God never changes, and therefore Adventism is judged in its fourth generation.
Dumnezeu nu Se schimbă niciodată și, prin urmare, Adventismul este judecat în a patra sa generație.
“‘And he called to the man clothed with linen, which had the writer’s inkhorn by his side; and the Lord said unto him, Go through the midst of the city, through the midst of Jerusalem, and set a mark upon the foreheads of the men that sigh and that cry for all the abominations that be done in the midst thereof. And to the others he said in mine hearing, Go ye after him through the city, and smite: let not your eye spare, neither have ye pity: slay utterly old and young, both maids, and little children, and women: but come not near any man upon whom is the mark; and begin at My sanctuary. Then they began at the ancient men which were before the house.’
‘Și El a chemat pe omul îmbrăcat în in, care avea la coapsă călimara de scriitor; iar Domnul i-a zis: Treci prin mijlocul cetății, prin mijlocul Ierusalimului, și pune un semn pe frunțile oamenilor care suspină și strigă din pricina tuturor urâciunilor care se săvârșesc în mijlocul ei. Iar celorlalți le-a zis, în auzul meu: Mergeți după el prin cetate și loviți: ochiul vostru să nu cruțe, nici să nu aveți milă; ucideți cu desăvârșire bătrân și tânăr, fecioare, prunci și femei; dar să nu vă apropiați de niciun om asupra căruia este semnul; și începeți de la Sfântul Meu Locaș. Atunci au început cu bătrânii care erau dinaintea casei.’
“Jesus is about to leave the mercy seat of the heavenly sanctuary to put on garments of vengeance and pour out His wrath in judgments upon those who have not responded to the light God has given them. ‘Because sentence against an evil work is not executed speedily, therefore the heart of the sons of men is fully set in them to do evil.’ Instead of being softened by the patience and long forbearance that the Lord has exercised toward them, those who fear not God and love not the truth strengthen their hearts in their evil course. But there are limits even to the forbearance of God, and many are exceeding these boundaries. They have overrun the limits of grace, and therefore God must interfere and vindicate His own honor.
Isus este pe punctul de a părăsi propiciatoriul din sanctuarul ceresc, ca să îmbrace veșmintele răzbunării și să-Și verse mânia în judecăți asupra celor care nu au răspuns la lumina pe care Dumnezeu le-a dat-o. 'Fiindcă sentința împotriva unei fapte rele nu este adusă curând la îndeplinire, de aceea inima fiilor oamenilor este pe deplin îndreptată să facă răul.' În loc să fie înmuiați de răbdarea și îndelunga îngăduință pe care Domnul a manifestat-o față de ei, cei ce nu se tem de Dumnezeu și nu iubesc adevărul își întăresc inimile în calea lor rea. Dar există hotare chiar și pentru îngăduința lui Dumnezeu, iar mulți trec dincolo de aceste granițe. Au depășit limitele harului și, prin urmare, Dumnezeu trebuie să intervină și să-Și apere onoarea Sa.
“Of the Amorites the Lord said: ‘In the fourth generation they shall come hither again: for the iniquity of the Amorites is not yet full.’ Although this nation was conspicuous because of its idolatry and corruption, it had not yet filled up the cup of its iniquity, and God would not give command for its utter destruction. The people were to see the divine power manifested in a marked manner, that they might be left without excuse. The compassionate Creator was willing to bear with their iniquity until the fourth generation. Then, if no change was seen for the better, His judgments were to fall upon them.
Despre Amoriți Domnul a zis: "În al patrulea neam ei se vor întoarce aici, căci nelegiuirea Amoriților nu este încă deplină." Deși acest neam se remarca prin idolatria și stricăciunea sa, încă nu-și umpluse paharul nelegiuirii, iar Dumnezeu nu avea să dea poruncă pentru nimicirea lui cu desăvârșire. Poporul trebuia să vadă puterea divină manifestată într-un chip vădit, pentru ca să rămână fără cuvânt de apărare. Creatorul plin de compasiune era dispus să îndure nelegiuirea lor până la al patrulea neam. Atunci, dacă nu se vedea nicio schimbare în bine, judecățile Lui aveau să se abată asupra lor.
