The Hidden History of Verse Forty - Number Nine

Petru se află la Panium (Cezareea lui Filip), cu doar șase sau opt zile înaintea celei de-a doua dintre cele trei ocazii în care Petru, Ioan și Iacov au mers singuri cu Isus. Prima a fost manifestarea puterii Sale la învierea fiicei de doisprezece ani a lui Iair; a doua a fost manifestarea slavei Sale pe Muntele Schimbării la Față; iar a treia a fost Ghetsimani, manifestarea suferinței Sale. La Panium, în capitolul unsprezece, Petru este poziționat chiar înaintea crucii din versetul șaisprezece. Muntele a reprezentat punctul de mijloc al celor trei deplasări rezervate celor trei ucenici. Pe munte, și Tatăl ceresc a vorbit pentru a doua oară din cele trei dăți; Tatăl a vorbit la botez, pe munte și apoi chiar înainte de cruce. Petru se află de două ori în punctul de mijloc al unei serii de trei evenimente specifice. El reprezintă și punctul de mijloc al capitolelor de la unsprezece la douăzeci și doi din Matei.

Muntele a precedat intrarea triumfală, care a început cu dezlegarea măgarului pentru a duce jertfa în Ierusalim, așa cum măgarul lui Avraam a dus lemnele pentru jertfă pe Moria, locul străvechi al templului din Ierusalim. Sărbătoarea Trâmbițelor, pe linia din Leviticul douăzeci și trei, marchează dezlegarea măgarului, astfel că experiența de pe Muntele Schimbării la Față a precedat intrarea triumfală, plasându-l astfel pe Petru în istoria celor treizeci de zile din Leviticul douăzeci și trei, aliniată cu perioada Cincizecimii. În acele treizeci de zile, candidații la un loc printre cei optzeci de preoți viteji sunt confruntați cu templul (testul de la mijloc). În mărturia despre răzvrătirea regelui Ozia în Locul Sfânt, cei optzeci de preoți sunt prezentați ca viteji, ceea ce sugerează că au existat și preoți care nu au participat.

Preoții viteji sunt aceia care urmează Mielul oriunde merge El.

Leul din seminția lui Iuda Își conduce poporul în Locul Preasfânt și îl face să privească în chivotul legământului și să ia aminte la Marele-Preot care slujește acolo, îndeplinind lucrarea Sa finală de ștergere a păcatului. Petru a fost înviat la 31 decembrie 2023, iar apoi a fost pus în fața testului temeliei cu privire la rolul Romei în stabilirea viziunii exterioare a profeției. Apoi a venit pentru Petru cel de-al doilea test al templului, și tocmai acolo viziunea liniei interioare este reprezentată în viziunea în oglindă din capitolul zece al cărții lui Daniel.

Petru s-a lepădat de Domnul său la 18 iulie 2020 și a făcut aceasta de trei ori.

Petru reprezenta două clase de închinători.

Vameșul s-a întors acasă socotit neprihănit.

Abel și vameșul sunt un simbol al îndreptățirii prin credință.

Mesajul din 1888 a fost însoțit de coborârea îngerului din Apocalipsa optsprezece.

Petru vameșul reprezintă un suflet care este îndreptățit prin credință, iar îndreptățirea prin credință este solia îngerului al treilea; este solia laodiceeană care a sosit la 11 septembrie, când marile clădiri din New York s-au prăbușit și s-a împlinit Apocalipsa 18:1–3. Atunci ploaia târzie a început să cadă în stropi și a început pecetluirea celor o sută patruzeci și patru de mii. La încheierea timpului de pecetluire a celor o sută patruzeci și patru de mii, îngerul din capitolul optsprezece al Apocalipsei a coborât ca arhanghelul Mihail și l-a înviat pe Petru prin trei teste. Primul test a început la 31 decembrie 2023 și a reprezentat adevărul fundamental potrivit căruia Roma este puterea din versetul paisprezece al capitolului unsprezece din Daniel care stabilește viziunea. Această viziune este viziunea chazon, care reprezintă linia externă a profeției, despre care Solomon spune că înseamnă viață sau moarte.

