Laodicea - Number One

Povara văii vedeniei. Ce ai acum, de te-ai suit cu totul pe acoperișuri? Tu, plină de tulburare, cetate tumultuoasă, cetate veselă: cei uciși ai tăi nu sunt uciși de sabie, nici morți în bătălie. Toți cârmuitorii tăi au fugit laolaltă, au fost prinși de arcași; toți cei găsiți în tine sunt legați împreună, cei ce fugiseră de departe. De aceea am zis: Întoarceți-vă privirea de la mine; voi plânge cu amar; nu vă osteniți să mă mângâiați, din pricina pustiirii fiicei poporului meu. Căci este o zi de necaz, de călcare în picioare și de nedumerire din partea Domnului Dumnezeu al oștirilor, în valea vedeniei, de dărâmare a zidurilor și de strigăt către munți. Isaia 22:1-5.

În anul în care Tartan a venit la Așdod (când l-a trimis Sargon, regele Asiriei) și a luptat împotriva Așdodului și l-a luat; în același timp Domnul a vorbit prin Isaia, fiul lui Amoț, zicând: Du-te și dezleagă haina de sac de pe coapsele tale și scoate-ți încălțămintea de pe piciorul tău. Și el a făcut așa, umblând gol și desculț. Iar Domnul a zis: Așa cum slujitorul Meu Isaia a umblat gol și desculț trei ani, ca semn și minune împotriva Egiptului și împotriva Etiopiei, tot astfel regele Asiriei va duce pe egipteni robi și pe etiopieni captivi, tineri și bătrâni, goi și desculți, până și cu fesele descoperite, spre rușinea Egiptului. Și se vor teme și se vor rușina de Etiopia, nădejdea lor, și de Egipt, slava lor. Iar locuitorul acestei insule va zice în ziua aceea: Iată, așa este nădejdea noastră, la care fugim după ajutor, ca să fim izbăviți din mâna regelui Asiriei; și cum vom scăpa? Isaia 20:1-6.

El [împăratul de la miazănoapte] va intra și în Țara cea slăvită, și multe țări vor cădea; dar aceștia vor scăpa din mâna lui: Edom, Moab și căpetenia fiilor lui Amon. Daniel 11:41.

Și cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împărați, care n-au primit încă împărăție; dar vor primi autoritate ca împărați, pentru un ceas, împreună cu fiara. Aceștia au un singur gând și își vor da puterea și tăria fiarei. Aceștia vor purta război împotriva Mielului, iar Mielul îi va birui, căci El este Domnul domnilor și Împăratul împăraților; și cei care sunt cu El sunt chemați, aleși și credincioși. Și mi-a zis: Apele pe care le-ai văzut, unde șade desfrânata, sunt popoare și mulțimi și neamuri și limbi. Iar cele zece coarne pe care le-ai văzut pe fiară, acelea o vor urî pe desfrânată, o vor pustii și o vor lăsa goală, îi vor mânca carnea și o vor arde cu foc. Căci Dumnezeu a pus în inimile lor să împlinească voia Lui, să fie de un cuget și să-și dea împărăția fiarei, până când se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu. Apocalipsa 17:12-17.

Pe măsură ce ne apropiem de criza din urmă, este de o importanță vitală ca armonia și unitatea să existe în rândul uneltelor Domnului. Lumea este plină de furtună, de război și de dezbinare. Totuși, sub un singur cap—puterea papală—oamenii se vor uni ca să I se împotrivească lui Dumnezeu în persoana martorilor Săi. Această unire este cimentată de marele apostat. În timp ce caută să-și unească agenții în războiul împotriva adevărului, el va lucra pentru a-i dezbina și a-i risipi pe apărătorii acestuia. Gelozia, bănuielile rele, vorbirea de rău sunt instigate de el pentru a produce discordie și dezbinare. Mărturii, volumul 7, 182.

Va intra și în țara cea minunată, iar multe țări vor cădea; însă aceștia vor scăpa din mâna lui: Edom, Moab și căpetenia copiilor lui Amon. Daniel 11:41.

Și am auzit din cer un alt glas, zicând: Ieșiți din ea, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și ca să nu primiți din urgiile ei. Apocalipsa 18:4.

Dacă v-a fost prezentată lumina adevărului, descoperindu-vă Sabatul din porunca a patra și arătând că nu există niciun temei în Cuvântul lui Dumnezeu pentru păzirea duminicii, iar totuși vă agățați de sabatul fals, refuzând să sfințiți Sabatul pe care Dumnezeu îl numește „ziua Mea cea sfântă”, primiți semnul fiarei. Când are loc aceasta? Când vă supuneți decretului care vă poruncește să încetați lucrul duminica și să vă închinați lui Dumnezeu, în timp ce știți că nu există niciun cuvânt în Biblie care să arate că duminica este altceva decât o zi obișnuită de lucru, consimțiți să primiți semnul fiarei și refuzați pecetea lui Dumnezeu. Review and Herald, 13 iulie 1897.

Schimbarea Sabatului este semnul sau însemnul autorității Bisericii Romei. Cei care, înțelegând cerințele poruncii a patra, aleg să păzească sabatul fals în locul celui adevărat, aduc astfel omagiu acelei puteri prin a cărei singură autoritate este el poruncit. Semnul fiarei este sabatul papal, care a fost acceptat de lume în locul zilei rânduite de Dumnezeu.

Nimeni nu a primit încă semnul fiarei. Timpul încercării încă nu a sosit. Există creștini adevărați în fiecare biserică, fără a exclude comuniunea romano-catolică. Nimeni nu este condamnat până când nu a primit lumina și nu a recunoscut caracterul obligatoriu al poruncii a patra. Dar când va fi dat decretul care va impune falsul sabat, iar strigătul cel mare al îngerului al treilea îi va avertiza pe oameni împotriva închinării la fiară și la chipul ei, linia de demarcație dintre fals și adevăr va fi trasată limpede. Atunci cei care vor stărui în călcarea Legii vor primi semnul fiarei.

Cu pași repezi ne apropiem de această perioadă. Când bisericile protestante se vor uni cu puterea seculară pentru a susține o religie falsă, împotriva căreia strămoșii lor au îndurat cea mai cruntă persecuție, atunci sabatul papal va fi impus prin autoritatea combinată a bisericii și a statului. Va avea loc o apostazie națională, care nu se va sfârși decât în ruină națională. Manuscrisul 51, 1899.

Astfel, cei din urmă vor fi cei dintâi, iar cei dintâi, cei din urmă; căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși. Matei 20:16.

Când nu este descoperire, poporul piere; dar cel ce păzește Legea este fericit. Proverbe 29:18.

Cei unși care stau alături de Domnul întregului pământ dețin poziția odinioară încredințată lui Satana, ca heruvim ocrotitor. Prin ființele sfinte care înconjoară tronul Său, Domnul menține o comunicare neîntreruptă cu locuitorii pământului. Untdelemnul de aur reprezintă harul cu care Dumnezeu ține candelele credincioșilor alimentate, pentru ca ele să nu pâlpâie și să nu se stingă. Dacă acest untdelemn sfânt n-ar fi turnat din cer prin mesajele Duhului lui Dumnezeu, forțele răului ar avea stăpânire deplină asupra oamenilor.

