Leviticus twenty-three presents the spring and the fall feasts, and the representation of the feasts is divinely profound in the structure, and in the perfect alignment of the beginning and ending structures, within the overall structure. The spring feasts and fall feasts align with one another. The chapter bears witness of Palmoni, the wonderful numberer over and over again. The chapter soundly and marvelously connects with the latter-day message of the one hundred and forty-four thousand.

Leviticul 23 prezintă sărbătorile de primăvară și de toamnă, iar reprezentarea acestor sărbători este de o profunzime dumnezeiască atât în privința structurii, cât și în alinierea desăvârșită a structurilor inițiale și finale, în cadrul structurii de ansamblu. Sărbătorile de primăvară și cele de toamnă își corespund. Capitolul poartă, în repetate rânduri, mărturie despre Palmoni, Numărătorul minunat. Capitolul se leagă în chip temeinic și minunat de mesajul din zilele de pe urmă al celor o sută patruzeci și patru de mii.

The number “23” represents the atonement, which is the combination of Divinity and humanity. The name Leviticus represents the priesthood of the one hundred and forty-four thousand, for all the prophets speak of the latter days, and the priests of the latter days are those who Peter identifies as a holy priesthood. Peter’s holy priesthood is the wise who understand the increase of knowledge that produces the message of the Midnight Cry. The foolish, or wicked as Daniel identifies them, reject the increase of knowledge, and Hosea informs us that for this reason they are rejected as priests.

Numărul „23” reprezintă ispășirea, care este unirea Dumnezeirii și a umanității. Numele Leviticului reprezintă preoția celor o sută patruzeci și patru de mii, căci toți profeții vorbesc despre zilele de pe urmă, iar preoții zilelor de pe urmă sunt aceia pe care Petru îi identifică drept o preoție sfântă. Preoția sfântă despre care vorbește Petru este alcătuită din cei înțelepți, care înțeleg sporirea cunoștinței ce produce mesajul Strigătului de la miezul nopții. Cei neînțelepți, sau cei răi, așa cum îi identifică Daniel, resping sporirea cunoștinței, iar Osea ne informează că, din acest motiv, sunt respinși ca preoți.

My people are destroyed for lack of knowledge: because thou hast rejected knowledge, I will also reject thee, that thou shalt be no priest to me: seeing thou hast forgotten the law of thy God, I will also forget thy children. As they were increased, so they sinned against me: therefore will I change their glory into shame. Hosea 4:6, 7.

Poporul Meu este nimicit din lipsă de cunoștință; fiindcă tu ai lepădat cunoștința, și Eu te voi lepăda, ca să nu-Mi fii preot; fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, și Eu voi uita pe copiii tăi. Cu cât s-au înmulțit, cu atât au păcătuit împotriva Mea; de aceea le voi preface slava lor în ocară. Osea 4:6, 7.

The drunkards of Ephraim, who Isaiah also calls the “crown of glory” have their glory turned into “shame.” Hosea specifically identifies that those who reject the increase of knowledge of the latter days are the Laodicean Seventh-day Adventist church, for he recorded, “My people.” His people will be rejected as priests, and it happens in the final and fourth generation, for He is to forget their children, and children represent the last generation.

Bețivii lui Efraim, pe care Isaia îi numește de asemenea „cununa de slavă”, au slava preschimbată în „rușine”. Osea identifică în mod specific drept Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea laodiceană pe aceia care resping sporirea cunoașterii din zilele de pe urmă, căci el a consemnat: „Poporul Meu”. Poporul Său va fi lepădat din preoție, iar aceasta are loc în generația finală, a patra, căci El va uita de copiii lor, iar copiii reprezintă ultima generație.

At—one—ment

Ispășire

The title of “Leviticus 23,” means “the atonement of the priesthood of the one hundred and forty-four thousand.” This truth can be deduced with simply the name of the book in connection with the chapter number. The atonement, which Leviticus twenty-three addresses means “at-one-ment,” and is identifying the combination of Divinity and humanity. That combination is represented with a multitude of symbols in God’s Word, one of which is that the human temple is to be combined with the Divine temple.

Titlul „Levitic 23” înseamnă „ispășirea preoției celor o sută patruzeci și patru de mii.” Acest adevăr poate fi dedus în mod simplu din numele cărții, în legătură cu numărul capitolului. Ispășirea, pe care Levitic 23 o tratează, înseamnă „at-one-ment” și identifică unirea Divinității cu umanitatea. Această unire este reprezentată printr-o multitudine de simboluri în Cuvântul lui Dumnezeu, unul dintre ele fiind că templul omenesc trebuie să fie unit cu Templul divin.

The human temple has a framework of “23” male and “23” female chromosomes. Peter identifies that the priesthood of the one hundred and forty-four thousand are a “spiritual house.” Those chromosomes join together as does a man and woman, and what God has joined together, let no man put asunder. The marriage is another symbol of the at-one-ment. Leviticus “23” means the combination of the temple of the Heavenly High Priest, with the temple of the priests who are the one hundred and forty-four thousand.

Templul omenesc are o structură alcătuită din „23” de cromozomi masculini și „23” de cromozomi feminini. Petru identifică faptul că preoția celor o sută patruzeci și patru de mii este o „casă duhovnicească”. Acei cromozomi se unesc așa cum se unesc un bărbat și o femeie, iar ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă. Căsătoria este un alt simbol al unirii-întru-una. Leviticul „23” semnifică unirea templului Marelui Preot ceresc cu templul preoților care sunt cei o sută patruzeci și patru de mii.

Twenty-two Verses

Douăzeci și două de versete

The spring feasts in Leviticus twenty-three are represented in the first twenty-two verses of the chapter, and the fall feasts are represented in the last twenty-two verses of the chapter. The last verse is verse forty-four, a symbol of 1844, when the antitypical Day of Atonement began on the tenth day of the seventh month, in fulfillment of Leviticus twenty-three. Chapter twenty-three is divided into two periods of twenty-two verses, both twenty-two verse periods are logically connected by being feasts, but also logically separated by Christ’s courtyard and holy place ministry, represented by the springtime and His Most Holy Place ministry represented by the fall.

Sărbătorile de primăvară din Leviticul douăzeci și trei sunt prezentate în primele douăzeci și două de versete ale capitolului, iar sărbătorile de toamnă sunt prezentate în ultimele douăzeci și două de versete ale capitolului. Ultimul verset este versetul patruzeci și patru, un simbol al anului 1844, când Ziua Ispășirii antitipică a început în ziua a zecea a lunii a șaptea, în împlinirea Leviticului douăzeci și trei. Capitolul douăzeci și trei este împărțit în două perioade de câte douăzeci și două de versete; ambele perioade sunt legate logic prin faptul că sunt sărbători, dar sunt și separate logic de lucrarea lui Hristos din curte și din Locul Sfânt, reprezentată de primăvară, și de lucrarea Sa din Sfânta Sfintelor, reprezentată de toamnă.

22

22

Both the spring and fall feasts are represented by twenty-two verses, and the verses align with the witness of the Hebrew alphabet, which consists of “22” letters. “22” is a tithe of “220,” which is a symbol of the combination of Divinity and humanity. “220” represents the starting of both the 2,520 years of the scattering of Judah, and the 2,300 years until the Day of Atonement. The starting point of the 2,520 was 677 BC and the starting point for the 2,300 was 457 BC, thus identifying two hundred and twenty years as the link between the prophecy of the trampling down of God’s host and the prophecy of the trampling down of God’s sanctuary. Both those prophecies ended at the antitypical Day of Atonements’ arrival on October 22, 1844.