A doua încercare a lui Petru este încercarea templului, care cere intrarea prin credință în Sfânta Sfintelor, așa cum a ilustrat sora White în primele sale viziuni. Acolo, ea a văzut porunca Sabatului zilei a șaptea strălucind mai puternic decât celelalte nouă porunci. Această doctrină de la deschiderea judecății reprezintă doctrina întrupării, care strălucește mai puternic decât celelalte doctrine profetice în zilele din urmă, în timpul încheierii judecății. Întruparea lui Hristos cel Divin, care a luat asupra Sa firea pământească decăzută și păcătoasă, deși El nu a cunoscut păcatul, este reprezentată prin diverse ilustrații. Cea mai semnificativă este doctrina celor șapte vremuri. Doctrina celor șapte vremuri a fost alfa descoperirilor profetice ale lui Miller, iar în 1856 a fost doctrina care a reprezentat doctrina omega a istoriei millerite, în cursul căreia adventismul millerit filadelfian s-a răzvrătit timp de șapte ani și a devenit, în 1863, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea laodiceeană.

Cele două toiege din Ezechiel treizeci și șapte reprezintă cele două judecăți de 2.520 de ani împotriva împărățiilor de nord și de sud. Împărăția de nord reprezintă firea omenească, iar împărăția de sud reprezintă mintea care a fost concepută să fie unită cu mintea lui Hristos; astfel, Dumnezeirea avea să fie unită cu omenirea. Aceasta este doctrina întrupării într-o reprezentare simplificată. Cele șapte vremi au fost alfa și omega istoriei millerite și, întrucât reprezintă întruparea, sunt și omega istoriei adventiste de ziua a șaptea în legătură cu doctrina alfa a Sabatului din 1844. Una este un semn al Sabatului zilei a șaptea, iar cealaltă este semnul Sabatului anului al șaptelea.

Numele lui Petru este schimbat la Panium, care a fost al doilea pas pentru reprezentarea de către Avraam a primului legământ cu un popor ales, iar Petru devine reprezentantul ultimului legământ cu un popor ales la al doilea său pas. Acesta este al doilea pas în linia capitolelor unsprezece până la douăzeci și doi și este a doua din trei dăți când Petru, Iacov și Ioan au mers cu Isus departe de ceilalți ucenici și a doua din trei dăți când Tatăl ceresc a vorbit. Linia lui Nero se încheie la punctul de mijloc dintre bătăliile de la Raphia și Panium, căci se aliniază cu celelalte două perioade de 250 de ani care au început în 457 î.Hr. și 1776. 457 î.Hr. s-a încheiat în 207 î.Hr., iar 1776 se încheie în 2026. Petru se află la 207 î.Hr., 2026, 313 și la testul templului care precede al treilea și testul decisiv al dezlegării măgărușului, care este reprezentat ca sărbătoarea trâmbițelor.

Încercarea lui Petru este de a-L urma pe Hristos în Locul Preasfânt, iar lucrarea lui este de a corecta și apoi de a proclama mesajul corectat al mingilor de foc din Nashville. Mesajul lui Petru despre mingile de foc din Nashville este mesajul Cincizecimii care a fost prezentat mai întâi în odaia de sus și apoi în templu. El își prezintă mesajul identificând mingile de foc din Nashville și împlinirea bătăliei de la Rafia, în legătură cu bătălia de la Panium, care devine bătălia de la Actium la legea duminicală din versetul șaisprezece. Legea duminicală din versetul șaisprezece este, de asemenea, legea duminicală din versetul patruzeci și unu și din versetul douăzeci și doi. Aceste trei versete se aliniază, de asemenea, cu versetul treizeci și unu, unde papalitatea a preluat controlul în 538 și a promulgat o lege duminicală la al treilea Conciliu de la Orléans. Versetele care conduc la versetul treizeci și unu identifică repere care au condus la legea duminicală din 538 și prefigurează istoria care precedă legea duminicală ce va veni în curând.

„Corăbiile din Chitim” îi reprezentau pe vandali, care sunt reprezentați, de asemenea, ca a doua trâmbiță în Apocalipsa, capitolul opt. Prăbușirea progresivă a Romei a început în anul 330, când Constantin a împărțit împărăția în răsărit și apus. Ulterior, el a împărțit-o între cei trei fii ai săi. Imperiul Roman, care fusese de neînvins de la bătălia de la Actium, a fost atunci împărțit în două părți, apoi în trei părți, iar primele patru trâmbițe din Apocalipsa 8 au reprezentat năvala vrăjmașilor care au adus Roma apuseană la sfârșitul ei în 476. Roma de răsărit, cu capitala la Constantinopol, a continuat până la sfârșitul celei de-a cincea și începutul celei de-a șasea trâmbițe, care sunt, de asemenea, primul și al doilea vai. Profeția de timp de o sută cincizeci de ani a primului vai s-a încheiat la data la care a început profeția de timp a celui de-al doilea vai.

