Elijah - Number Two

Mii au fost conduși să îmbrățișeze adevărul propovăduit de William Miller, iar slujitori ai lui Dumnezeu au fost ridicați, în duhul și puterea lui Ilie, pentru a proclama solia. Asemenea lui Ioan, Înaintemergătorul lui Isus, cei care au predicat această solie solemnă s-au simțit datori să pună securea la rădăcina pomului și să cheme oamenii să aducă roade vrednice de pocăință. Mărturia lor era menită să trezească și să influențeze cu putere bisericile și să le dezvăluie adevăratul caracter. Și, pe măsură ce răsuna solemnul avertisment de a fugi de mânia ce vine, mulți care erau membri ai bisericilor au primit solia tămăduitoare; și-au văzut abaterile și, cu lacrimi amare ale pocăinței și cu adâncă agonie a sufletului, s-au smerit înaintea lui Dumnezeu. Iar pe când Duhul lui Dumnezeu Se odihnea peste ei, au ajutat să răsune strigătul: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă; căci a venit ceasul judecății Lui.” Scrieri timpurii, 233.

Glasul lui Ioan s-a înălțat ca o trâmbiță. Însărcinarea lui era: „Arată poporului Meu nelegiuirea lor și casei lui Iacov păcatele lor” (Isaia 58:1). Nu dobândise nicio învățătură omenească. Dumnezeu și natura îi fuseseră învățători. Dar era nevoie de unul care să pregătească calea înaintea lui Hristos, unul destul de îndrăzneț încât să-și facă auzit glasul ca profeții de odinioară, chemând națiunea degenerată la pocăință. Mesaje alese, cartea a doua, 148.

Niciodată nu a existat o mai mare nevoie de avertizări și mustrări credincioase și de o abordare temeinică, fără ocolișuri, decât chiar în acest timp. Satana a coborât cu mare putere, știind că timpul lui este scurt. El inundă lumea cu basme plăcute, iar poporului lui Dumnezeu îi place să i se spună lucruri măgulitoare. Păcatul și nelegiuirea nu sunt urâte. Mi s-a arătat că poporul lui Dumnezeu trebuie să facă eforturi mai ferme, hotărâte, pentru a respinge întunericul care înaintează. Lucrarea pătrunzătoare a Duhului lui Dumnezeu este necesară acum ca niciodată. Amorțeala trebuie scuturată. Trebuie să ne trezim din letargia care se va dovedi pierzarea noastră, dacă nu i ne împotrivim. Satana are o influență puternică, stăpânitoare asupra minților. Predicatorii și poporul sunt în pericol să fie găsiți de partea puterilor întunericului. Acum nu mai există o poziție neutră. Suntem cu toții, în chip hotărât, ori de partea dreptății, ori de partea răului. A spus Hristos: «Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; și cine nu adună cu Mine risipește.» Mărturii, volumul 3, 327.

Adevărul așa cum este în Isus, așa cum a fost proclamat de El când a fost învăluit de norul pufos, este veritate și adevăr în vremea noastră și va înnoi la fel de sigur mintea celui ce-l primește, precum a înnoit minți în trecut. Hristos a declarat: „Dacă nu-i ascultă pe Moise și pe Proroci, nici nu se vor lăsa convinși, chiar dacă ar învia cineva din morți.” (Luca 16:31).

Ca popor, trebuie să pregătim calea Domnului, sub călăuzirea suverană a Duhului Sfânt, pentru răspândirea Evangheliei în puritatea ei. Șuvoiul apei vii trebuie să se adâncească și să se lărgească în cursul său. Pe toate câmpurile, de aproape și de departe, oamenii vor fi chemați de la plug și din ocupațiile comerciale mai obișnuite din domeniul afacerilor, care preocupă în mare măsură mintea, și vor fi instruiți în asociere cu oameni care au avut experiență — oameni care înțeleg adevărul. Prin lucrările cele mai minunate ale lui Dumnezeu, munți de dificultăți vor fi înlăturați și aruncați în mare. Să lucrăm ca aceia care au cunoscut virtutea adevărului așa cum este în Isus.

În această perioadă va avea loc o serie de evenimente care vor arăta că Dumnezeu este Stăpânul situației. Adevărul va fi proclamat într-un limbaj clar, neechivoc. Cei ce predică adevărul se vor strădui să-l dovedească printr-o viață bine rânduită și printr-o purtare evlavioasă. Iar pe măsură ce vor face aceasta, vor deveni puternici în susținerea adevărului și în a-i da aplicarea certă pe care Dumnezeu i-a dat-o.

