The Book of Joel and The Laodicean Seventh-day Adventist Church - Number Forty-Four

Aceștia sunt cei care nu s-au întinat cu femei; căci sunt feciorelnici. Aceștia sunt cei care urmează Mielului oriunde merge El. Aceștia au fost răscumpărați dintre oameni, fiind pârga pentru Dumnezeu și pentru Miel. Apocalipsa 14:4.

În Sfânta Sfintelor am văzut un chivot; pe partea de sus și pe laturile lui era aurul cel mai curat. La fiecare capăt al chivotului era un heruvim minunat, cu aripile întinse deasupra lui. Fețele lor erau întoarse una către cealaltă și priveau în jos. Între îngeri era o cădelniță de aur. Deasupra chivotului, acolo unde stăteau îngerii, era o slavă de o strălucire nespusă, care apărea ca un tron unde locuia Dumnezeu. Isus stătea lângă chivot; și, pe măsură ce rugăciunile sfinților se înălțau la El, tămâia din cădelniță fumega, iar El înălța rugăciunile lor, împreună cu fumul tămâiei, către Tatăl Său. În chivot era vasul de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înmugurise și tablele de piatră care se închideau ca o carte. Isus le-a deschis și am văzut Cele Zece Porunci scrise pe ele cu degetul lui Dumnezeu. Pe o tablă erau patru, iar pe cealaltă șase. Cele patru de pe prima tablă străluceau mai puternic decât celelalte șase. Dar a patra, porunca Sabatului, strălucea peste toate; căci Sabatul a fost pus deoparte ca să fie păzit spre cinstirea Numelui sfânt al lui Dumnezeu. Sabatul sfânt arăta glorios - un halou de slavă îl înconjura. Am văzut că porunca Sabatului nu a fost țintuită pe cruce. Dacă ar fi fost, ar fi fost și celelalte nouă porunci; și am avea libertatea de a le încălca pe toate, la fel ca și pe a patra. Am văzut că Dumnezeu nu a schimbat Sabatul, căci El nu Se schimbă niciodată. Dar papa l-a schimbat de la a șaptea la prima zi a săptămânii; căci el avea să schimbe vremurile și legea. Scrieri timpurii, 32.

Cei care au părtășie cu Dumnezeu umblă în lumina Soarelui Neprihănirii. Ei nu Îl dezonorează pe Răscumpărătorul lor stricându-și calea înaintea lui Dumnezeu. Lumina cerească strălucește peste ei. Pe măsură ce se apropie de încheierea istoriei acestui pământ, cunoștința lor despre Hristos și despre profețiile privitoare la El sporește mult. Au o valoare infinită în ochii lui Dumnezeu; căci sunt în unire cu Fiul Său. Pentru ei, Cuvântul lui Dumnezeu este de o frumusețe și o încântare neasemuite. Îi recunosc importanța. Adevărul li se descoperă. Doctrina întrupării este învăluită într-o blândă strălucire. Văd că Scriptura este cheia care deschide toate tainele și dezleagă toate dificultățile. Cei care nu au fost dispuși să primească lumina și să umble în lumină nu vor putea înțelege taina evlaviei, iar cei care nu au ezitat să-și ia crucea și să-L urmeze pe Isus vor vedea lumină în lumina lui Dumnezeu. The Southern Watchman, 4 aprilie 1905.

Și, fără îndoială, mare este taina evlaviei: Dumnezeu S-a arătat în trup, a fost îndreptățit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălțat în slavă. 1 Timotei 3:16.

Chiar taina care a fost ascunsă din veacuri și din generații, dar acum a fost descoperită sfinților Săi: cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei acestei taine între Neamuri; care este Hristos în voi, nădejdea slavei. Coloseni 1:26, 27.

Dar în zilele când se va auzi glasul îngerului al șaptelea, când va începe să sune din trâmbiță, taina lui Dumnezeu se va sfârși, după cum a vestit El robilor Săi, prorocilor. Apocalipsa 10:7.