Babilonul a căzut într-o singură noapte. Poate că ați susține că Cirus a trebuit mai întâi să devieze cursul râului și că acest lucru a necesitat o perioadă de timp, însă căderea Babilonului s-a produs într-o singură noapte, pe când căderea Romei s-a desfășurat pe parcursul a 1.123 de ani. Acei ani au cuprins repere profetice specifice care descriu declinul treptat al Romei imperiale, iar Roma imperială păgână prefigurează Statele Unite în lucrarea lor de a așeza papalitatea pe tron drept cea de-a cincea împărăție a profeției biblice în anul 538. Papalitatea este așezată pe tron odată cu legea duminicală din versetul șaisprezece al capitolului unsprezece din Daniel. Reperele care prefigurează lucrarea Statelor Unite sunt reprezentate în reperele declinului treptat al Romei păgâne.

Corăbiile din Chitim au reprezentat un dezastru financiar pentru Roma, căci flota vandalilor a adus prăpăd rutelor maritime ale Mediteranei. În zilele de pe urmă, islamul este înfățișat ca un dezastru financiar pentru împărații pământului. Vandalii și corăbiile lor au fost puterea celei de-a doua trâmbițe, iar cele trei vaiuri sunt puteri islamice ale trâmbițelor. Cea dintâi a fost Arabia, cea de-a doua Turcia, iar cea de-a treia este mondială.

Corăbiile sunt un simbol al puterii economice, iar în Scripturi corăbiile din Tarșiș sunt simbolurile supreme ale puterii economice. Acele corăbii sunt scufundate de un vânt de răsărit mânios în mijlocul mărilor, iar în Scripturi islamul este copiii răsăritului. Când islamul este remarcat în succesiunea profetică a evenimentelor, el produce o criză economică. Islamul este reprezentat, în legătură cu Balaam, printr-un măgar, care este cuvântul ebraic tradus prin „om sălbatic” la prima introducere a lui Ismael în Scripturi. Ismael este tatăl islamului la nivel profetic, fără a nega faptul că Avraam este tatăl lui Ismael, însă cele douăsprezece seminții ale lui Ismael ajung să fie cunoscute în Scripturi ca fiii răsăritului.

În zilele de pe urmă, Balaam, simbol al Statelor Unite în rolul de proroc mincinos, își lovește măgărița de trei ori, ceea ce reprezintă trei lovituri ale islamului. 11 septembrie a fost prima dintre aceste lovituri și a marcat sosirea îngerului care pecetluiește, care se înalță dinspre răsărit în vremea vânturilor năprasnice de răsărit ale vrajbei. A doua lovitură a islamului este dublă, căci al doilea pas marchează o dublare. La 7 octombrie 2023, islamul a lovit pe neașteptate Israelul literal, iar când orașul Nashville, Tennessee, va fi lovit pe neașteptate de islam, Israelul spiritual va fi fost lovit. În relatarea despre Balaam, al doilea reper se afla între două vii, iar cele două vii ale Domnului oștirilor erau Israelul literal din vechime și Statele Unite, Israelul spiritual modern. Al treilea reper al lui Balaam a fost momentul în care măgărița a vorbit; iar simbolul vorbirii care marchează sfârșitul perioadei de pecetluire a celor o sută patruzeci și patru de mii, perioadă care a început la 11 septembrie, este legea duminicală, când Statele Unite vorbesc ca un balaur. Marele cutremur din Apocalipsa 11 este acea lege duminicală, când al treilea vai vine curând, când Statele Unite, măgărița și Zaharia vorbesc.

Tatăl lui Ioan Botezătorul făcea parte din a opta dintre cele douăzeci și patru de cete preoțești rânduite de David pentru a sluji în templu. Din pricina necredinței sale, preotul Zaharia a fost lovit de muțenie până la nașterea fiului său Ioan și este un simbol al numărului opt (un simbol al preoției). La momentul legii duminicale, ultima generație de preoți, reprezentată de Ioan Botezătorul, va vorbi, fapt simbolizat de tatăl său, Zaharia. Hristos l-a identificat pe Ioan drept Ilie, iar solia lui Ilie din zilele din urmă este reprezentată printr-o relație între tată și copil, precum cea dintre Zaharia și Ioan. Ioan a fost prefigurat de Ieremia, căruia i se spusese că, dacă se va întoarce, va fi gura lui Dumnezeu.

