Cartea lui Ioel și Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea laodiceană - Numărul doisprezece

Dorința mea este să expun mărturia profetică a lui Ioel într-o asemenea manieră încât mărturia lui Ioel să poată fi recunoscută în ceea ce Petru spunea și făcea la Cincizecime. Sunt încredințat că Biblia este limpede cu privire la ceea ce Petru făcea și spunea la Cincizecime, dar caut să înțeleg ce anume preînchipuia profetic Petru în istoria ploii târzii, atunci când a exprimat mesajul Cincizecimii în termenii unei împliniri a cărții lui Ioel.

Petru este un simbol al rămășiței poporului lui Dumnezeu și nu este ilustrat doar la Cincizecime, ci și la Cezareea lui Filip, în Matei 16. Cezareea lui Filip este localizată în versetele 13-15 din Daniel 11, trei versete care prezintă o bătălie care a fost împlinită pentru prima dată în perioada istorică în care Cezareea lui Filip se numea Panium. Versetele 13-15 preced versetul 16, care identifică legea duminicală în Statele Unite. Versetul 10 identifică prăbușirea Uniunii Sovietice în 1989. Versetele 10-16 din Daniel 11 reprezintă perioada de la 1989 până la legea duminicală, iar acea perioadă este "istoria ascunsă" a versetului 40 din același capitol.

Când Petru se află, în mod profetic, la Cezareea lui Filip (Panium), iar Cincizecimea este timpul ploii târzii, aceasta îl plasează în „istoria ascunsă” a versetului patruzeci. Intenționez să abordez actualul război din Ucraina, reprezentat în versetul unsprezece al capitolului unsprezece, și viitorul război de la Panium din versetele treisprezece până la cincisprezece, care conduce la Al Treilea Război Mondial, acestea fiind evenimentele externe dintre 1989 și legea duminicală, însă în prezent identificăm istoria îngerului al treilea de la 22 octombrie 1844 până la formarea unei biserici recunoscute legal în 1863.

Linia ilustrează parcursul de la sosirea celui de-al treilea înger la 9/11 (1844) până la legea duminicală (1863). Legea duminicală a fost prefigurată prin Proclamația de Emancipare, care anunța libertatea, prefigurând astfel legea duminicală în care libertatea este înlăturată. Libertatea a fost proclamată de primul președinte republican, prefigurând libertatea înlăturată de ultimul președinte republican — care, potrivit profeției, este destinat să devină un dictator la legea duminicală.

Anul 742 î.Hr. a fost istoria alfa care a inițiat profețiile de timp din Isaia 7:8, care și-au atins împlinirea omega în 1863. În 742 î.Hr., Ahaz, regele împărăției de sud a lui Iuda, intra într-un război civil împotriva celor zece seminții din nord care alcătuiau împărăția de nord. Istoria din 742 î.Hr. a fost ilustrată în Iuda, țara glorioasă literală a Scripturilor, populată de iudei literali și reprezentată în pasaj de regele nelegiuit și nesăbuit Ahaz, tipificând astfel istoria omega din 1863. Istoria omega din 1863 se împlinește în perioada în care Statele Unite domnesc ca fiara din pământ, cea de-a șasea împărăție a profeției biblice. Statele Unite sunt țara glorioasă spirituală, alcătuită din creștinătatea protestantă, ai cărei membri, biblic vorbind, sunt evrei spirituali. Războiul civil dintre nord și sud din 742 î.Hr., în istoria alfa, a ilustrat Războiul civil dintre nord și sud din istoria omega a anului 1863. Împreună, acești doi martori ilustrează istoria externă care duce la legea duminicală, când țara glorioasă spirituală va fi din nou împărțită în două clase.

În 742 î.Hr., puterea din nord a reprezentat o alianță între cele zece seminții nordice ale lui Israel și Siria, prefigurând astfel o alianță cu o putere din afară, așa cum s-a împlinit când sprijinul papalității pro-sclavie a fost acordat statelor sudice pro-sclavie în Războiul Civil. Aliatul din afară al Siriei în 742 î.Hr., și aliatul din afară al papalității în Războiul Civil, identifică alianța globaliștilor lumii cu Democrații globaliști în războiul lor împotriva MAGA-ismului, un război care a început în 2015, când al patrulea și cel mai bogat președinte s-a ridicat și, făcând astfel, a stârnit întreaga împărăție a Greciei, potrivit cu Daniel unsprezece, versetul doi. Acea stârnire identifică trezirea neamurilor în cartea lui Ioel. „Grecia” și „neamurile” sunt simboluri ale puterii balaurului care conduce lumea la Armaghedon, în alianță cu fiara și profetul mincinos.

