Paul’s identification of pagan Rome as the power that restrained the papacy from rising to power in the year 538, became the witness that William Miller recognized that established “the daily,” in the book of Daniel as representing paganism. William Miller’s framework was based upon the two desolating powers of paganism followed by papalism. Miller’s most important discovery in support of that framework was Paul’s testimony in 2 Thessalonians, chapter two, where Paul identifies that the restraint upon the papacy, produced by pagan Rome, would be taken away, in order for the “man of sin” to be placed in the temple of God, showing himself that he is God.
Identificarea făcută de Pavel a Romei păgâne ca puterea care a stăvilit papalitatea până la ridicarea ei la putere în anul 538 a devenit mărturia pe care William Miller a recunoscut-o ca stabilind „necurmatul” din cartea lui Daniel drept reprezentând păgânismul. Cadrul hermeneutic al lui William Miller se întemeia pe cele două puteri pustiitoare: mai întâi păgânismul, apoi papalismul. Cea mai importantă descoperire a lui Miller în sprijinul acelui cadru a fost mărturia lui Pavel din 2 Tesaloniceni, capitolul doi, unde Pavel identifică faptul că piedica pusă papalității de Roma păgână avea să fie înlăturată, pentru ca „omul păcatului” să fie așezat în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.
In the book of Daniel, the symbol of “the daily” representing paganism is always followed by a symbol of the papacy, whether it be represented as the transgression of desolation or the abomination of desolation. Yet in Christ’s warning to the Christians concerning the siege and destruction of Jerusalem that took place during the three-and-a-half years from 66 to 70 AD, Christ referred to “the abomination of desolation, spoken of by Daniel the prophet” as the sign for the Christians that were in Jerusalem to immediately flee. History identifies that the sign was not the symbol of papal Rome, but of pagan Rome. The sign was to be recognized by the faithful, if they were to avoid the siege and destruction. Is “the abomination of desolation, spoken of by Daniel the prophet,” a symbol of pagan Rome, or papal Rome?
În cartea lui Daniel, simbolul „necurmatului”, care reprezintă păgânismul, este urmat întotdeauna de un simbol al papalității, fie că acesta este reprezentat ca „nelegiuirea pustiirii”, fie ca „urâciunea pustiirii”. Totuși, în avertizarea lui Hristos adresată creștinilor cu privire la asediul și distrugerea Ierusalimului, care au avut loc pe parcursul celor trei ani și jumătate, între anii 66 și 70 d.Hr., Hristos a făcut trimitere la „urâciunea pustiirii, despre care a vorbit profetul Daniel”, ca semn pentru creștinii care se aflau în Ierusalim să fugă de îndată. Istoria atestă că semnul nu a fost simbolul Romei papale, ci al Romei păgâne. Semnul trebuia să fie recunoscut de cei credincioși, dacă aveau să evite asediul și distrugerea. Este „urâciunea pustiirii, despre care a vorbit profetul Daniel”, un simbol al Romei păgâne sau al Romei papale?
When ye therefore shall see the abomination of desolation, spoken of by Daniel the prophet, stand in the holy place, (whoso readeth, let him understand:) Then let them which be in Judaea flee into the mountains: Let him which is on the housetop not come down to take anything out of his house: Neither let him which is in the field return back to take his clothes. And woe unto them that are with child, and to them that give suck in those days! But pray ye that your flight be not in the winter, neither on the sabbath day: For then shall be great tribulation, such as was not since the beginning of the world to this time, no, nor ever shall be. And except those days should be shortened, there should no flesh be saved: but for the elect’s sake those days shall be shortened. Matthew 24:15–22.
Așadar, când veți vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit proorocul Daniel, stând în locul sfânt (cine citește, să înțeleagă:). Atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă în munți. Cel ce va fi pe acoperișul casei să nu coboare ca să ia ceva din casa lui. Nici cel ce va fi pe câmp să nu se întoarcă înapoi ca să-și ia hainele. Și vai de cele însărcinate și de cele care vor alăpta în acele zile! Rugați-vă însă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici în ziua de Sabat: căci atunci va fi o mare strâmtorare, cum n-a mai fost de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi vreodată. Și dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, n-ar scăpa nicio făptură; dar, din pricina celor aleși, zilele acelea vor fi scurtate. Matei 24:15-22.
Sister White comments on how this warning was fulfilled in the history of the destruction of Jerusalem from 66 through 70 AD, and she identifies that the flag, or the standard of the Roman army, was the sign for the Christians still in Jerusalem to flee. So, was the “abomination of desolation, spoken of by Daniel the prophet,” pagan Rome, or was it papal Rome, as Miller based his framework upon?
Sora White comentează asupra felului în care acest avertisment s-a împlinit în istoria distrugerii Ierusalimului între anii 66 și 70 d.Hr. și identifică steagul, sau stindardul armatei romane, drept semnul pentru creștinii care se mai aflau în Ierusalim că trebuiau să fugă. Așadar, „urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel”, a fost Roma păgână sau a fost Roma papală, pe care și-a bazat Miller cadrul?
William Miller was led to understand both manifestations of Rome (pagan followed by papal), but he was forced by the history in which he lived, to treat both kingdoms as one kingdom. And of course, they are one kingdom, but they also represent two successive kingdoms. Forced by the prophetic history of 1798, Miller had to address Rome as primarily one kingdom. In 1798, Miller believed Christ’s Second Coming was approximately twenty-five years in the future. He knew full well that papal Rome had received a deadly wound in 1798. For Miller, there were no other earthly kingdoms to follow papal Rome, for Christ was about to return.