Atât sărbătorile de primăvară, cât și cele de toamnă sunt reprezentate prin douăzeci și două de versete, iar versetele sunt în acord cu mărturia alfabetului ebraic, care este alcătuit din „22” de litere. „22” este o zecime din „220”, care este un simbol al îmbinării Divinității cu umanitatea. „220” reprezintă începutul atât al celor 2.520 de ani ai împrăștierii lui Iuda, cât și al celor 2.300 de ani până la Ziua Ispășirii. Punctul de început al celor 2.520 a fost 677 î.Hr., iar punctul de început al celor 2.300 a fost 457 î.Hr., identificând astfel două sute douăzeci de ani drept legătura dintre profeția călcării în picioare a oastei lui Dumnezeu și profeția călcării în picioare a sanctuarului lui Dumnezeu. Ambele profeții s-au încheiat la sosirea Zilei Ispășirii antitipice, la 22 octombrie 1844.

On that date, the work of Christ in combining the human temple with the Divine temple began, and at that time, both Habakkuk 2:20 and John 2:20 were fulfilled. Habakkuk identified the Divine was then in the Most Holy Place, and John recorded that the Millerite temple that was to enter by faith into that Most Holy Place had completed the forty-six-year period, that marked the erection of the Millerite human temple from 1798 unto 1844. The history of “46” years, consisting of “23” and “23” is represented by the work of William Miller who first began to present the message of that history in 1831, “220” years after the publication of the King James Bible. The Divine Word published in 1611, was combined with a human messenger “220” years later in 1831. Both the spring and fall feasts are represented by “22” verses.

La acea dată a început lucrarea lui Hristos de a îmbina templul omenesc cu templul Divin, și în acel timp s-au împlinit atât Habacuc 2:20, cât și Ioan 2:20. Habacuc a arătat că Divinul se afla atunci în Locul Preasfânt, iar Ioan a consemnat că templul milerit, care urma să intre prin credință în acel Loc Preasfânt, încheiase perioada de patruzeci și șase de ani, care a marcat edificarea templului omenesc milerit din 1798 până la 1844. Istoria celor "46" de ani, alcătuită din "23" și "23", este reprezentată de lucrarea lui William Miller, care a început să prezinte pentru prima dată mesajul acelei istorii în 1831, după "220" de ani de la publicarea Bibliei King James. Cuvântul Divin, publicat în 1611, a fost îmbinat cu un mesager omenesc "220" de ani mai târziu, în 1831. Atât sărbătorile de primăvară, cât și cele de toamnă sunt reprezentate de "22" de versete.

Twenty-two verses of two lines of the same subject demands that prophetically the first twenty-two verses are to be laid over the top of the next twenty-two verses. In aligning the two lines in this fashion you are joining the work of the courtyard and holy place, represented in the spring feasts with the work of Christ in the Most Holy Place. At this prophetic level it represents the joining of two temples, which illustrates Christ’s work of at-one-ment.

Douăzeci și două de versete dispuse în două linii pe același subiect impun, din punct de vedere profetic, ca primele douăzeci și două de versete să fie suprapuse peste următoarele douăzeci și două de versete. Prin alinierea celor două linii în acest fel, se realizează unirea lucrării curții și a Locului Sfânt, reprezentată în sărbătorile de primăvară, cu lucrarea lui Hristos în Locul Preasfânt. La acest nivel profetic, aceasta reprezintă unirea a două temple, care ilustrează lucrarea ispășirii lui Hristos.

When verses one through twenty-two are aligned with verse twenty-three through forty-four, a prophetic line is established that is witnessed to by the twenty-two letters of the Hebrew alphabet, and by the symbolism represented by the number “22” and also by the symbolism represented by the feasts in accompaniment with those feasts fulfillment in sacred history.

Când versetele unu până la douăzeci și doi sunt puse în paralel cu versetele douăzeci și trei până la patruzeci și patru, se stabilește o linie profetică, atestată de cele douăzeci și două de litere ale alfabetului ebraic, de simbolismul reprezentat de numărul „22”, precum și de simbolismul sărbătorilor, însoțit de împlinirea acelor sărbători în istoria sacră.

The beginning of the spring feasts first identifies the seventh-day Sabbath and the ending of the fall feasts identifies the seventh-year Sabbath. Christ, as Alpha and Omega placed the Sabbath at the beginning and ending of the two witnesses of “22” in the line of the priesthood of the one hundred and forty-four thousand.

Începutul sărbătorilor de primăvară identifică mai întâi Sabatul zilei a șaptea, iar sfârșitul sărbătorilor de toamnă identifică Sabatul anului al șaptelea. Hristos, ca Alfa și Omega, a așezat Sabatul la începutul și la sfârșitul celor doi martori ai „22” în linia preoției celor o sută patruzeci și patru de mii.

The seventh-day Sabbath was the special light at the beginning of the antitypical Day of Atonement in 1844, and the light of the seventh-year Sabbath is the light at the end. The seventh-day Sabbath was also the first holy convocation of Leviticus “23,” as is the seventh-year Sabbath the last holy convocation in the chapter. Sabbath is the alpha and omega of the priest’s line in chapter “23.” The first, and seventh-day Sabbath is the alpha of the priesthood of the one hundred and forty-four thousand, and the last, and seventh-year Sabbath is the omega of the priesthood of the one hundred and forty-four thousand.

Sabatul zilei a șaptea a fost lumina specială de la începutul Zilei Ispășirii antitipice din 1844, iar lumina Sabatului anului al șaptelea este lumina de la sfârșit. Sabatul zilei a șaptea a fost, de asemenea, prima adunare sfântă din Leviticul 23, după cum Sabatul anului al șaptelea este ultima adunare sfântă din capitol. Sabatul este alfa și omega liniei preoțești din capitolul 23. Cel dintâi, Sabatul zilei a șaptea, este alfa preoției celor o sută patruzeci și patru de mii, iar cel de pe urmă, Sabatul anului al șaptelea, este omega preoției celor o sută patruzeci și patru de mii.

“Those who commune with God walk in the light of the Sun of Righteousness. They do not dishonor their Redeemer by corrupting their way before God. Heavenly light shines upon them. As they near the close of this earth’s history, their knowledge of Christ, and of the prophecies relating to him, greatly increases. They are of infinite worth in God’s sight; for they are in unity with his Son. To them the word of God is of surpassing beauty and loveliness. They see its importance. Truth is unfolded to them. The doctrine of the incarnation is invested with a soft radiance. They see that the Scripture is the key that unlocks all mysteries and solves all difficulties. Those who have been unwilling to receive the light and walk in the light will be unable to understand the mystery of godliness, but those who have not hesitated to take up the cross and follow Jesus, will see light in God’s light.” The Southern Watchman, April 4, 1905.

Cei care au părtășie cu Dumnezeu umblă în lumina Soarelui Neprihănirii. Ei nu Îl dezonorează pe Răscumpărătorul lor stricându-și calea înaintea lui Dumnezeu. Lumina cerească strălucește peste ei. Pe măsură ce se apropie de încheierea istoriei acestui pământ, cunoștința lor despre Hristos și despre profețiile privitoare la El sporește mult. Au o valoare infinită în ochii lui Dumnezeu; căci sunt în unire cu Fiul Său. Pentru ei, Cuvântul lui Dumnezeu este de o frumusețe și o încântare neasemuite. Îi recunosc importanța. Adevărul li se descoperă. Doctrina întrupării este învăluită într-o blândă strălucire. Văd că Scriptura este cheia care deschide toate tainele și dezleagă toate dificultățile. Cei care nu au fost dispuși să primească lumina și să umble în lumină nu vor putea înțelege taina evlaviei, iar cei care nu au ezitat să-și ia crucea și să-L urmeze pe Isus vor vedea lumină în lumina lui Dumnezeu. The Southern Watchman, 4 aprilie 1905.