În 2015, neamurile au fost trezite la chemarea profetică către valea lui Iosafat din cartea lui Ioel, pe care el a numit-o și valea judecății. În 2015, Donald Trump și-a anunțat candidatura la președinție, tulburând astfel imperiul globalist reprezentat ca Grecia, iar neamurile au început marșul lor spre Armaghedon, și aceasta la numai un an după începutul Războiului din Ucraina, în împlinirea versetului 11 din Daniel 11.

Războaiele civile din 742 î.Hr. și 1863 indică istoria legii duminicale, care marchează sfârșitul celei de-a șasea împărății a profeției biblice. Acea a șasea împărăție a început odată cu Războiul de Independență, astfel că sfârșitul celei de-a șasea împărății, la momentul legii duminicale, indică repetarea Războiului de Independență, chiar în vremea când are loc Războiul Civil. Definirea și etichetarea fie a unui război civil, fie a unuia revoluționar se întemeiază pe perspectivă. Ceea ce Democrații întreprind acum, prin lawfare, delapidare, fraudă, imigrație ilegală și propagandă, ei înșiși o numesc revoluție colorată, însă sufletele potrivnice manevrelor lor globaliste socotesc aceleași activități drept instigare la tulburări „civile”. Este Antifa un infractor sau un erou?

Cele două războaie istorice reprezintă un singur război dezbinător care are loc în istoria ultimului Președinte Republican. Ca și în cazul primului Președinte Republican, războiul va fi câștigat de ultimul Președinte Republican, care a fost de asemenea prefigurat de primul Președinte, biruitorul Războiului Revoluționar. Revoluția MAGA, potrivit Democraților, produce actualele „tulburări civile”. În funcție de orientarea dumneavoastră politică personală, războiul actual este fie un război revoluționar, fie un război civil. Din punct de vedere profetic, este deopotrivă și unul, și celălalt.

1863 reprezintă legea duminicală, la fel și 1844, când al treilea înger a sosit cu solia legii duminicale. Perioada de la 1844 până la 1863 poartă semnătura legii duminicale de la început până la sfârșit. În 1846, căsătoria soților White, păzirea Sabatului și schimbarea numelui din Harmen în White au marcat faptul că căsătoria încheiată la 22 octombrie 1844 fusese consumată, iar acea consumare a marcat începutul procesului de testare al celui de-al treilea înger, așa cum testul triplu al Sabatului cu privire la mană a marcat începutul celor zece încercări care au urmat botezului Mării Roșii.

Mana a fost prima încercare și a reprezentat a zecea încercare la Cadeș, căci amândouă reprezintă solia îngerului al treilea și, prin urmare, legea duminicală.

Primul dintre cele zece teste a fost testul „manei”, care reprezenta solia triplă a celor trei îngeri din Apocalipsa, capitolul paisprezece. Ca și în cazul manei, îngerii reprezintă avertizarea triplă împotriva închinării în ziua întâi a săptămânii. Minunea triplă a manei a fost „menită să le întipărească în minte sfințenia Sabatului”, ceea ce este, desigur, scopul îngerului al treilea. Prima dintre cele trei minuni reprezentate de mană a implicat „consumarea” pâinii cerești, iar „consumarea” este un simbol alfa al perioadei ploii târzii. A doua minune reprezintă solia îngerului al doilea, unde inspirația „dublează” cuvinte și expresii pentru a marca perioada reprezentată de cele două căderi ale Babilonului, căci Babilonul a căzut, a căzut. A doua minune a fost „dublarea” cantității de mană în ziua a șasea. A treia minune a fost păstrarea pâinii pentru Sabatul zilei a șaptea.

Ca tip al celor trei îngeri, mana este primul înger și, prin urmare, trebuie să cuprindă întreaga relatare, care, în Apocalipsa 14, este relatarea tuturor celor trei îngeri. Primul înger este un fractal al mesajelor tuturor celor trei îngeri. Un fractal este o formă geometrică complexă care poate fi divizată în părți, fiecare dintre acestea fiind o copie, la scară redusă, a întregului. Această proprietate se numește autosimilaritate. Fractalii prezintă adesea detalii complexe, indiferent cât de mult te apropii. Fractalii apar în matematică, biologie, fizică, geologie, chimie, astronomie, inginerie și în multe alte domenii ale cunoașterii.

