The Book of Daniel - Number One-Hundred and Eighty-Three

„Adevărul pe care Petru îl mărturisise este temelia credinței credinciosului. El este ceea ce Însuși Hristos a declarat a fi viața veșnică.” Acel „adevăr” a identificat două aspecte ale lui Hristos. Primul era acela că Hristos este un element al istoriei profetice. Reperele care reprezintă evenimentele istoriei profetice Îl reprezintă pe Hristos. Asocierea Sa cu evenimentele atestă caracterul sacru al reperelor profetice și oferă temeiul pentru faptul că Sora White a spus atât de des că trebuie să păzim reperele, căci acele repere Îl reprezintă pe Isus Hristos. Reperul care a reprezentat tema testării în vremea lui Hristos a fost botezul Său și acesta s-a aliniat cu alte evenimente din liniile sacre ale reformei, marcate prin coborârea unui simbol divin.

În linia de reformă a lui Moise, divinitatea S-a pogorât și a locuit într-un rug aprins, simbol al unirii Creatorului cu creația. În linia de reformă de la sfârșitul celor șaptezeci de ani, Mihail a coborât pentru a-l împuternici pe Cir să dea curs primului decret, iar în același timp Daniel a fost transformat după chipul lui Hristos. În linia de reformă a lui Hristos, Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de porumbel ca să-L ungă pe Fiul lui Dumnezeu, simbolul divinității unite cu umanitatea. În istoria milerită, îngerul care a coborât la 11 august 1840 a fost „nimeni altul decât Isus Hristos”, care a coborât cu o cărticică ce trebuia mâncată, iar El era acea cărticică. Acolo El a demonstrat că unirea divinității cu umanitatea se înfăptuiește prin a mânca și a bea trupul și sângele Pâinii Cerului.

Istoria sacră este sacră pentru că este întrupată prin prezența lui Hristos. Profețiile Cuvântului lui Dumnezeu care identifică evenimente viitoare sunt Isus Hristos, căci El este «Cuvântul». Când acele profeții se împlinesc în istorie, evenimentele reprezintă împlinirea cuvântului Său, iar cuvântul Său este adevăr. Cuvântul Său este cel care enunță profeția, iar cuvântul Său este cel care se împlinește când survine evenimentul, așadar la început și la sfârșit este Isus Hristos, căci El este Alfa și Omega. Prin urmare, când Petru a proclamat că Isus era Hristosul și Fiul Dumnezeului celui viu, el identifica un jalon care era Isus Hristos și un jalon care își atinge împlinirea desăvârșită în zilele de pe urmă. 11 septembrie 2001 a fost împlinirea desăvârșită a lui Hristos.

A respinge împlinirea profetică a zilei de 11 septembrie 2001 înseamnă a-L respinge pe Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu. Acel adevăr, exprimat de Petru, a fost "temelia credinței credinciosului", iar la 11 septembrie 2001 Hristos Și-a călăuzit poporul din zilele de pe urmă înapoi la "cărările cele vechi" ale lui Ieremia, care reprezintă "temeliile" mișcării soliei primului și a celui de-al treilea înger. Petru i-a reprezentat pe cei o sută patruzeci și patru de mii, care sunt pecetluiți în perioada în care cei patru îngeri țin în frâu cele patru vânturi. Timpul pecetluirii este o perioadă profetică specifică, care începe la 11 septembrie 2001 și se încheie odată cu apropiata lege duminicală. Isus ilustrează întotdeauna sfârșitul unui lucru prin începutul unui lucru.

La începutul timpului de pecetluire, îngerul din Apocalipsa optsprezece a coborât, așa cum coborâse Duhul Sfânt la botez, iar acel înger era „nimeni altul decât Isus Hristos”, căci îngerul care a coborât să lumineze pământul cu slava Sa în istoria millerită a fost „nimeni altul decât Isus Hristos”. La apropiata lege duminicală, „nimeni altul decât Isus Hristos” coboară din nou și prezintă a doua dintre cele două solii din Apocalipsa optsprezece, pe când Își cheamă cealaltă Sa turmă afară din Babilon. La mijlocul timpului de pecetluire, un înger a coborât, precum a coborât al doilea înger la 19 aprilie 1844, la prima dezamăgire a mișcării millerite.

Între venirea celui de-al doilea înger și venirea, la 22 octombrie 1844, a celui de-al treilea înger, au fost trimiși mulți îngeri pentru a-i spori puterea celui de-al doilea înger, odată cu sosirea soliei Strigătului de la miezul nopții. Referindu-se la perioada în care acești îngeri au sosit în istoria millerită, sora White ne informează că aceia care au respins aceste solii L-au răstignit pe Hristos la fel de sigur cum L-au răstignit iudeii.

Soliile reprezentate de îngeri, atunci când sunt respinse, reprezintă răstignirea lui Hristos, căci El întruchipează soliile și împlinirea lor istorică. La 18 iulie 2020, "o Persoană nu mai puțin decât Isus Hristos" S-a pogorât, marcând prima dezamăgire și începutul timpului de zăbovire. Oasele moarte și uscate ale poporului Său din zilele de pe urmă, ucis pe străzi, urmau să fie trezite prin auzirea singurului glas care poate readuce oamenii la viață.