Ieremia deplângea prima dezamăgire din 18 iulie 2020 și, dacă s-ar întoarce, ar deveni gura lui Dumnezeu la legea duminicală, când a prezentat solia profetică a lui Habacuc, care întârziase, dar urma să „vorbească” la sfârșit. Ieremia, și prin urmare Ioan, și prin urmare Petru, trebuia să vestească solia lui Habacuc în punctul în care măgărița Islamului vorbește și când Statele Unite vorbesc ca un balaur.

Petru, la Cezareea lui Filip, adică Panium, se află într-o perioadă de timp anterioară reperului „muntelui”, care avea să fie urmat de intrarea triumfală ce a dus la cruce, sau la legea duminicală. Această perioadă este reprezentată de bătălia de la Panium, care se încheie cu victoria papei și a puterii care acționează în numele său, Statele Unite. Panium este al treilea dintre cele trei războaie prin procură, dintre care primul s-a încheiat la Zidul Berlinului, în 1989, iar ultimul, sau al treilea, se încheie odată cu dărâmarea „zidului” de separare dintre biserică și stat. Anul 1989 a marcat punctul culminant al unui război prin procură numit „războiul rece”, care începuse la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, iar Panium reprezintă un război rece care se încheie odată cu cel de-al Treilea Război Mondial, reprezentat de bătălia de la Actium. La mijloc, între primul și al treilea reper ale celor trei războaie prin procură, se află războiul literal din Ucraina, reprezentat de bătălia de la Raphia din versetele unsprezece și doisprezece.

Panium este un război rece care duce la cel de-al Treilea Război Mondial, așa cum este reprezentat de Războiul Rece care s-a încheiat la vremea sfârșitului, în 1989, și care începuse la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. În momentele de reper reprezentate de versetul zece și de anul 1989, de versetele unsprezece și doisprezece și de Războiul din Ucraina, care a început în 2014, precum și de versetele treisprezece până la cincisprezece și de actualul război rece dintre ideologia MAGA și globalism, au existat trei președinți care au marcat alianțe între papalitate și Statele Unite.

Ronald Reagan se afla într-o alianță secretă cu papa Ioan Paul al II-lea, un papă conservator din perspectiva profețiilor satanice de la Fatima, și este legat de istoria profetică a versetului zece. Președinția lui Obama corespunde istoriei bătăliei de la Rafia din versetele unsprezece și doisprezece. În timpul președinției sale au existat doi papi simbolici, întrucât al doilea reper indică o dublare. La cel de-al treilea reper, din versetele treisprezece până la cincisprezece, papa este primul papă din Statele Unite. Inițial am presupus că papa Leon era un papă conservator, așa cum a fost prefigurat de Ioan Paul al II-lea, însă, atunci când este aplicat în cadrul interpretării profetice prin triplă aplicare, cel de-al treilea reper prezintă caracteristicile primelor două împliniri, astfel încât Leon este conservatorul Ioan Paul al II-lea și este fostul conducător al Oficiului Inchiziției, Benedict al XVI-lea, care a demisionat în favoarea papei woke Francisc în timpul mandatului lui Obama.

Primul război prin procură este reprezentat de un verset, al doilea de două, iar al treilea de trei versete. Războiul Rece, care s-a încheiat în 1989, a început la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, iar al Treilea Război Mondial, reprezentat de bătălia de la Actium, începe la sfârșitul Războiului Rece, reprezentat de bătălia de la Panium. Cele trei războaie mondiale, asemenea celor trei războaie prin procură, sunt guvernate de principiile asociate unei triple aplicări a profeției. Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a inaugurat un război rece care s-a încheiat cu Reagan, cel de-al optulea președinte după Roosevelt, luând ca punct de plecare anul 1945. La timpul sfârșitului, în 1989, Reagan a început o serie de opt președinți care duce până la Trump (care este dintre cei șapte). Războiul rece al lui Trump a început în 2015, când acesta și-a anunțat candidatura la președinție și i-a stârnit pe globaliști, în împlinirea celor scrise în Daniel, capitolul unsprezece, versetul doi. Acest război rece se încheie odată cu legea duminicală, care este bătălia de la Actium, cel de-al treilea obstacol în calea Romei înainte ca aceasta să dețină puterea supremă.

