We ended the previous article with the question, “With these concepts in place the question may be asked how is it that at 9/11 the book of Joel became the message Peter identified at Pentecost?”
Am încheiat articolul anterior cu întrebarea: «Având aceste concepte stabilite, se poate pune întrebarea: cum se face că, la 11 septembrie, cartea lui Ioel a devenit mesajul pe care Petru l-a identificat la Cincizecime?»
Peter was identifying that Joel was being fulfilled on the day of Pentecost, which is a point in time marking the end of the Pentecostal season. In the Pentecostal season there was a manifestation of the Holy Spirit at the beginning, and then a greater manifestation of the Holy Spirit at the end. By faith understanding that both the Bible and Spirit of Prophecy apply Joel to the time of the latter rain we may know that the book of Joel became present truth at 9/11; and that every element of the book will speak directly of the prophetic history beginning at 9/11 on through to and including the seven last plagues, which Joel identifies as the “day of the Lord.”
Petru arăta că profeția lui Ioel se împlinea în ziua Cincizecimii, care constituie un moment ce marchează sfârșitul perioadei Cincizecimii. În perioada Cincizecimii a existat o manifestare a Duhului Sfânt la început, iar apoi o manifestare mai mare a Duhului Sfânt la sfârșit. Înțelegând prin credință că atât Biblia, cât și Spiritul Profetic aplică profeția lui Ioel la timpul ploii târzii, putem ști că cartea lui Ioel a devenit adevăr prezent odată cu 9/11; și că fiecare element al cărții va vorbi în mod direct despre istoria profetică începând de la 9/11 și până la și incluzând cele șapte plăgi de pe urmă, pe care Ioel le identifică drept „ziua Domnului”.
As typified by 1888, on 9/11 the presentation of the Laodicean message became present testing truth. Isaiah typifies that same message in chapter fifty-eight with the trumpet voice showing God’s people their transgressions. The “day” when Isaiah begins sounding his voice like a trumpet is the same day he sings the song of the vineyard.
Așa cum a fost prefigurat în 1888, la 11 septembrie, prezentarea soliei laodiceane a devenit un adevăr prezent de încercare. Isaia prefigurează aceeași solie în capitolul cincizeci și opt, prin glasul de trâmbiță care arată poporului lui Dumnezeu călcările lor de lege. „Ziua” în care Isaia începe să-și ridice glasul ca o trâmbiță este aceeași zi în care el cântă cântarea viei.
In that day sing ye unto her, A vineyard of red wine. I the Lord do keep it; I will water it every moment: lest any hurt it, I will keep it night and day. Fury is not in me: who would set the briers and thorns against me in battle? I would go through them, I would burn them together. Or let him take hold of my strength, that he may make peace with me; and he shall make peace with me. He shall cause them that come of Jacob to take root: Israel shall blossom and bud, and fill the face of the world with fruit. Isaiah 27:2–6.
În ziua aceea cântați-i: «O vie cu vin roșu». Eu, Domnul, o păzesc; o voi uda în fiecare clipă; ca nu cumva s-o vatăme cineva, o voi păzi zi și noapte. Mânie nu este în Mine; cine ar pune, în luptă, mărăcini și spini împotriva Mea? Aș trece prin ei, i-aș arde laolaltă. Sau să se prindă de tăria Mea, ca să facă pace cu Mine; și va face pace cu Mine. Îi va face pe cei ieșiți din Iacov să prindă rădăcină; Israel va înflori și va odrăsli și va umple fața lumii cu rod. Isaia 27:2-6.
Modern spiritual “Israel shall blossom and bud, and fill the face of the world with fruit” during the period of the latter rain, for the early rain cause the budding and blossoming of a plant, and the latter rain produces the fruit. When the buildings of New York came down on 9/11 the mighty angel of Revelation eighteen descended and the latter rain began to sprinkle. At that time God’s watchmen were to blow the trumpet to the Laodicean church. Isaiah’s message identifying the sins of God’s people is also the song of the vineyard of red wine. The first chapter of Joel is that very message.
Israelul spiritual modern "va odrăsli și va înflori și va umple fața lumii cu rod" în perioada ploii târzii, căci ploaia timpurie determină mugurirea și înflorirea plantei, iar ploaia târzie aduce rodul. Când clădirile din New York s-au prăbușit la 11 septembrie (9/11), îngerul cel puternic din Apocalipsa, capitolul optsprezece, a coborât, iar ploaia târzie a început să picure. Atunci străjerii lui Dumnezeu trebuiau să sune din trâmbiță către biserica laodiceană. Mesajul lui Isaia, care identifică păcatele poporului lui Dumnezeu, este, de asemenea, cântarea viei de vin roșu. Capitolul întâi al lui Ioel este tocmai acel mesaj.
The word of the Lord that came to Joel the son of Pethuel.
Cuvântul Domnului care a fost către Ioel, fiul lui Petuel.
Hear this, ye old men, and give ear, all ye inhabitants of the land. Hath this been in your days, or even in the days of your fathers? Tell ye your children of it, and let your children tell their children, and their children another generation.
Ascultați aceasta, voi, bătrâni, și plecați-vă urechea, toți locuitorii țării. S-a întâmplat aceasta în zilele voastre sau chiar în zilele părinților voștri? Spuneți-le copiilor voștri despre aceasta, iar copiii voștri să le spună copiilor lor, și copiii lor unei alte generații.
That which the palmerworm hath left hath the locust eaten; and that which the locust hath left hath the cankerworm eaten; and that which the cankerworm hath left hath the caterpiller eaten.
Ceea ce a lăsat viermele a mâncat lăcusta; iar ceea ce a lăsat lăcusta a mâncat larva; iar ceea ce a lăsat larva a mâncat omida.
Awake, ye drunkards, and weep; and howl, all ye drinkers of wine, because of the new wine; for it is cut off from your mouth.
Treziți-vă, bețivilor, și plângeți; și văitați-vă, toți cei ce beți vin, din pricina mustului; căci a fost luat din gura voastră.
For a nation is come up upon my land, strong, and without number, whose teeth are the teeth of a lion, and he hath the cheek teeth of a great lion. He hath laid my vine waste, and barked my fig tree: he hath made it clean bare, and cast it away; the branches thereof are made white. Lament like a virgin girded with sackcloth for the husband of her youth. The meat offering and the drink offering is cut off from the house of the Lord; the priests, the Lord’s ministers, mourn. The field is wasted, the land mourneth; for the corn is wasted: the new wine is dried up, the oil languisheth.
Un neam s-a ridicat asupra țării mele, puternic și fără număr, ale cărui dinți sunt ca dinții unui leu și are măsele de leu mare. A pustiit via mea și a decojit smochinul meu: l-a dezgolit de tot și l-a aruncat; ramurile lui s-au făcut albe. Tânguiți-vă ca o fecioară încinsă cu sac pentru bărbatul tinereții ei. Jertfa de mâncare și jertfa de băutură s-au curmat din casa Domnului; preoții, slujitorii Domnului, jelesc. Câmpul este pustiit, țara jelește; căci grâul este pustiit: mustul a secat, untdelemnul tânjește.
Be ye ashamed, O ye husbandmen; howl, O ye vinedressers, for the wheat and for the barley; because the harvest of the field is perished. The vine is dried up, and the fig tree languisheth; the pomegranate tree, the palm tree also, and the apple tree, even all the trees of the field, are withered: because joy is withered away from the sons of men.
Rușinați-vă, voi, plugari; bociți-vă, voi, vieri, pentru grâu și pentru orz; căci secerișul ogorului a pierit. Via s-a uscat, iar smochinul s-a veștejit; rodierul, finicul de asemenea și mărul, ba chiar toți pomii câmpului, s-au veștejit: fiindcă bucuria s-a veștejit din mijlocul fiilor oamenilor.
Gird yourselves, and lament, ye priests: howl, ye ministers of the altar: come, lie all night in sackcloth, ye ministers of my God: for the meat offering and the drink offering is withholden from the house of your God. Sanctify ye a fast, call a solemn assembly, gather the elders and all the inhabitants of the land into the house of the Lord your God, and cry unto the Lord, Alas for the day! for the day of the Lord is at hand, and as a destruction from the Almighty shall it come. Is not the meat cut off before our eyes, yea, joy and gladness from the house of our God? The seed is rotten under their clods, the garners are laid desolate, the barns are broken down; for the corn is withered. How do the beasts groan! the herds of cattle are perplexed, because they have no pasture; yea, the flocks of sheep are made desolate.
Încingeți-vă și tânguiți-vă, preoților; urlați, slujitori ai altarului; veniți, petreceți noaptea în sac, slujitori ai Dumnezeului meu; căci jertfa de mâncare și jertfa de băutură sunt oprite din casa Dumnezeului vostru. Sfințiți un post, chemați o adunare solemnă, adunați pe bătrâni și pe toți locuitorii țării în casa Domnului, Dumnezeului vostru, și strigați către Domnul: Vai de ziua aceea! căci ziua Domnului este aproape, și ca o nimicire de la Cel Atotputernic ea va veni. Oare nu este hrana curmată dinaintea ochilor noștri, ba chiar bucuria și veselia din casa Dumnezeului nostru? Sămânța s-a putrezit sub brazdele lor, jitnițele sunt pustiite, hambarele sunt dărâmate, căci grânele s-au uscat. Cum gem dobitoacele! Cirezile de vite sunt tulburate, fiindcă nu au pășune; da, turmele de oi sunt pustiite.
