the garden of Eden is restored. The scattering of ancient Israel for “seven times,” was typified by the scattering of Adam and Eve. The covenant promises a land to dwell in, and it was the promise of Eden restored. The trampling down of the sanctuary and the host represents the progressive escalation of sin within the human family that began with the sin of Adam.
Când Adam și Eva au păcătuit, au fost „risipiți” din Grădina Edenului timp de „șapte vremuri”, iar după șapte milenii pământul este înnoit, iar Grădina Edenului este restaurată. Risipirea Israelului din vechime timp de „șapte vremuri” a fost prefigurată de risipirea lui Adam și a Evei. Legământul promite o țară în care să se locuiască, iar aceasta era făgăduința Edenului restaurat. Călcarea în picioare a sanctuarului și a oștirii reprezintă escaladarea progresivă a păcatului în cadrul familiei umane, care a început cu păcatul lui Adam.
The other two promises of the covenant are that the faithful will receive a new body and a new mind, even the mind of Christ. The body is the flesh, the lower nature, and in relation to Christ it is the church. The mind is the higher nature, it is what Sister White identifies as the “citadel of the soul.” Paul clearly teaches that we receive the mind of Christ at the moment we accept the requirements of the gospel, when we are justified. He also teaches that we do not receive a new and glorified body until the Second Coming.
Celelalte două făgăduințe ale legământului sunt că cei credincioși vor primi un trup nou și o minte nouă, chiar mintea lui Hristos. Trupul este carnea, firea inferioară, iar în raport cu Hristos el este Biserica. Mintea este firea superioară; ea este ceea ce Sora White identifică drept "cetatea sufletului". Pavel învață limpede că primim mintea lui Hristos în momentul în care acceptăm cerințele Evangheliei, când suntem îndreptățiți. El mai învață că nu primim un trup nou și glorificat până la a Doua Venire.
Behold, I show you a mystery; We shall not all sleep, but we shall all be changed, In a moment, in the twinkling of an eye, at the last trump: for the trumpet shall sound, and the dead shall be raised incorruptible, and we shall be changed. For this corruptible must put on incorruption, and this mortal must put on immortality. So when this corruptible shall have put on incorruption, and this mortal shall have put on immortality, then shall be brought to pass the saying that is written, Death is swallowed up in victory. O death, where is thy sting? O grave, where is thy victory? The sting of death is sin; and the strength of sin is the law. 1 Corinthians 15:51–56.
Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toți, dar toți vom fi schimbați, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiță; căci trâmbița va suna, iar morții vor fi înviați nestricăcioși, și noi vom fi schimbați. Căci trebuie ca acest trup supus stricăciunii să se îmbrace în nestricăciune, iar acest trup muritor să se îmbrace în nemurire. Iar când acest trup supus stricăciunii se va îmbrăca în nestricăciune, și acest trup muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: Moartea a fost înghițită de biruință. O, moarte, unde-ți este boldul? O, mormântule, unde-ți este biruința? Boldul morții este păcatul, iar puterea păcatului este Legea. 1 Corinteni 15:51-56.
A doctrine, which John says identifies those who believe such fallacious teachings are antichrist, argues that Christ never accepted a body that was subject to the effects of sin that had began to impact the human family from Adam’s sin onward.
O doctrină — iar Ioan spune că cei ce cred asemenea învățături înșelătoare sunt antihrist — susține că Hristos nu a asumat niciodată un trup supus efectelor păcatului care începuseră să afecteze neamul omenesc de la păcatul lui Adam încoace.
And every spirit that confesseth not that Jesus Christ is come in the flesh is not of God: and this is that spirit of antichrist, whereof ye have heard that it should come; and even now already is it in the world. 1 John 4:3.
Și orice duh care nu mărturisește că Iisus Hristos a venit în trup nu este de la Dumnezeu; și acesta este duhul antihristului, despre care ați auzit că vine; și acum deja este în lume. 1 Ioan 4:3.