Roosevelt a marcat începutul unei succesiuni de opt președinți până la Reagan, care, la rândul său, a marcat începutul unei succesiuni de opt președinți până la Trump. Roosevelt marchează al Doilea Război Mondial, murind la 12 aprilie 1945, iar apoi Truman era președinte când războiul din Europa s-a încheiat la 8 mai, iar războiul din Pacific s-a încheiat la 2 septembrie. Războiul din Europa a fost în mare parte o bătălie terestră, iar războiul din Pacific a fost o bătălie navală, tot așa cum Panium reprezintă o bătălie terestră, iar Actium reprezintă o bătălie navală. Începutul ilustrează sfârșitul, iar succesiunea celor opt președinți se întemeiază pe mărturia din Daniel 11, versetele 2 și 3, precum și pe enigma faptului că al optulea este dintre cei șapte. În cadrul primelor două Congrese Continentale, la începutul istoriei fiarei din pământ descrise în Apocalipsa 13, au existat șapte mandate prezidențiale. În acel context istoric, George Washington a fost numit comandant suprem. Numirea lui Washington în cadrul celui de-al Doilea Congres Continental îl simbolizează pe acesta, ca prim președinte oficial, chiar de la început, drept al optulea dintre cei șapte președinți.

Primul președinte a fost al optulea dintre primii șapte președinți, iar ultimul președinte este al optulea, care este dintre cei șapte. Preotul Zaharia vorbește la nașterea lui Ioan, când vorbește măgărița și când vorbește fiara din pământ. Tot aici vorbește și viziunea lui Habacuc. Nașterea lui Ioan, care prefigurează stindardul celor o sută patruzeci și patru de mii odată cu legea duminicală, este ultima generație a preotului Zaharia. Zaharia făcea parte din a opta dintre cele douăzeci și patru de cete preoțești. Odată cu legea duminicală, Zaharia (preoții) vorbesc, când islamul (măgărița) vorbește și Statele Unite vorbesc ca un balaur. La acel reper, rana de moarte a papalității este vindecată, iar ea devine a opta, care este dintre cele șapte. Trump este și el al optulea, care este dintre cei șapte, și el este cel care formează chipul fiarei, definitivat odată cu legea duminicală. Preoțimea celor o sută patruzeci și patru de mii devine atunci gura lui Dumnezeu și rostește solia în marea strigare a celui de-al treilea înger. Acea preoțime este a opta biserică, care este dintre cele șapte.

Roosevelt deschide seria celor opt președinți care se succed până la timpul sfârșitului, în 1989, și marchează trecerea de la cel de-al Doilea Război Mondial la Războiul Rece, care se încheie în 1989. Președintele Truman i-a succedat lui Roosevelt și a domnit atunci când s-au încheiat bătăliile de pe pământ și de pe mare care au constituit cel de-al Doilea Război Mondial. În calitate de președinte, Truman domnea când a luat ființă Organizația Națiunilor Unite, la 24 octombrie 1945. Legătura dintre Roosevelt și Truman este stabilită de anul 1945. Amândoi au fost președinți în acel an, iar în acel an s-a încheiat războiul cu două componente care a fost cel de-al Doilea Război Mondial, a fost înființată Organizația Națiunilor Unite și a început Războiul Rece.

În 1989 au fost, de asemenea, doi președinți, ca și în 1945: Ronald Reagan și George Bush senior. Reagan a pus capăt Războiului Rece, iar George Bush senior a anunțat că era, înainte de toate, un globalist, atunci când s-a adresat celei de-a „patruzeci și cincea” Adunări Generale a ONU, la 1 octombrie 1990, unde a vorbit despre construirea unei „noi ordini mondiale”. În discursul său, el a declarat: „Stă în puterea noastră să lăsăm în urmă aceste mașinării întunecate, în Evul Întunecat, unde le este locul, și să înaintăm cu hotărâre pentru a încununa o mișcare istorică spre o nouă ordine mondială și o îndelungată eră de pace.”

În acest discurs, Bush a legat conceptul de cooperarea de după Războiul Rece, de Criza din Golf (invadarea Kuweitului de către Irakul), de întărirea ONU și de un nou parteneriat al națiunilor întemeiat pe domnia legii. Bush tatăl a popularizat expresia „noua ordine mondială” cu câteva săptămâni mai devreme, într-un discurs rostit la 11 septembrie 1990, în fața unei sesiuni comune a Congresului.