“With unerring accuracy the Infinite One still keeps an account with all nations. While His mercy is tendered with calls to repentance, this account will remain open; but when the figures reach a certain amount which God has fixed, the ministry of His wrath commences. The account is closed. Divine patience ceases. There is no more pleading of mercy in their behalf.
Cu o exactitate fără greș, Cel Infinit ține încă deschisă o socoteală cu toate neamurile. Câtă vreme îndurarea Lui este oferită prin chemări la pocăință, această socoteală va rămâne deschisă; dar când cifrele ating o anumită limită pe care Dumnezeu a stabilit-o, lucrarea mâniei Sale începe. Socoteala este închisă. Răbdarea divină încetează. Nu mai există mijlocire în favoarea lor pentru îndurare.
“The prophet, looking down the ages, had this time presented before his vision. The nations of this age have been the recipients of unprecedented mercies. The choicest of heaven’s blessings have been given them, but increased pride, covetousness, idolatry, contempt of God, and base ingratitude are written against them. They are fast closing up their account with God.
Profetul, privind de-a lungul veacurilor, a avut această vreme înfățișată în vedenia sa. Neamurile acestui veac au fost beneficiarii unor îndurări fără precedent. Cele mai alese binecuvântări ale cerului le-au fost dăruite, dar mândria sporită, lăcomia, idolatria, disprețul față de Dumnezeu și nerecunoștința josnică sunt scrise împotriva lor. Ele își încheie degrabă socoteala cu Dumnezeu.
“But that which causes me to tremble is the fact that those who have had the greatest light and privileges have become contaminated by the prevailing iniquity. Influenced by the unrighteous around them, many, even of those who profess the truth, have grown cold and are borne down by the strong current of evil. The universal scorn thrown upon true piety and holiness leads those who do not connect closely with God to lose their reverence for His law. If they were following the light and obeying the truth from the heart, this holy law would seem even more precious to them when thus despised and set aside. As the disrespect for God’s law becomes more manifest, the line of demarcation between its observers and the world becomes more distinct. Love for the divine precepts increases with one class according as contempt for them increases with another class.
Dar ceea ce mă face să tremur este faptul că aceia care au avut cea mai mare lumină și cele mai mari privilegii au ajuns să fie întinați de nelegiuirea care domnește. Influențați de nelegiuiții din jurul lor, mulți, chiar dintre cei care mărturisesc adevărul, s-au răcit și sunt purtați la vale de puternicul curent al răului. Disprețul universal aruncat asupra adevăratei evlavii și sfințenii îi conduce pe cei care nu se află într-o strânsă legătură cu Dumnezeu să-și piardă reverența față de legea Sa. Dacă ar urma lumina și ar asculta de adevăr din inimă, această lege sfântă li s-ar părea cu atât mai prețioasă atunci când este astfel disprețuită și dată la o parte. Pe măsură ce lipsa de respect față de legea lui Dumnezeu devine mai vădită, linia de demarcație dintre păzitorii ei și lume devine mai distinctă. Iubirea pentru preceptele divine crește într-o clasă pe măsură ce disprețul față de ele crește în cealaltă clasă.
“The crisis is fast approaching. The rapidly swelling figures show that the time for God’s visitation has about come. Although loath to punish, nevertheless He will punish, and that speedily. Those who walk in the light will see signs of the approaching peril; but they are not to sit in quiet, unconcerned expectancy of the ruin, comforting themselves with the belief that God will shelter His people in the day of visitation. Far from it. They should realize that it is their duty to labor diligently to save others, looking with strong faith to God for help. ‘The effectual fervent prayer of a righteous man availeth much.’
Criza se apropie cu repeziciune. Cifrele care cresc vertiginos arată că vremea cercetării lui Dumnezeu aproape a sosit. Deși El este reticent în a pedepsi, totuși va pedepsi, și aceasta degrabă. Cei care umblă în lumină vor vedea semnele primejdiei care se apropie; dar nu trebuie să stea liniștiți, într-o așteptare nepăsătoare a pieirii, mângâindu-se cu credința că Dumnezeu Își va adăposti poporul în ziua cercetării. Nicidecum. Ei ar trebui să înțeleagă că datoria lor este să lucreze cu sârguință pentru a-i salva pe alții, căutând, cu credință puternică, ajutor la Dumnezeu. 'Rugăciunea fierbinte și lucrătoare a celui neprihănit are mare putere.'