Here, “near the close of this earth’s history,” at the end of the antitypical Day of Atonement, the “doctrine of the incarnation” is invested with a “soft” radiance as was the doctrine of the seventh-day Sabbath at the beginning of the antitypical Day of Atonement.

Aici, „aproape de încheierea istoriei acestui pământ”, la sfârșitul Zilei Ispășirii antitipice, „doctrina întrupării” este înveșmântată într-o strălucire „blândă”, așa cum a fost și doctrina Sabatului zilei a șaptea la începutul Zilei Ispășirii antitipice.

“Jesus raised the cover of the ark, and I beheld the tables of stone on which the Ten Commandments were written. I was amazed as I saw the fourth commandment in the very center of the ten precepts, with a soft halo of light encircling it. Said the angel: ‘It is the only one of the ten which defines the living God who created the heavens and the earth and all things that are therein. When the foundations of the earth were laid, then was laid the foundation of the Sabbath also.’” Testimonies, volume 1, 75.

Isus a ridicat capacul chivotului și am văzut tablele de piatră pe care erau scrise Cele Zece Porunci. M-am minunat când am văzut porunca a patra chiar în centrul celor zece precepte, înconjurată de o aureolă blândă de lumină. A zis îngerul: «Este singura dintre cele zece care îl definește pe Dumnezeul cel viu, care a creat cerurile și pământul și toate cele ce sunt în ele. Când au fost puse temeliile pământului, atunci a fost așezată și temelia Sabatului.» Mărturii, volumul 1, 75.

The seventh-day Sabbath, which is a “foundation,” begins Leviticus “23” and the seventh-year Sabbath ends the testimony of the priests as represented by the spring and fall feasts. The seventh-year Sabbath represents the temple that is built upon the foundation. The seventh-year Sabbath at the end is represented by the 2,520, just as the seventh-day Sabbath is represented by the 2,300. The seventh-year Sabbath represents the “doctrine of the incarnation.” The seventh-day Sabbath is the sign of the Creator and the seventh-year Sabbath is the sign of Divinity combined with humanity.

Sabatul zilei a șaptea, care este o "temelie", deschide Levitic "23", iar Sabatul anului al șaptelea încheie mărturia preoților, așa cum este reprezentată de sărbătorile de primăvară și de toamnă. Sabatul anului al șaptelea reprezintă templul care este zidit pe temelie. Sabatul anului al șaptelea, la sfârșit, este reprezentat de 2.520, așa cum Sabatul zilei a șaptea este reprezentat de 2.300. Sabatul anului al șaptelea reprezintă "doctrina întrupării". Sabatul zilei a șaptea este semnul Creatorului, iar Sabatul anului al șaptelea este semnul Dumnezeirii unite cu omenirea.

Aligning the Lines

Alinierea liniilor

When we align the spring feasts with the fall feasts in Leviticus twenty-three, the feast of Passover, is followed the next day by the seven-day feast of unleavened bread, and the feast of first fruits follows the day after the seven-day feast of unleavened bread begins. Three waymarks in three days.

Când punem în corespondență sărbătorile de primăvară cu sărbătorile de toamnă din Leviticul douăzeci și trei, Sărbătoarea Paștelui este urmată a doua zi de Sărbătoarea Azimelor de șapte zile, iar Sărbătoarea Întâilor Roade urmează în ziua de după începerea Sărbătorii Azimelor de șapte zile. Trei repere în trei zile.

The period of seven days that makes up the feast of unleavened bread begins with a holy convocation and ends with the same. The day after the feast of unleavened bread begins, the feast of first fruits arrives, and it includes the spring barley first fruit offering. Pentecost, also called the feast of weeks occurs fifty days after the feast of first fruits, which marks the beginning of a seven-week period that ends on the forty-ninth day, which is followed by Pentecost, meaning fifty.

Perioada de șapte zile care alcătuiește Sărbătoarea Azimelor începe cu o adunare sfântă și se încheie tot cu o adunare sfântă. În ziua de după începerea Sărbătorii Azimelor are loc Sărbătoarea Întâilor Roade, care cuprinde prinosul întâiului rod al orzului de primăvară. Cincizecimea, numită și Sărbătoarea Săptămânilor, are loc la cincizeci de zile după Sărbătoarea Întâilor Roade, care marchează începutul unei perioade de șapte săptămâni ce se încheie în a patruzeci și noua zi, urmată de Cincizecime, adică cincizeci.

Passover begins at even on the fourteenth. Passover is not a holy convocation.

Paștele începe la înserat în ziua a paisprezecea. Paștele nu este o adunare sfântă.

Then on the fifteenth day, the seven-day feast of unleavened bread arrives. The first day and the last day of the seven-day feast is holy convocations.

Apoi, în ziua a cincisprezecea, are loc sărbătoarea azimelor de șapte zile. Prima zi și ultima zi ale sărbătorii de șapte zile sunt adunări sfinte.

The next day, the sixteenth day, the day of first fruits arrives. Then the seven weeks that are marked by the feast of Pentecost begins, and Pentecost is one of the seven holy convocations represented in the spring and fall feasts. First fruits is not a holy convocation.

Următoarea zi, a șaisprezecea, este Ziua Întâilor Roade. Apoi încep cele șapte săptămâni marcate de Sărbătoarea Cincizecimii, iar Cincizecimea este una dintre cele șapte adunări sfinte reprezentate în sărbătorile de primăvară și de toamnă. Ziua Întâilor Roade nu este o adunare sfântă.

Then on the first day of the seventh month the feast of trumpets, is a holy convocation.

Apoi, în ziua întâi a lunii a șaptea, sărbătoarea trâmbițelor este o adunare sfântă.

The Day of Atonement on the tenth day of the seventh month is a holy convocation, but not a feast.

Ziua Ispășirii, în ziua a zecea a lunii a șaptea, este o adunare sfântă, dar nu o sărbătoare.

The first day of the feast of Tabernacles is a holy convocation. After the seven-day feast there is the eighth day of tabernacles, though the eighth day is considered outside the periods represented by the feasts. That eighth day is a holy convocation.

Prima zi a Sărbătorii Corturilor este o adunare sfântă. După sărbătoarea de șapte zile urmează ziua a opta a Corturilor, deși ziua a opta este socotită în afara perioadelor reprezentate de sărbători. Acea zi a opta este o adunare sfântă.

This equates to seven holy convocations when you include the seventh-day Sabbath that introduces the feasts. Seven holy convocations and seven feasts, though they align differently than the holy convocations. The first and last waymarks are Sabbaths, first for day, then for the year. Within the feasts that are identified between the alpha and omega Sabbaths there are seven feasts and five holy convocations. If you include the alpha seventh-day Sabbath and the omega seventh-year Sabbath you have seven holy convocations and seven feasts. It is understood that the eighth day of Tabernacles is not part of the feasts, and creates the enigma of the eighth being of the seven. The point I am identifying here is that Jesus, as Palmoni organized the variations of numbers within chapter “23” in an absolutely astonishing fashion.