The wine of Babylon (antichrist) that teaches the “Immaculate Conception”, claims that Mary was made perfect, as were Adam and Eve before sin, in order that the birth of Jesus would be based upon a conception of divinity (the Holy Spirit), with perfect humanity (Mary.) The false doctrine of the Immaculate Conception is not addressing when Jesus was conceived in Mary’s womb, but how Mary was conceived with the perfection of Adam and Eve. To suggest that the flesh Christ took upon Himself when He came to redeem man was sinless flesh, which did not contain the effects of heredity is a teaching of antichrist.
Vinul Babilonului (Antihristul), care învață „Imaculata Concepție”, pretinde că Maria a fost făcută desăvârșită, așa cum au fost Adam și Eva înainte de păcat, pentru ca nașterea lui Isus să se întemeieze pe o concepere din partea Dumnezeirii (Duhul Sfânt), unită cu o umanitate desăvârșită (Maria). Falsa doctrină a Imaculatei Concepții nu se referă la momentul în care Isus a fost zămislit în pântecele Mariei, ci la modul în care Maria a fost zămislită, în desăvârșirea lui Adam și a Evei. A sugera că trupul pe care Hristos și l-a asumat când a venit să răscumpere omul a fost un trup fără păcat, care nu conținea efectele eredității, este o învățătură a Antihristului.
For many deceivers are entered into the world, who confess not that Jesus Christ is come in the flesh. This is a deceiver and an antichrist. 2 John 1:7.
Căci în lume au pătruns mulți amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos a venit în trup. Acesta este un amăgitor și un antihrist. 2 Ioan 1:7
When Christ was resurrected inspiration carefully points out that He then had a glorified body. His resurrection represented the resurrection of the righteous at the Second Coming, and it is there that we receive the covenant promise of a new body.
Când Hristos a înviat, inspirația subliniază în mod atent că El avea atunci un trup proslăvit. Învierea Sa a reprezentat învierea celor drepți la a Doua Venire, iar acolo primim făgăduința legământului cu privire la un trup nou.
“The time had come for Christ to ascend to His Father’s throne. As a divine conqueror He was about to return with the trophies of victory to the heavenly courts. Before His death He had declared to His Father, ‘I have finished the work which Thou gavest Me to do.’ John 17:4. After His resurrection He tarried on earth for a season, that His disciples might become familiar with Him in His risen and glorified body. Now He was ready for the leave-taking. He had authenticated the fact that He was a living Saviour. His disciples need no longer associate Him with the tomb. They could think of Him as glorified before the heavenly universe.” The Desire of Ages, 829.
Venise timpul ca Hristos să Se înalțe la tronul Tatălui Său. Ca un biruitor divin, era pe punctul de a Se întoarce cu trofeele biruinței în curțile cerești. Înainte de moartea Sa, El declarase Tatălui Său: «Am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.» Ioan 17:4. După învierea Sa, a zăbovit pe pământ o vreme, pentru ca ucenicii Săi să ajungă să-L cunoască în trupul Său înviat și slăvit. Acum era gata de despărțire. El adeverise faptul că era un Mântuitor viu. Ucenicii Săi nu mai trebuiau să-L asocieze cu mormântul. Ei puteau să se gândească la El ca fiind slăvit înaintea universului ceresc. Dorința veacurilor, 829.
The covenant promise, of a land to dwell in, is fulfilled at the earth made new, when Eden is restored and the “seven times” (seven thousand years), scattering of the humanity of the first Adam is concluded. The covenant promise of a new and glorified body is provided at the Second Coming, in the twinkling of an eye.
Făgăduința legământului, a unei țări în care să locuim, se împlinește pe pământul înnoit, când Edenul este restaurat și se încheie împrăștierea, „de șapte ori” (șapte mii de ani), a umanității lui Adam cel dintâi. Făgăduința legământului a unui trup nou și glorificat este împlinită la A Doua Venire, într-o clipire de ochi.