William Miller a fost călăuzit să înțeleagă ambele manifestări ale Romei (păgână, urmată de cea papală), dar a fost constrâns de istoria în care trăia să trateze ambele împărății drept o singură împărăție. Și, desigur, ele sunt o singură împărăție, dar reprezintă, de asemenea, două împărății succesive. Constrâns de istoria profetică a anului 1798, Miller a trebuit să se refere la Roma în primul rând ca la o singură împărăție. În 1798, Miller credea că A Doua Venire a lui Hristos urma să aibă loc peste aproximativ douăzeci și cinci de ani. Știa foarte bine că Roma papală primise în 1798 o rană de moarte. Pentru Miller, nu mai existau alte împărății pământești care să urmeze Romei papale, căci Hristos era pe punctul de a Se întoarce.
In the history where Miller was located, he understood the statue of chapter two of Daniel, represented four earthly kingdoms, for that was what Daniel testified to.
În contextul istoric în care se afla Miller, el a înțeles că statuia din capitolul al doilea al cărții lui Daniel reprezenta patru împărății pământești, căci aceasta a fost ceea ce a mărturisit Daniel.
And the fourth kingdom shall be strong as iron: forasmuch as iron breaketh in pieces and subdueth all things: and as iron that breaketh all these, shall it break in pieces and bruise. And whereas thou sawest the feet and toes, part of potters’ clay, and part of iron, the kingdom shall be divided; but there shall be in it of the strength of the iron, forasmuch as thou sawest the iron mixed with miry clay. Daniel 2:40, 41.
Și a patra împărăție va fi tare ca fierul; întrucât fierul sfărâmă și supune totul; și, precum fierul care pe toate acestea le sfărâmă, ea va sfărâma și va zdrobi. Iar fiindcă ai văzut picioarele și degetele picioarelor, parte din lut de olar și parte din fier, împărăția va fi împărțită; totuși se va afla în ea din tăria fierului, întrucât ai văzut fierul amestecat cu lut noroios. Daniel 2:40, 41.
Miller understood that there were only four kingdoms, and the fourth and final kingdom was Rome, which he knew from history was pagan Rome followed by papal Rome. The fourth kingdom for Miller, in agreement with Daniel’s word, was “divided,” but for Miller the division only represented a distinction between the literal and spiritual aspects of the kingdom of Rome. He was correct, but his understanding was limited.
Miller a înțeles că existau doar patru împărății, iar a patra și ultima împărăție era Roma, despre care știa din istorie că era Roma păgână, urmată de Roma papală. Pentru Miller, a patra împărăție, în acord cu cuvântul lui Daniel, era „împărțită”; însă pentru el, această împărțire nu reprezenta decât o distincție între aspectele literale și spirituale ale împărăției Romei. El avea dreptate, însă înțelegerea sa era limitată.
Miller did not see that the division of pagan and papal Rome, was based upon the division that Paul was raised up to identify. Paul (and John the Baptist), identified that at the time period of the cross literal was to transition into spiritual. Without that understanding Miller was forced to accept that Rome was essentially one kingdom that had two phases. And of course, he was correct (but limited). He could not see that spiritual Rome was represented by literal Babylon, for spiritual Rome (the papacy) is also spiritual Babylon.
Miller nu a văzut că împărțirea dintre Roma păgână și Roma papală se baza pe împărțirea pe care Pavel a fost chemat s-o identifice. Pavel (și Ioan Botezătorul) a arătat că, în perioada crucii, ceea ce era literal urma să treacă în spiritual. Fără acea înțelegere, Miller a fost constrâns să accepte că Roma era, în esență, o singură împărăție care avea două faze. Și, desigur, avea dreptate (dar în mod limitat). El nu a putut vedea că Roma spirituală era reprezentată de Babilonul literal, căci Roma spirituală (papalitatea) este, de asemenea, Babilonul spiritual.
Literal Babylon, as the first of four kingdoms in Daniel two, would typify the fourth kingdom, for the first always typifies the last. Pagan Rome had been typified by Babylon, but both pagan Rome and Babylon typified spiritual Rome (the papacy). The papacy therefore was the fifth kingdom, and it was represented by Babylon. This is a basic reason why Sister White compares the captivity of literal Israel in Babylon for seventy years, with the captivity of spiritual Israel in spiritual Babylon for twelve hundred and sixty years.
Babilonul literal, ca întâia dintre cele patru împărății din Daniel, capitolul doi, avea să prefigureze a patra împărăție, căci cea dintâi o prefigurează întotdeauna pe cea din urmă. Roma păgână fusese prefigurată de Babilon, dar atât Roma păgână, cât și Babilonul prefigurau Roma spirituală (papalitatea). Prin urmare, papalitatea era a cincea împărăție și era reprezentată de Babilon. Acesta este un motiv de bază pentru care Sora White compară robia Israelului literal în Babilon, timp de șaptezeci de ani, cu robia Israelului spiritual în Babilonul spiritual, timp de o mie două sute șaizeci de ani.
“God’s church on earth was as verily in captivity during this long period of relentless persecution as were the children of Israel held captive in Babylon during the period of the exile.” Prophets and Kings, 714.
„Biserica lui Dumnezeu de pe pământ a fost, în adevăr, în robie pe parcursul acestei îndelungate perioade de persecuție necruțătoare, întocmai cum au fost copiii lui Israel ținuți în robie în Babilon în vremea exilului.” Profeți și regi, 714.
