The Book of Daniel - Number Ninety-Six

Cadrul mesajului profetic al lui William Miller a constat în cele două puteri pustiitoare: păgânismul, urmat de papalitate, iar cadrul mesajului profetic al Future for America constă în cele trei puteri pustiitoare: păgânismul, urmat de papalitate, urmat de protestantismul apostat, însă toate fiind concomitente la sfârșit. O cheie profetică principală pentru înțelegerea profetică a lui Miller a fost aceea că „the daily” din cartea lui Daniel era un simbol al păgânismului, căci aceasta a stabilit legătura dintre cele două puteri pustiitoare, care a devenit cadrul înțelegerii sale profetice. O cheie profetică principală pentru înțelegerea profetică a Future for America este, de asemenea, aceea că „the daily” din cartea lui Daniel este un simbol al păgânismului, întrucât împlinirea istorică a păgânismului a stabilit succesiunea evenimentelor din Daniel unsprezece, versetele patruzeci și patruzeci și unu, care a devenit cadrul înțelegerii profetice al Future for America.

Așa cum se întâmplă întotdeauna cu lumina nouă, înaintarea adevărului desigilat în 1989, la prăbușirea Uniunii Sovietice, a fost combătută de numeroase și felurite voci. Opoziția îndreptată împotriva adevărului a produs invariabil o înțelegere mai clară a acestuia. În acele controverse timpurii împotriva adevărului cuprins în ultimele șase versete din Daniel unsprezece, mai multe reguli profetice aflate în Biblie au fost recunoscute ca dovezi esențiale pentru a susține sporirea cunoștinței care a avut loc când cartea lui Daniel a fost desigilată în 1989. În prezent analizăm una dintre aceste reguli, pe care o numim „o aplicare triplă a profeției”.

Am început prin a analiza două aplicații triple care, la un nivel, constituie aceeași linie, iar la un alt nivel sunt diferite. Primele două manifestări ale Romei (păgână și papală) stabilesc a treia manifestare a Romei moderne. Primele două manifestări ale Babilonului (Babel și Babilon) au stabilit a treia manifestare a Babilonului modern. Roma modernă este fiara din Apocalipsa șaptesprezece pe care Babilonul modern o călărește și peste care domnește. Ele sunt la fel de distincte pe cât este un cowboy de calul său, dar săvârșesc de asemenea curvie spirituală unul cu celălalt, astfel că la acel nivel sunt una. Există alte două aplicații triple ale profeției care prezintă o relație similară.

Primele două manifestări ale lui Ilie (Ilie și Ioan Botezătorul) stabilesc cel de-al treilea Ilie al zilelor de pe urmă. Totodată, primii doi soli care pregătesc calea pentru Solul Legământului (Ioan Botezătorul și William Miller) stabilesc solul care pregătește calea pentru Solul Legământului în zilele de pe urmă. Există trei puncte importante de remarcat cu privire la aceste două linii de aplicații triple ale profeției.

Un prim punct este că reprezentanții istorici propriu-ziși ai celor două linii ale aplicărilor triple ale profeției sunt, în esență, aceleași figuri istorice, dar scopurile lor în cele două reprezentări sunt net diferite. Al doilea punct constă în a recunoaște care este distincția dintre cele două aplicări triple ale profeției, strâns înrudite. Distincția constă în aceea că Ilie reprezintă o lucrare externă în zilele de pe urmă, iar solul care pregătește calea pentru Solul Legământului reprezintă o lucrare internă în zilele de pe urmă.

Al treilea punct de luat aminte este că Isus, ca Alfa și Omega, îi identifică pe al treilea Ilie și, de asemenea, pe al treilea sol care pregătește calea, atât cu un prim și un ultim sol de tip Ilie, cât și cu un prim și un ultim sol care pregătește calea pentru Solul Legământului. Solul de tip Ilie al primului înger și solul de tip Ilie al celui de-al treilea înger alcătuiesc a treia împlinire a lui Ilie, iar solul care pregătește calea este reprezentat ca solul mișcărilor atât ale primului, cât și ale celui de-al treilea înger.