Observați faptul că Bush și-a plasat discursul de la ONU într-un context în care a identificat sfârșitul recentului război rece în termenii „Evului Întunecat”. Evul Întunecat s-a încheiat la vremea sfârșitului, în 1798, iar Bush se afla atunci la vremea sfârșitului din 1989. Observați că, la prima sa formulare a expresiei „noua ordine mondială”, islamul mânia națiunile, iar discursul a fost rostit la 11 septembrie. De la Roosevelt la Carter au fost opt președinți, iar de la Reagan la Trump au fost opt președinți. Trump este ultimul președinte și a fost prefigurat de primul președinte, care a fost al optulea dintre primii șapte președinți.

Timpul sfârșitului din 1798 marchează rana de moarte a papalității, iar papalitatea a fost puterea care a domnit peste regii Europei în Evul Mediu întunecat. În capitolul șaptesprezece al Apocalipsei, această relație este înfățișată printr-o desfrânată care stă călare pe o fiară și domnește peste ea. În 1798, sprijinul regilor europeni a fost retras, iar fiara era moartă. În 1799, papa a murit în exil. Anii 1798 și 1799 reprezintă timpul sfârșitului în sensul său cel mai deplin, la fel cum timpul sfârșitului din vremea lui Hristos este marcat de nașterea lui Ioan Botezătorul și apoi, șase luni mai târziu, de nașterea lui Hristos. Declarațiile lui Bush din 1990 îl înfățișează pe Bush drept al doilea dintre cei doi președinți care marchează timpul sfârșitului și marchează înaintarea către globalism, care este puterea balaurului. Simbolismul lui Bush marchează un pas către legea duminicală, când Statele Unite încetează să mai fie cea de-a șasea împărăție din profeția biblică prin faptul că vorbesc ca un balaur. Odată cu legea duminicală, Statele Unite devin vocea Națiunilor Unite. În chiar acest context, islamul stârnește mânia națiunilor, iar data de 11 septembrie este marcată. La 11 septembrie 1990, când Bush cel dintâi a vorbit în fața Congresului despre agenda sa globalistă, el prefigura momentul în care islamul avea să stârnească din nou mânia națiunilor la 11 septembrie 2001, însă atunci președintele avea să fie Bush cel de pe urmă.

Roosevelt, primul dintr-o serie de opt președinți, a marcat sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în 1945 și a fost urmat de următorul președinte, care a inaugurat Organizația Națiunilor Unite. Reagan, primul dintr-o serie de opt președinți, a marcat sfârșitul Războiului Rece în 1989 și a fost urmat de următorul președinte, care a promovat Organizația Națiunilor Unite. Ultimul dintre cei opt președinți va pune capăt unui război rece care a început când și-a anunțat intenția de a candida în 2015 și va declanșa cel de-al Treilea Război Mondial. El va transforma cea de-a șasea împărăție din profeția biblică în capul celei de-a șaptea împărății din profeția biblică (ONU), iar apoi va accepta să dea acea împărăție fiarei, odată cu legea duminicală.

Așa cum al Doilea Război Mondial a fost alcătuit dintr-un război terestru și unul naval, ultimul președinte va avea parte de un război rece, reprezentat de bătălia terestră de la Panium, care duce la bătălia navală de la Actium. Odată cu legea duminicală, războiul rece care a început în 2015, când Trump i-a stârnit pe globaliști, se transformă în al Treilea Război Mondial, așa cum este reprezentat de bătăliile terestre și navale din al Doilea Război Mondial. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, următorul pas a fost globalismul Organizației Națiunilor Unite, așa cum s-a întâmplat și la sfârșitul Războiului Rece, cu Reagan și Bush. Mai întâi, Statele Unite își încetează existența odată cu legea duminicală; apoi, „noua ordine mondială” a lui Bush introduce cea de-a șaptea împărăție, care acceptă imediat să-și dea autoritatea celei de-a opta împărății.

Bush cel dintâi și Bush cel de pe urmă sunt legați unul de altul prin anunțarea de către primul a „noii ordini mondiale” în fața Congresului la 9/11 și prin Patriot Act din 2001 al celui din urmă. Ambele semne de hotar sunt plasate în contextul în care islamul mânie națiunile.

Vom continua aceste lucruri în articolul următor.