We will now consider the history that took place in the aftermath of Alexander the Great’s sudden death, which represents the year 538 unto the time of the end in 1798.
Vom considera acum istoria care s-a desfășurat în urma morții subite a lui Alexandru cel Mare, care reprezintă perioada de la anul 538 până la timpul sfârșitului în 1798.
And when he shall stand up, his kingdom shall be broken, and shall be divided toward the four winds of heaven; and not to his posterity, nor according to his dominion which he ruled: for his kingdom shall be plucked up, even for others beside those. And the king of the south shall be strong, and one of his princes; and he shall be strong above him, and have dominion; his dominion shall be a great dominion. And in the end of years they shall join themselves together; for the king’s daughter of the south shall come to the king of the north to make an agreement: but she shall not retain the power of the arm; neither shall he stand, nor his arm: but she shall be given up, and they that brought her, and he that begat her, and he that strengthened her in these times. But out of a branch of her roots shall one stand up in his estate, which shall come with an army, and shall enter into the fortress of the king of the north, and shall deal against them, and shall prevail: And shall also carry captives into Egypt their gods, with their princes, and with their precious vessels of silver and of gold; and he shall continue more years than the king of the north. So the king of the south shall come into his kingdom, and shall return into his own land. Daniel 11:4–9.
Şi când se va ridica, împărăţia lui va fi sfărâmată şi va fi împărţită către cele patru vânturi ale cerului; şi nu pentru urmaşii lui, nici după stăpânirea cu care a stăpânit el; căci împărăţia lui va fi smulsă şi va reveni altora, nu acelora. Şi împăratul de la miazăzi va fi puternic, precum şi unul dintre căpeteniile lui; acela va fi mai puternic decât el şi va domni; şi stăpânirea lui va fi o mare stăpânire. Iar la sfârşitul anilor se vor uni; căci fiica împăratului de la miazăzi va veni la împăratul de la miazănoapte ca să încheie un legământ; dar ea nu va păstra tăria braţului; nici el nu va rămâne, nici braţul lui; ci ea va fi dată, şi cei ce au adus-o, şi tatăl ei, şi cel ce a întărit-o în vremurile acestea. Dar dintr-o mlădiţă a rădăcinilor ei se va ridica unul în locul lui, care va veni cu o oştire şi va intra în fortăreaţa împăratului de la miazănoapte, va lucra împotriva lor şi va birui. Şi va duce ca pradă în Egipt dumnezeii lor, împreună cu căpeteniile lor şi cu vasele lor de preţ de argint şi de aur; şi el va dăinui mai mulţi ani decât împăratul de la miazănoapte. Astfel, împăratul de la miazăzi va veni în împărăţia lui şi se va întoarce în ţara sa. Daniel 11:4-9.
Eventually, after Alexander the Great’s kingdom was broken, those who struggled for control of the former kingdom devolved into two primary kingdoms. The one kingdom controlling the south of Alexander’s former empire and the other controlling the north. From that point on in the prophetic narrative they are identified simply as the king of the south and the king of the north. Once the struggle for world dominance has reached the point where it is only portrayed between the king of the north and the south, the symbols of those two kingdoms continue through the entire chapter.
În cele din urmă, după ce regatul lui Alexandru cel Mare s-a sfărâmat, cei care se luptau pentru controlul fostului regat s-au împărțit în două regate principale. Unul dintre aceste regate controla sudul fostului imperiu al lui Alexandru, iar celălalt controla nordul. De atunci înainte, în narațiunea profetică, ele sunt identificate pur și simplu drept regele de la miazăzi și regele de la miazănoapte. Odată ce lupta pentru dominația mondială a ajuns în punctul în care este înfățișată doar între regele de la miazănoapte și cel de la miazăzi, simbolurile acelor două regate continuă pe tot parcursul capitolului.
In verse five, the king of the south is established, and he is strong, but the king of the north is also strong and his kingdom is larger. Then in verse six, the king of the south proposes an alliance with the northern kingdom. The peace treaty is secured by the king of the south giving his daughter to the king of the north, so the king of the north could marry her and ratify their alliance with a family bond. The king of the north agreed, and set aside his wife, and married the princess from the south, and the alliance was initiated.
În versetul cinci, împăratul de la miazăzi este întemeiat și este puternic, dar și împăratul de la miazănoapte este puternic, iar împărăția lui este mai mare. Apoi, în versetul șase, împăratul de la miazăzi propune o alianță cu împărăția de la miazănoapte. Tratatul de pace este asigurat prin faptul că împăratul de la miazăzi își dă fiica împăratului de la miazănoapte, pentru ca acesta să o poată lua de soție și să ratifice alianța lor printr-o legătură de familie. Împăratul de la miazănoapte a fost de acord, și-a îndepărtat soția și s-a căsătorit cu prințesa din miazăzi, iar alianța a fost inițiată.
