The Book of Daniel - Number Thirty-Three

„Pecetea” lui Dumnezeu, care poate fi văzută, este aplicată odată cu decretul legii duminicale.

Daniel primește sigiliul vizibil atunci când este aruncat în groapa cu lei; prin urmare, capitolul reprezintă decretul legii duminicale.

Istorisirea nu se încheie acolo, ci se încheie acolo unde începe. Linia din capitolul șase al lui Daniel ilustrează confederația care a fost condusă în principal de cei o sută douăzeci de dregători și de cei doi președinți de rang inferior, dar care i-a cuprins și pe sfetnici, căpetenii și cârmuitori. Alianța cvintuplă a fost formată pentru a-l înșela pe împărat, ca să-l persecută pe Daniel. Istorisirea se încheie cu judecata lor, căci ei ilustrează o judecată specială care are loc la legea duminicală; o judecată care nu este îndreptată împotriva celor ce îl reprezintă pe Daniel sau pe împărat, ci împotriva celor care l-au înșelat pe împărat.

În scenariul profetic, întotdeauna biserica este aceea care înșală statul, iar capitolul al șaselea identifică înșelăciunea săvârșită împotriva regelui. După ce Ahab fusese martor la puternica manifestare a puterii lui Dumnezeu pe Muntele Carmel, Ilie l-a călăuzit prin ploaie înapoi la Izabela. Ahab nu avea niciun motiv să creadă că Izabela nu va fi impresionată de mărturia puternică a puterii lui Dumnezeu, dar Ahab fusese înșelat cu privire la ura adânc înrădăcinată a Izabelei față de Ilie. Istoria lui Ilie în confruntarea cu Ahab și Izabela se repetă din nou în istoria lui Ioan Botezătorul (care a fost Ilie), precum și în aceea a lui Irod și a Irodiadei.

Când, de ziua lui de naștere, Irod, îmbătat, i-a promis Salomeei (fiica Irodiadei) jumătate din împărăția sa, nu se aștepta ca Irodiada să ceară capul lui Ioan. Regii, fie că este vorba de Ahab, Irod sau Darius, sunt amăgiți de femeia necurată prin dansul prorocilor mincinoși ai Izabelei, sau prin dansul fiicei Irodiadei, sau prin confederația cvintuplă din istoria lui Daniel. Pilat a fost, de asemenea, amăgit de o preoție coruptă, care reprezenta "biserica" iudaică, iar o biserică simbolizează o femeie.

Amăgirea este o caracteristică a scenariului profetic, iar Islamul celui de-al treilea Vai este minciuna folosită pentru a amăgi Organizația Națiunilor Unite în zilele din urmă, prin frică. Atât „amăgirea”, cât și „minciuna” care produce amăgirea sunt identificate în Cuvântul profetic al lui Dumnezeu. Rolul Islamului, precum și faptul că papalitatea devine capul al optulea al celor șapte capete, au fost deja identificate ca parte a soliei care este desigilată în zilele din urmă, și anume Apocalipsa lui Isus Hristos. Prin urmare, demascarea amăgirii lui Dariu din Daniel, capitolul șase, face parte din mesajul care constituie Strigătul de la Miezul Nopții. Amăgirea este elementul care vindecă pe deplin rana de moarte, înviind astfel papalitatea ca a opta și ultima împărăție. În amăgirea lui Dariu, cei doi președinți apostați și cei o sută douăzeci de căpetenii sunt reprezentanții confederației amăgirii, care sunt contrapuși lui Daniel.

O sută douăzeci este un simbol al ucenicilor lui Dumnezeu la Cincizecime.

Cincizecimea prefigurează legea duminicală, când pecetea este aplicată, iar cei o sută douăzeci de dregători care l-au înșelat pe Dariu sunt un simbol al preoției false la legea duminicală. Două categorii ale celor care îl înșală pe împărat sunt prezentate prin cele două căpetenii apostate și prin cei o sută douăzeci de dregători apostați. Cele două căpetenii sunt asociate cu Daniel, care este profetul. Cele două clase care îl înșală pe Dariu reprezintă un grup de profeți falși și un grup de preoți corupți.

„Anul cercetării” din Ieremia este judecata conspiratorilor care l-au înșelat pe Darius. Judecata profeților și preoților mincinoși este un subiect al Cuvântului profetic. Și, după cum o preoție coruptă a amăgit autoritățile romane și le-a întors împotriva lui Hristos, conspirația din Daniel 6 vizează tocmai acest adevăr profetic.