“The leaven of godliness has not entirely lost its power. At the time when the danger and depression of the church are greatest, the little company who are standing in the light will be sighing and crying for the abominations that are done in the land. But more especially will their prayers arise in behalf of the church because its members are doing after the manner of the world.
Aluatul evlaviei nu și-a pierdut cu totul puterea. În vremea când primejdia și apăsarea Bisericii sunt cele mai mari, mica ceată care stă în lumină va suspina și va striga din pricina urâciunilor care se săvârșesc în țară. Dar, mai ales, rugăciunile lor se vor înălța pentru Biserică, fiindcă membrii ei umblă după felul lumii.
“The earnest prayers of this faithful few will not be in vain. When the Lord comes forth as an avenger, He will also come as a protector of all those who have preserved the faith in its purity and kept themselves unspotted from the world. It is at this time that God has promised to avenge His own elect which cry day and night unto Him, though He bear long with them.
Rugăciunile stăruitoare ale acestor puțini credincioși nu vor fi zadarnice. Când Domnul va veni ca Răzbunător, El va veni totodată ca Ocrotitor al tuturor celor care au păstrat credința în curăția ei și s-au păzit neîntinați de lume. Atunci Dumnezeu a făgăduit să-Și răzbune aleșii Săi, care strigă zi și noapte către El, măcar că zăbovește față de ei.
“The command is: ‘Go through the midst of the city, through the midst of Jerusalem, and set a mark upon the foreheads of the men that sigh and that cry for all the abominations that be done in the midst thereof.’ These sighing, crying ones had been holding forth the words of life; they had reproved, counseled, and entreated. Some who had been dishonoring God repented and humbled their hearts before Him. But the glory of the Lord had departed from Israel; although many still continued the forms of religion, His power and presence were lacking.” Testimonies, volume 5, 207–210.
„Porunca este: ‘Treci prin mijlocul cetății, prin mijlocul Ierusalimului, și pune un semn pe frunțile bărbaților care suspină și gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârșesc în mijlocul ei.’ Acești oameni care suspinau și gemeau vestiseră cuvintele vieții; mustraseră, sfătuiseră și imploraseră. Unii care Îl necinsteau pe Dumnezeu s-au pocăit și și-au smerit inimile înaintea Lui. Dar slava Domnului se depărtase de la Israel; deși mulți încă păstrau formele religiei, puterea și prezența Lui lipseau.” Mărturii, volumul 5, 207-210.
The illustration of God’s judgment that Sister White is identifying in the passage is the judgment brought upon the city of Jerusalem, which in the last days is the Seventh-day Adventist church. The judgment is finalized at the Sunday law, for it is there that the seal of God and mark of the beast are impressed. Ezekiel chapter eight identifies four escalating abominations. The first verse emphasizes the vision is to be understood just before probation closes by identifying the fifth day of the sixth month of the sixth year.
Ilustrarea judecății lui Dumnezeu pe care Sora White o identifică în pasaj este judecata adusă asupra cetății Ierusalimului, care, în zilele din urmă, este Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Judecata se încheie odată cu legea duminicală, căci atunci se întipăresc pecetea lui Dumnezeu și semnul fiarei. Capitolul opt din Ezechiel identifică patru urâciuni care se intensifică. Primul verset subliniază că vedenia trebuie înțeleasă chiar înainte de închiderea timpului de probă, prin indicarea zilei a cincea a lunii a șasea din anul al șaselea.
Ezekiel did not need to include that historical point of reference. He could have simply written, “And it came to pass as I sat in mine house, and the elders of Judah sat before me, that the hand of the Lord God fell there upon me.” The fact that he included the reference to the day before “666,” is a prophetic reference for students of prophecy. The reference for those who have the victory of the number of the beast’s name know “666,” is an element of the Revelation of Jesus Christ, which is unsealed just before probation closes. They know this for they are the people of God, that according to Peter, “in times past were not the people of God.”