Miller therefore had no problem interchanging prophetic fulfillments that more specifically identified pagan Rome, with papal Rome. We will provide examples of this as we continue, but if we understand that Miller viewed pagan and papal Rome as one kingdom, we can understand why Miller would have no problem with Jesus referencing the “abomination of desolation, spoken of by Daniel the prophet,” as a fulfillment of pagan Rome, while still understanding the expression of the “abomination of desolation,” in the book of Daniel as a symbol of papal Rome. Miller could not see the three desolating powers, and for this reason his prophetic framework was limited, though accurate.
Prin urmare, Miller nu avea nicio problemă să trateze ca interschimbabile împlinirile profetice care identificau mai specific Roma păgână și pe cele care priveau Roma papală. Vom oferi exemple pe parcurs, dar, dacă înțelegem că Miller privea Roma păgână și Roma papală ca o singură împărăție, putem înțelege de ce Miller nu ar fi avut nicio problemă ca Isus să facă trimitere la „urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel”, ca o împlinire referitoare la Roma păgână, în timp ce continua să înțeleagă expresia „urâciunea pustiirii” din cartea lui Daniel ca simbol al Romei papale. Miller nu putea vedea cele trei puteri pustiitoare și, din acest motiv, cadrul său profetic era limitat, deși corect.
But how are we to understand the discrepancy of the historical fulfillment of 66 AD, when pagan Rome placed its standards in the sacred precincts of the temple in fulfillment of Christ’s prediction? Is “the abomination of desolation, spoken of by Daniel the prophet,” a symbol of pagan or papal Rome? The answer to that dilemma is fairly simple when you recognize three desolating powers, instead of two. We should begin with Sister White’s commentary on the fulfillment of Christ’s prediction of the destruction of Jerusalem.
Dar cum să înțelegem discrepanța legată de împlinirea istorică din anul 66 d.Hr., când Roma păgână și-a așezat stindardele în incinta sacră a templului, ca împlinire a profeției lui Hristos? Este „urâciunea pustiirii, despre care a vorbit profetul Daniel”, un simbol al Romei păgâne sau al Romei papale? Răspunsul la această dilemă este relativ simplu atunci când recunoaștem existența a trei puteri pustiitoare, în loc de două. Ar trebui să începem cu comentariul Sorei White referitor la împlinirea profeției lui Hristos despre distrugerea Ierusalimului.
“In the Jews’ crucifixion of Christ was involved the destruction of Jerusalem. The blood shed upon Calvary was the weight that sank them to ruin for this world and for the world to come. So it will be in the great final day, when judgment shall fall upon the rejecters of God’s grace. Christ, their rock of offense, will then appear to them as an avenging mountain. The glory of His countenance, which to the righteous is life, will be to the wicked a consuming fire. Because of love rejected, grace despised, the sinner will be destroyed.
Răstignirea lui Hristos de către iudei a atras după sine distrugerea Ierusalimului. Sângele vărsat pe Calvar a fost greutatea care i-a cufundat în pierzare pentru lumea aceasta și pentru cea viitoare. Așa va fi în marea zi de pe urmă, când judecata va cădea asupra celor ce resping harul lui Dumnezeu. Hristos, piatra lor de poticnire, li Se va arăta atunci ca un munte al răzbunării. Slava Feței Sale, care pentru cei drepți este viață, va fi pentru cei răi un foc mistuitor. Din pricina iubirii respinse, a harului disprețuit, păcătosul va fi nimicit.
“By many illustrations and repeated warnings, Jesus showed what would be the result to the Jews of rejecting the Son of God. In these words He was addressing all in every age who refuse to receive Him as their Redeemer. Every warning is for them. The desecrated temple, the disobedient son, the false husbandmen, the contemptuous builders, have their counterpart in the experience of every sinner. Unless he repent, the doom which they foreshadowed will be his.” The Desire of Ages, 600.
„Prin multe pilde și avertizări repetate, Isus a arătat care avea să fie rezultatul pentru iudei al respingerii Fiului lui Dumnezeu. Prin aceste cuvinte, El Se adresa tuturor, din toate veacurile, care refuză să-L primească drept Răscumpărătorul lor. Fiecare avertizare li se adresează. Templul pângărit, fiul neascultător, vierii necredincioși, zidarii disprețuitori își au corespondentul în experiența fiecărui păcătos. Dacă nu se pocăiește, osânda pe care acestea au prefigurat-o va fi a lui.” Hristos, Lumina lumii, 600.
When Paul identified the transition from literal to spiritual, he identifies that it occurred during the time period of the cross, and it should be noted that the destruction of Jerusalem is directly associated with the cross. The destruction of literal Jerusalem which was first accomplished by literal Babylon was accomplished a last time by literal Rome, for Jesus always represents the end with the beginning. The trampling down of the sanctuary and the host that began with the pagan power of Babylon, ended with the pagan power of Rome.
Când Pavel a identificat tranziția de la sensul literal la cel spiritual, el a afirmat că aceasta a avut loc în perioada crucii și trebuie remarcat faptul că distrugerea Ierusalimului este direct asociată cu crucea. Distrugerea Ierusalimului literal, care a fost mai întâi săvârșită de Babilonul literal, a fost săvârșită pentru ultima dată de Roma literală, căci Isus reprezintă întotdeauna sfârșitul împreună cu începutul. Călcarea în picioare a sanctuarului și a oștirii, care a început cu puterea păgână a Babilonului, s-a încheiat cu puterea păgână a Romei.
The spiritual trampling down of spiritual Jerusalem was accomplished by papal Rome and both of those periods of trampling down (literal and spiritual) typify the trampling down of God’s people by the third desolating power, which in terms of Rome is called modern Rome.