Când bărbații care au cunoscut și au predat adevărul se abat către înțelegerea omenească și împart minților înșelate propria lor porție de basme, a sosit ceasul ca aceia care au fost odinioară lucrători în lucrarea evanghelistică, dar care au fost atrași în administrarea restaurantelor, magazinelor de alimente și a altor ramuri de activitate comercială, să intre în rânduială, să-și studieze cu sârguință Bibliile și, cu Cuvântul lui Dumnezeu în mână, să împartă adevărul biblic, hrana spirituală, în cooperare cu îngerii cerești. Această lucrare cheamă acum cu glas tare lucrători rânduiți de Dumnezeu. Atotputernicia va spune atunci munților de dificultăți: Mută-te și aruncă-te în mare. Paulson Collection, 73, 74.

Lucrarea lui Ioan Botezătorul și lucrarea celor care, în zilele din urmă, se ridică în duhul și puterea lui Ilie pentru a trezi poporul din apatia lor sunt, în multe privințe, aceleași. Lucrarea lui este o prefigurare a lucrării care trebuie împlinită în acest veac. Hristos urmează să vină a doua oară ca să judece lumea în dreptate. Trimișii lui Dumnezeu, care poartă ultimul mesaj de avertizare ce trebuie dat lumii, trebuie să pregătească calea pentru a doua venire a lui Hristos, așa cum Ioan a pregătit calea pentru prima Sa venire. În această lucrare pregătitoare, «orice vale va fi înălțată și orice munte va fi coborât; cele strâmbe vor fi îndreptate, iar locurile aspre, netezite», căci istoria urmează să se repete, și încă o dată «slava Domnului se va descoperi și tot trupul o va vedea laolaltă; căci gura Domnului a grăit». Southern Watchman, 21 martie 1905.

Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiți calea Domnului, îndreptați în deșert un drum pentru Dumnezeul nostru. Orice vale va fi înălțată și orice munte și deal vor fi coborâte; ceea ce este strâmb va fi îndreptat, iar locurile aspre vor fi netezite. Și slava Domnului se va descoperi, și tot trupul o va vedea laolaltă, căci gura Domnului a vorbit. Isaia 40:3-5.

Și aceasta este mărturia lui Ioan, când iudeii au trimis din Ierusalim preoți și leviți ca să-l întrebe: Cine ești tu? Iar el a mărturisit și n-a tăgăduit; a mărturisit: Nu sunt eu Hristosul. Și l-au întrebat: Atunci ce ești? Ești tu Ilie? El a zis: Nu sunt. Ești tu Proorocul? Și a răspuns: Nu. Atunci i-au zis: Cine ești? ca să dăm răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuți? El a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: Îndreptați calea Domnului, precum a zis proorocul Isaia. Ioan 1:19-23.

Prorocia trebuie să se împlinească. Domnul spune: „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de venirea zilei celei mari și înfricoșate a Domnului.” Trebuie să vină cineva în duhul și puterea lui Ilie, [A se vedea anexa.] iar când se va arăta, oamenii pot spune: „Ești prea plin de râvnă, nu tâlcuiești Scripturile în chip cuvenit. Lasă-mă să-ți spun cum să-ți propovăduiești solia.”

Sunt mulți care nu pot deosebi între lucrarea lui Dumnezeu și cea a omului. Vă voi spune adevărul așa cum mi-l încredințează Dumnezeu și vă spun acum: dacă veți continua să căutați pricină și să aveți un duh de dezbinare, nu veți cunoaște niciodată adevărul. Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Mai am încă multe să vă spun, dar acum nu le puteți purta.” Ei nu erau în stare să prețuiască lucrurile sfinte și veșnice; dar Isus a promis să trimită Mângâietorul, care avea să-i învețe toate lucrurile și să le aducă aminte de toate câte le spusese El.