Dumnezeu este dezonorat când nu primim soliile pe care ni le trimite El. Astfel refuzăm untdelemnul auriu pe care El l-ar turna în sufletele noastre, spre a fi împărtășit celor din întuneric. Când va veni chemarea: «Iată, vine Mirele; ieșiți-I în întâmpinare», cei care nu au primit untdelemnul sfânt, care nu au prețuit harul lui Hristos în inimile lor, vor constata, asemenea fecioarelor neînțelepte, că nu sunt gata să-L întâmpine pe Domnul lor. Ei nu au, în ei înșiși, puterea de a obține untdelemnul, iar viețile lor sunt ruinate. Dar dacă cerem Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, dacă Îl implorăm, precum a făcut Moise: «Arată-mi slava Ta», dragostea lui Dumnezeu va fi turnată în inimile noastre. Prin țevile de aur, untdelemnul auriu ne va fi împărtășit. «Nu prin tărie, nici prin putere, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oștirilor.» Primind razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii, copiii lui Dumnezeu strălucesc ca lumini în lume. Review and Herald, 20 iulie 1897.

„Cu privire la cei doi martori, profetul mai declară: ‘Aceștia sunt cei doi măslini și cele două sfeșnice care stau înaintea Dumnezeului pământului.’ ‘Cuvântul Tău,’ a spus psalmistul, ‘este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea.’ Apocalipsa 11:4; Psalmul 119:105. Cei doi martori reprezintă Scripturile Vechiului și ale Noului Testament. Ambele sunt mărturii importante despre originea și perpetuitatea legii lui Dumnezeu. Ambele sunt, de asemenea, martori ai planului de mântuire. Tipurile, jertfele și profețiile Vechiului Testament indică spre un Mântuitor ce avea să vină. Evangheliile și Epistolele Noului Testament vorbesc despre un Mântuitor care a venit întocmai așa cum a fost vestit prin tip și profeție.” Marea controversă, 267.

Eu, Ioan, care sunt și fratele vostru și părtaș la necaz, la împărăție și la răbdarea lui Iisus Hristos, mă aflam în insula numită Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și a mărturiei lui Iisus Hristos. Apocalipsa 1:9.

Începând de la Moise, Alfa însăși a istoriei biblice, Hristos a tâlcuit din toate Scripturile cele privitoare la Sine. Dorul veacurilor, 796.

Iudeii au încercat să oprească vestirea mesajului care fusese prorocit în Cuvântul lui Dumnezeu; dar profeția trebuie să se împlinească. Domnul spune: „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de venirea zilei Domnului, cea mare și înfricoșătoare” (Maleahi 4:5). Urmează să vină cineva în duhul și puterea lui Ilie, iar când se va arăta, oamenii ar putea spune: „Ești prea zelos, nu interpretezi Scripturile în chip cuvenit. Lasă-mă să-ți spun cum să-ți vestești mesajul.”

Sunt mulți care nu pot deosebi între lucrarea lui Dumnezeu și cea a omului. Voi spune adevărul așa cum mi-l dă Dumnezeu, și spun acum: dacă veți continua să căutați pricină, să aveți un duh de împotrivire, nu veți cunoaște niciodată adevărul. Isus le-a spus ucenicilor Săi: "Mai am încă multe să vă spun, dar acum nu le puteți purta" (Ioan 16:12). Nu erau într-o stare să prețuiască lucrurile sfinte și veșnice; dar Isus a făgăduit să trimită Mângâietorul, care avea să-i învețe toate lucrurile și să le aducă aminte tot ceea ce le spusese. Fraților, nu trebuie să ne punem încrederea în om. "Încetați să vă mai sprijiniți pe om, a cărui suflare este în nările lui: căci ce preț i se poate da?" (Isaia 2:22). Trebuie să vă sprijiniți sufletele neajutorate pe Isus. Nu se cuvine să bem din izvorul văii, când există un izvor pe munte. Să părăsim apele de jos; să venim la izvoarele de sus. Dacă există un aspect al adevărului pe care nu-l înțelegeți, cu privire la care nu sunteți de acord, cercetați, comparați Scriptura cu Scriptura, coborâți puțul adevărului adânc în mina Cuvântului lui Dumnezeu. Trebuie să vă puneți pe voi înșivă și părerile voastre pe altarul lui Dumnezeu, să vă lepădați de ideile preconcepute și să lăsați Duhul Cerului să vă călăuzească în tot adevărul." Mesaje alese, cartea 1, 412.

Când nu este descoperire, poporul piere; dar cel ce păzește Legea este fericit. Proverbe 29:18.

Pentru că spui: Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic; și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol. Apocalipsa 3:17.

Acum, toate aceste lucruri li s-au întâmplat ca pilde; iar ele au fost scrise spre avertizarea noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor. 1 Corinteni 10:11

Și pe cei ce se închină oștirii cerului pe acoperișuri; și pe cei ce se închină și jură pe Domnul, și care jură pe Malcham; și pe cei ce s-au abătut de la Domnul; și pe cei ce nu L-au căutat pe Domnul, nici nu au întrebat de El.

Tăceți înaintea Domnului Dumnezeu, căci ziua Domnului este aproape; căci Domnul a pregătit o jertfă, și-a chemat oaspeții. Și va fi că, în ziua jertfei Domnului, voi pedepsi căpeteniile și pe fiii împăratului și pe toți cei îmbrăcați în veșminte străine. Tot în ziua aceea voi pedepsi pe toți cei ce sar peste prag, care umplu casele stăpânilor lor cu silnicie și înșelăciune. Țefania 1:5-9.

Și pentru această pricină, Dumnezeu le va trimite o puternică amăgire, ca să creadă o minciună: pentru ca toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiți. 2 Tesaloniceni 2:11, 12.

Zice profetul Isaia: "Când vă vor zice: Întrebați pe cei ce au duhuri familiare și pe vrăjitorii care șuieră și bolborosesc: oare nu se cuvine unui popor să-și caute Dumnezeul? Să întrebe, pentru cei vii, pe cei morți? La Lege și la Mărturie: dacă nu vorbesc potrivit acestui cuvânt, este pentru că nu este lumină în ei." Isaia 8:19, 20. Dacă oamenii ar fi fost dispuși să primească adevărul atât de limpede enunțat în Scripturi cu privire la natura omului și starea morților, ar vedea în pretențiile și manifestările spiritismului lucrarea lui Satana cu putere și semne și minuni mincinoase. Dar, mai curând decât să renunțe la libertatea atât de plăcută inimii carnale și să lepede păcatele pe care le iubesc, mulțimi își închid ochii față de lumină și merg drept înainte, fără să țină seama de avertizări, în timp ce Satana își țese cursele în jurul lor, iar ei devin prada lui. "Pentru că n-au primit dragostea adevărului, ca să fie mântuiți", de aceea "Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă minciuna." 2 Tesaloniceni 2:10, 11. Tragedia veacurilor, 559.

Dacă Biserica adoptă o conduită asemănătoare cu aceea a lumii, va avea aceeași soartă. Ba încă, întrucât a primit mai multă lumină, pedeapsa ei va fi mai mare decât a nepocăiților.

Noi, ca popor, mărturisim că avem adevărul înaintea tuturor celorlalte popoare de pe pământ. Atunci viața și caracterul nostru ar trebui să fie în armonie cu o asemenea credință. Ziua este chiar asupra noastră când cei drepți vor fi legați, ca un grâu de preț, în snopi pentru grânarul ceresc, în timp ce cei răi sunt, asemenea neghinei, adunați pentru focurile marii zile de pe urmă. Dar grâul și neghina „cresc împreună până la seceriș”. Mărturii, volumul 5, 100.

Iar rămășița numărului arcașilor, vitejii dintre fiii lui Chedar, va fi împuținată: căci a vorbit Domnul, Dumnezeul lui Israel. Isaia 21:17.