Mi-a fost îndreptată atenția înapoi spre proclamarea primei veniri a lui Hristos. Ioan a fost trimis în duhul și puterea lui Ilie, ca să pregătească calea lui Isus. Cei ce au respins mărturia lui Ioan nu au avut niciun folos din învățăturile lui Isus. Împotrivirea lor față de mesajul care prevestea venirea Lui i-a așezat într-o poziție în care nu puteau primi lesne cele mai puternice dovezi că El era Mesia. Satana i-a îndemnat pe cei ce respinseseră mesajul lui Ioan să meargă și mai departe, să-L respingă și să-L răstignească pe Hristos. Prin aceasta s-au așezat într-o situație în care nu puteau primi binecuvântarea din ziua Cincizecimii, care i-ar fi învățat calea spre sanctuarul ceresc. Sfâșierea perdelei templului a arătat că jertfele și rânduielile iudaice nu vor mai fi primite. Marea Jertfă fusese adusă și fusese primită, iar Duhul Sfânt, care S-a pogorât în ziua Cincizecimii, a îndreptat mințile ucenicilor de la sanctuarul pământesc la cel ceresc, unde Isus intrase prin însuși sângele Său, ca să reverse asupra ucenicilor Săi beneficiile ispășirii Sale. Dar iudeii au fost lăsați în întuneric deplin. Au pierdut toată lumina pe care ar fi putut-o avea cu privire la planul mântuirii și au continuat să se încreadă în jertfele și ofrandele lor zadarnice. Sanctuarul ceresc luase locul celui pământesc, totuși ei nu aveau cunoștință de această schimbare. De aceea nu puteau beneficia de mijlocirea lui Hristos în Locul Sfânt.

Mulți privesc cu groază la purtarea iudeilor în respingerea și răstignirea lui Hristos; și, pe măsură ce citesc istoria rușinoasei Lui batjocoriri, cred că Îl iubesc și că nu s-ar fi lepădat de El ca Petru și nu L-ar fi răstignit ca iudeii. Dar Dumnezeu, care citește inimile tuturor, a pus la probă acea dragoste pentru Isus pe care mărturiseau că o simt. Întregul cer a urmărit cu cel mai profund interes primirea soliei primului înger. Însă mulți care mărturiseau că Îl iubesc pe Isus și care vărsau lacrimi citind istoria crucii, au luat în derâdere vestea bună a venirii Sale. În loc să primească solia cu bucurie, au declarat-o o amăgire. I-au urât pe cei care iubeau arătarea Sa și i-au exclus din biserici. Cei care au respins prima solie nu au putut primi vreun folos din a doua; și nici nu le-a fost de vreun folos strigătul de la miezul nopții, care trebuia să-i pregătească să intre împreună cu Isus, prin credință, în Sfânta Sfintelor a sanctuarului ceresc. Iar prin respingerea celor două solii anterioare, și-au întunecat în așa măsură înțelegerea, încât nu văd nicio lumină în a treia solie îngerească, care arată calea spre Sfânta Sfintelor. Am văzut că, așa cum iudeii L-au răstignit pe Isus, tot astfel bisericile nominale au răstignit aceste solii și, prin urmare, nu au cunoaștere cu privire la calea spre Sfânta Sfintelor și nu pot fi beneficiari ai mijlocirii lui Isus acolo. La fel ca iudeii, care aduceau jertfele lor zadarnice, ei înalță rugăciunile lor zadarnice către încăperea pe care Isus a părăsit-o; iar Satana, mulțumit de înșelăciune, îmbracă o înfățișare religioasă și îndreaptă mințile acestor creștini cu numele spre sine, lucrând cu puterea lui, cu semnele și minunile lui mincinoase, ca să-i prindă în cursa lui. Scrieri timpurii, 259-261.

Pe când mă aflam în această stare de deznădejde, am avut un vis care a făcut o adâncă impresie asupra minții mele. Am visat că vedeam un templu, către care mulți oameni afluiau. Numai cei care își găseau adăpost în acel templu aveau să fie mântuiți la închiderea timpului. Toți cei care rămâneau afară aveau să fie pierduți pentru totdeauna. Mulțimile de afară, care umblau fiecare pe căile lor, îi batjocoreau și îi luau în derâdere pe cei care intrau în templu și le spuneau că acest plan de ocrotire era o înșelăciune vicleană, că, de fapt, nu exista nicidecum vreun pericol de evitat. Ba chiar au pus mâna pe unii, pentru a-i împiedica să se grăbească să pătrundă înăuntrul zidurilor.