Ezechiel nu avea nevoie să includă acel reper istoric. Ar fi putut pur și simplu să scrie: „Și a fost că, pe când ședeam în casa mea, iar bătrânii lui Iuda ședeau înaintea mea, mâna Domnului Dumnezeu a căzut acolo peste mine.” Faptul că a inclus trimiterea la ziua dinaintea lui „666” este o referință profetică pentru studenții profeției. Trimiterea este pentru cei care au biruința asupra numărului numelui fiarei; ei știu că „666” este un element al Descoperirii lui Isus Hristos, care este desigilată chiar înainte ca timpul de probă să se încheie. Ei știu aceasta, căci sunt poporul lui Dumnezeu, care, potrivit lui Petru, „altădată nu erau poporul lui Dumnezeu.”
In 1 Peter chapter two the people who are now the people of God, “have tasted that the Lord is gracious.” They are those who have prophetically “eaten” the word of God, as opposed to those who refused to eat the word of God. All the prophets speak of the last days, and in John chapter six, Jesus gave the message that His disciples must eat His flesh and drink His blood. In that chapter the disciples that refused to eat His flesh and drink His blood, did so in verse sixty-six.
În 1 Petru, capitolul doi, cei care sunt acum poporul lui Dumnezeu „au gustat că Domnul este îndurător.” Ei sunt aceia care, în chip profetic, au „mâncat” Cuvântul lui Dumnezeu, spre deosebire de cei care au refuzat să mănânce Cuvântul lui Dumnezeu. Toți profeții vorbesc despre zilele din urmă, iar în Ioan, capitolul șase, Isus a rostit învățătura potrivit căreia ucenicii Săi trebuie să-I mănânce trupul și să-I bea sângele. În acel capitol, ucenicii care au refuzat să-I mănânce trupul și să-I bea sângele au făcut-o în versetul șaizeci și șase.
From that time many of his disciples went back, and walked no more with him. John 6:66.
Din clipa aceea, mulți dintre ucenicii Săi s-au întors înapoi și nu mai umblau cu El. Ioan 6:66.
The wise who eat the flesh and drink the blood of Christ in the last days, understand that Christ as Palmoni, is the Wonderful Numberer, and they recognize His signature when it is presented. The number “665,” in the opening verse of Ezekiel eight, is there, for any who wish to see, that it is identifying at least two important prophetic points. The first is that the message is to be understood as covering a period of time before the Sunday law. The second is that the number “666” is in one of only two verses in the book of Revelation, that is qualified by identifying that the “wise” would understand in the last days.
Înțelepții care mănâncă trupul și beau sângele lui Hristos în zilele de pe urmă înțeleg că Hristos, ca Palmoni, este Numărătorul Minunat și Îi recunosc semnătura când este prezentată. Numărul "665", în versetul de deschidere al capitolului opt din Ezechiel, este prezent acolo pentru oricine dorește să vadă, identificând cel puțin două puncte profetice importante. Primul este că mesajul trebuie înțeles ca acoperind o perioadă de timp dinaintea legii duminicale. Al doilea este că numărul "666" se află într-unul dintre doar două versete din cartea Apocalipsei care este calificat prin precizarea că „înțelepții” vor înțelege în zilele de pe urmă.
Here is wisdom. Let him that hath understanding count the number of the beast: for it is the number of a man; and his number is Six hundred threescore and six. Revelation 13:18.
Aici este înțelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei: căci este numărul unui om; și numărul ei este șase sute șaizeci și șase. Apocalipsa 13:18.
The “wise” who understand the increase of knowledge in the last days, when the Revelation of Jesus Christ is unsealed will know that “666,” is an important prophetic symbol for they will have gotten victory over the number. Ezekiel therefore introduces an escalating rebellion in chapter eight, that is represented by four increasing abominations. The final identifies the foolish as bowing down to the sun, thus marking the judgment of Jerusalem (Adventism), in the last days. That judgment takes place in the fourth generation. The four abominations are the symbols of the four generations of Laodicean Adventism.
„Înțelepții” care înțeleg sporirea cunoștinței în zilele de pe urmă, când Apocalipsa lui Isus Hristos este desigilată, vor ști că „666” este un simbol profetic important, căci vor fi dobândit biruința asupra numărului. Prin urmare, Ezechiel introduce în capitolul opt o răzvrătire care escaladează, reprezentată prin patru urâciuni tot mai mari. Cea din urmă îi identifică pe cei nebuni ca închinându-se soarelui, marcând astfel judecata Ierusalimului (Adventismului) în zilele de pe urmă. Acea judecată are loc în a patra generație. Cele patru urâciuni sunt simbolurile celor patru generații ale Adventismului laodicean.