Călcarea în picioare spirituală a Ierusalimului spiritual a fost înfăptuită de Roma papală, iar ambele perioade ale acestei călcări în picioare (literală și spirituală) tipifică călcarea în picioare a poporului lui Dumnezeu de către a treia putere pustiitoare, care, în ceea ce privește Roma, este numită Roma modernă.
There are three desolating powers that each persecute God’s people. The dragon of paganism, followed by the sea beast of Catholicism, that is followed by the earth beast of the United States (the false prophet). Paganism was represented by various pagan powers that trampled down literal Israel. Papalism then trampled down spiritual Israel for twelve hundred and sixty years from 538 to 1798. The three-fold union of the dragon, the beast and the false prophet is modern Rome and it also tramples down God’s people during the “hour” of the Sunday law crisis. The three desolating powers of the dragon, the beast and the false prophet are also represented as pagan Rome, papal Rome and modern Rome.
Există trei puteri pustiitoare, iar fiecare persecută poporul lui Dumnezeu: balaurul păgânismului, urmat de fiara din mare a catolicismului, care este urmată la rândul ei de fiara din pământ a Statelor Unite (falsul profet). Păgânismul a fost reprezentat de diverse puteri păgâne care au călcat în picioare Israelul literal. Apoi papalitatea a călcat în picioare Israelul spiritual timp de o mie două sute șaizeci de ani, din 538 până în 1798. Tripla unire a balaurului, fiarei și falsului profet este Roma modernă și, la rândul ei, calcă în picioare poporul lui Dumnezeu în „ceasul” crizei legii duminicale. Cele trei puteri pustiitoare ale balaurului, fiarei și falsului profet sunt de asemenea reprezentate ca Roma păgână, Roma papală și Roma modernă.
In terms of Revelation seventeen paganism is the first four kings, the fifth king is the papacy and the sixth, seventh and eighth kings is the three-fold union of modern Rome.
Potrivit Apocalipsei 17, păgânismul este reprezentat de primii patru împărați; al cincilea este papalitatea, iar al șaselea, al șaptelea și al optulea constituie tripla uniune a Romei moderne.
And there are seven kings: five are fallen, and one is, and the other is not yet come; and when he cometh, he must continue a short space. And the beast that was, and is not, even he is the eighth, and is of the seven, and goeth into perdition. Revelation 17:10, 11.
Și sunt șapte împărați: cinci au căzut, unul este, iar celălalt încă n-a venit; și când va veni, trebuie să rămână pentru puțină vreme. Iar fiara care era și nu este, ea însăși este a opta, și este din cei șapte, și merge la pierzare. Apocalipsa 17:10, 11.
In terms of Daniel chapter two, paganism is all four kingdoms from literal Babylon to literal Rome. Spiritual Babylon is the papacy (the head of gold), and the three-fold union of the dragon, the beast, and the false prophet (modern Rome), is represented by the three-fold union of spiritual Medo-Persia, spiritual Greece, and spiritual Rome (whose deadly wound is healed).
Din perspectiva capitolului al doilea din Daniel, păgânismul cuprinde toate cele patru împărății, de la Babilonul literal până la Roma literală. Babilonul spiritual este papalitatea (capul de aur), iar tripla unire a dragonului, fiarei și profetului mincinos (Roma modernă) este reprezentată de tripla unire a Medo-Persiei spirituale, a Greciei spirituale și a Romei spirituale (a cărei rană de moarte este vindecată).
When Jesus referred to the “abomination of desolation, spoken of by Daniel the prophet,” he was identifying a specific “sign” that Christians must recognize in each of the three Rome’s. Pagan Rome, papal Rome and modern Rome all persecute God’s people. That persecution is represented prophetically as trampling down the sanctuary and host. Jesus provided a warning of the approach of that persecution for each of the three periods of persecutions. When the “sign” of Rome’s authority was placed within the sanctuary, the time to flee Jerusalem had arrived. Jesus was not using Daniel’s expression of the “abomination of desolation,” as a symbol of an earthly power, but as a symbol of the sign that Christians needed to recognize.
Când Isus s-a referit la „urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel”, El identifica un „semn” specific pe care creștinii trebuie să-l recunoască în fiecare dintre cele trei Rome. Roma păgână, Roma papală și Roma modernă persecută poporul lui Dumnezeu. Acea persecuție este reprezentată profetic drept călcarea în picioare a sanctuarului și a oștirii. Isus a dat un avertisment privind apropierea acelei persecuții pentru fiecare dintre cele trei perioade de persecuție. Când „semnul” autorității Romei a fost așezat în sanctuar, sosise vremea de a fugi din Ierusalim. Isus nu a folosit expresia lui Daniel, „urâciunea pustiirii”, ca simbol al unei puteri pământești, ci ca simbol al semnului pe care creștinii trebuiau să-l recunoască.
“Jesus declared to the listening disciples the judgments that were to fall upon apostate Israel, and especially the retributive vengeance that would come upon them for their rejection and crucifixion of the Messiah. Unmistakable signs would precede the awful climax. The dreaded hour would come suddenly and swiftly. And the Saviour warned His followers: ‘When ye therefore shall see the abomination of desolation, spoken of by Daniel the prophet, stand in the holy place, (whoso readeth, let him understand:) then let them which be in Judea flee into the mountains.’ Matthew 24:15, 16; Luke 21:20, 21. When the idolatrous standards of the Romans should be set up in the holy ground, which extended some furlongs outside the city walls, then the followers of Christ were to find safety in flight. When the warning sign should be seen, those who would escape must make no delay. Throughout the land of Judea, as well as in Jerusalem itself, the signal for flight must be immediately obeyed. He who chanced to be upon the housetop must not go down into his house, even to save his most valued treasures. Those who were working in the fields or vineyards must not take time to return for the outer garment laid aside while they should be toiling in the heat of the day. They must not hesitate a moment, lest they be involved in the general destruction.” The Great Controversy, 25.