Aceasta echivalează cu șapte adunări sfinte atunci când incluzi Sabatul zilei a șaptea care introduce sărbătorile. Există șapte adunări sfinte și șapte sărbători, deși sărbătorile se aliniază diferit față de adunările sfinte. Primul și ultimul reper sunt Sabate, mai întâi pentru zi, apoi pentru an. Între Sabatul alfa și Sabatul omega sunt șapte sărbători și cinci adunări sfinte. Dacă incluzi Sabatul zilei a șaptea, cel alfa, și Sabatul anului al șaptelea, cel omega, ai șapte adunări sfinte și șapte sărbători. Se înțelege că ziua a opta a Sărbătorii Corturilor nu face parte din sărbători și creează enigma celui de-al optulea, care este dintre cei șapte. Punctul pe care îl evidențiez aici este că Isus, ca Palmoni, a organizat variațiile numerice din capitolul „23” într-un chip cu totul uimitor.

Spring

Primăvară

The spring feasts contain a seven-day feast period of unleavened bread, containing an alpha holy convocation at the beginning and an omega holy convocation at the end. Pentecost is the third holy convocation in the spring feasts. Pentecost arrives after a seven-week period, that ends with a feast on the fiftieth day. The spring feasts are marked by four feast days and three periods. Passover, unleavened bread, first fruits and Pentecost are the four feast days, and the three periods are the seven days of unleavened bread, the forty-nine days that precede and include the fiftieth day of Pentecost and the first three days which are a period consisting of three steps.

Sărbătorile de primăvară includ o perioadă de șapte zile a Sărbătorii Azimelor, în cadrul căreia se ține o adunare sfântă alfa la început și o adunare sfântă omega la sfârșit. Cincizecimea este a treia adunare sfântă din sărbătorile de primăvară. Cincizecimea survine după o perioadă de șapte săptămâni, care se încheie cu o sărbătoare în a cincizecea zi. Sărbătorile de primăvară sunt marcate de patru zile de sărbătoare și de trei perioade. Paștele, Sărbătoarea Azimelor, Sărbătoarea Primelor Roade și Cincizecimea sunt cele patru zile de sărbătoare, iar cele trei perioade sunt cele șapte zile ale Azimelor, cele patruzeci și nouă de zile care preced și includ ziua a cincizecea, cea a Cincizecimii, și primele trei zile, care sunt o perioadă alcătuită din trei trepte.

The first fruit offering of the Passover period aligns with the first fruit offering on the day of Pentecost; the first fruit offerings of barley in Passover’s three-day period, and the first fruit offering of wheat on Pentecost at the conclusion of the Pentecostal season of forty-nine, slash— fifty days.

Ofranda pârgii din perioada Paștelui corespunde ofrandei pârgii din ziua Cincizecimii; ofrandele din pârga orzului din perioada de trei zile a Paștelui și ofranda din pârga grâului în ziua Cincizecimii, la încheierea perioadei Cincizecimii de patruzeci și nouă/cincizeci de zile.

Fall

Căderea

The fall feasts begin with a specific feast day that initiates a ten-day period which leads to judgment. Five days after judgment a feast of seven days, of which the first and last day of the seven days are identified as holy convocations. From the fifteenth unto the twenty-second day the feast of Tabernacles is celebrated and then on the twenty-third day the Sabbath of the land is marked.

Sărbătorile de toamnă încep cu o zi de sărbătoare anume care inițiază o perioadă de zece zile ce duce la judecată. La cinci zile după judecată urmează o sărbătoare de șapte zile, dintre care prima și ultima zi sunt rânduite ca adunări sfinte. Din ziua a cincisprezecea până la ziua a douăzeci și doua se prăznuiește Sărbătoarea Corturilor, iar în ziua a douăzeci și treia este marcat Sabatul țării.

When we take the fall feasts and place them over the top of the spring feasts, we have two lines that are both represented by twenty-two verses, thus they are represented by the twenty-two letters of the Hebrew alphabet. When this is done, the first waymark is the holy convocation of the seventh-day Sabbath, and the last waymark is the holy convocation of the seventh-year Sabbath.

Când luăm sărbătorile de toamnă și le suprapunem peste sărbătorile de primăvară, avem două linii, ambele reprezentate de douăzeci și două de versete; astfel, ele sunt reprezentate de cele douăzeci și două de litere ale alfabetului ebraic. Când procedăm astfel, primul jalon este adunarea sfântă a Sabatului zilei a șaptea, iar ultimul jalon este adunarea sfântă a Sabatului anului al șaptelea.

Also in the fifteenth day of the seventh month, when ye have gathered in the fruit of the land, ye shall keep a feast unto the Lord seven days: on the first day shall be a sabbath, and on the eighth day shall be a sabbath. Leviticus 23:39.

De asemenea, în ziua a cincisprezecea a lunii a șaptea, când veți aduna roadele țării, veți ține Domnului o sărbătoare de șapte zile: în ziua întâi va fi sabat, și în ziua a opta va fi sabat. Leviticul 23:39.

Pentecost was the early rain and Tabernacles is the latter rain. The outpouring of the Holy Spirit at Pentecost was represented by a day, and the outpouring represented by Tabernacles is a period that concludes, and then is followed by a Sabbath, that is the eighth day, of seven days. The Sabbath which follows the final manifestation of the outpouring of the Holy Spirit represents the Sabbath of the earth resting for one thousand years.

Cincizecimea a fost ploaia timpurie, iar Sărbătoarea Corturilor este ploaia târzie. Revărsarea Duhului Sfânt la Cincizecime a fost reprezentată printr-o zi, iar revărsarea reprezentată de Sărbătoarea Corturilor este o perioadă care se încheie, fiind apoi urmată de un Sabat, adică ziua a opta, după cele șapte zile. Sabatul care urmează manifestării finale a revărsării Duhului Sfânt reprezintă Sabatul odihnei pământului pentru o mie de ani.

“In the time of trouble we all fled from the cities and villages, but were pursued by the wicked, who entered the houses of the saints with a sword. They raised the sword to kill us, but it broke, and fell as powerless as a straw. Then we all cried day and night for deliverance, and the cry came up before God. The sun came up, and the moon stood still. The streams ceased to flow. Dark, heavy clouds came up and clashed against each other. But there was one clear place of settled glory, whence came the voice of God like many waters, which shook the heavens and the earth. The sky opened and shut and was in commotion. The mountains shook like a reed in the wind, and cast out ragged rocks all around. The sea boiled like a pot and cast out stones upon the land. And as God spoke the day and the hour of Jesus’ coming and delivered the everlasting covenant to His people, He spoke one sentence, and then paused, while the words were rolling through the earth. The Israel of God stood with their eyes fixed upward, listening to the words as they came from the mouth of Jehovah, and rolled through the earth like peals of loudest thunder. It was awfully solemn. And at the end of every sentence the saints shouted, ‘Glory! Alleluia!’ Their countenances were lighted up with the glory of God; and they shone with the glory, as did the face of Moses when he came down from Sinai. The wicked could not look on them for the glory. And when the never-ending blessing was pronounced on those who had honored God in keeping His Sabbath holy, there was a mighty shout of victory over the beast and over his image.