În iulie 2023, Glasul Său a chemat la viață oasele moarte și uscate, iar Alfa și Omega a repetat atunci începutul timpului pecetluirii, căci iulie 2023 marchează perioada de încheiere a timpului pecetluirii. Poporul Său a fost apoi din nou chemat înapoi la vechile cărări ale lui Ieremia, la temeliile istoriei milerite. Mesajele fundamentale ale începutului și ale sfârșitului mileriților au fost primul și ultimul dintre mesajele istoriei milerite, și anume „de șapte ori” din Leviticul, capitolul douăzeci și șase.

În iulie 2023, poporului lui Dumnezeu din zilele de pe urmă i s-a poruncit din nou să ia cărțulia și s-o mănânce. Pe măsură ce mănâncă cărțulia, sunt apoi puși la încercare, pentru a se vedea dacă vor recunoaște mesajul celui de-al treilea Vai din Apocalipsa, capitolul 9 (veștile de la răsărit) și mesajul din Daniel, capitolul 11 (veștile de la miazănoapte). Procesul de testare îi conduce la versetele 13–15 din Daniel, capitolul 11, care este Bătălia de la Panium, care este Cezareea lui Filip și care este mesajul Strigării de la miezul nopții, unde se manifestă cele două clase care I-au auzit glasul: «cei ce au făcut bine, spre învierea vieții; iar cei ce au făcut rău, spre învierea osândirii».

Există trei voci în timpul pecetluirii celor o sută patruzeci și patru de mii și toate sunt vocea Celui care este «nu mai puțin decât Persoana lui Isus Hristos». Prima voce din Apocalipsa, capitolul optsprezece, a răsunat când marile clădiri ale orașului New York au fost dărâmate printr-o atingere din partea lui Dumnezeu. A doua voce este vocea lui Mihail, arhanghelul, care îi cheamă pe morți afară din mormintele lor. A treia voce este a doua voce din Apocalipsa, capitolul optsprezece, care Își cheamă cealaltă turmă afară din Babilon în ceasul «cutremurului celui mare» din Apocalipsa, capitolul unsprezece. Împlinirea desăvârșită a mărturisirii lui Petru la Cezareea lui Filip are loc atunci când Hristos Își conduce poporul Său din zilele de pe urmă către «acea parte a profeției lui Daniel referitoare la zilele de pe urmă».

Panium din versetele treisprezece până la cincisprezece din Daniel capitolul unsprezece este "partea" profeției lui Daniel care a fost pecetluită și care identifică mesajul Strigării de la miezul nopții. Panium este adunarea de tabără de la Exeter din august 1844; este o istorie care se împlinește în al doilea mandat al lui Donald Trump; și este mesajul profetic care întipărește pecetea lui Dumnezeu pe frunțile celor o sută patruzeci și patru de mii. Versetele pe care le studiem acum constituie pământ foarte sfânt.

Mesajul pe care Hristos îl prezenta ucenicilor săi la Cezareea lui Filip a fost și este mesajul strigătului de la miezul nopții, iar el este așezat în contextul unui război spiritual dintre zeul grec Pan, al cărui templu era numit „porțile iadului”, și cele două coarne apostate ale fiarei din pământ. Macabeii erau poporul apostat al lui Dumnezeu, care pretindeau că sunt apărătorii bisericii lui Dumnezeu, întrucât duceau război împotriva religiei grecilor. Se identificau drept conducători atât religioși, cât și politici. Ei reprezintă protestantismul apostat al acelor biserici căzute care, împreună cu guvernul Statelor Unite, formează acum chipul fiarei și poartă război împotriva religiei globaliste a wokismului și a Mamei Pământ. Coarnele apostate biruiesc în lupta lor cu elementele religioase și politice ale globalismului, iar în același timp cornul protestant adevărat este purificat prin înlăturarea ultimelor rămășițe ale fecioarelor neînțelepte, în vederea înălțării lui ca un stindard la „marele cutremur” al legii duminicale care urmează să vină în curând.

Porțiunea profeției din cartea lui Daniel, privitoare la zilele de pe urmă, care este totodată Apocalipsa lui Isus Hristos și mesajul Strigătului de la miezul nopții, este desigilată de Leul din seminția lui Iuda la Cezareea lui Filip, care este Panium. Ea este desigilată în mijlocul războiului dintre fiarele atee din adâncul fără fund și cornul Republicanismului, care a început să stârnească acea fiară în 2015, și împotriva adevăratului corn al Protestantismului, care acum este înviat ca o oaste puternică.

