In chapter ten of Revelation, where the history of the first and second angels’ messages is represented, John, as a symbol of God’s last-day people, was told in advance that there was to be a disappointment in the history he symbolically represented, and that disappointment was the element of the history of the first and second angels that had been sealed up to the Millerites’ understanding, in order to test their faith.

În capitolul zece din Apocalipsă, unde este reprezentată istoria soliilor primului și celui de-al doilea înger, lui Ioan, ca simbol al poporului lui Dumnezeu din timpul sfârșitului, i s-a spus dinainte că avea să existe o dezamăgire în istoria pe care o reprezenta simbolic, iar acea dezamăgire era elementul din istoria soliilor primului și celui de-al doilea înger care fusese pecetluit față de înțelegerea mileriților, pentru a le pune credința la încercare.

And the voice which I heard from heaven spake unto me again, and said, Go and take the little book which is open in the hand of the angel which standeth upon the sea and upon the earth. And I went unto the angel, and said unto him, Give me the little book. And he said unto me, Take it, and eat it up; and it shall make thy belly bitter, but it shall be in thy mouth sweet as honey. And I took the little book out of the angel’s hand, and ate it up; and it was in my mouth sweet as honey: and as soon as I had eaten it, my belly was bitter. Revelation 10:8–10.

Și glasul pe care îl auzisem din cer mi-a vorbit iarăși și a zis: Du-te și ia cărticica deschisă din mâna îngerului care stă pe mare și pe pământ. Și m-am dus la înger și i-am zis: Dă-mi cărticica. Iar el mi-a zis: Ia-o și mănâncă-o; ea îți va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea. Am luat cărticica din mâna îngerului și am mâncat-o; în gura mea era dulce ca mierea, dar după ce am mâncat-o, pântecele meu s-a amărât. Apocalipsa 10:8-10.

In verse ten, John represents the history from August 11, 1840, when the mighty angel descended with a little book in his hand, unto the Great Disappointment on October 22, 1844. Before he symbolically represented that history, he is told by “the voice which” he “heard from heaven” informing him that when he eats the little book, “it shall make thy belly bitter, but it shall be in thy mouth sweet as honey.” The bitter disappointment is what tested the faith of the Millerites, and it was not best for them to know about that disappointment before it arrived, but John represents the last-day people who are required to know the facts associated with the delineation of events, that are the history of the first and second angels’ message.

În versetul zece, Ioan reprezintă istoria de la 11 august 1840, când îngerul cel puternic a coborât cu o cărticică în mâna lui, până la Marea Dezamăgire din 22 octombrie 1844. Înainte de a reprezenta simbolic acea istorie, i se spune de către „glasul pe care” l-a „auzit din cer” că, atunci când va mânca cărticica, „îți va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.” Dezamăgirea amară este ceea ce le-a pus la încercare credința milleriților și nu era cel mai bine pentru ei să cunoască acea dezamăgire înainte de a sosi; însă Ioan reprezintă poporul din zilele de pe urmă, căruia i se cere să cunoască faptele asociate cu delinearea evenimentelor, care constituie istoria soliei primului și celui de-al doilea înger.

That sacred history identifies that there would be a test brought upon the last-day people, and it would be a test based upon something that it was not best for them to understand in advance of the test, yet it was not the identical experience of the Millerites, though it perfectly aligned with the delineation of events represented by the first and second angel, for the Seven Thunders also represent, “future events which will be disclosed in their order.”

Această istorie sacră identifică faptul că asupra poporului din zilele de pe urmă avea să fie adusă o încercare, iar aceasta avea să fie o încercare întemeiată pe ceva pe care nu era cel mai bine pentru ei să-l înțeleagă înaintea încercării, totuși nu era experiența identică a milleriților, deși se alinia în mod desăvârșit cu delinearea evenimentelor reprezentate de primul și al doilea înger, căci cele Șapte Tunete reprezintă, de asemenea, „evenimente viitoare care vor fi descoperite în ordinea lor”.

Though required to know the foundational history of the Millerites, God’s last-day people would fulfill the same delineation of events as the Millerites, but what tested the Millerites, that was best for them not to know in advance, would be a different test, that was brought about by an element that was sealed up until the time was at hand for the Lion of the tribe of Judah to unseal the Revelation of Jesus Christ, which occurs in the hidden history of verse forty of Daniel eleven.

Deși li se cere să cunoască istoria de temelie a milleriților, poporul lui Dumnezeu din zilele de pe urmă va parcurge aceeași desfășurare a evenimentelor ca aceea a milleriților; însă ceea ce i-a pus la încercare pe milleriți — lucru pe care era mai bine pentru ei să nu-l cunoască dinainte — va fi o altă încercare, pricinuită de un element care a fost pecetluit până când a sosit vremea ca Leul din seminția lui Iuda să desigileze Revelația lui Isus Hristos, fapt care are loc în istoria ascunsă a versetului patruzeci din Daniel unsprezece.