Isus le-a declarat ucenicilor care ascultau judecățile care aveau să se abată asupra Israelului apostat și, mai ales, răzbunarea retributivă ce avea să vină asupra lor pentru respingerea și răstignirea lui Mesia. Semne neechivoce aveau să preceadă punctul culminant înfricoșător. Ceasul temut avea să vină pe neașteptate și cu repeziciune. Iar Mântuitorul și-a avertizat urmașii: „Când veți vedea deci urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel, stând în locul sfânt, (cine citește, să înțeleagă:) atunci cei ce sunt în Iudeea să fugă la munți.” Matei 24:15, 16; Luca 21:20, 21. Când stindardele idolatre ale romanilor aveau să fie înălțate în perimetrul sfânt, care se întindea câteva stadii în afara zidurilor cetății, atunci urmașii lui Hristos trebuiau să-și găsească scăparea în fugă. Când avea să fie văzut semnul de avertizare, cei ce voiau să scape nu trebuiau să întârzie deloc. În toată țara Iudeei, precum și în Ierusalimul însuși, semnalul de fugă trebuia urmat îndată. Cel care se întâmpla să fie pe acoperișul casei nu trebuia să coboare în casă nici măcar pentru a-și salva cele mai de preț comori. Cei care lucrau pe câmp sau în vii nu trebuiau să-și ia timp să se întoarcă după haina de deasupra, lăsată deoparte cât se osteneau în arșița zilei. Nu trebuiau să șovăie nici o clipă, ca nu cumva să fie cuprinși în nimicirea generală. Marea Luptă, 25.
In the passage Sister White identifies the “abomination of desolation,” as an “unmistakable sign,” that was represented by the “idolatrous standards of the Romans,” which they set “up in the holy ground” of the sanctuary. Jesus was not using the “abomination of desolation” to represent either power of pagan or papal Rome, but as a “sign.” When the “sign” was placed in the holy ground of the temple, the Christians were to flee from Jerusalem “lest they be involved in the general destruction.” Sister White goes further later on in the same passage and identifies that the prophecy of Christ that identified the destruction had more than one fulfillment.
În pasajul respectiv, Sora White identifică „urâciunea pustiirii” ca un „semn inconfundabil”, care era reprezentat de „stindardele idolatre ale romanilor”, pe care le-au înălțat în incinta sfântă a sanctuarului. Isus nu folosea „urâciunea pustiirii” pentru a reprezenta nici puterea Romei păgâne, nici pe cea a Romei papale, ci ca un „semn”. Când „semnul” a fost așezat în incinta sfântă a templului, creștinii trebuiau să fugă din Ierusalim, „ca nu cumva să fie prinși în nimicirea generală”. Sora White merge mai departe, mai târziu în același pasaj, și identifică faptul că profeția lui Hristos care indica distrugerea a avut mai mult decât o singură împlinire.
“The Saviour’s prophecy concerning the visitation of judgments upon Jerusalem is to have another fulfillment, of which that terrible desolation was but a faint shadow. In the fate of the chosen city we may behold the doom of a world that has rejected God’s mercy and trampled upon His law. Dark are the records of human misery that earth has witnessed during its long centuries of crime. The heart sickens, and the mind grows faint in contemplation. Terrible have been the results of rejecting the authority of Heaven. But a scene yet darker is presented in the revelations of the future. The records of the past,—the long procession of tumults, conflicts, and revolutions, the ‘battle of the warrior … with confused noise, and garments rolled in blood’ (Isaiah 9:5),—what are these, in contrast with the terrors of that day when the restraining Spirit of God shall be wholly withdrawn from the wicked, no longer to hold in check the outburst of human passion and satanic wrath! The world will then behold, as never before, the results of Satan’s rule.
Profeția Mântuitorului cu privire la cercetarea cu judecăți asupra Ierusalimului urmează să aibă o altă împlinire, iar acea teribilă pustiire n-a fost decât o palidă umbră a ei. În soarta cetății alese putem vedea osânda unei lumi care a respins îndurarea lui Dumnezeu și a călcat în picioare Legea Sa. Întunecate sunt cronicile mizeriei omenești de care pământul a fost martor de-a lungul îndelungatelor sale veacuri de fărădelege. Inima se îmbolnăvește, iar mintea slăbește în contemplare. Grozave au fost urmările respingerii autorității Cerului. Dar o scenă și mai întunecată este înfățișată în descoperirile viitorului. Însemnările trecutului — lunga procesiune a tulburărilor, conflictelor și revoluțiilor, «bătălia războinicului ... cu zgomot învălmășit și veșminte tăvălite în sânge» (Isaia 9:5) — ce sunt ele, în contrast cu grozăviile acelei zile când Duhul reținător al lui Dumnezeu va fi pe deplin retras de la cei răi, ca să nu mai țină în frâu izbucnirea pasiunii omenești și a mâniei satanice! Lumea va vedea atunci, ca niciodată mai înainte, urmările domniei lui Satana.
“But in that day, as in the time of Jerusalem’s destruction, God’s people will be delivered, everyone that shall be found written among the living. Isaiah 4:3. Christ has declared that He will come the second time to gather His faithful ones to Himself: ‘Then shall all the tribes of the earth mourn, and they shall see the Son of man coming in the clouds of heaven with power and great glory. And He shall send His angels with a great sound of a trumpet, and they shall gather together His elect from the four winds, from one end of heaven to the other.’ Matthew 24:30, 31. Then shall they that obey not the gospel be consumed with the spirit of His mouth and be destroyed with the brightness of His coming. 2 Thessalonians 2:8. Like Israel of old the wicked destroy themselves; they fall by their iniquity. By a life of sin, they have placed themselves so out of harmony with God, their natures have become so debased with evil, that the manifestation of His glory is to them a consuming fire.