Eventually the southern princess bears a male-child, but ultimately the northern king grew tired of his new wife, and set her aside, as he had done with his first wife, and takes his first wife back, but as soon as the original wife is restored, and has opportunity, she kills the king of the north, his southern bride, her child, and her entire Egyptian entourage. The act of the original wife murdering the southern princess and her child enrages the southern princesses family, and one of her brothers raises up an army and attacks the northern kingdom.
În cele din urmă, prințesa din sud naște un copil de parte bărbătească, însă, în cele din urmă, împăratul de la miazănoapte se satură de noua sa soție și o pune deoparte, așa cum făcuse și cu prima sa soție, și își ia înapoi prima soție; dar, de îndată ce soția dintâi este restaurată și are prilejul, ea îl ucide pe împăratul de la miazănoapte, pe mireasa lui din sud, pe copilul ei și întregul ei alai egiptean. Fapta prin care soția dintâi o ucide pe prințesa din sud și pe copilul ei aprinde mânia familiei prințesei din sud, iar unul dintre frații ei ridică o oaste și atacă împărăția de la miazănoapte.
The southern army prevails over the northern king, and the first wife that murdered the northern king, his southern bride and child is then executed. The original wife’s son, who had been installed as the ruling king of the north at the death of his father, is captured and carried back to Egypt by the southern king, along with some Egyptian artifacts and idols that had been taken from the southern kingdom by the northern kingdom in earlier battles. Once in Egypt the captured northern king falls from a horse and dies. Uriah Smith identifies the history as follows.
Armata de la miazăzi biruie pe împăratul de la miazănoapte, iar prima soție, care îl ucisese pe împăratul de la miazănoapte, pe mireasa lui din miazăzi și pe copilul lor, este apoi executată. Fiul primei soții, care fusese instalat ca împărat de la miazănoapte la moartea tatălui său, este capturat și dus înapoi în Egipt de către împăratul de la miazăzi, împreună cu unele artefacte egiptene și idoli care fuseseră luați din regatul de la miazăzi de către regatul de la miazănoapte în bătălii anterioare. Ajuns în Egipt, împăratul de la miazănoapte capturat cade de pe un cal și moare. Uriah Smith identifică istoria după cum urmează.
“‘VERSE 6. And in the end of years they shall join themselves together; for the king’s daughter of the south shall come to the king of the north to make an agreement: but she shall not retain the power of the arm; neither shall he stand, nor his arm; but she shall be given up, and they that brought her, and he that begat her, and he that strengthened her in these times.’
VERSETUL 6. Iar la sfârșitul anilor se vor uni; căci fiica împăratului de la miazăzi va veni la împăratul de la miazănoapte, ca să facă o învoială; dar ea nu va păstra tăria brațului; nici el nu va rămâne în picioare, nici brațul lui; ci ea va fi predată, și cei ce au adus-o, și cel ce a născut-o, și cel ce a întărit-o în vremurile acestea.
“There were frequent wars between the kings of Egypt and Syria. Especially was this the case with Ptolemy Philadelphus, the second king of Egypt, and Antiochus Theos, third king of Syria. They at length agreed to make peace upon condition that Antiochus Theos should put away his former wife, Laodice, and her two sons, and should marry Berenice, the daughter of Ptolemy Philadelphus. Ptolemy accordingly brought his daughter to Antiochus, bestowing with her an immense dowry.
S-au purtat frecvent războaie între regii Egiptului și ai Siriei. În mod deosebit acesta a fost cazul cu Ptolemeu Filadelful, al doilea rege al Egiptului, și cu Antioh Teos, al treilea rege al Siriei. În cele din urmă au convenit să încheie pacea, cu condiția ca Antioh Teos să o repudieze pe fosta sa soție, Laodice, împreună cu cei doi fii ai ei, și să se căsătorească cu Berenice, fiica lui Ptolemeu Filadelful. În consecință, Ptolemeu și-a adus fiica la Antioh, înzestrând-o cu o zestre imensă.
“‘But she shall not retain the power of the arm;’ that is, her interest and power with Antiochus. And so it proved; for some time shortly after, in a fit of love, Antiochus brought back his former wife, Laodice, and her children, to court again. Then says the prophecy, ‘Neither shall he [Antiochus] stand, nor his arm,’ or seed. Laodice, being restored to favor and power, feared lest, in the fickleness of his temper, Antiochus should again disgrace her, and recall Berenice; and conceiving that nothing short of his death would be an effectual safeguard against such a contingency, she caused him to be poisoned shortly after. Neither did his seed by Berenice succeed him in the kingdom; for Laodice so managed affairs as to secure the throne for her eldest son, Seleucus Callinicus.