What was sealed up was designed to test God’s last-day people, and the test would align with the waymark where the Millerites were tested, for whether in the first fulfillment in Millerite history or the last fulfillment of the last days, the Seven Thunders was “a delineation of events” “that would be disclosed in their order.”

Ceea ce a fost pecetluit a fost rânduit să pună la încercare poporul lui Dumnezeu din timpul sfârșitului, iar încercarea avea să se alinieze cu reperul la care au fost puși la încercare Milleriții, căci, fie în prima împlinire din istoria milerită, fie în împlinirea finală a zilelor de pe urmă, cele șapte tunete au fost „o schițare a evenimentelor” „care aveau să fie dezvăluite în ordinea lor”.

What has been widely unrecognized is that as John represents the history of the descent of Christ with the little book on August 11, 1840 unto the Great Disappointment of October 22, 1844, that very history was also represented by the descent of the second angel on April 19, 1844. The first disappointment can be understood as the disappointment of John, who, after eating the little book on August 11, 1840, met disappointment on April 19, 1844. When that disappointment arrived the second angel descended with a “writing” in his hand.

Ceea ce s-a trecut pe scară largă cu vederea este că, așa cum Ioan reprezintă istoria coborârii lui Hristos cu cărticica, de la 11 august 1840 până la Marea Dezamăgire din 22 octombrie 1844, însăși acea istorie a fost, de asemenea, reprezentată de coborârea îngerului al doilea la 19 aprilie 1844. Prima dezamăgire poate fi înțeleasă ca dezamăgirea lui Ioan, care, după ce a mâncat cărticica la 11 august 1840, a cunoscut dezamăgirea la 19 aprilie 1844. Când a survenit acea dezamăgire, îngerul al doilea a coborât cu un „înscris” în mâna sa.

“Another mighty angel was commissioned to descend to earth. Jesus placed in his hand a writing, and as he came to the earth, he cried, ‘Babylon is fallen, is fallen.’ Then I saw the disappointed ones again raise their eyes to heaven, looking with faith and hope for their Lord’s appearing. But many seemed to remain in a stupid state, as if asleep; yet I could see the trace of deep sorrow upon their countenances. The disappointed ones saw from the Scriptures that they were in the tarrying time, and that they must patiently wait the fulfillment of the vision. The same evidence which led them to look for their Lord in 1843, led them to expect Him in 1844. Yet I saw that the majority did not possess that energy which marked their faith in 1843. Their disappointment had dampened their faith.” Early Writings, 247.

Un alt înger puternic a fost însărcinat să coboare pe pământ. Isus i-a pus în mână un înscris, iar când a venit pe pământ, a strigat: "A căzut, a căzut Babilonul." Atunci i-am văzut pe cei dezamăgiți ridicându-și din nou ochii spre cer, privind cu credință și nădejde spre arătarea Domnului lor. Dar mulți păreau să rămână într-o stare de stupoare, ca și cum ar fi adormit; totuși puteam vedea urma unei adânci întristări pe chipurile lor. Cei dezamăgiți au văzut din Scripturi că se aflau în timpul întârzierii și că trebuie să aștepte cu răbdare împlinirea vedeniei. Aceleași dovezi care i-au determinat să-L aștepte pe Domnul lor în 1843 i-au determinat să-L aștepte în 1844. Totuși am văzut că majoritatea nu mai aveau acea energie care le-a caracterizat credința în 1843. Dezamăgirea le slăbise credința. Scrieri timpurii, 247.

The Millerite history that John represents in chapter ten, is the history of the first and also the second angel. The descent of the first angel with a message and the descent of the second angel with a message, mark the beginning of respective histories that both ended in disappointment, though John is more directly illustrating the entire history of both angels. Even after October 22, 1844, when the third angel arrived with a message, the disappointment of the rebellion of 1863, provides a third witness of a period that begins with a message that ends with disappointment.

Istoria millerită pe care Ioan o reprezintă în capitolul zece este istoria primului și, de asemenea, a celui de-al doilea înger. Coborârea primului înger cu un mesaj și coborârea celui de-al doilea înger cu un mesaj marchează începutul istoriilor respective, care amândouă s-au încheiat în dezamăgire, deși Ioan ilustrează mai direct întreaga istorie a amândurora. Chiar și după 22 octombrie 1844, când al treilea înger a venit cu un mesaj, dezamăgirea pricinuită de rebeliunea din 1863 oferă o a treia mărturie a unei perioade care începe cu un mesaj și se încheie cu dezamăgire.

The first disappointment of the movement of the third angel on July 18, 2020 was the parallel to the first disappointment of the Millerites. A truth was sealed up as was the truth of 1844 sealed up by the Lord holding His hand over a mistake in some of the figures, that produced the first disappointment of the Millerites. When the mistake was thereafter understood, the mistake had been unsealed, as the Lion of the tribe of Judah had removed His hand. The mistake of July 18, 2020, was brought about by the refusal to acknowledge that His hand had been raised on October 22, 1844, while He pronounced that “time should be no longer.”