Liniile profetice ale capitolului cinci din Daniel expun judecata de execuție săvârșită asupra cornului republican și asupra națiunii Statelor Unite la momentul legii duminicale. Acea judecată este împlinită de Islamul celui de-al treilea Vai, care s-a strecurat în împărăție prin zidul dinspre sud, nepăzit. Linia legii duminicale din capitolul trei al lui Daniel identifică ridicarea poporului lui Dumnezeu ca stindard înaintea întregii lumi, chiar în acel timp. Capitolul șase se concentrează asupra judecății împlinite împotriva prorocilor mincinoși în aceeași istorie.

La legea duminicală din Statele Unite, cornul protestant apostat este alcătuit din două clase: una care susține Duminica drept zi de închinare, iar cealaltă care, în mod zadarnic, pretinde că susține Sabatul ca zi de închinare. Omoloagele lor din cadrul cornului republican sunt Partidul Democrat și Partidul Republican. Cele două cornuri apostate au fost tipificate de saducheii și fariseii din vremea lui Hristos. Cei doi președinți apostați și o sută douăzeci de preoți din înșelăciunea lui Darius reprezintă, de asemenea, cele două categorii ale cornului apostat al Protestantismului. Deși în vremea în care a avut loc istorisirea ei erau, în fapt, figuri politice, contextul profetic identifică puterea religioasă apostată drept cea care înșală statul.

Relatarea, așa cum este ilustrată pe Muntele Carmel, identifică două clase de profeți mincinoși: profeții lui Baal și profeții dumbravei (Ashtaroth). Împreună, ei tipifică îmbinarea Bisericii cu statul, căci Baal este o divinitate masculină, iar Ashtaroth este o divinitate feminină. Ilie i-a ucis în cele din urmă pe profeții mincinoși de pe Muntele Carmel, întocmai cum confederația din Daniel, capitolul șase, a fost aruncată în groapa cu lei.

În aceeași istorie a Muntelui Carmel, reprezentată de Ioan Botezătorul, puterea care înșală este fiica. Ambele relatări îi înfățișează pe înșelători dansând, fie în jurul jertfei lor pe Muntele Carmel, fie la petrecerea bahică de ziua de naștere a lui Irod, unde Salomeea și-a făcut dansul înșelăciunii. Împreună, cele două linii identifică alianța dintre biserică și stat, care este pe deplin formată la legea duminicală, precum și faptul că bisericile apostate ale Statelor Unite sunt fiicele Irodiadei, care este Izabela, amândouă reprezentând catolicismul. Ziua de naștere a lui Irod marchează sfârșitul celei de-a șasea împărății a fiarei de pe pământ, dar, în același timp, marchează nașterea celei de-a șaptea împărății din profeția biblică (Națiunile Unite).

În însăși făgăduința către Salome, Irod consimte să-i dea jumătate din împărăția sa, arătând că a șaptea împărăție reprezintă o combinație pe jumătate biserică și pe jumătate stat. Împărăția începe când capul lui Ioan este înmânat Irodiadei. Din acest motiv, a șaptea împărăție este reprezentată în Apocalipsa, capitolul șaptesprezece, ca continuând doar pentru puțină vreme. La legea duminicală se instituie uniunea triplă, căci acolo cei zece regi se învoiesc să-și dea împărăția lor de scurtă durată fiarei pentru un "ceas". Acel "ceas" este "ceasul" crizei legii duminicale, care începe în Statele Unite și se încheie când Mihail se ridică.

Cei zece împărați, reprezentați de Irod, cad de acord, la ziua de naștere a celei de-a șaptea împărății, să dea jumătate din împărăția lor fiarei, în timpul crizei legii duminicale, care este reprezentată ca „un ceas”. În acel „ceas”, apare scrisul de pe perete pe zidul lui Belșațar. În acel „ceas”, Șadrac, Meșac și Abed-Nego sunt aruncați în cuptor și sunt înălțați într-un nor, la fel ca cei doi martori din Apocalipsa, capitolul unsprezece. Tripla unire este adusă laolaltă prin înșelăciunea înfăptuită de fiara care se ridică din pământ, care face să coboare foc din cer, în fața oamenilor.