Dar în ziua aceea, ca în vremea distrugerii Ierusalimului, poporul lui Dumnezeu va fi izbăvit, toți câți vor fi găsiți scriși între cei vii. Isaia 4:3. Hristos a declarat că va veni a doua oară ca să-Și adune la Sine pe cei credincioși ai Săi: "Atunci toate semințiile pământului se vor jeli și-L vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere și cu mare slavă. Și El Își va trimite îngerii cu un sunet puternic de trâmbiță, și ei vor aduna pe aleșii Săi din cele patru vânturi, de la o margine a cerului până la cealaltă." Matei 24:30, 31. Atunci cei ce nu ascultă de evanghelie vor fi mistuiți de suflarea gurii Sale și vor fi nimiciți de strălucirea venirii Sale. 2 Tesaloniceni 2:8. Asemenea Israelului de odinioară, cei răi se nimicesc pe ei înșiși; cad prin nelegiuirea lor. Printr-o viață de păcat, s-au plasat într-o asemenea nepotrivire față de Dumnezeu, iar firea lor a ajuns atât de degradată de rău, încât manifestarea slavei Sale le este un foc mistuitor.
“Let men beware lest they neglect the lesson conveyed to them in the words of Christ. As He warned His disciples of Jerusalem’s destruction, giving them a sign of the approaching ruin, that they might make their escape; so He has warned the world of the day of final destruction and has given them tokens of its approach, that all who will may flee from the wrath to come. Jesus declares: ‘There shall be signs in the sun, and in the moon, and in the stars; and upon the earth distress of nations.’ Luke 21:25; Matthew 24:29; Mark 13:24–26; Revelation 6:12–17. Those who behold these harbingers of His coming are to ‘know that it is near, even at the doors.’ Matthew 24:33. ‘Watch ye therefore,’ are His words of admonition. Mark 13:35. They that heed the warning shall not be left in darkness, that that day should overtake them unawares. But to them that will not watch, ‘the day of the Lord so cometh as a thief in the night.’ 1 Thessalonians 5:2–5.” The Great Controversy, 36, 37.
Să ia aminte oamenii, ca nu cumva să neglijeze lecția cuprinsă în cuvintele lui Hristos. După cum i-a avertizat pe ucenicii săi cu privire la nimicirea Ierusalimului, dându-le un semn al pieirii ce se apropia, pentru ca ei să-și poată face scăparea; tot astfel a avertizat lumea cu privire la ziua distrugerii finale și le-a dat semnele apropierii ei, pentru ca toți cei ce voiesc să fugă de mânia ce are să vină. Isus declară: «Vor fi semne în soare, în lună și în stele; și pe pământ, strâmtorare printre neamuri.» Luca 21:25; Matei 24:29; Marcu 13:24-26; Apocalipsa 6:12-17. Cei ce văd aceste semne prevestitoare ale venirii lui trebuie să «știe că este aproape, chiar la uși». Matei 24:33. «Vegheați, dar», sunt cuvintele lui de avertizare. Marcu 13:35. Cei ce iau aminte la avertizare nu vor fi lăsați în întuneric, ca ziua aceea să-i surprindă pe neașteptate. Dar pentru cei ce nu vor veghea, «ziua Domnului vine ca un hoț noaptea». 1 Tesaloniceni 5:2-5. Marea controversă, 36, 37.
When Sister White wrote these words there was still to be a future fulfillment of the destruction of Jerusalem. The retributive judgment that is carried out against modern Rome (the dragon, the beast and the false prophet), at the end of the world represents the final fall of spiritual Babylon, but spiritual Babylon (the papacy) already fell once in 1798. The destruction of Jerusalem represents God’s retributive judgment upon an apostate church.
Când sora White a scris aceste cuvinte, distrugerea Ierusalimului mai avea încă o împlinire viitoare. Judecata retributivă care este adusă asupra Romei moderne (dragonul, fiara și proorocul mincinos), la sfârșitul lumii, reprezintă căderea finală a Babilonului spiritual, dar Babilonul spiritual (papalitatea) a căzut deja o dată în 1798. Distrugerea Ierusalimului reprezintă judecata retributivă a lui Dumnezeu asupra unei biserici apostate.
The destruction of Jerusalem in the three and a half years from 66 AD to 70 AD typifies the destruction of God’s retributive judgment at the end of the world that is brought upon modern Rome (the dragon, the beast and the false prophet). The siege and destruction of Jerusalem, which was accomplished by paganism from 66 AD unto 70 AD, lasted exactly three and a half years.
Distrugerea Ierusalimului, în cei trei ani și jumătate dintre anii 66 d.Hr. și 70 d.Hr., prefigurează distrugerea pe care judecata retributivă a lui Dumnezeu, la sfârșitul lumii, o va aduce asupra Romei moderne (balaurul, fiara și prorocul mincinos). Asediul și distrugerea Ierusalimului, care au fost înfăptuite de către păgânism din anul 66 d.Hr. până în 70 d.Hr., au durat exact trei ani și jumătate.
The siege and destruction of spiritual Jerusalem which was accomplished by papalism lasted three and a half prophetic years, from 538 unto 1798. Those two illustrations typify the siege and destruction of Jerusalem in the “hour” of the Sunday law crisis that is brought about by modern Rome. The last of the three destructions of Jerusalem is reversed, as represented in the book of Daniel.