O Lord, to thee will I cry: for the fire hath devoured the pastures of the wilderness, and the flame hath burned all the trees of the field. The beasts of the field cry also unto thee: for the rivers of waters are dried up, and the fire hath devoured the pastures of the wilderness. Joel 1:1–20.
O, Doamne, către Tine voi striga: căci focul a mistuit pășunile pustiei, iar flacăra a ars toți copacii câmpului. Dobitoacele câmpului strigă și ele către Tine: căci cursurile de apă s-au secat, iar focul a mistuit pășunile pustiei. Ioel 1:1-20.
The first chapter of Joel is addressing the destruction of God’s vineyard. Isaiah establishes “that day” as the day when the latter rain begins, for the plants on that day begin to blossom and bud. The fact that Isaiah informs us that God’s people will “take root,” “blossom and bud” and fill the earth with “fruit” is illustrating a progressive history of three steps. A plant takes “root” in the ground. To “take root” therefore means to stand upon the ground, which is the ground floor or the foundation. Those who “come out of Jacob” “take root” and then they are called “Israel.” Those who come out of the Laodicean experience are then called Philadelphians, though to retain that experience requires victory in a testing process that ends at the Sunday law.
Primul capitol din Ioel tratează distrugerea viei lui Dumnezeu. Isaia stabilește „ziua aceea” ca ziua când începe ploaia târzie, căci plantele, în ziua aceea, încep să înflorească și să dea muguri. Faptul că Isaia ne informează că poporul lui Dumnezeu va „prinde rădăcină”, va „înflori și da muguri” și va umple pământul cu „rod” ilustrează o istorie progresivă în trei etape. O plantă „prinde rădăcină” în pământ. A „prinde rădăcină”, așadar, înseamnă a sta pe pământ, care este nivelul de la sol sau temelia. Cei care „ies din Iacov” „prind rădăcină”, iar apoi sunt numiți „Israel”. Cei care ies din experiența laodiceană sunt apoi numiți filadelfieni, deși păstrarea acelei experiențe cere biruință într-un proces de încercare care se încheie odată cu legea duminicală.
The prophetic relationship of Jacob, (the supplanter) and Israel, (the overcomer) is identifying that at 9/11 those who “take root” by returning to the foundations, there and then enter into a covenant relationship. Prophetically a change of name is a symbol of a covenant, as represented by Abram to Abraham, Sarai to Sarah, Jacob to Israel and others. In the verse those who returned to the old foundational truths at 9/11 entered into a covenant relationship as the rain began to produce blossoms and buds. At the Sunday law the whole world will be filled with “fruit” as the rain is then poured out without measure.
Relația profetică dintre Iacov (uzurpatorul) și Israel (biruitorul) identifică faptul că la 9/11 cei care „prind rădăcini” prin întoarcerea la temelii, chiar acolo și atunci intră într-o relație de legământ. În mod profetic, o schimbare de nume este un simbol al unui legământ, așa cum se vede în trecerea de la Avram la Avraam, de la Sarai la Sara, de la Iacov la Israel și alții. În verset, cei care s-au întors la vechile adevăruri fundamentale la 9/11 au intrat într-o relație de legământ pe măsură ce ploaia a început să dea flori și muguri. La legea duminicală, întreaga lume va fi umplută de „rod”, deoarece atunci ploaia este revărsată fără măsură.
Isaiah must agree with Isaiah, and of course all the other prophets, but Isaiah is to lift up his voice like a trumpet and show Laodicean Seventh-day Adventists their sins in the context of the song of the vineyard. That song was sung by Jesus in the parable of the vineyard. The vineyard caused him to weep as He for the last time before the cross looked out over Jerusalem; knowing ancient Israel had reached the end of their probationary period and were being passed by as God’s covenant people. Simultaneously Christ was entering into a covenant with a people who would bring forth the appropriate fruits from God’s vineyard. Whether the vineyard story of Joshua at the beginning or of Jesus at the end those who became the new covenant people typified the one hundred and forty-four thousand.
Isaia trebuie să fie în concordanță cu Isaia și, desigur, cu toți ceilalți profeți, dar Isaia trebuie să-și ridice glasul ca o trâmbiță și să le arate adventiștilor de Ziua a Șaptea laodiceeni păcatele, în contextul Cântării viei. Acea cântare a fost cântată de Isus în pilda viei. Via L-a făcut să plângă când, pentru ultima oară înainte de cruce, a privit asupra Ierusalimului, știind că Israelul vechi ajunsese la capătul timpului său de probă și era trecut cu vederea ca popor al legământului lui Dumnezeu. În același timp, Hristos intra într-un legământ cu un popor care avea să aducă roadele cuvenite din via lui Dumnezeu. Fie că este vorba de istorisirea viei a lui Iosua de la început sau de cea a lui Isus de la sfârșit, cei care au devenit poporul noului legământ îi prefigurau pe cei o sută patruzeci și patru de mii.
Christ spoke of Isaiah’s vineyard prophecy, as does Sister White.
Hristos a vorbit despre profeția lui Isaia referitoare la vie, așa cum vorbește și Sora White.
“The parable of the vineyard applies not alone to the Jewish nation. It has a lesson for us. The church in this generation has been endowed by God with great privileges and blessings, and He expects corresponding returns.” Christ Object Lessons, 296.
Pilda viei nu se aplică numai poporului iudeu. Ea are o învățătură pentru noi. Biserica din această generație a fost înzestrată de Dumnezeu cu mari privilegii și binecuvântări, iar El așteaptă roade corespunzătoare. Parabolele Domnului Hristos, 296.
It is instructive to read the passage which leads to the last statement from the Spirit of Prophecy.
Este instructiv să citim pasajul care conduce la ultima afirmație din Spiritul Profeției.
“Chapter 23—The Lord’s Vineyard
Capitolul 23 - Via Domnului
“The Jewish Nation
Națiunea evreiască
“The parable of the two sons was followed by the parable of the vineyard. In the one, Christ had set before the Jewish teachers the importance of obedience. In the other, He pointed to the rich blessings bestowed upon Israel, and in these showed God’s claim to their obedience. He set before them the glory of God’s purpose, which through obedience they might have fulfilled. Withdrawing the veil from the future, He showed how, by failure to fulfill His purpose, the whole nation was forfeiting His blessing, and bringing ruin upon itself.
Pilda celor doi fii a fost urmată de pilda viei. În cea dintâi, Hristos a pus înaintea învățătorilor iudei importanța ascultării. În cealaltă, El a arătat bogatele binecuvântări revărsate asupra lui Israel și, prin acestea, a arătat dreptul lui Dumnezeu de a le cere ascultare. Le-a pus înainte slava scopului lui Dumnezeu, pe care, prin ascultare, ar fi putut să-l împlinească. Ridicând vălul de pe viitor, le-a arătat cum, prin neîmplinirea scopului Său, întregul popor se lipsea de binecuvântarea Lui și își atrăgea asupra sa pieirea.
“‘There was a certain householder,’ Christ said, ‘which planted a vineyard, and hedged it round about, and digged a winepress in it, and built a tower, and let it out to husbandmen, and went into a far country.’
"'Era un anumit stăpân de casă,' a zis Hristos, 'care a sădit o vie, și a împrejmuit-o de jur împrejur, și a săpat în ea un teasc, și a zidit un turn, și a dat-o în arendă unor vieri, și s-a dus într-o țară depărtată.'"
“A description of this vineyard is given by the prophet Isaiah: ‘Now will I sing to my wellbeloved a song of my beloved touching His vineyard. My wellbeloved hath a vineyard in a very fruitful hill; and He fenced it, and gathered out the stones thereof, and planted it with the choicest vine, and built a tower in the midst of it, and also made a winepress therein; and He looked that it should bring forth grapes.’ Isaiah 5:1, 2.
O descriere a acestei vii este dată de profetul Isaia: „Acum voi cânta preaiubitului meu o cântare a iubitului meu despre via Lui. Preaiubitul meu are o vie pe un deal foarte roditor; a îngrădit-o, a scos pietrele din ea, a sădit-o cu cea mai aleasă viță, a zidit un turn în mijlocul ei și a făcut un teasc în ea; apoi a așteptat să facă struguri.” Isaia 5:1, 2.
“The husbandman chooses a piece of land from the wilderness; he fences, clears, and tills it, and plants it with choice vines, expecting a rich harvest. This plot of ground, in its superiority to the uncultivated waste, he expects to do him honor by showing the results of his care and toil in its cultivation. So God had chosen a people from the world to be trained and educated by Christ. The prophet says, ‘The vineyard of the Lord of hosts is the house of Israel, and the men of Judah His pleasant plant.’ Isaiah 5:7. Upon this people God had bestowed great privileges, blessing them richly from His abundant goodness. He looked for them to honor Him by yielding fruit. They were to reveal the principles of His kingdom. In the midst of a fallen, wicked world they were to represent the character of God.
