The history of the Amorites is employed to illustrate the time when God’s wrath is executed against Laodicean Adventism. Sister White identifies that God’s timing for executing His punishment is the same in the last days when the one hundred and forty-four thousand are sealed, as it was when God brought his wrath upon the Amorites. She states, “Although” the nation of the Amorites “was conspicuous because of its idolatry and corruption, it had not yet filled up the cup of its iniquity . . . The compassionate Creator was willing to bear with their iniquity until the fourth generation. Then, if no change was seen for the better, His judgments were to fall upon them. With unerring accuracy the Infinite One still keeps an account with all nations. While His mercy is tendered with calls to repentance, this account will remain open; but when the figures reach a certain amount which God has fixed, the ministry of His wrath commences. The account is closed. Divine patience ceases.”
Istoria amoriților este folosită pentru a ilustra timpul când mânia lui Dumnezeu este exercitată împotriva adventismului laodicean. Sora White arată că momentul hotărât de Dumnezeu pentru executarea pedepsei Sale este același în zilele de pe urmă, când cei o sută patruzeci și patru de mii sunt pecetluiți, cum a fost atunci când Dumnezeu Și-a adus mânia asupra amoriților. Ea afirmă: „Deși poporul amoriților se remarca prin idolatria și corupția lui, încă nu umpluse paharul nelegiuirii sale . . . Creatorul îndurător era dispus să îngăduie nelegiuirea lor până la a patra generație. Apoi, dacă nu se observa nicio schimbare în bine, judecățile Sale aveau să cadă asupra lor. Cu o exactitate neabătută, Cel Infinit încă își ține socotelile cu toate neamurile. Câtă vreme mila Sa este oferită prin chemări la pocăință, această socoteală va rămâne deschisă; dar când cifrele ating o anumită măsură pe care Dumnezeu a fixat-o, lucrarea mâniei Sale începe. Socoteala este închisă. Răbdarea divină încetează.”
Sister White clearly associates the ministry of God’s wrath against Laodicean Adventism during Ezekiel’s illustration of the sealing of the one hundred and forty-four thousand, as commencing when their cup of iniquity is filled, and the cup reaches its fulness in the fourth generation. All of this information is set forth in the context of the vision that began in chapter eight, which illustrates four escalating abominations.
Sora White asociază în mod clar lucrarea mâniei lui Dumnezeu împotriva adventismului laodicean, în cadrul ilustrației lui Ezechiel despre pecetluirea celor o sută patruzeci și patru de mii, pe care o prezintă drept începând atunci când paharul nelegiuirii lor este umplut, pahar care își atinge plinătatea în a patra generație. Toate aceste informații sunt prezentate în contextul vedeniei care a început în capitolul opt, vedenie ce ilustrează patru urâciuni în escaladare.
Then said he unto me, Son of man, lift up thine eyes now the way toward the north. So I lifted up mine eyes the way toward the north, and behold northward at the gate of the altar this image of jealousy in the entry. He said furthermore unto me, Son of man, seest thou what they do? even the great abominations that the house of Israel committeth here, that I should go far off from my sanctuary? but turn thee yet again, and thou shalt see greater abominations. And he brought me to the door of the court; and when I looked, behold a hole in the wall. Then said he unto me, Son of man, dig now in the wall: and when I had digged in the wall, behold a door. And he said unto me, Go in, and behold the wicked abominations that they do here. So I went in and saw; and behold every form of creeping things, and abominable beasts, and all the idols of the house of Israel, pourtrayed upon the wall round about. And there stood before them seventy men of the ancients of the house of Israel, and in the midst of them stood Jaazaniah the son of Shaphan, with every man his censer in his hand; and a thick cloud of incense went up. Then said he unto me, Son of man, hast thou seen what the ancients of the house of Israel do in the dark, every man in the chambers of his imagery? for they say, The Lord seeth us not; the Lord hath forsaken the earth. He said also unto me, Turn thee yet again, and thou shalt see greater abominations that they do. Then he brought me to the door of the gate of the Lord’s house which was toward the north; and, behold, there sat women weeping for Tammuz.
