Rome Establishes the Vision - Number Fourteen

Linia profetică ce identifică momentul în care Statele Unite formează un chip pentru și al fiarei coincide cu timpul când cornul protestantismului formează chipul lui Hristos. Acea formare este identificată în mod specific în Daniel, capitolul zece, când Daniel contemplă vedenia „marah”, oglinda cauzativă. Daniel îi reprezintă pe cei care Îl privesc pe Hristos și, făcând astfel, reflectă caracterul lui Hristos. Cei o sută patruzeci și patru de mii, care sunt reprezentați de Daniel în capitolul zece, formează în lăuntrul lor chipul lui Hristos numai pe măsură ce privesc caracterul Său. Privind, devin schimbați.

Chipul fiarei oglindește fiara, iar formarea chipului fiarei este marea probă pentru poporul lui Dumnezeu, prin care destinul lor veșnic va fi hotărât. Când bisericile protestante vor prelua controlul asupra guvernului Statelor Unite, ele vor fi format un chip al sistemului biserică-stat care redă structura de control pe care puterea papală a întrebuințat-o înainte ca sprijinul politic să fie înlăturat. În aceeași perioadă, chipul lui Hristos se va forma în poporul Său din zilele de pe urmă. Totuși, au fost unii care erau cu Daniel și care nu au văzut vedenia, căci au fugit dinaintea vedeniei. Ei au căzut la proba formării chipului fiarei, refuzând să îngăduie ca chipul lui Hristos să se formeze în ei în vremea încercării.

Principiul spiritual al oglindirii se împlinește prin privirea într-o oglindă care îl reprezintă pe Hristos și, deoarece viziunea «marah» este o viziune cauzativă, chipul lui Hristos din oglindă produce chipul lui Hristos în omenire. O oglindă propriu-zisă reflectă chipul omului care privește în ea, dar aplicarea spirituală a principiului are variabile asociate oglinzii. Cei care sunt doar «ascultător al cuvântului, și nu împlinitor», «se privește pe sine, pleacă în drumul său și îndată uită ce fel de om era». Ei privesc în oglindă și nu văd decât omenirea.

Cealaltă categorie, care este „nu un ascultător uituc, ci un împlinitor al lucrării”, vede legea lui Dumnezeu; Îl vede pe Hristos în oglindă. Lucrarea constă în a înțelege că principiul oglindirii are o realitate „naturală” și o realitate spirituală. Daniel îi ilustrează pe cei care au făcut „lucrarea”, căci, în capitolele nouă și zece, el ilustrează lucrarea care produce principiul spiritual al oglindirii.

Gabriel îi dăduse lui Daniel o interpretare parțială a vedeniei din capitolul al optulea, dar Daniel nu o înțelesese în întregime.

Sora White ne informează că Daniel căuta să înțeleagă interpretarea mesajului din capitolul opt al cărții Daniel, pe care Gabriel i-o adusese în capitolul nouă din Daniel.

În capitolul zece ni se spune că Daniel avea înțelegere cu privire la „vedenie” și la „lucru”, dar Daniel dorea mai multă lumină; de aceea și-a pus la inimă să dobândească acea înțelegere și a postit douăzeci și una de zile. Procedând astfel, el îi reprezintă pe cei din zilele de pe urmă care înțeleg principiul spiritual al oglindirii, tipificat prin principiul natural al oglindirii. Acea înțelegere este ilustrată prin faptele lor, iar faptele lor sunt reprezentate, în cazul lui Daniel, prin căutarea unei înțelegeri corecte a cuvântului profetic al lui Dumnezeu. Contrastul evident al celor care au fugit dinaintea vedeniei este că ei nu căutau o înțelegere corectă a cuvântului profetic al lui Dumnezeu.

Lumina cuvântului profetic al lui Dumnezeu, pe care Daniel este înfățișat ca fiind flămând să o înțeleagă, este lumina zilelor de pe urmă, căci Daniel este tipul celor o sută patruzeci și patru de mii. Prin urmare, Daniel reprezintă o clasă care caută să înțeleagă lumina cuvântului profetic al lui Dumnezeu, lumină care este reprezentată ca testul final înainte de închiderea timpului de probă. În această privință, această lumină este Apocalipsa lui Isus Hristos, care este dezpecetluită chiar înainte ca timpul de probă să se închidă; totodată, ea este testul reprezentat prin formarea chipului fiarei.