Asediul și distrugerea Ierusalimului spiritual, înfăptuite de papalism, au durat trei ani și jumătate profetici, din 538 până în 1798. Acele două ilustrații tipifică asediul și distrugerea Ierusalimului în „ceasul” crizei legii duminicale care este provocată de Roma modernă. Ultima dintre cele trei distrugeri ale Ierusalimului este inversată, așa cum arată cartea lui Daniel.
The book of Daniel begins with Babylon conquering and destroying Jerusalem and it ends with Babylon’s destruction and Jerusalem’s victory. In each of the three battles, there was a sign given to Christians that informed them to flee from the coming warfare. In AD 66, it was when the armies of pagan Rome placed their standards (their battle flags) in the sacred ground of the sanctuary. In the year 538, it was when the “man of sin” was revealed, sitting in the temple of God (the Christian church), showing himself that he was God, when he passed a Sunday law at the Counsel of Orleans in that year. Sunday enforcement is what the papacy identifies as the proof of their authority over the Christian world, for they argue (correctly) that there is no support for Sunday worship in God’s Word, and the fact that they instituted Sunday as the day of worship in Christianity is proof that the authority of their pagan traditions and customs are above the Bible.
Cartea lui Daniel începe cu Babilonul cucerind și distrugând Ierusalimul și se încheie cu distrugerea Babilonului și victoria Ierusalimului. În fiecare dintre cele trei bătălii, a fost dat un semn creștinilor care i-a înștiințat să fugă de războiul ce avea să vină. În anul 66 d.Hr., semnul a fost atunci când oștirile Romei păgâne și-au așezat stindardele (steagurile lor de luptă) pe pământul sacru al sanctuarului. În anul 538, semnul a fost când „omul păcatului” a fost descoperit, șezând în templul lui Dumnezeu (Biserica creștină), dându-se drept Dumnezeu, când a promulgat o lege duminicală la Conciliul de la Orléans în acel an. Impunerea păzirii duminicii este ceea ce papalitatea identifică drept dovada autorității sale asupra lumii creștine, căci ea susține (în mod corect) că nu există temei pentru închinarea de duminică în Cuvântul lui Dumnezeu, iar faptul că ea a instituit duminica drept zi de închinare în creștinism este dovada că autoritatea tradițiilor și obiceiurilor sale păgâne se află deasupra Bibliei.
In the year 538, Christians were to separate from the Roman church, not simply because it was not truly a Christian church, but also because the sign of papal authority had been placed in the sacred grounds of God’s church. Sister White identifies the separation process of that history that began the period when God’s church fled into the wilderness for twelve hundred and sixty years.
În anul 538, creștinii trebuiau să se despartă de Biserica Romei, nu doar pentru că aceasta nu era cu adevărat o biserică creștină, ci și pentru că semnul autorității papale fusese așezat în locurile sfinte ale Bisericii lui Dumnezeu. Sora White identifică procesul de separare din acea istorie ca marcând începutul perioadei în care Biserica lui Dumnezeu a fugit în pustie timp de o mie două sute șaizeci de ani.
“But there is no union between the Prince of light and the prince of darkness, and there can be no union between their followers. When Christians consented to unite with those who were but half converted from paganism, they entered upon a path which led further and further from the truth. Satan exulted that he had succeeded in deceiving so large a number of the followers of Christ. He then brought his power to bear more fully upon these, and inspired them to persecute those who remained true to God. None understood so well how to oppose the true Christian faith as did those who had once been its defenders; and these apostate Christians, uniting with their half-pagan companions, directed their warfare against the most essential features of the doctrines of Christ.
Dar nu există nicio unire între prințul luminii și prințul întunericului și nu poate exista nicio unire între adepții lor. Când creștinii au consimțit să se unească cu cei care erau doar pe jumătate convertiți de la păgânism, au pășit pe o cale care îi ducea tot mai departe de adevăr. Satana a jubilat că reușise să înșele un număr atât de mare dintre urmașii lui Hristos. Apoi și-a exercitat și mai deplin puterea asupra acestora și i-a insuflat să-i prigonească pe cei care au rămas credincioși lui Dumnezeu. Nimeni nu a înțeles atât de bine cum să se opună adevăratei credințe creștine precum aceia care fuseseră cândva apărătorii ei; iar acești creștini apostați, unindu-se cu tovarășii lor pe jumătate păgâni, și-au îndreptat lupta împotriva elementelor cele mai esențiale ale doctrinelor lui Hristos.
“It required a desperate struggle for those who would be faithful to stand firm against the deceptions and abominations which were disguised in sacerdotal garments and introduced into the church. The Bible was not accepted as the standard of faith. The doctrine of religious freedom was termed heresy, and its upholders were hated and proscribed.
A fost nevoie de o luptă disperată pentru ca aceia care aveau să fie credincioși să stea neclintiți împotriva înșelăciunilor și urâciunilor care erau deghizate în veșminte sacerdotale și introduse în biserică. Biblia nu era acceptată drept normă a credinței. Doctrina libertății religioase era socotită erezie, iar apărătorii ei erau urâți și proscriși.
“After a long and severe conflict, the faithful few decided to dissolve all union with the apostate church if she still refused to free herself from falsehood and idolatry. They saw that separation was an absolute necessity if they would obey the word of God. They dared not tolerate errors fatal to their own souls, and set an example which would imperil the faith of their children and children’s children. To secure peace and unity they were ready to make any concession consistent with fidelity to God; but they felt that even peace would be too dearly purchased at the sacrifice of principle. If unity could be secured only by the compromise of truth and righteousness, then let there be difference, and even war.” The Great Controversy, 45.