Atunci mi-a zis: Fiul omului, ridică-ți acum ochii spre miazănoapte. Și mi-am ridicat ochii spre miazănoapte, și iată, spre miazănoapte, la poarta altarului, era la intrare chipul geloziei. Și mi-a mai zis: Fiul omului, vezi ce fac ei? marile urâciuni pe care le săvârșește aici casa lui Israel, ca Eu să Mă depărtez de la sanctuarul Meu? Dar întoarce-te iarăși și vei vedea urâciuni și mai mari. Și m-a adus la ușa curții; și când m-am uitat, iată, o gaură în zid. Atunci mi-a zis: Fiul omului, sapă acum în zid; și, când am săpat în zid, iată o ușă. Și mi-a zis: Intră și vezi urâciunile nelegiuite pe care le fac aici. Am intrat deci și am văzut; și iată, toate felurile de târâtoare și de dobitoace scârboase și toți idolii casei lui Israel, zugrăviți pe peretele de jur împrejur. Și stăteau înaintea lor șaptezeci de bărbați dintre bătrânii casei lui Israel, și în mijlocul lor stătea Iaazania, fiul lui Șafan, fiecare cu cădelnița în mână; și se ridica un nor gros de tămâie. Apoi mi-a zis: Fiul omului, ai văzut ce fac în întuneric bătrânii casei lui Israel, fiecare în odăile picturilor lui? Căci ei zic: Domnul nu ne vede; Domnul a părăsit pământul. Mi-a mai zis: Întoarce-te iarăși și vei vedea urâciuni și mai mari pe care le fac. Apoi m-a dus la ușa porții casei Domnului, care era spre miazănoapte; și iată, acolo ședeau femei care-l plângeau pe Tamuz.
Then said he unto me, Hast thou seen this, O son of man? turn thee yet again, and thou shalt see greater abominations than these. And he brought me into the inner court of the Lord’s house, and, behold, at the door of the temple of the Lord, between the porch and the altar, were about five and twenty men, with their backs toward the temple of the Lord, and their faces toward the east; and they worshipped the sun toward the east. Then he said unto me, Hast thou seen this, O son of man? Is it a light thing to the house of Judah that they commit the abominations which they commit here? for they have filled the land with violence, and have returned to provoke me to anger: and, lo, they put the branch to their nose. Therefore will I also deal in fury: mine eye shall not spare, neither will I have pity: and though they cry in mine ears with a loud voice, yet will I not hear them. Ezekiel 8:5–18.
Atunci mi-a zis: Ai văzut tu aceasta, fiul omului? Întoarce-te iarăși, și vei vedea urâciuni și mai mari decât acestea. Și m-a dus în curtea dinăuntru a casei Domnului și, iată, la ușa templului Domnului, între pridvor și altar, erau vreo douăzeci și cinci de bărbați, cu spatele către templul Domnului și fețele spre răsărit; și se închinau soarelui, spre răsărit. Atunci mi-a zis: Ai văzut tu aceasta, fiul omului? Este oare un lucru mic pentru casa lui Iuda că săvârșesc urâciunile pe care le săvârșesc aici? Căci au umplut țara de silnicie și s-au întors ca să Mă mânie; și iată, își pun ramura la nas. De aceea și Eu voi lucra cu urgie: ochiul Meu nu va cruța și nu voi avea milă; și chiar dacă vor striga în urechile Mele cu glas tare, tot nu-i voi auzi. Ezechiel 8:5-18.
After Ezekiel was shown the first abomination of the setting up of the image of jealousy at the entry of the gate of the altar, he is informed that he will be shown even greater abominations than the image of jealousy. The second abomination is represented by the secret chambers, where the leadership, represented as the ancient men, are offering prayer, represented by incense, and proclaiming that the Lord has forsaken the earth and does not see them. But Ezekiel is informed that he will see even greater abominations than these.
După ce lui Ezechiel i s-a arătat prima urâciune, anume așezarea chipului geloziei la intrarea porții altarului, i se face cunoscut că i se vor arăta urâciuni și mai mari decât chipul geloziei. A doua urâciune este reprezentată de odăile tainice, în care bătrânii, reprezentând conducerea, aduc rugăciune, reprezentată prin tămâie, și proclamă că Domnul a părăsit pământul și nu-i vede. Dar lui Ezechiel i se face cunoscut că va vedea urâciuni și mai mari decât acestea.
The third abomination is represented by “women weeping for Tammuz,” but there is still a greater abomination than that, for the fourth abomination identifies a leadership of twenty-five men worshipping the sun, with the backs toward the temple.
A treia urâciune este reprezentată de „femei care îl plâng pe Tammuz”, dar există încă o urâciune și mai mare decât aceasta, căci a patra urâciune identifică o conducere de douăzeci și cinci de bărbați care se închină soarelui, cu spatele întors spre templu.