Profetul Ilie oferă, în confruntarea de pe Muntele Carmel, o ilustrare a confruntării din timpul sfârșitului dintre poporul lui Dumnezeu și tripla uniune a Romei moderne.

Muntele Carmel este situat în nordul Israelului, în apropierea coastei Mării Mediterane. El se întinde aproximativ de la nord-vest la sud-est și formează o culme proeminentă care se extinde pe circa 39 de mile (63 de kilometri). Valea Megido, cunoscută și ca Valea Izreel, este situată la sud-est de Muntele Carmel. Muntele Carmel și Valea Megido se află relativ aproape una de cealaltă din punct de vedere al distanței. Distanța dintre ele, în linie dreaptă (pe calea aerului), este de aproximativ 20 până la 25 de mile (32 până la 40 de kilometri). La vest de Muntele Carmel se află Marea Mediterană, iar la est de Valea Megido și de Valea Izreel se află Marea Galileii, cunoscută și ca Lacul Tiberiada sau Lacul Kinneret.

În Apocalipsă, bătălia de la Armaghedon este identificată cu Valea Megido, iar inspirația nu a dorit ca studenții profeției să creadă că Apocalipsa își exprimă mesajul în termeni literali; de aceea, când a numit Armaghedonul (Megido) «Armaghedon», a folosit cuvântul «har», care înseamnă «munte», pentru a arăta limpede că bătălia era o reprezentare spirituală a bătăliei finale spre care balaurul, fiara și profetul mincinos conduc lumea.

Prin identificarea lui Megiddo drept Armaghedon, Ioan a făcut clar că acesta nu trebuie înțeles ca un loc geografic literal, fiindcă Megiddo este o vale și nu are munți. În imediata vecinătate se află Muntele Carmel, unde a avut loc confruntarea lui Ilie cu Ahab și cu profeții Izabelei; astfel, atât Megiddo, cât și Muntele Carmel sunt ilustrații ale bătăliei finale de la Armaghedon.

Dacă ai trasa un triunghi având drept vârfuri Ierusalimul, Muntele Carmel și Valea Megido, Ierusalimul s-ar afla în colțul de sud-est al acelui triunghi, Muntele Carmel la nord-vest, iar Valea Megido la nord-est. Regiunea care reprezintă simbolic bătălia de la Armaghedon este mărginită de două mări, iar împăratul de la miazănoapte (desfrânata Babilonului Modern) își găsește sfârșitul între mări și muntele glorios și sfânt. Și în vremea aceea se închide timpul de probă al omenirii.

Aplicarea triplă a lui Ilie reprezintă confruntarea externă a poporului lui Dumnezeu cu împăratul de la miazănoapte, care este capul unirii întreite a balaurului, fiarei și profetului mincinos, care conduce lumea la Armaghedon. Cei trei dușmani ai lui Ilie, care preînchipuiau unirea întreită, erau Ahab, care era împăratul celor zece seminții din nord, reprezentând pe cei zece regi din Apocalipsa șaptesprezece, care săvârșesc curvie cu desfrânata Babilonului și care se învoiesc să-și dea împărăția desfrânatei pentru „un ceas”, care este „ceasul” crizei legii duminicale. Desfrânata Babilonului era reprezentată de Izabela, iar profeții lui Baal ai Izabelei și preoții dumbravei îl reprezintă pe profetul mincinos.

Criza legii duminicale începe odată cu iminenta lege duminicală din Statele Unite și se încheie când Mihail se va ridica. Când acea lege duminicală sosește, a doua voce din capitolul optsprezece al Apocalipsei cheamă cealaltă turmă a lui Dumnezeu afară din Babilon. Perioada de timp de la chemarea de a ieși din Babilon până la închiderea timpului de probă este perioada judecății desfrânatei Babilonului. Este, de asemenea, perioada în care Duhul Sfânt este turnat fără măsură. Este "ceasul" în care cei zece regi se învoiesc să domnească împreună cu desfrânata Tirului, care nu mai este uitată. Este "ceasul" marelui "cutremur" din capitolul unsprezece al Apocalipsei, când cei o sută patruzeci și patru de mii sunt înălțați ca un stindard.

