The Book of Daniel - Number One-Hundred and Sixty-Three

Și eu, în anul întâi al lui Dariu Medul, chiar eu, am stat ca să-l sprijin și să-l întăresc. Iar acum îți voi arăta adevărul. Iată, în Persia se vor ridica încă trei împărați; iar al patrulea va fi cu mult mai bogat decât toți și, prin tăria pe care i-o dau bogățiile sale, îi va stârni pe toți împotriva împărăției Greciei. Și se va ridica un împărat puternic, care va domni cu mare stăpânire și va face după voia lui. Iar când se va ridica, împărăția lui va fi sfărâmată și va fi împărțită spre cele patru vânturi ale cerului; și nu va reveni urmașilor lui, nici potrivit stăpânirii pe care a exercitat-o, căci împărăția lui va fi smulsă și va fi dată altora, în afara de aceștia. Daniel 11:1-4.

„Cirus a asediat Babilonul, pe care l-a cucerit prin vicleșug în 538 î.Hr., iar odată cu moartea lui Belșațar, pe care perșii l-au ucis, împărăția Babilonului a încetat să mai existe.” Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 46.

„Viziunea consemnată în capitolul precedent [capitolul opt] a fost dată în al treilea an al lui Belșațar, în anul 538 î.Hr. În același an, care a fost și cel dintâi al lui Darius, au avut loc evenimentele relatate în acest capitol [capitolul nouă].” Uriah Smith, Daniel and the Revelation, 205.

Și toată țara aceasta va fi o pustietate și o groază; iar aceste neamuri vor sluji împăratului Babilonului șaptezeci de ani. Iar când se vor împlini șaptezeci de ani, voi pedepsi pe împăratul Babilonului și pe neamul acela, zice Domnul, pentru nelegiuirea lor, și voi pedepsi țara Haldeilor și o voi face pustiiri veșnice. Ieremia 25:11, 12.

Căci așa zice Domnul: După ce se vor împlini șaptezeci de ani la Babilon, vă voi cerceta și voi împlini față de voi cuvântul Meu cel bun, făcându-vă să vă întoarceți în locul acesta. Ieremia 25:10.

„Începând cu anul 606 î.Hr., cei șaptezeci de ani, Daniel a înțeles că ei se apropiau acum de încheierea lor.” Uriah Smith, Daniel and the Revelation, 205.

„Biserica lui Dumnezeu de pe pământ a fost cu adevărat în robie în timpul acestei lungi perioade de persecuție necruțătoare, tot așa cum copiii lui Israel au fost ținuți captivi în Babilon în timpul perioadei exilului.” Profeți și Regi, 714.

Și după trei zile și jumătate, Duhul vieții de la Dumnezeu a intrat în ei și au stat pe picioarele lor; și o mare frică a căzut peste cei ce i-au văzut. Și au auzit un glas mare din cer, zicându-le: «Suiți-vă aici». Și s-au suit la cer într-un nor; iar vrăjmașii lor i-au privit. Apocalipsa 11:11-12.

Căci Însuși Domnul Se va pogorî din cer cu un strigăt, cu glasul arhanghelului și cu trâmbița lui Dumnezeu; și morții în Hristos vor învia întâi. 1 Tesaloniceni 4:16.

Însă arhanghelul Mihail, când, împotrivindu-se diavolului, a purtat cu el o dispută cu privire la trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci a zis: "Domnul să te mustre." Iuda 7.

În Apocalipsa toate cărțile Bibliei se întâlnesc și se încheie. Aici se află complementul cărții lui Daniel. Una este o profeție; cealaltă, o revelație. Cartea care a fost pecetluită nu este Apocalipsa, ci acea porțiune a profeției lui Daniel care se referă la zilele de pe urmă. Îngerul a poruncit: «Iar tu, Daniele, ține ascunse cuvintele și pecetluiește cartea, până la vremea sfârșitului.» Daniel 12:4. Faptele apostolilor, 585.

Nu avem timp de pierdut. Vremuri tulburi sunt înaintea noastră. Lumea este frământată de duhul războiului. Curând se vor desfășura scenele de strâmtorare despre care vorbesc profețiile. Profeția din capitolul al unsprezecelea al cărții lui Daniel aproape că a ajuns la împlinirea ei deplină. O mare parte din istoria care s-a petrecut în împlinirea acestei profeții se va repeta. Manuscript Releases, numărul 13, 394.

Dar cel ce vine împotriva lui va face după voia sa și nimeni nu va sta înaintea lui; și el va sta în țara cea slăvită, care va fi mistuită de mâna lui. Daniel 11:16.