In the fourth abomination the pronouncement is made that “the ancient men,” “have filled the land with violence, and have returned to provoke me to anger: and, lo, they put the branch to their nose.” The “day of provocation” is the day when God’s ministry of wrath begins, as it did with ancient Israel when they rejected the message of Joshua and Caleb concerning the Promised Land. The rejection of the sealing message marks when the cup of iniquity is full for Jerusalem. Joshua and Caleb represent the little company, who are the faithful few that are sighing and crying for the abominations in the church and in the land.
În cea de-a patra urâciune se rostește sentința că „bătrânii” „au umplut țara de silnicie și s-au întors să Mă provoace la mânie; și, iată, își pun ramura la nas.” „Ziua provocării” este ziua în care începe lucrarea mâniei lui Dumnezeu, așa cum s-a întâmplat cu vechiul Israel când a respins mesajul lui Iosua și Caleb cu privire la Țara Făgăduită. Respingerea mesajului pecetluirii marchează momentul când paharul nelegiuirii este plin pentru Ierusalim. Iosua și Caleb reprezintă mica ceată, acei puțini credincioși care suspină și gem pentru urâciunile din biserică și din țară.
Then Moses and Aaron fell on their faces before all the assembly of the congregation of the children of Israel. And Joshua the son of Nun, and Caleb the son of Jephunneh, which were of them that searched the land, rent their clothes: And they spake unto all the company of the children of Israel, saying, The land, which we passed through to search it, is an exceeding good land. If the Lord delight in us, then he will bring us into this land, and give it us; a land which floweth with milk and honey. Only rebel not ye against the Lord, neither fear ye the people of the land; for they are bread for us: their defence is departed from them, and the Lord is with us: fear them not. But all the congregation bade stone them with stones. And the glory of the Lord appeared in the tabernacle of the congregation before all the children of Israel. And the Lord said unto Moses, How long will this people provoke me? and how long will it be ere they believe me, for all the signs which I have showed among them? I will smite them with the pestilence, and disinherit them, and will make of thee a greater nation and mightier than they. Numbers 14:5–12.
Atunci Moise și Aaron au căzut cu fețele la pământ înaintea întregii adunări a copiilor lui Israel. Iar Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, care se numărau între cei ce au iscodit țara, și-au rupt hainele; și au vorbit întregii adunări a copiilor lui Israel, zicând: Țara prin care am trecut ca s-o iscodim este o țară foarte bună. Dacă Domnul Își găsește plăcerea în noi, ne va duce în țara aceasta și ne-o va da; o țară în care curge lapte și miere. Numai să nu vă răzvrătiți împotriva Domnului și să nu vă temeți de poporul țării; căci sunt pâine pentru noi: ocrotirea lor s-a depărtat de la ei, iar Domnul este cu noi; nu vă temeți de ei. Dar toată adunarea a zis să-i ucidă cu pietre. Și slava Domnului s-a arătat în cortul întâlnirii înaintea tuturor copiilor lui Israel. Și Domnul i-a zis lui Moise: Până când Mă va disprețui poporul acesta? Și până când nu vor crede în Mine, cu toate semnele pe care le-am făcut în mijlocul lor? Îi voi lovi cu ciuma, îi voi dezmoșteni și voi face din tine un neam mai mare și mai puternic decât ei. Numeri 14:5-12.
The “provocation” that was brought about by the rebels in Numbers, and also in Ezekiel is based upon the rebel’s refusal to acknowledge the “signs” that have been manifested. The “signs” that were rejected in the time of Moses, were the “signs” that typified the manifestation of the power of God in the history of the Millerites. Ancient Israel provoked God by rejecting the “signs” of the manifestation of his power in their foundational history. In the sealing time of the one hundred and forty-four thousand, modern Israel also rejects (turns its back against) the very foundational history that was to be the “sign,” that would allow them to “recognize” the repetition of the history of the Midnight Cry which is repeated in the last days.
„Provocarea” pricinuită de răzvrătiți în Numeri și, de asemenea, în Ezechiel se întemeiază pe refuzul răzvrătiților de a recunoaște „semnele” care au fost manifestate. „Semnele” care au fost respinse pe vremea lui Moise au fost „semnele” care tipificau manifestarea puterii lui Dumnezeu în istoria milleriților. Israelul antic L-a provocat pe Dumnezeu prin respingerea „semnelor” manifestării puterii Sale în istoria lor de temelie. În timpul pecetluirii celor o sută patruzeci și patru de mii, Israelul modern respinge (își întoarce spatele față de) chiar istoria de temelie care trebuia să fie „semnul”, ce i-ar fi îngăduit să „recunoască” repetarea istoriei Strigătului de la miezul nopții, care se repetă în zilele de pe urmă.