Prima dezamăgire a mișcării îngerului al treilea la 18 iulie 2020 a fost paralelă cu prima dezamăgire a mileriților. Un adevăr a fost pecetluit, așa cum adevărul din 1844 a fost pecetluit prin faptul că Domnul Și-a ținut Mâna peste o greșeală din unele calcule, care a produs prima dezamăgire a mileriților. Când greșeala a fost apoi înțeleasă, ea fusese despecetluită, întrucât Leul din seminția lui Iuda Își retrăsese Mâna. Greșeala din 18 iulie 2020 a fost pricinuită de refuzul de a recunoaște că Mâna Sa fusese ridicată la 22 octombrie 1844, în timp ce El rostea: «nu va mai fi vreme».

Whether it was the Philadelphian movement of the first angel’s first disappointment, or the first disappointment of the Laodicean movement of the third angel, His hand represents the waymark. On April 19, 1844 and on July 18, 2020 the disappointment produced a scattering time. Those who had either been gathered on August 11, 1840 or September 11, 2001, were scattered, and thereafter Christ began to gather His people a second time.

Fie că a fost vorba de mișcarea filadelfiană asociată primei dezamăgiri a îngerului întâi, fie de prima dezamăgire a mișcării laodiceene a îngerului al treilea, mâna Sa reprezintă reperul. La 19 aprilie 1844 și la 18 iulie 2020, dezamăgirea a produs o perioadă de împrăștiere. Cei care fuseseră adunați fie la 11 august 1840, fie la 11 septembrie 2001, au fost împrăștiați, iar apoi Hristos a început să-Și adune poporul pentru a doua oară.

He had gathered a people beginning on September 11, 2001, for as represented by Christ’s baptism, it is when the divine symbol descends that He begins to gather His disciples, not before. Then, after a scattering, Christ gathers His people a second time. Christ gathered His disciples beginning at His baptism, and after the scattering produced by the cross, He began to gather His disciples a second time. The prophetic fact of a second gathering that began in July 2023, was part of what had been sealed up on July 18, 2020, though it was clearly an element of the history of the Millerites.

El a început să-Și adune un popor începând cu 11 septembrie 2001, căci, după cum este reprezentat de botezul lui Hristos, abia când coboară simbolul divin El începe să-Și adune ucenicii, nu înainte. Apoi, după o împrăștiere, Hristos Își adună poporul a doua oară. Hristos Și-a adunat ucenicii începând cu botezul Său, iar după împrăștierea produsă de cruce, a început să-Și adune ucenicii a doua oară. Faptul profetic al unei a doua strângeri, care a început în iulie 2023, făcea parte din ceea ce fusese pecetluit la 18 iulie 2020, deși era în mod clar un element al istoriei mileriților.

In verse forty of Daniel eleven, the beast from the bottomless pit arose and slew both horns of the earth beast in 2020. In July of 2023, the Lord began to gather His last-day people a second time. The process of gathering is represented within the sacred Millerite history, and in that history, there are two historical witnesses of His gathering His people a second time. The gathering process is a prophetic element that was sealed up until July 2023. The work of gathering His people a second time is fulfilled during the history of the Ukrainian War, just prior to the second election of the eighth president, that is of the seven.

În versetul patruzeci din Daniel unsprezece, fiara din adânc s-a ridicat și a ucis ambele coarne ale fiarei pământului în 2020. În iulie 2023, Domnul a început să-Și adune pentru a doua oară poporul Său din zilele de pe urmă. Procesul adunării este reprezentat în istoria sacră a mileriților, iar în acea istorie există doi martori istorici ai faptului că El Își adună poporul pentru a doua oară. Procesul adunării este un element profetic care a fost pecetluit până în iulie 2023. Lucrarea adunării poporului Său pentru a doua oară se împlinește în timpul istoriei războiului din Ucraina, chiar înainte de a doua alegere a celui de-al optulea președinte, care este dintre cei șapte.

On August 11, 1840, the Lord gathered the Millerite movement, and He marked the gathering by the introduction of the 1843 chart, which was published in May of 1842. The chart represented the foundational message, for He was then laying the foundation of the Millerite temple. The descent of the angel of Revelation chapter ten, on August 11, 1840, parallels the baptism of Christ, which among other things marked the beginning of Christ selecting His disciples.

La 11 august 1840, Domnul a strâns laolaltă mișcarea millerită și a marcat această strângere prin introducerea diagramei din 1843, care a fost publicată în mai 1842. Diagrama reprezenta mesajul de temelie, căci atunci El punea temelia templului millerit. Pogorârea îngerului din Apocalipsa, capitolul zece, la 11 august 1840, este paralelă cu botezul lui Hristos, care, între altele, a marcat începutul alegerii de către Hristos a ucenicilor Săi.

“With the calling of John and Andrew and Simon, of Philip and Nathanael, began the foundation of the Christian church. John directed two of his disciples to Christ. Then one of these, Andrew, found his brother, and called him to the Saviour. Philip was then called, and he went in search of Nathanael.” The Desire of Ages, 141.