Gospodarul alege o bucată de pământ din pustiu; o împrejmuiește, o desțelenește și o lucrează, și o sădește cu viță aleasă, așteptând un rod bogat. Această bucată de pământ, prin superioritatea ei față de pustietatea necultivată, el se așteaptă să-i aducă cinste, arătând rezultatele îngrijirii și ostenelii lui în cultivarea ei. Tot astfel, Dumnezeu Își alesese din lume un popor spre a fi instruit și educat de Hristos. Prorocul spune: „Via Domnului oștirilor este casa lui Israel, iar bărbații lui Iuda sunt planta Sa plăcută.” Isaia 5:7. Asupra acestui popor, Dumnezeu dăruise înalte privilegii, binecuvântându-l cu prisosință din bogăția bunătății Sale. El aștepta ca ei să-I aducă cinste prin aducerea de rod. Ei urmau să descopere principiile Împărăției Sale. În mijlocul unei lumi căzute și rele, ei trebuiau să reprezinte caracterul lui Dumnezeu.
“As the Lord’s vineyard they were to produce fruit altogether different from that of the heathen nations. These idolatrous peoples had given themselves up to work wickedness. Violence and crime, greed, oppression, and the most corrupt practices, were indulged without restraint. Iniquity, degradation, and misery were the fruits of the corrupt tree. In marked contrast was to be the fruit borne on the vine of God’s planting.
Ca via Domnului, ei trebuiau să aducă un rod cu totul diferit de acela al neamurilor păgâne. Aceste popoare idolatre se dedaseră lucrării fărădelegii. La violență și crimă, la lăcomie, la asuprire și la cele mai depravate practici se dedau fără nicio stavilă. Fărădelegea, degradarea și mizeria erau roadele pomului stricat. În contrast izbitor trebuia să fie rodul adus de vița sădită de Dumnezeu.
“It was the privilege of the Jewish nation to represent the character of God as it had been revealed to Moses. In answer to the prayer of Moses, ‘Show me Thy glory,’ the Lord promised, ‘I will make all My goodness pass before thee.’ Exodus 33:18, 19. ‘And the Lord passed by before him, and proclaimed, The Lord, the Lord God, merciful and gracious, longsuffering, and abundant in goodness and truth, keeping mercy for thousands, forgiving iniquity and transgression and sin.’ Exodus 34:6, 7. This was the fruit that God desired from His people. In the purity of their characters, in the holiness of their lives, in their mercy and loving-kindness and compassion, they were to show that ‘the law of the Lord is perfect, converting the soul.’ Psalm 19:7.
A fost privilegiul națiunii iudaice de a reprezenta caracterul lui Dumnezeu așa cum îi fusese descoperit lui Moise. Ca răspuns la rugăciunea lui Moise, 'Arată-mi slava Ta', Domnul a făgăduit: 'Voi face să treacă pe dinaintea ta toată bunătatea Mea.' Exod 33:18, 19. 'Și Domnul a trecut pe dinaintea lui și a proclamat: Domnul, Domnul Dumnezeu, milostiv și îndurător, îndelung răbdător și bogat în bunătate și adevăr, păstrând îndurarea pentru mii, iertând nelegiuirea, călcarea de lege și păcatul.' Exod 34:6, 7. Acesta era rodul pe care Dumnezeu îl dorea de la poporul Său. Prin curăția caracterelor lor, prin sfințenia vieților lor, prin mila, bunătatea plină de iubire și compasiunea lor, trebuiau să arate că 'legea Domnului este desăvârșită, întoarce sufletul.' Psalmul 19:7.
“Through the Jewish nation it was God’s purpose to impart rich blessings to all peoples. Through Israel the way was to be prepared for the diffusion of His light to the whole world. The nations of the world, through following corrupt practices, had lost the knowledge of God. Yet in His mercy God did not blot them out of existence. He purposed to give them opportunity for becoming acquainted with Him through His church. He designed that the principles revealed through His people should be the means of restoring the moral image of God in man.
Prin națiunea iudaică, scopul lui Dumnezeu a fost să reverse bogate binecuvântări asupra tuturor popoarelor. Prin Israel trebuia să fie pregătită calea pentru răspândirea luminii Sale în întreaga lume. Neamurile lumii, urmând practici corupte, pierduseră cunoașterea lui Dumnezeu. Totuși, în îndurarea Sa, Dumnezeu nu i-a nimicit. El a hotărât să le ofere prilejul de a ajunge să-L cunoască prin Biserica Sa. El a rânduit ca principiile revelate prin poporul Său să fie mijlocul restaurării chipului moral al lui Dumnezeu în om.
“It was for the accomplishment of this purpose that God called Abraham out from his idolatrous kindred and bade him dwell in the land of Canaan. ‘I will make of thee a great nation,’ He said, ‘and I will bless thee, and make thy name great; and thou shalt be a blessing.’ Genesis 12:2.
Pentru împlinirea acestui scop, Dumnezeu l-a chemat pe Avraam din rudenia sa idolatră și i-a poruncit să locuiască în țara Canaan. „Voi face din tine un neam mare”, a zis El, „și te voi binecuvânta și îți voi face numele mare; și vei fi o binecuvântare.” Geneza 12:2.
“The descendants of Abraham, Jacob and his posterity, were brought down to Egypt that in the midst of that great and wicked nation they might reveal the principles of God’s kingdom. The integrity of Joseph and his wonderful work in preserving the lives of the whole Egyptian people were a representation of the life of Christ. Moses and many others were witnesses for God.
Descendenții lui Avraam — Iacov și posteritatea lui — au fost coborâți în Egipt, pentru ca, în mijlocul acelei mari și nelegiuite națiuni, să facă cunoscute principiile Împărăției lui Dumnezeu. Integritatea lui Iosif și lucrarea sa minunată de a păstra în viață întregul popor egiptean au fost o reprezentare a vieții lui Hristos. Moise și mulți alții au fost martori pentru Dumnezeu.
“In bringing forth Israel from Egypt, the Lord again manifested His power and His mercy. His wonderful works in their deliverance from bondage and His dealings with them in their travels through the wilderness were not for their benefit alone. These were to be as an object lesson to the surrounding nations. The Lord revealed Himself as a God above all human authority and greatness. The signs and wonders He wrought in behalf of His people showed His power over nature and over the greatest of those who worshiped nature. God went through the proud land of Egypt as He will go through the earth in the last days. With fire and tempest, earthquake and death, the great I AM redeemed His people. He took them out of the land of bondage. He led them through the ‘great and terrible wilderness, wherein were fiery serpents, and scorpions, and drought.’ Deuteronomy 8:15. He brought them forth water out of ‘the rock of flint,’ and fed them with ‘the corn of heaven.’ Psalm 78:24. ‘For,’ said Moses, ‘the Lord’s portion is His people; Jacob is the lot of His inheritance. He found him in a desert land, and in the waste howling wilderness; He led him about, He instructed him, He kept him as the apple of His eye. As an eagle stirreth up her nest, fluttereth over her young, spreadeth abroad her wings, taketh them, beareth them on her wings: so the Lord alone did lead him, and there was no strange God with him.’ Deuteronomy 32:9–12. Thus He brought them unto Himself, that they might dwell as under the shadow of the Most High.
Când a scos pe Israel din Egipt, Domnul și-a arătat din nou puterea și îndurarea Sa. Lucrările Sale minunate în izbăvirea lor din robie și purtarea Sa față de ei în călătoriile lor prin pustie nu au fost pentru folosul lor numai. Acestea trebuiau să fie o pildă pentru neamurile înconjurătoare. Domnul S-a descoperit ca un Dumnezeu mai presus de orice autoritate și măreție omenească. Semnele și minunile pe care le-a săvârșit în favoarea poporului Său au arătat puterea Lui asupra naturii și asupra celor mai puternici dintre cei ce se închinau naturii. Dumnezeu a trecut prin țara trufașă a Egiptului, așa cum va trece peste pământ în zilele de pe urmă. Cu foc și furtună, cu cutremur și moarte, marele EU SUNT și-a răscumpărat poporul. I-a scos din țara robiei. I-a călăuzit prin „pustia cea mare și înfricoșătoare, în care erau șerpi înfocați, scorpioni și secetă.” Deuteronom 8:15. Le-a scos apă din „stânca de cremene” și i-a hrănit cu „grâul cerului.” Psalmul 78:24. „Căci”, a zis Moise, „partea Domnului este poporul Lui; Iacov este partea moștenirii Lui. L-a găsit într-un ținut pustiu și în pustiul sterp și urlător; l-a călăuzit, l-a învățat, l-a păzit ca lumina ochilor Săi. Ca vulturul care își răscolește cuibul, plutește peste puii săi, își întinde aripile, îi ia, îi poartă pe aripile sale: așa Domnul singur l-a călăuzit și nu era niciun dumnezeu străin cu el.” Deuteronom 32:9-12. Astfel i-a adus la Sine, pentru ca ei să locuiască sub umbra Celui Preaînalt.