În timpul strâmtorării am fugit cu toții din orașe și din sate, dar am fost urmăriți de cei răi, care au intrat în casele sfinților cu sabia. Au ridicat sabia ca să ne omoare, dar ea s-a frânt și a căzut la pământ neputincioasă ca un pai. Atunci am strigat cu toții zi și noapte după izbăvire, iar strigătul s-a înălțat înaintea lui Dumnezeu. Soarele a răsărit, iar luna a stat neclintită. Pârâurile au încetat să mai curgă. Nori întunecați și grei s-au ridicat și s-au izbit unii de alții. Dar era un loc limpede de slavă statornică, de unde venea glasul lui Dumnezeu, ca vuietul multor ape, care zguduia cerurile și pământul. Cerul se deschidea și se închidea și era cuprins de frământare. Munții se clătinau ca o trestie în vânt și aruncau împrejur stânci colțuroase. Marea fierbea ca un cazan și arunca pietre pe uscat. Și, pe când Dumnezeu rostea ziua și ceasul venirii lui Isus și încredința poporului Său legământul veșnic, a rostit o propoziție și apoi S-a oprit, în vreme ce cuvintele se rostogoleau prin tot pământul. Israelul lui Dumnezeu stătea cu ochii ațintiți în sus, ascultând cuvintele, pe măsură ce ieșeau din gura lui Iehova și se rostogoleau prin tot pământul ca bubuituri de cel mai puternic tunet. Era de o înfricoșătoare solemnitate. Iar la sfârșitul fiecărei propoziții, sfinții strigau: „Slavă! Aleluia!” Fețele lor erau luminate de slava lui Dumnezeu; și străluceau de slavă, așa cum strălucea fața lui Moise când a coborât de pe Sinai. Cei răi nu puteau să-i privească din pricina slavei. Și când binecuvântarea fără de sfârșit a fost rostită peste cei care L-au onorat pe Dumnezeu păzind Sabatul Său sfânt, s-a înălțat un puternic strigăt de biruință asupra fiarei și asupra chipului ei.

“Then commenced the jubilee, when the land should rest.” Early Writings, 34.

„Atunci a început jubileul, când pământul trebuia să se odihnească.” Scrieri timpurii, 34.

The jubilee is the fiftieth year, after seven cycles of seven years, which is the 49 days that lead to the fiftieth day of Pentecost. When the line of the fall feasts is brought together with the spring feasts there are 49 days that lead to Pentecost, which marks the beginning of the seven-day period of Tabernacles. Pentecost and Tabernacles align, and together they identify the period of the latter rain that begins at the soon-coming Sunday law and continues until probation closes, the Lord returns and then the earth rests, as represented by the seventh-year Sabbath, that is the eighth of the seven in the feast of Tabernacles.

Jubileul este anul al cincizecilea, după șapte cicluri de câte șapte ani, care reprezintă cele 49 de zile ce duc la a cincizecea zi, Cincizecimea. Atunci când succesiunea sărbătorilor de toamnă este îmbinată cu cea a sărbătorilor de primăvară, există 49 de zile care duc la Cincizecime, care marchează începutul perioadei de șapte zile a Sărbătorii Corturilor. Cincizecimea și Sărbătoarea Corturilor se aliniază și, împreună, identifică perioada ploii târzii, care începe odată cu iminenta lege duminicală și continuă până la închiderea timpului de probă, după care Domnul Se întoarce, iar apoi pământul se odihnește, așa cum este reprezentat de Sabatul anului al șaptelea, care este a opta zi după cele șapte din Sărbătoarea Corturilor.

When we bring both lines of twenty-two verses together, we do so for several reasons. Both lines are twenty-two verses, twenty-two being a tithe of 220, a symbol of the combination of Divinity and humanity.

Când reunim ambele serii de douăzeci și două de versete, o facem din câteva motive. Ambele serii cuprind câte douăzeci și două de versete, numărul douăzeci și doi fiind zeciuiala din 220, un simbol al îmbinării dintre Divinitate și umanitate.

Both lines represent the Hebrew alphabet of twenty-two letters.

Ambele rânduri reprezintă alfabetul ebraic alcătuit din douăzeci și două de litere.

Both lines represent the feasts.

Ambele linii reprezintă sărbătorile.

Both lines represent the two harvest seasons of the year.

Ambele linii reprezintă cele două perioade de seceriș ale anului.

Both lines represent Christ work in the courtyard, holy place and Most Holy Place. Leviticus means the priests, and Jesus is the Heavenly High Priest. For these reasons, we are justified in applying the line upon line methodology to the forty-four verses of Leviticus twenty-three.

Ambele linii reprezintă lucrarea lui Hristos în curte, în Locul Sfânt și în Sfânta Sfintelor. Leviticul se referă la preoți, iar Isus este Marele Preot ceresc. Din aceste motive, suntem îndreptățiți să aplicăm metodologia linie peste linie celor patruzeci și patru de versete din Leviticul douăzeci și trei.

Pentecost was the early rain for Christianity and Tabernacles is the latter rain for Christianity. We therefore align the spring “day of Pentecost” with the fall seven days of Tabernacles. When Sister White stated, “In the time of trouble we all fled from the cities and villages” she is identifying the time when God’s people are living in the wilderness due to persecution. Living in booths during the Tabernacle season typifies the history that leads directly to the Sabbath jubilee rest for the earth.

Cincizecimea a fost ploaia timpurie pentru creștinism, iar Sărbătoarea Corturilor este ploaia târzie pentru creștinism. Prin urmare, punem în corespondență „ziua Cincizecimii” din primăvară cu cele șapte zile de toamnă ale Sărbătorii Corturilor. Când Sora White a afirmat: „În timpul de strâmtorare am fugit cu toții din orașe și sate”, ea identifică timpul când poporul lui Dumnezeu locuiește în pustie din pricina persecuției. Locuirea în colibe în timpul Sărbătorii Corturilor tipifică istoria care conduce direct la odihna sabatică jubiliară a pământului.

The Day of Pentecost marks the beginning of seven days of Tabernacles. Then the jubilee is represented by the eighth day, that is of the seven days of Tabernacles. Five days before the feast of Tabernacles was the Day of Atonement. Thus, five days before Pentecost that marks the beginning of Tabernacles—judgment is marked. Ten days before the judgment of the Day of Atonement is the feast of Trumpets. When the lines are combined five days before the Sunday law, represented by Pentecost, judgment is marked. Ten days before that, the feast of Trumpets is marked.

Ziua Cincizecimii marchează începutul celor șapte zile ale Sărbătorii Corturilor. Apoi, jubileul este reprezentat de ziua a opta, adică a celor șapte zile ale Sărbătorii Corturilor. Cu cinci zile înaintea Sărbătorii Corturilor a fost Ziua Ispășirii. Astfel, cu cinci zile înainte de Cincizecime, care marchează începutul Sărbătorii Corturilor, este marcată judecata. Cu zece zile înaintea judecății Zilei Ispășirii este Sărbătoarea Trâmbițelor. Când liniile sunt combinate, cu cinci zile înainte de legea duminicală, reprezentată de Cincizecime, este marcată judecata. Cu zece zile înainte de aceasta, este marcată Sărbătoarea Trâmbițelor.

The baptism of Christ represented His death, burial and resurrection. Those three steps are represented by His death at Passover, His burial and rest upon the Sabbath, and His resurrection on Sunday. The three days of His death, burial and resurrection are one waymark that consists of three steps. We therefore start the combination of the two lines of spring and fall feasts at the resurrection. The resurrection of the third day begins a forty-nine-day period that leads to Pentecost, which is the Sunday law. That forty-nine-day period is preceded by the feast of unleavened bread, that begins one day before and extends five days beyond the day of first fruits.