Întemeierea Bisericii creștine a început odată cu chemarea lui Ioan, Andrei și Simon, a lui Filip și Natanael. Ioan a îndrumat doi dintre ucenicii săi către Hristos. Apoi, unul dintre aceștia, Andrei, și-a găsit fratele și l-a chemat la Mântuitorul. A fost chemat apoi Filip, iar el a mers în căutarea lui Natanael. The Desire of Ages, 141.

The work of William Miller from the time of the end in 1798, unto August 11, 1840, represented the work of John the Baptist, but when the angel of Revelation ten descended, as typified by the descent of the Holy Spirit at the baptism of Christ, the Lord “gathered” His foundational disciples. These two witnesses identify that Christ gathered His last-day people on September 11, 2001, when the angel of Revelation chapter eighteen descended, but as with the Millerites, they were to be tested by an element of the Seven Thunders which had been sealed up, and then the Lord would gather His people a second time.

Lucrarea lui William Miller, de la timpul sfârșitului din 1798 până la 11 august 1840, a reprezentat lucrarea lui Ioan Botezătorul, dar când îngerul din capitolul zece al Apocalipsei S-a pogorât, așa cum a fost prefigurat de pogorârea Duhului Sfânt la botezul lui Hristos, Domnul „i-a adunat” pe ucenicii Săi întemeietori. Acești doi martori arată că Hristos a adunat poporul Său din zilele de pe urmă la 11 septembrie 2001, când îngerul din capitolul optsprezece al Apocalipsei S-a pogorât, dar, ca și în cazul milleriților, ei aveau să fie puși la încercare printr-un element al celor șapte tunete care fusese pecetluit, iar apoi Domnul avea să-Și adune poporul pentru a doua oară.

The second gathering of God’s last-day people began in the history represented at the very ending of verse eleven, of chapter eleven of Daniel, just before Putin’s victory over Ukraine, and just before verse twelve where Russia and Putin’s prophetic testimony ends. Daniel chapter eleven verse eleven, therefore aligns with Revelation chapter eleven, verse eleven, for it is there the two witnesses are brought back to life.

A doua strângere a poporului lui Dumnezeu din zilele din urmă a început în istoria reprezentată chiar la sfârșitul versetului unsprezece din capitolul unsprezece din cartea lui Daniel, imediat înaintea victoriei lui Putin asupra Ucrainei și chiar înainte de versetul doisprezece, unde se încheie mărturia profetică a Rusiei și a lui Putin. Prin urmare, capitolul unsprezece, versetul unsprezece din Daniel se aliniază cu capitolul unsprezece, versetul unsprezece din Apocalipsa, căci acolo cei doi martori sunt readuși la viață.

In the sacred Millerite history, the Lord began to gather His people a second time after the disappointment of April 19, 1844, and what was employed by the Lord to gather His people at that time was a recognition that they were fulfilling the tarrying time of the parable of the ten virgins of Matthew chapter twenty-five, and also Habakkuk chapter two. In order for the Millerites to recognize their condition and return, they had to recognize themselves as represented within God’s prophetic Word. They needed to see that they were God’s people in contrast with those who professed to be His people. In gathering His disappointed people, He was providing an illustration of the ensign that is lifted up to the Gentiles, thus emphasizing the distinction between His genuine but disappointed people, and His simply professed people.

În istoria sacră a mișcării millerite, Domnul a început să-Și adune poporul a doua oară după dezamăgirea din 19 aprilie 1844, iar mijlocul folosit de Domnul pentru a-Și aduna poporul atunci a fost recunoașterea faptului că ei împlineau timpul de zăbovire din pilda celor zece fecioare din Matei, capitolul douăzeci și cinci, precum și din Habacuc, capitolul doi. Pentru ca milleriții să-și recunoască starea și să se întoarcă, trebuiau să se recunoască pe ei înșiși ca fiind reprezentați în Cuvântul profetic al lui Dumnezeu. Ei trebuiau să vadă că erau poporul lui Dumnezeu, în contrast cu cei care se declarau a fi poporul Său. Prin strângerea poporului Său dezamăgit, El oferea o ilustrare a stindardului care este înălțat pentru neamuri, subliniind astfel deosebirea dintre poporul Său autentic, deși dezamăgit, și poporul Său doar nominal.

And in that day there shall be a root of Jesse, which shall stand for an ensign of the people; to it shall the Gentiles seek: and his rest shall be glorious. And it shall come to pass in that day, that the Lord shall set his hand again the second time to recover the remnant of his people, which shall be left, from Assyria, and from Egypt, and from Pathros, and from Cush, and from Elam, and from Shinar, and from Hamath, and from the islands of the sea. And he shall set up an ensign for the nations, and shall assemble the outcasts of Israel, and gather together the dispersed of Judah from the four corners of the earth. Isaiah 11:10–12.