„Dar ea nu va păstra puterea brațului”; adică influența și puterea ei pe lângă Antiochus. Și așa s-a dovedit; căci nu mult după aceea, într-un acces de iubire, Antiochus și-a readus din nou la curte fosta soție, Laodice, și pe copiii ei. Apoi spune profeția: „Nici el [Antiochus] nu va sta în picioare, nici brațul lui”, sau sămânța lui. Laodice, fiind restabilită în favoare și putere, s-a temut ca nu cumva, din pricina nestatorniciei firii lui, Antiochus să o dezonoreze din nou și să o recheme pe Berenice; și, socotind că nimic mai puțin decât moartea lui nu ar fi o pavăză eficace împotriva unei asemenea eventualități, a făcut ca el să fie otrăvit la scurtă vreme după aceea. Nici sămânța lui prin Berenice nu i-a urmat la domnie; căci Laodice a rânduit lucrurile astfel încât să asigure tronul pentru fiul ei cel mai mare, Seleucus Callinicus.
“But such wickedness could not long remain unpunished, as the prophecy further predicts, and further history proves.
Dar o astfel de nelegiuire nu putea să rămână multă vreme nepedepsită, după cum profeția mai departe prevestește, iar istoria ulterioară o dovedește.
“‘VERSE 7. But out of a branch of her roots shall one stand up in his estate, which shall come with an army, and shall enter into the fortress of the king of the north, and shall deal against them, and shall prevail: 8. And shall also carry captives into Egypt their gods, with their princes, and with their precious vessels of silver and of gold; and he shall continue more years than the king of the north. 9. So the king of the south shall come into his kingdom, and shall return into his own land.’
"VERSETUL 7. Dar un vlăstar din rădăcinile ei se va ridica în locul lui, care va veni cu o oaste, va intra în fortăreața împăratului de la miazănoapte, va acționa împotriva lor și va birui: 8. Și va duce în robie în Egipt pe dumnezeii lor, împreună cu căpeteniile lor și cu vasele lor de preț de argint și de aur; și el va dăinui mai mulți ani decât împăratul de la miazănoapte. 9. Astfel, împăratul de la miazăzi va intra în împărăția lui și se va întoarce în țara sa."
“This branch out of the same root with Berenice was her brother, Ptolemy Euergetes. He had no sooner succeeded his father, Ptolemy Philadelphus, in the kingdom of Egypt, than, burning to avenge the death of his sister, Berenice, he raised an immense army, and invaded the territory of the king of the north, that is, of Seleucus Callinicus, who, with his mother, Laodice, reigned in Syria. And he prevailed against them, even to the conquering of Syria, Cilicia, the upper parts beyond the Euphrates, and almost all Asia. But hearing that a sedition was raised in Egypt requiring his return home, he plundered the kingdom of Seleucus, took forty thousand talents of silver and precious vessels, and two thousand five hundred images of the gods. Among these were the images which Cambyses had formerly taken from Egypt and carried into Persia. The Egyptians, being wholly given to idolatry, bestowed upon Ptolemy the title of Euergetes, or the Benefactor, as a compliment for his having thus, after many years, restored their captive gods.
Acest vlăstar ieșit din aceeași rădăcină cu Berenice era fratele ei, Ptolemeu Euergetes. De îndată ce i-a urmat la tron tatălui său, Ptolemeu Philadelphus, în regatul Egiptului, arzând să răzbune moartea surorii sale, Berenice, a ridicat o oaste imensă și a invadat teritoriul regelui de la miazănoapte, adică al lui Seleucos Callinicus, care, împreună cu mama sa, Laodice, domnea în Siria. Și a biruit împotriva lor, până la cucerirea Siriei, Ciliciei, ținuturilor de sus, dincolo de Eufrat, și a aproape întregii Asii. Dar, auzind că în Egipt se iscase o răscoală care cerea întoarcerea lui acasă, a jefuit regatul lui Seleucos, a luat patruzeci de mii de talanți de argint și vase prețioase și două mii cinci sute de statui ale zeilor. Între acestea se aflau statuile pe care Cambyses le luase odinioară din Egipt și le dusese în Persia. Egiptenii, fiind cu totul dedați idolatriei, i-au conferit lui Ptolemeu titlul de Euergetes, sau Binefăcătorul, drept compliment pentru faptul că, astfel, după mulți ani, le-a restituit zeii captivi.
“This, according to Bishop Newton, is Jerome’s account, extracted from ancient historians, but there are authors still extant, he says, who confirm several of the same particulars. Appian informs us that Laodice having killed Antiochus, and after him both Berenice and her child, Ptolemy, the son of Philadelphus, to revenge those murders, invaded Syria, slew Laodice, and proceeded as far as Babylon. From Polybius we learn that Ptolemy, surnamed Euergetes, being greatly incensed at the cruel treatment of his sister, Berenice, marched with an army into Syria, and took the city of Seleucia, which was kept for some years afterward by garrisons of the kings of Egypt. Thus did he enter into the fortress of the king of the north. Polyaenus affirms that Ptolemy made himself master of all the country from Mount Taurus as far as to India, without war or battle; but he ascribes it by mistake to the father instead of the son. Justin asserts that if Ptolemy had not been recalled into Egypt by a domestic sedition, he would have possessed the whole kingdom of Seleucus. The king of the south thus came into the dominion of the king of the north, and returned to his own land, as the prophet had foretold. And he also continued more years than the king of the north; for Seleucus Callinicus died in exile, of a fall from his horse; and Ptolemy Euergetes survived him for four or five years.” Uriah Smith, Daniel and the Revelation, 250–252.