“Christ was the leader of the children of Israel in their wilderness wanderings. Enshrouded in the pillar of cloud by day and the pillar of fire by night, He led and guided them. He preserved them from the perils of the wilderness, He brought them into the land of promise, and in the sight of all the nations that acknowledged not God He established Israel as His own chosen possession, the Lord’s vineyard.
Hristos a fost conducătorul fiilor lui Israel în rătăcirile lor prin pustie. Înveșmântat în stâlpul de nor ziua și în stâlpul de foc noaptea, El i-a condus și i-a călăuzit. I-a păzit de primejdiile pustiei, i-a adus în țara făgăduinței și, în fața tuturor neamurilor care nu-L recunoșteau pe Dumnezeu, a statornicit pe Israel ca proprietatea Sa aleasă, via Domnului.
“To this people were committed the oracles of God. They were hedged about by the precepts of His law, the everlasting principles of truth, justice, and purity. Obedience to these principles was to be their protection, for it would save them from destroying themselves by sinful practices. And as the tower in the vineyard, God placed in the midst of the land His holy temple.
Acestui popor i-au fost încredințate cuvintele lui Dumnezeu. Ei erau îngrădiți de preceptele Legii Sale, principii veșnice ale adevărului, dreptății și curăției. Ascultarea de aceste principii avea să le fie ocrotire, căci avea să-i scape de a se nimici pe ei înșiși prin practici păcătoase. Și, asemenea turnului din vie, Dumnezeu a așezat în mijlocul țării Templul Său cel sfânt.
“Christ was their instructor. As He had been with them in the wilderness, so He was still to be their teacher and guide. In the tabernacle and the temple His glory dwelt in the holy shekinah above the mercy seat. In their behalf He constantly manifested the riches of His love and patience.
Hristos a fost Învățătorul lor. Așa cum fusese cu ei în pustie, tot astfel El avea să le fie în continuare Învățător și Călăuză. În Cortul întâlnirii și în Templu, slava Lui sălășluia în Sfânta Șechină deasupra capacului ispășirii. În favoarea lor, El a manifestat neîncetat bogățiile iubirii și răbdării Sale.
“God desired to make of His people Israel a praise and a glory. Every spiritual advantage was given them. God withheld from them nothing favorable to the formation of character that would make them representatives of Himself.
Dumnezeu a dorit să facă din poporul Său Israel un popor spre laudă și spre slavă. Toate privilegiile duhovnicești le-au fost acordate. Dumnezeu nu a reținut de la ei nimic din ceea ce era prielnic formării unui caracter care să-i facă reprezentanți ai Săi.
“Their obedience to the law of God would make them marvels of prosperity before the nations of the world. He who could give them wisdom and skill in all cunning work would continue to be their teacher, and would ennoble and elevate them through obedience to His laws. If obedient, they would be preserved from the diseases that afflicted other nations, and would be blessed with vigor of intellect. The glory of God, His majesty and power, were to be revealed in all their prosperity. They were to be a kingdom of priests and princes. God furnished them with every facility for becoming the greatest nation on the earth.
Ascultarea lor de Legea lui Dumnezeu i-ar fi făcut, prin prosperitatea lor, o pricină de uimire înaintea neamurilor lumii. Acela care le putea dărui înțelepciune și pricepere în tot lucrul meșteșugit avea să rămână Învățătorul lor și să-i înnobileze și să-i înalțe prin ascultarea de Legile Sale. Dacă erau ascultători, aveau să fie păziți de bolile care loveau celelalte neamuri și aveau să fie binecuvântați cu vigoarea intelectului. Slava lui Dumnezeu, maiestatea și puterea Sa aveau să se descopere în toată prosperitatea lor. Ei trebuiau să fie o împărăție de preoți și prinți. Dumnezeu le-a pus la îndemână toate înlesnirile pentru a deveni cel mai mare popor de pe pământ.
“In the most definite manner Christ through Moses had set before them God’s purpose, and had made plain the terms of their prosperity. ‘Thou art an holy people unto the Lord thy God,’ He said; ‘the Lord thy God hath chosen thee to be a special people unto Himself, above all people that are upon the face of the earth…. Know therefore that the Lord thy God, He is God, the faithful God, which keepeth covenant and mercy with them that love Him and keep His commandments to a thousand generations…. Thou shalt therefore keep the commandments, and the statutes, and the judgments, which I command thee this day, to do them. Wherefore it shall come to pass, if ye hearken to these judgments, and keep, and do them, that the Lord thy God shall keep unto thee the covenant and the mercy which He sware unto thy fathers; and He will love thee, and bless thee, and multiply thee: He will also bless the fruit of thy womb, and the fruit of thy land, thy corn, and thy wine, and thine oil, the increase of thy kine, and the flocks of thy sheep, in the land which He sware unto thy fathers to give thee. Thou shalt be blessed above all people…. And the Lord will take away from thee all sickness, and will put none of the evil diseases of Egypt, which thou knowest, upon thee.’ Deuteronomy 7:6, 9, 11–15.
În modul cel mai clar, Hristos, prin Moise, le-a pus înainte scopul lui Dumnezeu și a lămurit condițiile prosperității lor. ‘Tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău,’ a zis El; ‘Domnul, Dumnezeul tău te-a ales ca să fii un popor deosebit pentru Sine, mai presus de toate popoarele care sunt pe fața pământului.... Să știi, așadar, că Domnul, Dumnezeul tău, El este Dumnezeu, Dumnezeul credincios, care ține legământul și mila față de cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui până la o mie de generații.... De aceea vei păzi poruncile, rânduielile și judecățile pe care ți le poruncesc astăzi, ca să le împlinești. Și va fi astfel: dacă veți asculta de aceste judecăți, le veți păzi și le veți împlini, atunci Domnul, Dumnezeul tău îți va păstra legământul și mila pe care a jurat-o părinților tăi; și te va iubi, te va binecuvânta și te va înmulți; va binecuvânta, de asemenea, rodul pântecelui tău și rodul țării tale: grâul tău, vinul tău și untdelemnul tău, sporirea cirezii tale de vite și turmele oilor tale, în țara pe care a jurat părinților tăi că ți-o va da. Vei fi binecuvântat mai presus de toate popoarele.... Și Domnul va depărta de la tine orice boală și nu va pune asupra ta niciuna dintre bolile rele ale Egiptului, pe care le cunoști.’ Deuteronom 7:6, 9, 11-15.
“If they would keep His commandments, God promised to give them the finest of the wheat, and bring them honey out of the rock. With long life would He satisfy them, and show them His salvation.
Dacă vor păzi poruncile Lui, Dumnezeu a făgăduit că le va da grâul cel mai bun și că le va aduce miere din stâncă. Îi va sătura cu viață lungă și le va arăta mântuirea Sa.
“Through disobedience to God, Adam and Eve had lost Eden, and because of sin the whole earth was cursed. But if God’s people followed His instruction, their land would be restored to fertility and beauty. God Himself gave them directions in regard to the culture of the soil, and they were to co-operate with Him in its restoration. Thus the whole land, under God’s control, would become an object lesson of spiritual truth. As in obedience to His natural laws the earth should produce its treasures, so in obedience to His moral law the hearts of the people were to reflect the attributes of His character. Even the heathen would recognize the superiority of those who served and worshiped the living God.
Prin neascultare față de Dumnezeu, Adam și Eva au pierdut Edenul, iar din pricina păcatului întregul pământ a fost blestemat. Dar dacă poporul lui Dumnezeu urma îndrumările Sale, țara lor avea să fie readusă la fertilitate și frumusețe. Dumnezeu Însuși le-a dat îndrumări cu privire la cultivarea pământului, iar ei trebuiau să coopereze cu El la restaurarea ei. Astfel, întreaga țară, sub stăpânirea lui Dumnezeu, avea să devină o lecție vie a adevărului spiritual. După cum, în ascultare de legile Sale naturale, pământul trebuia să-și dea comorile, tot astfel, în ascultare de Legea Sa morală, inimile oamenilor trebuiau să reflecte atributele caracterului Său. Până și păgânii aveau să recunoască superioritatea celor care Îi slujeau și se închinau Dumnezeului celui viu.
“‘Behold,’ said Moses, ‘I have taught you statutes and judgments, even as the Lord my God commanded me, that ye should do so in the land whither ye go to possess it. Keep therefore and do them; for this is your wisdom and your understanding in the sight of the nations, which shall hear all these statutes, and say, Surely this great nation is a wise and understanding people. For what nation is there so great, who hath God so nigh unto them, as the Lord our God is in all things that we call upon Him for? And what nation is there so great, that hath statutes and judgments so righteous as all this law, which I set before you this day?’ Deuteronomy 4:5–8.
"Iată", a zis Moise, "v-am învățat rânduieli și judecăți, întocmai cum Domnul, Dumnezeul meu, mi-a poruncit, ca să le împliniți în țara în care mergeți ca s-o stăpâniți. Deci păziți-le și împliniți-le; căci aceasta este înțelepciunea voastră și priceperea voastră în ochii neamurilor, care vor auzi toate aceste rânduieli și vor zice: Cu adevărat acest mare neam este un popor înțelept și priceput. Căci care este neamul atât de mare, care să aibă pe Dumnezeu atât de aproape de el, cum este Domnul, Dumnezeul nostru, în toate cele pentru care Îl chemăm? Și care este neamul atât de mare, care să aibă rânduieli și judecăți atât de drepte ca toată această lege pe care v-o pun astăzi înainte?" Deuteronom 4:5-8.