God allows the rebels to see the repetition of the manifestation of the power of God, for it was the repetition of the manifestation of the power of God that was not only the latter rain, but the truth that would have saved them if they would have been among those who loved the truth.
Dumnezeu le îngăduie răzvrătiților să vadă repetarea manifestării puterii lui Dumnezeu, căci această repetare a manifestării puterii lui Dumnezeu a fost nu doar ploaia târzie, ci adevărul care i-ar fi mântuit, dacă ar fi fost între cei ce iubesc adevărul.
The identification of the four abominations of Ezekiel eight as symbols of the four generations of Laodicean Adventism is part of the message that is unsealed by the Lion of the tribe of Judah in the last days. The first generation began at the rebellion of 1863, and twenty-five years later in 1888, the rebellion that marked the beginning of the second generation with the symbol of secret chambers arrived. Thirty-one years later, in 1919, the publication of the book by W. W. Prescott titled, The Doctrine of Christ, marked the beginning of the third generation, which Ezekiel had represented as women weeping for Tammuz. Thirty-eight years after that, in 1957, with the publication of the book, Questions on Doctrine, the fourth generation arrived that identifies the time when the rebels will turn against the sealing message that arises from the east, and worship the sun.
Identificarea celor patru urâciuni din capitolul opt al lui Ezechiel ca simboluri ale celor patru generații ale adventismului laodicean face parte din solia care este desigilată de Leul din seminția lui Iuda în zilele de pe urmă. Prima generație a început odată cu răzvrătirea din 1863, iar douăzeci și cinci de ani mai târziu, în 1888, a sosit răzvrătirea care a marcat începutul celei de-a doua generații, având ca simbol odăile secrete. Treizeci și unu de ani mai târziu, în 1919, publicarea cărții lui W. W. Prescott, intitulată "The Doctrine of Christ", a marcat începutul celei de-a treia generații, pe care Ezechiel o reprezentase ca femei plângându-l pe Tammuz. Treizeci și opt de ani după aceea, în 1957, odată cu publicarea cărții "Questions on Doctrine", a sosit cea de-a patra generație, care identifică timpul când răzvrătiții se vor întoarce împotriva soliei pecetluirii care se ridică de la răsărit și se vor închina soarelui.
We will begin to consider the second generation of Laodicean Adventism’s rebellion that arrived at the Minneapolis General Conference in 1888. It is important to remember that all four of Ezekiel’s abominations occur in Jerusalem, though they represent a progressive history of rebellion, it is always addressing the rebellion that occurs within the city that represents Laodicean Adventism in the last days.
Vom începe să analizăm a doua generație a răzvrătirii Adventismului laodicean, care a ajuns la Conferința Generală de la Minneapolis în 1888. Este important să ne amintim că toate cele patru urâciuni din Ezechiel au loc în Ierusalim; deși ele reprezintă o istorie progresivă a răzvrătirii, se referă întotdeauna la răzvrătirea care are loc în lăuntrul cetății ce reprezintă Adventismul laodicean în zilele de pe urmă.
“As one of the signs of Jerusalem’s destruction, Christ had said, ‘Many false prophets shall rise, and shall deceive many.’ False prophets did rise, deceiving the people, and leading great numbers into the desert. Magicians and sorcerers, claiming miraculous power, drew the people after them into the mountain solitudes. But this prophecy was spoken also for the last days. This sign is given as a sign of the Second Advent. Even now false christs and false prophets are showing signs and wonders to seduce His disciples. Do we not hear the cry, ‘Behold, He is in the desert’? Have not thousands gone forth into the desert, hoping to find Christ? And from thousands of gatherings where men profess to hold communion with departed spirits is not the call now heard, ‘Behold, He is in the secret chambers’? This is the very claim that spiritism puts forth. But what says Christ? ‘Believe it not. For as the lightning cometh out of the east, and shineth even unto the west; so shall also the coming of the Son of man be.’” The Desire of Ages, 631.
