Rome Establishes the Vision - Number Four

Am fost avertizați dinainte că „controverse vechi” vor fi reînviate în zilele de pe urmă.

În mod invariabil, acele vechi controverse au fost o încercare satanică de a submina rolul Romei moderne, căci Roma papală din zilele de pe urmă este cea care împlinește vedenia. Există mai multe exemple ale acestui fapt în istoria Adventismului. Primul a fost controversa dintre Protestanți și Milleriți, așa cum este reprezentată pe diagrama pionierilor din 1843. Singura mențiune de pe sacra diagramă a pionierilor din 1843 — care „a fost călăuzită de Domnul și nu ar trebui schimbată” — care nu constituia o trimitere directă la un adevăr profetic al Cuvântului lui Dumnezeu a fost redarea controversei Milleriților cu Protestanții din acea perioadă. Protestanții i-au identificat pe „jefuitorii poporului tău” din Daniel, capitolul unsprezece, versetul paisprezece, drept Antioh Epifanes, în timp ce Milleriții știau că era vorba despre Roma.

Ulterior a avut loc controversa dintre James White și Uriah Smith cu privire la identificarea corectă a „împăratului de la miazănoapte” în capitolul unsprezece din Daniel. James White a avut dreptate când a identificat „împăratul de la miazănoapte” din versetele finale ale capitolului unsprezece din Daniel drept Roma papală, sau, cum o numesc eu, Roma modernă. Smith a susținut că „împăratul de la miazănoapte” din Daniel, capitolul unsprezece, versetul treizeci și șase, era Franța ateistă.

Smith a inserat propria „interpretare privată” când a afirmat: „Regele introdus aici nu poate denota aceeași putere care a fost menționată ultima dată; și anume, puterea papală; căci specificațiile nu se susțin dacă sunt aplicate acelei puteri.” Cuvântul lui Dumnezeu nu dă greș niciodată, iar este incorect din punct de vedere gramatical să se recurgă la un enunț omenesc pentru a nega structura gramaticală clară a pasajului. Versetul spune „și regele”, ceea ce impune ca regele identificat să fie același rege reprezentat în pasajul precedent. Nu există nicio dovadă a unui rege nou, iar Smith afirmă că „aceeași putere care a fost menționată ultima dată” a fost „puterea papală”. El recunoaște în cartea sa că de la versetul treizeci și unu până la versetul treizeci și cinci este vorba despre puterea papală, iar fără nicio dovadă gramaticală care să identifice un rege nou în versetul treizeci și șase, el susține pur și simplu că versetele care urmează după versetul treizeci și cinci nu reprezintă trăsăturile profetice ale puterii papale. Prin urmare, el introduce opinia sa despre Franța.

Când Smith tratează versetul patruzeci, platforma profetică defectuoasă pe care a ridicat-o prin interpretarea sa privată îl constrânge să identifice un război tripartit și, pe baza conjecturilor sale, să-l desemneze pe împăratul de la miazăzi ca fiind Egiptul, care, în verset, „împinge” împotriva Franței, iar pe Turcia s-o identifice drept împăratul de la miazănoapte, care, de asemenea, vine împotriva Franței. Acea interpretare omenească adăugată construiește un model profetic care îl determină pe Smith să identifice un Armaghedon literal, în care Turcia mărșăluiește spre Ierusalim, marcând închiderea probațiunii omenești, când Mihail Se ridică. De-a lungul istoriei adventismului au fost scrise multe cărți care au identificat corect eroarea unei asemenea aplicări.

Scopul acestui articol nu este acela de a trata roadele interpretării private ale lui Uriah Smith, ci doar de a identifica controversa care a urmat atunci când el a început să-și promoveze interpretarea privată; întrucât James White s-a opus concepției sale eronate, aceasta a devenit o altă linie de controversă în adventism, unde identificarea corectă a Romei a fost atacată printr-o aplicare eronată.

A existat, de asemenea, controversa îndelungată cu privire la «necurmata» din cartea lui Daniel, când Adventismul laodicean a adoptat concepția protestantă apostată care identifica «necurmata» din cartea lui Daniel drept slujirea lui Hristos în sanctuar, în contradicție cu adevărul de temelie stabilit că «necurmata» era un simbol al Romei păgâne.

La vremea sfârșitului, în 1989, când ultimele șase versete din Daniel unsprezece au fost desigilate, împăratul de la miazănoapte a fost atunci recunoscut drept Roma papală, așa cum James White identificase anterior în controversa sa cu Uriah Smith. White aplicase metodologia „linie peste linie” când a combătut eroarea lui Smith. White a argumentat că, dacă ultima putere reprezentată în Daniel doi, și ultima putere reprezentată în Daniel șapte, și ultima putere reprezentată în Daniel opt erau toate Roma, atunci, pe mărturia a trei linii, puterea care își ajunge sfârșitul în Daniel unsprezece este Roma, nu Turcia, cum susținea Smith.