Temându-mă de ridicol, am socotit mai bine să aștept până când mulțimea se va risipi sau până când voi putea intra neobservat de ei. Dar numărul lor sporea în loc să scadă și, temându-mă să nu fie prea târziu, am părăsit în grabă casa și mi-am croit drum prin mulțime. În neliniștea mea de a ajunge la templu, nu am luat seama la mulțimea care mă înconjura și nici nu mi-a păsat de ea. Intrând în clădire, am văzut că vastul templu era susținut de un singur stâlp imens, și de acesta era legat un miel tot sfâșiat și sângerând. Noi, cei de față, păream să știm că acest miel fusese sfâșiat și zdrobit din pricina noastră. Toți cei care intrau în templu trebuiau să vină înaintea lui și să-și mărturisească păcatele.

Chiar înaintea Mielului se aflau scaune înălțate, pe care ședea o ceată care părea foarte fericită. Lumina cerului părea să le strălucească pe chipurile lor, iar ei Îl lăudau pe Dumnezeu și intonau cântări de mulțumire pline de bucurie, care semănau cu muzica îngerilor. Aceștia erau cei care veniseră înaintea Mielului, își mărturisiseră păcatele, primiseră iertare și acum se aflau în așteptare bucuroasă a unui eveniment fericit.

Chiar și după ce intrasem în clădire, m-a cuprins o teamă și un simțământ de rușine că trebuie să mă smeresc înaintea acestor oameni. Dar mă simțeam constrâns să înaintez și înaintam încet, ocolind stâlpul, ca să stau față în față cu Mielul, când a sunat o trâmbiță, templul s-a cutremurat, strigăte de biruință s-au înălțat din mijlocul sfinților adunați, o strălucire înfricoșătoare a luminat clădirea, apoi totul s-a așternut într-o întunecime cumplită. Oamenii fericiți dispăruseră odată cu strălucirea, iar eu am rămas singur în oroarea tăcută a nopții. M-am trezit într-o agonie a minții și cu greu m-am putut convinge că visasem. Mi se părea că osânda mea era pecetluită, că Duhul Domnului mă părăsise și nu Se va mai întoarce niciodată.

La scurtă vreme după aceasta am avut un alt vis. Mi se părea că ședeam cufundat într-o deznădejde cumplită, cu fața în palme, cugetând astfel: Dacă Isus ar fi pe pământ, m-aș duce la El, m-aș arunca la picioarele Lui și I-aș spune toate suferințele mele. El nu Și-ar întoarce fața de la mine, S-ar îndura de mine, iar eu L-aș iubi și L-aș sluji întotdeauna. Chiar atunci ușa s-a deschis și a intrat o persoană cu chip și înfățișare frumoase. S-a uitat la mine cu milă și a spus: 'Dorești să-L vezi pe Isus? El este aici și Îl poți vedea dacă dorești. Ia tot ceea ce ai și urmează-mă.'

Am auzit aceasta cu bucurie negrăită și, cu bucurie, mi-am strâns laolaltă toate micile mele bunuri, fiecare mărunțiș prețuit, și mi-am urmat călăuza. El m-a condus la o scară abruptă, aparent șubredă. Când am început să urc treptele, m-a avertizat să-mi țin privirea ațintită în sus, ca nu cumva să amețesc și să cad. Mulți alții care parcurgeau urcușul abrupt au căzut înainte de a ajunge sus.

În sfârșit am ajuns la ultima treaptă și ne-am oprit în fața unei uși. Aici, călăuza mea mi-a spus să las toate lucrurile pe care le adusesem cu mine. Le-am așezat cu bucurie; apoi el a deschis ușa și m-a poftit să intru. Într-o clipă m-am aflat înaintea lui Isus. Chipul acela frumos nu putea fi confundat. Acea expresie de bunăvoință și maiestate nu putea aparține nimănui altcuiva. De îndată ce privirea Lui s-a oprit asupra mea, am știut că El cunoștea fiecare împrejurare a vieții mele și toate gândurile și simțămintele mele lăuntrice.

Am încercat să mă feresc de privirea Lui, simțindu-mă incapabil să îndur ochii Lui cercetători, dar El S-a apropiat cu un zâmbet și, punându-Și mâna pe capul meu, a spus: «Nu te teme.» Glasul Său dulce mi-a umplut inima de o fericire pe care nu o mai cunoscuse până atunci. Eram prea fericit ca să pot rosti un cuvânt, dar, copleșit de emoție, m-am prostrat la picioarele Lui. În timp ce zăceam neputincios acolo, scene de frumusețe și slavă mi-au trecut înainte și mi s-a părut că am ajuns la ocrotirea și pacea cerului. În cele din urmă mi-au revenit puterile și m-am ridicat. Ochii iubitori ai lui Isus erau încă asupra mea, iar zâmbetul Său mi-a umplut sufletul de bucurie. Prezența Lui m-a umplut de o sfântă venerație și de o iubire negrăită.