Și acestea sunt numele fiilor lui Ismael, după numele lor, potrivit spițelor lor de neam: întâiul născut al lui Ismael, Nebaiot; Chedar, Adbeel și Mibsam; Mișma, Duma și Masa; Hadar și Tema; Ietur, Nefiș și Chedma. Aceștia sunt fiii lui Ismael și acestea sunt numele lor, după cetățile lor și după castelele lor; doisprezece căpetenii după neamurile lor. Geneza 25:13-16.

Cum a apărut afirmația că am declarat că New York va fi măturat de un val de maree? Așa ceva nu am spus niciodată. Am spus, când priveam marile clădiri care se înălțau acolo, etaj după etaj: "Ce scene îngrozitoare vor avea loc când Domnul Se va ridica să zguduie cumplit pământul! Atunci se vor împlini cuvintele din Apocalipsa 18:1-3." Întregul capitol al optsprezecelea din Apocalipsă este un avertisment cu privire la ceea ce urmează să vină asupra pământului. Dar nu am lumină în mod deosebit cu privire la ceea ce are să vină asupra New Yorkului, decât că știu că într-o zi marile clădiri de acolo vor fi dărâmate prin întoarcerile și răsturnările puterii lui Dumnezeu. Din lumina care mi-a fost dată, știu că nimicirea este în lume. Un singur cuvânt din partea Domnului, o singură atingere a puterii Sale celei mari, și aceste structuri masive vor cădea. Vor avea loc scene a căror grozăvie nu ne-o putem imagina. Review and Herald, 5 iulie 1906.

Și am zis: Ascultați, vă rog, căpetenii ale lui Iacov și voi, dregători ai casei lui Israel: Nu este oare datoria voastră să cunoașteți judecata? Voi, care urâți binele și iubiți răul; care le smulgeți pielea de pe ei și carnea de pe oase; care, de asemenea, mâncați carnea poporului Meu, le jupuiți pielea de pe ei, le sfărâmați oasele și le tăiați în bucăți, ca pentru oală, ca pe carnea din cazan. Atunci vor striga către Domnul, dar El nu-i va auzi; Își va ascunde fața de ei în vremea aceea, pentru că s-au purtat rău în faptele lor. Așa zice Domnul despre prorocii care fac pe poporul Meu să rătăcească, care mușcă cu dinții și strigă: „Pace!”; iar celui ce nu le pune nimic în gură, îi pregătesc război. De aceea va fi noapte pentru voi, ca să nu aveți vedenie; se va face întuneric pentru voi, ca să nu mai ghiciți; soarele va apune peste proroci și ziua se va întuneca peste ei. Atunci văzătorii vor fi rușinați, iar ghicitorii făcuți de ocară; da, toți își vor acoperi buzele, căci nu este răspuns de la Dumnezeu. Dar, cu adevărat, eu sunt plin de putere, prin Duhul Domnului, de judecată și de tărie, ca să vestesc lui Iacov fărădelegea lui și lui Israel păcatul lui. Ascultați aceasta, vă rog, căpetenii ale casei lui Iacov și dregători ai casei lui Israel, care urâți judecata și răsturnați toată dreptatea. Ei zidesc Sionul cu sânge și Ierusalimul cu nelegiuire. Căpeteniile ei judecă pentru mită, preoții ei dau învățătură pe plată, și prorocii ei ghicesc pe bani; și totuși se sprijină pe Domnul și zic: „Nu este oare Domnul în mijlocul nostru? Nicio nenorocire nu va veni peste noi.” Mica 3:1-11.

Și mulțimea tuturor neamurilor care se luptă împotriva lui Ariel [Ierusalim], chiar toți cei ce se luptă împotriva ei și a întăriturilor ei și o strâmtorează, vor fi ca un vis al unei vedenii de noapte. Va fi ca atunci când un om flămând visează și, iată, mănâncă; dar se trezește, și sufletul lui este gol; sau ca atunci când un om însetat visează și, iată, bea; dar se trezește și, iată, este sleit, iar sufletul lui tânjește: așa va fi mulțimea tuturor neamurilor care se luptă împotriva muntelui Sion. Opriți-vă și uimiți-vă; strigați și țipați: sunt beți, dar nu de vin; se clatină, dar nu de băuturi tari. Căci Domnul a turnat peste voi duhul unui somn adânc și v-a închis ochii: pe profeți și pe conducătorii voștri, pe văzători, i-a acoperit. Și vedenia tuturor a ajuns pentru voi ca vorbele unei cărți pecetluite, pe care oamenii o dau unuia învățat, zicând: Citește aceasta, te rog; iar el zice: Nu pot, fiindcă este pecetluită; iar cartea este dată celui neînvățat, zicând: Citește aceasta, te rog; iar el zice: Nu sunt învățat. De aceea a zis Domnul: Pentru că poporul acesta se apropie de Mine cu gura și Mă cinstește cu buzele, dar și-a depărtat inima de la Mine, și frica lor de Mine este învățată prin porunca oamenilor, de aceea, iată, voi face o lucrare minunată în mijlocul acestui popor, o lucrare minunată și o minune: căci înțelepciunea înțelepților lor va pieri, și priceperea celor chibzuiți ai lor va fi ascunsă. Vai de cei ce caută adânc să-și ascundă sfatul de Domnul, și faptele lor sunt în întuneric, și zic: Cine ne vede? și cine ne cunoaște? Cu adevărat, răsturnarea voastră a lucrurilor va fi socotită ca lutul olarului: căci oare lucrarea va zice despre cel ce a făcut-o: Nu m-a făcut el? sau lucrul întocmit va zice despre cel ce l-a întocmit: El n-a avut pricepere? Isaia 29:7-16.

Lacrimile lui Isus nu erau în așteptarea propriei Sale suferințe. Chiar înaintea Lui se afla Ghetsimani, unde curând oroarea unui mare întuneric avea să-L umbrească. Se vedea și Poarta Oilor, prin care, de secole, fuseseră duse animalele pentru jertfe. Această poartă avea curând să i se deschidă Lui, marelui Antitip, spre jertfa Căruia pentru păcatele lumii arătaseră, de veacuri, toate aceste jertfe. În apropiere era Calvarul, scena agoniei Sale care se apropia. Și totuși, nu din pricina acestor aduceri-aminte ale morții Sale crude a plâns și a gemut Răscumpărătorul în chinul duhului. Nu era o durere egoistă. Gândul la propria-I agonie nu înspăimânta acel suflet nobil, jertfitor. Priveliștea Ierusalimului i-a străpuns inima lui Isus — Ierusalimul care Îl respinsese pe Fiul lui Dumnezeu și disprețuise iubirea Lui, care refuzase să se lase convins de minunile Sale mărețe și era pe punctul de a-I lua viața. El a văzut ce era ea, în vina respingerii Răscumpărătorului ei, și ce ar fi putut fi dacă L-ar fi primit pe Acela care singur îi putea vindeca rana. El venise s-o mântuiască; cum ar fi putut s-o părăsească?

Israel fusese un popor privilegiat; Dumnezeu făcuse din templul lor locuința Sa; templul era „frumos prin așezare, bucuria întregului pământ”. Psalmul 48:2. Acolo se afla mărturia a mai mult de o mie de ani de purtare de grijă ocrotitoare și de iubire duioasă a lui Hristos, asemenea celei pe care un tată o poartă unicului său copil. În acel templu profeții își rostiseră solemnele avertizări. Acolo fuseseră legănate cădelnițele aprinse, în timp ce tămâia, împreunată cu rugăciunile închinătorilor, se înălțase către Dumnezeu. Acolo cursese sângele animalelor, preînchipuind sângele lui Hristos. Acolo Iehova Își arătase slava deasupra capacului ispășirii. Acolo preoții oficiaseră, iar fastul simbolurilor și al ceremonialului se desfășurase de-a lungul veacurilor. Dar toate acestea trebuiau să aibă un sfârșit.