„Structura în trei trepte” a celor trei îngeri din Apocalipsa, capitolul paisprezece, este reprezentată în solia primului înger, făcând astfel ca primul înger să fie un „fractal” al celor trei îngeri. Primele trei capitole ale cărții lui Daniel reprezintă, respectiv, solia primului, a celui de-al doilea și a celui de-al treilea înger, iar capitolul întâi din Daniel conține aceeași „structură în trei trepte” reprezentată în cele trei capitole și, în mod analog cazului celor trei îngeri, în raport cu primul înger.

Minunea întreită a manei era spre a fi mâncată, iar capitolul întâi din Daniel este despre hrană. Daniel a trecut proba regimului alimentar alegând legumele în locul regimului Babilonului. Apoi a fost încercat în privința înfățișării, iar înfățișarea lui a produs o separare între chipul său și chipul celor ce mâncau hrana Babilonului. Solia îngerului al doilea este chemarea de a se separa de Babilon, în cadrul unei istorii a separării în care se dezvoltă două clase și apoi se manifestă. Acea a doua probă pentru Daniel a condus la a treia probă a lui Nebucadnețar, care a fost a treia probă din capitolul întâi și a preînchipuit testul chipului de aur din capitolul trei, pe care Sora White îl identifică în mod repetat ca fiind legea duminicală, care este solia îngerului al treilea. Capitolul întâi din Daniel este un fractal al primelor trei capitole din Daniel, iar acele trei capitole îi reprezintă pe cei trei îngeri din Apocalipsa paisprezece, dintre care atât primul înger, cât și capitolul întâi din Daniel sunt amândouă fractale ale tuturor celor trei îngeri și ale tuturor celor trei capitole.

Adunarea și mâncarea manei îl prefigurează pe Ioan, în capitolul zece al Apocalipsei, luând (adunând) cărticica din mâna îngerului și apoi mâncând-o.

Ioan trebuia mai întâi să meargă la înger și să-i ceară, apoi trebuia să „ia” cărțulia, iar apoi trebuia să o „mănânce”. Ioan reprezintă cei trei pași ai îngerului celui dintâi prin faptul că merge la înger și îi cere, urmat de al doilea pas, al luării, și de al treilea, al mâncării. Adunarea și/sau mâncarea este primul dintre cele trei teste ale manei, dar conține un fractal al tuturor celor trei teste ale manei. Adunarea și mâncarea manei îl tipifică pe Ieremia.

Cuvintele Lui „au fost găsite” de Ieremia, care a căutat și apoi a cerut cărticica. Cuvântul Său a fost găsit când mana a fost adunată. Adunarea și mâncarea manei îl tipifică pe Ezechiel, care a mâncat cartea ce i-a fost dată și, făcând astfel, identifică faptul că a refuza să mănânci cartea era a fi asemenea casei răzvrătite.

Dacă Ezechiel ar fi refuzat să mănânce cărticica, el ar fi fost în casa răzvrătită, iar "sulul cărții" pe care trebuia să-l mănânce era reprezentat ca "plângeri, tânguiri și vaiete", reprezentând o solie triplă a zilelor de pe urmă. Mesajul întreit al zilelor de pe urmă îl constituie soliile celor trei îngeri din Apocalipsa paisprezece, iar contextul în care Ezechiel prezintă acele trei solii este contextul Islamului și al celui de-al treilea vai. Aceste trei solii au un alfa și un omega, iar a treia este "vai", un simbol principal al Islamului; prin urmare, alfa trebuie să fie în acord cu omega, astfel că "plângerile" reprezintă plângerile care au început la 9/11, odată cu sosirea celei de-a șaptea trâmbițe și a celui de-al treilea vai, care aveau să se intensifice progresiv până la cele șapte plăgi de pe urmă. La "cutremurul" legii duminicale din Apocalipsa unsprezece, al treilea vai vine curând, iar inspirația ne informează că decretul nelegiuit din Isaia zece este acea lege duminicală. Versetul începe rostind "vai" asupra celor care fac decrete nelegiuite.