Lumea este înșelată nu atât prin minuni, cât prin „mijloacele acelor minuni” pe care el avea putere să le facă. Expresia „mijloacele acelor minuni” este o formulare adăugată, dar ea așază accentul corect asupra minunilor, lucru care trebuie observat cu atenție. Felul în care mesajul fals (foc din cer) înșală lumea este important să fie recunoscut, căci ne aflăm acum chiar în perioada istorică în care populațiile planetei Pământ sunt hipnotizate printr-o „superautostradă a informației” care este controlată și manipulată de negustorii globali ai pământului. Acel subiect îl vom lăsa pentru articolele ulterioare, dar notăm doar acum că înșelăciunea președinților și a prinților care a fost înfăptuită împotriva lui Darius este un subiect profetic specific, conținând mai multe elemente conexe care trebuie recunoscute.

Uniunea triplă este adusă laolaltă prin înșelăciunea dansului senzual al Salomeei înaintea dregătorilor, la serbarea zilei de naștere a lui Irod. Înșelăciunea care i-a fost impusă lui Pilat, de natură dublă, consta în acuzația că Hristos provoca și promova sedițiune împotriva autorității statale și, de asemenea, că săvârșea blasfemie împotriva autorității religioase. În acea istorie s-au întrunit trei antagoniști: puterea romană (statul), Baraba, un Hristos fals (proorocul mincinos), și biserica iudaică apostată (fiara). Biserica apostată a înșelat autoritatea romană (statul), prin minciuna dublă a sedițiunii și a blasfemiei.

Când Darius își dă în cele din urmă seama de motivația amăgitorilor săi, este constrâns să-l arunce pe Daniel în groapa cu lei. Daniel a încălcat legea statului prin ascultarea de Legea lui Dumnezeu. Minciuna prezentată lui Darius a fost înfăptuită prin exaltarea mândriei lui Darius, împiedicându-l astfel să recunoască motivația amăgitorilor săi. Minciuna și înșelăciunea din istoria lui Daniel și a gropii cu lei identifică ascultarea de Dumnezeu drept blasfemie și sedițiune, ceea ce a fost aceeași înșelăciune dublă a crucii, iar jalonul crucii se aliniază cu jalonul legii duminicale.

Pedepsirea puterii religioase amăgitoare face obiectul profeției biblice, la fel ca și faptul că puterea religioasă amăgește puterea de stat.

După închiderea timpului de probă, împotriva conducătorilor religioși se întorc turmele lor, căci acestea recunosc că fuseseră înșelate de o minciună propagată de către conducătorii religioși. Președinții și prinții, împreună cu familiile lor, au suferit cu toții aceeași judecată retributivă pentru minciuna pe care au propagat-o. Când Ilie i-a ucis pe profeții mincinoși pe Muntele Carmel, aceeași judecată retributivă este reprezentată în "marele cutremur" din capitolul unsprezece al Apocalipsei, când "șapte mii" sunt doborâți.

În împlinirea marelui cutremur al Revoluției Franceze, cei șapte mii care au fost uciși au reprezentat regalitatea Franței. La „ceasul” marelui cutremur, care este legea duminicală, cei șapte mii care sunt uciși îi reprezintă pe Adventiștii de Ziua a Șaptea care se închină Romei, căci numai aceia care înțeleg responsabilitatea Sabatului zilei a șaptea primesc semnul fiarei când va fi instituită legea duminicală.

Cei „șapte mii” care sunt nimiciți la „ceasul” marelui cutremur, adică legea duminicală, își găsesc, de asemenea, un corespondent în „șapte mii” care au refuzat să se plece înaintea Izabelei în vremea lui Ilie.

Prima referință la șapte mii identifică un grup credincios care a refuzat să-și plece genunchiul înaintea Izabelei, iar ultima referință reprezintă o rămășiță care își pleacă genunchiul înaintea Izabelei. Când papalitatea cucerește Țara cea minunată (fiara de pe pământ din Apocalipsa treisprezece), la legea duminicală, o clasă este "răsturnată", iar o altă clasă scapă de sub mâna stăpânitoare a Babilonului, căci atunci începe solia de a ieși din Babilon.

Cuvântul „countries” este un cuvânt adăugat, căci multe țări nu sunt „răsturnate” la legea duminicală, însă mulți Adventiști de Ziua a Șaptea, în mod individual, sunt „răsturnați”, căci în acel moment ei sunt singurii trași la răspundere în fața luminii celui de-al treilea înger. Ei sunt „cei mulți”, căci ei erau cei chemați să fie printre aceia care au primit sigiliul lui Dumnezeu, dar au respins acea chemare.

Înșelăciunea prinților și a președinților din capitolul șase al cărții Daniel identifică pedeapsa puterii religioase care înșală puterea de stat.

Vom continua cu cartea lui Daniel în articolul următor.