Așa cum Ioan a desemnat Meghido drept muntele ("har") Meghido, pentru a indica un adevăr spiritual, nu unul literal, judecata Desfrânatei Babilonului și a Tirului este identificată ca având loc în "ceas" și, totodată, într-o "zi".

După 22 octombrie 1844, timpul profetic nu mai urmează a fi aplicat profetic, iar judecata puterii papale este, prin urmare, reprezentată ca având loc într-o „oră” și, de asemenea, într-o „zi”. „Ora” judecății ei este perioada profetică de la legea duminicală din Statele Unite până la închiderea timpului de probă. Este important să notăm această perioadă atunci când luăm în considerare pe Ilie al zilelor de pe urmă, căci lupta lui Ilie de pe Muntele Carmel urmează testării lăuntrice a poporului lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, iar perioada de testare atât pentru biserică, cât și pentru lume conține aceleași începuturi și sfârșituri profetice.

Cele două glasuri din Apocalipsa, capitolul optsprezece, reprezintă două chemări distincte către două biserici. Prima biserică o constituie cei o sută patruzeci și patru de mii din Apocalipsa, capitolul șapte, iar a doua biserică chemată este marea mulțime din Apocalipsa, capitolul șapte. Chemarea adresată celor o sută patruzeci și patru de mii are loc în vreme ce Duhul Sfânt este revărsat cu măsură, iar chemarea adresată marii mulțimi are loc atunci când Duhul Sfânt este revărsat fără măsură.

Îngerul cel puternic a coborât ca împlinire a Apocalipsei, capitolul optsprezece, când marile clădiri ale orașului New York au fost prăbușite la 11 septembrie 2001, odată cu sosirea "vântului de răsărit" al Islamului. Apoi a strigat "cu putere, cu glas tare, zicând: Babilonul cel mare a căzut, a căzut și a ajuns locuință a demonilor." Iar apoi, în versetul patru, un alt glas "se aude din cer, zicând: 'Ieșiți din ea, poporul Meu'." Acele două glasuri sunt "două chemări distincte adresate bisericilor." Cele două biserici distincte ale lui Dumnezeu din zilele de pe urmă sunt identificate drept cei o sută patruzeci și patru de mii și marea mulțime.

Perioada de încercare pentru cei o sută patruzeci și patru de mii începe odată cu Islamul celui de-al treilea „Vai”, pe care Isaia îl identifică drept „ziua vântului de răsărit”. Acea perioadă de încercare se încheie odată cu legea duminicală iminentă din Statele Unite și cu impunerea semnului fiarei. Fiara este falsul rege de la miazănoapte, capul Babilonului modern. Babilonul este leul din Daniel, capitolul șapte, iar profetul neascultător din Iuda, care reprezintă adventismul laodicean, moare în perioada care începe cu „asinul” Islamului (11 septembrie 2001) și se încheie cu „leul” (Babilonul modern).

În perioada de timp reprezentată ca "mormântul" profetului neascultător al Adventismului laodicean, ploaia târzie este împărțită cu măsură, pe măsură ce este făcut un apel distinct către biserica celor o sută patruzeci și patru de mii. Când acea perioadă se încheie, la "ora" "marelui cutremur", care reprezintă legea duminicală în Statele Unite; perioada celei de-a doua voci din Apocalipsa optsprezece sosește odată cu aplicarea semnului fiarei, care este semnul împăratului de la miazănoapte. În același timp, Islamul celei de-a treia Vai este folosit pentru a aduce o judecată în escaladare progresivă asupra unei lumi apostate. Mesajul proclamat de "stindardul" celor o sută patruzeci și patru de mii în timpul acelui al doilea apel distinct către biserica "marii mulțimi" identifică "semnul" "împăratului de la miazănoapte" și rolul Islamului celei de-a treia Vai, reprezentat ca "fiii răsăritului".