Consumarea manei a fost primul dintre trei teste; al doilea a fost „dublarea” în ziua pregătirii. Și pentru ce se pregăteau? Se pregăteau pentru testul Sabatului, care este solia îngerului al treilea.

Acea minune întreită a fost, de asemenea, primul, sau testul alfa, dintre zece teste. Dumnezeu a dat mană la prima etapă, apoi a dat o porție „dublă” la a doua etapă, iar la a treia nu a dat nimic. Al treilea test este diferit de primele două teste, căci al treilea este testul de turnesol. Aceste trei teste reprezintă alfa unui proces de testare în zece etape care duce la primul Kadesh.

Dacă cercetezi scrierile diverșilor teologi, vei găsi numeroase liste ale celor zece ispitiri care culminează la primul Cadeș. Aproape toate includ Marea Roșie drept una dintre cele zece ispitiri; unele includ jaloane istorice anterioare trecerii Mării Roșii, în timpul urgiilor. Toate sunt greșite.

Prima încercare este mana. Pavel identifică trecerea Mării Roșii drept botez.

Moise Îl preînchipuie pe Isus, iar botezul lui Isus indică un proces de încercare, de natură triplă, care începe cu încercarea poftei și o accentuează. Crucea a fost preînchipuită de Paștele din Egipt. Când au ieșit pe cealaltă parte a Mării Roșii, Hristos a fost înviat ca jertfa întâilor roade. Când a ieșit, prin mâinile lui Ioan Botezătorul, din mormântul de apă, Hristos (jertfa întâilor roade) a început un proces de încercare de patruzeci de zile. După ce a fost înviat, așa cum a fost preînchipuit prin botezul Său, au urmat patruzeci de zile în care Hristos a interacționat cu ucenicii față în față. Procesul de încercare începe după trecerea Mării Roșii, la fel de sigur cum Hristos a fost mânat de Duhul în pustie îndată ce a ieșit din apă.

Prima încercare pentru Hristos a fost cea a apetitului, căci Pâinea din Cer Și-a început lucrarea Sa mesianică chiar acolo unde Adam căzuse. Prima încercare după Marea Roșie este încercarea triplă a manei, care tipifică încercarea triplă asupra Pâinii din Cer. Încercarea lui Hristos a început după ce a ieșit din apă, așadar cele zece încercări trebuie, de asemenea, să înceapă 'după' ce au ieșit din apă. Hristos a fost apoi confruntat cu o încercare triplă, încadrată în contextul apetitului, așa cum a fost tipificată de încercarea triplă a manei, care a început după ce Duhul a scos vechiul Israel din Egipt și l-a condus în pustie.

Alte liste care emit ipoteze privitoare la care răzvrătiri sunt reprezentate de cele zece încercări care culminează la Kadesh identifică răzvrătirea lui Aaron legată de vițelul de aur drept una dintre acele zece încercări, însă se înșală.

Provocarea vițelului de aur reprezintă două încercări. Acest aspect constituie un element esențial al simbolismului vițelului de aur. Idolatria care s-a manifestat atunci când poporul a crezut că Dumnezeu nu va vedea a fost urmată de întoarcerea lui Moise. Apoi poporul a ales să rămână în idolatrie în văzul lui Dumnezeu, așa cum era El reprezentat de Moise.

În răzvrătirea dublă, în escaladare, vedem o despărțire profetică între seminții, când seminția lui Levi a fost încredințată în mod exclusiv slujirii sanctuarului, căci până la acea răzvrătire slujirea sanctuarului era rânduită să fie îndeplinită de întâiul-născut din fiecare seminție. Nu mai avea să fie așa. Acum seminția credincioasă a lui Levi avea să slujească templului. „Diviziunea” sau despărțirea în „doi” este un element al trăsăturii profetice a vițelului de aur.

Răzvrătirea lui Aaron prefigura răzvrătirea lui Ieroboam, primul rege al regatului de nord al Israelului. Ieroboam "dublează" vițelul de aur, așezând unul la Betel și altul la Dan. Aaron și Ieroboam reprezintă istorii paralele, care constituie istoria formării imaginii fiarei. Istoria imaginii fiarei se împlinește în două perioade, despărțite de legea duminicală din Statele Unite. Imaginea fiarei este un simbol al uniunii dintre biserică și stat, care este instituită mai întâi în Statele Unite, iar apoi în lume.