Și în ziua aceea va fi o rădăcină a lui Iesei, care va sta ca un stindard pentru popoare; către el se vor îndrepta neamurile, iar odihna lui va fi plină de slavă. Și se va întâmpla în ziua aceea că Domnul Își va întinde mâna iarăși, a doua oară, ca să aducă înapoi rămășița poporului Său, pe cei ce vor mai rămâne, din Asiria, și din Egipt, și din Patros, și din Cuș, și din Elam, și din Șinear, și din Hamat, și din insulele mării. Și va ridica un stindard pentru neamuri și va strânge pe izgoniții lui Israel și îi va aduna laolaltă pe împrăștiații lui Iuda din cele patru colțuri ale pământului. Isaia 11:10-12.

When the prophet Jeremiah represents those who were disappointed on April 19, 1844, he identified that he no longer associated with “the assembly of mockers,” who employed the failed prediction of 1843, as evidence that those represented by Jeremiah were false prophets.

Când profetul Ieremia îi reprezintă pe cei care au fost dezamăgiți la 19 aprilie 1844, el precizează că nu se mai asociază cu „adunarea batjocoritorilor”, care a folosit predicția eșuată din 1843 drept dovadă că cei reprezentați de Ieremia erau profeți mincinoși.

I sat not in the assembly of the mockers, nor rejoiced; I sat alone because of thy hand: for thou hast filled me with indignation. Jeremiah 15:17.

N-am șezut în adunarea batjocoritorilor, nici nu m-am veselit; am șezut singur din pricina mâinii Tale, căci Tu m-ai umplut de indignare. Ieremia 15:17.

The “assembly of mockers” had cast out those represented by Jeremiah.

„Adunarea batjocoritorilor” îi izgonise pe cei reprezentați de Ieremia.

“Many were persecuted by their unbelieving brethren. In order to retain their position in the church, some consented to be silent in regard to their hope; but others felt that loyalty to God forbade them thus to hide the truths which He had committed to their trust. Not a few were cut off from the fellowship of the church for no other reason than expressing their belief in the coming of Christ. Very precious to those who bore this trial of their faith were the words of the prophet: ‘Your brethren that hated you, that cast you out for My name’s sake, said, Let the Lord be glorified: but He shall appear to your joy, and they shall be ashamed.’ Isaiah 66:5.” The Great Controversy, 372.

Mulți au fost persecutați de frații lor necredincioși. Pentru a-și păstra poziția în biserică, unii au consimțit să tacă în privința nădejdii lor; însă alții au simțit că credincioșia față de Dumnezeu le interzicea să ascundă astfel adevărurile pe care El le încredințase spre păstrare. Nu puțini au fost excluși din comuniunea bisericii nu pentru alt motiv decât acela că își exprimau credința în venirea lui Hristos. Foarte prețioase pentru cei care îndurau această încercare a credinței lor erau cuvintele prorocului: „Frații voștri care v-au urât, care v-au alungat din pricina Numelui Meu, au zis: Să fie Domnul preamărit! Dar El Se va arăta spre bucuria voastră, iar ei vor fi rușinați.” Isaia 66:5. Marea Luptă, 372.

When the Lord lifts up an ensign to the Gentiles, it will occur when He has stretched forth His hand a second time to gather the remnant of His people, who are the outcasts of Israel. They are those who no longer sit in the “assembly of mockers.”

Când Domnul va ridica un stindard pentru neamuri, aceasta va avea loc când El Își va fi întins mâna a doua oară pentru a aduna rămășița poporului Său, care sunt cei izgoniți ai lui Israel. Ei sunt aceia care nu mai șed în „adunarea batjocoritorilor”.

The “root of Jesse” is a symbol of two blood lines, one from Judaism combined with a bloodline from outside of Judaism, and represents not only the bloodline of Jesus, but is also a symbol of the combination of divinity with humanity, for the ensign that is lifted up represents a people who have been sealed forever into the condition and experience of the combination of divinity with humanity, which is also represented in verse ten of Daniel chapter eleven by the symbol of the “fortress”. In verse ten, the sealing time of the one hundred and forty-four thousand is inferred by the prophetic understanding of the fortress, which is the head. In the history of verse eleven and the Ukrainian War, the Lord stretches His hand a second time to gather the outcasts who have been disappointed.

„Rădăcina lui Iesei” este un simbol al a două linii genealogice, una provenind din iudaism, îmbinată cu o linie genealogică din afara iudaismului, și reprezintă nu doar linia genealogică a lui Isus, ci este de asemenea un simbol al îmbinării divinității cu umanitatea, căci stindardul care este înălțat reprezintă un popor care a fost pecetluit pentru totdeauna în starea și experiența îmbinării divinității cu umanitatea, lucru care este reprezentat de asemenea în versetul zece al capitolului unsprezece din Daniel prin simbolul „fortăreața”. În versetul zece, timpul pecetluirii celor o sută patruzeci și patru de mii se deduce din înțelegerea profetică a fortăreței, care este capul. În istoria versetului unsprezece și a războiului din Ucraina, Domnul Își întinde mâna a doua oară pentru a aduna pe cei izgoniți care au fost dezamăgiți.