„Deși Egiptul nu a putut sta înaintea lui Antioh, împăratul de la miazănoapte, Antioh nu a putut sta înaintea romanilor, care veneau acum împotriva lui. Nicio împărăție nu mai era în stare să se împotrivească acestei puteri în ascensiune. Siria a fost cucerită și adăugată Imperiului Roman atunci când Pompei, în anul 65 î.Hr., l-a lipsit pe Antiohus Asiaticus de posesiunile sale și a redus Siria la rangul de provincie romană.

„Aceeași putere urma, de asemenea, să stea în Țara Sfântă și s-o mistuie. Roma a ajuns în legătură cu poporul lui Dumnezeu, iudeii, prin alianță, în anul 161 î.Hr., dată de la care ocupă un loc de seamă în calendarul profetic. Totuși, ea nu a dobândit jurisdicție asupra Iudeii prin cucerire efectivă decât în anul 63 î.Hr.; și aceasta în felul următor.”

La întoarcerea lui Pompei din expediția împotriva lui Mitridate, regele Pontului, doi pretendenți, Hircan și Aristobul, se luptau pentru coroana Iudeei. Cauza lor a fost adusă înaintea lui Pompei, care a înțeles curând nedreptatea pretențiilor lui Aristobul, dar a dorit să amâne hotărârea în această privință până după expediția sa mult dorită în Arabia, promițând că va reveni atunci și le va rândui treburile precum i se va părea drept și cuvenit. Aristobul, pătrunzând adevăratele sentimente ale lui Pompei, s-a grăbit înapoi în Iudeea, și-a înarmat supușii și s-a pregătit pentru o apărare viguroasă, hotărât, cu orice preț, să păstreze coroana, pe care prevăzuse că va fi adjudecată altuia. Pompei l-a urmat îndeaproape pe fugar. Pe măsură ce se apropia de Ierusalim, Aristobul, începând să se căiască de calea pe care apucase, i-a ieșit în întâmpinare și a căutat să ajungă la o învoială, promițând supunere deplină și sume mari de bani. Pompei, primind această ofertă, l-a trimis pe Gabinius, în fruntea unui detașament de soldați, să primească banii. Dar când acel locotenent-general a ajuns la Ierusalim, a găsit porțile închise în fața lui și i s-a spus de pe ziduri că cetatea nu va respecta învoiala.

Pompei, nevrând să lase nepedepsită o asemenea înșelăciune, l-a pus în lanțuri pe Aristobul, pe care îl reținuse la sine, și îndată a pornit împotriva Ierusalimului cu întreaga sa armată. Partizanii lui Aristobul erau pentru apărarea cetății; cei ai lui Hircan, pentru deschiderea porților. Aceștia din urmă, fiind majoritari și impunându-se, i-au dat lui Pompei intrare liberă în cetate. Drept care adepții lui Aristobul s-au retras pe muntele templului, la fel de hotărâți să apere acel loc pe cât era Pompei de hotărât să-l supună. La capătul a trei luni s-a făcut în zid o breșă îndeajuns de mare pentru un asalt, iar locul a fost cucerit la tăișul sabiei. În măcelul cumplit care a urmat, douăsprezece mii de persoane au fost ucise. A fost o priveliște mișcătoare, observă istoricul, să-i vezi pe preoți, angajați atunci în slujba divină, urmându-și cu mână liniștită și hotărâre statornică lucrarea lor obișnuită, părând neconștienți de tumultul sălbatic, deși pretutindeni în jurul lor prietenii lor erau dați măcelului și, adesea, chiar sângele lor se amesteca cu sângele jertfelor lor.

După ce a pus capăt războiului, Pompei a dărâmat zidurile Ierusalimului, a transferat mai multe cetăți din jurisdicția Iudeei în cea a Siriei și a impus tribut iudeilor. Astfel, pentru întâia oară, Ierusalimul a fost adus, prin cucerire, în mâinile acelei puteri care avea să țină „țara cea slăvită” în strânsoarea sa de fier până la nimicirea ei desăvârșită. Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 259, 260.

Faptul că nu există nicio controversă sau tulburare în mijlocul poporului lui Dumnezeu nu trebuie socotit drept dovadă concludentă că ei rămân statornici în învățătura sănătoasă. Există temei de teamă că s-ar putea să nu discearnă limpede între adevăr și rătăcire. Atunci când cercetarea Scripturilor nu suscită întrebări noi, când nu se ivește nicio deosebire de opinie care să-i îndemne pe oameni să cerceteze Biblia personal, pentru a se încredința că au adevărul, vor fi mulți acum, ca odinioară, care se vor ține de tradiție și se vor închina la ceea ce nu cunosc.