„Aceasta, potrivit Episcopului Newton, este relatarea lui Ieronim, extrasă din istorici vechi; dar, spune el, există încă autori care confirmă mai multe dintre aceleași amănunte. Appian ne informează că, după ce Laodice l-a ucis pe Antioh, iar după el atât pe Berenice, cât și pe copilul ei, Ptolemeu, fiul lui Filadelf, pentru a răzbuna acele asasinate, a invadat Siria, a ucis-o pe Laodice și a înaintat până la Babilon. Din Polibiu aflăm că Ptolemeu, supranumit Everget, fiind puternic mâniat de tratamentul crud aplicat surorii sale, Berenice, a mărșăluit cu o oștire în Siria și a cucerit cetatea Seleucia, care a fost păstrată câțiva ani după aceea de garnizoanele regilor Egiptului. Astfel a intrat el în cetățuia împăratului de la miazănoapte. Polien afirmă că Ptolemeu s-a făcut stăpân peste toată țara de la Munții Taurus până la India, fără război și fără luptă; dar o atribuie din greșeală tatălui în locul fiului. Iustin susține că, dacă Ptolemeu n-ar fi fost rechemat în Egipt de o sediciune internă, ar fi stăpânit întregul regat al lui Seleuc. Astfel, împăratul de la miazăzi a intrat în stăpânirea împăratului de la miazănoapte și s-a întors în țara sa, după cum prorocul prevestise. Și el a trăit mai mulți ani decât împăratul de la miazănoapte; căci Seleuc Callinicos a murit în exil, în urma unei căderi de pe cal; iar Ptolemeu Everget i-a supraviețuit patru sau cinci ani.” Uriah Smith, Daniel and the Revelation, 250-252.
A prophetic characteristic of Rome, and therefore the king of the north, is that in order to be established upon the throne, three geographical obstacles must be conquered. The first king of the north in the aftermath of Alexander’s broken kingdom was established by Seleucus Nicator who had served as a general to Ptolemy (the king of the south) for a little while between 316 and 312 BC. Verse five addresses this fact when it states, “And the king of the south shall be strong, and one of his princes; and he shall be strong above him.” Ptolemy was the king of the south, and he had a general (one of his princes), that was destined to become stronger than Ptolemy, and the final phrase of verse five says, “and have dominion; his dominion shall be a great dominion.” Ptolemy’s general Seleucus was to become the first king of the north. But for Seleucus to become the king of the north, he would need to separate from the southern king, and thereafter conquer three geographical areas.
O trăsătură profetică a Romei și, prin urmare, a împăratului de la miazănoapte, este aceea că, pentru a fi așezat pe tron, trebuie cucerite trei obstacole geografice. Primul împărat de la miazănoapte, după sfărâmarea împărăției lui Alexandru, a fost Seleucus Nicator, care slujise pentru o vreme ca general al lui Ptolemeu (împăratul de la miazăzi) între anii 316 și 312 î.Hr. Versetul cinci abordează acest fapt când spune: „Iar împăratul de la miazăzi va fi puternic, și unul dintre căpeteniile lui; iar acela va fi mai puternic decât el.” Ptolemeu era împăratul de la miazăzi, și el avea un general (una dintre căpeteniile lui) care era destinat să devină mai puternic decât Ptolemeu, iar fraza finală a versetului cinci spune: „și va stăpâni; stăpânirea lui va fi o mare stăpânire.” Generalul lui Ptolemeu, Seleucus, urma să devină primul împărat de la miazănoapte. Dar, pentru ca Seleucus să devină împăratul de la miazănoapte, trebuia să se despartă de împăratul de la miazăzi și apoi să cucerească trei zone geografice.
The first area conquered by Seleucus was the East in 301 BC. He then conquered the West (that had been held by Cassander’s successor) in 286 BC, and he then took his third territory in the North when he conquered Lysimachus in 281 BC. The king of the north was established on the throne in 281 BC.
Prima regiune cucerită de Seleucus a fost Răsăritul, în 301 î.Hr. Apoi a cucerit Apusul (care fusese deținut de succesorul lui Cassander), în 286 î.Hr., iar apoi și-a dobândit al treilea teritoriu în Nord când l-a învins pe Lysimachus, în 281 î.Hr. Regele din Nord a fost așezat pe tron în 281 î.Hr.
The peace treaty that was later formed with the southern king occurred in 252 BC. Six years later in 246 BC, Berenice (the southern princess), her son, and all her entourage were put to death. The southern king thereafter captured Laodice’s son, Seleucus Callinicus and took him back with him to Egypt, where he died falling from a horse. The reign of the first king of the north was from 281 BC until 246 BC, which equates to thirty-five years.