Ca unul dintre semnele distrugerii Ierusalimului, Hristos spusese: «Se vor ridica mulți proroci mincinoși și vor înșela pe mulți.» S-au ridicat proroci mincinoși, înșelând poporul și conducând mari mulțimi în pustie. Magicieni și vrăjitori, pretinzând puteri miraculoase, au atras poporul după ei în singurătățile munților. Dar această profeție a fost rostită și pentru zilele de pe urmă. Acest semn este dat ca semn al Celei de-a Doua Veniri. Chiar acum hristoși mincinoși și proroci mincinoși arată semne și minuni, ca să-i amăgească pe ucenicii Săi. Nu auzim noi strigătul: «Iată-L în pustie»? Nu au ieșit oare mii de oameni în pustie, nădăjduind să-L găsească pe Hristos? Și din mii de adunări în care oamenii pretind că au comuniune cu duhurile celor morți nu se aude oare acum chemarea: «Iată-L în odăile ascunse»? Aceasta este tocmai pretenția spiritismului. Dar ce spune Hristos? «Să nu credeți. Căci, după cum fulgerul iese de la răsărit și strălucește până la apus, tot așa va fi și venirea Fiului omului.» Dorința veacurilor, 631.
The secret chambers are a symbol of spiritualism, and the second abomination of Ezekiel chapter eight, takes place within the temple, where earthly images had been secretly hung upon the walls.
Odăile tainice sunt un simbol al spiritismului, iar a doua urâciune din capitolul al optulea al lui Ezechiel are loc înăuntrul templului, unde imagini pământești fuseseră atârnate pe ascuns pe pereți.
So I went in and saw; and behold every form of creeping things, and abominable beasts, and all the idols of the house of Israel, portrayed upon the wall round about. And there stood before them seventy men of the ancients of the house of Israel, and in the midst of them stood Jaazaniah the son of Shaphan, with every man his censer in his hand; and a thick cloud of incense went up. Then said he unto me, Son of man, hast thou seen what the ancients of the house of Israel do in the dark, every man in the chambers of his imagery? for they say, The Lord seeth us not; the Lord hath forsaken the earth. Ezekiel 8:10–12.
Atunci am intrat și am văzut; și iată, tot felul de târâtoare și dobitoace urâcioase, și toți idolii casei lui Israel, zugrăviți pe peretele de jur împrejur. Și înaintea lor stăteau șaptezeci de bărbați dintre bătrânii casei lui Israel, iar în mijlocul lor stătea Iaazania, fiul lui Șafan, fiecare cu cădelnița în mână; și se ridica un nor gros de tămâie. Apoi mi-a zis: Fiul omului, ai văzut ce fac bătrânii casei lui Israel în întuneric, fiecare în odăile închipuirilor lui? Căci ei zic: Domnul nu ne vede; Domnul a părăsit pământul. Ezechiel 8:10-12.
Ezekiel sees “the idols of the house of Israel, portrayed upon the walls” of the sanctuary, but he is plainly told that this rebellion is also occurring within each of the ancient men’s “chambers of imagery.” The rebellion within the literal temple identifies the rebellion within the human temple.
Ezechiel vede, în sanctuar, „idolii casei lui Israel, zugrăviți pe pereți”, dar i se spune limpede că această răzvrătire se petrece, de asemenea, în „odăile închipuirilor” ale fiecăruia dintre bătrânii casei lui Israel. Răzvrătirea din templul literal identifică răzvrătirea din templul uman.
“In cleansing the temple from the world’s buyers and sellers, Jesus announced His mission to cleanse the heart from the defilement of sin,—from the earthly desires, the selfish lusts, the evil habits, that corrupt the soul. Malachi 3:1–3 quoted.” The Desire of Ages, 161.
Prin curățirea templului de cumpărătorii și vânzătorii lumii acesteia, Isus Și-a anunțat misiunea de a curăți inima de întinăciunea păcatului — de dorințele pământești, poftele egoiste, obiceiurile rele, care întinează sufletul. Maleahi 3:1-3 citat. Dorul veacurilor, 161.
The second abomination represented a manifestation of wickedness both within the church, and the minds of the elders that were to be the church’s guardians. The wickedness there manifested is the wickedness of spiritualism. In the days of Noah, when every imagination of men’s hearts were wicked, the antediluvians had filled up their cup of iniquity.
A doua urâciune a reprezentat o manifestare a nelegiuirii atât în sânul Bisericii, cât și în mințile presbiterilor care trebuiau să fie păzitorii ei. Nelegiuirea manifestată acolo este nelegiuirea spiritismului. În zilele lui Noe, când toate întocmirile gândurilor inimii oamenilor erau rele, antediluvienii își umpluseră paharul nelegiuirii.