Mi s-a arătat că mulți care mărturisesc că au cunoașterea adevărului prezent nu știu ce cred. Ei nu înțeleg dovezile credinței lor. Nu au o apreciere justă a lucrării pentru timpul de față. Când va veni timpul încercării, vor fi oameni care acum predică altora și care, examinând pozițiile pe care le susțin, vor constata că sunt multe lucruri pentru care nu pot da o explicație satisfăcătoare. Până ce nu sunt astfel puși la probă, nu-și cunosc marea lor neștiință. Și sunt mulți în biserică ce iau de la sine înțeles că înțeleg ceea ce cred; dar, până când se ivește controversa, nu-și cunosc propria slăbiciune. Când sunt despărțiți de cei de aceeași credință și constrânși să stea singuri și de unii singuri pentru a-și explica credința, vor fi surprinși să vadă cât de confuze sunt ideile lor despre ceea ce acceptaseră ca adevăr. Este cert că a existat printre noi o îndepărtare de Dumnezeul cel viu și o întoarcere spre oameni, punând înțelepciunea omenească în locul înțelepciunii divine.

Dumnezeu Își va trezi poporul; dacă alte mijloace dau greș, ereziile vor pătrunde în mijlocul lui și îl vor cerne, despărțind grâul de pleavă. Domnul îi cheamă pe toți cei ce cred Cuvântul Său să se trezească din somn. A venit o lumină prețioasă, potrivită pentru timpul acesta. Este adevăr biblic, care arată primejdiile ce stau chiar asupra noastră. Această lumină ar trebui să ne conducă la un studiu sârguincios al Scripturilor și la o examinare cât se poate de critică a pozițiilor pe care le susținem. Dumnezeu dorește ca toate implicațiile și pozițiile adevărului să fie cercetate temeinic și stăruitor, cu rugăciune și post. Credincioșii nu trebuie să se rezeme pe supoziții și pe idei neclare cu privire la ceea ce constituie adevărul. Credința lor trebuie să fie întemeiată ferm pe Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca, atunci când va veni timpul încercării și vor fi aduși înaintea consiliilor ca să răspundă pentru credința lor, să poată da socoteală de nădejdea care este în ei, cu blândețe și cu teamă.

Agitați, agitați, agitați. Subiectele pe care le prezentăm lumii trebuie să fie pentru noi o realitate vie. Este important ca, în apărarea doctrinelor pe care le considerăm articole fundamentale ale credinței, să nu ne îngăduim niciodată să folosim argumente care nu sunt întru totul solide. Acestea pot sluji la reducerea la tăcere a unui împotrivitor, dar nu onorează adevărul. Ar trebui să prezentăm argumente solide, care nu numai că îi vor reduce la tăcere pe oponenții noștri, ci și vor trece proba celei mai atente și mai pătrunzătoare cercetări. În cazul celor care s-au instruit ca dezbătători există un mare pericol ca ei să nu mânuiască Cuvântul lui Dumnezeu cu nepărtinire. În fața unui oponent, efortul nostru stăruitor ar trebui să fie acela de a prezenta subiectele într-un asemenea mod încât să trezească convingerea în mintea lui, în loc să căutăm doar să dăm încredere credinciosului.

Oricare ar fi progresul intelectual al omului, să nu creadă nici pentru o clipă că nu este nevoie de o cercetare temeinică și neîncetată a Scripturilor pentru mai multă lumină. Ca popor, suntem chemați în mod individual să fim cercetători ai profeției. Trebuie să veghem cu stăruință, pentru a discerne orice rază de lumină pe care Dumnezeu ne-o va prezenta. Se cuvine să prindem primele licăriri ale adevărului; iar prin studiu însoțit de rugăciune se poate dobândi o lumină mai clară, care poate fi prezentată altora.

"Când poporul lui Dumnezeu trăiește în tihnă și este mulțumit cu lumina de care se bucură în prezent, putem fi siguri că El nu-i va privi cu bunăvoință. Este voia Sa ca ei să înainteze neîncetat pentru a primi lumina sporită și tot mai sporită care strălucește pentru ei. Atitudinea actuală a bisericii nu-I este plăcută lui Dumnezeu. S-a strecurat o încredere de sine care i-a făcut să nu mai simtă nevoia de mai mult adevăr și mai multă lumină. Trăim într-o vreme în care Satana lucrează la dreapta și la stânga, înaintea și înapoia noastră; și totuși, ca popor, dormim. Dumnezeu voiește ca un glas să se audă, trezindu-Și poporul la acțiune." Mărturii, volumul 5, 707, 708.