The first generation began in 1863, with the rebellion against Moses’ oath of “seven times.” Twenty-five years later, the rebellion of 1888 was manifested. Thirty-one years later the rebellion of 1919 occurred, represented by W. W. Prescott’s book, “The Doctrine of Christ”. Thirty-eight years after that, in 1957, the rebellion represented by the book, “Questions on Doctrine” took place. We will now begin to demonstrate why these four waymarks align with the four abominations of Ezekiel eight.
Prima generație a început în 1863, odată cu răzvrătirea împotriva jurământului lui Moise privind «de șapte ori». Douăzeci și cinci de ani mai târziu s-a manifestat răzvrătirea din 1888. Treizeci și unu de ani mai târziu a avut loc răzvrătirea din 1919, reprezentată de cartea lui W. W. Prescott, «Doctrina lui Hristos». Treizeci și opt de ani după aceea, în 1957, a avut loc răzvrătirea reprezentată de cartea «Întrebări despre doctrină». Vom începe acum să demonstrăm de ce aceste patru repere corespund celor patru urâciuni din Ezechiel, capitolul opt.
In 1863, Laodicean Adventism introduced a new chart to replace the two charts that were fulfillments of Habakkuk chapter two’s command to, “write the vision and make it plain upon tables.” The 1863 chart dropped the “seven times” from the prophetic illustration, as it had been on the two sacred charts along with the 1260, 1290, and 1335. In Habakkuk the command identified that the tables (in the plural) would be published in a fashion that, “he may run that readeth it.” The 1863 chart was so far off the mark, that it required a handout of explanation to go with it. It was not possible to look at the 1863 chart and “run” without an extra handout.
În 1863, Adventismul laodicean a introdus o nouă planșă pentru a înlocui cele două planșe care reprezentaseră împliniri ale poruncii din Habacuc, capitolul al doilea: „scrie vedenia și fă-o lămurită pe tăblițe”. Planșa din 1863 a eliminat „șapte vremuri” din ilustrarea profetică, după cum fusese prezentă pe cele două planșe sacre, alături de 1260, 1290 și 1335. În Habacuc, porunca preciza că tăblițele (la plural) aveau să fie publicate în așa fel încât „să alerge cel ce o citește”. Planșa din 1863 era atât de eronată, încât necesita un material explicativ care să o însoțească. Nu era posibil să privești planșa din 1863 și să „alergi” fără un material suplimentar.
And the Lord answered me, and said, Write the vision, and make it plain upon tables, that he may run that readeth it. Habakkuk 2:2.
Și Domnul mi-a răspuns și a zis: Scrie vedenia și fă-o limpede pe tăblițe, ca să alerge cel ce o citește. Habacuc 2:2.
The 1863, chart was a counterfeit designed to cover up the true, just as William Miller saw in his dream. The two sacred charts were the symbol of the covenant that Christ made with the people who had just taken the position as the true Protestant horn of the earth beast. Those two charts represented a symbol of the covenant relationship between the Millerites and Christ, who suddenly came to His temple in 1844, and when He came, He came as the Messenger of the Covenant. Ancient Israel illustrates modern Israel, and when Christ took ancient Israel out of the bondage of Egypt, He typified the time when He was to take modern Israel out of the bondage of twelve hundred and sixty years of papal rule. Sister White repeatedly upholds these two histories as parallel histories.
Diagrama din 1863 a fost un fals menit să ascundă pe cea adevărată, întocmai cum a văzut William Miller în visul său. Cele două diagrame sacre au fost simbolul legământului pe care Hristos l-a încheiat cu poporul care tocmai își asumase poziția de adevărat corn protestant al fiarei din pământ. Acele două diagrame reprezentau un simbol al relației de legământ dintre milleriți și Hristos, care a venit deodată la Templul Său în 1844, iar când a venit, a venit ca Mesagerul Legământului. Israelul vechi ilustrează Israelul modern, iar când Hristos a scos Israelul vechi din robia Egiptului, El prefigura timpul când avea să scoată Israelul modern din robia celor o mie două sute șaizeci de ani de stăpânire papală. Sora White susține în mod repetat aceste două istorii ca istorii paralele.