Isus Şi-a ridicat mâna — aceea care binecuvântase de atâtea ori pe bolnavi şi pe suferinzi — şi, îndreptând-o spre cetatea sortită pieirii, a exclamat, în rostiri frânte de jale: „O, de ai fi cunoscut şi tu, măcar în ziua aceasta a ta, cele ce sunt spre pacea ta!—” Aici Mântuitorul S-a oprit şi a lăsat nespus cum ar fi fost starea Ierusalimului dacă ar fi primit ajutorul pe care Dumnezeu dorea să i-l dea — darul Fiului Său iubit. Dacă Ierusalimul ar fi cunoscut ceea ce îi era dat să cunoască şi ar fi luat aminte la lumina pe care Cerul i-o trimisese, ar fi putut sta înainte în strălucirea prosperităţii, regina împărăţiilor, liberă prin tăria puterii ei dăruite de Dumnezeu. N-ar mai fi stat ostaşi înarmaţi la porţile ei, nici steaguri romane fluturând pe zidurile ei. Destinul glorios care ar fi putut binecuvânta Ierusalimul, dacă şi-ar fi primit Răscumpărătorul, i s-a înfăţişat Fiului lui Dumnezeu. El a văzut că, prin El, ar fi putut fi vindecată de cumplita ei boală, eliberată din robie şi aşezată ca puternica metropolă a pământului. De pe zidurile ei porumbelul păcii ar fi pornit către toate neamurile. Ar fi fost diadema de slavă a lumii.

„Însă tabloul luminos al a ceea ce ar fi putut fi Ierusalimul pălește dinaintea privirii Mântuitorului. El înțelege ce este ea acum, sub jugul roman, sub privirea încruntată a lui Dumnezeu, osândită judecății Sale retributive. El reia firul frânt al tânguirii Sale: ‘Dar acum sunt ascunse de ochii tăi. Căci vor veni peste tine zile, când vrăjmașii tăi vor săpa un șanț împrejurul tău, te vor înconjura și te vor strâmtora din toate părțile, și te vor face una cu pământul, pe tine și pe copiii tăi din mijlocul tău; și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră; pentru că n-ai cunoscut vremea cercetării tale.’”

Hristos a venit să mântuiască Ierusalimul împreună cu copiii ei; dar trufia fariseică, fățărnicia, pizma și răutatea L-au împiedicat să-Și împlinească scopul. Isus cunoștea cumplita pedeapsă care avea să se abată asupra cetății sortite pieirii. El a văzut Ierusalimul încercuit de oști, pe locuitorii asediați împinși la înfometare și la moarte, mame hrănindu-se cu trupurile moarte ale propriilor copii, iar părinții și copiii smulgându-și unii altora ultima fărâmă de hrană, afecțiunea firească fiind nimicită de chinurile rozătoare ale foamei. El a văzut că încăpățânarea iudeilor, dovedită în respingerea mântuirii Sale, îi va face de asemenea să refuze supunerea față de oștirile invadatoare. El a văzut Calvarul, pe care urma să fie înălțat, presărat cu cruci, de dese precum copacii unei păduri. El a văzut pe nenorociții locuitori îndurând torturi la scripeți și prin răstignire, frumoasele palate distruse, templul în ruine și, din zidurile lui masive, nicio piatră rămasă pe alta, în timp ce cetatea era arată ca un ogor. Pe bună dreptate putea Mântuitorul să plângă în agonie la vederea acelei înfricoșătoare priveliști.

Ierusalimul fusese copilul ocrotirii Sale și, așa cum un tată duios jelește un fiu rătăcitor, tot astfel Isus a plâns pentru cetatea iubită. Cum să te părăsesc? Cum să te văd sortită pieirii? Trebuie oare să te las să-ți umpli paharul nelegiuirii? Un singur suflet are o asemenea valoare, încât, în comparație cu el, lumile se cufundă în neînsemnătate; iar aici era un întreg neam pe cale să se piardă. Când soarele grăbit spre apus avea să se piardă de pe bolta cerului, ziua harului Ierusalimului avea să se sfârșească. În timp ce procesiunea se oprea pe creștetul Muntelui Măslinilor, încă nu era prea târziu pentru Ierusalim să se pocăiască. Îngerul milei își strângea atunci aripile, gata să coboare de pe tronul de aur, pentru a face loc dreptății și judecății care venea grabnic. Dar inima cea mare, plină de iubire, a lui Hristos încă mijlocea pentru Ierusalim, care batjocorise îndurările Lui, disprețuise avertizările Lui și era pe punctul de a-și mânji mâinile cu sângele Lui. De s-ar pocăi Ierusalimul, încă nu era prea târziu. În vreme ce ultimele raze ale soarelui asfințit zăboveau pe templu, pe turnuri și pe pinacluri, n-avea oare vreun înger bun s-o călăuzească spre iubirea Mântuitorului și să-i abată pieirea? Frumoasă și nelegiuită cetate, care i-a ucis cu pietre pe profeți, care L-a respins pe Fiul lui Dumnezeu, care, prin nepocăința ei, se înlănțuia în lanțurile robiei, — ziua ei de îndurare era aproape apusă!

Vai de copiii răzvrătiți, zice Domnul, care iau sfat, dar nu de la Mine; și care se acoperă cu un acoperământ, dar nu al Duhului Meu, ca să adauge păcat la păcat: care pornesc să se coboare în Egipt și nu M-au întrebat pe Mine; ca să se întărească în tăria lui Faraon și să se încreadă în umbra Egiptului! Isaia 30:1, 2.

Cel ce locuiește în locul tainic al Celui Preaînalt va rămâne sub umbra Celui Atotputernic. Voi zice despre Domnul: El este adăpostul meu și cetățuia mea: Dumnezeul meu; în El mă voi încrede. Psalmii 91:1, 2.

Vrăjmașul caută să abată mințile fraților și surorilor din mijlocul nostru de la lucrarea de pregătire a unui popor care să stea în picioare în aceste zile din urmă. Sofismele lui sunt menite să abată mințile de la primejdiile și datoriile ceasului. Ei socotesc drept nimic lumina pe care Hristos a venit din cer s-o dea lui Ioan pentru poporul Său. Ei învață că scenele aflate chiar înaintea noastră nu au o importanță suficientă pentru a primi o atenție deosebită. Ei zădărnicesc adevărul de origine cerească și jefuiesc poporul lui Dumnezeu de experiența sa trecută, dându-i în loc o știință falsă.

'Așa zice Domnul: Stați în drumuri și priviți și întrebați de cărările cele vechi, care este calea cea bună, și umblați pe ea.' Ieremia 6:16.

Nimeni să nu caute să smulgă temeliile credinței noastre — temeliile așezate la începutul lucrării noastre prin studierea rugătoare a Cuvântului și prin revelație. Pe aceste temelii am zidit în ultimii cincizeci de ani. Oamenii pot socoti că au găsit o cale nouă și că pot pune o temelie mai tare decât cea care a fost așezată. Dar aceasta este o mare amăgire. Nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost așezată.

În trecut, mulți au întreprins zidirea unei noi credințe, statornicirea unor noi principii. Dar cât a stat în picioare zidirea lor? Curând s-a prăbușit, fiindcă nu era întemeiată pe Stâncă.

Nu au trebuit oare primii ucenici să se confrunte cu spusele oamenilor? Nu au trebuit ei să asculte teorii false și apoi, după ce au făcut totul, să rămână neclintiți, zicând: „Altă temelie nu poate pune nimeni decât cea care este pusă”? 1 Corinteni 3:11.