Întotdeauna există o dezbinare asociată cu simbolurile icoanei fiarei. În cazul lui Aaron a fost separarea leviților, iar în cazul lui Ieroboam a fost separarea celor douăsprezece seminții în două seminții din sud și zece din nord.

Simbolul acelei relații dintre biserică și stat este numit de Ioan, în cartea Apocalipsei, «chipul fiarei». Vițeii de aur ai lui Aaron și ai lui Ieroboam erau chipuri ale unei fiare, iar fiara al cărei chip erau este Babilonul, căci întâia împărăție a profeției biblice este reprezentată de un cap de «aur» în Daniel, capitolul al doilea. Chipul fiarei reprezintă două încercări, fiindcă încercarea este adusă mai întâi asupra fiarei din pământ — Statele Unite; apoi, în capitolul treisprezece al Apocalipsei, Statele Unite forțează lumea să ridice un chip fiarei. Prima încercare privește Statele Unite, apoi lumea.

Răzvrătirea vițelului de aur este dublă și marchează două dintre primele nouă probe care duc la a zecea și ultima probă, la primul Cadeș. Când răzvrătirile lui Aaron și ale lui Ieroboam sunt alăturate "linie peste linie", se observă că Aaron, marele preot, reprezintă o biserică, iar Ieroboam, regele lui Israel, reprezintă statul. Împreună, cele două linii sunt un simbol al unei combinații biserică-stat. Cele două altare ale lui Ieroboam au fost ridicate la Betel (însemnând biserică) și la Dan (însemnând judecată) și, împreună, reprezintă combinația dintre biserică și stat. Având aceste puncte stabilite, vom începe să identificăm cele zece probe.

Cele zece teste sunt încadrate în contextul odihnei Sabatului (Evrei 3–4). Ele încep cu tripla minune a manei și lecția ei privind Sabatul și se încheie la al zecelea test, primul Cadeș. Acel prim Cadeș este „ziua provocării în Scripturi”, iar Pavel plasează răzvrătirea finală în contextul testului Sabatului. Testul alfa a fost Sabatul, simbolizat prin mană, iar testul al zecelea și omega de la primul Cadeș a fost, de asemenea, odihna Sabatului. Alfa și Omega reprezintă întotdeauna sfârșitul împreună cu începutul.

În „ziua răzvrătirii”, mesajul lui Iosua și Caleb a fost respins. Pasajul se referă la o categorie de oameni care nu vor intra, din pricina necredinței în mesajul pe care l-au auzit. Mesajul este reprezentat prin „odihnă”.

„Odihna” este un mesaj reprezentat de cel al lui Iosua și Caleb. Pavel întrebuințează adevărurile asociate Sabatului zilei a șaptea drept simbol al mesajului „odihnei” care a fost respins de cei sortiți să moară în pustie.

Expresia «Astăzi, dacă veți auzi glasul Lui» corespunde accentului din cartea Apocalipsei asupra oricărui om care aude glasul Duhului, adică asupra auzirii soliei Duhului, care este solia ploii târzii, care este solia «odihnei». La Cadeș acel glas a răsunat, iar răzvrătiții și-au ales un nou conducător care să-i ducă înapoi în Egipt. Istoria acestei răzvrătiri este tratată în Psalmul 95 și de Pavel în Epistola către Evrei. Acea istorie identifică eșecul Israelului din vechime la a zecea încercare. Încercarea alfa dintre cele zece încercări a început cu minunea întreită a manei, reprezentând soliile celor trei îngeri, Legea lui Dumnezeu, odihna Sabatului, Pâinea din cer, ascultarea și judecata — iar ultima dintre cele zece încercări a fost încercarea «odihnei». «Odihna» harului, după cum afirmă Sora White, este simbolul ploii târzii. Cadeș este un simbol al testului de a primi sau de a respinge solia ploii târzii care este prezentată «rând peste rând».