Fraților, nu trebuie să ne bizuim pe om. „Încetați să vă mai încredeți în om, a cărui suflare este în nările lui; căci ce preț are el?” Trebuie să atârnați neputincioasele voastre suflete de Isus. Nu se cuvine să bem din izvorul din vale când este un izvor în munte. Să părăsim pâraiele de jos; să venim la izvoarele de sus. Dacă este un punct al adevărului pe care nu-l înțelegeți, asupra căruia nu sunteți de acord, cercetați, comparați Scriptura cu Scriptura, săpați puțul adevărului adânc în mina Cuvântului lui Dumnezeu. Trebuie să vă așezați pe voi înșivă și opiniile voastre pe altarul lui Dumnezeu, să îndepărtați ideile preconcepute și să lăsați Duhul cerului să vă călăuzească în tot adevărul. Testimonies to Ministers, 475, 476.

Cineva urmează să vină în duhul și puterea lui Ilie: Aceste cuvinte au fost aplicate în mod greșit de către unii unui anumit individ despre care se credea că va apărea cu un mesaj profetic ulterior vieții și lucrării doamnei White. Cele trei paragrafe care alcătuiesc acest articol intitulat „Let heaven Guide” reprezintă doar o mică parte dintr-o cuvântare ținută de Ellen White la Battle Creek, Michigan, în dimineața zilei de 29 ianuarie 1890. Când aceasta a fost publicată în Review and Herald din 18 februarie 1890, purta titlul „How to meet a Controverted Point of Doctrine.” Alte extrase, preluate din acest articol și folosite în mare parte pentru a completa anumite pagini ale acestui volum, pot fi găsite la paginile 23, 104, 111, 119, 158, 278 și 386. Articolul a fost reprodus în întregime în Selected Messages 1:406–416, iar partea care constituie extrasul intitulat „Let Heaven Guide” apare la paginile 412 și 413. Când articolul este citit în întregime, devine evident că Ellen White, în această afirmație făcută la puțin peste un an după Conferința de la Minneapolis, către un grup din Battle Creek, vorbea despre propria ei lucrare. Unii deveniseră critici față de lucrarea ei. Observați că, în paragraful anterior celui care apare în acest volum la pagina 475, Ellen White afirmă:

„Ar trebui să ajungem într-o stare în care orice deosebire să se topească. Dacă socot că am lumină, îmi voi împlini datoria de a o prezenta. Să presupunem că m-aș consulta cu alții cu privire la mesajul pe care Domnul ar voi să-l dau poporului: s-ar putea ca ușa să fie închisă, astfel încât lumina să nu ajungă la cei cărora Dumnezeu o trimisese. Când Isus a intrat călare în Ierusalim, «toată mulțimea ucenicilor a început să se bucure și să-L laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate lucrările mărețe pe care le văzuseră, zicând: Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului; pace în cer și slavă în cele preaînalte». Și unii dintre fariseii din mulțime I-au zis: «Învățătorule, mustră-Ți ucenicii». Iar El, răspunzând, le-a zis: «Vă spun că, dacă aceștia vor tăcea, pietrele vor striga îndată» (Luca 19:37-40).”

Iudeii au încercat să zădărnicească proclamarea mesajului care fusese profețit în Cuvântul lui Dumnezeu.

Apoi ea face din nou trimitere la propria ei experiență:

'Profeția trebuie să se împlinească. Domnul spune: "Iată, vă voi trimite pe Ilie, prorocul, înainte de venirea zilei celei mari și înfricoșate a Domnului" (Maleahi 4:5). Cineva urmează să vină în duhul și puterea lui Ilie, iar când se va arăta, oamenii ar putea spune: "Ești prea zelos, nu interpretezi Scripturile în chip cuvenit."-Solii alese, volumul 1, 412.

Faptul că ea se referea la propria experiență reiese de asemenea din paragraful următor, în care ea declară:

'Voi spune adevărul precum mi-l dă Dumnezeu....' Apendice la Mărturii către slujitori.

Iată, vă voi trimite pe Ilie, prorocul, înainte de venirea zilei celei mari și înfricoșate a Domnului. Maleahi 4:5.

Și slava Domnului se va descoperi, și toată făptura o va vedea laolaltă; căci gura Domnului a grăit. Isaia 40:5.