“The children of Israel were to occupy all the territory which God appointed them. Those nations that rejected the worship and service of the true God were to be dispossessed. But it was God’s purpose that by the revelation of His character through Israel men should be drawn unto Him. To all the world the gospel invitation was to be given. Through the teaching of the sacrificial service Christ was to be uplifted before the nations, and all who would look unto Him should live. All who, like Rahab the Canaanite, and Ruth the Moabitess, turned from idolatry to the worship of the true God, were to unite themselves with His chosen people. As the numbers of Israel increased they were to enlarge their borders, until their kingdom should embrace the world.
Fiii lui Israel trebuiau să ia în stăpânire tot teritoriul pe care Dumnezeu li-l rânduise. Acele neamuri care respingeau închinarea și slujirea Dumnezeului celui adevărat trebuiau să fie deposedate de ținuturile lor. Însă planul lui Dumnezeu era ca, prin descoperirea caracterului Său prin Israel, oamenii să fie atrași la El. Chemarea Evangheliei trebuia să fie adresată întregii lumi. Prin învățătura serviciului jertfelor, Hristos trebuia să fie înălțat înaintea neamurilor, iar toți cei ce aveau să privească la El să trăiască. Toți cei care, asemenea Rahabei, canaanită, și Rutei, moabită, se întorceau de la idolatrie la închinarea Dumnezeului celui adevărat, trebuiau să se alipească de poporul Său ales. Pe măsură ce numărul lui Israel creștea, ei trebuiau să-și lărgească hotarele, până când împărăția lor avea să cuprindă lumea.
“God desired to bring all peoples under His merciful rule. He desired that the earth should be filled with joy and peace. He created man for happiness, and He longs to fill human hearts with the peace of heaven. He desires that the families below shall be a symbol of the great family above.
Dumnezeu a dorit să aducă toate popoarele sub domnia Sa milostivă. El a dorit ca pământul să fie umplut de bucurie și de pace. El l-a creat pe om pentru fericire și tânjește să umple inimile omenești cu pacea cerului. El dorește ca familiile de jos să fie un simbol al marii familii de sus.
“But Israel did not fulfill God’s purpose. The Lord declared, ‘I had planted thee a noble vine, wholly a right seed: how then art thou turned into the degenerate plant of a strange vine unto Me?’ Jeremiah 2:21. ‘Israel is an empty vine, he bringeth forth fruit unto himself.’ Hosea 10:1. ‘And now, O inhabitants of Jerusalem, and men of Judah, judge, I pray you, betwixt Me and My vineyard. What could have been done more to My vineyard, that I have not done in it? Wherefore when I looked that it should bring forth grapes, brought it forth wild grapes? And now go to; I will tell you what I will do to My vineyard: I will take away the hedge thereof, and it shall be eaten up; and break down the wall thereof, and it shall be trodden down: and I will lay it waste; it shall not be pruned nor digged; but there shall come up briers and thorns: I will also command the clouds that they rain no rain upon it. For … He looked for judgment, but behold oppression; for righteousness, but behold a cry.’ Isaiah 5:3–7.
Dar Israel nu a împlinit scopul lui Dumnezeu. Domnul a declarat: „Te-am sădit ca pe o viţă nobilă, o sămânţă cu totul dreaptă; cum de te-ai prefăcut înaintea Mea în mlădiţa degenerată a unei viţe străine?” Ieremia 2:21. „Israel este o viţă deşartă, îşi aduce rod pentru sine.” Osea 10:1. „Şi acum, locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi, vă rog, între Mine şi via Mea. Ce s-ar mai fi putut face viei Mele, ce Eu să nu fi făcut în ea? Pentru ce, când am aşteptat să aducă struguri, a adus struguri sălbatici? Şi acum, veniţi; vă voi spune ce voi face viei Mele: îi voi lua îngrăditura şi va fi mâncată; îi voi dărâma zidul şi va fi călcată în picioare; o voi face pustie; nu va fi tăiată nici săpată; ci vor răsări în ea mărăcini şi spini; voi porunci, de asemenea, norilor să nu plouă peste ea. Căci ... A aşteptat judecată, şi iată asuprire; a aşteptat dreptate, şi iată strigăt.” Isaia 5:3-7.
“The Lord had through Moses set before His people the result of unfaithfulness. By refusing to keep His covenant, they would cut themselves off from the life of God, and His blessing could not come upon them. ‘Beware,’ said Moses, ‘that thou forget not the Lord thy God, in not keeping His commandments, and His judgments, and His statutes, which I command thee this day: lest when thou hast eaten and art full, and hast built goodly houses, and dwelt therein; and when thy herds and thy flocks multiply, and thy silver and thy gold is multiplied, and all that thou hast is multiplied; then thine heart be lifted up, and thou forget the Lord thy God…. And thou say in thine heart, My power and the might of mine hand hath gotten me this wealth…. And it shall be, if thou do at all forget the Lord thy God, and walk after other gods, and serve them, and worship them, I testify against you this day that ye shall surely perish. As the nations which the Lord destroyeth before your face, so shall ye perish; because ye would not be obedient unto the voice of the Lord your God.’ Deuteronomy 8:11–14, 17, 19, 20.
Domnul, prin Moise, a pus înaintea poporului Său urmarea necredincioșiei. Refuzând să păzească legământul Său, ei s-ar despărți de viața lui Dumnezeu, iar binecuvântarea Sa nu ar putea veni peste ei. 'Ia seama,' a zis Moise, 'ca nu cumva să uiți pe Domnul, Dumnezeul tău, neîmplinind poruncile Lui, judecățile Lui și rânduielile Lui, pe care ți le poruncesc astăzi: ca nu cumva, după ce vei mânca și te vei sătura, și îți vei zidi case frumoase și vei locui în ele; și când cirezile tale și turmele tale se vor înmulți, și argintul tău și aurul tău se vor înmulți, și tot ce ai se va înmulți; atunci inima ta se va înălța și vei uita pe Domnul, Dumnezeul tău.... Și vei zice în inima ta: Puterea mea și tăria mâinii mele mi-au dobândit această avuție.... Și va fi, dacă vei uita în totul pe Domnul, Dumnezeul tău, și vei umbla după alți dumnezei și le vei sluji și te vei închina lor, mărturisesc astăzi împotriva voastră că veți pieri negreșit. Ca neamurile pe care Domnul le nimicește dinaintea feței voastre, tot așa veți pieri; pentru că n-ați voit să ascultați de glasul Domnului, Dumnezeului vostru.' Deuteronom 8:11-14, 17, 19, 20.
“The warning was not heeded by the Jewish people. They forgot God, and lost sight of their high privilege as His representatives. The blessings they had received brought no blessing to the world. All their advantages were appropriated for their own glorification. They robbed God of the service He required of them, and they robbed their fellow men of religious guidance and a holy example. Like the inhabitants of the antediluvian world, they followed out every imagination of their evil hearts. Thus they made sacred things appear a farce, saying, ‘The temple of the Lord, the temple of the Lord, are these’ (Jeremiah 7:4), while at the same time they were misrepresenting God’s character, dishonoring His name, and polluting His sanctuary.
Avertismentul nu a fost luat în seamă de poporul iudeu. Ei L-au uitat pe Dumnezeu și au pierdut din vedere înaltul lor privilegiu de a-I fi reprezentanți. Binecuvântările pe care le primiseră n-au adus nicio binecuvântare lumii. Toate avantajele lor au fost însușite pentru propria lor glorificare. L-au jefuit pe Dumnezeu de slujirea pe care o cerea de la ei și i-au jefuit pe semenii lor de călăuzire religioasă și de un exemplu sfânt. Ca locuitorii lumii de dinainte de potop, au dat curs tuturor închipuirilor inimilor lor rele. Astfel, au făcut ca lucrurile sfinte să pară o farsă, zicând: „Templul Domnului, Templul Domnului, acestea sunt” (Ieremia 7:4), în timp ce denaturau caracterul lui Dumnezeu, Îi necinsteau Numele și Îi pângăreau sanctuarul.
“The husbandmen who had been placed in charge of the Lord’s vineyard were untrue to their trust. The priests and teachers were not faithful instructors of the people. They did not keep before them the goodness and mercy of God and His claim to their love and service. These husbandmen sought their own glory. They desired to appropriate the fruits of the vineyard. It was their study to attract attention and homage to themselves.
Vierii care fuseseră rânduiți peste via Domnului s-au dovedit necredincioși isprăvniciei ce le fusese încredințată. Preoții și învățătorii nu au fost învățători credincioși ai poporului. Ei nu puneau înaintea acestuia bunătatea și îndurarea lui Dumnezeu și dreptul Său asupra dragostei și slujirii lor. Acești vieri căutau propria lor slavă. Doreau să-și însușească roadele viei. Ținta lor era să atragă asupra lor atenția și omagiul.