Therefore, with the testimony of Daniel eleven as the structure, we have identified the intrusion of the papacy into prophetic history, just before the Sunday law. We have seen the work of the Republican horn represented by Trump as he becomes the eighth that is of the seven, and begins the work of combining Church and State. We have the line of the apostate horn of Protestantism, as represented by the Maccabees. In the same history represented by those verses, we apply the line of the Seven Thunders, which is also the line of the parable of the ten virgins, identifying the experience of the one hundred and forty-four thousand, as well as the line of the three angels that outline the work of the true Protestant horn. One of the events for the true Protestant horn in that history is the second gathering.

Așadar, având mărturia din Daniel 11 drept cadru, am identificat intruziunea papalității în istoria profetică, chiar înainte de legea duminicală. Am văzut lucrarea cornului republican, reprezentat de Trump, pe măsură ce el devine al optulea, care este dintre cei șapte, și începe lucrarea unirii Bisericii cu Statul. Avem linia cornului apostat al protestantismului, așa cum este reprezentat de către Macabei. În aceeași istorie reprezentată de acele versete, aplicăm linia celor Șapte Tunete, care este totodată linia pildei celor zece fecioare, identificând experiența celor o sută patruzeci și patru de mii, precum și linia celor trei îngeri, care conturează lucrarea adevăratului corn protestant. Unul dintre evenimentele pentru adevăratul corn protestant în acea istorie este a doua strângere.

The second gathering occurred in the history of the second angel’s message, and it also occurred in the history of the third angel from 1844 unto 1863, establishing two witnesses from Millerite history of the Lord stretching His hand a second time to gather His scattered flock.

A doua strângere a avut loc în istoria soliei îngerului al doilea și a avut loc, de asemenea, în istoria îngerului al treilea, din 1844 până la 1863, stabilind doi martori din istoria millerită cu privire la faptul că Domnul Își întinde mâna a doua oară pentru a-Și aduna turma risipită.

“September 23, the Lord showed me that He had stretched out His hand the second time to recover the remnant of His people, and that efforts must be redoubled in this gathering time. In the scattering, Israel was smitten and torn, but now in the gathering time God will heal and bind up His people. In the scattering, efforts made to spread the truth had but little effect, accomplished but little or nothing; but in the gathering, when God has set His hand to gather His people, efforts to spread the truth will have their designed effect. All should be united and zealous in the work. I saw that it was wrong for any to refer to the scattering for examples to govern us now in the gathering; for if God should do no more for us now than He did then, Israel would never be gathered.” Early Writings, 74.

La 23 septembrie, Domnul mi-a arătat că Își întinsese mâna a doua oară ca să-Și aducă înapoi rămășița poporului Său și că eforturile trebuie redublate în această vreme a strângerii. În vremea împrăștierii, Israel a fost lovit și sfâșiat, dar acum, în vremea strângerii, Dumnezeu Își va vindeca poporul și îi va lega rănile. În vremea împrăștierii, eforturile făcute pentru răspândirea adevărului au avut prea puțin efect, împlinind puțin sau nimic; dar în vremea strângerii, când Dumnezeu Și-a întins mâna ca să-Și strângă poporul, eforturile de a răspândi adevărul vor avea efectul urmărit. Toți ar trebui să fie uniți și zeloși în lucrare. Am văzut că este greșit ca cineva să invoce vremea împrăștierii pentru exemple care să ne călăuzească acum, în vremea strângerii; căci dacă Dumnezeu n-ar face acum pentru noi mai mult decât a făcut atunci, Israel nu ar fi niciodată adunat. Scrieri timpurii, 74.

In the appendix to Early Writings, Sister White explains the comment just cited:

În apendicele lucrării Scrieri timpurii, Sora White explică comentariul tocmai citat:

“3. The view that the Lord ‘had stretched out His hand the second time to recover the remnant of His people,’ on page 74, refers only to the union and strength once existing among those looking for Christ, and to the fact that He had begun to unite and to raise up His people again.” Early Writings, 86.

3. Viziunea de la pagina 74, potrivit căreia Domnul „își întinsese mâna a doua oară ca să aducă înapoi rămășița poporului Său”, se referă numai la unirea și tăria odinioară existente între cei care Îl căutau pe Hristos și la faptul că El începuse să-Și unească și să-Și ridice din nou poporul. Early Writings, 86.

The sacred history of the Seven Thunders representing August 11, 1840 unto October 22, 1844, typified the sacred history of October 22, 1844 unto the rebellion of 1863. Line upon line, the first history represented an illustration of wise virgins, and the second line represented provides an illustration of foolish virgins. Both histories began when an angel descended with a message that was to be eaten. The arrival of the angel in both histories began a testing process that produced a scattering, and by 1849, Sister White was being shown that the Lord was again stretching forth His hand a second time, this time to gather those who had been scattered on October 22, 1844.