Atunci călăuza mea a deschis ușa și am ieșit amândoi. El mi-a poruncit să iau din nou toate lucrurile pe care le lăsasem afară. După ce am făcut aceasta, mi-a înmânat un șnur verde, strâns încolăcit. M-a îndrumat să-l așez lângă inima mea, iar când voi dori să-L văd pe Isus, să-l scot din sân și să-l întind până la capăt. M-a avertizat să nu-l las încolăcit pentru vreo perioadă de timp, ca nu cumva să se înnoade și să devină greu de îndreptat. Am așezat șnurul lângă inima mea și am coborât cu bucurie pe scările înguste, lăudându-L pe Domnul și spunând tuturor celor pe care îi întâlneam unde Îl puteau găsi pe Isus. Acest vis mi-a dat nădejde. Șnurul verde reprezenta în mintea mea credința, iar frumusețea și simplitatea încrederii în Dumnezeu au început să se ivească în sufletul meu. Mărturii, volumul 1, 27-29.

În curățirea templului, Isus își anunța misiunea ca Mesia și își începea lucrarea. Acel templu, ridicat ca lăcaș al Prezenței divine, fusese menit să fie o lecție vie pentru Israel și pentru lume. Din veacuri veșnice, scopul lui Dumnezeu a fost ca fiecare ființă creată, de la serafimul strălucitor și sfânt până la om, să fie un templu pentru locuirea Creatorului. Din pricina păcatului, omenirea a încetat să mai fie un templu pentru Dumnezeu. Întunecată și pângărită de rău, inima omului nu mai reflecta slava Ființei Divine. Dar prin întruparea Fiului lui Dumnezeu se împlinește scopul Cerului. Dumnezeu locuiește în omenire, iar prin harul mântuitor inima omului devine din nou templul Său. Dumnezeu a rânduit ca templul din Ierusalim să fie o mărturie neîncetată a înaltei meniri deschise fiecărui suflet. Dar iudeii nu înțeleseseră semnificația edificiului pe care îl priveau cu atâta mândrie. Nu s-au predat spre a fi temple sfinte ale Duhului Divin. Curțile templului din Ierusalim, pline de tumultul unui negoț profan, oglindeau mult prea fidel templul inimii, pângărit de prezența patimii senzuale și a gândurilor necurate.

Prin curățirea templului de cumpărătorii și vânzătorii lumii acesteia, Isus Și-a anunțat misiunea de a curăți inima de întinăciunea păcatului — de dorințele pământești, poftele egoiste, obiceiurile rele, care întinează sufletul. Maleahi 3:1-3 citat. Dorul veacurilor, 161.

Profetul spune: „Am văzut un alt înger coborând din cer, având mare putere; și pământul s-a luminat de slava lui. Și a strigat cu mare putere, cu glas puternic, zicând: A căzut, a căzut Babilonul cel mare și a ajuns locuință a demonilor” (Apocalipsa 18:1,2). Aceasta este aceeași solie care a fost dată de al doilea înger. Babilonul a căzut, „pentru că a adăpat toate neamurile din vinul mâniei desfrânării ei” (Apocalipsa 14:8). Ce este acel vin? — Învățăturile ei false. Ea a dat lumii un sabat fals în locul Sabatului din a patra poruncă și a repetat minciuna pe care Satana i-a spus-o întâi Evei în Eden — nemurirea naturală a sufletului. Multe rătăciri înrudite ea le-a răspândit pretutindeni, „învățând ca învățături poruncile oamenilor” (Matei 15:9).

Când Isus Și-a început lucrarea publică, El a curățit Templul de profanarea sa sacrilegă. Printre ultimele acte ale lucrării Sale a fost a doua curățire a Templului. Astfel, în ultima lucrare pentru avertizarea lumii, bisericilor le sunt adresate două chemări distincte. Solia celui de-al doilea înger este: "A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, pentru că a adăpat toate neamurile din vinul mâniei desfrânării ei" (Apocalipsa 14:8). Iar în strigătul cel tare al soliei îngerului al treilea se aude din cer un glas, zicând: "Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu primiți din plăgile ei. Căci păcatele ei au ajuns până la cer și Dumnezeu Și-a adus aminte de nelegiuirile ei" (Apocalipsa 18:4, 5). Solii alese, cartea 2, 118.