And God saw that the wickedness of man was great in the earth, and that every imagination of the thoughts of his heart was only evil continually. Genesis 6:5.
Și Dumnezeu a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate închipuirile cugetelor inimii lui erau numai rele neîncetat. Geneza 6:5.
The second generation identifies when spiritualism entered into both the leaders of Jerusalem, and also into the corporate structure of Laodicean Adventism. What “the ancients of the house of Israel” did “in the dark,” “in” their “chambers of” “imagery,” identifies “that every imagination of the thoughts of” their hearts “was only evil.” Sister White is clear that the destruction of Jerusalem represents the end of the world, and the testimony of the flood in Noah’s age also represents the end of the world. In the last days those who refuse to be sanctified by the truth are overtaken by spiritualism, as represented by the second abomination of Ezekiel chapter eight.
A doua generație identifică momentul în care spiritismul a pătruns atât în conducerea Ierusalimului, cât și în structura corporativă a Adventismului laodicean. Ceea ce au făcut „bătrânii casei lui Israel” „în întuneric”, „în” odăile „închipuirii” lor, identifică „faptul că orice închipuire a gândurilor” inimilor lor „era numai rea”. Sora White afirmă limpede că distrugerea Ierusalimului reprezintă sfârșitul lumii, iar mărturia potopului din vremea lui Noe reprezintă, de asemenea, sfârșitul lumii. În zilele de pe urmă, cei care refuză să fie sfințiți prin adevăr sunt cuprinși de spiritism, așa cum este reprezentat de a doua urâciune din capitolul opt al lui Ezechiel.
The second abomination of Ezekiel represents the rebellion that arrived in 1888, and becomes the symbol of the second generation, but more than this, 1888, and all that it represents or is represented by, was repeated on September 11, 2001. Sister White specifically identifies that in 1888, the mighty angel of Revelation eighteen descended, and therefore the history represents the time when the great buildings of New York City were to be thrown down by a touch from God, and Revelation eighteen, verses one through three were to be fulfilled.
A doua urâciune din cartea lui Ezechiel reprezintă răzvrătirea care a venit în 1888 și devine simbolul celei de-a doua generații, dar, mai mult decât atât, 1888, și tot ceea ce el reprezintă sau ceea ce îl reprezintă, s-a repetat la 11 septembrie 2001. Sora White precizează în mod specific că, în 1888, îngerul puternic din Apocalipsa, capitolul optsprezece, a coborât și, prin urmare, acea istorie reprezintă timpul în care marile clădiri ale orașului New York urmau să fie dărâmate printr-o atingere din partea lui Dumnezeu, iar Apocalipsa, capitolul optsprezece, versetele unu până la trei, urmau să se împlinească.
“An unwillingness to yield up preconceived opinions, and to accept this truth, lay at the foundation of a large share of the opposition manifested at Minneapolis against the Lord’s message through Brethren Waggoner and Jones. By exciting that opposition Satan succeeded in shutting away from our people, in a great measure, the special power of the Holy Spirit that God longed to impart to them. The enemy prevented them from obtaining that efficiency which might have been theirs in carrying the truth to the world, as the apostles proclaimed it after the day of Pentecost. The light that is to lighten the whole earth with its glory was resisted, and by the action of our own brethren has been in a great degree kept away from the world.” Selected Messages, book 1, 235.
„Refuzul de a renunța la opiniile preconcepute și de a accepta acest adevăr a stat la baza unei mari părți a opoziției manifestate la Minneapolis împotriva soliei Domnului prin frații Waggoner și Jones. Prin stârnirea acelei opoziții, Satana a reușit să țină, într-o mare măsură, departe de poporul nostru puterea specială a Duhului Sfânt pe care Dumnezeu dorea cu ardoare să le-o dăruiască. Vrăjmașul i-a împiedicat să dobândească acea eficiență care ar fi putut fi a lor în ducerea adevărului în lume, așa cum apostolii l-au proclamat după ziua Cincizecimii. Lumina care este menită să lumineze întreg pământul cu slava ei a fost întâmpinată cu împotrivire, iar prin acțiunea propriilor noștri frați a fost, într-o mare măsură, ținută departe de lume.” Mesaje alese, cartea 1, 235.