Tratatul de pace încheiat mai târziu cu regele din sud a avut loc în anul 252 î.Hr. Șase ani mai târziu, în 246 î.Hr., Berenice (prințesa din sud), fiul ei și întregul ei alai au fost puși la moarte. Ulterior, regele din sud l-a luat prizonier pe fiul Laodicei, Seleucus Callinicus, și l-a dus cu el în Egipt, unde a murit căzând de pe un cal. Domnia primului rege din nord a durat din 281 î.Hr. până în 246 î.Hr., ceea ce însumează treizeci și cinci de ani.
The first king of the north in chapter eleven, conquered three geographical obstacles in order to be established upon the throne. Pagan Rome also conquered three geographical obstacles in order to be established upon the throne [See Daniel 8:9], and Papal Rome conquered three geographical obstacles in order to be established upon the throne [See Daniel 7:20]. Modern Rome also conquers three geographical obstacles in order to be established upon the throne [See Daniel 11:40–43].
Primul împărat de la miazănoapte din capitolul unsprezece a cucerit trei obstacole geografice pentru a fi așezat pe tron. Roma păgână a cucerit, de asemenea, trei obstacole geografice pentru a fi așezată pe tron [A se vedea Daniel 8:9], iar Roma papală a cucerit trei obstacole geografice pentru a fi așezată pe tron [A se vedea Daniel 7:20]. Roma modernă cucerește, de asemenea, trei obstacole geografice pentru a fi așezată pe tron [A se vedea Daniel 11:40-43].
Once established upon the throne, the first king of the north ruled for thirty-five years. Once established upon the throne, pagan Rome ruled for a “time” (three hundred and sixty years). Once established upon the throne, papal Rome ruled for “a time, times and dividing of time” (twelve hundred and sixty years.) Once established upon the throne, modern Rome will rule for a symbolic forty-two months (also noted as “an hour”).
Odată așezat pe tron, primul rege al nordului a domnit timp de treizeci și cinci de ani. Odată așezată pe tron, Roma păgână a domnit timp de „o vreme” (trei sute șaizeci de ani). Odată așezată pe tron, Roma papală a domnit pentru „o vreme, vremuri și împărțirea vremii” (o mie două sute șaizeci de ani). Odată așezată pe tron, Roma modernă va domni timp de patruzeci și două de luni simbolice (de asemenea indicate ca „un ceas”).
Sister White informs us that “much of the history recorded in Daniel chapter eleven is to be repeated.” She then quotes verses thirty-one through thirty-six, and says, “scenes similar to those described in these words will take place.” In those verses papal Rome (the abomination that maketh desolate), is “placed” upon the throne in 538, and then it persecutes God’s people for “many days” (twelve hundred and sixty years), until the first “indignation is accomplished” in 1798. The history of verses thirty-one to thirty-six is repeated in the last six verses of chapter eleven, but the history was also perfectly typified in verses five through nine.
Sora White ne informează că „o mare parte din istoria consemnată în capitolul unsprezece din Daniel urmează să se repete”. Apoi citează versetele treizeci și unu până la treizeci și șase și spune: „Scene asemănătoare celor descrise în aceste cuvinte vor avea loc.” În acele versete, Roma papală (urâciunea pustiirii) este „așezată” pe tron în 538, iar apoi persecută poporul lui Dumnezeu pentru „multe zile” (o mie două sute șaizeci de ani), până când prima „mânie este împlinită” în 1798. Istoria din versetele treizeci și unu până la treizeci și șase se repetă în ultimele șase versete ale capitolului unsprezece, dar istoria a fost de asemenea prefigurată în chip desăvârșit în versetele cinci până la nouă.
The establishment of Seleucus as king of the north in 281 BC, aligns with the year 538. Both represent the enthronement of the king of the north at the conclusion of the conquering of three geographical obstacles. The period of papal rule is expressed in several ways; twelve hundred and sixty days, forty-two months, time, times and dividing of time, a space, and three and a half years. Seleucus’ rule was for thirty-five years, and a tenth, or a tithe, of thirty-five, is three and a half. A tenth of thirty-five years is also expressed as “three-point-five” (3.5) years. “Three and a half” is a symbol of the period of papal rule.
Stabilirea lui Seleuc ca împărat de la miazănoapte în anul 281 î.Hr. corespunde anului 538. Ambele reprezintă întronarea împăratului de la miazănoapte la încheierea cuceririi a trei obstacole geografice. Perioada domniei papale este exprimată în mai multe moduri: o mie două sute șaizeci de zile, patruzeci și două de luni, o vreme, vremuri și o jumătate de vreme, un răstimp, și trei ani și jumătate. Domnia lui Seleuc a durat treizeci și cinci de ani, iar a zecea parte, sau o zeciuială, din treizeci și cinci, este trei și jumătate. A zecea parte din treizeci și cinci de ani este exprimată și ca „trei virgulă cinci” (3.5) ani. „Trei și jumătate” este un simbol al perioadei domniei papale.