Botezul lui Hristos a reprezentat moartea, îngroparea și învierea Sa. Acești trei pași sunt reprezentați de moartea Sa în timpul Paștelui, de îngroparea și odihna Sa în Sabat și de învierea Sa în ziua de duminică. Cele trei zile ale morții, îngropării și învierii Sale constituie un reper care cuprinde trei trepte. Prin urmare, începem combinarea celor două linii ale sărbătorilor de primăvară și de toamnă de la înviere. Învierea din ziua a treia începe o perioadă de patruzeci și nouă de zile care duce la Cincizecime, care este legea duminicală. Acea perioadă de patruzeci și nouă de zile este precedată de Sărbătoarea Azimelor, care începe cu o zi înainte și se extinde cu cinci zile dincolo de ziua celor dintâi roade.

From the resurrection of the first fruits unto the Sunday law is forty-nine days, the Sunday law being the fiftieth day. Five days before the Sunday law judgment is represented, and ten days before that judgment the warning of the trumpets is marked. Resurrection is the first waymark, then five days later the period of unleavened bread concludes. Thirty days after unleavened bread ends, the warning of the trumpets occurs. Ten days later the judgment of the Day of Atonement is marked and five days later the Sunday law of Pentecost arrives.

De la învierea întâilor roade până la legea duminicală sunt patruzeci și nouă de zile, legea duminicală fiind a cincizecea zi. Cu cinci zile înaintea legii duminicale este reprezentată judecata, iar cu zece zile înaintea acelei judecăți este marcată avertizarea trâmbițelor. Învierea este prima piatră de hotar, apoi, cinci zile mai târziu, se încheie perioada Azimelor. La treizeci de zile după încheierea Azimelor are loc avertizarea trâmbițelor. Zece zile mai târziu este marcată judecata Zilei Ispășirii, iar cinci zile mai târziu sosește legea duminicală a Cincizecimii.

This identifies seven waymarks in the line upon line application of the spring and fall feasts; the beginning of unleavened bread, the resurrection, the end of unleavened bread, the warning of trumpets, judgment, Pentecost and the latter rain. Those seven waymarks are set within an alpha seventh-day Sabbath and an omega seventh-year Sabbath. The seven waymarks couched between the two Sabbaths isolate and identify a five-day period, followed by a thirty-day period, a ten-day period, a five-day period and a seven-day period.

Aceasta identifică șapte repere în aplicarea „linie după linie” a sărbătorilor de primăvară și de toamnă: începutul Azimelor, învierea, sfârșitul Azimelor, avertizarea trâmbițelor, judecata, Cincizecimea și ploaia târzie. Aceste șapte repere sunt cuprinse între un Sabat al zilei a șaptea alfa și un Sabat al anului al șaptelea omega. Cele șapte repere cuprinse între cele două Sabate izolează și identifică o perioadă de cinci zile, urmată de o perioadă de treizeci de zile, o perioadă de zece zile, o perioadă de cinci zile și o perioadă de șapte zile.

When we then align Christ’s resurrection, we find a forty-day period where He instructed the disciples “face to face” and thereafter ascended. Then for ten days the disciples were in the upper room. Those ten days concluded at the Day of Pentecost, which is the Sunday law. This adds a forty-day period and ten-day period to the line of priests represented by Leviticus “23.”

Când aliniem apoi învierea lui Hristos, găsim o perioadă de patruzeci de zile în care El i-a instruit pe ucenici „față în față”, iar după aceea S-a înălțat. Apoi, timp de zece zile, ucenicii au fost în odaia de sus. Acele zece zile s-au încheiat la Ziua Cincizecimii, care este legea duminicală. Acest lucru adaugă o perioadă de patruzeci de zile și una de zece zile la linia preoților reprezentată de Levitic „23”.

From the resurrection there is five days to the end of unleavened bread, then thirty days to the trumpet warning, then five days to Christ’s ascension, then five days to judgment, then five days to Pentecost’s seven days of the latter rain.

De la Înviere sunt cinci zile până la sfârșitul Azimelor, apoi treizeci de zile până la avertizarea prin trâmbiță, apoi cinci zile până la Înălțarea la cer a lui Hristos, apoi cinci zile până la judecată, apoi cinci zile până la cele șapte zile ale ploii târzii ale Cincizecimii.

The beginning of the seven days of unleavened bread is followed the next day by the resurrection of first fruits. The resurrection occurs within the seven days of unleavened bread, and five days after the resurrection the period of unleavened bread ends.

Începutul celor șapte zile ale Azimelor este urmat în ziua următoare de învierea întâilor roade. Învierea are loc în cadrul celor șapte zile ale Azimelor, iar la cinci zile după înviere perioada Azimelor se încheie.

Thirty days after the end of unleavened bread the trumpets mark a warning.

Treizeci de zile după încheierea Azimelor, trâmbițele vestesc un avertisment.

Five days after the warning of the trumpets Christ ascended after teaching for forty days. His ascension marked the beginning of ten days in the upper room.

La cinci zile după avertismentul trâmbițelor, Hristos S-a înălțat, după ce a dat învățătură timp de patruzeci de zile. Înălțarea Sa a marcat începutul a zece zile în odaia de sus.

Then five days after His ascension judgment is marked.

Apoi, la cinci zile după Înălțarea Sa, judecata este fixată.

Five days later the Sunday law of Pentecost opens the seven-day period of the latter rain.

Cinci zile mai târziu, legea duminicală a Cincizecimii deschide perioada de șapte zile a ploii târzii.

The one hundred and forty-four thousand are those who follow the Lamb whithersoever He goeth. Elijah and Moses were slain on July 18, 2020. They were slain where also our Lord was crucified. Christ’s resurrection typified the resurrection of December 31, 2023. Before that date, in July of 2023, a voice in the wilderness began to sound a message represented as unleavened bread. Leaven represents error, hypocrisy and sin, and the message from the wilderness was unleavened. From December 31, 2023 through to the Sunday law, Leviticus “23” has designed a framework of the atonement of the one hundred and forty-four thousand. That framework aligns with Miller’s dream, Malachi three and Revelation nineteens’ windows of heaven. It aligns with the third and ninth hour in the sacred week from 27 to 34 AD.

Cei o sută patruzeci și patru de mii sunt aceia care urmează Mielul oriunde Se duce El. Ilie și Moise au fost uciși la 18 iulie 2020. Au fost uciși acolo unde a fost răstignit și Domnul nostru. Învierea lui Hristos a preînchipuit învierea din 31 decembrie 2023. Înaintea acelei date, în iulie 2023, un glas în pustie a început să vestească un mesaj reprezentat prin pâine nedospită. Aluatul reprezintă eroarea, fățărnicia și păcatul, iar mesajul din pustie a fost nedospit. De la 31 decembrie 2023 și până la legea duminicală, Leviticul „23” a conceput un cadru al ispășirii celor o sută patruzeci și patru de mii. Acest cadru se aliniază cu visul lui Miller, cu Maleahi trei și cu ferestrele cerului din Apocalipsa nouăsprezece. Se aliniază cu ceasul al treilea și al nouălea din săptămâna sfântă de la 27 la 34 d.Hr.

We will continue these things in the next article.

Vom continua cu acestea în articolul următor.

“‘By knowledge shall the chambers be filled with all precious and pleasant riches.’

'Prin cunoștință se vor umple odăile de toate bogățiile prețioase și plăcute.'

“For the mind and the soul, as well as for the body, it is God’s law that strength is acquired by effort. It is exercise that develops. In harmony with this law, God has provided in His word the means for mental and spiritual development.

Pentru minte și suflet, precum și pentru trup, legea lui Dumnezeu este că puterea se dobândește prin efort. Exercițiul este cel care dezvoltă. În armonie cu această lege, Dumnezeu a rânduit în Cuvântul Său mijloacele pentru dezvoltarea mintală și spirituală.