The history of 1888, provided the example of the rejection of the message of the latter rain that arrived on September 11, 2001. 1888 is a symbol of the second generation of Laodicean Adventism, that is represented by Ezekiel’s second abomination, and the history therein identifies a rebellion that was typified by the seventy elders in Ezekiel. Their rebellion represented spiritualism, and paralleled the cup of probationary time being fulfilled in the time of Noah. The rejection of the message illustrated the rejection by the leadership of the message of the latter rain, which was to identify the arrival of the third Woe of Islam.
Istoria anului 1888 a oferit exemplul respingerii soliei ploii târzii care a sosit la 11 septembrie 2001. 1888 este un simbol al celei de-a doua generații a adventismului laodicean, care este reprezentată de a doua urâciune din cartea lui Ezechiel, iar istoria respectivă identifică o răzvrătire care a fost preînchipuită de cei șaptezeci de bătrâni din cartea lui Ezechiel. Răzvrătirea lor reprezenta spiritismul și era paralelă cu umplerea paharului timpului de probă în vremea lui Noe. Respingerea soliei a ilustrat respingerea, de către conducere, a soliei ploii târzii, care trebuia să identifice sosirea celui de-al treilea Vai al Islamului.
“The latter rain is to fall upon the people of God. A mighty angel is to come down from heaven, and the whole earth is to be lighted with his glory.” Review and Herald, April 21, 1891.
"Ploaia târzie va cădea asupra poporului lui Dumnezeu. Un înger puternic va coborî din cer, iar întregul pământ va fi luminat de slava lui." Review and Herald, 21 aprilie 1891.
The leadership that in 1888 rejected the message, typified the rejection of the message of Islam on September 11, 2001, but God intends to produce a manifestation of power that those leaders will witness as part of his judgment upon them. The manifestation of the power of the latter rain occurs at the end of the period of the sealing. It began on September 11, 2001, but it reaches its climax at the end of the three-and-a-half days of Revelation eleven, when the “great earthquake” arrives.
Conducerea care, în 1888, a respins mesajul a prefigurat respingerea mesajului islamului la 11 septembrie 2001, dar Dumnezeu intenționează să aducă la iveală o manifestare a puterii la care acei conducători vor fi martori, ca parte a judecății Sale asupra lor. Manifestarea puterii ploii târzii are loc la sfârșitul perioadei pecetluirii. Ea a început la 11 septembrie 2001, dar își atinge apogeul la sfârșitul celor trei zile și jumătate din Apocalipsa unsprezece, când sosește "marele cutremur".
The message of 1888, was the Laodicean message, the last call for a former chosen people who were then in the process of being passed by.
Solia din 1888 a fost solia laodiceană, ultima chemare pentru un popor odinioară ales, care atunci era pe cale să fie trecut cu vederea.
“The message given us by A. T. Jones, and E. J. Waggoner is the message of God to the Laodicean church, and woe be unto anyone who professes to believe the truth and yet does not reflect to others the God-given rays.” The 1888 Materials, 1053.
"Solia care ne-a fost dată prin A. T. Jones și E. J. Waggoner este solia lui Dumnezeu pentru biserica laodiceană, iar vai de oricine mărturisește că crede adevărul și totuși nu răsfrânge asupra altora razele date de Dumnezeu." Materialele din 1888, 1053.
The message of 1888, represented the message that identified that when the great buildings of New York City were thrown down on September 11, 2001, the straight testimony to the Laodicean church was to be given, and the straight testimony is the message of Islam of the third Woe that, when breathed upon a backslidden people, has the power to bring them to life as a mighty army.
Solia din 1888 a reprezentat solia care a arătat că, atunci când marile clădiri ale orașului New York au fost doborâte la 11 septembrie 2001, mărturia directă adresată bisericii din Laodicea urma să fie dată, iar mărturia directă este solia Islamului celui de-al treilea Vai, care, când este suflată asupra unui popor căzut de la credință, are puterea de a-l readuce la viață ca o oaste puternică.
“A straight testimony must be borne to our churches and institutions, to arouse the sleeping ones.’
„O mărturie directă trebuie adusă bisericilor și instituțiilor noastre, pentru a-i trezi pe cei ce dorm.”
“When the word of the Lord is believed and obeyed, steady advancement will be made. Let us now see our great need. The Lord cannot use us until he breathes life into the dry bones. I heard the words spoken: ‘Without the deep moving of the Spirit of God upon the heart, without its life-giving influence, truth becomes a dead letter.’” Review and Herald, November 18, 1902.