The papacy received its deadly wound in 1798 when the king of the south, Napoleon Bonaparte (meaning the “fortunate son”), sent his general to take the pope captive. A year later in 1799 the pope died in exile, as did the first king of the north who had also been taken into captivity by the king of the south. Seleucus Callinicus died by falling off a horse while captive in Egypt. The pope is the one who rode upon the beast. The beast represented the political system that the pope employed to accomplish his satanic works. That beast was slain in 1798, and the pope who had ridden upon and reigned over the beast died a year later. Seleucus Callinicus died falling off a horse (the beast he rode upon.) The captivity of the papacy in 1798 and 1799, was perfectly typified by the captivity of the first king of the north.
Papalitatea a primit rana de moarte în 1798, când împăratul de la miazăzi, Napoleon Bonaparte (însemnând „fiul norocos”), și-a trimis generalul să-l ia captiv pe papă. Un an mai târziu, în 1799, papa a murit în exil, la fel ca întâiul împărat de la miazănoapte, care fusese de asemenea dus în captivitate de către împăratul de la miazăzi. Seleucus Callinicus a murit căzând de pe un cal, pe când se afla în captivitate în Egipt. Papa este cel care a călărit fiara. Fiara reprezenta sistemul politic pe care papa îl întrebuința pentru a-și împlini lucrările satanice. Acea fiară a fost ucisă în 1798, iar papa care călărise și domnise asupra fiarei a murit un an mai târziu. Seleucus Callinicus a murit căzând de pe un cal (fiara pe care o călărise). Captivitatea papalității din 1798 și 1799 a fost tipificată în chip desăvârșit de captivitatea întâiului împărat de la miazănoapte.
What brought the wrath of the king of the south upon the northern king was a broken peace treaty, represented by the setting aside of Berenice (the southern bride) and her subsequent death at the hands of Laodice. Napoleon had entered into a peace treaty between Revolutionary France and the papal states in 1797. The treaty was named after the town of Tolentino in Ancona, Italy, where the treaty had been signed. It officially ended in February, 1798 when France took the pope captive. The reason why the treaty was disannulled was France’s effort to spread its Revolution.
Ceea ce a atras mânia împăratului de la miazăzi asupra împăratului de la miazănoapte a fost un tratat de pace încălcat, reprezentat prin repudierea Berenicei (mireasa de la miazăzi) și moartea ei ulterioară prin mâna Laodicei. Napoleon încheiase, în 1797, un tratat de pace între Franța revoluționară și Statele Pontificale. Tratatul a primit numele orașului Tolentino, din Ancona, Italia, unde a fost semnat. El a luat sfârșit oficial în februarie 1798, când Franța l-a luat captiv pe papă. Motivul pentru care tratatul a fost desființat a fost efortul Franței de a-și răspândi Revoluția.
Napoleon’s General Duphot, was in Rome in 1797 as part of the French expeditionary force sent by the Directory, the ruling government of France at the time. The purpose of the French expedition to Italy, which included General Duphot’s presence in Rome, was to support the Roman Republic, a short-lived client state established by French revolutionary forces in the Italian Peninsula. The French were actively involved in supporting revolutionary movements and spreading revolutionary ideals across Europe during this period. In Italy, they sought to overthrow monarchies and establish republics modeled after the French Republic.
Generalul lui Napoleon, Duphot, se afla la Roma în 1797, ca parte a forței expediționare franceze trimise de Directorat, guvernul aflat la conducerea Franței la acea vreme. Scopul expediției franceze în Italia, care includea și prezența generalului Duphot la Roma, era sprijinirea Republicii Romane, un stat clientelar de scurtă durată, instituit de forțele revoluționare franceze în Peninsula Italică. În această perioadă, francezii erau activ implicați în susținerea mișcărilor revoluționare și în răspândirea idealurilor revoluționare în întreaga Europă. În Italia, ei urmăreau răsturnarea monarhiilor și instaurarea unor republici după modelul Republicii Franceze.
Duphot’s presence and actions in Rome provoked opposition from conservative factions, including supporters of the Papal States and local aristocrats. In December, 1797, during a confrontation between French troops and supporters of the Papal States, General Duphot was assassinated, and thus the pretense for Napoleon to send General Berthier to take the pope captive the next year was established. A broken peace treaty between the kings of the south and north provided the motivation in both histories for the king of the north being taken captive by the king of the south.