Istoria sacră a Celor Șapte Tunete, reprezentând perioada 11 august 1840 până la 22 octombrie 1844, a tipificat istoria sacră a perioadei 22 octombrie 1844 până la răzvrătirea din 1863. Linie peste linie, prima istorie oferea o ilustrare a fecioarelor înțelepte, iar a doua linie oferea o ilustrare a fecioarelor neînțelepte. Ambele istorii au început când un înger a coborât cu o solie care trebuia să fie mâncată. Sosirea îngerului în ambele istorii a inițiat un proces de testare care a produs o împrăștiere, iar până în 1849, Sorei White i se arăta că Domnul Își întindea din nou mâna, a doua oară, de data aceasta pentru a-i aduna pe cei care fuseseră împrăștiați la 22 octombrie 1844.

They had been scattered by the Great Disappointment, as the wise on April 19, 1844 had been scattered by their first disappointment. The second gathering identified that the Lord “had begun to unite and to raise up His people again.” At the second gathering the Lord’s work includes lifting up an ensign that is united with one another upon the message, and whose humanity is united with His divinity. The purpose of the ensign is to call God’s other flock out of Babylon, which is accomplished by men and women seeing the ensign.

Ei fuseseră împrăștiați din pricina Marii Dezamăgiri, așa cum cei înțelepți, la 19 aprilie 1844, fuseseră împrăștiați din pricina primei lor dezamăgiri. A doua strângere a recunoscut că Domnul „începuse să-Și unească și să-Și ridice din nou poporul”. La a doua strângere, lucrarea Domnului include înălțarea unui stindard care este una în privința mesajului și a cărui umanitate este unită cu divinitatea Sa. Scopul stindardului este de a chema cealaltă turmă a lui Dumnezeu afară din Babilon, lucru care se împlinește prin faptul că bărbați și femei văd stindardul.

The ensign is the army of those who have united their humanity with Christ’s divinity in the time of the Sunday law testing time. Thus, the second gathering identifies the “root of Jesse,” will be lifted up, carrying the twofold prophetic symbolism of Ruth, a heathen who is gathered by the ensign being joined with Boaz, a symbol of the one hundred and forty-four thousand, and also a symbol of the Redeemer, who paid the price for Ruth, and was her near kinsmen. In the incarnation of Christ’s divine nature with the fallen flesh of human nature He became our near kinsman. The ensign that is lifted up are those united by the message, who finalize the work of joining their humanity to Christ’s divinity in advance of the Sunday law.

Stindardul este oastea celor care și-au unit umanitatea cu divinitatea lui Hristos în vremea testării prin legea duminicală. Astfel, a doua strângere identifică „rădăcina lui Isai”, care va fi înălțată, purtând simbolismul profetic dublu al Rutei, o păgână care este adunată prin stindard, fiind unită cu Boaz, un simbol al celor o sută patruzeci și patru de mii și, de asemenea, un simbol al Răscumpărătorului, care a plătit prețul pentru Rut și a fost ruda ei de aproape. În întruparea naturii divine a lui Hristos în carnea căzută a naturii omenești, El a devenit ruda noastră de aproape. Stindardul care este înălțat este alcătuit din aceia uniți prin solie, care desăvârșesc lucrarea unirii umanității lor cu divinitatea lui Hristos înaintea legii duminicale.

We will continue this study in the next article.

Vom continua acest studiu în articolul următor.

“The appreciation of the Bible grows with its study. Whichever way the student may turn, he will find displayed the infinite wisdom and love of God.

Aprecierea pentru Biblie sporește pe măsura studierii ei. Oriîncotro s-ar îndrepta cel ce studiază, va găsi înfățișate înțelepciunea și dragostea infinite ale lui Dumnezeu.

“The significance of the Jewish economy is not yet fully comprehended. Truths vast and profound are shadowed forth in its rites and symbols. The gospel is the key that unlocks its mysteries. Through a knowledge of the plan of redemption, its truths are opened to the understanding. Far more than we do, it is our privilege to understand these wonderful themes. We are to comprehend the deep things of God. Angels desire to look into the truths that are revealed to the people who with contrite hearts are searching the word of God, and praying for greater lengths and breadths and depths and heights of the knowledge which He alone can give.

Semnificația orânduirii iudaice nu este încă pe deplin înțeleasă. Adevăruri mărețe și adânci sunt prefigurate în riturile și simbolurile ei. Evanghelia este cheia care-i descuie tainele. Prin cunoașterea planului de răscumpărare, adevărurile ei se deschid înțelegerii. Cu mult mai mult decât o facem, avem privilegiul de a înțelege aceste teme minunate. Suntem chemați să înțelegem lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Îngerii doresc să privească în adevărurile care sunt descoperite acelora care, cu inimi zdrobite, cercetează Cuvântul lui Dumnezeu și se roagă pentru lungimi, lățimi, adâncimi și înălțimi mai mari ale cunoașterii pe care numai El o poate da.