“Upon us is shining the accumulated light of past ages. The record of Israel’s forgetfulness has been preserved for our enlightenment. In this age God has set His hand to gather unto Himself a people from every nation, kindred, and tongue. In the advent movement He has wrought for His heritage, even as He wrought for the Israelites in leading them from Egypt. In the great disappointment of 1844 the faith of His people was tested as was that of the Hebrews at the Red Sea.” Testimonies, volume 8, 115, 116.
„Asupra noastră strălucește lumina acumulată a veacurilor trecute. Consemnarea uitării lui Israel a fost păstrată spre luminarea noastră. În acest veac, Dumnezeu Și-a întins mâna ca să-Și adune un popor din orice neam, seminție și limbă. În mișcarea adventă, El a lucrat pentru moștenirea Sa, așa cum a lucrat pentru israeliți când i-a scos din Egipt. În marea dezamăgire din 1844, credința poporului Său a fost încercată, precum a fost cea a evreilor la Marea Roșie.” Mărturii, volumul 8, 115, 116.
When the Lord entered into covenant with ancient Israel, He gave two tables to represent the covenant relationship. When the Lord entered into covenant with modern Israel, He gave two tables to represent the covenant relationship. The two tables of the Ten Commandments typify Habakkuk’s two tables. He gave them the two tables shortly after the Red Sea crossing, which Sister White aligns with the great disappointment of 1844. Shortly after 1844, in terms of prophetic history, the Lord produced the second table. Ancient Israel was made the depositaries of God’s law, and modern Israel was made the depositaries of not only God’s law, but also those great prophetic truths.
Când Domnul a încheiat un legământ cu Israelul antic, a dat două table pentru a reprezenta relația de legământ. Când Domnul a încheiat un legământ cu Israelul modern, a dat două table pentru a reprezenta relația de legământ. Cele două table ale celor Zece Porunci prefigurează cele două table ale lui Habacuc. El le-a dat cele două table la puțin timp după trecerea Mării Roșii, pe care Sora White o pune în corespondență cu Marea Dezamăgire din 1844. La puțin timp după 1844, în termenii istoriei profetice, Domnul a scos la iveală a doua tablă. Israelul antic a fost făcut depozitarul Legii lui Dumnezeu, iar Israelul modern a fost făcut depozitar nu numai al Legii lui Dumnezeu, ci și al acelor mari adevăruri profetice.
“God has called His church in this day, as He called ancient Israel, to stand as a light in the earth. By the mighty cleaver of truth, the messages of the first, second, and third angels, He has separated them from the churches and from the world to bring them into a sacred nearness to Himself. He has made them the depositaries of His law and has committed to them the great truths of prophecy for this time. Like the holy oracles committed to ancient Israel, these are a sacred trust to be communicated to the world.” Testimonies, volume 5, 455.
„Dumnezeu Și-a chemat biserica Sa în vremea aceasta, așa cum a chemat pe străvechiul Israel, să stea ca o lumină pe pământ. Prin puternica secure a adevărului—soliile primului, celui de-al doilea și celui de-al treilea înger—El i-a despărțit de biserici și de lume, pentru a-i aduce într-o apropiere sfântă de Sine. I-a făcut depozitarii Legii Sale și le-a încredințat marile adevăruri ale profeției pentru timpul acesta. Asemenea sfintelor oracole încredințate străvechiului Israel, acestea sunt un depozit sacru care trebuie transmis lumii.” Mărturii, volumul 5, 455.
The first two Commandments identify God’s hatred for idolatry, and in those first two Commandments He identifies that judgment is carried out unto the third and fourth generations, for He identifies that He is a jealous God.
Primele două Porunci arată ura lui Dumnezeu împotriva idolatriei, iar în aceleași prime două Porunci El arată că judecata se exercită până la al treilea și al patrulea neam, căci El arată că este un Dumnezeu gelos.
“The law was not spoken at this time exclusively for the benefit of the Hebrews. God honored them by making them the guardians and keepers of His law, but it was to be held as a sacred trust for the whole world. The precepts of the Decalogue are adapted to all mankind, and they were given for the instruction and government of all. Ten precepts, brief, comprehensive, and authoritative, cover the duty of man to God and to his fellow man; and all based upon the great fundamental principle of love. ‘Thou shalt love the Lord thy God with all thy heart, and with all thy soul, and with all thy strength, and with all thy mind; and thy neighbor as thyself.’ Luke 10:27. See also Deuteronomy 6:4, 5; Leviticus 19:18. In the Ten Commandments these principles are carried out in detail, and made applicable to the condition and circumstances of man.