“The guilt of these leaders in Israel was not like the guilt of the ordinary sinner. These men stood under the most solemn obligation to God. They had pledged themselves to teach a ‘Thus saith the Lord’ and to bring strict obedience into their practical life. Instead of doing this they were perverting the Scriptures. They laid heavy burdens upon men, enforcing ceremonies that reached to every step in life. The people lived in continual unrest, for they could not fulfill the requirements laid down by the rabbis. As they saw the impossibility of keeping man-made commandments, they became careless in regard to the commandments of God.
Vinovăția acestor conducători din Israel nu era asemenea vinovăției păcătosului obișnuit. Acești bărbați se aflau sub cea mai solemnă obligație față de Dumnezeu. Se angajaseră să învețe spunând: «Așa zice Domnul» și să aducă o ascultare strictă în viața lor practică. În loc să facă aceasta, răstălmăceau Scripturile. Puneau poveri grele asupra oamenilor, impunând ceremonii care cuprindeau fiecare pas al vieții. Poporul trăia într-o neliniște neîncetată, căci nu putea împlini cerințele stabilite de rabini. Pe măsură ce vedeau imposibilitatea de a păzi porunci omenești, deveneau nepăsători față de poruncile lui Dumnezeu.
“The Lord had instructed His people that He was the owner of the vineyard, and that all their possessions were given them in trust to be used for Him. But the priests and teachers did not perform the work of their sacred office as if they were handling the property of God. They were systematically robbing Him of the means and facilities entrusted to them for the advancement of His work. Their covetousness and greed caused them to be despised even by the heathen. Thus the Gentile world was given occasion to misinterpret the character of God and the laws of His kingdom.
Domnul îi învățase pe poporul Său că El era stăpânul viei și că toate bunurile lor le fuseseră încredințate spre a fi folosite pentru El. Însă preoții și învățătorii nu îndeplineau lucrarea oficiului lor sfânt ca și cum ar fi administrat proprietatea lui Dumnezeu. Îl jefuiau în mod sistematic de mijloacele și înlesnirile care le fuseseră încredințate pentru înaintarea lucrării Sale. Lăcomia și cupiditatea lor i-au făcut să fie disprețuiți chiar și de către păgâni. Astfel, lumii păgâne i s-a dat prilej să interpreteze greșit caracterul lui Dumnezeu și legile împărăției Sale.
“With a father’s heart, God bore with His people. He pleaded with them by mercies given and mercies withdrawn. Patiently He set their sins before them, and in forbearance waited for their acknowledgment. Prophets and messengers were sent to urge God’s claim upon the husbandmen; but instead of being welcomed, they were treated as enemies. The husbandmen persecuted and killed them. God sent still other messengers, but they received the same treatment as the first, only that the husbandmen showed still more determined hatred.
Cu inimă de tată, Dumnezeu a avut îndelungă răbdare cu poporul Său. A stăruit pe lângă ei prin îndurări dăruite și îndurări retrase. Cu răbdare le-a pus înainte păcatele lor și, în îndelungă răbdare, a așteptat mărturisirea lor. Profeți și soli au fost trimiși să le pună înainte vierilor drepturile lui Dumnezeu; dar, în loc să fie primiți, au fost tratați ca niște vrăjmași. Vierii i-au prigonit și i-au ucis. Dumnezeu a trimis și alți soli, dar au avut parte de același tratament ca cei dintâi, numai că vierii au arătat o ură și mai înverșunată.
“As a last resource, God sent His Son, saying, ‘They will reverence My Son.’ But their resistance had made them vindictive, and they said among themselves, ‘This is the heir; come, let us kill Him, and let us seize on His inheritance.’ We shall then be left to enjoy the vineyard, and to do as we please with the fruit.
Ca ultim mijloc, Dumnezeu Și-a trimis Fiul, zicând: «Îl vor cinsti pe Fiul Meu.» Dar împotrivirea lor îi făcuse răzbunători și au zis între ei: «Acesta este moștenitorul; veniți, să-L omorâm și să punem mâna pe moștenirea Lui.» Atunci vom fi lăsați să ne bucurăm de vie și să facem cu rodul după cum vom voi.
“The Jewish rulers did not love God; therefore they cut themselves away from Him, and rejected all His overtures for a just settlement. Christ, the Beloved of God, came to assert the claims of the Owner of the vineyard; but the husbandmen treated Him with marked contempt, saying, We will not have this man to rule over us. They envied Christ’s beauty of character. His manner of teaching was far superior to theirs, and they dreaded His success. He remonstrated with them, unveiling their hypocrisy, and showing them the sure results of their course of action. This stirred them to madness. They smarted under the rebukes they could not silence. They hated the high standard of righteousness which Christ continually presented. They saw that His teaching was placing them where their selfishness would be uncloaked, and they determined to kill Him. They hated His example of truthfulness and piety and the elevated spirituality revealed in all He did. His whole life was a reproof to their selfishness, and when the final test came, the test which meant obedience unto eternal life or disobedience unto eternal death, they rejected the Holy One of Israel. When they were asked to choose between Christ and Barabbas, they cried out, ‘Release unto us Barabbas!’ Luke 23:18. And when Pilate asked, ‘What shall I do then with Jesus?’ they cried fiercely, ‘Let Him be crucified.’ Matthew 27:22. ‘Shall I crucify your King?’ Pilate asked, and from the priests and rulers came the answer, ‘We have no king but Caesar.’ John 19:15. When Pilate washed his hands, saying, ‘I am innocent of the blood of this just person,’ the priests joined with the ignorant mob in declaring passionately, ‘His blood be on us, and on our children.’ Matthew 27:24, 25.
Conducătorii iudei nu L-au iubit pe Dumnezeu; de aceea s-au rupt de El și au respins toate apelurile Lui la o împăcare dreaptă. Hristos, Preaiubitul lui Dumnezeu, a venit să afirme drepturile Stăpânului viei; dar vierii L-au tratat cu un dispreț fățiș, zicând: „Nu vrem ca omul acesta să împărățească peste noi.” Ei au invidiat frumusețea caracterului lui Hristos. Felul în care El îi învăța pe oameni era cu mult superior celui al lor și se temeau de succesul Său. El i-a mustrat, demascându-le fățărnicia și arătându-le urmările sigure ale conduitei lor. Aceasta i-a înfuriat până la nebunie. Îi usturau mustrările pe care nu le puteau amuți. Au urât înaltul standard al neprihănirii pe care Hristos îl prezenta neîncetat. Au văzut că învățătura Lui îi așeza acolo unde egoismul lor avea să fie demascat și au hotărât să-L ucidă. Au urât exemplul Său de veracitate și evlavie și spiritualitatea înaltă revelată în tot ceea ce făcea. Întreaga Sa viață era o mustrare la adresa egoismului lor, iar când a venit proba finală, proba care însemna ascultare spre viață veșnică sau neascultare spre moarte veșnică, L-au respins pe Sfântul lui Israel. Când li s-a cerut să aleagă între Hristos și Baraba, au strigat: „Eliberați-l pe Baraba!” Luca 23:18. Iar când Pilat a întrebat: „Ce să fac deci cu Isus?”, au strigat cu sălbăticie: „Să fie răstignit.” Matei 27:22. „Să-L răstignesc pe Împăratul vostru?”, a întrebat Pilat, iar de la preoți și conducători a venit răspunsul: „Nu avem alt împărat decât Cezarul.” Ioan 19:15. Când Pilat și-a spălat mâinile, zicând: „Sunt nevinovat de sângele acestui om drept”, preoții s-au unit cu gloata ignorantă, declarând cu patimă: „Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri.” Matei 27:24, 25.
“Thus the Jewish leaders made their choice. Their decision was registered in the book which John saw in the hand of Him that sat upon the throne, the book which no man could open. In all its vindictiveness this decision will appear before them in the day when this book is unsealed by the Lion of the tribe of Judah.
Astfel, conducătorii iudei și-au făcut alegerea. Hotărârea lor a fost consemnată în cartea pe care Ioan a văzut-o în mâna Celui ce ședea pe tron, cartea pe care nimeni nu o putea deschide. În toată înverșunarea ei răzbunătoare, această hotărâre se va înfățișa înaintea lor în ziua când această carte va fi dezpecetluită de Leul din seminția lui Iuda.
“The Jewish people cherished the idea that they were the favorites of heaven, and that they were always to be exalted as the church of God. They were the children of Abraham, they declared, and so firm did the foundation of their prosperity seem to them that they defied earth and heaven to dispossess them of their rights. But by lives of unfaithfulness they were preparing for the condemnation of heaven and for separation from God.
Poporul iudeu nutrea convingerea că este poporul favorit al cerului și că avea să fie întotdeauna înălțat ca biserica lui Dumnezeu. Se declarau copiii lui Avraam, iar temelia prosperității lor li se părea atât de fermă, încât sfidau pământul și cerul să îndrăznească a-i priva de drepturile lor. Dar, prin vieți de necredincioșie, se pregăteau pentru osânda cerului și pentru despărțirea de Dumnezeu.