“The story of Bethlehem is an exhaustless theme. In it is hidden ‘the depth of the riches both of the wisdom and knowledge of God.’ Romans 11:33. We marvel at the Saviour’s sacrifice in exchanging the throne of heaven for the manger, and the companionship of adoring angels for the beasts of the stall. Human pride and self-sufficiency stand rebuked in His presence. Yet this was but the beginning of His wonderful condescension. It would have been an almost infinite humiliation for the Son of God to take man’s nature, even when Adam stood in his innocence in Eden. But Jesus accepted humanity when the race had been weakened by four thousand years of sin. Like every child of Adam He accepted the results of the working of the great law of heredity. What these results were is shown in the history of His earthly ancestors. He came with such a heredity to share our sorrows and temptations, and to give us the example of a sinless life.” The Desire of Ages, 48.
Istoria Betleemului este o temă inepuizabilă. În ea este ascunsă 'adâncimea bogățiilor atât ale înțelepciunii, cât și ale cunoștinței lui Dumnezeu'. Romani 11:33. Ne uimește jertfa Mântuitorului, Care a schimbat tronul cerului pe ieslea și tovărășia îngerilor adoratori pe dobitoacele staulului. Mândria și autosuficiența omenească sunt mustrate în prezența Sa. Totuși, aceasta n-a fost decât începutul minunatei Sale coborâri. Ar fi fost o umilire aproape infinită pentru Fiul lui Dumnezeu să ia natura omenească, chiar și atunci când Adam se afla în nevinovăția lui în Eden. Dar Isus a primit natura omenească atunci când neamul omenesc fusese slăbit de patru mii de ani de păcat. Ca orice copil al lui Adam, El a acceptat rezultatele lucrării marii legi a eredității. Ce anume erau aceste rezultate se vede din istoria strămoșilor Săi pământești. A venit cu o asemenea ereditate pentru a împărtăși întristările și ispitele noastre și pentru a ne da pilda unei vieți fără păcat. Dorința veacurilor, 48.
When a man meets the requirements of the gospel, he then and there receives a new mind, even the mind of Christ, but the body, or as Paul also calls it the flesh, is changed at the Second Coming. The lower nature, which consists of the feelings, is not eliminated at conversion. Those feelings, which are one part of the moral character, remain until the Second Coming. Those feelings represent the emotional system, that are associated with the hormonal system. They represent the senses that are associated with the nervous system. All the elements of man’s lower nature that are considered as feelings, are divided into two basic categories. One type of feeling is the tendencies that we inherited from our ancestors, and the other types of feelings are cultivated tendencies which we developed by our own choices.
Când un om îndeplinește cerințele Evangheliei, atunci primește o minte nouă, chiar mintea lui Hristos; însă trupul, sau, cum îl numește și Pavel, carnea, este schimbat la A Doua Venire. Natura inferioară, care constă din simțăminte, nu este înlăturată la convertire. Acele simțăminte, care constituie o parte a caracterului moral, rămân până la A Doua Venire. Ele reprezintă sistemul emoțional, care este asociat cu sistemul hormonal. Ele reprezintă simțurile, care sunt asociate cu sistemul nervos. Toate elementele naturii inferioare a omului, care sunt socotite drept simțăminte, sunt împărțite în două categorii de bază. O categorie o reprezintă tendințele pe care le-am moștenit de la strămoșii noștri, iar cealaltă categorie o reprezintă tendințele cultivate pe care le-am dezvoltat prin propriile noastre alegeri.
Some inherited tendencies are simply part of the human design, and some types of inherited tendencies are to do evil. The cultivated types of feelings are what we establish by our own choices, and the inherited tendencies are transmitted by “the great law of heredity.”
Unele tendințe ereditare fac pur și simplu parte din alcătuirea umană, iar anumite tipuri dintre ele sunt îndreptate spre a face răul. Tipurile de simțăminte cultivate sunt cele pe care le stabilim prin propriile noastre alegeri, iar tendințele ereditare sunt transmise prin „marea lege a eredității”.