Legea nu a fost rostită în acel timp exclusiv spre folosul evreilor. Dumnezeu i-a onorat, făcându-i păzitorii și păstrătorii legii Sale, dar ea trebuia ținută ca o încredințare sfântă pentru întreaga lume. Preceptele Decalogului sunt adaptate întregii omeniri și au fost date pentru învățătura și cârmuirea tuturor. Zece precepte, concise, cuprinzătoare și pline de autoritate, cuprind datoria omului față de Dumnezeu și față de semenul său; și toate sunt întemeiate pe marele principiu fundamental al iubirii. „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta și din tot cugetul tău; iar pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Luca 10:27. Vezi și Deuteronomul 6:4, 5; Leviticul 19:18. În Cele Zece Porunci aceste principii sunt dezvoltate în detaliu și făcute aplicabile condiției și împrejurărilor omului.
“‘Thou shalt have no other gods before Me.’
'Să nu ai alți dumnezei afară de Mine.'
“Jehovah, the eternal, self-existent, uncreated One, Himself the Source and Sustainer of all, is alone entitled to supreme reverence and worship. Man is forbidden to give to any other object the first place in his affections or his service. Whatever we cherish that tends to lessen our love for God or to interfere with the service due Him, of that do we make a god.
Iehova, Cel veșnic, existent prin Sine, necreat, El Însuși Izvorul și Susținătorul a toate, este singurul îndreptățit la venerație și închinare supremă. Omului i se interzice să dea oricărui alt obiect primul loc în afecțiunile sale sau în slujirea sa. Tot ceea ce prețuim și tinde să micșoreze dragostea noastră pentru Dumnezeu sau să împiedice slujirea care I se cuvine, din aceea ne facem un dumnezeu.
“‘Thou shalt not make unto thee any graven image, or any likeness of anything that is in heaven above, or that is in the earth beneath, or that is in the water under the earth: thou shalt not bow down thyself to them, nor serve them.’
Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo asemănare a vreunui lucru din cele ce sunt sus în cer, ori jos pe pământ, ori în apele de sub pământ; să nu te închini înaintea lor, nici să le slujești.
“The second commandment forbids the worship of the true God by images or similitudes. Many heathen nations claimed that their images were mere figures or symbols by which the Deity was worshiped, but God has declared such worship to be sin. The attempt to represent the Eternal One by material objects would lower man’s conception of God. The mind, turned away from the infinite perfection of Jehovah, would be attracted to the creature rather than to the Creator. And as his conceptions of God were lowered, so would man become degraded.
A doua poruncă interzice închinarea adusă adevăratului Dumnezeu prin imagini sau asemănări. Multe neamuri păgâne susțineau că imaginile lor erau simple figuri sau simboluri prin care I se aducea închinare Divinității, dar Dumnezeu a declarat o astfel de închinare drept păcat. Încercarea de a-L reprezenta pe Cel Veșnic prin obiecte materiale ar coborî concepția omului despre Dumnezeu. Mintea, abătută de la perfecțiunea infinită a lui Iehova, ar fi atrasă de creatură mai degrabă decât de Creator. Și pe măsură ce i s-ar coborî concepția despre Dumnezeu, tot astfel s-ar degrada și omul.
“‘I the Lord thy God am a jealous God.’ The close and sacred relation of God to His people is represented under the figure of marriage. Idolatry being spiritual adultery, the displeasure of God against it is fitly called jealousy.” Patriarchs and Prophets, 305, 306.
„Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos.” Relația apropiată și sfântă a lui Dumnezeu cu poporul Său este reprezentată sub chipul căsătoriei. Întrucât idolatria este adulter spiritual, dezaprobarea lui Dumnezeu împotriva ei este potrivit numită gelozie. Patriarhi și Profeți, 305, 306.
God’s jealousy is especially manifested against idolatry, and it is not a coincidence that the first abomination in Ezekiel chapter eight is “an image of jealousy.”