Formarea icoanei fiarei identifică în mod direct procesul prin care este constituită icoana fiarei. Acea realitate nu poate fi determinată corect fără a identifica mai întâi subiectul principal al testului, fiara. Fiara este aceea care stabilește și identifică modul în care se formează icoana.

Pentru a „învăța cum este chipul și cum urmează să fie format, trebuie să studiem caracteristicile fiarei însăși — papalitatea.” Fiara este cea care stabilește vedenia ce constituie testul zilelor de pe urmă, test adus la îndeplinire chiar înainte de închiderea timpului de har. Daniel a înțeles vedenia și lucrul.

Vedenia este vedenia „mareh” a celor două mii trei sute de ani. Termenul „thing” redă cuvântul ebraic „dabar”, care înseamnă „cuvânt”. Același cuvânt („dabar”), care este tradus prin „thing” în versetul întâi, este tradus prin „matter” în capitolul nouă, versetul douăzeci și trei.

Gabriel vine la Daniel ca răspuns la rugăciunea lui Daniel, care este asociată cu luminarea pe care Daniel o primise atunci când înțelesese că se afla într-o robie reprezentată de împrăștierea din Leviticul douăzeci și șase.

Robia identificată de Ieremia l-a condus pe Daniel la robia "celor șapte vremuri" consemnată de Moise, care era atât un "jurământ", cât și un "blestem".

Pe temeiul mărturiei celor doi, Ieremia și Moise, Daniel a înțeles că pustiirea care fusese adusă asupra Ierusalimului era „blestemul” „lui Moise” care fusese „turnat asupra” Israelului din vechime. Sora White se referă la mărturia lui Ieremia drept „mărturii pentru biserică”, iar, în această privință, aceasta îl identifică pe Ieremia ca fiind Duhul Profeției al zilelor de pe urmă, căci „mărturiile pentru biserică” în zilele de pe urmă sunt tocmai acest lucru. Ieremia reprezintă Duhul Profeției, iar Moise reprezintă Biblia.

Daniel îi reprezintă pe cei din zilele de pe urmă care înțeleg, din mărturia acelor doi martori, că au fost risipiți și care înțeleg, din Biblie și din Spiritul Profeției, că au fost treziți, așa cum a fost Daniel trezit cu privire la faptul că el (ei) fusese(ră) în robie și că robia era reprezentată în Cuvântul profetic al lui Dumnezeu.

Experiența poporului lui Dumnezeu din zilele de pe urmă este aceea a celor zece fecioare.

Timpul de întârziere din pilda celor zece fecioare reprezintă aceeași trezire a lui Daniel din capitolul al nouălea. Pe temeiul celor doi martori sfințiți, Daniel a înțeles că întreaga sa viață era împlinirea unei profeții anume din Cuvântul lui Dumnezeu. Acea profeție l-a îndreptat pe Daniel către remediul necesar, pentru ca el să fie pregătit pentru ceea ce urma să i se întâmple chiar în capitolul următor. Tot astfel, când mileriții au împlinit pilda celor zece fecioare, ei au trebuit, de asemenea, să fie treziți la faptul că prima dezamăgire și timpul de întârziere i-au făcut să adoarmă. Toți profeții reprezintă zilele de pe urmă.

Trezirea lui Daniel și a Milleriților sunt doi martori ai unei treziri a celor o sută patruzeci și patru de mii în zilele de pe urmă.

În împlinirea pildei, Milleriții „au trecut cu vederea zăbovirea vedeniei,” dar au fost „din nou” „călăuziți la Bibliile lor să cerceteze perioadele profetice. Mâna Domnului a fost îndepărtată de pe cifre, iar greșeala a fost explicată.” Daniel a fost călăuzit la Biblie și „mâna Domnului” a fost îndepărtată de pe „perioadele profetice,” iar când Daniel, ca făptuitor, nu doar un ascultător, prin credință activă a dovedit că a înțeles mesajul lui Ieremia și al lui Moise, împlinind îndrumările date în Leviticul douăzeci și șase, precum și remediul și rezolvarea stării de împrăștiere a poporului lui Dumnezeu, atunci „explicația”, i-a fost dată lui Daniel.

Când cei o sută patruzeci și patru de mii vor împlini timpul de întârziere al pildei, în împlinirea ei finală și cea mai desăvârșită, în zilele din urmă, o vor face într-o perioadă de timp în care „formarea chipului fiarei” constituie marea lor încercare.

Vom continua aceste gânduri în articolul următor.