Mișcarea profetică a celui de-al treilea înger, care a început în 1989, a fost confruntată la scurt timp după 11 septembrie 2001 cu o controversă privitoare la capitolul întâi din Ioel. În primele cinci versete, doi martori—mai întâi al generațiilor, apoi al insectelor—identifică o distrugere progresivă adusă asupra Adventismului de către Roma. „Bețivii”, în profeție, potrivit lui Isaia, sunt „bărbații batjocoritori care stăpânesc Ierusalimul”. Ei se trezesc în a patra și ultima generație. Distrugerea progresivă este o distrugere spirituală, căci ea vizează Ierusalimul din zilele de pe urmă, iar de la răzvrătirea din 1863 încoace adventiștii de ziua a șaptea laodiceeni au sorbit în mod progresiv din doctrinele Romei.

După ce s-au prăbușit marile clădiri din orașul New York, s-a înțeles că ploaia târzie a început atunci să "stropească", iar controversa din capitolul al doilea al cărții Habacuc, care își găsise împlinirea în istoria milerită, era din nou în desfășurare. Controversa privea metodologia profetică corectă.

Testarea din capitolul doi al lui Habacuc a tipificat testarea mișcării celor o sută patruzeci și patru de mii, care a început când îngerul puternic din Apocalipsa capitolul optsprezece a coborât la 11 septembrie 2001. Atunci a început o controversă între cei care se sprijineau pe temeliile adventismului, reprezentate pe diagrama pionierilor din 1843, și cei care, în Habacuc, încalcă „prin vin” și care erau „bețivii” lui Ioel, care apoi „s-au trezit”, doar pentru ca „vinul nou” să le fie tăiat din „gură”.

Cuvântul ebraic "reproved" din versetul întâi înseamnă "a discuta în contradictoriu cu". Argumentul adus străjerilor milleriți a fost reprezentat pe diagrama pionieră din 1843, care a fost realizată în mai 1842, în împlinirea acestor versete. O clasă care trăia prin credință se afla în controversă, pe tema soliei profetice de adevăr prezent pentru acea perioadă, cu o altă clasă care păcătuia din pricina vinului. Aceia sunt bețivii lui Ioel, care se trezesc și constată că vinul, simbol al doctrinei, le-a fost luat din gură. Ei sunt bețivii lui Isaia din Efraim, care stăpânesc Ierusalimul și nu pot înțelege cartea pecetluită.

Disputa din Habacuc dintre bețivii lui Efraim și cei care umblă prin credință în Cuvântul profetic al lui Dumnezeu este identificată în mod specific, în mărturia lui Isaia, drept disputa privitoare la metodologia corectă versus cea incorectă, căci Isaia identifică faptul că metodologia „rând după rând” îi face pe bețivi să se poticnească și să intre într-un legământ cu moartea.

Isaia identifică apoi ceea ce Dumnezeu a așezat în controversa lui Habacuc, lucru care avea să aducă judecată asupra bețivilor, și anume piatra de temelie, «de șapte ori» din Leviticul douăzeci și șase, aceasta fiind prima profeție de timp pe care Gabriel și îngerii l-au călăuzit pe William Miller să o înțeleagă.

La scurt timp după ce Domnul Și-a călăuzit poporul înapoi pe căile cele vechi, începând cu 11 septembrie 2001, a existat un grup care participase la mișcare și care a stabilit că cele patru insecte din cartea lui Ioel reprezentau Islamul celui de-al treilea Vai. Când metodologia „rând după rând” fusese deschisă poporului lui Dumnezeu în acea ultimă generație, a fost recunoscută o regulă profetică esențială. Acea regulă este tripla aplicare a profeției, iar grupul care a stabilit că cele patru generații din cartea lui Ioel reprezentau Islamul celui de-al treilea Vai a aplicat în mod greșit regula triplei aplicări a profeției pentru a-și susține aplicarea greșită.

Atunci, în perioada anului 2014, lui Satana i s-a îngăduit să pătrundă în această mișcare cu agenda "woke" homosexuală, provenită din Marea Britanie și Australia, care și-a întemeiat atacul pe o interpretare falsă a istoriei prezentate în Daniel, capitolul unsprezece, versetele 1-15. Conducătorii pro-homosexuali care s-au infiltrat în această mișcare și au atacat-o au susținut în cele din urmă că adventismul trebuia să își ceară scuze papei de la Roma, pentru că ar fi adus acuzații false împotriva antihristului – papa de la Roma. Scopul acestui atac a fost să nimicească mișcarea și, îndeosebi, să producă confuzie chiar asupra pasajului (Daniel 11:1-15) în care sunt identificați "jefuitorii poporului tău".