Legea lui Dumnezeu din sanctuarul ceresc este marele original, din care preceptele înscrise pe tablele de piatră și consemnate de Moise în Pentateuh au fost o redare infailibilă. Cei care au ajuns la înțelegerea acestui punct important au fost astfel conduși să vadă caracterul sacru, neschimbător al legii divine. Au văzut, ca niciodată înainte, forța cuvintelor Mântuitorului: "Câtă vreme nu vor trece cerul și pământul, nicio iotă, nicio frântură de slovă nu va trece nicidecum din Lege." Matei 5:18. Legea lui Dumnezeu, fiind o revelație a voii Sale, o transcriere a caracterului Său, trebuie să dăinuiască în veci, "ca un martor credincios în cer." Nicio poruncă nu a fost anulată; nicio iotă, nicio frântură de slovă nu a fost schimbată. Spune psalmistul: "În veac, Doamne, Cuvântul Tău este așezat în ceruri." "Toate poruncile Lui sunt temeinice. Ele stau tari în veci de veci." Psalmii 119:89; 111:7, 8. Marea Luptă, 434.

Se cuvine să știm noi înșine în ce constă creștinismul, ce este adevărul, care este credința pe care am primit-o, care sunt regulile Bibliei - regulile care ne-au fost date de cea mai înaltă Autoritate. Sunt mulți care cred fără un temei pe care să-și sprijine credința, fără dovezi suficiente privitoare la adevărul lucrului în cauză. Dacă li se prezintă o idee care se armonizează cu propriile lor opinii preconcepute, sunt îndată gata s-o accepte. Nu raționează de la cauză la efect, credința lor nu are o temelie adevărată, iar în vremea încercării vor constata că au zidit pe nisip.

Cel ce se mulțumește cu propria sa cunoaștere prezentă, imperfectă, a Scripturilor, socotind aceasta suficientă pentru mântuirea lui, se complace într-o amăgire fatală. Sunt mulți care nu sunt temeinic înzestrați cu argumente scripturale, pentru a putea discerne eroarea și a condamna toată tradiția și superstiția care au fost prezentate drept adevăr. Satana a introdus propriile sale idei în închinarea adusă lui Dumnezeu, ca să corupă simplitatea Evangheliei lui Hristos. Un număr mare dintre cei care pretind că cred adevărul prezent nu știu ce constituie credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna—Hristos în voi, nădejdea slavei. Ei cred că apără vechile jaloane, dar sunt căldicei și indiferenți. Nu știu ce înseamnă să-și împletească în propria lor experiență adevărata virtute a dragostei și a credinței și s-o posede. Nu sunt cercetători serioși ai Bibliei, ci sunt leneși și nepăsători. Când apar deosebiri de opinie cu privire la pasaje din Scriptură, aceia care nu au studiat cu un scop și nu sunt hotărâți în privința a ceea ce cred se abat de la adevăr. Se cuvine să imprimăm tuturor necesitatea cercetării stăruitoare a adevărului divin, pentru ca ei să știe că, într-adevăr, știu care este adevărul. Unii pretind că au multă cunoaștere și se simt mulțumiți cu starea lor, când nu au mai mult zel pentru lucrare, nici mai multă dragoste arzătoare pentru Dumnezeu și pentru sufletele pentru care a murit Hristos, decât dacă nu L-ar fi cunoscut niciodată pe Dumnezeu. Nu citesc Biblia pentru a-și însuși măduva și grăsimea ei pentru propriile lor suflete. Nu simt că este glasul lui Dumnezeu care le vorbește. Dar, dacă vrem să înțelegem calea mântuirii, dacă vrem să vedem razele Soarelui neprihănirii, trebuie să studiem Scripturile cu un scop, căci făgăduințele și profețiile Bibliei revarsă raze limpezi de slavă asupra planului divin de răscumpărare, ale cărui mărețe adevăruri nu sunt înțelese limpede. Materialele din 1888, 403.

Iată, voi trimite pe solul Meu, și el va pregăti calea înaintea Mea; și deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutați, chiar Solul legământului, pe care-L doriți; iată, vine, zice Domnul oștirilor. Dar cine va putea să îndure ziua venirii Lui? Și cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El este ca focul topitorului și ca leșia nălbitorului. El va ședea ca un topitor și curățitor de argint; va curăți pe fiii lui Levi și-i va lămuri ca aurul și ca argintul, pentru ca ei să aducă Domnului o jertfă în neprihănire. Atunci jertfa lui Iuda și a Ierusalimului va fi plăcută Domnului, ca în zilele de demult și ca în anii de odinioară. Maleahi 3:1-4.