Adevărul pe care l-a mărturisit Petru, și anume că Hristos este Fiul Dumnezeului celui viu, reprezintă borna de la 11 septembrie 2001. Adevărul despre ceea ce este reprezentat de faptul că Isus este Fiul lui Dumnezeu este un adevăr de încercare, la fel de sigur cum a fost în zilele lui Petru chestiunea dacă Isus era sau nu Mesia. Proclamarea faptului că Isus este Fiul lui Dumnezeu reprezintă tot ceea ce fusese descoperit despre Cine este Fiul. Ea reprezintă nu doar că El era Fiul lui Dumnezeu, ci și că era Fiul Omului. Este adevărul întrupării divinității în umanitate, lucrarea însăși care se împlinește în timpul pecetluirii celor o sută patruzeci și patru de mii. Adevărul „întrupării” este adevărul de la sfârșit, care a fost tipificat de adevărul „Sabatului” de la început.

22 octombrie 1844 a marcat sosirea celui de-al treilea înger. Când un înger sosește, un adevăr special, adaptat perioadei în care acel adevăr este desigilat, este deschis de Leul din seminția lui Iuda, iar acel adevăr pune la probă generația în care este descoperit. La 22 octombrie 1844 au fost descoperite adevărurile asociate lucrării lui Hristos, care a venit deodată la templul pe care îl zidise în cei patruzeci și șase de ani, din 1798 până în 1844. Lucrarea de judecată a lui Hristos, legea lui Dumnezeu, rolul Său de Mare Preot, problema semnului fiarei și pecetluirea celor o sută patruzeci și patru de mii au fost toate scoase la lumină. Sorei White i s-a arătat că, dintre aceste adevăruri, exista unul pe care Alfa și Omega l-a evidențiat într-o lumină deosebită.

Timpul pecetluirii celor o sută patruzeci și patru de mii sosise, dar avea să fie amânat din cauza răzvrătirii din 1863. La 11 septembrie 2001 a început procesul pecetluirii, când Hristos, reprezentat ca îngerul cel puternic din Apocalipsa, capitolul optsprezece, a coborât cu o carte ascunsă în mâna Sa, pe care poporul lui Dumnezeu din timpul sfârșitului trebuia să o mănânce. Alfa și Omega ilustrează întotdeauna sfârșitul prin început, așadar, în zilele de pe urmă a fost pus într-o lumină deosebită un alt adevăr, în legătură directă cu adevărul Sabatului, care a fost scos în evidență întâia oară când Hristos a încercat să-i pecetluiască pe cei o sută patruzeci și patru de mii.

Doctrina întrupării este adevărul potrivit căruia dumnezeirea unită cu umanitatea nu păcătuiește, iar semnul celor care au dobândit acea experiență în zilele de pe urmă este Sabatul.

Cei o sută patruzeci și patru de mii sunt pecetluiți pentru veșnicie, iar procesul pecetluirii identifică o scurtă perioadă de timp la sfârșitul procesului de pecetluire, chiar înainte de legea duminicală, când pecetea este aplicată. În acea scurtă perioadă de timp, divinitatea se unește cu umanitatea, în mod permanent.

Pasajul anterior ar putea sugera că pecetea este aplicată la legea duminicală, dar nu acesta este cazul. Sora White afirmă clar că legea duminicală este o mare criză și învață, de asemenea, în mod clar că caracterul se dă pe față într-o criză, dar nu se formează niciodată într-o criză. Pecetea este aplicată la legea duminicală în sensul că atunci devine vizibilă, căci cei care atunci au pecetea sunt înălțați ca un stindard. Pecetea este aplicată într-o perioadă scurtă de timp, chiar înainte de închiderea timpului de probă, iar pentru păzitorii Sabatului timpul de probă se închide la legea duminicală. Pecetluirea a început la 11 septembrie 2001, iar atunci nimeni nu a primit pecetea lui Dumnezeu, fiindcă, așa cum este ilustrat în perioada care a urmat după 22 octombrie 1844, mai întâi trebuia să aibă loc un proces de încercare.

În fiecare mișcare de reformă, când simbolul divin coboară pentru a da putere mesajului care fusese desigilat la timpul sfârșitului, începe un proces de încercare. Când Mihail a coborât pentru a-l împuternici pe Cirus să emită primul decret, iudeii au fost atunci puși la încercare dacă aveau să părăsească căminul în care locuiseră în ultimii șaptezeci de ani și să se întoarcă într-o cetate ruinată ca s-o reconstruiască. Când Duhul Sfânt a coborât la botezul lui Hristos, iudeii au fost puși la încercare în privința Mesiei. Când îngerul puternic din Apocalipsa zece a coborât la 11 august 1840, acea generație a fost pusă la încercare dacă avea să mănânce cărticica și tot ceea ce cărticica reprezenta.

Un proces de testare a început la 11 august 1840, care a produs două clase de închinători, iar clasa care L-a urmat pe Miel în Sfânta Sfintelor era candidată să fie numărată printre cei o sută patruzeci și patru de mii. Testul final pentru acea generație, care a eșuat în procesul de testare, a început odată cu sosirea unei lumini sporite asupra „celor șapte vremi” din Leviticul douăzeci și șase. Din 1856 până în 1863, solia laodiceană a marcat o perioadă finală de timp în perioada care a început odată cu sosirea celui de-al treilea înger la 22 octombrie 1844. Acea perioadă de timp este reprezentată de versetele treisprezece până la cincisprezece din Daniel, capitolul unsprezece.

Vom continua acest studiu în articolul următor.