După un conflict îndelungat și sever, puținii credincioși au hotărât să rupă orice legătură cu biserica apostată, dacă ea încă refuza să se elibereze de neadevăr și idolatrie. Ei au văzut că despărțirea era o necesitate absolută, dacă aveau să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu. Nu cutezau să tolereze erori fatale propriilor lor suflete și să dea un exemplu care ar primejdui credința copiilor lor și a copiilor copiilor lor. Pentru a asigura pacea și unitatea, erau gata să facă orice concesie compatibilă cu credincioșia față de Dumnezeu; dar simțeau că până și pacea ar fi prea scump cumpărată cu prețul sacrificării principiului. Dacă unitatea putea fi asigurată numai prin compromiterea adevărului și a dreptății, atunci să fie dezbinare, ba chiar război. Controversa cea mare, 45.
We will continue these thoughts in the next article.
Vom continua aceste gânduri în articolul următor.
“Eternity stretches before us. The curtain is about to be lifted. We who occupy this solemn, responsible position, what are we doing, what are we thinking about, that we cling to our selfish love of ease, while souls are perishing around us? Have our hearts become utterly callous? Cannot we feel or understand that we have a work to do for the salvation of others? Brethren, are you of the class who having eyes see not, and having ears hear not? Is it in vain that God has given you a knowledge of His will? Is it in vain that He has sent you warning after warning? Do you believe the declarations of eternal truth concerning what is about to come upon the earth, do you believe that God’s judgments are hanging over the people, and can you still sit at ease, indolent, careless, pleasure loving?
Veșnicia se întinde înaintea noastră. Cortina este pe punctul de a fi ridicată. Noi, cei ce ocupăm această poziție solemnă și responsabilă, ce facem, la ce ne gândim, de ajungem să ne agățăm de iubirea noastră egoistă de tihnă, în timp ce suflete se pierd în jurul nostru? Au devenit inimile noastre cu totul împietrite? Nu putem simți sau înțelege că avem o lucrare de îndeplinit pentru mântuirea altora? Fraților, sunteți dintre aceia care, având ochi, nu văd și, având urechi, nu aud? În zadar v-a dat Dumnezeu cunoașterea voii Sale? În zadar v-a trimis El avertizare după avertizare? Credeți declarațiile adevărului veșnic privitoare la ceea ce este pe cale să vină asupra pământului, credeți că judecățile lui Dumnezeu atârnă asupra oamenilor, și puteți totuși să stați în tihnă, indolenți, nepăsători, iubitori de plăceri?
“It is no time now for God’s people to be fixing their affections or laying up their treasure in the world. The time is not far distant, when, like the early disciples, we shall be forced to seek a refuge in desolate and solitary places. As the siege of Jerusalem by the Roman armies was the signal for flight to the Judean Christians, so the assumption of power on the part of our nation in the decree enforcing the papal sabbath will be a warning to us. It will then be time to leave the large cities, preparatory to leaving the smaller ones for retired homes in secluded places among the mountains. And now, instead of seeking expensive dwellings here, we should be preparing to move to a better country, even a heavenly. Instead of spending our means in self-gratification, we should be studying to economize. Every talent lent of God should be used to His glory in giving the warning to the world. God has a work for His colaborers to do in the cities. Our missions must be sustained; new missions must be opened. To carry forward this work successfully will require no small outlay. Houses of worship are needed, where the people may be invited to hear the truths for this time. For this very purpose, God has entrusted a capital to His stewards. Let not your property be tied up in worldly enterprises, so that this work shall be hindered. Get your means where you can handle it for the benefit of the cause of God. Send your treasures before you into heaven.” Testimonies, volume 5, 464.
Acum nu este timpul ca poporul lui Dumnezeu să-și îndrepte afecțiunile sau să-și adune comori în lume. Nu este departe timpul când, asemenea întâilor ucenici, vom fi constrânși să căutăm un adăpost în locuri pustii și singuratice. Așa cum asediul Ierusalimului de către oștirile romane a fost semnalul de fugă pentru creștinii din Iudeea, tot astfel exercitarea puterii de către națiunea noastră, prin decretul care impune sabatul papal, ne va fi un avertisment. Atunci va fi timpul să părăsim marile orașe, pregătitor părăsirii celor mai mici, pentru cămine retrase, în locuri izolate, în mijlocul munților. Iar acum, în loc să căutăm aici locuințe costisitoare, ar trebui să ne pregătim să ne mutăm într-o țară mai bună, chiar cerească. În loc să ne cheltuim mijloacele pentru satisfacerea de sine, ar trebui să ne silim să economisim. Fiecare talant împrumutat de Dumnezeu ar trebui folosit spre slava Sa, pentru a da lumii avertizarea. Dumnezeu are o lucrare pentru împreună-lucrătorii Săi de făcut în orașe. Misiunile noastre trebuie susținute; trebuie deschise misiuni noi. Pentru a duce înainte cu succes această lucrare va fi nevoie de o cheltuială nicidecum mică. Sunt necesare case de închinare, unde oamenii să poată fi invitați să audă adevărurile pentru acest timp. Chiar în acest scop, Dumnezeu a încredințat un capital ispravnicilor Săi. Să nu vă fie imobilizată averea în întreprinderi lumești, astfel încât această lucrare să fie împiedicată. Puneți-vă mijloacele acolo unde le puteți gestiona spre folosul cauzei lui Dumnezeu. Trimiteți-vă comorile înainte, în cer. Mărturii, volumul 5, 464.