Jesus “accepted humanity when the race had been weakened by four thousand years of sin. Like every child of Adam He accepted the results of the working of the great law of heredity. What these results were is shown in the history of His earthly ancestors. He came with such a heredity to share our sorrows and temptations, and to give us the example of a sinless life.” With the results of four thousand years of the working of the great law of heredity, Jesus always kept those tendencies in subjection by the exercise of His will, and He never once participated in cultivating any sinful feelings.
Isus "a luat asupra Sa natura omenească atunci când neamul omenesc fusese slăbit de patru mii de ani de păcat. Ca orice copil al lui Adam, El a acceptat consecințele lucrării marii legi a eredității. Care au fost aceste consecințe se vede în istoria strămoșilor Săi pământești. El a venit cu o asemenea ereditate ca să ia parte la suferințele și ispitele noastre și să ne dea pilda unei vieți fără păcat." Având asupra Sa rezultatele a patru mii de ani de acțiune a marii legi a eredității, Isus a ținut întotdeauna acele înclinații în supunere prin exercitarea voinței Sale și nu s-a făcut niciodată, nici măcar o dată, părtaș la cultivarea vreunor simțăminte păcătoase.
Had Jesus accepted a human body, as represented by Adam and Eve before they sinned, without the accepting the results of the weakening of humanity that had occurred over four thousand years of degradation, then He would not have provided an Example, of how every child of God can overcome.
Dacă Isus ar fi acceptat un trup omenesc, de felul celui pe care l-au avut Adam și Eva înainte de a păcătui, fără a accepta urmările slăbirii umanității care se produsese de-a lungul a patru mii de ani de degradare, atunci El nu ar fi oferit un exemplu al modului în care fiecare copil al lui Dumnezeu poate birui.
We will continue this study in the next article.
Vom continua acest studiu în articolul următor.
“Many look on this conflict between Christ and Satan as having no special bearing on their own life; and for them it has little interest. But within the domain of every human heart this controversy is repeated. Never does one leave the ranks of evil for the service of God without encountering the assaults of Satan. The enticements which Christ resisted were those that we find it so difficult to withstand. They were urged upon Him in as much greater degree as His character is superior to ours. With the terrible weight of the sins of the world upon Him, Christ withstood the test upon appetite, upon the love of the world, and upon that love of display which leads to presumption. These were the temptations that overcame Adam and Eve, and that so readily overcome us.
Mulți privesc acest conflict dintre Hristos și Satana ca neavând vreo relevanță deosebită pentru propria lor viață; și, pentru ei, el prezintă puțin interes. Dar în lăuntrul fiecărei inimi omenești această controversă se repetă. Niciodată nu părăsește cineva rândurile răului pentru slujirea lui Dumnezeu fără a întâmpina asalturile lui Satana. Ispitele la care Hristos a rezistat au fost acelea cărora ne este atât de greu să le rezistăm. I-au fost puse înainte într-o măsură cu atât mai mare, cu cât caracterul Său este superior caracterului nostru. Având asupra Sa cumplita povară a păcatelor lumii, Hristos a rezistat probelor privitoare la poftă, la iubirea lumii și la acea iubire de arătare care duce la presumpțiune. Acestea au fost ispitele care i-au biruit pe Adam și Eva și care ne biruie atât de ușor pe noi.
“Satan had pointed to Adam’s sin as proof that God’s law was unjust, and could not be obeyed. In our humanity, Christ was to redeem Adam’s failure. But when Adam was assailed by the tempter, none of the effects of sin were upon him. He stood in the strength of perfect manhood, possessing the full vigor of mind and body. He was surrounded with the glories of Eden, and was in daily communion with heavenly beings. It was not thus with Jesus when He entered the wilderness to cope with Satan. For four thousand years the race had been decreasing in physical strength, in mental power, and in moral worth; and Christ took upon Him the infirmities of degenerate humanity. Only thus could He rescue man from the lowest depths of his degradation.