Toate aceste controverse au fost o încercare a lui Satana de a crea confuzie în privința simbolului Romei papale. Nu este nimic nou sub soare, după cum afirmă cel mai înțelept om care a trăit vreodată. Astăzi, controversa se întemeiază din nou pe identificarea Romei, simbolizată drept „tâlharii poporului tău”. Noua și privată interpretare susține că „tâlharii poporului tău” sunt Statele Unite, iar, procedând astfel, este vădit că nu își dau seama nici că aceasta este identică cu însăși prima controversă dintre milleriți și protestanți, nici de vechea zicală atribuită autorului din secolul al XVI-lea John Heywood, care spune: „Nu este nimeni atât de orb ca acela care nu vrea să vadă.” O altă variație a expresiei lui este: „Nu este nimeni atât de surd ca acela care nu vrea să audă.” Cei mai mulți probabil nu știu că această expresie este atribuită lui Heywood și nici nu înțeleg că formularea lui Heywood a fost derivată din pasaje biblice, precum cele întâlnite în Ieremia și Isaia și citate de Isus în Noul Testament.

„Nelegiuiții” din Daniel și „fecioarele neînțelepte” din Matei sunt cei care nu înțeleg „înmulțirea cunoștinței”. Înmulțirea cunoștinței din 1989 a fost, în primul rând, recunoașterea faptului că ultimele șase versete din capitolul unsprezece al lui Daniel identifică ridicarea și căderea finală a papalității, sau, cum am numit-o eu, Roma Modernă. Versetele identifică Statele Unite, însă numai în ceea ce privește relația Statelor Unite cu puterea papală. „Nelegiuiții” și „neînțelepții” sunt puși în contrast cu „înțelepții”, iar înțelepții zilelor de pe urmă au înțelegere cu privire la înmulțirea cunoștinței din 1989. Neînțelepții sunt cei care au ochi, dar nu văd, și urechi, dar nu aud.

Oamenii cărora li se adresează, în capitolul șase din Isaia, sunt aceia care mărturisesc că se află în solia „adevărului prezent” care a sosit la 11 septembrie 2001, căci capitolul șase din Isaia plasează acest pasaj ca având loc atunci când „pământul este plin de slava Domnului”. Pământul a fost luminat de slava lui Dumnezeu când îngerul din Apocalipsa, capitolul optsprezece, a coborât, când marile clădiri ale orașului New York au fost aruncate la pământ printr-o atingere din partea lui Dumnezeu.

Sora White corelează proclamarea îngerului cu evenimentul care marchează momentul în care îngerul din capitolul optsprezece al Apocalipsei umple pământul de slava lui.

Isaia, reprezentând poporul lui Dumnezeu în timpul pecetluirii care a început la 11 septembrie 2001, a primit un mesaj de transmis unui popor care avea ochi, dar nu a ales să vadă, și urechi, dar nu a ales să audă. Isus, ca Alfa și Omega, ilustrează sfârșitul timpului pecetluirii celor o sută patruzeci și patru de mii prin începutul acestuia. La sfârșit va exista din nou un sol, reprezentat de Isaia, care poartă un mesaj către un popor care alege să nu vadă și să nu audă. Acel mesaj va produce curățirea finală a celor o sută patruzeci și patru de mii. Mesajul constă în cuvintele Adevărului, aduse din mărturia profetică a lui Dumnezeu. Acea mărturie profetică este „vedenia” stabilită de puterea simbolizată prin „jefuitorii poporului tău”.

În articolul următor vom lua fiecare dintre aceste controverse și le vom așeza unele peste altele, în manieră linie după linie. Linia millerită, linia Smith și White, linia „necurmatului”, linia „împăratului de la miazănoapte” din 1989, linia insectelor din Ioel și controversa actuală. Șase controverse vechi, care, atunci când sunt privite linie după linie, susțin în mod clar adevărul primei controverse, reprezentate pe diagrama pionierilor din 1843. Acel adevăr este că Roma este „jefuitorii poporului tău”, care se înalță pe ei înșiși, care cad și care împlinesc vedenia.

A respinge adevărurile prezentate pe acea diagramă înseamnă, în același timp, a respinge autoritatea Spiritului Profeției, iar diagrama identifică Roma, nu Statele Unite, ca fiind cea care stabilește „viziunea”, care este viziunea despre care Solomon ne învață că, fără acea „viziune”, poporul lui Dumnezeu va pieri.