„Așadar, suntem datori să ținem neclintit până la sfârșit începutul încrederii noastre. Cuvinte pline de putere au fost trimise de Dumnezeu și de Hristos acestui popor, scoatându-l din lume, punct cu punct, în lumina limpede a adevărului prezent. Cu buze atinse de foc sfânt, slujitorii lui Dumnezeu au proclamat solia. Rostirea divină și-a pus pecetea asupra autenticității adevărului proclamat.” Mărturii, volumul 8, 296, 297.

Și Domnul a vorbit lui Moise, zicând: Tot în ziua a zecea a acestei a șaptea luni va fi o zi a ispășirii: să vă fie o adunare sfântă; să vă smeriți sufletele și să aduceți Domnului o jertfă mistuită de foc. Și să nu faceți nicio lucrare în ziua aceea, căci este o zi a ispășirii, ca să se facă ispășire pentru voi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru. Căci orice suflet care nu se va smeri în ziua aceea va fi nimicit din poporul său. Și orice suflet care va face vreo lucrare în ziua aceea, pe sufletul acela îl voi nimici din mijlocul poporului său. Să nu faceți niciun fel de lucrare: aceasta va fi o rânduială veșnică din neam în neam, în toate locuințele voastre. Să vă fie un sabat de odihnă și să vă smeriți sufletele: în ziua a noua a lunii, seara, de la seară până la seară, să sărbătoriți sabatul vostru. Leviticul 23:26-32.

În 1844, Marele nostru Preot a intrat în Sfânta Sfintelor a sanctuarului ceresc, pentru a începe lucrarea judecății de cercetare. Cazurile morților drepți trec pe rând prin cercetare înaintea lui Dumnezeu. Când această lucrare va fi încheiată, urmează să se pronunțe judecata asupra celor vii. Cât de prețioase, cât de importante sunt aceste momente solemne! Fiecare dintre noi are o cauză în curs de judecată la Curtea cerească. Vom fi judecați, fiecare în parte, potrivit faptelor săvârșite în trup. În serviciul tipic, când lucrarea ispășirii era împlinită de marele preot în Sfânta Sfintelor a sanctuarului pământesc, poporului i se cerea să-și smerească sufletele înaintea lui Dumnezeu și să-și mărturisească păcatele, pentru ca acestea să fie ispășite și șterse. Se va cere oare mai puțin de la noi, în această zi antitipică a ispășirii, când Hristos, în sanctuarul de sus, mijlocește pentru poporul Său, iar hotărârea finală, irevocabilă, urmează să fie pronunțată asupra fiecărei cauze?

Care este starea noastră în această vreme înfricoșătoare și solemnă? Vai, ce mândrie domnește în biserică, ce fățărnicie, ce amăgire, ce iubire de îmbrăcăminte, de ușurătate și de distracții, ce dorință de întâietate! Toate aceste păcate au întunecat mintea, astfel încât lucrurile veșnice nu au fost discernute. Nu vom cerceta oare Scripturile, ca să știm unde ne aflăm în istoria acestei lumi? Nu vom deveni oare înțelepți cu privire la lucrarea care se împlinește pentru noi în acest timp și la poziția pe care noi, ca păcătoși, ar trebui s-o ocupăm în timp ce această lucrare a ispășirii se desfășoară? Dacă prețuim cât de puțin mântuirea sufletelor noastre, trebuie să facem o schimbare hotărâtă. Trebuie să-L căutăm pe Domnul cu adevărată pocăință; trebuie, cu adâncă zdrobire a sufletului, să ne mărturisim păcatele, pentru ca ele să fie șterse. Mesaje alese, cartea 1, 124, 125.

Și în ziua aceea Domnul Dumnezeu al oștirilor a chemat la plâns și la tânguire, la chelire și la cingere cu sac: Și iată bucurie și veselie, înjunghiind boi și tăind oi, mâncând carne și bând vin: să mâncăm și să bem; căci mâine vom muri. Isaia 22:12, 13.

Din pricina cruzimii și perfidiei amoniților și moabiților față de Israel, Dumnezeu declarase prin Moise că ei trebuiau să fie pentru totdeauna excluși din adunarea poporului Său. Vezi Deuteronomul 23:3–6. În sfidarea acestui cuvânt, marele preot aruncase afară ofrandele păstrate în odaia Casei lui Dumnezeu, pentru a face loc acestui reprezentant al unui neam proscris. Nu s-ar fi putut arăta un dispreț mai mare față de Dumnezeu decât acela de a-i acorda o asemenea favoare acestui vrăjmaș al lui Dumnezeu și al adevărului Său.

La întoarcerea din Persia, Neemia a luat cunoștință de profanarea îndrăzneață și a luat măsuri grabnice pentru a-l izgoni pe intrus. „M-a mâhnit adânc”, declară el; „de aceea am aruncat afară toate lucrurile casei lui Tobia din încăpere. Apoi am poruncit și au curățit încăperile; și acolo am adus iarăși vasele casei lui Dumnezeu, împreună cu jertfa de mâncare și tămâia.”

Nu numai că templul fusese profanat, ci și ofrandele fuseseră întrebuințate în mod necuvenit. Aceasta avusese tendința de a descuraja dărnicia poporului. Își pierduseră zelul și fervoarea și erau reticenți să-și plătească zeciuiala. Visteriile Casei Domnului erau prost aprovizionate; mulți dintre cântăreți și alții rânduiți la slujba templului, neprimind susținere îndestulătoare, părăsiseră lucrarea lui Dumnezeu pentru a lucra în altă parte. Profeți și regi, 670.

Așa zice Domnul Dumnezeu al oștirilor: Du-te, mergi la acest vistiernic, la Șebna, care este peste casă, și spune-i: Ce ai tu aici? și pe cine ai tu aici, de ți-ai cioplit aici un mormânt, ca unul care își cioplește un mormânt în înălțime și își dăltuiește o locuință pentru sine în stâncă? Iată, Domnul te va duce departe cu o robie puternică și negreșit te va înfășura. Negreșit te va răsuci cu violență și te va arunca precum o minge într-o țară întinsă: acolo vei muri, și acolo carele slavei tale vor fi rușinea casei stăpânului tău. Și te voi izgoni din dregătoria ta, iar din starea ta el te va doborî. Isaia 22:15-19.

Și va fi în ziua aceea că voi chema pe slujitorul Meu, Eliakim, fiul lui Hilchia; îl voi îmbrăca cu haina ta, îl voi încinge cu brâul tău și voi încredința în mâna lui cârmuirea ta; și el va fi tată pentru locuitorii Ierusalimului și pentru casa lui Iuda. Isaia 22:20, 21.

Și voi pune pe umărul lui cheia casei lui David; el va deschide și nimeni nu va închide; el va închide și nimeni nu va deschide. Isaia 22:22.

Iar îngerului Bisericii din Filadelfia scrie: Așa zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce are cheia lui David, Cel ce deschide și nimeni nu închide; și închide și nimeni nu deschide: Știu faptele tale: iată, am pus înaintea ta o ușă deschisă, pe care nimeni nu o poate închide; pentru că ai puțină putere, și ai păzit Cuvântul Meu și nu ai tăgăduit Numele Meu. Iată, îi voi face pe cei din sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei și nu sunt, ci mint; iată, îi voi face să vină și să se închine la picioarele tale și să cunoască faptul că te-am iubit. Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, și Eu te voi păzi de ceasul încercării, care are să vină peste toată lumea, ca să-i încerce pe cei ce locuiesc pe pământ. Iată, Eu vin curând; ține cu tărie ceea ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa. Pe cel ce biruiește îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu, și nu va mai ieși afară; și voi scrie peste el Numele Dumnezeului Meu, și Numele cetății Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care se coboară din cer de la Dumnezeul Meu; și voi scrie peste el Numele Meu cel nou. Cine are urechi, să audă ce zice Duhul către Biserici. Apocalipsa 3:7-12.