“The Bible contains all the principles that men need to understand in order to be fitted either for this life or for the life to come. And these principles may be understood by all. No one with a spirit to appreciate its teaching can read a single passage from the Bible without gaining from it some helpful thought. But the most valuable teaching of the Bible is not to be gained by occasional or disconnected study. Its great system of truth is not so presented as to be discerned by the hasty or careless reader. Many of its treasures lie far beneath the surface, and can be obtained only by diligent research and continuous effort. The truths that go to make up the great whole must be searched out and gathered up, ‘here a little, and there a little.’ Isaiah 28:10.

Biblia cuprinde toate principiile pe care oamenii trebuie să le înțeleagă pentru a fi pregătiți fie pentru viața aceasta, fie pentru viața viitoare. Și aceste principii pot fi înțelese de toți. Nimeni care are o dispoziție de a prețui învățătura ei nu poate citi nici măcar un singur pasaj din Biblie fără a dobândi din el vreun gând folositor. Însă cea mai prețioasă învățătură a Bibliei nu se dobândește printr-un studiu ocazional sau fragmentar. Marele ei sistem al adevărului nu este prezentat astfel încât să poată fi discernut de cititorul pripit sau neglijent. Multe dintre comorile ei zac adânc sub suprafață și pot fi dobândite numai prin cercetare asiduă și efort continuu. Adevărurile care alcătuiesc marele întreg trebuie căutate și adunate, 'puțin aici, puțin acolo.' Isaia 28:10.

“When thus searched out and brought together, they will be found to be perfectly fitted to one another. Each Gospel is a supplement to the others, every prophecy an explanation of another, every truth a development of some other truth. The types of the Jewish economy are made plain by the gospel. Every principle in the word of God has its place, every fact its bearing. And the complete structure, in design and execution, bears testimony to its Author. Such a structure no mind but that of the Infinite could conceive or fashion.

Astfel cercetate și aduse laolaltă, se vor dovedi a fi potrivite desăvârșit unele cu altele. Fiecare Evanghelie este o completare a celorlalte, fiecare profeție o explicație a alteia, fiecare adevăr o dezvoltare a altui adevăr. Tipurile economiei iudaice sunt lămurite de Evanghelie. Fiecare principiu din Cuvântul lui Dumnezeu își are locul, fiecare fapt își are însemnătatea. Iar întregul edificiu, în concepție și în execuție, dă mărturie despre Autorul său. Un asemenea edificiu nicio minte, afară de cea a Celui Infinit, n-ar fi putut să-l conceapă sau să-l plăsmuiască.

“In searching out the various parts and studying their relationship, the highest faculties of the human mind are called into intense activity. No one can engage in such study without developing mental power.

În cercetarea diferitelor părți și în studierea relației dintre ele, cele mai înalte facultăți ale minții umane sunt chemate la o activitate intensă. Nimeni nu se poate angaja într-un asemenea studiu fără a-și dezvolta puterea mintală.

“And not alone in searching out truth and bringing it together does the mental value of Bible study consist. It consists also in the effort required to grasp the themes presented. The mind occupied with commonplace matters only, becomes dwarfed and enfeebled. If never tasked to comprehend grand and far-reaching truths, it after a time loses the power of growth. As a safeguard against this degeneracy, and a stimulus to development, nothing else can equal the study of God’s word. As a means of intellectual training, the Bible is more effective than any other book, or all other books combined. The greatness of its themes, the dignified simplicity of its utterances, the beauty of its imagery, quicken and uplift the thoughts as nothing else can. No other study can impart such mental power as does the effort to grasp the stupendous truths of revelation. The mind thus brought in contact with the thoughts of the Infinite cannot but expand and strengthen.

Și valoarea intelectuală a studiului Bibliei nu stă doar în cercetarea adevărului și în reunirea lui. Ea constă, de asemenea, în efortul necesar pentru a cuprinde temele prezentate. Mintea ocupată doar cu treburi mărunte se atrofiază și slăbește. Dacă nu este niciodată solicitată să înțeleagă adevăruri mărețe și de mare anvergură, ea își pierde, cu vremea, puterea de a crește. Drept pavăză împotriva acestei degenerări și drept stimul pentru dezvoltare, nimic nu se poate asemăna cu studiul Cuvântului lui Dumnezeu. Ca mijloc de formare intelectuală, Biblia este mai eficientă decât orice altă carte sau decât toate celelalte la un loc. Măreția temelor ei, simplitatea demnă a rostirilor ei, frumusețea imaginilor ei însuflețesc și înalță gândurile cum nimic altceva nu poate. Niciun alt studiu nu poate conferi o asemenea putere a minții precum efortul de a pătrunde adevărurile copleșitoare ale revelației. Mintea astfel adusă în contact cu gândurile Celui Infinit nu poate decât să se lărgească și să se întărească.

“And even greater is the power of the Bible in the development of the spiritual nature. Man, created for fellowship with God, can only in such fellowship find his real life and development. Created to find in God his highest joy, he can find in nothing else that which can quiet the cravings of the heart, can satisfy the hunger and thirst of the soul. He who with sincere and teachable spirit studies God’s word, seeking to comprehend its truths, will be brought in touch with its Author; and, except by his own choice, there is no limit to the possibilities of his development.

Și încă mai mare este puterea Bibliei în dezvoltarea naturii spirituale. Omul, creat pentru comuniune cu Dumnezeu, nu poate găsi decât în această comuniune viața și dezvoltarea sa adevărate. Creat pentru a-și afla în Dumnezeu bucuria supremă, el nu poate găsi în nimic altceva ceea ce să potolească dorurile inimii, să sature foamea și să potolească setea sufletului. Acela care, cu duh sincer și docil, studiază Cuvântul lui Dumnezeu, căutând să-i înțeleagă adevărurile, va fi pus în legătură cu Autorul acestuia; și, cu excepția propriei sale alegeri, nu există nicio limită a posibilităților dezvoltării sale.

“In its wide range of style and subjects the Bible has something to interest every mind and appeal to every heart. In its pages are found history the most ancient; biography the truest to life; principles of government for the control of the state, for the regulation of the household—principles that human wisdom has never equaled. It contains philosophy the most profound, poetry the sweetest and the most sublime, the most impassioned and the most pathetic. Immeasurably superior in value to the productions of any human author are the Bible writings, even when thus considered; but of infinitely wider scope, of infinitely greater value, are they when viewed in their relation to the grand central thought. Viewed in the light of this thought, every topic has a new significance. In the most simply stated truths are involved principles that are as high as heaven and that compass eternity.

În ampla ei gamă de stiluri și teme, Biblia are ceva care să trezească interesul oricărei minți și să atingă orice inimă. În paginile ei se găsesc istorii dintre cele mai străvechi; biografii dintre cele mai fidele vieții; principii de cârmuire pentru conducerea statului, pentru rânduiala casei—principii pe care înțelepciunea omenească nu le-a egalat niciodată. Ea cuprinde filosofie dintre cele mai profunde, poezie dintre cele mai dulci și mai sublime, dintre cele mai înflăcărate și mai pline de patos. Chiar și privite astfel, scrierile biblice sunt cu neasemuit superioare ca valoare operelor oricărui autor omenesc; dar de o întindere infinit mai largă, de o valoare infinit mai mare, se arată ele când sunt privite în raport cu marea idee centrală. În lumina acestei idei, orice temă capătă o nouă semnificație. În cele mai simplu enunțate adevăruri sunt cuprinse principii care sunt înalte cât cerul și care cuprind veșnicia.