În curățirea templului, Isus Își anunța misiunea de Mesia și intra în lucrarea Sa. Templul acela, ridicat ca lăcaș al Prezenței Divine, fusese rânduit să fie o lecție ilustrativă pentru Israel și pentru lume. Din veacuri veșnice, scopul lui Dumnezeu a fost ca fiecare ființă creată, de la seraflul strălucitor și sfânt până la om, să fie un templu pentru locuirea lăuntrică a Creatorului. Din pricina păcatului, omenirea a încetat să mai fie un templu pentru Dumnezeu. Întunecată și pângărită de rău, inima omului nu mai oglindea slava Ființei Divine. Dar prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, scopul Cerului este împlinit. Dumnezeu locuiește în omenire, iar prin harul mântuitor inima omului devine din nou templul Său. Dumnezeu a rânduit ca templul din Ierusalim să fie o mărturie neîncetată a înaltei meniri deschise fiecărui suflet. Dar iudeii nu înțeleseseră semnificația clădirii de care erau atât de mândri. Nu se predaseră ca temple sfinte ale Duhului Divin. Curțile templului din Ierusalim, pline de zarva unui negoț profan, reprezentau mult prea fidel templul inimii, pângărit de prezența patimilor senzuale și a gândurilor necurate. Curățind templul de cumpărătorii și vânzătorii lumii, Isus Și-a anunțat misiunea de a curăți inima de întinarea păcatului, de dorințele pământești, poftele egoiste, obiceiurile rele care corup sufletul. "Domnul, pe care Îl căutați, va veni deodată la templul Său, chiar Solul legământului, pe care Îl doriți; iată, El va veni, zice Domnul oștirilor. Dar cine va putea îndura ziua venirii Lui? și cine va sta în picioare când Se va arăta El? Căci El este ca focul topitorului și ca leșia înălbitorilor; și El va ședea ca un topitor și curățitor al argintului; El îi va curăți pe fiii lui Levi și îi va lămuri ca pe aur și ca pe argint." Maleahi 3:1-3. Dorința veacurilor, 161.

Venirea lui Hristos, ca Marele nostru Preot, în Sfânta Sfintelor, pentru curățirea sanctuarului, prezentată în Daniel 8:14; venirea Fiului omului la Cel Îmbătrânit de zile, așa cum este prezentată în Daniel 7:13; și venirea Domnului la templul Său, prorocită de Maleahi, sunt descrieri ale aceluiași eveniment; iar acesta este, de asemenea, reprezentat prin venirea mirelui la nuntă, descrisă de Hristos în pilda celor zece fecioare din Matei 25. Marea Luptă, 426.

Profetul spune: „Am văzut un alt înger coborând din cer, având mare putere; și pământul s-a luminat de slava lui. Și a strigat cu mare putere, cu glas puternic, zicând: A căzut, a căzut Babilonul cel mare și a ajuns locuință a demonilor” (Apocalipsa 18:1,2). Aceasta este aceeași solie care a fost dată de al doilea înger. Babilonul a căzut, „pentru că a adăpat toate neamurile din vinul mâniei desfrânării ei” (Apocalipsa 14:8). Ce este acel vin? — Învățăturile ei false. Ea a dat lumii un sabat fals în locul Sabatului din a patra poruncă și a repetat minciuna pe care Satana i-a spus-o întâi Evei în Eden — nemurirea naturală a sufletului. Multe rătăciri înrudite ea le-a răspândit pretutindeni, „învățând ca învățături poruncile oamenilor” (Matei 15:9).

Când Isus Și-a început lucrarea publică, El a curățit Templul de profanarea sa sacrilegă. Printre ultimele acte ale lucrării Sale a fost a doua curățire a Templului. Astfel, în ultima lucrare pentru avertizarea lumii, bisericilor le sunt adresate două chemări distincte. Solia celui de-al doilea înger este: "A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, pentru că a adăpat toate neamurile din vinul mâniei desfrânării ei" (Apocalipsa 14:8). Iar în strigătul cel tare al soliei îngerului al treilea se aude din cer un glas, zicând: "Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu primiți din plăgile ei. Căci păcatele ei au ajuns până la cer și Dumnezeu Și-a adus aminte de nelegiuirile ei" (Apocalipsa 18:4, 5). Solii alese, cartea 2, 118.

Și s-a întâmplat, la vremea aducerii jertfei de seară, că Ilie, prorocul, s-a apropiat și a zis: Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Israel, să se știe astăzi că Tu ești Dumnezeu în Israel, și că eu sunt slujitorul Tău, și că toate aceste lucruri le-am făcut după cuvântul Tău. 1 Împărați 18:36.