Gelozia lui Dumnezeu se manifestă în chip deosebit împotriva idolatriei, și nu este o întâmplare că întâia urâciune din Ezechiel, capitolul opt, este „un chip al geloziei”.
And it came to pass in the sixth year, in the sixth month, in the fifth day of the month, as I sat in mine house, and the elders of Judah sat before me, that the hand of the Lord God fell there upon me. Then I beheld, and lo a likeness as the appearance of fire: from the appearance of his loins even downward, fire; and from his loins even upward, as the appearance of brightness, as the colour of amber. And he put forth the form of an hand, and took me by a lock of mine head; and the spirit lifted me up between the earth and the heaven, and brought me in the visions of God to Jerusalem, to the door of the inner gate that looketh toward the north; where was the seat of the image of jealousy, which provoketh to jealousy. And, behold, the glory of the God of Israel was there, according to the vision that I saw in the plain. Then said he unto me, Son of man, lift up thine eyes now the way toward the north. So I lifted up mine eyes the way toward the north, and behold northward at the gate of the altar this image of jealousy in the entry. Ezekiel 8:1–5.
Și a fost în al șaselea an, în luna a șasea, în ziua a cincea a lunii, pe când ședeam în casa mea, iar bătrânii lui Iuda ședeau înaintea mea, că mâna Domnului Dumnezeu a venit acolo peste mine. Atunci am privit, și iată, o asemănare ca înfățișarea focului: de la înfățișarea șalelor lui în jos, foc; iar de la șalele lui în sus, ca înfățișarea strălucirii, ca culoarea chihlimbarului. Și a întins forma unei mâini și m-a apucat de o șuviță din părul capului meu; și Duhul m-a ridicat între pământ și cer și m-a adus, în vedeniile lui Dumnezeu, la Ierusalim, la ușa porții dinăuntru care privește spre miazănoapte, unde era locul chipului geloziei, care provoacă la gelozie. Și iată, slava Dumnezeului lui Israel era acolo, după vedenia pe care o văzusem în câmpie. Apoi mi-a zis: Fiul omului, ridică-ți acum ochii către miazănoapte. Și mi-am ridicat ochii către miazănoapte, și iată, spre miazănoapte, la poarta altarului, acest chip al geloziei, la intrare. Ezechiel 8:1-5.
The image of jealousy is the first of four escalating abominations that Ezekiel is shown. The image of jealousy represents the beginning of the first of four generations of escalating rebellion in Adventism. The first generation began in 1863.
Chipul geloziei este cea dintâi dintre cele patru urâciuni de gravitate progresivă care i-au fost arătate lui Ezechiel. Chipul geloziei reprezintă începutul primei dintre cele patru generații de răzvrătire cu intensitate crescândă în cadrul Adventismului. Prima generație a început în 1863.
We will continue this study in the next article.
Vom continua acest studiu în articolul următor.
“Each of the ancient prophets spoke less for their own time than for ours, so that their prophesying is in force for us. ‘Now all these things happened unto them for ensamples: and they are written for our admonition, upon whom the ends of the world are come.’ 1 Corinthians 10:11. ‘Not unto themselves, but unto us they did minister the things, which are now reported unto you by them that have preached the gospel unto you with the Holy Ghost sent down from heaven; which things the angels desire to look into.’ 1 Peter 1:12. . . .
„Fiecare dintre profeții din vechime a vorbit mai puțin pentru timpul lor decât pentru al nostru, astfel încât profețirea lor este valabilă pentru noi. «Și toate aceste lucruri li s-au întâmplat ca pilde și au fost scrise pentru avertizarea noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor.» 1 Corinteni 10:11. «Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru noi slujeau aceste lucruri, care acum v-au fost vestite de cei ce v-au propovăduit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer, lucruri în care chiar îngerii doresc să privească.» 1 Petru 1:12....”
“The Bible has accumulated and bound up together its treasures for this last generation. All the great events and solemn transactions of Old Testament history have been, and are, repeating themselves in the church in these last days.” Selected Messages, book 3, 338, 339.
„Biblia și-a adunat comorile și le-a strâns laolaltă pentru această ultimă generație. Toate marile evenimente și solemnele acte ale istoriei Vechiului Testament s-au repetat și se repetă în biserică în aceste zile din urmă.” Mesaje alese, cartea 3, 338, 339.