Prezența și acțiunile lui Duphot la Roma au stârnit opoziția facțiunilor conservatoare, inclusiv a susținătorilor Statelor Papale și a aristocraților locali. În decembrie 1797, în timpul unei confruntări între trupele franceze și susținătorii Statelor Papale, generalul Duphot a fost asasinat, creându-se astfel pretextul pentru ca Napoleon să-l trimită pe generalul Berthier să-l ia captiv pe papă în anul următor. Un tratat de pace încălcat între împărații de la miazăzi și de la miazănoapte a constituit, în ambele istorii, temeiul pentru ca împăratul de la miazănoapte să fie luat captiv de împăratul de la miazăzi.
Verse eight says, “shall also carry captives into Egypt their gods, with their princes, and with their precious vessels of silver and of gold.” When Ptolemy returned to Egypt in fulfillment of this verse, the Egyptians gave him the title of “Euergetes” (the Benefactor), as a compliment for his work in returning their idols and artifacts that had previously taken from them by the king of the north. In 1798, the plundering of Rome by the French took place. On one day alone the historians record that five hundred horse-drawn vehicles, under a strong military guard, was seen leaving the city.
Versetul opt spune: „va duce, de asemenea, robi în Egipt pe dumnezeii lor, împreună cu voievozii lor și cu vasele lor prețioase de argint și de aur.” Când Ptolemeu s-a întors în Egipt, în împlinirea acestui verset, egiptenii i-au dat titlul de „Euergetes” (Binefăcătorul), ca un omagiu pentru lucrarea sa de a le înapoia idolii și artefactele care le fuseseră luate mai înainte de împăratul de la miazănoapte. În 1798 a avut loc jefuirea Romei de către francezi. Istoricii consemnează că, într-o singură zi, cinci sute de vehicule trase de cai, sub o puternică pază militară, au fost văzute părăsind cetatea.
The procession contained an immense number of antique sculptures and Renaissance paintings that France was appropriating in accordance with the broken peace treaty of Tolentino. Those artworks included the Laocoon group, the Belvedere Apollo, the Dying Gaul, Cupid and Psyche, Ariadne on Naxos, the Medici Venus, and the colossal figures of the Tiber and the Nile; tapestries and paintings by Raphael, including the Transfiguration, the Madonna di Foligno, the Madonna della Sedia, Titian’s Santa Conversazione; and many other works. It was not till several years after that, these stolen treasures were exhibited in the Musee Napoleonian in the Louvre, which was opened in 1807. As Ptolemy was celebrated for returning the Egyptians treasures, the treasures carried from Rome were placed in the portion of the museum named after Napoleon.
Procesiunea cuprindea un număr imens de sculpturi antice și picturi renascentiste pe care Franța și le însușea în conformitate cu tratatul de pace de la Tolentino, încălcat. Printre acele opere de artă se aflau grupul statuar Laocoon, Apollo din Belvedere, Galul muribund, Cupidon și Psyche, Ariadna pe Naxos, Venus de Medici și figurile colosale ale Tibrului și Nilului; tapiserii și picturi de Rafael, inclusiv Schimbarea la Față, Madonna di Foligno, Madonna della Sedia, Sfânta Conversație a lui Tizian; și multe alte lucrări. Abia după câțiva ani aceste comori furate au fost expuse în Musée Napoléon din Luvru, care a fost deschis în 1807. După cum Ptolemeu a fost celebrat pentru restituirea comorilor egiptenilor, comorile purtate de la Roma au fost așezate în partea muzeului numită după Napoleon.
Verses five through nine, are a perfect parallel to the history beginning in the year 538 and ending in 1798 and 1799. They align with verses thirty-one to thirty-six, which is represented in the last six verses of the chapter, which describe the final empowerment of modern Rome as it conquers three obstacles, and ultimately comes to its end with none to help. Verse ten then addresses the history of 1989.
Versetele cinci până la nouă sunt o paralelă desăvârșită cu istoria care începe în anul 538 și se încheie în 1798 și 1799. Ele corespund versetelor treizeci și unu până la treizeci și șase, ceea ce este reprezentat în ultimele șase versete ale capitolului, care descriu împuternicirea finală a Romei moderne pe măsură ce cucerește trei piedici și, în cele din urmă, ajunge la sfârșitul ei, fără ca nimeni să-i vină în ajutor. Versetul zece tratează apoi istoria anului 1989.
But his sons shall be stirred up, and shall assemble a multitude of great forces: and one shall certainly come, and overflow, and pass through: then shall he return, and be stirred up, even to his fortress. Daniel 11:10.
Dar fiii lui se vor întărâta și vor strânge o mare mulțime de oștiri; iar unul va veni negreșit, se va revărsa și va trece mai departe; apoi se va întoarce și se va întărâta până la cetățuia lui. Daniel 11:10.
The historical fulfillment of verse ten typifies 1989, when the papacy, in secret alliance with Ronald Reagan, “overflowed” and “passed through” the Soviet Union, leaving only its fortress (Russia), as the Soviet Union (USSR) dissolved in the wake of Perestroika.