"În legătură cu Cuvântul lui Dumnezeu există o cheie care descuie lădița prețioasă, spre satisfacția și desfătarea noastră. Simt recunoștință pentru fiecare rază de lumină. În viitor, experiențele care acum ne sunt foarte tainice vor fi lămurite. S-ar putea ca unele experiențe să nu le înțelegem pe deplin până când acest muritor va îmbrăca nemurirea." Manuscript Releases, volumul 17, 261.

Am visat că Dumnezeu, printr-o mână nevăzută, mi-a trimis o casetă lucrată cu iscusință deosebită, de aproximativ zece inci în lungime și de șase inci în pătrat, făcută din abanos, cu perle încrustate cu iscusință. La casetă era atașată o cheie. Îndată am luat cheia și am deschis caseta, când, spre uimirea și surprinderea mea, am găsit-o plină cu giuvaeruri de tot felul și de toate mărimile, diamante, pietre prețioase și monede de aur și de argint de orice mărime și valoare, așezate frumos, fiecare la locul său, în casetă; iar astfel așezate, ele reflectau o lumină și o slavă egalate numai de soare. Scrieri timpurii, 81.

„Cheia atașată” era metoda lui de interpretare a Cuvântului profetic—comparând Scriptura cu Scriptura—Biblia este propriul ei interpret. Cu această cheie, Fratele Miller a deschis lumii „cufărul”, sau marele adevăr al adventului. James White.

Și îngerului bisericii laodicenilor scrie: Acestea zice Aminul, martorul credincios și adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu: Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici fierbinte; aș vrea să fii rece sau fierbinte. Așadar, fiindcă ești căldicel și nici rece, nici fierbinte, te voi vărsa din gura mea. Pentru că zici: Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic; și nu știi că ești ticălos, vrednic de plâns, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la mine aur lămurit în foc, ca să te îmbogățești; și veșminte albe, ca să te îmbraci și să nu se arate rușinea goliciunii tale; și să-ți ungi ochii cu alifie pentru ochi, ca să vezi. Pe toți câți îi iubesc îi mustru și îi pedepsesc; fii, deci, plin de râvnă și pocăiește-te. Iată, stau la ușă și bat; dacă aude cineva glasul meu și deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el, iar el cu mine. Celui ce biruie îi voi da să șadă cu mine pe tronul meu, după cum și eu am biruit și m-am așezat cu tatăl meu pe tronul lui. Cine are urechi să audă ce zice Duhul bisericilor. Apocalipsa 3:7-22.

Următorul vis a fost publicat în Advent Herald, în urmă cu mai bine de doi ani. Atunci am văzut că el descria limpede experiența noastră trecută legată de A Doua Venire și că Dumnezeu a dat acest vis spre folosul turmei împrăștiate.

Între semnele apropierii iminente a zilei celei mari și înfricoșătoare a Domnului, Dumnezeu a rânduit visele. Vezi Ioel 2:28-31; Faptele Apostolilor 2:17-20. Visele pot veni în trei feluri; mai întâi, „din pricina mulțimii grijilor”. Vezi Eclesiastul 5:3. În al doilea rând, cei care se află sub duhul necurat și înșelăciunea Satanei pot avea vise prin influența lui. Vezi Deuteronomul 8:1-5; Ieremia 23:25-28; 27:9; 29:8; Zaharia 10:2; Iuda 8. Iar în al treilea rând, Dumnezeu și-a învățat întotdeauna poporul Său și încă îl învață, mai mult sau mai puțin, prin vise, care vin prin mijlocirea îngerilor și a Duhului Sfânt. Cei care stau în lumina limpede a adevărului vor ști când Dumnezeu le dă un vis; iar aceștia nu vor fi amăgiți și duși în rătăcire de vise mincinoase.

Și a zis: Ascultați acum cuvintele Mele; dacă se află un profet între voi, Eu, Domnul, Mă voi face cunoscut lui într-o vedenie și îi voi vorbi într-un vis. Numeri 12:5.

A zis Iacov: «Îngerul Domnului mi-a grăit într-un vis.» Geneza 31:2. «Și Dumnezeu a venit la Laban, Sirianul, într-un vis, noaptea.» Geneza 31:24. Citiți visele lui Iosif, din Geneza 37:5-9, și apoi istoria interesantă a împlinirii lor în Egipt.

La Gabaon, Domnul i S-a arătat lui Solomon într-un vis, noaptea. 1 Împărați 3:5. Chipul cel mare și însemnat din capitolul al doilea al lui Daniel a fost dat într-un vis; de asemenea, cele patru fiare etc. din capitolul al șaptelea. Când Irod a căutat să-L nimicească pe Pruncul Mântuitor, Iosif a fost avertizat în vis să fugă în Egipt. Matei 2:13.

„Și va fi în ZILELE DE PE URMĂ, zice Dumnezeu: voi turna din Duhul Meu peste orice făptură: și fiii voștri și fiicele voastre vor proroci, și tinerii voștri vor vedea vedenii, și bătrânii voștri vor visa vise. Faptele Apostolilor 2:17.”

Darul prorociei, prin vise și vedenii, este aici rodul Duhului Sfânt, iar în zilele de pe urmă urmează să se manifeste îndeajuns pentru a constitui un semn. Este unul dintre darurile Bisericii Evangheliei.

Și El a dat pe unii apostoli; pe alții, PROROCI; pe alții, evangheliști; pe alții, păstori și învățători; pentru desăvârșirea sfinților, pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos. Efeseni 4:11, 12.

Și Dumnezeu a rânduit pe unii în Biserică, întâi apostoli, în al doilea rând PROFEȚI, etc. 1 Corinteni 7:28.

Nu disprețuiți PROROCIILE. 1 Tesaloniceni 5:20. Vezi și Faptele Apostolilor 13:1; 21:9; Romani 12:6; 1 Corinteni 14:1, 24, 39. Profeții sau prorociile sunt spre zidirea Bisericii lui Hristos; și nu există nicio dovadă care să poată fi adusă din Cuvântul lui Dumnezeu că ele trebuiau să înceteze înainte ca evangheliștii, păstorii și învățătorii să înceteze. Dar, zice obiectantul, «Au fost atâtea vedenii și vise mincinoase, încât nu pot avea încredere în nimic de felul acesta.» Este adevărat că Satana are contrafacerea sa. El a avut întotdeauna profeți mincinoși, și cu siguranță îi putem aștepta acum, în ceasul acesta de pe urmă al înșelării și al triumfului lui. Cei care resping astfel de revelații speciale din pricina că există contrafacerea pot, cu aceeași îndreptățire, să meargă puțin mai departe și să tăgăduiască faptul că Dumnezeu S-a revelat vreodată omului într-un vis sau într-o vedenie, căci contrafacerea a existat întotdeauna.

Visele și vedeniile sunt mijlocul prin care Dumnezeu S-a revelat omului. Prin acest mijloc El a vorbit profeților; El a așezat darul profeției între darurile Bisericii Evangheliei și a socotit visele și vedeniile printre celelalte semne ale 'ZILELOR DE PE URMĂ.' Amin.

"Scopul meu, în observațiile de mai sus, a fost să înlătur obiecțiile într-un mod conform Scripturii și să pregătesc mintea cititorului pentru cele ce urmează." James White, Visul fratelui Miller, 1-3.