“The central theme of the Bible, the theme about which every other in the whole book clusters, is the redemption plan, the restoration in the human soul of the image of God. From the first intimation of hope in the sentence pronounced in Eden to that last glorious promise of the Revelation, ‘They shall see His face; and His name shall be in their foreheads’ (Revelation 22:4), the burden of every book and every passage of the Bible is the unfolding of this wondrous theme,—man’s uplifting,—the power of God, ‘which giveth us the victory through our Lord Jesus Christ.’ 1 Corinthians 15:57.

Tema centrală a Bibliei, tema în jurul căreia gravitează toate celelalte teme ale întregii cărți, este planul de răscumpărare, restaurarea chipului lui Dumnezeu în sufletul omenesc. De la cea dintâi întrezărire a nădejdii din sentința rostită în Eden până la acea din urmă făgăduință slăvită din Apocalipsă: „Îi vor vedea Fața; iar Numele Lui va fi pe frunțile lor” (Apocalipsa 22:4), tema dominantă a fiecărei cărți și a fiecărui pasaj al Bibliei este desfășurarea acestei minunate teme — ridicarea omului — prin puterea lui Dumnezeu, „care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos.” 1 Corinteni 15:57.

“He who grasps this thought has before him an infinite field for study. He has the key that will unlock to him the whole treasure house of God’s word.

Cel ce pătrunde acest gând are înaintea sa un câmp nesfârșit de studiu. El are cheia care îi va descuia întreaga vistierie a Cuvântului lui Dumnezeu.

“The science of redemption is the science of all sciences; the science that is the study of the angels and of all the intelligences of the unfallen worlds; the science that engages the attention of our Lord and Saviour; the science that enters into the purpose brooded in the mind of the Infinite—‘kept in silence through times eternal’ (Romans 16:25, R.V.); the science that will be the study of God’s redeemed throughout endless ages. This is the highest study in which it is possible for man to engage. As no other study can, it will quicken the mind and uplift the soul.

Știința răscumpărării este știința tuturor științelor; știința care constituie studiul îngerilor și al tuturor inteligențelor lumilor necăzute; știința care Îl preocupă pe Domnul și Mântuitorul nostru; știința care intră în planul conceput în cugetul Infinitului — „păstrat în tăcere prin veacuri veșnice” (Romani 16:25, R.V.); știința care va constitui studiul răscumpăraților lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor fără de sfârșit. Aceasta este cel mai înalt studiu în care este cu putință omului să se angajeze. Așa cum niciun alt studiu nu poate, ea va însufleți mintea și va înălța sufletul.

“‘The excellency of knowledge is, that wisdom giveth life to them that have it.’ ‘The words that I speak unto you,’ said Jesus, ‘they are spirit, and they are life.’ ‘This is life eternal, that they should know Thee the only true God, and Him whom Thou didst send.’ Ecclesiastes 7:12; John 6:63; 17:3, R.V.

„Întâietatea cunoașterii constă în aceea că înțelepciunea dă viață celor ce o au.” „Cuvintele pe care vi le spun”, a spus Isus, „sunt duh și sunt viață.” „Aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Acela pe care L-ai trimis Tu.” Eclesiastul 7:12; Ioan 6:63; 17:3, R.V.

“The creative energy that called the worlds into existence is in the word of God. This word imparts power; it begets life. Every command is a promise; accepted by the will, received into the soul, it brings with it the life of the Infinite One. It transforms the nature and re-creates the soul in the image of God.

Energia creatoare care a chemat lumile la existență se află în cuvântul lui Dumnezeu. Acest cuvânt conferă putere; el dă naștere vieții. Fiecare poruncă este o făgăduință; acceptată de voință, primită în suflet, ea aduce cu sine viața Celui Infinit. Ea transformă firea și recreează sufletul după chipul lui Dumnezeu.

“The life thus imparted is in like manner sustained. ‘By every word that proceedeth out of the mouth of God’ (Matthew 4:4) shall man live.

Viața astfel dăruită este în același chip susținută. 'Prin orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu' (Matei 4:4) va trăi omul.

“The mind, the soul, is built up by that upon which it feeds; and it rests with us to determine upon what it shall be fed. It is within the power of everyone to choose the topics that shall occupy the thoughts and shape the character. Of every human being privileged with access to the Scriptures, God says, ‘I have written to him the great things of My law.’ ‘Call unto Me, and I will answer thee, and show thee great and mighty things, which thou knowest not.’ Hosea 8:12; Jeremiah 33:3.

Mintea, sufletul, se zidește din ceea ce o hrănește; iar de noi depinde să hotărâm cu ce va fi hrănită. Este în puterea fiecăruia să aleagă subiectele care îi vor ocupa gândurile și îi vor modela caracterul. Despre fiecare om care are privilegiul accesului la Scripturi, Dumnezeu spune: "I-am scris lucrurile cele mari ale Legii Mele." "Strigă către Mine, și îți voi răspunde și îți voi arăta lucruri mari și puternice, pe care nu le cunoști." Osea 8:12; Ieremia 33:3.

“With the word of God in his hands, every human being, wherever his lot in life may be cast, may have such companionship as he shall choose. In its pages he may hold converse with the noblest and best of the human race, and may listen to the voice of the Eternal as He speaks with men. As he studies and meditates upon the themes into which ‘the angels desire to look’ (1 Peter 1:12), he may have their companionship. He may follow the steps of the heavenly Teacher, and listen to His words as when He taught on mountain and plain and sea. He may dwell in this world in the atmosphere of heaven, imparting to earth’s sorrowing and tempted ones thoughts of hope and longings for holiness; himself coming closer and still closer into fellowship with the Unseen; like him of old who walked with God, drawing nearer and nearer the threshold of the eternal world, until the portals shall open, and he shall enter there. He will find himself no stranger. The voices that will greet him are the voices of the holy ones, who, unseen, were on earth his companions—voices that here he learned to distinguish and to love. He who through the word of God has lived in fellowship with heaven, will find himself at home in heaven’s companionship.” Education, 123–127.

Cu Cuvântul lui Dumnezeu în mâini, orice ființă omenească, oriunde i-ar fi căzut sorțul în viață, poate avea acea tovărășie pe care o va alege. Pe paginile Cuvântului el poate sta de vorbă cu cei mai nobili și mai buni ai neamului omenesc și poate asculta glasul Celui Veșnic, în timp ce El vorbește cu oamenii. Pe măsură ce studiază și meditează asupra temelor în care „îngerii doresc să privească” (1 Petru 1:12), el poate avea tovărășia lor. El poate urma pașii Învățătorului ceresc și poate asculta cuvintele Lui, ca atunci când El învăța pe munte, pe câmpie și pe mare. El poate locui în această lume în atmosfera cerului, împărtășind celor îndurerați și ispitiți ai pământului gânduri de speranță și doruri după sfințenie; el însuși venind tot mai aproape și mai aproape în părtășie cu Cel Nevăzut; asemenea celui de demult care a umblat cu Dumnezeu, apropiindu-se tot mai mult de pragul lumii veșnice, până când se vor deschide porțile și va intra acolo. Nu se va afla ca un străin. Glasurile care îl vor întâmpina sunt glasurile sfinților care, nevăzuți, i-au fost pe pământ însoțitori—glasuri pe care aici a învățat să le deosebească și să le iubească. Cel care, prin Cuvântul lui Dumnezeu, a trăit în părtășie cu cerul, se va simți acasă în tovărășia cerului. Educație, 123-127.