Mesajul care înfurie puterea papală în versetul patruzeci și patru din capitolul unsprezece al cărții Daniel, și mesajul care declanșează baia de sânge papală finală, sunt reprezentate drept „vești din răsărit” (Islam) și „din miazănoapte” (semnul fiarei). În acea perioadă, ca și în perioada anterioară, Islamul „vântului de răsărit” aduce judecată asupra Statelor Unite pentru a inaugura perioada, iar perioada se încheie când împăratul de la miazănoapte își găsește sfârșitul, „între mări și muntele cel sfânt și slăvit”, în valea Meghido și la Muntele Carmel.

Perioada de judecată pentru Babilonul modern, care îi reprezintă patul de moarte (mormântul), începe cu simbolul răsăritului și se încheie cu simbolul nordului, întocmai cum patul de moarte al profetului laodicean neascultător a luat sfârșit odată cu prima chemare distinctă adresată bisericilor. Mormântul (patul de moarte) în care sunt îngropați atât profetul mincinos din Betel, cât și profetul neascultător din Iuda este reprezentat între un „asin” și un „leu”.

Ilie reprezintă poporul lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, care s-a confruntat cu un dușman triplu, reprezentat de Ahab, Izabela și profeții Izabelei. Izabela este simbolul puterii papale în cea de-a patra biserică, Tiatira, iar profeții ei de pe Carmel au fost reprezentați de profeții lui Baal și de preoții dumbravei. Baal reprezintă o divinitate masculină, iar preoții dumbravei o reprezentau pe Astarte, o divinitate feminină; astfel, falșii profeți ai Izabelei erau alcătuiți din bărbați și femei, reprezentând combinația dintre Biserică și Stat, care este reprezentată de chipul fiarei în cartea Apocalipsei.

Tocmai Statele Unite sunt cele care ridică mai întâi chipul fiarei pe teritoriul Statelor Unite, iar apoi în lume, și tot Statele Unite sunt profetul mincinos al uniunii triple. Ahab, regele celor zece seminții, îi reprezintă pe cei zece împărați din Apocalipsa, capitolul șaptesprezece, adică balaurul, iar Izabela este fiara. Ilie s-a aflat în confruntare cu uniunea triplă a Babilonului modern, pe Muntele Carmel, unde desfrânata Babilonului își găsește sfârșitul fără ca nimeni s-o ajute. Aplicarea triplă a lui Ilie reprezintă confruntarea exterioară îndreptată împotriva poporului lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, iar Ilie îl reprezintă pe profetul care se află în confruntare directă cu acele trei puteri.

Un element important al istoriei lui Ilie este „ploaia”, care reprezintă ploaia târzie revărsată în istoria confruntării. Înainte de confruntarea de pe Muntele Carmel, Ilie a afirmat limpede că nu va fi ploaie decât la cuvântul său. Perioada care duce la „ceasul” judecății Izabelei este perioada reprezentată de primul „glas” distinct dat bisericilor. Acel „glas” a sosit la 11 septembrie 2001, iar în acea perioadă „ploaia” a fost doar „măsurată”, iar în aceeași perioadă au existat două mesaje concurente ale ploii târzii, implicate în dezbaterea lui Habacuc. Unul era mesajul contrafăcut al plângerii pentru Tammuz, care reprezenta un „mesaj de pace și liniște”, iar celălalt era adevăratul mesaj al celui de-al treilea Vai al Islamului.

Adevăratul mesaj al „ploii târzii” a fost întemeiat pe rolul Islamului în al treilea „Vai”. Acest mesaj a izvorât dintr-o singură sursă (și anume Future for America), iar cele două mesaje au disputat supremația până când istoria a confirmat validitatea mesajului adevărat și a confirmat, de asemenea, nebunia unui mesaj de „pace și siguranță” într-un timp ca acesta.

Prima împlinire a lui Ilie în cadrul triplei aplicări a lui Ilie este confirmată de al doilea Ilie, pe care Isus l-a identificat drept Ioan Botezătorul. Împreună, acei doi martori îl stabilesc pe cel de-al treilea Ilie.

Vom continua acest studiu în articolul următor.