“As we near the close of this world’s history, the prophecies relating to the last days especially demand our study. The last book of the New Testament scriptures is full of truth that we need to understand. Satan has blinded the minds of many, so that they have been glad of any excuse for not making the Revelation their study. But Christ through His servant John has here declared what shall be in the last days, and He says, ‘Blessed is he that readeth, and they that hear the words of this prophecy, and keep those things which are written therein.’ Revelation 1:3.

Pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei acestei lumi, profețiile referitoare la zilele de pe urmă cer în mod deosebit studiul nostru. Ultima carte a Scripturilor Noului Testament este plină de adevăr pe care trebuie să-l înțelegem. Satana a orbit mintea multora, încât au primit cu bucurie orice scuză pentru a nu face din Apocalipsă obiectul studiului lor. Dar Hristos, prin robul Său Ioan, a declarat aici ceea ce va fi în zilele de pe urmă, și El spune: „Fericit este cel ce citește și cei ce ascultă cuvintele acestei profeții și păzesc cele ce sunt scrise în ea.” Apocalipsa 1:3.

“‘This is life eternal,’ Christ said, ‘that they might know Thee the only true God, and Jesus Christ, whom Thou hast sent.’ John 17:3. Why is it that we do not realize the value of this knowledge? Why are not these glorious truths glowing in our hearts, trembling upon our lips, and pervading our whole being?

„Aceasta este viața veșnică”, a spus Hristos, „ca ei să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis.” Ioan 17:3. De ce oare nu ne dăm seama de valoarea acestei cunoașteri? De ce nu ard aceste adevăruri slăvite în inimile noastre, nu tremură pe buzele noastre și nu ne pătrund întreaga ființă?

“In giving us His word, God has put us in possession of every truth essential for our salvation. Thousands have drawn water from these wells of life, yet there is no diminishing of the supply. Thousands have set the Lord before them, and by beholding have been changed into the same image. Their spirit burns within them as they speak of His character, telling what Christ is to them, and what they are to Christ. But these searchers have not exhausted these grand and holy themes. Thousands more may engage in the work of searching out the mysteries of salvation. As the life of Christ and the character of His mission are dwelt upon, rays of light will shine forth more distinctly at every attempt to discover truth. Each fresh search will reveal something more deeply interesting than has yet been unfolded. The subject is inexhaustible. The study of the incarnation of Christ, His atoning sacrifice and mediatorial work, will employ the mind of the diligent student as long as time shall last; and looking to heaven with its unnumbered years he will exclaim, ‘Great is the mystery of godliness.’

Dându-ne Cuvântul Său, Dumnezeu ne-a pus în posesia tuturor adevărurilor esențiale pentru mântuirea noastră. Mii au scos apă din aceste fântâni ale vieții, și totuși izvorul nu se împuținează. Mii L-au pus pe Domnul înaintea lor și, privind, au fost schimbați în același chip. Duhul lor arde înlăuntrul lor când vorbesc despre caracterul Său, spunând ce este Hristos pentru ei și ce sunt ei pentru Hristos. Dar acești cercetători nu au epuizat aceste teme mărețe și sfinte. Mii de alții se pot angaja în lucrarea de cercetare a tainelor mântuirii. Pe măsură ce se stăruie asupra vieții lui Hristos și asupra caracterului misiunii Sale, raze de lumină vor străluci tot mai limpede la fiecare încercare de a descoperi adevărul. Fiecare nouă cercetare va dezvălui ceva mai profund și mai plin de interes decât s-a descoperit până acum. Subiectul este inepuizabil. Studiul întrupării lui Hristos, al jertfei Sale ispășitoare și al lucrării Sale mijlocitoare va angaja mintea studentului sârguincios atât timp cât va dăinui timpul; iar, privind spre cer, cu anii săi fără număr, el va exclama: „Mare este taina evlaviei.”

“In eternity we shall learn that which, had we received the enlightenment it was possible to obtain here, would have opened our understanding. The themes of redemption will employ the hearts and minds and tongues of the redeemed through the everlasting ages. They will understand the truths which Christ longed to open to His disciples, but which they did not have faith to grasp. Forever and forever new views of the perfection and glory of Christ will appear. Through endless ages will the faithful Householder bring forth from His treasure things new and old.” Christ’s Object Lessons, 132–134.

„În veșnicie vom învăța ceea ce, dacă am fi primit luminarea pe care era cu putință s-o dobândim aici, ne-ar fi deschis înțelegerea. Temele răscumpărării vor preocupa inimile, mințile și limbile celor răscumpărați de-a lungul veacurilor veșnice. Ei vor înțelege adevărurile pe care Hristos a tânjit să le deschidă ucenicilor Săi, dar pe care aceștia nu au avut credință să le cuprindă. În veci de veci se vor ivi noi perspective ale desăvârșirii și slavei lui Hristos. De-a lungul veacurilor nesfârșite, Stăpânul credincios al casei va scoate din vistieria Sa lucruri noi și vechi.” Parabolele Domnului Hristos, 132-134.