“In the parable of the vineyard, after Christ had portrayed before the priests their crowning act of wickedness, He put to them the question, ‘When the Lord therefore of the vineyard cometh, what will he do unto those husbandmen?’ The priests had been following the narrative with deep interest, and without considering the relation of the subject to themselves they joined with the people in answering, ‘He will miserably destroy those wicked men, and will let out His vineyard unto other husbandmen, which shall render Him the fruits in their seasons.’
În pilda viei, după ce Hristos înfățișase înaintea preoților actul lor încununător de nelegiuire, El le-a pus întrebarea: «Când va veni, deci, Stăpânul viei, ce va face acelor vieri?» Preoții urmăreau narațiunea cu adânc interes și, fără a lua în considerare legătura subiectului cu ei înșiși, s-au alăturat poporului, răspunzând: «Îi va pierde în chip cumplit pe acei răi și va da în arendă via Sa altor vieri, care Îi vor aduce roadele la vremea lor.»
“Unwittingly they had pronounced their own doom. Jesus looked upon them, and under His searching gaze they knew that He read the secrets of their hearts. His divinity flashed out before them with unmistakable power. They saw in the husbandmen a picture of themselves, and they involuntarily exclaimed, ‘God forbid!’
Fără să-și dea seama, își rostiseră propria osândă. Isus i-a privit, iar sub privirea Lui scrutătoare au știut că El le citea tainele inimilor lor. Dumnezeirea Lui a strălucit înaintea lor cu o putere de neconfundat. Ei au văzut în vieri o imagine a lor înșiși și, fără voie, au exclamat: „Ferească Dumnezeu!”
“Solemnly and regretfully Christ asked, ‘Did ye never read in the scriptures, The stone which the builders rejected, the same is become the head of the corner; this is the Lord’s doing, and it is marvelous in our eyes? Therefore say I unto you, The kingdom of God shall be taken from you, and given to a nation bringing forth the fruits thereof. And whosoever shall fall on this stone shall be broken; but on whomsoever it shall fall, it will grind him to powder.’
În chip solemn și cu întristare, Hristos a întrebat: „N-ați citit niciodată în Scripturi: «Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie piatra din capul unghiului; aceasta este lucrarea Domnului și este minunată în ochii noștri»? De aceea vă spun: Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi și dată unui neam care va aduce roadele ei. Și oricine va cădea peste piatra aceasta va fi sfărâmat; iar peste oricine va cădea ea, îl va face pulbere.”
“Christ would have averted the doom of the Jewish nation if the people had received Him. But envy and jealousy made them implacable. They determined that they would not receive Jesus of Nazareth as the Messiah. They rejected the Light of the world, and thenceforth their lives were surrounded with darkness as the darkness of midnight. The doom foretold came upon the Jewish nation. Their own fierce passions, uncontrolled, wrought their ruin. In their blind rage they destroyed one another. Their rebellious, stubborn pride brought upon them the wrath of their Roman conquerors. Jerusalem was destroyed, the temple laid in ruins, and its site plowed like a field. The children of Judah perished by the most horrible forms of death. Millions were sold, to serve as bondmen in heathen lands.
Hristos ar fi prevenit pierzania națiunii iudaice dacă poporul L-ar fi primit. Dar invidia și gelozia i-au făcut neînduplecați. Au hotărât să nu-L primească pe Isus din Nazaret ca Mesia. Au respins Lumina lumii, iar de atunci înainte viețile lor au fost învăluite de întuneric, ca întunericul miezului nopții. Pierzania prevestită s-a abătut asupra națiunii iudaice. Propriile lor patimi aprige, nestăpânite, le-au pricinuit pieirea. În furia lor oarbă s-au nimicit unii pe alții. Mândria lor rebelă, încăpățânată, a atras asupra lor mânia cuceritorilor romani. Ierusalimul a fost distrus, templul a fost prefăcut în ruine, iar locul lui a fost arat ca un ogor. Fiii lui Iuda au pierit în cele mai îngrozitoare feluri de moarte. Milioane au fost vânduți, ca să slujească drept robi în ținuturi păgâne.
“As a people the Jews had failed of fulfilling God’s purpose, and the vineyard was taken from them. The privileges they had abused, the work they had slighted, was entrusted to others.
Ca popor, iudeii dăduseră greș în împlinirea scopului lui Dumnezeu, iar via le-a fost luată. Privilegiile de care abuzaseră, lucrarea pe care o nesocotiseră, au fost încredințate altora.
“The parable of the vineyard applies not alone to the Jewish nation. It has a lesson for us. The church in this generation has been endowed by God with great privileges and blessings, and He expects corresponding returns.” Christ’s Object Lessons. 284–296.
„Pilda viei nu se aplică numai poporului iudeu. Ea are o lecție pentru noi. Biserica din această generație a fost înzestrată de Dumnezeu cu mari privilegii și binecuvântări, iar El așteaptă roade pe măsură.” Christ's Object Lessons. 284-296.
The book of Joel identifies the history of the latter rain at the end of the world. The latter rain is God’s final warning message of the third angel of Revelation fourteen. Although the latter rain represents the message of the third angel, it also represents the communication process between Divinity and humanity as symbolized by Zechariah’s golden oil, the early and latter rains, the fire from the altar and other representations. The latter rain is not only a message, and the communication process between God and man, but it is also the only sanctified “methodology” of Bible study sustained in God’s Word. That methodology is Isaiah’s “line upon line” found in chapter twenty-eight.
Cartea lui Ioel identifică istoria ploii târzii la sfârșitul lumii. Ploaia târzie este mesajul final de avertizare al lui Dumnezeu, al celui de-al treilea înger din Apocalipsa, capitolul paisprezece. Deși ploaia târzie reprezintă mesajul celui de-al treilea înger, ea reprezintă, de asemenea, procesul de comunicare dintre Divinitate și umanitate, așa cum este simbolizat prin untdelemnul de aur al lui Zaharia, prin ploile timpurie și târzie, prin focul de pe altar și prin alte reprezentări. Ploaia târzie nu este doar un mesaj și procesul de comunicare dintre Dumnezeu și om, ci este, de asemenea, singura „metodologie” sfințită de studiu biblic susținută de Cuvântul lui Dumnezeu. Acea metodologie este „rând la rând” din Isaia, capitolul douăzeci și opt.
At the beginning of ancient and also modern Israel, God, “the husbandman” brought Israel “from the wilderness.” Whether the captivity of four hundred and thirty years captivity in Egypt or the captivity of the Dark Ages from 538 unto 1798, Israel was taken out of “the wilderness,” for a “wilderness” is a symbol of slavery and captivity. Whether ancient literal Israel or modern spiritual Israel God delivered them out of a wilderness captivity and “established” them “as His own chosen possession, the Lord’s vineyard” called to be priests and princes who “were committed” with the privilege of representing “the oracles of God.” The “oracles” for ancient Israel being the Law and to modern Israel being both the Law and the prophecies.
La începutul atât al Israelului antic, cât și al celui modern, Dumnezeu, "Vierul", a scos Israelul "din pustie". Fie robia de patru sute treizeci de ani în Egipt, fie robia Evului Mediu Întunecat din 538 până în 1798, Israel a fost scos din "pustie", căci "pustia" este un simbol al sclaviei și al captivității. Fie Israelul literal, antic, fie Israelul spiritual, modern, Dumnezeu l-a izbăvit dintr-o captivitate a pustiei și l-a "așezat" "ca propria Sa avuție aleasă, via Domnului", chemat să fie preoți și principi, căruia i s-a "încredințat" privilegiul de a reprezenta "oracolele lui Dumnezeu". "Oracolele" pentru Israelul antic sunt Legea, iar pentru Israelul modern sunt atât Legea, cât și profețiile.
“God has called His church in this day, as He called ancient Israel, to stand as a light in the earth. By the mighty cleaver of truth, the messages of the first, second, and third angels, He has separated them from the churches and from the world to bring them into a sacred nearness to Himself. He has made them the depositaries of His law and has committed to them the great truths of prophecy for this time. Like the holy oracles committed to ancient Israel, these are a sacred trust to be communicated to the world. The three angels of Revelation 14 represent the people who accept the light of God’s messages and go forth as His agents to sound the warning throughout the length and breadth of the earth.” Testimonies, volume 5, 455.
„Dumnezeu Și-a chemat Biserica Sa în acest timp, așa cum a chemat Israelul din vechime, să stea ca o lumină pe pământ. Prin puternicul despărțitor al adevărului, soliile primului, celui de-al doilea și celui de-al treilea înger, i-a despărțit de biserici și de lume pentru a-i aduce într-o apropiere sfântă de Sine. I-a făcut depozitarii Legii Sale și le-a încredințat marile adevăruri ale profeției pentru timpul acesta. Asemenea oracolelor sfinte încredințate Israelului din vechime, acestea constituie o încredințare sacră ce trebuie comunicată lumii. Cei trei îngeri din Apocalipsa 14 reprezintă poporul care primește lumina soliilor lui Dumnezeu și pornește în calitate de agenți ai Săi pentru a face să răsune avertizarea pe toată întinderea pământului.” Mărturii, volumul 5, 455.