Atunci când cuvântul Domnului este crezut și ascultat, se va realiza un progres constant. Să vedem acum marea noastră trebuință. Domnul nu ne poate folosi până când nu suflă viață în oasele uscate. Am auzit rostindu-se cuvintele: „Fără mișcarea adâncă a Duhului lui Dumnezeu asupra inimii, fără influența Sa dătătoare de viață, adevărul devine o literă moartă.” Review and Herald, 18 noiembrie 1902.
1888 marks the beginning of the second generation of Adventism, but it also provides a line of prophecy that aligns with the last days. On September 11, 2001 God led the people who chose to accept that the attack of Islam upon the earth beast was a fulfillment of prophecy back to the old paths. God’s people needed to return to the jewels of William Miller and become educated upon the foundational truths that included the fulfillment of the first and second Woes, that in turn established the arrival of the third Woe at that time. Once those people returned to those old paths they were led to see the sacredness of Habakkuk’s two tables.
1888 marchează începutul celei de-a doua generații a Adventismului, dar oferă totodată o linie profetică ce se armonizează cu zilele de pe urmă. La 11 septembrie 2001, Dumnezeu i-a condus înapoi pe căile vechi pe aceia care au ales să accepte că atacul Islamului asupra fiarei pământului a fost o împlinire a profeției. Poporul lui Dumnezeu trebuia să se întoarcă la nestematele lui William Miller și să fie instruit în privința adevărurilor fundamentale, care includeau împlinirea primului și celui de-al doilea vai, fapt care, la rândul său, consfințea sosirea celui de-al treilea vai în acel timp. Odată ce acei oameni s-au întors la acele căi vechi, au fost călăuziți să vadă sfințenia celor două tabele ale lui Habacuc.
The rebellion of 1863 against Habakkuk’s two tables, which are Miller’s jewels and also the foundations of Adventism, typified a rebellion that was repeated on September 11, 2001; for once again the leadership of Laodicean Adventism was given opportunity to uphold the jewels of Miller, or reject them. All four generations of Adventism that are represented in Ezekiel eight, are also representing the rebellion of Laodicean Adventism on September 11, 2001.
Răzvrătirea din 1863 împotriva celor două table ale lui Habacuc, care sunt nestematele lui Miller și totodată temeliile Adventismului, a prefigurat o răzvrătire care s-a repetat la 11 septembrie 2001; căci, încă o dată, conducerii Adventismului laodicean i s-a oferit ocazia să susțină nestematele lui Miller sau să le respingă. Toate cele patru generații ale Adventismului care sunt reprezentate în Ezechiel, capitolul opt, reprezintă, de asemenea, răzvrătirea Adventismului laodicean din 11 septembrie 2001.
We will continue to identify the second generation of Laodicean Adventism in the next article.
Vom continua identificarea celei de-a doua generații a adventismului laodicean în articolul următor.
“God created man with affections capable of embracing eternal realities. These affections were to be kept pure and holy, free from all earthliness. But human beings have lost eternity out of their reckoning. God, the Alpha and Omega, the beginning and the end, the One who holds in His keeping the destiny of every soul, is forgotten. Supposing themselves to be mighty in knowledge, men have let themselves down to the lowest level in God’s sight.
Dumnezeu a creat omul cu simțăminte capabile să îmbrățișeze realitățile veșnice. Aceste simțăminte trebuiau păstrate curate și sfinte, libere de orice pământesc. Dar oamenii au pierdut veșnicia din socotință. Dumnezeu, Alfa și Omega, începutul și sfârșitul, Cel ce ține în mâna Sa destinul fiecărui suflet, este dat uitării. Socotindu-se puternici în cunoaștere, oamenii s-au coborât până la cea mai de jos treaptă în ochii lui Dumnezeu.
“The mind of man has become earthly. In the place of revealing the impress of divinity, it reveals the impress of humanity. In its chambers are seen the imagery of earth. The debasing practises which prevailed in the days of Noah, placing the inhabitants of that age beyond hope of salvation, are seen today.” Signs of the Times, December 18, 1901.
Mintea omului a devenit pământească. În loc să poarte amprenta divinității, ea poartă amprenta umanității. În odăile ei se văd închipuirile pământului. Practicile degradante care predominau în zilele lui Noe, punându-i pe locuitorii acelei epoci dincolo de nădejdea mântuirii, se văd astăzi. Signs of the Times, 18 decembrie 1901.