Rând după rând, „odihna” este revărsarea Duhului Sfânt, reprezentată ca ploaia târzie. „Odihna” este, de asemenea, Sabatul zilei a șaptea, chiar sigiliul care este așezat asupra celor credincioși în timpul perioadei ploii târzii. „Odihna” este harul care reprezintă puterea dăruită celor o sută patruzeci și patru de mii, atunci când păcatele lor sunt șterse pentru totdeauna. Acest har nu este doar puterea dăruită, care reprezintă sfințirea, ci este, de asemenea, harul care oferă îndreptățirea atunci când sângele lui Hristos este aplicat pentru a înlătura păcatele sufletului pocăit. „Odihna” harului este solia neprihănirii lui Hristos, o neprihănire care oferă harul (puterea) de a trăi fără a păcătui și harul care transformă un laodicean într-un filadelfian. Odată transformat prin harul îndreptățirii, fostul laodicean, ca filadelfian, prin puterea harului, umblă pe cărarea sfințită care duce la proslăvire. „Odihna” este solia celui de-al treilea înger, reprezentată ca „îndreptățire prin credință în adevăr”. Aceasta fiind situația, Cadeș a indicat spre 1888.

Primul Cadeș identifică mesajul „odihnei”, care este mesajul „evangheliei”. Evanghelia veșnică este „lucrarea lui Hristos de a introduce un proces triplu de testare care dezvoltă și apoi manifestă două clase de închinători”. Mesajul evangheliei veșnice a „odihnei” la primul Cadeș reprezintă mesajul triplu al evangheliei veșnice, guvernat de lucrarea triplă a Duhului Sfânt, care convinge de păcat, de neprihănire și de judecată. Aceste trei trepte sunt identice cu cele trei trepte de testare din cadrul testului manei!

Cele zece teste încep cu un proces de testare tripartit, care pune accentul pe Legea lui Dumnezeu, pe Sabat și pe responsabilitatea omenirii de a mânca și a digera mesajul lui Dumnezeu. Primul dintre cele zece teste a fost tripartit, la fel și al zecelea. Primul test folosește mană, ca simbol al Pâinii din Cer care înalță Sabatul zilei a șaptea. Ultimul test folosește „odihna” ca simbol al procesului final de testare al ploii târzii, care culminează în legea duminicală, unde cei care reprezintă Pâinea din Cer sunt înălțați drept stindard al Sabatului.

Atât începutul, cât și sfârșitul celor zece încercări subliniază Sabatul și solia evangheliei asociată cu Sabatul, care este evanghelia veșnică a îngerului al treilea. Primul Cadeș este omega celor zece încercări; prin urmare, alfa celor zece încercări trebuie să posede aceleași caracteristici. Cadeș a reprezentat anul 1863, când Domnul dorise să-Și încheie lucrarea și să-Și ia poporul acasă, dar intrarea în Țara Promisă a fost amânată.

Sora White întreabă: „Oare Îl vom întărâta așa cum a făcut Israelul din vechime?” Îl întărâtăm prin amestecarea cu lumea, care este simbolizată prin Egipt, chiar locul unde răzvrătiții de la Cadeș au căutat un conducător care să-i ducă înapoi. În 1863, dorința de a se întoarce în Egipt și alegerea unui nou conducător sunt prezentate, prin inspirație, ca exprimând dorința de a se asocia cu lumea.

Pasajul pe care îl avem acum în vedere a fost precedat de comentariul Sorei White privitor la neintrarea Israelului din vechime în odihnă. În contextul răzvrătirii lor necontenite, ea a expus versetele care identifică felul în care Dumnezeu a dorit să Se raporteze la Mireasa Sa, dar Mireasa Sa a refuzat. Pasajul următor conduce spre ceea ce tocmai am citit.

În pasajul pe care îl consemnează ea: „Dumnezeu a cerut ca poporul Său să-și pună încrederea numai în El. El nu a dorit ca ei să primească ajutor din partea celor care nu Îi slujeau.” În 1863, adventismul millerit laodicean a încheiat o alianță cu guvernul Statelor Unite ale Americii pentru a sprijini eforturile lor de a-i împiedica pe tinerii lor să fie încorporați în cel mai sângeros război din istoria Americii.

Sora White afirmă, în comentariul ei despre răzvrătirea de la Cadeș: "Creatorul tuturor lucrurilor nu are nevoie de ajutorul vrăjmașilor Săi pentru a-Și stabili închinarea. El nu cere jertfa nelegiuirii, nici nu primește ofrandele celor care au alți dumnezei înaintea Domnului." În 1863, mișcarea laodiceană a Adventismului Millerit a devenit o biserică și a încheiat o alianță cu puterea care avea să impună închinarea duminicală asupra națiunii și, ulterior, asupra lumii.

În articolul următor, vom continua considerațiile noastre asupra liniilor profetice care conduc spre 1863, piatra de boltă a perioadei profetice din 1844 până în 1863.