Modern Israel was ordained to proclaim the loud cry of the third angel under the power of the latter rain, while manifesting the character of Christ in their personal experience under the power of the Holy Spirit. The loud cry of the third angel is fulfilled during the outpouring of the latter rain, during a time when a false peace and safety latter rain message is being promoted by a class of men who are drunken with the wine of Babylon. These are Isaiah’s drunkards of Ephraim and Joel’s drinkers of wine who have the new wine cut off from their mouths. Those receiving the true latter rain message are represented by Daniel, Mishael, Hananiah and Azariah who rejected the Babylonian food for heavenly fare. These are the one hundred and forty-four thousand who sing the song of Moses and the Lamb, but also of the vineyard, for the vineyard parable was fulfilled in the history of Moses in the beginning of ancient Israel’s covenant relationship, and it was fulfilled again at the end of ancient Israel’s covenant relationship in the history of the Lamb.
Israelul modern a fost rânduit să proclame strigătul cel mare al celui de-al treilea înger sub puterea ploii târzii, manifestând caracterul lui Hristos în experiența lor personală, sub puterea Duhului Sfânt. Strigătul cel mare al celui de-al treilea înger se împlinește în timpul revărsării ploii târzii, într-o vreme când un mesaj fals de pace și siguranță privitor la ploaia târzie este promovat de o clasă de oameni îmbătați cu vinul Babilonului. Aceștia sunt bețivii din Efraim din Isaia și băutorii de vin din Ioel, cărora li s-a luat mustul cel nou din gură. Cei ce primesc adevăratul mesaj al ploii târzii sunt reprezentați de Daniel, Mișael, Hanania și Azaria, care au respins hrana babiloniană în favoarea hranei cerești. Aceștia sunt cei o sută patruzeci și patru de mii, care cântă cântarea lui Moise și a Mielului, dar și a viei, căci pilda viei a fost împlinită în istoria lui Moise la începutul relației de legământ a Israelului din vechime, și a fost împlinită din nou la sfârșitul relației de legământ a Israelului din vechime, în istoria Mielului.
The song of the vineyard concludes with a former covenant people being passed by when a new covenant people are being married to the Lord. The Lord passed by those who died in the forty-year wilderness wandering and entered into covenant with Joshua at the very same time he was divorcing those who would die. The Lord was divorcing ancient Israel at the very same time He was marrying the Christian church. The alpha or beginning history is represented by Moses and the omega is represented by the Lamb. The history they both represent is the history of the vineyard parable, thus Isaiah’s song of the vineyard is John the Revelator’s song of Moses and the Lamb.
Cântarea viei se încheie prin faptul că un fost popor al legământului este trecut cu vederea, în vreme ce un nou popor al legământului este căsătorit cu Domnul. Domnul i-a trecut cu vederea pe cei ce au murit în rătăcirea de patruzeci de ani prin pustie și a încheiat legământ cu Iosua chiar în același timp în care le dădea carte de despărțire celor ce aveau să moară. Domnul divorța de Israelul străvechi în același timp în care Se căsătorea cu Biserica creștină. Alfa, sau începutul istoriei, este reprezentată de Moise, iar Omega este reprezentată de Mielul. Istoria pe care amândoi o reprezintă este istoria pildei viei; astfel, cântarea viei a lui Isaia este cântarea lui Moise și a Mielului a lui Ioan, Revelatorul.
We will continue these thoughts in the next article.
Vom continua aceste gânduri în articolul următor.
“These are not the words of Sister White, but the words of the Lord, and His messenger has given them to me to give to you. God calls upon you to no longer work at cross purposes with Him. Much instruction was given in regard to men claiming to be Christian when they are revealing the attributes of Satan, counteracting in spirit, word, and action the advancement of truth, and are surely following the path where Satan is leading them. In their hardness of heart they have grasped authority which in no way belongs to them, and which they should not exercise. Saith the great Teacher, ‘I will overturn, overturn, overturn.’ Men say in Battle Creek, ‘The temple of the Lord, the temple of the Lord are we’ but they are using common fire. Their hearts are not softened and subdued by the grace of God.” Manuscript Releases, volume 13, 222.
Acestea nu sunt cuvintele sorei White, ci cuvintele Domnului, iar Solul Său mi le-a încredințat mie spre a vi le da vouă. Dumnezeu vă cheamă să nu mai lucrați în răspăr față de El. A fost dată multă învățătură cu privire la oamenii care pretind a fi creștini, în timp ce, dezvăluind trăsăturile lui Satana și contracarând, în duh, în cuvânt și în faptă, înaintarea adevărului, urmează cu siguranță calea pe care Satana îi conduce. În împietrirea inimii lor și-au arogat o autoritate care în niciun chip nu le aparține și pe care nu ar trebui să o exercite. Zice Marele Învățător: „Voi răsturna, voi răsturna, voi răsturna.” Oamenii spun la Battle Creek: „Templul Domnului, templul Domnului suntem noi”, dar ei folosesc foc obișnuit. Inimile lor nu sunt înmuiate și cucerite de harul lui Dumnezeu. Manuscript Releases, volumul 13, 222.
“The patience of God has an object, but you are defeating it. He is allowing a state of things to come that you would fain see counteracted by and by, but it will be too late. God commanded Elijah to anoint the cruel and deceitful Hazael king over Syria, that he might be a scourge to idolatrous Israel. Who knows whether God will not give you up to the deceptions you love? Who knows but that the preachers who are faithful, firm, and true may be the last who shall offer the gospel of peace to our unthankful churches? It may be that the destroyers are already training under the hand of Satan and only wait the departure of a few more standard-bearers to take their places, and with the voice of the false prophet cry, ‘Peace, peace,’ when the Lord hath not spoken peace. I seldom weep, but now I find my eyes blinded with tears; they are falling upon my paper as I write. It may be that erelong all prophesyings among us will be at an end, and the voice which has stirred the people may no longer disturb their carnal slumbers.
Răbdarea lui Dumnezeu are o menire, dar voi i-o zădărniciți. El îngăduie să vină o stare de lucruri pe care ați vrea cândva s-o vedeți contracarată, dar va fi prea târziu. Dumnezeu i-a poruncit lui Ilie să-l ungă pe Hazael, crud și înșelător, împărat peste Siria, pentru ca el să fie un bici pentru Israelul idolatru. Cine știe dacă nu cumva Dumnezeu vă va lăsa pradă amăgirilor pe care le iubiți? Cine știe dacă nu cumva predicatorii care sunt credincioși, neclintiți și adevărați vor fi cei din urmă care vor mai oferi Evanghelia păcii bisericilor noastre nerecunoscătoare? Se poate ca nimicitorii să se pregătească deja sub mâna Satanei și să nu aștepte decât plecarea încă a câtorva stegari, ca să le ia locul și, cu glasul prorocului mincinos, să strige: «Pace, pace», când Domnul n-a rostit pace. Rar plâng, dar acum îmi simt ochii orbiți de lacrimi; lacrimile îmi cad pe hârtie în timp ce scriu. Se poate ca nu peste multă vreme toate prorocirile din mijlocul nostru să ia sfârșit, iar glasul care a mișcat poporul să nu le mai tulbure somnul trupesc.
“When God shall work His strange work on the earth, when holy hands bear the ark no longer, woe will be upon the people. Oh, that thou hadst known, even thou, in this thy day, the things that belong unto thy peace! Oh, that our people may, as did Nineveh, repent with all their might and believe with all their heart, that God may turn away His fierce anger from them.” Testimonies, volume 5, 77.
Când Dumnezeu Își va face lucrarea Sa stranie pe pământ, când mâini sfinte nu vor mai purta chivotul, vai va fi asupra poporului. O, de-ai fi cunoscut, chiar tu, în această zi a ta, lucrurile privitoare la pacea ta! O, ca poporul nostru, asemenea Ninivei, să se pocăiască din toate puterile și să creadă din toată inima, pentru ca Dumnezeu să-Și abată de la ei mânia Sa aprinsă. Mărturii, volumul 5, 77.
“If you indulge stubbornness of heart, and through pride and self-righteousness do not confess your faults, you will be left subject to Satan’s temptations. If when the Lord reveals your errors you do not repent or make confession, his providence will bring you over the ground again and again. You will be left to make mistakes of a similar character, you will continue to lack wisdom, and will call sin righteousness, and righteousness sin. The multitude of deceptions that will prevail in these last days will encircle you, and you will change leaders, and not know that you have done so.” Review and Herald, December 16, 1890.
Dacă îngădui îndărătnicia inimii și, prin mândrie și neprihănire de sine, nu-ți mărturisești greșelile, vei fi lăsat supus ispitelor lui Satana. Dacă, atunci când Domnul îți descoperă greșelile, nici nu te pocăiești, nici nu faci mărturisire, providența Sa te va aduce din nou și din nou pe același teren. Vei fi lăsat să faci greșeli de aceeași natură, vei continua să duci lipsă de înțelepciune și vei numi păcatul neprihănire, iar neprihănirea păcat. Mulțimea amăgirilor care vor predomina în aceste zile din urmă te va înconjura și îți vei schimba conducătorii, fără să știi că ai făcut-o. Review and Herald, 16 decembrie 1890.