Satana invocase păcatul lui Adam ca dovadă că legea lui Dumnezeu era injustă și că nu putea fi ascultată. În natura noastră omenească, Hristos avea să răscumpere căderea lui Adam. Dar când Adam a fost asaltat de ispititor, niciunul dintre efectele păcatului nu se afla asupra lui. Se afla în tăria bărbăției desăvârșite, având deplina vigoare a minții și a trupului. Era înconjurat de slava Edenului și se afla în părtășie zilnică cu ființe cerești. Nu a fost așa cu Isus când a intrat în pustie ca să se confrunte cu Satana. De patru mii de ani neamul omenesc slăbise în tăria fizică, în puterea minții și în valoarea morală; iar Hristos Și-a asumat slăbiciunile omenirii degenerate. Numai astfel putea El să-l salveze pe om din cele mai de jos adâncimi ale decăderii sale.
“Many claim that it was impossible for Christ to be overcome by temptation. Then He could not have been placed in Adam’s position; He could not have gained the victory that Adam failed to gain. If we have in any sense a more trying conflict than had Christ, then He would not be able to succor us. But our Saviour took humanity, with all its liabilities. He took the nature of man, with the possibility of yielding to temptation. We have nothing to bear which He has not endured.
Mulți susțin că era imposibil ca Hristos să fie biruit de ispită. Atunci El nu ar fi putut fi așezat în poziția lui Adam; nu ar fi putut dobândi biruința pe care Adam a eșuat să o dobândească. Dacă noi am avea, în orice sens, un conflict mai încercător decât a avut Hristos, atunci El nu ar putea să ne vină în ajutor. Dar Mântuitorul nostru a luat asupra Sa natura umană, cu toate neputințele ei. El a asumat firea omenească, cu posibilitatea de a ceda ispitei. Nu avem nimic de îndurat pe care El să nu-l fi îndurat.
“With Christ, as with the holy pair in Eden, appetite was the ground of the first great temptation. Just where the ruin began, the work of our redemption must begin. As by the indulgence of appetite Adam fell, so by the denial of appetite Christ must overcome. ‘And when He had fasted forty days and forty nights, He was afterward an hungered. And when the tempter came to Him, he said, If Thou be the Son of God, command that these stones be made bread. But He answered and said, It is written, Man shall not live by bread alone, but by every word that proceedeth out of the mouth of God.’
În ce-L privește pe Hristos, ca și în cazul sfintei perechi în Eden, pofta a constituit temeiul primei mari ispite. Chiar acolo unde a început ruina, trebuie să înceapă lucrarea răscumpărării noastre. Așa cum, prin îngăduirea poftei, Adam a căzut, tot astfel, prin înfrânarea poftei, Hristos trebuie să biruiască. "Și după ce a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți, după aceea a flămânzit. Și când a venit la El ispititorul, i-a zis: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca pietrele acestea să se facă pâini. Dar El, răspunzând, a zis: Este scris: 'Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu'."
“From the time of Adam to that of Christ, self-indulgence had increased the power of the appetites and passions, until they had almost unlimited control. Thus men had become debased and diseased, and of themselves it was impossible for them to overcome. In man’s behalf, Christ conquered by enduring the severest test. For our sake He exercised a self-control stronger than hunger or death. And in this first victory were involved other issues that enter into all our conflicts with the powers of darkness.” The Desire of Ages, 117.
Din vremea lui Adam până la vremea lui Hristos, îngăduința de sine sporise puterea poftelor și a patimilor, până când acestea ajunseseră să aibă un control aproape nelimitat. Astfel, oamenii ajunseseră degradați și bolnavi, iar prin ei înșiși le era cu neputință să biruiască. În favoarea omului, Hristos a biruit prin îndurarea celei mai aspre încercări. Pentru noi, El a manifestat o stăpânire de sine mai puternică decât foamea sau moartea. Iar în această întâia biruință erau cuprinse și alte aspecte care intervin în toate luptele noastre cu puterile întunericului. Dorința veacurilor, 117.