Împlinirea istorică a versetului zece prefigurează anul 1989, când papalitatea, într-o alianță secretă cu Ronald Reagan, a „năvălit” și „a trecut prin” Uniunea Sovietică, lăsând doar fortăreața ei (Rusia), pe măsură ce Uniunea Sovietică (URSS) se dizolva în urma Perestroikăi.
And at the time of the end shall the king of the south push at him: and the king of the north shall come against him like a whirlwind, with chariots, and with horsemen, and with many ships; and he shall enter into the countries, and shall overflow and pass over. Daniel 11:40.
Și la vremea sfârșitului, împăratul de la miazăzi se va năpusti asupra lui; iar împăratul de la miazănoapte va veni împotriva lui ca un vârtej, cu care de luptă, cu călăreți și cu multe corăbii; va pătrunde în țări, se va revărsa și va trece mai departe. Daniel 11:40.
The history of verse ten represents a retaliation against the conquering of the king of the north by the king of the south in 246 BC, and typifies a retaliation against the conquering of the king of the north by the king of the south in 1798. Verse forty began with the time of the end in 1798 when the king of the south (atheistic France) delivered the deadly wound to the king of the north (the papal power), and was fulfilled with the collapse of the Soviet Union at the time of the end in 1989. The time of the end in 1798 is represented in verse forty by the phrase, “And at the time of the end shall the king of the south push at him.” The “colon” (:) that separates the last part of the verse, marks the next “time of the end” in 1989. “And the king of the north shall come against him like a whirlwind, with chariots, and with horsemen, and with many ships; and he shall enter into the countries, and shall overflow and pass over.”
Istoria versetului zece reprezintă o ripostă la cucerirea împăratului de la miazănoapte de către împăratul de la miazăzi în 246 î.Hr. și tipifică o ripostă la cucerirea împăratului de la miazănoapte de către împăratul de la miazăzi în 1798. Versetul patruzeci a început odată cu timpul sfârșitului, în 1798, când împăratul de la miazăzi (Franța ateistă) i-a pricinuit rana de moarte împăratului de la miazănoapte (puterea papală) și s-a împlinit prin prăbușirea Uniunii Sovietice, la timpul sfârșitului, în 1989. Timpul sfârșitului din 1798 este reprezentat în versetul patruzeci prin expresia: „Iar la timpul sfârșitului, împăratul de la miazăzi îl va împunge.” Semnul „două puncte” (:) care desparte ultima parte a versetului marchează următorul „timp al sfârșitului”, în 1989. „Și împăratul de la miazănoapte va veni împotriva lui ca un vârtej, cu care de război, cu călăreți și cu multe corăbii; și va intra în țări, va da năvală și va trece mai departe.”
We will continue this study in the next article.
Vom continua acest studiu în articolul următor.
“Every nation that has come upon the stage of action has been permitted to occupy its place on the earth, that it might be seen whether it would fulfill the purpose of ‘the Watcher and the Holy One.’ Prophecy has traced the rise and fall of the world’s great empires—Babylon, Medo-Persia, Greece, and Rome. With each of these, as with nations of less power, history repeated itself. Each had its period of test, each failed, its glory faded, its power departed, and its place was occupied by another. . . .
Fiecărei națiuni care a pășit pe scena istoriei i s-a îngăduit să-și ocupe locul pe pământ, pentru ca să se vadă dacă va împlini scopul „Veghetorului și al Celui Sfânt”. Profeția a trasat ascensiunea și căderea marilor imperii ale lumii — Babilon, Medo-Persia, Grecia și Roma. În cazul fiecăreia dintre acestea, ca și în cazul națiunilor de mai mică putere, istoria s-a repetat. Fiecare a avut perioada sa de încercare; fiecare a eșuat, slava i-a apus, i-a pierit puterea, iar locul i-a fost luat de o alta. . . .
“From the rise and fall of nations as made plain in the pages of Holy Writ, they need to learn how worthless is mere outward and worldly glory. Babylon, with all its power and its magnificence, the like of which our world has never since beheld,—power and magnificence which to the people of that day seemed so stable and enduring,–how completely has it passed away! As ‘the flower of the grass’ it has perished. So perishes all that has not God for its foundation. Only that which is bound up with His purpose and expresses His character can endure. His principles are the only steadfast things our world knows.” Education, 177, 184.
Din ridicarea și căderea națiunilor, așa cum sunt arătate limpede în paginile Sfintei Scripturi, ei trebuie să învețe cât de lipsită de valoare este slava pur exterioară și lumească. Babilonul, cu toată puterea și măreția lui, cum lumea noastră nu a mai văzut de atunci încoace — putere și măreție care, pentru oamenii acelei vremi, păreau atât de statornice și trainice —, cât de deplin a pierit! Precum „floarea ierbii”, a pierit. Astfel piere tot ceea ce nu-L are pe Dumnezeu drept temelie. Numai ceea ce este legat de scopul Său și exprimă caracterul Său poate dăinui. Principiile Sale sunt singurele lucruri statornice pe care le cunoaște lumea noastră. Educație, 177, 184.