Am visat că Dumnezeu, printr-o mână nevăzută, mi-a trimis o casetă lucrată cu meșteșug, de aproximativ zece inci lungă și pătrată, cu latura de șase inci, din abanos, incrustată în chip iscusit cu perle. La casetă era atașată o cheie. Am luat îndată cheia și am deschis caseta; și, spre uimirea și surprinderea mea, am găsit-o plină cu giuvaeruri de tot felul și de toate mărimile, diamante, pietre prețioase, precum și monede de aur și de argint de orice dimensiune și valoare, rânduite cu frumusețe, fiecare la locul ei, în casetă; iar astfel rânduite, ele reflectau o lumină și o slavă pe care numai soarele le putea egala.

Am socotit că nu era îndatorirea mea să mă bucur singur de această priveliște minunată, deși inima mea s-a bucurat peste măsură de strălucirea, frumusețea și valoarea conținutului său. Prin urmare, am așezat-o pe o masă din mijlocul camerei mele și am făcut cunoscut că toți cei care doreau puteau veni să vadă cea mai glorioasă și mai strălucitoare priveliște văzută vreodată de către om în această viață.

Oamenii au început să intre, la început puțini la număr, dar, sporind mereu, au ajuns o mulțime. Când priveau întâia oară în cutie, se minunau și strigau de bucurie. Dar, pe măsură ce numărul privitorilor sporea, fiecare începea să răscolească giuvaerurile, scoțându-le din cutie și împrăștiindu-le pe masă. Am început să mă gândesc că proprietarul îmi va cere din nou, din mâna mea, cutia și giuvaerurile; iar dacă aș îngădui să fie împrăștiate, nu le-aș mai putea așeza niciodată la locurile lor în cutie, ca mai înainte; și am simțit că nu voi putea nicicând să fac față răspunderii, căci ar fi imensă. Atunci am început să-i rog stăruitor pe oameni să nu le atingă, nici să nu le scoată din cutie; dar cu cât stăruiam mai mult, cu atât le împrăștiau mai mult; și acum păreau să le împrăștie peste tot în încăpere, pe podea și pe fiecare piesă de mobilier din încăpere.

Am văzut atunci că, printre nestematele și monedele autentice, ei împrăștiaseră o mulțime nenumărată de nestemate neautentice și monede contrafăcute. Am fost puternic mâniat de purtarea lor josnică și de nerecunoștința lor și i-am mustrat și le-am adus reproșuri pentru aceasta; dar cu cât mustram mai mult, cu atât împrăștiau mai mult nestematele false și monedele false printre cele autentice.

Atunci m-am tulburat în sufletul meu trupesc și am început să folosesc forța fizică pentru a-i împinge afară din încăpere; dar, pe când îl împingeam pe unul afară, mai intrau trei și aduceau murdărie, așchii, nisip și tot felul de gunoaie, până când le acopereau pe fiecare dintre nestematele adevărate, diamantele și monedele, încât toate erau scoase din vedere. Mi-au rupt în bucăți lădița mea și au împrăștiat-o printre gunoaie. Am crezut că nimeni nu lua în seamă întristarea mea sau mânia mea. Am ajuns pe deplin descurajat și abătut și m-am așezat și am plâns.

Pe când astfel plângeam și jeleam pentru marea mea pierdere și răspundere, mi-am adus aminte de Dumnezeu și m-am rugat stăruitor ca El să-mi trimită ajutor. De îndată s-a deschis ușa și un bărbat a intrat în încăpere, iar atunci toți oamenii au ieșit din ea; iar el, având în mână o mătură, a deschis ferestrele și a început să măture murdăria și gunoiul din încăpere.

Am strigat către el să se oprească, căci se aflau câteva nestemate de mare preț împrăștiate printre gunoaie.

El mi-a spus: 'Nu te teme', căci 'le va purta de grijă'.

Atunci, pe când el mătura mizeria și gunoiul, bijuteriile false și monedele contrafăcute, toate s-au ridicat și au ieșit pe fereastră ca un nor, iar vântul le-a purtat departe. În vâltoarea aceea mi-am închis pentru o clipă ochii; când i-am deschis, tot gunoiul dispăruse. Pietrele prețioase, diamantele, monedele de aur și de argint zăceau risipite din belșug peste tot în încăpere.

Apoi a așezat pe masă o casetă, mult mai mare și mai frumoasă decât cea de dinainte, și a adunat cu pumnul bijuteriile, diamantele, monedele și le-a aruncat în casetă, până n-a mai rămas niciuna, deși unele dintre diamante nu erau mai mari decât vârful unui ac.

Apoi m-a chemat: „Vino și vezi.”

M-am uitat în cufăr, dar ochii mi-au fost orbiți de strălucirea priveliștii. Ele străluceau cu o slavă de zece ori mai mare decât cea dintâi. Am crezut că fuseseră frecate în nisip de picioarele acelor nelegiuiți care le risipiseră și le călcaseră în pulbere. Erau așezate într-o rânduială frumoasă în cufăr, fiecare la locul ei, fără vreo osteneală vădită a omului care le aruncase înăuntru. Am strigat din prea multă bucurie, iar acel strigăt m-a trezit. Scrieri timpurii, 81-83.

„Cutia” reprezintă marile adevăruri ale Bibliei, privitoare la a doua venire a Domnului nostru Isus Hristos, care i-au fost date fratelui Miller spre a le publica lumii.

„Cheia atașată” era metoda lui de interpretare a Cuvântului profetic — comparând Scriptura cu Scriptura — Biblia însăși, propriul ei interpret. Cu această cheie, Fratele Miller a deschis lumii „cufărul”, adică marele adevăr al adventului.

"'Oamenii au început să vină, la început puțini la număr, dar sporind până la a alcătui o mulțime.' Când doctrina adventă a fost propovăduită pentru prima dată de Fratele Miller și de foarte puțini alții, ea a avut doar un efect redus, și doar foarte puțini au fost treziți de ea; dar din 1840 până în 1844, oriunde era propovăduită, întreaga comunitate era trezită."

„Giuvaerurile, diamantele etc.”, „de tot felul și de toate mărimile”, atât de „frumos rânduite, fiecare la locul ei, în caseta de giuvaeruri”, îi reprezintă pe copiii lui Dumnezeu, [Malachi 3:17,] din toate bisericile și din aproape orice rang și condiție de viață, care au primit credința adventă și au fost văzuți luând o poziție îndrăzneață în pozițiile lor respective, în sfânta cauză a adevărului. În timp ce urmau această rânduială, fiecare îndeplinindu-și datoria și umblând smerit înaintea lui Dumnezeu, „reflectau asupra lumii o lumină și o slavă”, egalate doar de Biserica din zilele apostolilor. Mesajul, [Revelation 14:6, 7] a străbătut, parcă, pe aripile vântului, iar invitația, „Veniți, căci toate sunt acum gata,” [Luke 14:17.] s-a răspândit cu putere și efect.

Când îngerul care zbura [Apocalipsa 14:6, 7.] a început pentru întâia oară să propovăduiască Evanghelia veșnică: «Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a sosit ceasul judecății Lui», mulți au strigat de bucurie la gândul venirii lui Isus și al restaurării; iar aceștia, mai târziu, s-au împotrivit, au batjocorit și au ridiculizat adevărul care cu puțin înainte îi umpluse de bucurie. Au tulburat și au risipit nestematele. Aceasta ne aduce la toamna anului 1844, când a început timpul împrăștierii. Luați aminte: Tocmai aceia care odinioară «au strigat de bucurie» au tulburat și au risipit nestematele. Și nimeni nu a împrăștiat turma cu atâta eficacitate și nu a abătut-o de la cale, de la 1844 încoace, ca aceia care odinioară au predicat adevărul și s-au bucurat de el, dar care, de atunci, au tăgăduit lucrarea lui Dumnezeu și împlinirea profeției în experiența noastră adventă trecută.

Mărturia fratelui Miller, timp de mai multe luni după Strigătul de la miezul nopții, în luna a șaptea, 1844, a fost că ușa era închisă, că mișcarea adventă era o împlinire a profeției și că avuseserăm dreptate să propovăduim timpul. Apoi și-a îndemnat frații, prin Advent Herald, să rămână neclintiți, să fie răbdători și să nu se plângă unii împotriva altora; iar Dumnezeu curând îi va îndreptăți pentru propovăduirea timpului. În felul acesta a pledat pentru nestematele, în vreme ce își simțea 'responsabilitatea' față de ele și că 'avea să fie imensă'.

„Giuvaeruri spurii și monedă contrafăcută” care au fost împrăștiate printre cele autentice reprezintă fără echivoc convertiți falși sau „copii străini” [Osea 5:7.] de când ușa a fost închisă în 1844.

Al doilea „cofret, mult mai mare și mai frumos decât cel dintâi”, în care au fost adunate „nestematele”, „diamantele” și „monedele” risipite, reprezintă câmpul vast al adevărului prezent, viu, în care va fi adunată turma risipită, chiar 144.000, toți având pecetea Dumnezeului celui viu. Niciunul dintre diamantele prețioase nu va fi lăsat în întuneric. Deși unele „nu sunt mai mari decât vârful unui ac”, ele nu vor fi trecute cu vederea și lăsate pe dinafară în această zi când Dumnezeu Își strânge nestematele. [Maleahi 3:16-18.] El Își poate trimite îngerii și îi poate scoate în grabă, așa cum l-a scos pe Lot din Sodoma. „O lucrare scurtă va face Domnul pe pământ.” „El o va scurta în dreptate.” Vezi Romani 9:28.

„Murdăria și așchiile, nisipul și tot felul de gunoaie,” reprezintă diferitele și numeroasele erori care au fost aduse în mijlocul credincioșilor celei de-a doua veniri din toamna anului 1844. Aici voi remarca câteva dintre ele.

1. Poziția pe care unii dintre „păstori” au adoptat-o în mod prezumțios îndată după ce a fost dat Strigătul de la miezul nopții, anume că puterea solemnă înmuietoare a Duhului Sfânt, care a însoțit mișcarea din luna a șaptea, a fost o influență mesmerică. George Storrs a fost dintre primii care au luat această poziție. A se vedea scrierile lui din partea de sfârșit a anului 1844, în Midnight Cry, publicat atunci în orașul New York. J. V. Himes, la Conferința de la Albany din primăvara anului 1845, a spus că mișcarea din luna a șaptea a produs mesmerism de șapte picioare adâncime. Acest lucru mi-a fost spus de cineva care a fost de față și a auzit remarca. Alții care au luat parte activă la strigătul din luna a șaptea au declarat de atunci acea mișcare a fi lucrarea Diavolului. A atribui lucrarea lui Hristos și a Duhului Sfânt Diavolului era, în zilele Mântuitorului nostru, blasfemie, și este blasfemie și acum.

2. Multele încercări privind timpul hotărât. Din moment ce cele 2300 de zile s-au încheiat în 1844, au fost stabilite, de către diverse persoane, o serie de termene pentru încheierea lor. Procedând astfel, au înlăturat 'jaloanele' și au aruncat întuneric și îndoială asupra întregii mișcări advente.

3. Spiritismul, cu toate născocirile și extravaganțele sale. Acest vicleșug al Diavolului, care a săvârșit o lucrare îngrozitoare de moarte, este foarte potrivit reprezentat prin „așchii” și „orice fel de resturi”. Mulți dintre cei care au înghițit otrava spiritismului au recunoscut adevărul experienței noastre advente din trecut, iar din acest fapt mulți au fost aduși să creadă că spiritismul a fost rodul firesc al credinței că Dumnezeu a condus marile mișcări advente din 1843 și 1844. Petru, vorbind despre aceia care aveau să „introducă erezii pierzătoare, chiar tăgăduind pe Stăpânul care i-a răscumpărat”, spune: „DIN PRICINA CĂRORA CALEA ADEVĂRULUI VA FI VORBITĂ DE RĂU.”

4. S. S. Snow pretinzând că este „Ilie prorocul” Acest om, în parcursul său straniu și sălbatic, a jucat și el rolul său în această lucrare a morții, iar umblarea lui a avut tendința de a aduce în discredit, în mintea multor suflete sincere, adevărata poziție a sfinților care așteaptă.

La acest catalog al erorilor aș putea adăuga multe altele, precum „o mie de ani” din Apocalipsa 20:4, 7, în trecut, cei 144.000 din Apocalipsa 7:4; 14:1, cei care „au înviat și au ieșit din morminte” după învierea lui Hristos, doctrina fără fapte, doctrina nimicirii pruncilor, etc., etc.

Aceste erori au fost propagate cu atâta sârguință și impuse cu insistență turmei așteptătoare, încât, pe vremea când fratele Miller a avut visul, adevăratele nestemate erau «scoase din vedere», iar cuvintele profetului erau aplicabile: «Și judecata este întoarsă înapoi, iar dreptatea stă departe» etc., etc. Vezi Isaia 59:14. La acea vreme nu exista în țară nicio foaie adventă care să pledeze cauza adevărului prezent. The Day-Dawn a fost ultima care a apărat poziția adevărată a micii turme; dar aceasta a încetat din existență cu câteva luni înainte ca Domnul să-i fi dat fratelui Miller acest vis; iar în ultima ei zvâcnire agonizantă le-a îndreptat privirile sfinților osteniți, suspinând, spre anul 1877, atunci aflat la treizeci de ani în viitor, ca timpul izbăvirii lor finale. Vai! vai! Nu este de mirare că fratele Miller, în visul său, «a șezut și a plâns» asupra acestei triste stări de lucruri.

Fratele Miller și-a închis ochii în moarte la 22 decembrie 1849, fapt care a împlinit următoarele cuvinte din visul său: „În tumult mi-am închis ochii pentru o clipă.” Această minunată împlinire este atât de limpede încât nimeni nu va putea să nu o vadă.

Lădița reprezintă adevărul advent pe care fratele Miller l-a publicat lumii, așa cum este indicat în pilda celor zece fecioare. [Matei 25:1-11.] Întâi, timpul, 1843; al doilea, timpul de zăbovire; al treilea, strigarea de la miezul nopții, în luna a șaptea, 1844; și al patrulea, ușa închisă. Nimeni dintre cei care au citit publicațiile privitoare la a doua venire de la 1843 încoace nu va nega că fratele Miller a susținut aceste patru puncte importante în istoria adventă. Acest sistem armonios de adevăr sau „lădiță” a fost sfâșiat în bucăți și împrăștiat printre gunoaie de către cei care și-au lepădat propria experiență și au tăgăduit chiar adevărurile pe care ei, împreună cu fratele Miller, le-au predicat atât de neînfricat lumii.

„Atunci biserica va fi curată și «fără vină înaintea tronului lui Dumnezeu»; după ce își va fi mărturisit toate erorile, greșelile și păcatele, iar acestea vor fi fost spălate prin sângele lui Hristos și șterse, ea va fi «fără pată sau zbârcitură, sau ceva de felul acesta». Atunci ea va străluci cu «de zece ori mai multă slavă decât cea de mai înainte».” JAMES WHITE Oswego, mai, 1850.